Valuation of expropriated land under the cost-replacement method and statutory protection zone depreciation limits

Deliberând asupra cauzei de faţă, are în vedere următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23 ianuarie 2013 pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr. x/2013, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea acesteia la plata unei despăgubiri în sumă de 214.378,72 euro, echivalentul în RON la data plăţii, 114.378,72 euro reprezentând valoarea reală a terenului expropriat în baza H.G. nr. 381/2009, completată prin H.G. nr. 953/2011, iar 100.000 euro reprezentând acoperirea integrală a prejudiciului cauzat prin expropriere, constând în devalorizarea terenului în suprafaţă de 2.517 m.p. rămas şi pe care l-au evaluat provizoriu la suma de menţionată.

Prin Sentinţa civilă nr. 146 din 14 ianuarie 2015, Tribunalul Ilfov a admis în parte cererea; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 41.620 RON (echivalentul a 9.384 de euro), reprezentând contravaloarea despăgubirilor pentru terenul în suprafaţă de 204 m.p. situat în localitatea Voluntari, judeţul Ilfov, nr. cadastral x, şi a sumei de 15.511,2 euro, reprezentând contravaloarea prejudiciului aferent zonei de protecţie; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 4.914,7 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. A respins ca neîntemeiată cererea formulată de către reclamanta B.

Prin Decizia civilă nr. 971 din 17 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile declarate de reclamanţii A. şi B., precum şi de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (C.N.A.D.N.R.).

A schimbat în parte sentinţa civilă apelată şi, pe fond, a obligat pârâtul Statul Român prin C.N.A.I.R. - fostul C.N.A.D.N.R., la plata către reclamanţii A. şi B. a sumei de 13.282,44 euro, în echivalent în RON la data plăţii la cursul oficial, pentru terenul expropriat în suprafaţă de 204 mp situat în localitatea Voluntari, judeţul Ilfov, nr. cadastral x (65,11 euro/mp), delimitat de punctele D, E, H, I din Anexa 1 la expertiza topo efectuată de expertul judiciar C. şi a sumei de 34.195,77 euro (64,11 euro X 0,4/mp), în echivalent în RON la data plăţii, pentru prejudiciul aferent zonei de protecţie pentru terenul în suprafaţă de 1.313 m.p. neexpropriat, nr. cadastral x - delimitat de punctele E, F, G, H Anexa 1 din raportul de expertiză topo sus-menţionat, fiind omologate raportul de expertiză evaluatorie efectuat, refăcut şi completat - în opinie majoritară - de către experţii tehnici judiciari D. şi E., cu răspunsul aferent la obiecţiuni şi raportul de expertiză în specialitatea topografie efectuat şi completat cu răspunsul aferent la obiecţiuni de expertul judiciar C.; a menţinut dispoziţia din sentinţa apelată privind acordarea cheltuielilor de judecată şi a obligat pe pârâtul Statul Român prin C.N.A.I.R. la plata către apelanţii-reclamanţi a sumei de 3.518 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorarii expertize.

Prin Decizia nr. 446 din 14 februarie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a admis recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva deciziei pronunţate în apel. A casat decizia recurată şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelurilor aceleiaşi curţi de apel

A respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta B. împotriva aceleiaşi decizii.

În cuprinsul deciziei de casare, Înalta Curte a stabilit obligaţia ca, în rejudecare, instanţa de apel să dispună efectuarea unui nou raport de expertiză, cu respectarea dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994 şi să administreze, în mod nemijlocit, dovezile necesare pentru respectarea aceloraşi prevederi legale, având în vedere că despăgubirea pentru terenul expropriat s-a stabilit fără a se ţine seama de caracteristicile acestuia, respectiv categoria de folosinţă.

În rejudecare, prin Decizia nr. 1.447 A din 12 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă B. împotriva Sentinţei civile nr. 146 din 14 ianuarie 2015, pronunţată de Tribunalul Ilfov.

Au fost admise apelurile declarate de apelantul-reclamant A. şi de apelantul-pârât Statul Român, prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (C.N.A.I.R.), împotriva aceleiaşi sentinţe.

A fost schimbată în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că a fost obligat pârâtul la plata către reclamantul A. a sumei de 18.706,8 euro (echivalent în RON la data plăţii), reprezentând valoarea terenului expropriat, şi a sumei 48.160,84 euro (echivalent în RON la data plăţii), reprezentând prejudiciul aferent zonei de protecţie.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A fost admisă în parte cererea apelantului-reclamant privind cheltuielile de judecată şi a fost obligat intimatul-pârât la plata sumei de 3.250 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

În considerentele deciziei s-au reţinut următoarele:

În ceea ce priveşte apelul declarat de apelanta-reclamantă B., instanţa de apel a constatat caracterul său nefondat, în considerarea aceloraşi argumente care au condus Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la pronunţarea unei soluţii de respingere a recursului declarat de această parte, şi anume faptul că nu pot fi primite criticile sale referitoare la cuantumul despăgubirii pentru expropriere în condiţiile în care aceasta nu este îndreptăţită la despăgubiri pentru expropriere, nefiind titulara dreptului de proprietate asupra terenului expropriat, chestiune intrată în puterea lucrului judecat prin neatacarea, pe acest aspect, a hotărârii primei instanţe.

Referitor la apelul formulat de apelantul-pârât, instanţa de control judiciar a constatat că primul motiv - legat de incidenţa în cauză a Deciziei nr. 380 din 26 mai 2015, prin care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, raportate la sintagma "la data întocmirii raportului de expertiză" cuprinsă în dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, sunt neconstituţionale - a fost constatat fondat în ciclul procesual anterior, iar decizia pronunţată nu a fost criticată şi sub acest aspect, care a intrat astfel în puterea lucrului judecat.

De asemenea, chestiunea invocată prin cel de-al doilea motiv de apel - referitoare la categoria de folosinţă a terenului, îndeosebi a celui supus restricţiilor prevăzute de O.G. nr. 43/1997 pentru zona de protecţie a drumului public, care nu ar trebui să fie cea notată în cartea funciară după momentul exproprierii - a fost deja tranşată în sensul înlăturării sale, cu caracter obligatoriu conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., de către instanţa de recurs.

Având în vedere că primul motiv de apel invocat de apelantul-pârât a fost apreciat ca fiind fondat, instanţa de apel a reţinut că se impune admiterea acestui apel.

Cu privire la apelul declarat de apelantul-reclamant A., s-a reţinut că primul motiv de apel - prin care s-a solicitat luarea în considerare a preţului de 566,86 euro/m.p. acordat în anul 2008 pentru o altă parte din teren - nu a fost reţinut de curtea de apel în ciclul procesual anterior, iar soluţia nu a fost criticată şi sub acest aspect în calea de atac a recursului, intrând în puterea lucrului judecat.

În rejudecare, fiind stabilită necesitatea acestei probe de către instanţa de recurs, curtea de apel a dispus administrarea unei noi expertize de evaluare, care a fost efectuată de experţii F., G. (care au avut o opinie majoritară) şi E. (care a avut o opinie minoritară).

Curtea a reţinut că iniţial experţii au ales, în unanimitate, patru comparabile (contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 22.11.2010, contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 05.08.2011, contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 11.08.2011 şi contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 10.08.2011) şi au explicat argumentat prin răspunsul la obiecţiuni depus la termenul din 18.06.2019 de ce le-au înlăturat pe celelalte.

Răspunzând obiecţiunii formulate de reclamanţi cu privire la reţinerea drept comparabilă a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 11.08.2011, care fusese înlăturat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie având în vedere categoria de folosinţă "arabil" a terenului care a făcut obiectul acestuia, experţii au reţinut în final numai celelalte trei comparabile. Acest număr de comparabile este suficient pentru o estimare corectă a valorii terenului, care face inutilă luarea în considerare a altor contracte de vânzare-cumpărare, pentru terenuri având alte categorii de folosinţă, cărora să li se aplice coeficienţi de corecţie corespunzători. Această ultimă metodă, care implică un grad mai mare de apreciere din partea experţilor, trebuie aplicată numai în subsidiar, dacă nu există o altă posibilitate de determinare mai precisă a valorii.

Subsecvent, curtea de apel a constatat că, reţinând în unanimitate aceleaşi trei comparabile şi din acestea pe cea care a dat valoarea cu cele mai mici corecţii brute şi cu un număr de patru ajustări, respectiv comparabila 2, experţii care au avut opinia majoritară au stabilit un preţ de 91,70 euro/mp, iar expertul care a avut opinia separată a stabilit un preţ de 56,82 euro m.p. Diferenţa a fost generată de aplicarea unor corecţii diferite, experţii cu opinia majoritară avându-le în vedere pe cele din costurile de cataloage "Costuri de reconstrucţie - costuri de înlocuire", Editura Iroval Bucureşti, vol. I - 2009; vol. 2 - 2010; vol. 3 - 2014, autor Corneliu Şchiopu, iar expertul cu opinia separată pe cele din "H." elaborată de Corpul Experţilor I.

Întrucât, potrivit art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, trebuie să se ţină seama de "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială", curtea de apel a reţinut că, la stabilirea valorii terenurilor, preţurile din cataloage sunt mai aproape de cerinţa legală, cu atât mai mult atunci când cataloagele sunt de dată mai recentă comparativ cu o altă lucrare tehnică în domeniu.

Pe cale de consecinţă, instanţa de apel a reţinut că valoarea pe metru pătrat a terenului expropriat este de 91,70 euro.

Ca atare, valoarea totală a terenului expropriat este de 18.706,8 euro, iar valoarea despăgubirilor pentru terenul afectat de zona de protecţie a autostrăzii este de 48.160,84 euro (prejudiciul constând în diminuarea cu 40% a valorii terenului pe piaţă, aşa cum s-a procedat şi în ciclul procesual anterior - aspect care rezultă inclusiv din dispozitivul deciziei - fiind greşită concluzia experţilor că valoarea pe piaţă a terenului afectat de restricţii este de 40% din valoarea terenului neafectat, astfel că prejudiciul ar fi reprezentat de diminuarea cu 60% a valorii acestuia).

S-a mai reţinut că echivalentul în RON va fi stabilit la data plăţii, în considerarea principiului general care a stat şi la baza deciziei instanţei de recurs, şi anume că exproprierea, fiind o vânzare forţată determinată de motive de utilitate publică, presupune ca persoana deposedată să primească valoarea de înlocuire a bunului de care a fost lipsită, iar dreapta şi prealabila despăgubire de care trebuie să beneficieze proprietarul în situaţia exproprierii (art. 44 alin. (6) din Constituţie) este cea menită să asigure părţii păstrarea aceleiaşi valori a activului patrimonial, prin înlocuirea dreptului real pierdut cu o valoare egală.

Faţă de aceste considerente, reţinând netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii atacate numai sub aspectele învederate, cel de nelegalitate fiind determinat de pronunţarea ulterioară a unei decizii de către instanţa de contencios constituţional, în temeiul art. 296 C. proc. civ., curtea de apel a admis apelul formulat de apelantul-reclamant A. şi a schimbat în parte sentinţa civilă apelată, în sensul arătat anterior.

Împotriva Deciziei nr. 1.447 A din data de 12.11.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., cu a cărui soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului şi, în principal, admiterea în totalitate a apelului declarat de Statul Român prin CNAIR - SA împotriva Sentinţei civile nr. 146 din 14.01.2015 a Tribunalul Ilfov, iar pe fondul cauzei respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtului la plata către reclamantul A. a sumei de 11.191 euro, reprezentând contravaloarea terenului expropriat, şi a sumei de 14.922 euro, reprezentând valoarea despăgubirilor pentru terenul situat în zona de protecţie.

În motivarea recursului s-a arătat că, din economia dispoziţiilor art. 26 din Legea nr. 33/1994, coroborate cu ultimele decizii ale Curţii Constituţionale incidente în materia exproprierii, rezultă următoarele concluzii:

- în operaţiunea de stabilire a despăgubirilor, valorile de comparaţie pot fi reprezentate doar de preţuri de tranzacţionare; pot fi luate în considerare doar preţurile de tranzacţionare obişnuite, adică cele ce se încadrează într-un interval firesc de preţuri şi nu cele care depăşesc cu mult acest interval; imobilele folosite ca suport de comparaţie trebuie să fie de acelaşi fel cu cel expropriat, respectiv să fie situate în intravilanul localităţii Voluntari, situate în câmp, care nu prezintă acces la utilităţi şi deschidere la drum asfaltat;

- stabilirea despăgubirilor trebuie să se efectueze prin raportare la preţurile de tranzacţionare obişnuite de la data exproprierii (28.11.2011) sau dintr-o perioadă apropiată acestui moment;

- daunele aduse proprietarilor se vor stabili doar în baza şi în limita dovezilor aduse de aceştia.

Recurentul-pârât a susţinut că instanţa de apel (în rejudecare după casare) a greşit atunci când a dat eficienţă opiniei majoritare formulate de comisia de experţi, motivat de faptul că, pentru diferenţele dintre terenul expropriat şi comparabilele avute în vedere, aceştia au aplicat corecţii prevăzute în cataloagele "Costuri de reconstrucţie-costuri de înlocuire", Editura Iroval Bucureşti, vol. I - 2009, vol. II - 2010 şi vol. III - 2014, autor Corneliu Şchiopu, în timp ce, în opinia minoritară, expertul a aplicat corecţii prevăzute în "H.".

Recurentul consideră eronat argumentul instanţei de apel conform căruia "preţurile din cataloage sunt mai apropiate de cerinţa legală deoarece acestea sunt de dată mai recentă comparativ cu o altă lucrare tehnică în domeniu", deoarece în catalogul amintit autorul a calculat şi centralizat o serie de costuri de reconstrucţie pentru diferite tipuri de clădiri rezidenţiale.

Astfel, în timp ce terenul expropriat se află în câmp şi nu are acces la utilităţi şi nici deschidere la drumul public, terenurile folosite ca şi comparabile se află în zona rezidenţială a localităţii Voluntari, cu acces la drumul public şi beneficiind de utilităţi.

Prin însuşirea acestui punct de vedere, a arătat recurentul, instanţa de apel a fost de acord cu opinia majoritară, conform căreia valoarea utilităţilor poate fi calculată fără a se ţine cont de traseul real al acestora. Astfel, conform celor susţinute în opinia majoritară de către experţi, pentru aducţiunile de apă şi gaze este necesară lungimea reţelei, stabilită de aceştia ca fiind de 310 ml. Recurentul consideră că aceasta este o afirmaţie eronată întrucât utilităţile nu trec prin aer, necesitând trasee mult mai lungi, care deocamdată nu sunt sistematizate.

De asemenea, a susţinut recurentul, stabilirea costurilor pentru utilităţi este un element de o valoare incertă în prezenta cauza întrucât depinde de elementul aleatoriu, reprezentat şi de pretenţiile celorlalţi proprietari ale căror terenuri sunt afectate de traseul utilităţilor.

În aceste condiţii, stabilirea unui preţ de doar 8 euro/mp pentru costuri utilităţi este nereală şi apreciază recurentul că, în mod greşit, instanţa de apel a omologat opinia majoritară.

În opinia recurentului, instanţa de apel ar fi trebui să omologheze raportul de expertiză întocmit în opinie minoritară prin care expertul, în mod corect, a aplicat corecţia de 35% pentru lipsa utilităţilor terenului expertizat deoarece terenul nu are utilităţile specifice categoriei de folosinţă curţi-construcţii, astfel că absenţa utilităţilor nu îl transformă într-un imobil de acelaşi fel cu cel aflat în intravilanul localităţii Voluntari.

Recurentul consideră că analiza criteriilor consacrate de lege pentru stabilirea despăgubirilor constituie o critică de nelegalitate care se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ.

În ceea ce priveşte zona de protecţie, recurentul solicită validarea opiniei separate a expertului E. întrucât valoarea stabilită de instanţa de apel ca prejudiciu pentru terenul situat în zona de protecţie este viciată, ca urmare a faptului că valoarea stabilită pentru terenul expropriat este, la rândul ei, viciată.

Astfel, relaţia de interdependenţă dintre cele două valori se explică prin aceea că valoarea prejudiciului suferit de terenul aflat în zona de protecţie a fost apreciată ca reprezentând 40% din valoarea terenului expropriat. Or, dacă valoarea terenului expropriat a fost stabilită în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor stabilite de art. 26 din Legea nr. 33/1994, este evident că şi valoarea prejudiciului pentru terenul situat în zona de protecţie a fost stabilit în mod nelegal.

Învestită cu soluţionarea recursului, în baza art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va aprecia mai întâi asupra excepţiei nulităţii recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., invocată de intimaţii-reclamanţi.

Prin întâmpinarea depusă la data de 28 ianuarie 2020 intimaţii-reclamanţi au solicitat constatarea nulităţii recursului declarat de pârât întrucât acesta nu a formulat critici de nelegalitate.

Se constată că aspectele invocate de recurent, referitoare la nerespectarea prevederilor legale aplicabile în materia stabilirii despăgubirilor în caz de expropriere, sunt critici de nelegalitate şi pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. privind aplicarea greşită a legii.

Prin urmare, se constată că excepţia nulităţii căii de atac este neîntemeiată, motiv pentru care se va respinge în raport de dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate, se constată că acesta este nefondat, în considerarea argumentelor ce succed:

Stabilirea valorii de circulaţie a imobilului supus exproprierii constituie unicul element necesar în scopul determinării unei despăgubiri juste şi echitabile în accepţiunea legii generale în materie, dar şi a normelor constituţionale (art. 44 din Constituţie).

Reţinându-se caracterul excepţional al cedării proprietăţii prin expropriere şi în scopul asigurării unei protecţii depline şi adecvate a dreptului de proprietate privată, dispoziţia menţionată din legea fundamentală a fost preluată ca atare în Legea nr. 33/1994, prin art. 1 din acest act normativ legiuitorul statuând că "exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire, prin hotărâre judecătorească".

Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă şi justă despăgubire, în condiţiile în care exproprierea reprezintă o ingerinţă permisă nu numai de art. 44 din Constituţie, dar şi de art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.

Valoarea de piaţă a imobilului expropriat se impune a fi determinată în raport de toate caracteristicile bunului, prin raportare atât la amplasamentul acestuia, la destinaţia lui, cât şi prin raportare la poziţionarea acestuia faţă de alte localităţi şi de căile de acces.

Criteriile de stabilire a cuantumului despăgubirii în caz de expropriere sunt prevăzute, în mod imperativ, de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, normă invocată de recurent, iar nerespectarea acestora pune în discuţie o problemă de încălcare a legii.

Astfel, potrivit art. 26 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.

Prin urmare, legea impune ca, la calcularea cuantumului despăgubirilor cuvenite proprietarului bunului supus exproprierii, experţii, precum şi instanţa să ţină seama de două criterii legale (instituite ca atare prin lege, în scopul cuantificării juste şi echitabile a despăgubirii), şi anume, "preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele" şi respectiv "daunele" aduse proprietarului, scop în care vor fi aduse şi alte dovezi.

În ce priveşte valoarea reală a imobilului expropriat, primul criteriu în stabilirea cuantumului despăgubirii, experţii, precum şi instanţa, trebuie să aibă în vedere preţul plătit efectiv şi consemnat ca atare în contractele de vânzare-cumpărare privind imobile de acelaşi fel din zonele locale situate în aceeaşi unitate administrativ teritorială.

În ceea ce priveşte al doilea criteriu ce trebuie avut în vedere la stabilirea despăgubirii cuvenite reclamanţilor - prejudiciul, este de observat, în primul rând, că despăgubirile la care se referă dispoziţiile art. 26 includ şi prejudiciul creat proprietarului, ceea ce presupune că acest prejudiciu este consecinţa exproprierii, întrucât dauna adusă proprietarului trebuie să acopere pierderea suferită de persoana afectată de măsura exproprierii.

În al doilea rând, compunerea prejudiciului este la latitudinea reclamanţilor, aceştia având obligaţia de a-l determina prin cererea de chemare în judecată, deoarece, în temeiul principiului disponibilităţii procesului civil, reclamantul stabileşte limitele învestirii. Instanţa are obligaţia de a analiza dacă componentele sale reprezintă sau nu un prejudiciu real, precum şi întinderea acestuia, pe baza dovezilor prezentate.

De aceea, din perspectiva celui de-al doilea criteriu ce trebuie avut în vedere la stabilirea despăgubirii cuvenită reclamantului - prejudiciul, este de semnalat că despăgubirea la care se referă dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 include, într-adevăr, şi prejudiciul creat proprietarului. Interpretarea textului legal denotă indubitabil împrejurarea că prejudiciul reprezintă consecinţa directă a exproprierii, atât timp cât dauna adusă proprietarului trebuie să acopere pierderea suferită de persoana afectată de măsura exproprierii. În acest context normativ, instanţa are, însă, obligaţia să examineze dacă componentele acestuia reprezintă sau nu un prejudiciu cert şi să stabilească întinderea acestuia, pe baza dovezilor prezentate. Aşadar, prejudiciul adus proprietarului bunului expropriat poate include doar acele daune efective, certe, cunoscute şi determinate sau determinabile la momentul exproprierii, nu şi acele daunele eventuale, incerte, ipotetice, care nu pot fi determinate ori determinabile la momentul exproprierii.

În speţă, se constată că în ceea ce priveşte situaţia de fapt, aşa cum în mod corect au reţinut tribunalul şi curtea de apel, prin Hotărârea din 03.12.2012, emisă de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, s-a dispus exproprierea şi acordarea despăgubirii pentru terenul în suprafaţă de 204 m.p. situat în localitatea Voluntari, judeţul Ilfov, în cuantum de 3.547,15 RON.

Reclamantul A. a contestat cuantumul despăgubirii, solicitând, pe de o parte, evaluarea terenului în suprafaţă de 204 mp la valoarea de piaţă corectă, iar pe de altă parte, repararea şi a unor daune generate de includerea unei alte părţi de teren în zona de protecţie a drumului (autostradă) stabilită de O.G. nr. 43/1997.

Instanţa de apel, prin hotărârea recurată, a stabilit că despăgubirea cuvenită reclamantului se compune din valoarea totală a terenului expropriat - 18.706,8 euro şi valoarea despăgubirilor pentru terenul afectat de zona de protecţie a autostrăzii - 48.160,84 euro.

Din probatoriile administrate în acest dosar a rezultat, cu evidenţă, că terenul rămas în proprietatea reclamantului, urmare a exproprierii, este afectat de zona de protecţie a autostrăzii.

Cum cadrul normativ legal vizează acel prejudiciu cert, concret şi actual, generat de expropriere şi nu un prejudiciu eventual şi ipotetic, care nu poate da naştere la despăgubiri, Înalta Curte urmează a constata că situaţia de fapt a fost pe deplin stabilită în vederea aplicării corecte a legii sub aspectul modalităţii de determinare şi acordare a acestei componente a prejudiciului pretins de expropriat, constând în acele cheltuieli determinate de imposibilitatea de folosire a terenului neexpropriat, în deplinătatea conferită de dreptul de proprietate, din cauză că, în urma exproprierii, acesta a fost afectat de zona de protecţie a autostrăzii, scăzându-i astfel valoarea economică, iar pentru acoperirea prejudiciului produs, reclamantul este îndreptăţit la acordarea despăgubirilor.

Critica recurentului se referă la faptul că valoarea terenului expropriat şi valoarea prejudiciului pentru terenul situat în zona de protecţie au fost stabilite în mod nelegal, cu încălcarea prevederilor stabilite de art. 26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că instanţa de apel (în rejudecare după casare) a greşit atunci când a dat eficienţă opiniei majoritare formulate de comisia de experţi, motivat de faptul că, pentru diferenţele dintre terenul expropriat şi comparabilele avute în vedere, aceştia au aplicat corecţii prevăzute în cataloagele "Costuri de reconstrucţie-costuri de înlocuire", Editura Iroval Bucureşti, vol. I - 2009, vol. II - 2010 şi vol. III - 2014, autor Corneliu Şchiopu, în timp ce, în opinia minoritară, expertul a aplicat corecţii prevăzute în "H.".

În opinia recurentului, instanţa de apel ar fi trebui să omologheze raportul de expertiză întocmit în opinie minoritară prin care expertul, în mod corect, a aplicat corecţia de 35% pentru lipsa utilităţilor terenului expertizat.

Analizând această critică, se constată că instanţa de apel a reţinut în mod corect, respectând dezlegările din primul ciclu procesual, că terenul aparţinând reclamanţilor şi care face obiectul exproprierii este un teren din categoria de folosinţă "intravilan curţi construcţii". Din această perspectivă, instanţa de apel s-a raportat, pentru stabilirea valorii de piaţă a imobilului la opinia majoritară formulată de comisia de experţi care, în lucrarea lor, au selectat, drept comparabile, terenuri de acelaşi fel cu cel expropriat (adică intravilan curţi construcţii), din aceeaşi unitate administrativ teritorială (Voluntari) şi care fac parte din tranzacţii efectiv încheiate la momentul exproprierii (2011). La aceste comparabile experţii au aplicat corecţii pentru elementele de comparaţie, cum ar fi localizarea (15%), acces (5%), utilităţi (8%) . Valoarea de piaţă a terenului a fost stabilita la 91,70 euro/mp.

Aspectul vizând modul de aplicare a corecţiilor constituie o componentă a criteriilor legale în raport de care se stabileşte prejudiciul, din această perspectivă instanţa de apel analizând în mod corect raportul de expertiză în opinie majoritară, validându-l ca atare.

Instanţa de apel a argumentat, în cuprinsul hotărârii atacate, motivul pentru care a selectat valoarea de 91,70 euro/mp (reţinută în opinia majoritară formulată de comisia de experţi) şi de ce a exclus-o pe cea de 56,82 euro/mp (reţinută în opinia minoritară), în considerarea faptului că aplicarea coeficienţilor de corecţie din raportul majoritar au fost justificaţi, prin raportare la lucrări ştiinţifice ("Costuri de reconstrucţie - Costuri de înlocuire", Editura Iroval Bucureşti).

Trebuie reţinut şi faptul că pârâtul nu a formulat obiecţiuni în cadrul fazei procesuale a apelului, pe aspectul aplicării corecţiilor, obiecţiunile formulate de acesta vizând alte aspecte.

Cu privire la stabilirea prejudiciului pentru zona de protecţie, prin decizia de casare s-a statuat că prejudiciul se calculează prin raportare la O.G. nr. 43/1997, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 198/2015 privind aprobarea O. G. nr. 7/2010 pentru modificarea şi completarea O.i G. nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, intrată în vigoare pe parcursul soluţionării cauzei, respectiv prin raportare la suprafaţa calculată de la marginea autostrăzii şi nu de la axul drumului.

Prin raportul de evaluare întocmit cu ocazia rejudecării cauzei s-a stabilit că valoarea prejudiciului terenului rămas neexpropriat se compune din devalorizarea suprafeţei de teren ce reprezintă zona de protecţie a autostrăzii (40% din valoarea de piaţă).

Conform O.G. nr. 43/1997, zona de protecţie a autostrăzii instituie anumite sarcini/restricţii terenului rămas în proprietatea reclamanţilor, cea mai importantă fiind aceea că terenul devine neconstruibil.

Cu privire la modalitatea de calcul a acestui prejudiciu, instanţa de apel a argumentat în mod corect motivul pentru care valoarea restului de teren rămas în proprietatea reclamanţilor, în suprafaţă de 1313 mp capătă o depreciere de 40% din valoarea de piaţă, în considerarea restricţiilor prevăzute de O.G. nr. 43/1997, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 198/2013, acest aspect nefiind criticat în recurs.

De altfel, recurentul a criticat soluţia dată asupra prejudiciului provenit din zona de protecţie doar ca o consecinţă a faptului că prejudiciul pentru cei 204 mp a fost greşit calculat prin raportare la art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Având în vedere cele ce preced, în raport de art. 312 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva Deciziei nr. 1.447 A din data de 12.11.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., invocată de intimaţii-reclamanţi.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. împotriva Deciziei nr. 1.447 A din data de 12.11.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 februarie 2020.

GGC - ED