Revision inadmissibility due to lack of merits eviction and misclassification of procedural critiques as extra/minus petita in civil liability attached to criminal proceedings

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată la 31.08.2016, revizuentul A. a solicitat revizuirea Deciziei penale nr. 902/14.07.2016, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, sub aspectul laturii civile, solicitând în principal admiterea cererii de revizuire şi, pe cale de consecinţă, rejudecarea cauzei în sensul schimbării în tot sau în parte a deciziei penale, iar în temeiul art. 22 noul C. proc. pen.. să se ia act de renunţarea ADS (Agenţia Domeniilor Statului) la constituirea de parte civilă şi imposibilitatea revenirii ulterioare asupra acestei opţiuni. În subsidiar a cerut: să fie respinsă cererea de despăgubiri a ADS, ca neîntemeiata şi nedovedită pentru neîntrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, respectiv prejudiciul şi legătura de cauzalitate; cu privire la persoanele fizice, să se respingă solicitarea acestora de plată a despăgubirilor dacă nu s-au constituit părţi civile până la citirea actului de sesizare, dar şi pentru neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale. În măsura în care se va aprecia că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, a solicitat soluţionarea laturii civile prin reparaţia în natură constând în desfiinţarea titlurilor, în caz contrar fiind nevoit să achite de trei ori o valoare supraestimată a unor terenuri agricole pe care nu şi le-a însuşit.

În motivare, a arătat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a revizuirii, deoarece se solicită revizuirea unei decizii penale pe latură civilă pronunţate în apel, care evocă fondul cauzei, pe motiv că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor lucruri cerute.

În doctrină şi în jurisprudenţă se arată că hotărârea de apel întruneşte condiţia de a evoca fondul, indiferent dacă apelul a fost admis sau respins dat fiind caracterul devolutiv al apelului, cu excepţia cazului în care apelul a fost respins ca tardiv, inadmisibil sau din alt motiv care a împiedicat cercetarea pe fond.

În cazul de faţă, prin Decizia penală nr. 902/14.07.2016, Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. x/2008 s-a pronunţat astfel cum rezultă din considerentele acesteia şi a ignorat cu desăvârşire dispoziţiile art. 404 noul C. proc. pen.., care prevăd că dispozitivul hotărârii trebuie să cuprindă şi soluţia dată de instanţă cu privire la soluţionarea acţiunii civile, în sensul admiterii totale sau parţiale a acţiunilor civile.

Din lecturarea celor 4 paragrafe în care instanţa a făcut vorbire despre soluţia pe latură civilă, se înţelege faptul că apelul formulat de revizuentul apelant A. pe latură civilă nu a fost respins ca tardiv, inadmisibil sau din alt motiv care să fi împiedicat cercetarea pe fond, prin urmare, decizia a cărei revizuire se cere evocă fondul, şi, ca atare, condiţia cerută de art. 509 alin. (1) C. proc. civ. este îndeplinită.

În fapt, în Dosarul nr. x/2008, în care s-a pronunţat Decizia penală nr. 902/14.07.2016, cu privire la latura civilă, s-a solicitat respingerea acelor acţiuni civile a părţilor care nu s-au constituit părţi civile conform dispoziţiilor legale, însă prin hotărârea atacată, instanţa nu s-a pronunţat asupra acestui lucru cerut.

Aşadar, instanţa de control din apel nu s-a pronunţat asupra lucrului cerut, deşi era obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii sau s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut, deoarece ADS nu a cerut contravaloarea terenului.

În esenţă, pe latură civilă, în faza apelului, revizuentul A. a cerut, pe de o parte, admiterea apelului pe latură civilă şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunilor civile ale ADS şi ale persoanelor fizice şi, de asemenea, respingerea ca inadmisibile a acţiunilor civile ale acelor părţi care nu s-au constituit părţi civile, iar, pe de altă parte, în ipoteza în care instanţa ar considera că fapta este infracţiune şi sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, să dispună soluţionarea laturii civile prin reparaţia în natură, respectiv prin desfiinţarea titlurilor de proprietate.

În cele 57 de pagini din motivarea instanţei de apel nu se regăseşte nici măcar o singură frază în care să se arate soluţia cu privire la cererea privitoare la respingerea acţiunilor civile ale acelor părţi persoane fizice care nu s-au constituit părţi civile.

În ceea ce priveşte ADS, au fost invocate prin motivele de apel mai multe neregularităţi referitoare la momentul până la care se putea constitui parte civilă şi, deşi s-a solicitat respingerea cererii de constituire ca parte civilă a ADS ca tardiv formulată, instanţa de apel nu s-a pronunţat.

Situaţia este similară şi în ceea ce le priveşte pe cele 50 de persoane fizice cu privire la care nu a fost respectat momentul până la care se puteau constitui părţi civile.

În drept revizuirea s-a fundamentat pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de revizuire

Prin Decizia nr. 2868 din 18 noiembrie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibilă, revizuirea şi a reţinut în motivare următoarele argumente:

Faţă de prevederile art. 24 "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea în vigoare a acesteia" şi art. 27 "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul" din Noul C. proc. civ., litigiul de faţă este guvernat de prevederile C. proc. civ. de la 1865, având în vedere faptul că trimiterea în judecată a revizuentului A. s-a realizat prin rechizitoriul nr. x/2007 din 03.06.2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Bucureşti - Biroul Teritorial Slobozia, acţiunea civilă fiind alăturată acţiunii penale în cadrul acestui proces penal anterior datei de 15.02.2013.

Ca atare, deşi în speţă s-a invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din Noul C. proc. civ., care vizează ipoteza în care printr-o hotărâre pronunţată asupra fondului sau care evocă fondul, instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut, instanţa a avut în vedere motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865, al cărui conţinut este identic cu cel din noua reglementare. De altfel, acest aspect a fost pus în dezbaterea părţilor la termenul de judecată din 08.11.2019.

Prin Decizia penală nr. 902/14.07.2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2008, a cărei revizuire se solicită în prezenta cauză, din perspectiva soluţiei pronunţate cu privire la latura civilă, s-a dispus, printre altele, admiterea apelului declarat de revizuent împotriva Sentinţei penale nr. 3745/18.12.2014 pronunţate de Judecătoria Ploieşti, care a fost desfiinţată în parte, însă numai în ceea ce priveşte latura penală.

Instanţa de revizuire a constatat că, în apelul său împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie, distinct de nemulţumirile formulate în ceea ce priveşte modul de soluţionare a laturii penale a cauzei, revizuentul a criticat sentinţa judecătoriei şi în ceea ce priveşte soluţia adoptată pe latura civilă a pricinii, solicitând readministrarea tuturor probelor, audierea părţilor civile, a martorilor, efectuarea expertizelor, susţinând că nu toate părţile civile au calitate procesuală, nu toate părţile civile au formulat în termen constituiri de părţi civile, o parte din adevăraţii proprietari nu au fost audiaţi în calitate de părţi civile şi nici în calitate de martori, părţile civile nu au formulat obiecţiuni la punerea în posesie în sensul că au semnat fişele de punere în posesie în faţa autorităţilor locale şi nu au refuzat amplasamentul, Administraţia Domeniilor Statului nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din 18.01.2011, pronunţată de Judecătoria Ploieşti.

Cu privire la nemulţumirile revizuentului, dar şi ale părţilor civile şi ale parchetului, instanţa de control judiciar a arătat prin decizia a cărei revizuire se solicită că nu pot fi primite şi a reţinut în totalitate motivarea instanţei de fond, pe latură civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 322 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, revizuirea are ca obiect hotărâri rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum şi hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul.

Deşi cerinţa de a fi vorba despre o hotărâre de fond este prevăzută în mod expres doar pentru hotărârile pronunţate de instanţele de recurs, în practica judiciară şi în jurisprudenţă s-a decis în mod constant că revizuirea priveşte toate hotărârile prin care s-a rezolvat fondul pretenţiei deduse judecăţii, deoarece motivele de revizuire prevăzute de art. 322 din C. proc. civ. de la 1865 vizează, ca regulă, situaţia de fapt.

În căile de atac, a evoca fondul presupune schimbarea situaţiei de fapt în urma analizei probelor, astfel că hotărârile prin care se resping căile de atac, păstrându-se situaţia de fapt, nu sunt susceptibile de revizuire.

Contrar susţinerilor revizuentului, prin Decizia penală nr. 902/14.07.2016, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2008, a admis apelul revizuentului formulat împotriva Sentinţei penale nr. 3745/18.12.2014 a Judecătoriei Ploieşti numai în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, iar cu referire la motivele de apel formulate de revizuent în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei a arătat că nu pot fi primite.

Cum prin Decizia penală nr. 902/14.07.2016 a fost menţinută soluţia adoptată de judecătorie privitor la latura civilă a cauzei, s-a reţinut că aceasta nu poate face obiect al revizuirii în prezenta cauză, nefiind îndeplinită condiţia evocării fondului.

Distinct de acest motiv de inadmisibilitate, instanţa a considerat că cererea de revizuire este inadmisibilă, întrucât susţinerile revizuentului nu se circumscriu motivului de revizuire invocat.

Ipoteza conturată constituie o aplicare a principiului disponibilităţii prevăzut de art. 129 C. proc. civ., precum şi a obligaţiei instanţei de a judeca toate pretenţiile deduse judecăţii. Aşadar, instanţa este obligată să respecte cadrul procesual fixat de părţi, dar în limitele acestui cadru, trebuie să soluţioneze pricina în întregul ei.

În ceea ce priveşte cazul de extra petita - instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, în condiţiile în care ADS nu a cerut contravaloarea terenului, s-a reţinut că acest motiv de revizuire are în vedere pretenţiile formulate în condiţii procedurale prin cereri scrise sau verbale, care au natura unor cereri principale, accesorii sau incidentale, nicidecum omisiunea unei instanţei de control judiciar de a analiza criticile formulate în calea de atac. Totodată, pe calea acestui motiv de revizuire nu se pot exprima nemulţumiri faţă de modul în care instanţa de apel a răspuns criticilor formulate.

Or, în cauză, nemulţumirea revizuentului constând în faptul că Administraţia Domeniilor Statului nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 18.01.2011 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, a fost invocată prin motivele de apel, instanţa de control judiciar arătând că susţinerile formulate pe latură civilă de revizuent, parchet şi părţile civile, nu pot fi primite.

Aşadar, criticile revizuentului faţă de soluţia adoptată de instanţa de apel pe latură civilă nu pot fi reiterate în prezenta cale extraordinară de atac sub pretextul că ar fi vorba despre un caz de extra petita.

Referitor la cazul de minus petita - instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, respectiv cu privire la respingerea acţiunilor civile ale părţilor care nu s-au constituit părţi civile conform dispoziţiilor legale, curtea de apel a reţinut că acesta se referă, de asemenea, la obiectul cererilor cu care a fost sesizată instanţa, deci la pretenţiile concrete formulate de părţi prin cereri având natura juridică a cererii de chemare în judecată.

Or, după cum s-a arătat anterior, prin Decizia penală nr. 902/14.07.2016, Curtea de Apel Ploieşti s-a pronunţat asupra apelului declarat de revizuent, considerând întemeiate doar criticile formulate pe latura penală a cauzei, astfel că nu se poate susţine că instanţa de apel nu s-ar fi pronunţat asupra unui lucru cerut.

Concluzionând, instanţa de revizuire a constatat că nemulţumirile revizuentului vizează, în realitate, soluţia adoptată de instanţa de control judiciar în calea de atac a apelului, în ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, soluţie care nu mai poate fi repusă în discuţie şi reanalizată în prezenta revizuire.

3. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 2868 din 18 noiembrie 2019 şi a încheierii de şedinţă din 8 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a promovat recurs revizuentul A..

Recurentul şi-a întemeiat calea de atac atât pe prevederile Codului de procedură de la 1865, cât şi pe cele ale Noului C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Sub aspectul legii care guvernează litigiul, a motivat că revizuirea este supusă dispoziţiilor din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. prin prisma obiectului dosarului - revizuire asupra laturii civile în procesul penal, ce a fost judecat potrivit dispoziţiilor din Noul C. proc. pen.. De asemenea, cererea de revizuire a fost fundamentată pe prevederile art. 453 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 8 din Legea nr. 255/2013, ce stipulează: "Hotărârile pronunţate în primă instanţă după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor şi condiţiilor de exercitare ale acestora prevăzute de legea nouă."

Prezentul litigiu este şi de natură penală, sens în care sunt aplicabile prevederile art. 3 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare, "Legea nouă se aplică de la data intrării în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare". Întrucât dosarul penal a fost soluţionat în temeiul prevederilor legii procesuale noi, cererea de revizuire care a derivat din acesta se va judeca potrivit prevederilor legii procesuale civile noi, fiind un non sens a soluţiona parte dintr-un dosar pe legea nouă, iar parte pe legea veche şi ar conduce la lipsirea de efecte a normelor din legea de punere în aplicare.

În speţă sunt îndeplinite condiţiile pentru admisibilitatea cererii de revizuire chiar dacă s-ar considera că sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865: hotărâre definitivă din apel, iar motivul de revizuire este identic.

Revizuentul a prezentat o serie de critici la adresa deciziei pronunţate de instanţa de revizuire.

Prima critică este subsumată dispoziţiilor art. 488 pct. 5 din Legea nr. 134/2010, care îşi găsesc corespondent în art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865 şi are în vedere lipsa rolului activ al instanţei, precum şi încălcarea principiilor contradictorialităţii şi al dreptului la apărare al părţilor. Se reproşează instanţei că, la termenul de judecată din 08.11.2019, când a dat cuvântul pe admisibilitatea cererii de revizuire, nu a pus în discuţia părţilor legea aplicabilă soluţionării litigiului, statuând cu privire la incidenţa dispoziţiilor art. 322 pct. 2 C. proc. civ. de la 1865. Procedând de o asemenea manieră, instanţa a dat dovadă de lipsă de rol activ şi a nesocotit principiul contradictorialităţii, precum şi al dreptului la apărare şi la un proces echitabil al părţilor.

Dacă instanţa nu era lămurită, putea să pună în discuţia părţilor pentru clarificarea obiectului cererii, orice aspecte în vederea unei juste soluţionări a cauzei. Or, aceasta a respins, ca inadmisibilă revizuirea, cu o motivare contradictorie şi fără a avea în vedere natura şi efectele hotărârii din apel, pronunţată într-un dosar penal. În aceste condiţii i s-a răpit revizuentului posibilitatea de a se apăra pe aspectul legii aplicabile şi, pe cale de consecinţă, hotărârea dată în revizuire a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ., care obligă judecătorul să stăruie prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului, stabilirea situaţiei de fapt şi pronunţarea unei hotărâri legale.

Recurentul solicită instanţei de control judiciar să stabilească în ce măsură au fost încălcate drepturile procesuale ale părţilor în cauză, dacă au fost respectate anumite principii de drept aplicabile cu caracter general, în ce măsură toate părţile şi-au exercitat dreptul la apărare, dacă instanţa a respectat sau nu normele procedurale care reglementează modalitatea de soluţionare a cererilor.

A doua critică priveşte nemotivarea totală a hotărârii, sancţionată cu nulitatea hotărârii atacate. Se invocă lipsa totală a deliberării, a menţiunilor privind analiza susţinerilor părţilor, lipsa motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor.

Pe de o parte, curtea de apel în încheierea recurată nu a motivat de ce sunt incidente prevederile din C. proc. civ. de la 1865, iar, pe de altă parte, nu a analizat susţinerile revizuentului exprimate prin cererea de revizuire şi prin concluziile scrise, depuse cu ocazia amânării pronunţării soluţiei. Astfel, în analiza admisibilităţii cererii de revizuire, instanţa nu s-a pronunţat asupra condiţiilor impuse de legiuitor, întrucât nu a menţionat în cuprinsul deciziei faptul că hotărârea a cărei revizuire se solicită este o hotărâre rămasă definitivă la instanţa de apel şi că a fost pronunţată într-un dosar penal, efectele produse de aceasta fiind diferite de cele ale unei hotărâri civile din apel.

Nu a fost analizat caracterul hotărârii a cărei revizuire s-a cerut prin prisma naturii penale a cauzei. În cererea de revizuire s-a argumentat că, în procesul penal, în apel se evocă fondul, or instanţa nu a explicat de ce a înlăturat susţinerile revizuentului. Motivarea hotărârii nu face referire la aspectele expuse de revizuent, ceea ce echivalează cu neanalizarea speţei.

Dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului cuprinde, între altele, şi dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră elocvente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu garantează drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt într-adevăr ascultate, adică examinate de instanţa sesizată. Art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului stabileşte în special în sarcina instanţei obligaţia de a examina efectiv argumentele şi mijloacele de probă ale părţilor, iar instanţele trebuie să indice cu suficientă claritate temeiurile pe care şi-au fundamentat hotărârea în scopul de a face posibil ca acuzatul să îşi exercite în mod efectiv dreptul la o cale de atac.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că art. 6 parag. 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, aceasta neînsemnând că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument, amploarea obligaţiei putând varia de la caz la caz. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că una din funcţiile obligaţiei instanţei de a motiva hotărârea pronunţată este aceea de a demonstra părţilor că au fost ascultate.

Or, în speţă, instanţa nu a arătat considerentele pentru care a înlăturat susţinerile revizuentului. Nemotivarea sau motivarea în termeni generali, fără referire la particularităţile cauzei pune părţile în imposibilitate de a critica hotărârea în faţa instanţelor de control judiciar.

Recurentul arată că decizia atacată este lovită de nulitate relativă şi că i-a produs o vătămare ce nu poate fi îndreptată decât prin anularea actului.

Curtea de apel a încălcat dispoziţiile art. 5 C. proc. civ. şi, implicit, dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 C. proc. civ. şi de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. De asemenea, prin soluţia dispusă a fost nesocotit principiul legalităţii procesului civil şi accesul liber la justiţie, întrucât revizuentul a fost lipsit în mod nelegal de soluţionarea pe fond a cererii de revizuire.

Motivul de recurs în cauză este circumscris prevederilor art. 488 pct. 6 din Legea nr. 134/2010, identic cu cel din art. 304 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865.

A treia critică pune în discuţie pronunţarea hotărârii de către instanţa de revizuire cu aplicarea greşită a legii, ipoteza încadrându-se în motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 8 din Legea nr. 134/2010, preluat din art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865.

Distinct de acest motiv de recurs, recurentul mai susţine şi interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii care a avut ca finalitate pronunţarea unei hotărâri contradictorii şi lipsită de temei legal (art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. de la 1865).

În mod greşit s-a apreciat că hotărârea a cărei revizuire se solicită nu evocă fondul, condiţie care este impusă sub imperiul C. proc. civ. de la 1865 numai deciziilor pronunţate în recurs şi nu celor din apel, cum este cazul în speţa de faţă. Motivarea instanţei este una contradictorie prin aceea că au fost reţinute dispoziţii din cele două coduri de procedură civilă.

Considerând că decizia din apel nu îndeplineşte condiţia evocării fondului, curtea de apel a încălcat atât dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, cât şi pe cele ale art. 509 alin. (1) din Legea nr. 134/2010. În penal, hotărârea din apel evocă fondul cauzei, indiferent dacă apelul a fost admis sau respins dat fiind caracterul său devolutiv, cu excepţia cazului când apelul a fost respins ca tardiv, inadmisibil sau din alt motiv care a împiedicat cercetarea pe fond. De altfel, evocarea fondului în apel de către instanţa penală rezultă implicit din dispoziţiile art. 417 C. proc. pen., aplicabile în cauză, care stipulează: "(1) Instanţa judecă apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat şi la persoana la care se referă declaraţia de apel şi numai în raport de calitatea pe care apelantul o are în proces. (2) În cadrul limitelor prevăzute la alin. (1), instanţa este obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept". Limitarea se referă doar la persoana care a declarat apelul şi la persoana la care se referă declaraţia de apel şi nu vizează anumite motive de apel, cum este în civil, deoarece în penal motivarea apelului nu este obligatorie, fiind suficientă numai declaraţia de apel în vederea învestirii instanţei de apel cu rejudecarea cauzei.

Inclusiv doctrina şi practica de specialitate au subliniat că este posibilă devoluţiunea integrală a cauzei în apelul procurorului şi al inculpatului, simpla declaraţie de apel a acestor subiecţi procesuali obligând instanţa de apel să ia în considerare orice încălcare a legalităţii şi temeiniciei hotărârii pronunţate şi să pronunţe o altă soluţie corespunzătoare legii şi adevărului.

Prin efectul devolutiv al cererii de apel, instanţa de apel capătă împuternicirea de a înfăptui o nouă judecată şi verifică cu această ocazie temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate.

În raport de argumentele prezentate, decizia curţii de apel este o hotărâre care evocă fondul. În plus, din lecturarea celor patru paragrafe în care s-a făcut vorbire despre soluţia pe latură civilă, se înţelege că apelul formulat de A. nu a fost respins ca tardiv, inadmisibil sau din alt motiv care să fi împiedicat cercetarea pe fond, prin urmare, condiţia evocării fondului este îndeplinită şi din acest punct de vedere.

În continuarea expunerii motivelor de recurs, recurentul a susţinut îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire din perspectiva temeiului juridic invocat - art. 509 alin. (1) pct. 1/322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., când instanţa nu s-a pronunţat asupra unor lucruri cerute.

Hotărârea instanţei penale este definitivă în raport de prevederile art. 552 C. proc. pen. "Hotărârea instanţei de apel rămâne definitivă la data pronunţării acesteia atunci când apelul a fost admis şi procesul a luat sfârşit în faţa instanţei de apel."

Recurentul îşi exprimă dezacordul faţă de motivarea instanţei de revizuire, care a reţinut că pe calea revizuirii nu se pot exprima nemulţumiri faţă de modul în care instanţa de apel, prin decizia penală, a răspuns criticilor formulate. Prin cererea de revizuire s-a solicitat analizarea aspectelor asupra cărora niciuna din celelalte instanţe nu s-a pronunţat. În plus, instanţa a pornit de la premisa greşită că prin invocarea unor aspecte de ordin procedural ale pretenţiilor pretinselor părţi civile, se tinde la analizarea obiectului cererilor cu care a fost sesizată instanţa şi asupra cărora s-a pronunţat implicit. Or, acest lucru este total greşit, întrucât chestiunile puse în discuţie vizează condiţiile de legalitate a acestor solicitări asupra cărora instanţa penală nu s-a pronunţat.

Recurentul prezintă detaliat motivele care au stat la baza formulării cererii de revizuire a deciziei penale sub aspectul laturii civile, arătând dintr-o perspectivă că instanţa nu s-a pronunţat asupra lucrului cerut, deşi are obligaţia să soluţioneze toate cererile deduse judecăţii, iar, dintr-o altă perspectivă, că s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut. În faza apelului, pe latură civilă, a solicitat pe de o parte admiterea apelului şi respingerea acţiunilor civile ale ADS şi persoanelor fizice, precum şi a acelor părţi care nu s-au constituit părţi civile, iar pe de altă parte, în ipoteza în care s-ar considera că fapta este infracţiune şi sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, să se dispună soluţionarea laturii civile prin reparaţia în natură prin desfiinţarea titlurilor de proprietate.

Motivarea instanţei de apel nu cuprinde soluţia cu referire la respingerea acţiunilor civile pentru acele părţi care nu s-au constituit părţi civile persoane fizice, astfel că a fost încălcat principiul rolului activ care presupune examinarea cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept şi pronunţarea unei soluţii corespunzătoare legii şi adevărului.

În ceea ce priveşte respingerea acţiunii civile a persoanei juridice - ADS vizavi de dispoziţiile legale în materia constituirii ca parte civilă în procesul penal conform legilor în vigoare, recurentul arată că a invocat mai multe aspecte: determinarea legii procesuale aplicabile litigiului - Noul C. proc. pen. valabilitatea actelor procedurale şi procesuale; constituirea de parte civilă. ADS nu s-a constituit parte în procesul penal pentru contravaloarea terenului, or prin hotărârea apelată a fost admisă acţiunea civilă pentru contravaloarea terenului.

Recurentul consideră aplicabile prevederile art. 15 C. proc. pen. care determină momentul până la care se poate face constituirea de parte civilă "în cursul urmăririi penale, precum şi în faţa instanţei de judecată până la citirea actului de sesizare." De vreme ce ADS nu s-a constituit parte civilă în dosarul penal nici în faza de urmărire penală, nici în faza de judecată, cu contravaloarea terenului, ci numai cu lipsa de folosinţă, nu mai putea emite ulterior pretenţii cu acest obiect.

Referitor la renunţarea la calitatea de parte civilă, arată că din încheierea de şedinţă din 18.01.2011 pronunţată de Judecătoria Ploieşti şi din adresa nr. x/2011, emisă de ADS, a rezultat că terenurile sunt în domeniul privat al statului, sunt retrocedabile şi că ADS înţelege să nu se constituie parte civilă în procesul penal. Or, partea civilă nu poate reveni asupra renunţării şi nici nu poate introduce acţiune la instanţa civilă pentru aceleaşi pretenţii, astfel că este decăzută din dreptul de a se mai constitui parte civilă potrivit art. 20 alin. (1) C. proc. pen.

Instanţa penală nu s-a pronunţat nici cu privire la pretinsa însuşire de către revizuent a respectivelor suprafeţe de teren care nu se regăsesc în patrimoniul acestuia pentru a putea fi obligat la plata unei despăgubiri. De asemenea, nu a avut în vedere nici consimţământul persoanelor civile la atribuirea terenurilor respective, manifestat în scris prin semnarea fişelor de punere în posesie şi a acordat despăgubiri pentru 53 de părţi civile persoane fizice în condiţiile în care acestea nu s-au constituit părţi civile (au arătat expres că nu doresc despăgubiri, altele vânduseră terenul). Constituirea de parte civilă a acestora este abuzivă, întrucât are loc o dublă reparaţie.

Instanţa de apel a omis să se pronunţe şi asupra cererii prin care s-a solicitat respingerea cererii de constituire de parte civilă a ADS, ca tardiv formulată.

Recurentul aduce critici şi valorii despăgubirilor acordate prin Sentinţa nr. 3745/18.02.2014 de către Judecătoria Ploieşti, în favoarea ADS, susţinând că sunt nepotrivit de mari. În virtutea caracterului devolutiv al apelului instanţa era îndrituită să verifice dacă a fost respectată legea în ceea ce priveşte acordarea despăgubirilor.

Instanţa penală nu s-a pronunţat pe aspectele privitoare la modul de constituire a persoanelor fizice în calitate de părţi civile precum şi pe termenul limită de formulare a cererilor.

În considerarea motivelor prezentate, recurentul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu consecinţa constatării admisibilităţii cererii de revizuire.

4. Soluţia şi considerentele instanţei supreme

Structurând criticile evocate prin memoriul de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

Înainte de a intra în analiza criticilor evocate prin memoriul de recurs, se impun a fi făcute precizări sub aspectul legii aplicabile în soluţionarea cererii de revizuire formulată de revizuentul A.. Aşa cum a arătat şi curtea de apel, dosarul de faţă trebuie judecat sub imperiul C. proc. civ. de la 1865, întrucât procesul penal a început în anul 2008, când a fost trimis în judecată inculpatul A. prin Rechizitoriul nr. x/2007 din 03.06.2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, Biroul Teritorial Slobozia, iar acţiunea civilă în acest dosar a fost promovată anterior datei de 15.02.2013, când a intrat în vigoare Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.. Relevante în acest sens sunt şi prevederile art. 24 şi 27 din această lege, care stabilesc "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare. Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute sub legea care a început procesul."

Nu pot fi validate susţinerile revizuentului în sensul că dacă procesul penal s-a judecat sub imperiul dispoziţiilor Noului C. proc. pen., pe cale de consecinţă, şi cererea de revizuire a laturii civile din procesul penal va fi examinată potrivit Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.. Determinarea legii în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunii civile alăturată acţiunii penale în procesul penal nu se realizează în funcţie de legea aplicabilă procesului penal, ci se raportează la momentul formulării pretenţiilor civile, care în cauză s-a făcut anterior datei de 15.02.2013.

Chiar dacă s-a solicitat revizuirea unei hotărâri penale exclusiv pe latură civilă în temeiul prevederilor art. 453 alin. (2) C. proc. pen., aceasta nu este de natură să atragă calificarea litigiului ca fiind de natură penală, cum afirmă revizuentul. Tocmai dispoziţiile art. 453 alin. (2) conduc la concluzia că revizuirea laturii civile conturează un proces civil, care se judecă potrivit dispoziţiilor din C. proc. civ. "Revizuirea hotărârilor judecătoreşti penale definitive, exclusiv cu privire la latura civilă, poate fi cerută numai în faţa instanţei civile, potrivit C. proc. civ.."

Art. 3 din Legea nr. 255/2013 de punere în aplicare "Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepţiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi" vizează incidenţa legii procesuale penale unei cauze penale şi nu se referă la aplicarea legii procesual civile unei acţiuni civile iniţiată într-un dosar penal (alăturată acţiunii penale), recurentul fiind într-o mare confuzie în legătură cu determinarea regimului juridic aplicabil cererii de revizuire de faţă.

1. Motivul de recurs prin care i se impută instanţei de revizuire că nu a manifestat un rol activ în cercetarea pricinii prin aceea că nu a pus în discuţia părţilor legea aplicabilă soluţionării cererii de revizuire, încălcând astfel principiul contradictorialităţii şi al dreptului la apărare al părţilor, poate fi subsumat dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., întrucât se pune în discuţie nesocotirea unor principii fundamentale, reglementate prin norme de procedură.

Înalta Curte reţine că judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile, cu respectarea principiului legalităţii, independent de normele juridice invocate de părţi. Dispoziţiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ. stabilesc că judecătorul are dreptul, în ipoteza în care nu este lămurit de circumstanţele faptice ale cazului dedus judecăţii sau în privinţa motivării în drept invocate în susţinerea pretenţiilor ori a apărărilor părţilor, de a le cere explicaţii în scris sau oral, precum şi să pună în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt sau de drept chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau întâmpinare.

Dincolo de aceste consideraţii teoretice, verificând consemnările din încheierea de şedinţă de la termenul de judecată din 8 noiembrie 2019, în care părţile au pus concluzii pe cererea de revizuire, Înalta Curte constată că s-a pus în discuţie aplicarea legii noi procesuale civile atunci când s-a dat cuvântul pe admisibilitatea cererii de revizuire "Curtea, în legătură cu cererea de probatorii, arată că se va pronunţa doar în eventualitatea în care se va constata admisibilitatea prezentei cereri de revizuire şi acordă cuvântul, cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 326 din vechiul C. proc. civ., cu privire la admisibilitatea revizuirii în două sensuri, adică dacă hotărârea a cărei revizuire se solicită face parte din categoria hotărârilor prevăzute de art. 322 alin. (1) vechiul C. proc. civ. şi dintr-un alt punct de vedere, şi anume dacă faptele pe care se întemeiază prezenta cerere de revizuire se încadrează în motivul de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cererea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) din Noul C. proc. civ.." Revizuentul, reprezentat de apărător ales, nu a explicat de ce s-ar aplica legea nouă, ci doar a susţinut invocarea prevederilor din cele două coduri în fundamentarea motivului de revizuire potrivit căruia "instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".

Drept urmare, nu pot fi confirmate susţinerile recurentului privind lipsa de rol activ şi nesocotirea principiilor contradictorialităţii şi al dreptului la apărare al părţilor, critica pe acest aspect fiind găsită ca neîntemeiată. Chiar în ipoteza descrisă de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., când judecătorul are îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi aplicarea corectă a legii în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale", Înalta Curte reţine că rolul activ nu se poate impune pe fondul unei atitudini generale pasive a părţii, nu poate înlocui implicarea acesteia în exercitarea propriilor obligaţii procesuale, cum s-a întâmplat în cazul de faţă, când apărătorul revizuentului nu şi-a exprimat poziţia procesuală cu privire la legea aplicabilă litigiului.

2. Prin a doua critică, recurentul a pretins că hotărârea instanţei este nemotivată, întrucât nu se argumentează aplicarea dispoziţiilor din C. proc. civ. de la 1865.

Un alt aspect invocat este neanalizarea susţinerilor revizuentului din cererea de revizuire în ceea ce priveşte condiţiile impuse de legiuitor pentru admisibilitatea revizuirii, respectiv dacă hotărârea atacată evocă sau nu fondul cauzei. Întrucât această chestiune atinge şi problema aplicării corecte a legii în ceea ce priveşte constatarea inadmisibilităţii cererii de revizuire din perspectiva dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la examinarea acestora împreună, însă tot în cadrul acestui punct.

Curtea de apel a oferit o motivare cuprinzătoare în ceea ce priveşte incidenţa în speţă a dispoziţiilor C. proc. civ. de la 1865, pornind de la legea aplicabilă acţiunii civile care a fost alăturată acţiunii penale în procesul penal anterior datei de 15.02.2013, ţinând seama că trimiterea în judecată a inculpatului revizuent s-a făcut la 03.06.2008. Date fiind aceste elemente, precum şi dispoziţiile art. 24 şi 27 din Legea nr. 134/2010, citate anterior, instanţa de revizuire a reţinut că litigiul se află sub imperiul C. proc. civ. de la 1865. Nu vedem care este vătămarea procesuală a revizuentului în condiţiile în care textul ce configurează temeiul juridic al cererii de revizuire invocat - art. 509 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 134/2010, are acelaşi conţinut cu cel din art. 322 pct. 2 C. proc. civ. de la 1865, respectiv ipoteza în care printr-o hotărâre pronunţată asupra fondului sau care evocă fondul, instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut.

În considerarea celor expuse, instanţa supremă constată că nu subzistă viciul motivării sub aspectul legii aplicabile în soluţionarea cererii de revizuire, astfel că va respinge critica în discuţie.

Susţinerile ce conturează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ. vor fi cercetate din perspectiva cazului de nelegalitate înscris în art. 304 pct. 9 din acelaşi cod şi prezintă un caracter nefondat, pentru următoarele argumente:

Curtea de apel a analizat amplu caracterul hotărârii ce a făcut obiectul revizuirii prin prisma dispoziţiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ. şi a ajuns la concluzia corectă că aceasta nu îndeplineşte condiţia evocării fondului.

Prin Decizia penală nr. 902 din 14 iulie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinţei dată de judecătorie, care a fost desfiinţată în parte pe latură penală, iar în ceea ce priveşte soluţionarea laturii civile, s-a reţinut că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică sub aspectul criticilor formulate.

Dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc că obiectul revizuirii îl reprezintă o hotărâre rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi o hotărâre dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul. Deşi textul prevede expres că această ultimă cerinţă se aplică doar hotărârilor pronunţate de instanţa de recurs, literatura de specialitate a statuat că sunt supuse revizuirii toate hotărârile prin care s-a antamat fondul pretenţiei deduse judecăţii.

Înalta Curte reţine că evocarea fondului în calea de atac semnifică reţinerea unei alte situaţii de fapt în urma analizei probelor sau în urma aplicării altor dispoziţii legale la împrejurări de fapt deja stabilite, de natură să conducă la o altă dezlegare a raportului juridic litigios, astfel încât hotărârile prin care se resping căile de atac păstrându-se situaţia de fapt, nu sunt susceptibile de revizuire. Numai dacă din considerentele deciziei rezultă că instanţa a schimbat situaţia de fapt, păstrând totuşi soluţia atacată, revizuirea este admisibilă. În egală măsură, soluţia de admitere a căii de atac nu este de natură numai prin aceasta să conducă la concluzia reanalizării situaţiei de fapt şi, deci, a evocării fondului.

Or, prin decizia penală ce a format obiectul revizuirii, sub aspectul laturii civile care interesează în speţă, instanţa nu a schimbat situaţia de fapt, ci a constatat doar că nu pot fi primite motivele de apel formulate de inculpatul A.. Sentinţa penală nr. 3745 din 18 decembrie 2014 a Judecătoriei Ploieşti a fost reformată numai pe latură penală, astfel că nu se poate considera, cum corect a constatat şi instanţa de revizuire, că Decizia nr. 902/14.07.2016 ar evoca fondul, revizuirea îndreptată împotriva ei având un caracter inadmisibil. Pentru o mai bună clarificare asupra acestei chestiuni, se reţine că hotărârea de apel ar fi evocat fondul cauzei numai când, prin analiza tuturor criticilor de apel, instanţa s-ar fi pronunţat ea însăşi asupra fondului cauzei în latură civilă şi nu ar fi respins ca neîntemeiate criticile însuşindu-şi în totalitate motivarea instanţei de fond.

La aceeaşi concluzie a ajuns şi instanţa de revizuire, care a făcut distincţie între latura penală şi latura civilă a procesului în ce priveşte antamarea fondului, şi a expus pe larg raţionamentul pentru care decizia penală nu evocă fondul pe latură civilă. Contrar susţinerilor revizuentului, în soluţionarea prezentei cereri de revizuire, caracterul hotărârii obiect al revizuirii nu poate fi analizat prin raportare la latura penală a procesului, care, într-adevăr, a evocat fondul cauzei desfiinţând parţial sentinţa judecătoriei, întrucât motivele de revizuire nu au vizat soluţia pronunţată în legătură cu acţiunea penală, revizuentul fiind nemulţumit de modul în care s-a rezolvat latura civilă a dosarului penal. Înalta Curte reţine că nu sunt aplicabile nici prevederile amintite de recurent din C. proc. pen., art. 417 care reglementează devoluţiunea integrală a cauzei prin prisma apelurilor exercitate de părţi, caracterul devolutiv al cauzei trebuind a fi privit exclusiv prin prisma laturii civile.

Astfel, în aprecierea condiţiilor reglementate de art. 322 alin. (1) C. proc. civ. pentru admisibilitatea cererii de revizuire de faţă, nu prezintă relevanţă împrejurarea că hotărârea penală evocă fondul, câtă vreme obiectul cererii de revizuire se rezumă la soluţionarea laturii civile în procesul penal, sub acest aspect instanţa penală nereţinând o altă situaţie de fapt de natură a tranşa fondul litigiului pentru a putea fi vorba de o hotărâre care evocă fondul în latură civilă.

În consecinţă, curtea de apel a cuprins în motivare argumentele pentru care hotărârea penală nr. 902/14.07.2016 nu a dezlegat fondul cauzei pe latură civilă, iar criticile invocate în legătură cu nemotivarea hotărârii şi aplicarea greşită a legii în aprecierea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a revizuirii nu sunt întemeiate.

Nu se poate vorbi nici de o încălcare a dreptului la un proces echitabil al revizuentului, întrucât instanţa a analizat problema de drept ivită cu ocazia soluţionării cererii de revizuire, anume dacă hotărârea penală evocă sau nu fondul raporturilor juridice civile pentru a putea fi îndeplinite condiţiile de admisibilitate - art. 322 alin. (1) C. proc. civ., astfel că nu se poate reţine o motivare sumară şi fără referire la particularităţile cauzei.

De asemenea, prin respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire, nu s-a nesocotit principiul liberului acces la justiţie, justificat prin împiedicarea soluţionării pe fond a acesteia, câtă vreme s-a constatat în mod întemeiat că nu este îndeplinită cerinţa de admisibilitate impusă de art. 322 alin. (1) C. proc. civ., aceea ca hotărârea să evoce fondul pricinii.

3. Prin cererea de recurs, recurentul a susţinut şi incidenţa în cauză a motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. "când instanţa interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia." Motivul nu poate fi folosit pentru interpretarea greşită a Deciziei penale nr. 902/14.07.2016, cum se arată în recurs, întrucât aceasta nu are semnificaţia unui act juridic dedus judecăţii în sensul normei citate. Dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. îşi găsesc aplicare numai dacă instanţa ar judeca un contract de vânzare-cumpărare ca un contract de locaţiune, ori dacă ar stabili fără niciun suport probator anumite obligaţii în sarcina unei părţi, deşi la încheierea contractului nu au fost avute în vedere aceste obligaţii, iar din probele administrate rezultă neîndoielnic această împrejurare. Prin urmare, se constată că motivul în discuţie a fost invocat în mod formal, recurentul tinzând să susţină, de fapt, greşita aplicare a legii în soluţia dată cu privire la cererea sa de revizuire.

4. Nu pot fi primite susţinerile recurentului ce vizează contradictorialitatea în considerente din perspectiva reţinerii prevederilor din cele două coduri de procedură civilă, atât timp cât curtea de apel a răspuns de ce revizuirea este supusă dispoziţiilor din C. proc. civ. de la 1865 şi de ce a înlăturat motivat aplicarea prevederilor Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

5. Curtea de apel a considerat că revizuirea formulată are un caracter inadmisibil şi din perspectiva dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., motivele invocate de revizuent neputând fi circumscrise ipotezelor de extra petita şi minus petita.

Pe acest aspect s-a arătat, în recurs, că împrejurările avute în vedere prin cererea de revizuire, asupra cărora instanţa penală nu s-a pronunţat, determină incidenţa cazului de revizuire evocat, întrucât au fost admise cererile de constituire de parte civilă în condiţii de nelegalitate.

Înalta Curte reţine că prin formularea art. 322 pct. 2 C. proc. civ. se face referire la aplicarea principiului disponibilităţii, care nu îngăduie instanţei să depăşească obiectul acţiunii sau al celorlalte cereri accesorii ori incidentale, dar nici nu-i permite să omită a se pronunţa asupra unui capăt de acţiune. Ca urmare, acest caz de revizuire priveşte obiectul acţiunii şi nu cauza ei.

Ipoteza extra petita are în vedere situaţia în care instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut, în speţă revizuentul invocând că instanţa penală s-a pronunţat asupra cererii formulate de ADS în condiţiile în care aceasta nu a cerut contravaloarea terenului.

Minus petita vizează împrejurarea în care instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, mai exact cu privire la respingerea acţiunilor civile ale acelor părţi care nu s-au constituit părţi civile persoane fizice.

Instanţa supremă constată, astfel cum judicios a reţinut şi curtea de apel, că aspectele invocate de revizuent în legătură cu modul de soluţionare a cererilor de constituire de parte civilă, reiterate şi în prezenta cale de atac la paginile 9-13, îmbracă, în realitate, forma unor critici pe fond la adresa hotărârii penale, fiind inadmisibilă formularea lor pe calea acestui motiv de revizuire.

Este evident că prin expunerea de motive a cererii de revizuire nu s-a avut în vedere obiectul cererilor cu care a fost sesizată instanţa penală pe latură civilă, ci lipsa unui răspuns la criticile formulate în calea de atac a apelului. Or, soluţia pronunţată în litigiul penal referitor la modalitatea de soluţionare a laturii civile din punct de vedere al părţilor care nu s-au constituit părţi civile în cauză persoane fizice, referitor la constituirea de parte civilă a ADS şi condiţiile în care putea fi făcută cererea respectivă, precum şi cu privire la stabilirea prejudiciului, nu mai poate fi antamată în prezenta cale de atac extraordinară, întrucât ne-am situa pe tărâmul unei noi judecăţi. Prin limitarea câmpului de aplicare a dispoziţiilor art. 322 C. proc. civ. numai la anumite situaţii, legiuitorul a avut în vedere ca revizuirea să nu se transforme într-o veritabilă cale de atac de reformare.

În concluzie, Înalta Curte constată că, de fapt, prin exercitarea căii de atac a revizuirii, revizuentul a urmărit o rejudecare a cauzei în latură civilă, prin respingerea acţiunilor civile exercitate în procesul penal, chestiuni care nu se pot circumscrie cazurilor de extra petita şi minus petita.

Raportat la argumentele expuse, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5,7 şi 9 C. proc. civ., astfel că în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din acelaşi cod, se va respinge, ca nefondat, recursul promovat de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 2868 din 18 noiembrie 2019 şi a încheierii de şedinţă din 8 noiembrie 2019, ambele pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 2868 din 18 noiembrie 2019 şi a încheierii de şedinţă din 8 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 februarie 2020.

GGC - GV