State tort liability for 1989 property destruction: lack of passive standing due to unidentified perpetrators and impermissible change of legal basis to vicarious liability on appeal

Asupra cauzei de faţă, reţine următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la 29 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea pârâtului la plata către reclamanţi a sumei de 220.070 euro sau echivalentul în RON, reprezentând contravaloarea imobilului situat în localitatea Caransebeş, jud. Caraş-Severin, întrucât, în noaptea de 21/22 decembrie 1989, în jurul orelor 0:50, un grup de persoane a pătruns în forţă în incinta domiciliului acestora şi au comis acte de incendiere, distrugere, precum şi de sustragere a unor bunuri însemnate.

Prin cererea depusă la 28 decembrie 2017, în etapa regularizării, reclamanţii au indicat valoarea pretenţiilor ca fiind suma de 818.220 RON.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă

Prin Sentinţa civilă nr. 2.083 din 17 octombrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului şi a respins cererea formulată de reclamanţi împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Decizia Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

Prin Decizia civilă nr. 726A din 21 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanţii-reclamanţi A. şi B. împotriva Sentinţei civile nr. 2.083 din 17 octombrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

4. Calea de atac exercitată

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, recurenţii-reclamanţi A. şi B. au declarat recurs, neîntemeiat în drept.

Au învederat că instanţa de fond, cât şi cea de apel, în mod greşit au admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului-pârât, deoarece nici până în prezent persoanele enunţate ca făcând parte din grupul care le-a incendiat imobilul nu au fost identificate, deşi s-a făcut o cercetare penală în acest sens, motiv pentru care au precizat că înţeleg să anexeze prezentelor motive de recurs referatul cu propunerea de clasare a cauzei, emis de Poliţia Oraşului Caransebeş sub nr. x din 12.08.1996, ordonanţa de conexare a cauzelor, pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş, în Dosarul nr. x/1990, rezoluţia din data de 28.11.2003, pronunţată în Dosarul nr. x/2005, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş, rezoluţia din data de 10.01.2006, pronunţată în Dosarul nr. x/2006, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş, Sentinţa penală nr. 698 din 13.09.2006, pronunţată de Judecătoria Caransebeş, ordonanţa de clasare din data de 12.03.2007, pronunţată în Dosarul nr. x/2006, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş, ordonanţa din data de 05.05.2007, pronunţată în Dosarul nr. x/2007, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş, Sentinţa penală nr. 273 din 03.07.2007, pronunţată de Judecătoria Caransebeş şi Decizia penală nr. 214/R din 02.10.2007, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, precum şi articole din presa vremii.

Recurenţii-reclamanţi au arătat că se impune admiterea recursului, cu consecinţa respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului-pârât, şi trimiterea cauzei la instanţa de fond, cu atât mai mult cu cât, prin menţinerea acestei soluţii, s-ar găsi în prezenţa restrângerii unui drept la acţiune întemeiat pe răspunderea statului, pe considerentul inexistenţei unui act al procurorului în acest sens, care i-ar priva de posibilitatea valorificării, pe cale judiciară, a vătămărilor suferite ca urmare a evenimentelor din decembrie 1989.

Au mai susţinut că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive reprezintă o problemă de fond şi nu ţine de legitimarea procesuală în cauză, dimpotrivă, prin chemarea în judecată a statului, în calitate de prepus al persoanelor despre care recurenţii-reclamanţi pretind că au săvârşit faptele ilicite generatoare de prejudiciu, a fost justificată legitimarea procesuală pasivă a intimatului-pârât.

În concluzie, recurenţii-reclamanţi au menţionat că singurul pârât a cărui răspundere poate fi angajată în prezenta cauză este Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, urmând a se analiza îndeplinirea în cauză a celorlalte condiţii ale răspunderii, respectiv existenţa şi întinderea prejudiciului, dar şi contextul istoric şi social în care faptele au fost săvârşite, impactul psihologic major suferit de recurenţii-reclamanţi ca urmare a manifestărilor publice petrecute în timpul evenimentelor din decembrie 1989.

5. Procedura de filtru

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înregistrat dosarul ca recurs şi a procedat, la 22 octombrie 2019, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a acestuia.

Completul de filtru nr. 8, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluţia din 29 octombrie 2019, comunicarea raportului către părţi pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raportul de admisibilitate.

Prin încheierea din 23 ianuarie 2020, pronunţată în camera de consiliu, a fost admis în principiu recursul, fiind stabilit termen în şedinţa publică din 20 februarie 2020 pentru soluţionarea acestuia.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată că motivele de recurs formulate de recurenţii-reclamanţi A. şi B. pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,

Înalta Curte reţine că, prin cererea introductivă de instanţă, astfel cum a fost precizată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 818.220 RON, reprezentând contravaloarea imobilului situat în localitatea Caransebeş, jud. Caraş-Severin. Aceştia au indicat prevederile art. 1349 şi art. 1357 C. civ., susţinând că sunt întrunite cele patru condiţii ale răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa unui prejudiciu, în considerarea faptului că nu poate exista răspundere civilă delictuală dacă nu s-a produs un prejudiciu, ceea ce în speţă există; existenţa unei fapte ilicite ce poate fi nu numai o acţiune, dar şi o omisiune, orice abţinere de la îndeplinirea unei activităţi sau de la săvârşirea acţiunii prevăzute de normele imperative ale legii constituind o faptă ilicită - inacţiunea este faptă ilicită în toate cazurile în care legea prevede imperativ obligaţia unei persoane de a acţiona într-un anumit fel; raportul de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi culpa autorilor faptei.

Instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului şi a respins cererea formulată, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, cu motivarea că, din petitul acţiunii nu rezultă ce faptă ilicită (omisivă sau comisivă) îi este imputată statului, nici dacă răspunderea este una personală, dacă statul răspunde pentru fapta altuia şi nici care este temeiul în baza căruia ar putea fi angajată această răspundere specială.

Astfel, mecanismul antrenării răspunderii statului în baza unei răspunderi civile delictuale a fost insuficient explicitat de către reclamanţi, iar tribunalul nu a identificat în mod neechivoc norme de drept aplicabile la situaţia de fapt din cauză, având în vedere că răspunderea statului este, în principal, o răspundere directă, cu referire şi la dispoziţiile art. 224 C. civ.

Instanţa de apel, confirmând soluţia tribunalului, a respins apelul formulat de către reclamanţi, apreciind că nu s-a făcut dovada calităţii procesuale pasive a pârâtului, conform dispoziţiilor art. 36 C. proc. civ.

S-a apreciat că acţiunea dedusă judecăţii are ca obiect obligarea la plata de despăgubiri în temeiul răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, una dintre condiţiile angajării acestei forme de răspundere fiind aceea ca pârâtul să fi comis fapta ilicită, cauzatoare a prejudiciului invocat.

A constatat instanţa de apel că, potrivit precizărilor apelantului, la care a achiesat şi apelanta, neinfirmate de probele administrate în cauză, persoanele care s-ar putea face vinovate de săvârşirea faptelor ilicite şi de producerea prejudiciului invocat, cunoscute apelantului, sunt diferite de intimatul Statul Român.

S-a considerat, totodată, că, prin parte din criticile din motivele de apel formulate, apelanţii-reclamanţi au înţeles să contureze o altă faptă ilicită imputabilă intimatului-pârât, respectiv neidentificarea până în prezent a autorilor distrugerilor în pofida desfăşurării unei proceduri judiciare penale în acest sens, în vreme ce prin cererea de chemare în judecată aceştia au invocat ca fapte ilicite actele de incendiere, distrugere şi sustragere de bunuri din imobilul pentru care solicită despăgubiri.

De asemenea, s-a apreciat că prin unele critici din cadrul motivelor de apel se tinde la modificarea cauzei cererii de chemare în judecată, contrar dispoziţiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., în sensul întemeierii cererii de chemare în judecată pe obligaţia intimatului-pârât de a răspunde civil în calitate de comitent pentru fapta prepuşilor săi şi nu pe răspunderea civilă pentru fapta proprie, aşa cum se menţionează în cererea introductivă de instanţă.

Înalta Curte apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre care reflectă aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în cauză, în raport cu situaţia de fapt dedusă judecăţii conform poziţiei procesuale a recurenţilor-reclamanţi şi rezultată din probele administrate.

Cu privire la critica ce vizează soluţionarea greşită a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Înalta Curte reţine că, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1349 şi următoarele din C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, se arată că faptele de distrugere, incendiere şi sustragere de bunuri din imobilul proprietatea recurenţilor-reclamanţi au fost săvârşite de un grup de persoane.

Atât în cadrul pledoariei din faţa instanţei de apel, cât şi din faţa Înaltei Curţi, recurenţii-reclamanţi au recunoscut faptul că le este cunoscută identitatea persoanelor care au săvârşit faptele incriminate, însă, întrucât le este teamă, nu o pot dezvălui.

În speţă, angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie presupune ca intimatul-pârât Statul Român să fi săvârşit faptele ilicite reclamate, aspect contrazis chiar de către recurenţii-reclamanţi prin susţinerile lor.

Potrivit art. 36 C. proc. civ.:

"Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond."

În interpretarea textului procedural anterior menţionat, calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii.

Or, atât timp cât Statul Român nu este autorul faptelor ilicite reclamate prin cererea de chemare în judecată pentru a putea, eventual, să repare prejudiciul solicitat, nu există identitatea cerută de textul legal precitat, soluţia instanţei de apel fiind lipsită de vicii de legalitate sub acest aspect.

Înalta Curte mai reţine că, prin parte din criticile din motivele de recurs formulate, ca şi în cadrul cererii de apel, recurenţii-reclamanţi au înţeles să susţină o altă faptă ilicită imputabilă intimatului-pârât, şi anume neidentificarea până în prezent a autorilor distrugerilor în pofida desfăşurării unei proceduri judiciare penale în acest sens, în condiţiile în care prin cererea de chemare în judecată aceştia au invocat ca fapte ilicite actele de incendiere, distrugere şi sustragere de bunuri din imobilul pentru care solicită despăgubiri. Or, aceasta implică o modificare a cauzei cererii de chemare în judecată, incompatibilă cu dispoziţiile ce reglementează calea de atac a recursului.

Referitor la critica vizând aplicarea greşită a normelor de drept material care implică calitatea de comitent a intimatului-pârât pentru persoanele despre care recurenţii-reclamanţi pretind că au săvârşit faptele ilicite cauzatoare de prejudiciu, se constată că cei din urmă au învestit instanţa cu cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, având ca obiect obligarea intimatului-pârât la plata sumei de 818.220 RON, reprezentând contravaloarea imobilului situat în localitatea Caransebeş, jud. Caraş-Severin, invocând răspunderea civilă pentru fapta proprie.

În cadrul motivelor de apel au fost inserate critici referitoare la întemeierea cererii de chemare în judecată pe răspunderea civilă delictuală a intimatului-pârât, în calitate de comitent, pentru fapta prepuşilor săi, neindicaţi, pe care îi apreciază ca fiind autorii direcţi ai faptelor de distrugere, critici reluate şi în cadrul motivelor de recurs.

Nu se poate reproşa instanţei de apel că a nu a aplicat normele de drept material care vizează răspunderea pentru fapta altuia, respectiv răspunderea comitentului pentru fapta prepusului, având în vedere că, în aplicarea principiului disponibilităţii, s-a avut în vedere temeiul cererii de chemare în judecată şi nu criticile din apel, în cadrul cărora s-a tins la modificarea cauzei cererii de chemare în judecată, contrar dispoziţiilor art. 478 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora:

"În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi."

Faţă de considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursului declarat împotriva Deciziei nr. 726A din 21 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva Deciziei nr. 726A din 21 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 februarie 2020.

GGC - ED