Judgment substituting for real estate deed: validity of pre-contract and ultra petita limits in extraordinary appeal review

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată la 26 martie 2015 pe rolul Judecătoriei Ploieşti, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare a apartamentului situat în Ploieşti, str. x, jud. Prahova.

Prin Sentinţa civilă nr. 371 din 19 ianuarie 2016, Judecătoria Ploieşti a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal:

Prin Sentinţa civilă nr. 2926 din 17 octombrie 2016, Tribunalul Prahova a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B., ca neîntemeiată.

3. Hotărârea pronunţată în apel de curtea de apel:

La termenul de judecată din 25 ianuarie 2018 s-a depus la dosar contractul de cesiune încheiat între B. - în calitate de cedentă - şi C. - în calitate de cesionară, prin care au fost cesionate drepturile litigioase şi obligaţiile ce derivă din Dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti.

În temeiul acestui contract, s-a format o cerere de intervenţie în interes propriu a cesionarei C., însă la termenul de judecată din 10 mai 2018 instanţa a constatat că aceasta are calitate procesuală pasivă, nu în temeiul cererii de intervenţie în interes propriu, ci în baza contractului de cesiune anterior menţionat.

Prin urmare, prin încheierea de şedinţă din 10 mai 2018, în aplicarea dispoziţiilor art. 38 şi 39 C. proc. civ., instanţa a dispus scoaterea din cauză a intimatei-pârâte B. şi introducerea în cauză a intimatei C., în calitate de intimată-pârâtă, succesor în drepturi şi obligaţii al fostei intimate.

Prin Decizia nr. 2880 din 29 noiembrie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a admis apelul declarat de reclamantul A. şi a schimbat în tot sentinţa atacată, astfel:

Pe fondul cauzei, a admis acţiunea formulată de reclamantul A..

A constatat valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x din 11.11.2008, cu privire la apartamentul situat în Ploieşti, judeţ Prahova.

A dispus ca hotărârea să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

A obligat intimata să plătească apelantului suma de 10.358 RON, reprezentând taxă de timbru la fond şi în apel.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva Deciziei nr. 2880 din 29 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, pârâta C. a formulat recurs.

În cuprinsul cererii de recurs, pârâta a susţinut că instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, în sensul că ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, având în vedere dispozitivul hotărârii recurate, prin care s-a reţinut valabilitatea antecontractului, în condiţiile în care acest lucru nu s-a solicitat nici prin cererea principală, nici prin vreo cerere reconvenţională.

A apreciat că instanţa de apel a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti şi a încălcat dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare şi principiul contradictorialităţii întrucât a scos din cauză pe B. şi a introdus-o în cauză pe pârâta C., însă a respins acesteia din urmă toate apărările, inclusiv cererea de intervenţie a lui D., atât în nume propriu cât şi în favoarea pârâtei. Procedând astfel, instanţa a ignorat probele aflate la dosar şi pe cele pe care urmau să le aducă părţile, în final ajungându-se la deposedarea pârâtei de bun fără plată.

În continuare, în cuprinsul memoriului de recurs, recurenta-pârâtă a reiterat susţinerile referitoare la autoritatea de lucru judecat, cu referire la procesul în care s-a reţinut că nu se poate efectua transferul dreptului de proprietate asupra imobilului în baza antecontractului de vânzare cumpărare invocat şi în prezentul litigiu.

A criticat situaţia de fapt reţinută de instanţe, precum şi modalitatea de interpretare a probelor administrate.

În drept, a indicat dispoziţiile ar. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

5. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 19 septembrie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionare la 16 ianuarie 2020.

În cuprinsul raportului asupra admisibilităţii în principiu, s-a reţinut că pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. criticile referitoare la scoaterea din cauză a numitei B. şi introducerea în cauză a pârâtei, fără a i se admite cererea de intervenţie a lui D. şi respingându-i-se toate apărările.

De asemenea, criticile ce fac referire la faptul că instanţa de apel a stabilit valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare, fără să i se ceară acest lucru nici prin cererea introductivă şi nici prin vreo cerere reconvenţională au fost încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

6. Apărările formulate în cauză:

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, susţinând că decizia recurată este pronunţată într-un apel, a cărui valoare este de 500.000 RON, fiind definitivă şi susceptibilă de recurs.

Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Prealabil, se reţine că, deşi recurenta-pârâtă a formulat critici indicând drept temei art. 488 pct. 4 C. proc. civ., prin raportul asupra admisibilităţii recursului s-a constatat că respectivele critici se încadrează în motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 pct. 5 şi 6 C. proc. civ., nefiind formulate critici care să corespundă situaţiei prevăzute de pct. 4. Depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti la care se referă pct. 4 al art. 488 C. proc. civ. presupune o ingerinţă a instanţei în atribuţiile unei alte puteri din ordinea constituţională prin săvârşirea unui act pe care doar această putere îl putea face, criticile nevizând însă acest aspect.

Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se constată că în mod corect curtea de apel, prin încheierea din 10 mai 2018, în aplicarea dispoziţiilor art. 38 şi 39 C. proc. civ., a dispus scoaterea din cauză a intimatei-pârâte B. şi introducerea în cauză a numitei C., în calitate de intimată-pârâtă, succesoare în drepturi şi obligaţii al fostei intimate-pârâte.

Pentru a dispune această măsură, instanţa a reţinut că la dosarul cauzei s-a depus contractul de cesiune autentificat sub nr. x/22.01.2018 de BNP E., contract încheiat între B., în calitate de cedentă şi C., în calitate de cesionară, prin care au fost cesionate drepturile litigioase şi obligaţiile ce derivă din Dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Ploieşti.

De altfel, se reţine că însăşi cesionara C. a formulat cerere de invervenţie în interes propriu, iar instanţa, dând relevanţă dispoziţiilor legale anterior amintite, a constatat că aceasta are calitate procesuală pasivă în temeiul contractului de cesiune de drepturi litigioase, astfel încât a dispus ca judecata să continue numai cu succesoarea cu titlu particular, care a luat procedura în starea în care se afla la momentul la care aceasta a fost introdusă în cauză.

Instanţa constată că măsura dispusă de instanţă nu a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, astfel încât această critică urmează a fi respinsă ca nefondată. Se reţine, totodată, că recurenta-pârâtă nu a înţeles să formuleze recurs împotriva încheierii din 10 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în ceea ce priveşte soluţia de introducere în cauză a cesionarei C..

Cu privire la criticile privind cererea de intervenţie accesorie formulată de D., cerere respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din 10 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, se constată că respectiva soluţie referitoare la cererea de intervenţie a făcut obiectul examinării în calea de atac a recursului, formulată distinct, cererea de recurs fiind respinsă prin Decizia nr. 2630 din 21 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Urmează a fi respinse ca nefondate criticile ce vizează motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., referitoare la faptul că instanţa ar fi acordat mai mult decât s-a cerut, având în vedere dispozitivul hotărârii recurate, prin care s-a reţinut valabilitatea antecontractului, în condiţiile în care acest lucru nu s-a solicitat nici prin cererea principală, nici prin vreo cerere reconvenţională.

Se reţine că dispoziţiile legale în materie din C. civ. condiţionează pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare de îndeplinirea tuturor condiţiilor de validitate ale contractului în discuţie, condiţii necesare în vederea obţinerii unei soluţii favorabile demersului judiciar, respectiv pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare.

În acest sens, curtea de apel a constatat că în cauză există refuzul promitentei-vânzătoare de a perfecta contractul de vânzare-cumpărare, astfel că instanţa de judecată are abilitarea de a pronunţa o hotărâre cu caracter constitutiv de drepturi, care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, considerent pentru care instanţa de apel a procedat la o verificare a condiţiilor ce se cer a fi îndeplinite pentru transferul valabil al dreptului de proprietate, constatând ca fiind întrunite condiţiile cerute de lege: promisiunea bilaterală să îndeplinească condiţiile generale de valabilitate a actelor juridice, bunul a cărui înstrăinare a fost promisă să se afle în patrimoniul vânzătorului promitent, lipsa impedimentelor la vânzare.

Or, recurenta-pârâtă nu poate susţine că instanţa a dat mai mult decât s-a cerut întrucât a constatat valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare, cât timp acesta era obiectul cererii de chemare în judecată (obiectul dosarului), reclamantul A. solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, hotărâre ce nu poate fi pronunţată decât după verificarea condiţiilor de valabilitate ale contractului încheiat între părţi.

În ceea ce priveşte critica ce se referă la faptul că instanţa de apel ar fi respins toate probele solicitate în apărare, inclusiv expertiza contabilă în dovedirea faptul că preţul nu a fost achitat, se reţine că modalitatea de administrare şi interpretare a probatoriilor reprezintă o chestiune de fapt, ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

Aceste susţineri nu reprezintă motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecăţii în calea extraordinară de atac a recursului, ci critici de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanţa de control judiciar. Prin urmare, nefiind o problemă de legalitate, ci doar de temeinicie, nu poate constitui obiect al controlului judiciar în recurs, control care vizează exclusiv aspectele de nelegalitate.

Cu privire la autoritatea de lucru judecat la care face referire recurenta-pârâtă în cuprinsul memoriului de recurs, se constată că, astfel cum în mod corect a reţinut curtea de apel, această chestiune a fost tranşată definitiv de instanţa de fond. Cum pârâta nu a formulat apel împotriva respectivei încheieri prin care a fost respinsă excepţia şi nici apel incident care să tindă la schimbarea soluţiei, critica formulată omisso medio nu poată fi supusă analizei în actualul stadiu procesual.

În ceea ce priveşte aspectele referitoare la cele statuate prin Decizia nr. 23/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în interpretarea prevederilor relative la forma antecontractelor, se reţine că o atare critică nu se regăseşte în cuprinsul cererii de recurs, fiind formulată pentru prima dată de către recurenta-pârâtă în cuprinsul concluziilor verbale puse în faţa instanţei de recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C. împotriva Deciziei civile nr. 2880 din 29 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2020.

GGC - GV