Deficiency of reasoning for judicial cost reduction under Art. 451(2) CPC in a defamation suit

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 24 mai 2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului (autorul articolului incriminat) la plata sumei de 227.915 RON (50.000 euro la cursul BNR din 23.05.2017), reprezentând daune morale pentru atingerile aduse onoarei, demnităţii şi reputaţiei sale.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin Sentinţa civilă nr. 689 din 23.03.2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B. A fost obligat reclamantul la plata, către pârât, a sumei de 4.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin Decizia nr. 772 A din 30 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva Sentinţei civile nr. 689 din 23.03.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă. A fost obligat apelantul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată către intimatul-pârât în sumă de 1.000 RON (cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.).

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs pârâtul B., invocând în drept dispoziţiile art. 451, 453 482 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-reclamant a solicitat admiterea căii de atac şi modificarea parţială a hotărârii atacate, în sensul acordării integrale a cheltuielilor de judecată constând în onorariul de avocat.

În motivarea recursului s-a arătat că instanţa de apel a redus în mod nejustificat cheltuielile de judecată constând în onorariul de avocat, de la 2.975 de RON la 1.000 de RON, făcând aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Pentru a decide în acest sens, instanţa trebuia să motiveze această decizie, dar motivaţia instanţei, astfel cum aceasta este redată în ultimul paragraf al considerentelor, este nu doar eronată, ci nelogică.

Cu privire la cuantumul onorariului de avocat, acesta este nu doar proporţional cu volumul de muncă depus şi cu circumstanţele cauzei, dar recurentul apreciază că ar fi putut fi semnificativ mai mare. Astfel, avocatul a redactat întâmpinarea la apelul formulat împotriva hotărârii de fond, a identificat şi a depus în instanţă practică judiciară a instanţelor din România, dar şi ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, redactând şi concluzii scrise. Astfel, volumul de muncă a fost considerabil, iar onorariul plătit de intimat a reflectat importanţa şi volumul acestei munci intelectuale.

Un ultim argument, a arătat recurentul-pârât, îl constituie faptul că a fost acuzat că nu ar fi respectat standardele profesiei de jurnalist, dar atât instanţa de fond, cât şi cea de apel, au considerat că această acuzaţie este nedreaptă şi au respins-o. Prin urmare, faptul că instanţele de judecată au apreciat, în mod corect, că nu a fost vinovat de cele imputate, apreciază că îi dă dreptul să recupereze integral, de la partea adversă, sumele cheltuite cu acest litigiu, cu atât mai mult cu cât cererea reclamantului a fost respinsă în totalitate, iar nu parţial. Dacă nu ar putea recupera integral cheltuielile avansate, aceasta ar fi echivalentă cu penalizarea sa, deşi cealaltă parte a căzut în pretenţii. Altfel spus, instanţele de judecată îi dau dreptate recurentului-pârât şi resping cererea reclamantului, inclusiv acordarea de despăgubiri în cuantum de 50.000 de euro, dar instanţa de apel nu îi dă dreptul să recupereze cheltuieli rezonabile în sumă de 2.975 de RON, în condiţiile în care venitul său lunar, ca jurnalist, este de 3.885 de RON.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 12 decembrie 2019, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat în cauză şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citarea părţilor, la data de 20 februarie 2020.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul, Înalta Curte îl va admite, cu consecinţa casării în parte a deciziei recurate, în ceea ce priveşte soluţia dată cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel, şi va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de apel, pentru considerentele care succed.

Recurentul-pârât critică decizia atacată pentru faptul că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia de reducere în mod nejustificat a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, motivarea instanţei de apel, astfel cum aceasta este redată în ultimul paragraf al considerentelor, fiind, în opinia recurentului, nu doar eronată, ci şi nelogică.

Critica formulată de recurent este fondată, în cauză constatându-se incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.: "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Astfel, au fost încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. care impun prezentarea considerentelor pentru care anumite cereri ale părţilor au fost respinse sau parţial admise, lipsa motivării echivalând cu o nesoluţionare pe fond a acestora.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanţa trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Cum motivarea hotărârilor judecătoreşti reprezintă un element de validitate a acestora, instanţa are obligaţia de a arăta argumentele ce i-au format convingerea în ceea ce priveşte soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susţinerile, apărările părţilor, cât şi la probele şi dispoziţiile legale incidente raportului juridic dedus judecăţii.

Motivarea hotărârii reprezintă arătarea temeiurilor de fapt şi de drept în baza cărora judecătorul pronunţă soluţia şi constituie o garanţie procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiţie a procesului echitabil reglementat de art. 21 din Constituţie şi, respectiv, art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Obligaţia pe care art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului o impune instanţelor naţionale de a-şi motiva decizia nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument. Aşa cum a arătat instanţa europeană, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă naţională, chiar dacă a motivat pe scurt hotărârea, să examineze, totuşi, în mod real problemele care i-au fost supuse dezbaterii (cauza Albina împotriva României).

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte, examinând considerentele hotărârii recurate, constată că instanţa de apel nu a argumentat în mod detaliat soluţia de reducere a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, cheltuieli solicitate de pârât, cerere pe care nu a analizat-o în raport de complexitatea şi circumstanţele cauzei şi proporţional cu volumul de muncă depus de avocat.

Motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, iar în raport de cele reţinute sub acest aspect de către instanţa de apel, susţinerile recurentului-pârât, potrivit cărora hotărârea recurată nu a fost motivată şi argumentată suficient în ceea ce priveşte soluţia asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, sunt fondate.

Stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii. De asemenea, presupune o raportare la valoarea obiectului pricinii şi o evaluare a ponderii pe care instanţa trebuie să o dea acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul. În analiza sa, judecătorul trebuie să se raporteze, în permanenţă, la circumstanţele cauzei, instanţa dispunând de o marjă de apreciere în analiza pe care o face.

În acest sens, art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. prevede că "Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său".

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei nr. 772 A din data de 30.05.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Se va casa în parte decizia recurată, în ceea ce priveşte soluţia dată cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel, şi se va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul B. împotriva Deciziei nr. 772 A din data de 30.05.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează în parte decizia recurată, în ceea ce priveşte soluţia dată cererii privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel.

Trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2020.

GGC - ED