Retrial barred by Article 509(1)(11) CPC: Constitutional Court jurisdictional conflict ruling does not constitute admitted unconstitutionality exception for specific case

Asupra cererii de revizuire constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Prin Decizia nr. 433/A din 25.11.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2013, s-au admis apelurile formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii A., B., C. împotriva Sentinţei penale nr. 4/F din 15 ianuarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală. A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală menţionată şi, rejudecându-se cauza, a fost pronunţată soluţia menţionată în dispozitivul deciziei menţionate.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii D., E. şi părţile civile F. prin F. Amsterdam - Sucursala Bucureşti, S.C. G. S.A.

Au fost obligaţi apelanţii inculpaţi D. şi E. la plata sumei de câte 330 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 130 RON, reprezentând onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, inculpaţii A., B. şi C. au rămas în sarcina statului.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi pentru inculpaţii A., B. şi C., în cuantum de câte 130 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 433/A din 25.11.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2013, a formulat cerere de revizuire revizuentul D., întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ.

Revizuentul a arătat că formulează cerere de revizuire împotriva Deciziei nr. 433/A din 25.11.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 5 ani şi 4 luni, exclusiv cu privire la latura civilă, în sensul că a fost judecat de către un complet de judecată nelegal constituit.

Revizuentul a solicitat admiterea cererii de revizuire îndreptată împotriva deciziei penale definitive menţionate exclusiv cu privire la latura civilă, invocând Decizia nr. 417 a Curţii Constituţionale a României din data de 03.07.2019 privind formarea completurilor de trei judecători, decizie prin care s-a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, şi Parlamentul României, pe de altă parte, constând, în esenţă, în refuzul explicit al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a aplica o lege adoptată de Parlament. Curtea Constituţională a României a stabilit, în mod definitiv şi obligatoriu, cu privire la completurile de trei judecători ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care judecau cauze care cădeau sub incidenţa Legii nr. 78/2000, că trebuiau să fie specializate în judecarea infracţiunilor de corupţie, legea specială impunând o superspecializare a completurilor de judecată.

În concluzie, revizuentul a solicitat să se constate faptul că a fost judecat în apel de un complet care nu a fost constituit în mod legal, în sensul că nu a fost constituit un complet specializat în judecarea infracţiunilor de corupţie.

3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

Prin rezoluţia din 09 ianuarie 2020 s-a fixat termen de judecată la 20 februarie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând cererea de revizuire numai din perspectiva admisibilităţii sub aspectul invocat din oficiu, care primează celui susţinut prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta nu este admisibilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita doar căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispoziţiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, iar exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., invocate de revizuent, revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii.

În raport de aceste prevederi, revizuirea exercitată în alte condiţii decât cele expres reglementate nu poate fi primită, această concluzie fiind susţinută şi de principiul legalităţii căilor de atac, reglementat prin dispoziţiile art. 457 C. proc. civ.

În cauză, revizuentul a solicitat admiterea cererii de revizuire îndreptată împotriva deciziei penale definitive menţionate exclusiv cu privire la latura civilă, invocând Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 417 din 3 iulie 2019 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte.

Prin Decizia nr. 417 din 3 iulie 2019 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial nr. 825 din 10 octombrie 2019, s-a statuat:

"1. Admite sesizarea formulată de preşedintele Camerei Deputaţilor şi constată că a existat un conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, contrar celor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003.

2. Cauzele înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi soluţionate de aceasta în primă instanţă anterior Hotărârii Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14 din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive, urmează a fi rejudecate, în condiţiile art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., de completurile specializate alcătuite potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003."

În cauza de faţă, deşi s-a invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., faţă de modalitatea de reglementare a acestui motiv de revizuire, se constată că există aspecte care atrag inadmisibilitatea demersului procedural.

În literatura de specialitate s-a arătat că invocarea acestui motiv de revizuire este condiţionată de îndeplinirea următoarelor condiţii: 1) în timpul judecăţii (indiferent de etapa procesuală) să fi fost invocată, de partea care exercită revizuirea sau de instanţă din oficiu, excepţia de neconstituţionalitate cu privire la o prevedere conţinută de o lege sau ordonanţă; 2) instanţa în faţa căreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate să fi apreciat că prevederile criticate pentru neconstituţionalitate au legătură cu judecata în fond a cauzei şi să fi decis sesizarea Curţii Constituţionale (art. 29 din Legea nr. 47/1992); 3) decizia Curţii Constituţionale de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate să fi fost pronunţată după rămânerea definitivă a hotărârii a cărei revizuire se cere.

Aşadar, după cum spune şi textul de lege, una dintre condiţiile de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., este aceea că excepţia de neconstituţionalitate trebuie invocată în acea cauză.

În plus, astfel cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, pot forma obiect al revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. numai hotărârile judecătoreşti definitive care au fost pronunţate în cauze în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate admisă sau în cele în care aceasta a fost ridicată până la publicarea deciziei Curţii Constituţionale de admitere şi a fost, în consecinţă, respinsă ca devenită inadmisibilă.

În cauza de faţă nu se regăseşte ipoteza textului de lege a art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., aceea a invocării în cadrul procesului a unei excepţii de neconstituţionalitate asupra căreia Curtea Constituţională să se fi pronunţat ulterior rămânerii definitive a hotărârii, în sensul admiterii acesteia.

Astfel, decizia instanţei de contencios constituţional, invocată de revizuent, a fost dată asupra unei cereri de soluţionare a unui conflict juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, şi nu în legătură cu vreo excepţie de neconstituţionalitate invocată în cadrul unui litigiu.

Susţinerea revizuentului, potrivit căreia calea de atac promovată ar fi singurul remediul procedural la îndemâna sa pentru a obţine o rejudecare a cauzei deoarece a fost judecat de către un complet de judecată nelegal constituit, nu poate fi primită întrucât nu pot fi deschise şi recunoscute părţilor căi de atac în afara dispoziţiilor legale.

Astfel, conform art. 129 din Constituţie "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii", iar potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta".

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că deşi, în mod formal, revizuentul a invocat dispoziţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. pentru promovarea cererii de revizuire, în fapt, motivele acestuia nu se încadrează în textul de lege invocat şi nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate cerute de cazul de revizuire menţionat.

Acceptarea admisibilităţii căii de atac de retractare din cauza de faţă, în afara cadrului legal expres prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., respectiv reluarea judecăţii şi stabilirea unei alte situaţii de fapt sau de drept, este inadmisibilă întrucât prin aceasta s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice şi autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătoreşti definitive.

Acest principiu trebuie respectat chiar în ipoteza în care partea nemulţumită ar susţine că s-au săvârşit erori de judecată şi s-ar pune în discuţie legalitatea unei hotărâri.

Faţă de considerentele expuse, având în vedere că motivele formulate de revizuent nu se încadrează în dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., Înalta Curte constată că susţinerile acestuia nu se circumscriu cerinţelor legale ce se cer a fi îndeplinite pentru admisibilitatea cererii de revizuire, aceasta urmând a fi respinsă, în consecinţă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul D. împotriva Deciziei nr. 433/A din 25.11.2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2020.

GGC - ED