Unjust enrichment claim for school transport fuel costs barred by voluntary gratification intent and non-mandatory nature of expenditures

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 19 ianuarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială (U.A.T.) (...) a chemat în judecată pe pârâta Şcoala Gimnazială (...), solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 303.193 RON, reprezentând contravaloarea combustibilului consumat de reclamantă cu cele patru microbuze care au efectuat transportul elevilor din localităţile învecinate la şcoala pârâtă, cu dobândă legală şi daune interese pentru recuperarea integrală a prejudiciului.

În drept, a invocat art. 1345 şi următoarele, art. 1535 C. civ.

Prin Sentinţa civilă nr. 1657/27 noiembrie 2017, Tribunalul Timiş, secţia I civilă, a respins cererea reclamantei.

Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta U.A.T. (...), care a solicitat schimbarea, în tot, a acesteia, cu consecinţa admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Prin întâmpinare, intimata pârâtă Şcoala Gimnazială (...) a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, pe cea a prescripţiei dreptului material la acţiune şi pe cea a necompetentei funcţionale a secţiei I civile a Tribunalului Timiş, iar, pe fondul cauzei, respingerea apelului.

Prin Decizia civilă nr. 120/12 septembrie 2018, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins excepţiile invocate de intimată; a respins apelul declarat de reclamantă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, pe fondul cauzei, Curtea a reţinut următoarele:

Îmbogăţirea fără justă cauză este faptul juridic licit prin care, fără o cauză justă sau un temei juridic, patrimoniul unei persoane se măreşte, corelativ cu micşorarea patrimoniului altei persoane.

Pentru a reţine că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile îmbogăţirii fără justă cauză menţionate în art. 1345 C. civ., Tribunalul a reţinut că reclamanta nu a motivat mărirea patrimoniului pârâtei cu suma solicitată (303.193 RON), ci cu un element care nu este pecuniar, nu are caracter economic şi nu poate fi evaluat, anume creşterea numărului de elevi care au putut să urmeze cursurile şcolii datorită asigurării transportului.

Pe calea apelului, reclamanta nu a criticat această statuare a instanţei, respectiv nu a susţinut (şi nici probat) că sporirea numărului de elevi (cu consecinţele indicate, anume păstrarea tuturor posturilor profesorilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul şcolii care, astfel, a funcţionat cu toate clasele la capacitatea cerută de lege) poate fi cuantificată pecuniar, iar suma rezultată ar fi cea solicitată, ci a arătat că îmbogăţirea generată de acţiunea sa rezultă din împrejurarea că şcoala nu a fost nevoită să consume, din bugetul propriu, contravaloarea combustibilului pentru microbuzele care asigurau transportul elevilor.

Cu privire la această susţinere, Curtea a reţinut, în primul rând, că nu a fost, explicit, formulată în primă instanţă, în condiţiile art. 194 C. proc. civ., reclamanta arătând doar că, dacă nu ar fi beneficiat de asigurarea transportului, pârâta nu ar fi avut un număr însemnat de elevi.

În al doilea rând, chiar dând o interpretare extensivă prevederilor art. 477 alin. (1), art. 478 alin. (2) C. proc. civ., această susţinere nu este de natură a atrage schimbarea hotărârii apelate, având în vedere următoarele:

În sensul art. 1345 C. civ., suportarea contravalorii combustibilului din altă sursă decât bugetul propriu echivalează cu evitarea de către şcoala pârâtă a diminuării propriului patrimoniu, prin efectuarea unor asemenea cheltuieli.

În mod necesar, însă, aceste cheltuieli trebuie să aibă caracter obligatoriu, respectiv prezenţa elevilor şi desfăşurarea activităţii şcolii să fie condiţionate obligatoriu de asigurarea transportului elevilor de la domiciliu până la sediul unităţii de învăţământ.

Or, în cauză, reclamanta nu a susţinut o asemenea ipoteză, iar, din înscrisurile de la dosar şi din prevederile legale invocate, nu rezultă că şcoala pârâtă ar fi avut o astfel de obligaţie stabilită prin lege sau convenţie şi că, din diverse motive, ar fi solicitat reclamantei să asigure respectarea acestei obligaţii. Ca atare, asigurarea transportului elevilor din alte localităţi la unitatea de învăţământ din (...) apare ca fiind iniţiativa reclamantei, ce poate fi asimilată intenţiei acesteia de a gratifica, la care se referă art. 1346 lit. c) C. civ., caz de excludere a îmbogăţirii fără justă cauză.

Această intenţie rezultă, inclusiv, din conţinutul contestaţiei nr. x/5 noiembrie 2014, formulate împotriva Deciziei nr. 94/22 octombrie 2014 a Curţii de Conturi, pe calea căreia reclamanta a arătat că activitatea de transport al elevilor a fost organizată "în folosul şi cu acordul întregii comunităţi" şi că "este în interesul nostru ca şi autoritate locală să sprijinim acest gen de activităţi şi să facem (...) ca aceşti copii (...) să-şi poată finaliza studiile" şi din susţinerile constante ale reclamantei, potrivit cărora transportul elevilor pe cheltuiala sa a fost destinat asigurării unei cât mai bune reputaţii a şcolii care funcţionează în comuna (...).

Instanţa de apel nu a contestat reuşita acestui demers al reclamantei (menţionată inclusiv de auditorii Curţii de Conturi care au efectuat controlul finalizat cu obligarea reclamantei la recuperarea cheltuielilor efectuate în acest scop), însă, aşa cum s-a arătat, imaginea instituţiei de învăţământ nu se constituie într-un element ce poate fi cuantificat în bani şi nu poate fi echivalat cu suma de 303.193 RON, solicitată de la pârâtă.

În consecinţă, susţinerile apelantei, privind întrunirea, în cauză, a condiţiilor cerute de lege pentru obligarea pârâtei la plata sumei arătate, cu care aceasta s-ar fi îmbogăţit fără justă cauză, sunt nefondate.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială (...), criticând-o pentru următoarele motive:

Instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, aşa cum a susţinut şi în cuprinsul acţiunii introductive, în urma controlului de audit desfăşurat la sediul U.A.T. (...), Curtea de Conturi a judeţului Timiş a emis Decizia nr. 94/22 octombrie 2014, prin intermediul căreia i-a pus în vedere recurentei, printre altele, şi obligaţia de a recupera prejudiciul cauzat bugetului local ca urmare a suportării combustibilului consumat de patru microbuze utilizate pentru transportul elevilor Şcolii Gimnaziale (...) din localităţile învecinate la sediul acestei unităţi şcolare.

Din cuprinsul înscrisurilor depuse în probaţiune, se observă că a contestat decizia emisă de Curtea de Conturi, însă demersurile au rămas fără niciun rezultat.

Ca urmare a epuizării cailor de atac, a formulat acţiunea care formează obiectul prezentului dosar, tocmai în încercarea de a pune în aplicare dispoziţiile Deciziei nr. 94/22 octombrie 2014.

Acţiunea formulată a fost respinsă, motivul reţinut de judecătorul fondului fiind, însă, unul absolut eronat. În acest sens, s-a reţinut că reclamanta nu ar fi făcut dovada existenţei unei îmbogăţiri cu suma de 303.193 RON în patrimoniul pârâtei.

Cu ocazia soluţionării apelului formulat, instanţa de control judiciar reia, practic, acelaşi raţionament, reţinând că mărirea patrimoniului invocat nu ar avea un caracter pecuniar, astfel că nu poate fi evaluat în bani.

Totodată, în cuprinsul aceleiaşi hotărâri, se reţine că asigurarea transportului elevilor din alte localităţi la unitatea de învăţământ din (...) apare ca fiind iniţiativa reclamantei, ce poate fi asimilată intenţiei de a gratifica, caz care reprezintă o excludere a îmbogăţirii fără justă cauză.

Cu privire la susţinerile conform cărora mărirea patrimoniului pârâtei nu ar avea caracter pecuniar, instanţa de control judiciar le-a interpretat în mod eronat; în cuprinsul hotărârii recurate se reţine că mărirea patrimoniului pârâtei a constat în numărul mare de elevi care au urmat cursurile şcolii, or această mărire nu poate fi cuantificată pecuniar.

În contradictoriu cu acest considerent, mărirea patrimoniului pârâtei a constat în lipsa obligaţiei acesteia de a suporta contravaloarea combustibilului consumat de cele 4 microbuze puse la dispoziţie de reclamantă.

Având în vedere că a fost cea care a alocat, timp de 3 ani, fonduri pentru combustibilul celor 4 microbuze, care asigurau transportul elevilor din comunele învecinate către Şcoala Gimnazială din (...), este evident că suma de 303.193 RON nu a fost cheltuită din bugetul şcolii, ceea ce echivalează cu o mărire a patrimoniului acesteia.

Mărirea patrimoniului unei persoane fizice sau juridice nu trebuie înţeleasă doar în sensul de încasare propriu-zisă a unei sume de bani, ci se poate considera că patrimoniul este mărit şi atunci când, din diverse motive, nu se efectuează o cheltuială.

În continuare, se arată că mărirea numărului de elevi şi păstrarea tuturor posturilor profesorilor ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul şcolii pârâte au asigurat acesteia o bună reputaţie, reprezentând consecinţele directe ale eforturilor efectuate de reclamantă.

Datorită suportării de către Comuna (...) a contravalorii combustibilului, Şcoala Gimnazială nu a fost nevoită să suporte, din bugetul său, aceste cheltuieli, numărul elevilor a crescut considerabil, fiind evident că, în lipsa celor patru microbuze, elevii din comunele/satele învecinate nu ar fi avut posibilitatea de a se deplasa până în comuna (...), pentru a urma cursurile şcolii. În consecinţă, creşterea numărului elevilor este direct proporţională cu asigurarea unui număr suficient de elevi pentru păstrarea tuturor posturilor profesorilor ce-şi desfăşoară activitatea în cadrul şcolii pârâte.

Toate aceste argumente ar fi trebuit să formeze convingerea instanţei asupra temeiniciei cererii, fiind neîndoielnic că, doar prin alocarea sumei de 303.193 RON pentru plata combustibilului celor patru microbuze, s-a creat un beneficiu patrimonial în favoarea pârâtei, cu consecinţa diminuării patrimoniului reclamantei.

Referitor la solicitarea de obligare a pârâtei la plata unor daune moratorii sub forma dobânzii legale, obligaţia de restituire a sumei de 303.193 RON a devenit scadentă la 22 octombrie 2014, data emiterii Deciziei nr. 94 a Curţii de Conturi a judeţului Timiş.

Recurenta reclamantă solicită casarea deciziei recurate, admiterea apelului, schimbarea sentinţei, în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată în toate fazele procesuale.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 1345 şi următoarele, art. 1535 C. civ.

Intimata pârâtă nu a depus întâmpinare.

S-a întocmit raport asupra admisibilităţii, în principiu, a recursului, comunicat părţilor, care nu au depus puncte de vedere la raport.

Recursul a fost admis în principiu, prin încheierea din camera de consiliu de la 3 octombrie 2019.

Analizând decizia civilă atacată în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Primul argument al instanţei de apel, în menţinerea soluţiei primei instanţe, de respingere a acţiunii formulate de reclamantă, este legat de schimbarea cauzei juridice, în fond, partea susţinând că mărirea patrimoniului pârâtei cu suma pretinsă, de 303.193 RON, a fost determinată de creşterea numărului de elevi care au urmat cursurile şcolii pârâte, element fără conţinut patrimonial, în timp ce, în apel, a menţionat că îmbogăţirea părţii adverse s-a fundamentat pe evitarea unor cheltuieli vizând contravaloarea conţinutului combustibilului utilizat de microbuzele care asigurau transportul elevilor. Deşi Curtea nu face referire expresă la dispoziţiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., care nu permit, printre altele, schimbarea cauzei juridice, ci la alin. (2) din acelaşi text de lege, cele două alineate sunt în strânsă interdependenţă, iar invocarea, în calea de atac, a unui alt temei al îmbogăţirii (evitarea cheltuielilor pentru combustibil) decât cel menţionat în cererea de chemare în judecată (creşterea numărului de elevi care urmează cursurile şcolii pârâte) vizează tocmai o schimbare de cauză juridică, interzisă de dispoziţia legală enunţată.

Acest considerent principal al instanţei de apel nu a fost combătut în recurs, fiind un element de ordin juridic procedural suficient pentru păstrarea soluţiilor pronunţate de cele două instanţe anterioare.

În subsidiar, Curtea de Apel a avut în vedere şi cele arătate în cererea de apel în legătură cu conţinutul îmbogăţirii intimatei pârâte, astfel încât Înalta Curte va examina criticile din recurs şi sub acest aspect.

Contrar celor afirmate de recurentă, instanţa de apel nu a reţinut că evitarea unor cheltuieli de către intimată nu ar respecta condiţia materială a intentării acţiunii în restituire, întemeiată pe dispoziţiile art. 1345 C. civ., vizând îmbogăţirea pârâtei. Dimpotrivă, în considerentele deciziei, se arată că suportarea contravalorii combustibilului dintr-o altă sursă decât bugetul Şcolii (...) echivalează cu evitarea diminuării propriului patrimoniu, prin efectuarea unor astfel de cheltuieli. Niciunde în cuprinsul considerentelor deciziei, Curtea nu afirmă că, de plano, evitarea cheltuielilor respective nu ar reprezenta îndeplinirea condiţiei legale privind îmbogăţirea pârâtei. În continuare, analizând caracterul obligatoriu al cheltuielilor, instanţa a reţinut că pârâta nu avea o asemenea obligaţie legală sau convenţională, de asigurare a transportului elevilor de la domiciliu la sediul Şcolii, că nu a solicitat reclamantei, din diverse motive, să-i faciliteze o astfel de obligaţie şi că, din înscrisurile de la dosar, inclusiv din motivarea contestaţiei formulate împotriva deciziei Curţii de Conturi, asigurarea transportului elevilor ar fi fost iniţiativa acesteia din urmă, echivalând, în consecinţă, cu intenţia de a gratifica, care exclude îmbogăţirea fără justă cauză a pârâtei în detrimentul părţii adverse.

Prin analiza acestor aspecte, este fără dubiu că instanţa de apel a pornit de la premisa că şi evitarea unor cheltuieli poate contura îndeplinirea condiţiei materiale a îmbogăţirii pârâtei, prevăzute în art. 1345 C. civ.

Pe de altă parte, recurenta nu a înţeles să critice considerentele instanţei de apel în legătură cu inexistenţa caracterului obligatoriu al cheltuielilor, determinat de inexistenţa unei obligaţii legale sau convenţionale a pârâtei de a asigura transportul elevilor de la domiciliu la sediul şcolii, cu absenţa vreunei solicitări din partea intimatei de a se efectua transportul de către recurentă şi nici cu concluzia instanţei în legătură cu intenţia de gratificare a recurentei, pe care a considerat-o ca excluzând îmbogăţirea fără justă cauză.

Din această perspectivă, reţinând că, cheltuielile nu aveau un caracter obligatoriu, întrucât nici în sarcina pârâtei nu exista o obligaţie legală sau convenţională de a asigura transportul elevilor, că Şcoala nu a solicitat un astfel de transport din partea recurentei, solicitare care ar fi trebuit, în mod evident, să fie urmată de o înţelegere între părţi în acest sens, că demersul reprezintă iniţiativa recurentei, echivalentă cu intenţia de a gratifica, în mod corect, Curtea de Apel a considerat, în cele din urmă, că nu sunt întrunite cerinţele art. 1345 C. civ., privind îmbogăţirea fără justă cauză, cu consecinţa respingerii apelului.

În esenţă, de vreme ce, la momentul efectuării cheltuielilor necesare asigurării transportului cu elevii, iniţiativa unui asemenea demers a aparţinut recurentei, fără să existe o solicitare din partea pârâtei, urmată de o convenţie între părţi, calificarea instanţei în sensul intenţiei de gratificare este corectă. Ca atare, în acest caz, îmbogăţirea intimatei este justificată, în condiţiile art. 1346 lit. c) teza finală, ceea ce exclude admiterea lui actio de in rem verso.

Cât priveşte raţionamentul instanţei de apel în legătură cu caracterul non pecuniar al măririi patrimoniului pârâtei, acesta a vizat nu evitarea cheltuielilor cu combustibilul avansat de reclamantă, ci aspectele legate de reputaţia instituţiei de învăţământ, care, într-adevăr, cum, în mod corect, a considerat şi Curtea, nu prezintă o dimensiune economică, patrimonială, deci, nu poate servi drept fundament al îmbogăţirii fără just temei.

Nu în ultimul rând, împrejurarea că, în persoana reclamantei, s-a emis o decizie a Curţii de Conturi Timiş, prin care s-a constatat nelegalitatea suportării cheltuielilor legate de combustibilul consumat cu cele 4 microbuze utilizate pentru transportul elevilor Şcolii (...) din localităţile învecinate, cu consecinţa recuperării sumelor de bani respective, contestată fără succes de către parte, nu reprezintă un temei pentru admiterea acţiunii de faţă şi nu justifică o astfel de soluţie.

Pentru o hotărâre favorabilă în cazul promovării lui actio de in rem verso, trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, toate condiţiile materiale şi juridice prevăzute de art. 1345 C. civ., ceea ce, în speţă, pentru argumentele expuse în precedent, nu s-a realizat.

Faţă de soluţia ce urmează a se pronunţa cu privire la obligaţia de restituire a sumei de 303.193 RON, inexistentă în persoana intimatei pârâte, nu se mai pune problema acordării daunelor moratorii, constând în dobânda legală, care, fiind un accesoriu al sumei de bani menţionate, urmează soarta juridică a principalului.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat, nefiind întrunite cerinţele motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

Soluţia de respingere a recursului o include şi pe cea de respingere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, recurenta fiind parte căzută în pretenţii în cauză, astfel încât nu este îndreptăţită la avansarea sumelor de bani efectuate cu acest titlu, faţă de dispoziţiile art. 494 cu referire la art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială (...) împotriva Deciziei civile nr. 120 din 12 septembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2020.

GGC - GV