University’s Appeal Over Generator and Transformer Returned Goods Rejected as Unfounded

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la data de 28 aprilie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Universitatea H. Cluj-Napoca, a solicitat obligarea pârâtei la restituirea bunurilor mobile: generator x, ansamblu celule post de transformare 20/10/0,4 Kv, 1 x 1250 KVA, celula cu întrerupător, post de transformare 20/10/0,4 kv, 1 x 1250 KVA în anvelopa de beton, proprietatea sa, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 552 din 07.12.2017 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei mixte de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a Tribunalului Cluj.

Prin Sentinţa civilă nr. 157 din 17.01.2018 a Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, s-a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale, s-a declinat competenţa în favoarea secţiei civile a Tribunalului Cluj, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus sesizarea Curţii de Apel Cluj, pentru soluţionarea conflictului de competenţă

Prin Sentinţa nr. 7 din 07.02.2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, s-a stabilit competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Cluj, secţia civilă.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Cluj

Prin Sentinţa civilă nr. 285/F din 14.06.2018 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Universitatea H. Cluj-Napoca şi, în consecinţă, a fost obligată pârâta să restituie reclamantei un Generator x, un Ansamblu Celule post Transformare 20/10/0,4 Kv, 1*1250 KVA, o Celulă cu întrerupător şi un Post de Transformare 20/10/0,4 kv,1*1250 KVA în anvelopă de beton şi să plătească reclamantei suma de 8.023,36 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj

Prin Decizia civilă nr. 100 A din 09 mai 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Universitatea H. Cluj-Napoca împotriva Sentinţei civile nr. 285 F din 14 iunie 2018 a Tribunalului Cluj.

4. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel a declarat recurs pârâta Universitatea H. Cluj-Napoca.

Recurenta-pârâtă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

A susţinut recurenta-pârâtă că instanţele de fond nu au analizat obiectul judecăţii raportat la dispoziţiile art. 563 alin. (3) din C. civ. potrivit cu care dreptul de proprietate dobândit cu bună-credinţă, în condiţiile legii, este pe deplin recunoscut, criticând decizia atacată, în esenţă, sub următoarele aspecte:

4.1. Obiectul judecăţii îl reprezintă revendicarea bunurilor rezultate din modificarea soluţiei iniţiale de alimentare cu energie electrică la solicitarea reclamantei şi cu acordul pârâtei, după achitarea soluţiei de alimentare cu energie electrică prevăzută iniţial în proiectul tehnic şi care nu a mai fost pusă niciodată în operă, în sensul că bunurile achitate de pârâtă prin OP nr. x din 26.06.2013 pentru soluţia iniţială de alimentare nu au fost niciodată achiziţionate de către reclamantă, care a achiziţionat doar bunurile revendicate şi puse în operă potrivit soluţiei modificate prin ATR nr. x din 14.06.2013.

Or, la momentul solicitării de modificare a soluţiei iniţiale de alimentare cu energie electrică, reclamanta avea cunoştinţă de faptul că pârâta a achitat soluţia prevăzută iniţial în proiectul tehnic şi că această plată va fi utilizată pentru achiziţionarea bunurilor şi implementarea soluţiei modificate, aspect dovedit cu nota de renunţare şi notă de comandă suplimentară, cu o valoare identică pentru achiziţionarea bunurile necesare implementării noii soluţii de alimentare impuse de B.

A susţinut recurenta că dreptul său de proprietate dobândit cu bună-credinţă asupra bunurilor revendicate s-a născut la momentul achitării prin OP nr. x din 26.06.2013 a soluţiei de alimentare cu energie electrică, prevăzută iniţial în proiectul tehnic şi nepusă în operă, şi achiziţionării bunurilor, respectiv al acordului părţilor privind modificarea soluţiei potrivit ATR nr. x din 14.06.2013. Fiind un proiect finanţat exclusiv din fonduri europene, s-a emis dispoziţia de şantier nr. x din 17.06.2013 avizată de toate părţile contractului de execuţie de lucrări.

Ca atare, deşi instanţa de fond a reţinut că bunurile au fost achiziţionate ulterior datorită modificării soluţiile iniţiale, în mod contradictoriu a reţinut faptul că recurenta-pârâtă nu a făcut dovada că deţine cu titlu bunurile revendicate.

4.2. Intimata-reclamantă A. S.R.L., în calitate de membru al asocierii potrivit Contractului de execuţie nr. x din 11.07.2012, era responsabilă cu realizarea instalaţiilor de gaz, alimentare cu energie electrică, etc., iar soluţia iniţială de alimentare cu energic electrică a constat într-un "post de transformare cu cablu CYAbY 3 x 240+120 mp în lungime de 2.500 m."

Or, a susţinut recurenta, la momentul achitării bunurilor prevăzute în soluţia iniţială de alimentare cu energie electrică, acestea nu erau, în realitate, achiziţionate şi nici nu au fost achiziţionate ulterior de către reclamantă, însă pârâta recurentă le-a achitat în baza situaţiei de lucrări nr. x ce însoţea factura fiscală nr. x din 03.06.2013, întrucât proiectul era finanţat din fonduri europene, iar reclamanta avea obligaţia legală de a respecta preţul contractului, depunerea cererilor de rambursare, termenul de finalizare şi graficul de execuţie stabilit prin proiectul tehnic iniţial.

Însă ulterior, la data de 25.10.2013, liderului asocierii S.C. C. a iniţiat procedura de intrare în insolvenţă, potrivit dosarului nr. x/2013 al Tribunalului Maramureş, iar pârâta S.C. A. S.R.L. s-a înscris în tabelul preliminar de creanţe cu suma de 3.461.577,43 RON, creanţă admisă în întregime, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate conform Acordului de asociere din 05.04.2012 şi Contractului de execuţie lucrări nr. x din 11.07.2012, sumă care, în opinia recurentei, reprezintă tocmai contravaloarea bunurilor revendicate prin cererea de chemare în judecată, ceea ce constituie o îmbogăţire fără justă cauză.

4.3. A arătat recurenta că motivul esenţial pentru care a acceptat, la cererea reclamantei intimate, soluţia de compromis descrisă mai sus, l-a constituit faptul că sursa de finanţare a contractului de execuţie de lucrări a fost exclusiv din fonduri europene nerambursabile, iar proiectul nu putea fi modificat pe parcursul execuţiei lucrărilor. Aceasta din urmă a cunoscut faptul că recurenta nu putea achita o nouă soluţie de alimentare cu energie electrică, întrucât era achitată deja prin situaţia de lucrări nr. x, fapt ce ar fi generat modificarea valorii contractului de execuţie, cu consecinţa declarării ca neeligibil a proiectului de către autoritatea finanţatoare.

Totodată, a susţinut recurenta, s-a probat faptul că reclamanta a întocmit documente fictive pentru ca cea dintâi să poată obţine de la autoritatea finanţatoare decontarea cheltuielilor. Astfel, în urma verificării situaţiei de lucrări nr. x şi a soluţiei iniţiale, autoritatea finanţatoare a suspendat plata facturii fiscale nr. x din 03.06.2013, achitată prin OP nr. x din 26.06.2013 către liderul asocierii, în conţinutul listei de verificare ce analiza cererea de rambursare nr. x reţinându-se lipsa documentelor justificative, aspect din care rezultă implicit şi culpa reclamantei pentru lipsa documentelor, aceasta întocmind în fals/fictiv procese-verbale de recepţie a soluţiei iniţiale şi modificând inclusiv data acestora pentru a respecta graficul şi a putea fi acceptată la plată factura fiscală nr. x din 03.06.2013.

4.4. Bunurile revendicate au fost dobândite cu bună-credinţă de către recurentă, potrivit dispoziţiilor art. 563 alin. (3) din C. civ., aspect care nu a fost însă analizat de către instanţele de fond.

În dezvoltarea acestei critici, recurenta a arătat că respectiva compensare valorică a notelor de comandă suplimentară cu notele de renunţare reprezintă o operaţiune ce are drept scop să regleze preţul contractului. Notele de comandă suplimentară au reprezentat soluţii tehnice ce s-au adoptat pe parcursul executării construcţiei, fiind însoţite de note de renunţare întocmai pentru a respecta valoarea contractului, în măsura în care ajustarea preţului nu era posibilă, potrivit art. 23.2 din contract. Aceste note au avut la baza dispoziţii de şantier, care au reprezentat documentele în baza cărora s-a realizat plata lucrărilor în cazul în care au fost adoptate diverse modificări de soluţii tehnice pe parcursul proiectului. Acest aspect a fost cunoscut şi susţinut şi de societatea D., prin diriginţii de şantier, aşa cum rezultă din notificările transmise.

4.5. Bunurile revendicate sunt parte componentă a infrastructurii proiectului E., recurenta învederând că are obligaţia legală şi contractuală de a menţine investiţia timp de 5 ani. Însă, deşi a achitat contravaloarea bunurilor, totuşi se află în situaţia de a rămâne fără alimentare cu energic electrică la clădire, dezafectând în acest sens construcţia pentru a preda bunurile revendicate şi riscând aplicarea de sancţiuni pentru nerespectarea proiectului.

5. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca neîntemeiat.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, intimata a arătat că, prin dispoziţia de şantier nr. x din 17.06.2013, s-a dispus schimbarea soluţiei tehnice de alimentare cu energie electrică, stabilindu-se pentru prima dată necesitatea achiziţionării bunurilor revendicate, acestea nefiind cuprinse în contract. Pârâta a achitat cu OP nr. x din 26.06.2013 factura nr. x din 03.06.2013, care a fost emisă de către liderul de asociere C. S.R.L. în baza situaţiei de lucrări nr. x privind perioada de decontare 05.2013 - 24.05.2013, fiind aşadar vorba despre acte şi lucrări anterioare şi care nu au nicio legătura cu lucrările efectuate şi cu bunurile achiziţionate în urma modificării soluţiei tehnice, ce fac obiectul revendicării.

După data emiterii dispoziţiei de şantier anterior menţionată, prin care s-a decis schimbarea soluţiei tehnice privind alimentarea cu energie electrică şi care a condus la concluzia necesităţii achiziţionării bunurilor revendicate, nu mai exista niciun act emis, asumat sau recunoscut de către beneficiara recurentă, privind achiziţionarea bunurilor revendicate, bunuri mobile care nu au intrat niciodată în patrimoniul acesteia întrucât nu există un act cu atare semnificaţie, nefiind nici măcar incluse în contract şi în proiect, întrucât nu s-au semnat de către recurentă actele necesare modificării proiectului tehnic iniţial.

S-a mai apărat intimata arătând că, întrucât propunerea sa, cuprinsă în memoriul tehnic, nota de renunţare şi nota de comanda suplimentară, nu a fost aprobată de către recurentă în calitate de achizitor şi beneficiar al lucrărilor şi nu a fost încheiat act adiţional la contractul de execuţie lucrări, aşa cum impunea art. 10.3, bunurile revendicate nu au fost achiziţionate niciodată de către recurentă şi nu au intrat în patrimoniul acesteia, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a semnat nici măcar nota de comandă suplimentară.

Mai mult, în opinia intimatei, dispoziţiile art. 563 alin. (3) din C. civ. invocate de recurentă nu au legătură cu situaţia de fapt expusă în cuprinsul recursului şi nici nu s-ar putea reţine buna-credinţă în dobândirea bunurilor revendicate, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele art. 937 din acelaşi cod.

Sub un ultim aspect, împrejurarea că bunurile revendicate sunt indispensabile funcţionarii Institutului de Cercetări Horticole Avansate al Transilvaniei sau că lucrările au fost plătite din fonduri europene nu constituie temei pentru a se opune admiterii cererii de revendicare, câtă vreme recurenta nu a făcut dovada intrării legale a bunurilor în patrimoniul său. În realitate, nu există niciun act care să valoreze act de compensaţie, act de predare-primire şi cu atât mai puţin act de transfer al proprietăţii, în beneficiul recurentei.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimata-reclamantă, cu consecinţa admiterii recursului.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 12 decembrie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionare la data de 20 februarie 2020, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, potrivit considerentelor expuse în continuare.

Recurenta-pârâtă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., argumentând faptul că instanţele de fond au ignorat titlul său de proprietate, înţeles ca mod de dobândire cu bună-credinţă a bunurilor mobile revendicate de partea adversă, ce se impune a fi recunoscut în condiţiile art. 563 alin. (3) din C. civ.

A susţinut, în esenţă, faptul că dreptul său de proprietate a fost dobândit cu bună-credinţă prin plata, cu OP nr. x din 26.06.2013, a soluţiei iniţiale de alimentare cu energie electrică (prevăzută în proiectul tehnic şi "nepusă în operă") şi acordul părţilor pentru modificarea acestei soluţii conform avizului tehnic de racordare ATR nr. x din 14.06.2013, cu consecinţa achiziţionării numai a bunurilor revendicate, justificat de împrejurarea că proiectul de edificare a E. a fost finanţat exclusiv din fonduri europene nerambursabile şi nu putea fi modificat pe parcursul execuţiei lucrărilor, sub aspectul preţului contractului şi al termenului de finalizare.

Înalta Curte are în vedere că obiectul dedus judecăţii în primă instanţă îl reprezintă acţiunea în revendicare mobiliară formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Universitatea H. Cluj-Napoca, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 563 din C. civ. Bunurile solicitate a fi restituite şi care formează obiectul material al revendicării sunt cele descrise în cererea introductivă, alcătuind un ansamblu denumit generic "post trafo".

Situaţia de fapt, reţinută de instanţa de fond şi confirmată de instanţa de apel pe baza unui amplu material probatoriu administrat - situaţie de fapt ce nu mai poate fi reevaluată în calea de atac a recursului în care se exercită exclusiv un control de legalitate al hotărârii atacate -, relevă următoarele:

Între pârâta-recurentă şi S.C. C. S.R.L. (în nume propriu şi în calitate de lider al asocierii din care a făcut parte şi reclamanta) s-a încheiat contractul de execuţie lucrări nr. x din 11.07.2012, având ca obiect executarea lucrării denumite "Institutul de Cercetări Horticole Avansate al Transilvaniei şi sere experimentale - E.", situat în Cluj-Napoca, str. x.

Între lucrările necesare executării contractului, au fost prevăzute şi cele referitoare la alimentarea cu energie electrică, repartizate reclamantei.

Pentru situaţia de lucrări nr. x, aferentă perioadei de decontare x.05.2013 - 24.05.2013, a fost emisă factura nr. x din 03.06.2013 în valoare de 3.479.234,84 RON, care a fost achitată liderului asocierii (SC C. SRL), de către pârâtă, cu OP nr. x din 26.06.2013.

Prin dispoziţia de şantier nr. x din 17.06.2013, s-a modificat soluţia de alimentare cu energie electrică din proiectul tehnic, în conformitate cu avizul tehnic de racordare ATR nr. x din 14.06.2013 emis de B.

Cu notificarea nr. x din 10.01.2014, pârâta a notificat liderului de asociere şi celorlalţi asociaţi, intenţia de reziliere a contractului de execuţie lucrări începând cu data de 14.01.2014.

Anterior datei de 10.01.2014, reclamanta a achiziţionat bunurile ce fac obiectul revendicării, de la furnizorul S.C. F. S.R.L. (factura nr. x din 15.09.2013 pentru bunul Generator x, în valoare de 50.641,6 RON) şi de la furnizorul S.C. G. S.A., în baza contractului de livrare nr. x din 06.08.2013 şi a actului adiţional nr. x din 14.10.2013 (factura nr. x din 04.11.2013 pentru bunurile ansamblu celule post transformare 20/10/0,4 Kv, 1*1250 KVA, celulă cu întrerupător, în valoare de 138.772,93 RON, şi factura nr. x din 24.10.2013 pentru bunul post de transformare 20/10/04 Kv, 1 x 1250 KVA în anvelopă de beton, în valoare de 252.422,24 RON).

Ulterior datei de 10.01.2014, reclamanta a încheiat cu S.C. B. contractul de execuţie lucrări nr. x din 24.01.2014, având ca obiect lucrarea în discuţie (alimentare cu energie electrică), şi a montat în şantier bunurile litigioase.

După rezilierea contractului de execuţie lucrări nr. x din 11.07.2012, pârâta a părăsit şantierul, fără a realiza inventarul lucrărilor executate şi a bunurilor aflate pe şantier.

Revenind la examinarea criticilor de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte are în vedere că acţiunea în revendicare, ca mijloc specific de apărare a dreptului de proprietate, astfel cum este definită de doctrină şi jurisprudenţă şi consacrată în C. civ. (art. 563), este acţiunea prin care cel care se pretinde titular al dreptului de proprietate asupra unui bun, dar nu are stăpânirea materială a acestuia, îl cheamă în judecată pe cel care are stăpânirea materială a bunului, cerând instanţei de judecată să îi recunoască dreptul de proprietate şi, ca urmare a acestei recunoaşteri, să i se restituie stăpânirea materială a bunului respectiv.

În cauză, reclamanta şi-a fundamentat dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile revendicate, pe faptul achiziţionării acestora de la terţi furnizori, în baza contractului de livrare, a actului adiţional şi a facturilor fiscale sus-enunţate emise în perioada septembrie - noiembrie 2013.

Or, actele juridice invocate de reclamantă ca titlu al dreptului său de proprietate, dobândit prin cumpărare, nu au fost contestate în proces din perspectiva valabilităţii ori a opozabilităţii lor.

Ceea ce susţine recurenta-pârâtă şi constituie controversa esenţială din litigiul pendinte este pretinsa dobândire de către aceasta a dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile achiziţionate de reclamantă de la terţii furnizori, prin intermediul şi în contextul operaţiunii de modificare a soluţiei din proiectul tehnic, referitoare la alimentarea cu energie electrică a obiectivului edificat în cadrul contractului de achiziţie publică menţionat anterior.

Astfel, recurenta-pârâtă a susţinut dobândirea, cu bună-credinţă, a bunurilor mobile revendicate (ansamblu "post trafo") prin efectul plăţii efectuate cu OP nr. x din 26.06.2013, aferentă soluţiei de alimentare cu energie electrică prevăzută în proiectul tehnic ("iniţială" şi "nepusă în operă"), soluţie care a fost însă executată într-o modalitate modificată, stabilită prin dispoziţia de şantier nr. x din 17.06.2013 în baza avizului tehnic de racordare ATR nr. x din 14.06.2013 emis de entitatea cu atribuţii în domeniu, ceea ce a determinat achiziţionarea de către reclamantă numai a bunurilor necesare punerii în executare a soluţiei modificate, ce fac obiectul revendicării pendinte.

Or, din perspectiva modului de dobândire a proprietăţii bunurilor, exhibat de pârâtă, este judicioasă observaţia curţii de apel în sensul că excedează obiectul judecăţii stabilirea împrejurării dacă pârâta a achitat sau nu soluţia tehnică iniţială, cu instrumentul de plată invocat, câtă vreme bunurile revendicate sunt cele utilizate pentru punerea în executare a soluţiei tehnice modificate, astfel că prezintă relevanţă numai o eventuală dovadă a intrării acestora în patrimoniul pârâtei şi cu ce titlu.

De altfel, în chiar cererea de recurs, pârâta a afirmat că soluţia de alimentare cu energie electrică prevăzută iniţial în proiectul tehnic "nu a mai fost pusă niciodată în operă" şi că bunurile achitate cu OP nr. x din 26.06.2013 pentru această soluţie iniţială "nu au fost niciodată achiziţionate" de reclamantă.

Drept urmare, Înalta Curte are a cerceta, în continuare, pretinsa dobândire a bunurilor în patrimoniul pârâtei-recurente, prin modalitatea prevăzută de art. 563 alin. (3) din C. civ., invocată în recurs, potrivit cu care "Dreptul de proprietate dobândit cu bună-credinţă, în condiţiile legii, este pe deplin recunoscut".

Din chiar cuprinsul textului de lege sus-redat, se poate deduce cu uşurinţă faptul că pârâta se poate bucura, într-adevăr, de deplina protecţie a legii dacă este titulara unui drept de proprietate, dobândit "în condiţiile legii".

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că sunt întemeiate apărările intimatei-reclamante, potrivit cu care recurenta-pârâtă nu a făcut dovada dobândirii proprietăţii asupra bunurilor mobile prin efectul posesiei de bună-credinţă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 937 alin. (1) din C. civ., potrivit cu care "Persoana care, cu bună-credinţă, încheie cu un neproprietar un act translativ de proprietate cu titlu oneros având ca obiect un bun mobil devine proprietarul acelui bun din momentul luării sale în posesie efectivă".

Aceasta întrucât, pe de o parte, recurenta-pârâtă a invocat generic norma înscrisă în art. 563 alin. (3) din C. civ., fără a o asocia unei ipoteze concrete de dobândire a proprietăţii bunurilor mobile dintre cele prevăzute de art. 937 şi urm. din C. civ. ("în condiţiile legii"), iar, pe de altă parte, în contextul circumstanţelor facturale reţinute de instanţele de fond, se impune cu evidenţă concluzia că nu este incidentă situaţia premisă şi nu sunt îndeplinite condiţiile prescrise de lege pentru ipoteza dobândirii bunului mobil în temeiul art. 937 alin. (1) (adică posesia de bună-credinţă să fi fost exercitată de un terţ care a intrat în posesia bunului mobil ca urmare a înstrăinării cu titlu oneros, de către un neproprietar, căruia adevăratul proprietar să i-l fi încredinţat de bunăvoie).

Ca atare, este corectă concluzia curţii de apel, în sensul că pârâta nu a făcut dovada intrării legale a bunurilor în patrimoniul său, în vreun mod de dobândire a proprietăţii care să poată fi opus cu succes demersului judiciar declanşat de reclamantă.

Dimpotrivă, criticând soluţia curţii de apel şi descriind modalitatea concretă de dobândire a dreptului său de proprietate, pretins a fi fost ignorată de către instanţele de fond, recurenta-pârâtă pretinde protecţia judiciară a unui drept, invocându-şi propria turpitudine, ceea ce contravine unui principiu general al dreptului - nemo auditur propriam turpitudinem allegans -, potrivit cu care nimănui nu îi este îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine sau imoralitate pentru a obţine protecţia judiciară a unui drept.

În acest sens, Înalta Curte are a observa faptul că recurenta-pârâtă, ca autoritate contractantă, în executarea unui contract de achiziţie publică, justifică efectuarea unei plăţi pentru o lucrare "care nu a fost pusă în operă", deci neexecutată, prevalându-se de faptul că sursa de finanţare a contractului de execuţie lucrări a fost constituită exclusiv din fonduri europene nerambursabile, astfel că proiectul nu putea fi modificat pentru achiziţionarea altor bunuri decât cele prevăzute iniţial în proiectul tehnic şi aprobate de autoritatea finanţatoare, iar recurenta avea obligaţia de a respecta atât preţul contractului (care potrivit art. 23.2 din contract "este ferm şi nu se ajustează") cât şi termenul de finalizare.

Ca atare, "soluţia de compromis" acceptată de recurentă contravine înseşi obligaţiilor legale şi contractuale asumate de către aceasta, astfel că dreptul său pretins legitim, în legătură cu bunurile revendicate, iese din sfera de protecţie a bunei-credinţe, la care se referă art. 563 alin. (3) din C. civ. invocat în cererea de recurs.

Analizând criticile recurentei prin care se susţine operarea unei compensaţii convenţionale prin notele de renunţare şi de comandă suplimentară, ca urmare a schimbării soluţiei tehnice privind alimentarea cu energie electrică, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al acestora.

În absenţa unui act adiţional la contractul de execuţie lucrări, conform art. 10.2 şi 10.3 din contract, este deplin legală argumentaţia curţii de apel în sensul că pârâta nu a făcut dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra bunurilor litigioase, printr-o eventuală compensaţie, care să fi operat între lucrarea iniţială (plătită şi neexecutată) şi lucrarea modificată (executată efectiv).

Nu pot fi primite nici criticile recurentei referitoare la pretinse neregularităţi în întocmirea documentelor justificative care au stat la baza emiterii facturii nr. x din 03.06.2013, achitată cu OP nr. x din 26.06.2013, întrucât acestea intră în domeniul procesului de apreciere a probatoriului cauzei şi, în consecinţă, ies din sfera controlului de legalitate permis instanţei de recurs. Altfel spus, aceste critici tind în realitate la reaprecierea probelor şi la schimbarea situaţiei de fapt, ceea ce prezintă valenţele unui veritabil control judiciar de temeinicie, incompatibil cu structura recursului.

Sub un ultim aspect criticat, recurenta a reiterat nemulţumirea supusă controlului judiciar anterior, referitoare la faptul că bunurile revendicate reprezintă parte componentă a infrastructurii proiectului E., iar dezafectarea acestora ar lipsi clădirea de alimentarea cu energie electrică şi ar expune-o pe recurentă riscului aplicării unor sancţiuni de către Autoritatea de Management a POS CCE.

Cu referire la aceste critici, similar raţionamentului curţii de apel, Înalta Curte reţine caracterul nefondat, întrucât atare împrejurări nu prezintă valenţele unui temei suficient şi adecvat care să paralizeze demersul reclamantei de a obţine în justiţie recunoaşterea şi apărarea bunurilor deţinute cu titlu, prin mijlocul specific care este acţiunea în revendicare.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunţată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Universitatea H. Cluj-Napoca împotriva Deciziei nr. 100/A din data de 09.05.2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2020.

GGC - ED