Set-off of restoration indemnity and reversed enforcement debts upheld against new payment law; appeal on merits dismissed.

1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25.07.2017, pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia II civilă şi contencios administrativ fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta ANRP, a solicitat compensaţia sumei de 329.742,53 RON stabilită prin Hotărârea nr. 107/31.03.2011 cu suma de 348.548 RON la care debitorul A. a fost obligat prin Sentinţa civilă nr. 8246/17.06.2016.

2. Hotărârile pronunţate în primă instanţă:

Prin Sentinţa civilă nr. 2594/01.11.2017, Tribunalul Vrancea, secţia II civilă şi contencios administrativ fiscal, a admis excepţia necompetenţei funcţionale, invocată din oficiu, şi a dispus înaintarea dosarului în vederea soluţionării cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, către secţia I civilă a aceleiaşi instanţe.

Ca urmare a declinării, cauza a fost înregistrată la data de 16.11.2017, sub nr. x/2017*, pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia I civilă.

Pârâta ANRP Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar pe fondul cauzei a invocat împrejurarea că Hotărârea nr. 107/31.03.2011 a Comisiei Judeţene Vrancea urmează a fi supusă etapelor prevăzute de Legea nr. 164/2014.

Prin Sentinţa civilă nr. 38 din 31.01.2018, Tribunalul Vrancea a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta ANRP Bucureşti şi implicit excepţia inadmisibilităţii invocată prin întâmpinare.

3. Hotărârea pronunţată în apel:

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul A., care a solicitat modificarea în tot a hotărârii primei instanţe, în sensul admiterii cererii sale cu privire la intervenirea compensării între debitul datorat de reclamant către pârâtă, în cuantum de 348548,4 RON şi debitul datorat de pârâta ANRP către reclamant, în sumă de 329742,53 RON, până la concurenţa celei mai mici dintre sume, rămânând un debit de restituit de reclamant pârâtei în sumă de 18805,57 RON.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 466 şi următoarele C. proc. civ.

Apelantul-reclamant a formulat şi o cerere completatoare a motivelor de apel, învederând că O.G. nr. 22/2002 nu este aplicabilă cauzei pentru că situaţia de fapt diferă de ipoteza reglementată de art. 2 din O.G. nr. 22/2002, creanţa fiind deja executată iar nu în curs de executare.

Intimata ANRP a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Prin Decizia nr. 105/A din 7 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de apelantul reclamant A., în contradictoriu cu intimata pârâtă ANRP, împotriva Sentinţei civile nr. 38 pronunţată la data de 31.01.2018 de Tribunalul Vrancea, fiind schimbată în tot sentinţa apelată în sensul că admiterii acţiunii formulată de reclamant şi s-a dispus compensarea creanţelor reciproce între reclamant şi pârâta ANRP până la concurenţa celei mai mici dintre creanţe, respectiv suma de 329742,53 RON.

S-a constatat că reclamantul are de restituit pârâtei ANRP suma de 18805,87 RON, reprezentând diferenţa dintre creanţele reciproce de 329742,53 RON şi respectiv 348548,4 RON.

A fost obligată pârâtă la plata către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată, a sumei de 1200 RON, reprezentând onorariu apărător fond şi a sumei de 1037 RON, reprezentând onorariu avocat apel şi cheltuieli de transport avocat.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că, între părţi, există creanţe reciproce certe, lichide şi exigibile, cu privire la caracterul exigibil al creanţelor apreciindu-se că dispoziţiile Legii nr. 164/2014 care stabilesc obligaţia de plată a despăgubirilor în sarcina Ministerului Finanţelor, nu sunt aplicabile în speţă întrucât s-ar aduce atingere principiului neretroactivităţii legii civile având în vedere că faptele relevante s-au desfăşurat sub imperiul reglementărilor anterioare apariţiei Legii nr. 164/2014.

S-a mai reţinut în motivare că nu s-a făcut dovada emiterii dispoziţiilor şi titlurilor de plată, situaţie în care nu se poate reţine că s-a transferat sarcina plăţii către Ministerul Finanţelor Publice.

Cu referire la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a apreciat că, în materia plăţii despăgubirilor, pasivitatea creditorului nu poate constitui o justificare pentru neexecutarea obligaţiilor de către stat, nefiind rezonabil să se recurgă la executare silită sau să se intenteze noi acţiuni după ce s-a obţinut o hotărâre împotriva statului.

În cauza SC B. SRL contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a învederat că, în situaţia în care creditorul şi autoritatea debitoare au creanţe reciproce operează compensarea şi nu trebuie distins între bugetul local şi bugetul de stat pentru că s-ar aduce atingere art. 1 din Protocolul Adiţional nr. 1 la Convenţie.

Cu privire la cheltuielile de judecată, apreciind îndeplinite condiţiile impuse de art. 453 C. proc. civ., coroborate cu art. 451 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., instanţa de apel a obligat intimata-pârâtă la plata sumei de 1.200 RON, reprezentând onorariu de avocat în faza procesuală de fond şi la plata sumei de 1037 RON, reprezentând onorariu avocat în apel şi cheltuieli de transport avocat.

4. Cererea de recurs:

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantului, ca nefondată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, la 21 septembrie 2018.

Prin încheierea de şedinţă din 16 mai 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Deciziei civile nr. 105/A din 7 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, în favoarea secţiei I civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 6 iunie 2019, sub Dosar nr. x/2017.

În cuprinsul motivelor de recurs, pârâta a arătat că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală, instanţa de apel pronunţând o soluţie greşită, atât sub aspectul neaplicării prevederilor Legii nr. 164/2014, cât şi cu privire la exigibilitatea creanţei reclamantului, supuse compensării.

Se apreciază că nu este încălcat principiul neretroactivităţii legii civile, cu referire la Legea nr. 164/2014, întrucât textul legal urmează a se aplica de la data intrării în vigoare a legii, respectiv 15 decembrie 2014, data publicării în Monitorul Oficial şi, prin urmare, produce efecte pentru viitor, chiar dacă actul normativ nou se aplică şi efectelor produse de situaţiile juridice anterioare intrării acestuia în vigoare.

O altă critică subsumată motivului de recurs invocat vizează motivarea greşită a caracterului exigibil al creanţei reclamantului, considerând recurenta că argumentele instanţei cu privire la lipsa dovezii emiterii de către ANRP a deciziei de actualizare şi a titlurilor de plată sunt lipsite de suport juridic dat fiind că reclamantul a încasat despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 107 din 31 martie 2011 înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014, iar decizia de actualizare şi titlurile de plată se emit doar pentru sumele neplătite, ce constituie obligaţii de plată în tranşe.

Se susţine şi lipsa caracterului reciproc al creanţelor, considerându-se că ANRP nu are nicio obligaţie faţă de reclamant până când acesta nu va restitui întreaga sumă de 348.584,4 RON, executată silit în Dosarul de executare nr. x/2012.

Se mai solicită prin recurs cenzurarea soluţiei instanţei de apel cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, în sensul înlăturării ori diminuării corespunzătoare a acestora, proporţional cu gradul de dificultate şi munca efectiv prestată în cauză, invocând dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Se învederează că principiul neretroactivităţii legii nu poate fi reţinut întrucât textul legal dedus controlului nu conţine, în sine, nici o dispoziţie cu caracter retroactiv, textul urmând a-şi găsi aplicarea exclusiv de la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, şi anume de la data de 15 decembrie 2014, data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României.

Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59/28.01.2002, că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

În aceste condiţii, recurenta apreciază ca fiind neîntemeiate cele reţinute de instanţa de apel referitoare la retroactivitatea prevederilor legale criticate, întrucât acestea produc efecte numai pentru viitor, chiar dacă actul normativ nou se aplică şi efectelor produse de situaţiile juridice anterioare după intrarea acestuia în vigoare.

Conform art. 6 alin. (1) teza I C. civ. legea civilă se aplică în intervalul de timp cât este în vigoare, iar odată cu intrarea în vigoare a Legii 164/2014, normele metodologice de aplicare a Legii 290/2003 ce prevăd faptul că plata despăgubirilor se efectuează de către A.N.R.P au devenit inaplicabile.

Se mai susţine că instanţa de apel a apreciat că susţinerile privind negarea exigibilităţii creanţei reclamantului şi a caracterului reciproc al acesteia nu pot fi reţinute întrucât nu s-a făcut dovada emiterii de către A.N.R.P. a deciziei de actualizare şi a titlurilor de plată conform art. 9 şi 10 din Legea nr. 164/2014, însă, conform art. 10 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 164/2014, sumele neplătite, aferente actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. a), se actualizează cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru perioada de la momentul emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi constituie obligaţii de plată, în tranşe, în condiţiile prezentei legi. Actualizarea sumei se face prin decizia preşedintelui A.N.R.P.

Or, susţine recurenta, în speţă, reclamantul a încasat despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 107/31.03.2011 emisă de Comisia Judeţeană Vrancea pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 prin dosarul de executare nr. x/2012 al B.E.J. C., înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014.

Având în vedere că, executarea silită realizată de B.E.J. C. în dosarul de executare nr. x/2012 a fost stabilită ca fiind nelegală prin Sentinţa civilă nr. 15863/15.11.2012 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, până când reclamantul nu restituie întreaga sumă de 348.584,4 RON, A.N.R.P. nu are nicio obligaţie faţă de acesta, din cele stabilite prin Legea nr. 164/2014, respectiv de a emite Decizia de actualizare pentru despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 107/2011 şi a titlurilor de plată aferente.

Se mai învederează că instanţa de fond a considerat că, prin somarea A.N.R.P. în dosarul execuţional nr. x/2017 al B.E.J. D., reclamantul a făcut dovada respectării procedurii prevăzute de O.G. nr. 22/2002, astfel că nu mai sunt valabile considerentele ce au format convingerea primei instanţe în respingerea cererii.

Conform art. 2 din O.U.G. nr. 22/2002, executarea creanţei nu începe decât după trecerea unui termen de 6 luni de la data la care debitorul a primit somaţia de plată.

Or, în cauză, arată recurenta, ca urmare a neîndeplinirii acestei obligaţii legale, respectiv a comunicării somaţiei, a condus la anularea executării silite iniţiale demarată de reclamant prin dosarul de executare nr. x/2012 al B.E.J. C. prin Sentinţa civilă nr. 15863/15.11.2012, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în Dosarul nr. x/2012, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 659/05.03.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

Mai mult, actele de executare ce fac obiectul dosarului de executare nr. 132/2017 au fost contestate de către A.N.R.P., contestaţia la executare fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti cu Dosarul nr. x/2017, că prin Sentinţa civilă nr. 7566 din 12.10.2017 instanţa a anulat actele de executare silită întocmite de BEJ D. în dosarul de executare nr. 132/2017, a anulat încheierea de încuviinţare a executării silite pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în cadrul Dosarului nr. x/2017, a dispus suspendarea executării silite a dosarului de executare nr. 132/2017 aflat pe rolul BEJ D. şi întoarcerea executării silite şi restabilirea situaţiei anterioare în situaţia efectuării plăţilor.

În ceea ce priveşte obligarea A.N.R.P. la plata sumei de 1.200 RON onorariu apărător în fond şi a sumei de 1.037 RON onorariu avocat apel şi cheltuieli de transport, recurenta solicită cenzurarea soluţiei instanţei de apel, în sensul înlăturării ori diminuării corespunzătoare a acestora, proporţional cu gradul de dificultate şi munca prestată efectiv în cauză, învederând că pentru a se asigura o echivalenţă între munca prestată şi onorariu, prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. instituie o limitare în ceea ce priveşte onorariul de avocat.

În sensul celor expuse se arată că este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, a statuat că în ce priveşte cheltuielile cu onorariile avocaţiale, acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, care au fost făcute, în mod real, în limita unui cuantum rezonabil.

De asemenea, se mai arată că în conformitate cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 492/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 583/05.07.2006, prerogativa instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să îi fie opozabil. Or, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţă prin hotărârea judecătorească, prin al cărei efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil. Mai mult, conform art. 6 din Legea nr. 290/2003, "Cererile adresate autorităţilor şi instituţiilor publice, precum şi acţiunile în justiţie având ca obiect obţinerea de despăgubiri sau compensaţii în temeiul prezentei legi, cu excepţia litigiilor dintre moştenitori sau dintre proprietar, moştenitori şi o terţă persoană, sunt scutite de taxe de orice fel".

Din perspectiva celor expuse, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

1. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 7 noiembrie 2019, Înalta Curte a admis, în principiu, recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Deciziei civile nr. 105/A din 7 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, şi a stabilit termen la 27 februarie 2020, complet C5 noul C. proc. civ., cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării recursului.

I. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere pentru motive de nelegalitate când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Faţă de obiectul dedus judecăţii, de starea de fapt conturată în cauză şi necontestată, cum succesiunea actelor şi faptelor juridice s-a desfăşurat sub imperiul reglementarii anterioare apariţiei Legii nr. 164/2014, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a făcut o legală şi corectă interpretare a dispoziţiilor art. 1616 C. civ. potrivit cărora "datoriile reciproce se sting prin compensaţie până la concurenţa celei mai mici dintre ele", în condiţiile în care între părţi există creanţe reciproce, de bunuri de aceeaşi natură, creanţe certe, lichide şi exigibile.

De altfel, este de reţinut că nu a fost contestat de niciuna din părţi caracterul cert şi lichid a creanţelor reciproce, pârâta contestând doar exigibilitatea creanţei reclamantului din perspectiva Legii nr. 164/2014 în sensul de a fi plătită în 5 tranşe anuale, egale cu începere din ianuarie 2015, susţinere nefondată în condiţiile în care aşa cum bine a reţinut instanţa de apel, faptele relevante în cauză s-au desfăşurat sub imperiul reglementarilor anterioare apariţiei Legii nr. 164/2014 situaţie în care, dispoziţiile acestei legi nu sunt incidente în cauză întrucât s-ar aduce atingere principiului neretroactivităţii legii civile reglementat de art. 6 C. civ.

De asemenea, Înalta Curte constată că în mod legal instanţa de apel a reţinut că potrivit legilor speciale ce au reglementat, până la apariţia Legii nr. 164/2014, plata despăgubirilor cuvenite în baza Legii nr. 290/2003 era în sarcina ANRP, conform prevederilor art. 18 alin. (4) din H.G. nr. 1120/2006 şi, că în condiţiile în care pârâta ANRP nu şi-a îndeplinit benevol obligaţia de achitare a sumei datorate, reclamantul a declanşat executarea silită, în cadrul dosarului execuţional nr. x/2012 al BEJ C., executare în cadrul căreia, prin poprire, suma de 348548,4 RON a fost încasată din conturile ANRP şi achitată reclamantului în baza titlului executoriu reprezentat de Hotărârea nr. 107/31.03.2011 a Comisiei judeţene Vrancea şi, că ulterior prin Decizia civilă nr. 659R din 05.03.2014 a Tribunalului Bucureşti s-a dispus în mod irevocabil anularea executării silite, iar prin Sentinţa civilă nr. 8246/17.06.2016 a Judecătoriei Sector 2 Bucureşti, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 709/23.09.2016 a Tribunalului Bucureşti, s-a dispus întoarcerea executării silite, reclamantul A. fiind astfel obligat la plata către ANRP a sumei de 348584,4 RON.

Cum caracterul cert şi lichid al creanţelor reciproce nu este contestat de niciuna dintre părţi, şi aşa cum s-a arătat deja faptele relevante din speţă s-au desfăşurat sub imperiul reglementărilor anterioare apariţiei Legii nr. 164/2014 şi cum aceasta nu poate fi incidentă în cauză, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei legate principiul neretroactivităţii legii civile reglementat de art. 6 C. civ. şi implicit cele legate de exigibilitatea creanţei.

Nefondate sunt şi criticile ce vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd că "Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului", în condiţiile în care instanţa de apel în raport de soluţia pronunţată a avut în vedere că înaintea închiderii dezbaterilor în faţa instanţei de fond şi a celei de apel a fost depusă dovada achitării unui onorariu de avocat în sumă de 1200 RON la fond şi a unui onorariu în sumă de 800 RON în apel, instanţa va admite cererea.

De asemenea, instanţa de apel a făcut o legală interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 451 alin. (1) şi (4) şi respectiv art. 453 C. proc. civ., reţinând că, în ceea ce priveşte cheltuielile de transport ale celui de-al doilea apărător ales al apelantului, s-a depus la dosar un bon fiscal în valoare de 350 RON, reprezentând contravaloarea a 55,38 litri combustibil auto, la preţul de 6,32 RON litrul, că apărătorul ales s-a deplasat de la Bucureşti, făcând parte din Baroul Bucureşti după cum reiese din delegaţia depusă la dosar, şi că potrivit datelor statistice distanţa medie dus întors Galaţi Bucureşti este de 500 km, iar consumul mediu al unui autoturism este de 7,5 l/100 km, constatând că numai în limita sumei de 237 RON cheltuielile de transport pot fi puse în sarcina părţii care a pierdut procesul.

Din perspectiva celor expuse, cum niciuna din criticile recurentei nu se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează ca în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. a respinge ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Deciziei civile nr. 105/A din 7 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

În temeiul art. 455 C. proc. civ. urmează a fi obligată recurenta-pârâtă la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor împotriva Deciziei civile nr. 105/A din 7 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă la plata sumei de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant A..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2020.

GGC - GV