Recovery of ineligible EU project expenses: appellate referral for lack of jurisdiction quashed and case remanded for merits

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, la data de 22 decembrie 2017, reclamanta Universitatea "B." Galaţi a chemat în judecată pe pârâta Universitatea A., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 206.702,67 RON, din care 162.887,83 RON aferentă cheltuielilor declarate neeligibile în sarcina reclamantei, dar din culpa pârâtei, iar 43.814,84 RON TVA aferentă. A mai solicitat obligarea la plata dobânzii legale şi actualizarea sumei cu rata inflaţiei.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin Sentinţa civilă nr. 540/F din 26 noiembrie 2018, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a admis acţiunea civilă formulată de reclamanta Universitatea B. din Galaţi şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâta la plata sumei de 206.702,67 RON, din care 162.887,83 RON aferentă cheltuielilor declarate neeligibile şi TVA aferentă în cuantum de 43.814,84 RON. A obligat pârâta Universitatea A. la actualizarea sumei anterior menţionate cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale, începând cu data de 16.04.2014 până la data plăţii efective. A luat act de faptul că reclamanta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin Decizia nr. 127/A din 05 iunie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a admis, în parte, apelul declarat de pârâta Universitatea A. împotriva Sentinţei civile nr. 540/F din 26 noiembrie 2018 a Tribunalului Cluj, pe care a anulat-o în întregime şi a trimis cauza pentru competentă judecare în primă instanţă la Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal.

4. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate în apel a declarat recurs reclamanta Universitatea "B." Galaţi, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea căii de atac şi casarea hotărârii atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei la Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, pentru rejudecarea, pe fond, a apelului.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că, prin hotărârea pronunţată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, întrucât excepţia necompetenţei materiale a primei instanţe şi, implicit, motivul de apel referitor la aceasta trebuia respins, având în vedere stadiul procesual în care apelanta-pârâta a înţeles să se prevaleze de această excepţie, prin raportare la dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

În cauză, apelanta-pârâtă a invocat excepţia necompetenţei materiale pentru prima dată prin cererea de apel, în condiţiile în care, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ., era decăzută din dreptul de a mai invoca această excepţie pe tot parcursul procesului, întrucât nu a fost invocată în faţa primei instanţe cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că decizia atacată este nelegală, întrucât nu există considerentele instanţei de fond cu privire la admiterea excepţiei necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj, secţia civilă prin care s-a soluţionat cererea introductivă.

Prin urmare, neanalizarea tuturor aspectelor invocate de intimata-reclamantă, prin preluarea susţinerilor apelantei-pârâte, fără ca să procedeze la o analiză efectivă de fapt şi de drept a motivelor de nelegalitate invocate, a făcut ca instanţa să soluţioneze apelul cu motive contradictorii şi străine de natura cauzei.

În opinia recurentei-reclamante, excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj, secţia civilă, prin care s-a soluţionat cererea introductivă nu este incidentă, întrucât dosarul are ca obiect pretenţii, nu anularea sau emiterea unui act administrativ, argumentând in extenso aspectele care conduc la această concluzie.

Un alt argument în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este reprezentat de modul de soluţionare a excepţiei de necompetenţă materială a secţiei care a soluţionat fondul cauzei, invocată pentru prima dată prin cererea de apel.

Prin admiterea acestei excepţii, instanţa de control judiciar a reapreciat netemeinic şi nelegal natura litigiului obiectului cererii cu scopul stabilirii propriei competenţe de soluţionare a cauzei, în condiţiile în care necompetenţa primei instanţe, inclusiv sub aspectul criteriilor relevante de stabilire a competenţei, poate fi invocată doar în termenul şi în condiţiile prevăzute de art. 130 alin. (2) C. proc. civ., nefiind posibilă invocarea sa direct în apel.

Referindu-se la motivul de recurs prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut faptul că decizia atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material incidente, întrucât obiectul prezentului dosar nu îl constituie anularea sau emiterea unui act administrativ emis de autorităţile publice centrale, care să vizeze sume reprezentând finanţarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene sau un titlu de creanţă, ci o acţiune civilă în pretenţii.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 12 decembrie 2019, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat în cauză şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citarea părţilor, la data de 20 februarie 2020.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurentă şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Critica recurentei-reclamantei, în sensul că excepţia necompetenţei materiale a primei instanţe şi, implicit, motivul de apel referitor la aceasta, trebuiau respinse, având în vedere stadiul procesual în care apelanta-pârâta a înţeles să se prevaleze de această excepţie, prin raportare la dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., este întemeiată.

Dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţei".

Din interpretarea textului de lege amintit rezultă că, atâta timp cât excepţia nu a fost invocată de instanţă din oficiu sau de parte, la primul termen de judecată la care procedura de citare este legal îndeplinită, soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta devine competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă cauza ar atrage competenţa teritorială a altei instanţe.

În acelaşi timp, dispoziţiile art. 130 şi art. 131 C. proc. civ. circumstanţiază termenul limită până la care se poate invoca necompetenţa de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenţei de către instanţă, respectiv "primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", singura excepţie reglementată de legiuitor de la această regulă, pentru depăşirea acestui termen, este cea prevăzută la art. 131 alin. (2) C. proc. civ. "(...) în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop".

Norma invocată are, aşadar, menirea de a stabili momentul limită până la care poate fi invocată excepţia necompetenţei de ordine publică (materială şi teritorială), după care aceasta nu mai poate fi ridicată, fixându-se astfel în mod definitiv competenţa în favoarea instanţei sesizate.

În cauză, pârâta nu a invocat excepţia necompetenţei materiale în termenul limită prevăzut de dispoziţiile mai sus amintite, ci pentru prima dată prin memoriul de apel.

În aceste condiţii, potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ. care prevede: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel", se constată că pârâta era decăzută din dreptul de a mai invoca această excepţie în tot parcursul procesului.

Necompetenţa materială a primei instanţe putea fi invocată în apel numai dacă ar fi fost invocată în faţa primei instanţe cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa acestei instanţe, iar excepţia ar fi fost respinsă sau prima instanţă ar fi omis să se pronunţe asupra ei.

De altfel, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. prevăd că se poate cere casarea unei hotărâri când aceasta a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii, adică potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

În cauza de faţă se mai reţine faptul că prima instanţă nu s-a conformat dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu."

Prin urmare, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, necompetenţa instanţei se discută cu prioritate, această constatare fiind valabilă şi dacă nu se invocă excepţia de necompetenţă de către niciuna dintre părţi, întrucât, după cum prevede textul de lege anterior citat, verificarea competenţei din oficiu este primul act de procedură pe care instanţa trebuie să îl îndeplinească.

În speţă, verificând cuprinsul încheierii de şedinţă de la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţe, se constată că nu apare menţiunea expresă a verificării competenţei.

În consecinţă, prin neinvocarea competenţei materiale de către prima instanţă, aceasta a devenit implicit competentă să soluţioneze cauza, sancţiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 130 alin. (2) C. proc. civ., aplicându-se şi în cazul instanţei.

Atâta timp cât pentru nerespectarea obligaţiei impuse primei instanţe de dispoziţiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ., de a-şi verifica din oficiu competenţa, nu este prevăzută o sancţiune procesuală, nu poate fi acceptată derogarea de la normele imperative prevăzute de art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, ţinând seama de argumentele expuse, se constată că, în mod nelegal, prin hotărârea atacată, s-a admis apelul pârâtei şi s-a trimis cauza pentru competentă judecare în primă instanţă la Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru aceste considerente, constatându-se că se impunea soluţionarea pe fond, de către instanţa de apel, a căii de atac declarate, în temeiul art. 496 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamanta Universitatea "B." Galaţi împotriva Deciziei nr. 127/A din data de 05.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, se va casa decizia recurată şi se va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Universitatea "B." Galaţi împotriva Deciziei nr. 127/A din data de 05.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2020.

GGC - ED