Inadmissibility of revision against a filter decision due to lack of statutory appealability

Şedinţa publică din data de 20 februarie 2020

Asupra cererii constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin decizia nr. 1705 din 08 octombrie 2019, pronunţată în complet de filtru, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a constatat nul recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din data de 10 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1705 din 08 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a formulat cerere de revizuire A..

3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Prin rezoluţia din 14 noiembrie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 20 februarie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte constată că aceasta nu este admisibilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părţilor îndeplinirea actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Or, decizia atacată a fost pronunţată în procedura reglementată prin art. 493 alin. (5) C. proc. civ., iar o atare decizie nu este supusă niciunei căi de atac, conform dispoziţiei exprese din cuprinsul normei menţionate.

Sintagma folosită de legiuitor se referă atât la căile de atac ordinare, cât şi la cele extraordinare, din modul în care este redactat textul rezultând că legea nu face nicio distincţie între acestea, iar unde legea nu distinge, nici judecătorul nu poate face vreo distincţie (ubi lex non distinguet, nec nos distinguere debemus).

Totodată, din formularea art. 509 C. proc. civ., text care reglementează calea extraordinară de atac a revizuirii, reiese că enumerarea categoriilor de hotărâri ce pot fi atacate este limitativă, nepermiţând exercitarea respectivei căi extraordinare de atac şi împotriva altor hotărâri, decât acelea pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul.

Întrucât recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de recurentul A. împotriva deciziei nr. 1705 din 08 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2020.