Legal set-off claim quashed and remanded under O.U.G. No. 63/2018 statutory extinguishment rules.

Deliberând asupra prezentei cauze şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22.11.2016, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, să constate intervenită compensarea creanţelor reciproce, până la concurenţa sumei de 460.799,07 de RON, în baza titlului executoriu reprezentat de Hotărârea nr. 899/2011.

2. Hotărârea pronunţate în primă instanţă:

Prin Sentinţa civilă nr. 838 din 15.06.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a respins acţiunea reclamantei A., împotriva pârâtului Guvernul României - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Hotărârile pronunţate în apel:

Prin Decizia intermediară nr. 14 din 14.12.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2017, instanţa a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă împotriva Sentinţei civile nr. 838 din 15.06.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a anulat sentinţa civilă apelată şi a stabilit termen pentru evocarea fondului.

Prin încheierea de şedinţă din 26.02.2018, instanţa a dispus, în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., introducerea în cauză a Ministerului Finanţelor Publice.

Prin Decizia civilă nr. 584A din 11 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apei Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în majoritate, a fost respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

4. Cererea de recurs şi apărările formulate în cauză:

Împotriva acestei ultime decizii, a formulat recurs reclamanta A., solicitând instanţei de recurs admiterea în parte a acţiunii şi compensarea creanţelor reciproce ale părţilor, până la concurenţa sumei înscrise în titlul de creanţă al reclamantei, respectiv 448.248,07 RON.

Recurenta a susţinut că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, a arătat că, în baza Hotărârii nr. 899 din 03.03.2011, emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 393/2006, au fost stabilite compensaţii băneşti, în sumă de 448.248,07 RON, care trebuiau achitate în termen de 2 ani, cel mai târziu la data de 03.03.2013. Deşi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a fost notificată de executorul judecătoresc, aceasta nu a achitat benevol suma menţionată. La data de 14.08.2012, a fost pronunţată încheierea de încuviinţare a executării silite de către Judecătoria sectorului 2 Bucureşti.

Recurenta a ridicat suma datorată, la împlinirea termenului de doi ani, când plata trebuia efectuată, în mod legal şi benevol, de către ANRP, cu atât mai mult cu cât art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006 prevedea că suma trebuie plătită eşalonat în 2 tranşe, respectiv 40%, în primul an, şi 60%, în al doilea an.

Deoarece obligaţia de plată subzistă şi trebuia executată de bunăvoie, aceasta a încasat banii în mod legal, fiind prejudiciată prin nerecuperarea sumei la termen, în primul şi al doilea an, astfel cum prevede legea.

În speţă, există un titlu executoriu valabil, respectiv Hotărârea nr. 899/03.03.2011, termenul de plată este scadent şi suma este datorată de ANRP. Prin Sentinţa civilă nr. 12165 din 12.11.2015, pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, irevocabilă, s-a dispus întoarcerea executării silite pentru suma de 460.799,07 RON, pentru pârâta Guvernul României - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

În consecinţă, sunt incidente dispoziţiile privind compensarea, deoarece ANRP îi datorează suma din titlul executoriu, indexată cu indicele ratei inflaţiei, iar creanţa este certă, lichidă şi exigibilă şi au trecut termenele scadente de plată, intervenind compensarea.

Recurenta-reclamantă a susţinut că este titulară unui drept de creanţă care constituie un drept de proprietate asupra unui bun, în accepţiunea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, creanţă în baza căreia beneficiază de protecţia art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei (a se vedea în acest sens, cauzele Rafinăriile Greceşti Stran şi Stratis, Adreadis c. Greciei, Jasuniene c. Lituaniei, Şandor şi Virgil Ionescu c. României).

În speţă, trebuie să opereze compensarea celor două creanţe reciproce, neputându-se restitui către ANRP o plată datorată, ale cărei termene sunt scadente, deoarece s-ar crea un prejudiciu în patrimoniul creditoarei, plata fiind efectuată în baza titlului executoriu valabil, legiuitorul recunoscând, în patrimoniul creditoarei, un drept de creanţă care trebuie executat.

În mod nelegal şi netemeinic, instanţa de apel a respins acţiunea, deoarece, în speţă, se aplică şi dispoziţiile imperative de plată stabilite prin art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1.120/2006, privind ambele termene de plată scadente, cel mai târziu la data de 03.03.2013, având în vedere data emiterii titlului executoriu - 03.03.2011, precum şi principiul tempus regit actum, existând creanţe reciproce ale părţilor.

Astfel cum s-a statuat şi prin opinia separată a instanţei, în speţă, se aplică şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, iar în temeiul acestei dispoziţii, dreptul de creanţă al reclamantei a devenit exigibil, începând cu 01.01.2015.

Reclamanta, în prezent, are calitatea de creditor pentru creanţa stabilită în titlul care i-a fost eliberat din anul 2011, faţă de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, care a preluat atribuţiile care reveneau ANRP, la data emiterii Hotărârii nr. 988/2011, respectiv plata compensaţiilor stabilite prin această hotărâre, iar ANRP are calitatea de creditor al reclamantei, pentru suma pe care aceasta a încasat-o, în urma executării silite anulate de către instanţa.

Creanţele pe care le conferă reclamantei, respectiv, pârâţilor cele două titluri de creanţă sunt reciproce, certe şi exigibile, astfel încât sunt susceptibile de a fi stinse, în temeiul art. 1616 C. civ., până la concurenţa celei mai mici dintre ele, respectiv până la concurenţa sumei de 448.248,07 RON, înscrisă în titlul de creanţă al reclamantei.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat, în principal, să se constate nulitatea cererii de recurs, iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

În susţinerea excepţiei nulităţii recursului, intimata a arătat că recurenta a reiterat aspectele învederate prin cererea de apel, astfel că cererea de recurs nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, a susţinut că, în raport de art. 10 alin. (6) şi art. 11 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, nu are obligaţii privind plata creanţelor stabilite în baza Legii nr. 290/2003, ci doar obligaţia de a emite decizii de actualizare şi a titlurilor de plată, astfel că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile exigibilităţii şi reciprocităţii creanţelor, sarcina plăţii revenind în mod exclusiv Ministerului Finanţelor Publice, această plată efectuându-se în tranşe anuale egale, eşalonate, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.

A precizat că recurenta a încasat despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 899 din 03.03.2011, emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, prin dosarul de executare nr. x/2012 al B.E.J. B., înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 164/2014.

Având în vedere că executarea silită a fost declarata nelegală, prin Sentinţa civilă nr. 12165 din 12.11.2015, pronunţată de Judecătoria sector 2 Bucureşti, până când recurenta nu restituie întreaga sumă de 460.799,07 RON, A.N.R.P. nu are nicio obligaţie faţă de aceasta, dintre cele stabilite prin Legea nr. 164/2014, respectiv de a emite decizia de actualizare pentru despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 899/2011 şi a titlurilor de plată aferente.

Mai mult, solicitarea de constatare a compensaţiei legale între creanţa stabilită prin Hotărârea nr. 899/03.03.2011 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 şi suma a cărei restituire a fost solicitată în dosarul de instanţă nr. x/2015, în care a fost pronunţată Sentinţa civilă nr. 12165 din 12.11.2015, a fost deja analizată de către Tribunalul Bucureşti, fiind invocată prin recursul împotriva Sentinţei civile nr. 12165 din 12.11.2015, instanţa pronunţând în acest sens Decizia civilă nr. 46/R din 02.02.2017.

5. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 23 octombrie, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului; a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 584A din 11 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi a stabilit termen de judecată în şedinţă publică, la data de 19 februarie 2020, ora 9, completul C10 - noul C. proc. civ., cu citarea părţilor.

În etapa procesuala a recursului, nu a fost solicitată şi administrată proba cu înscrisuri noi, în sensul art. 492 C. proc. civ.

6. Considerentele şi soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate şi a dispoziţiilor legale relevante, în vigoare la data soluţionării recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin Hotărârea nr. 899 din 03.03.2011, emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 393/2006, au fost stabilite, în favoarea reclamantei recurente A., în calitate de moştenitoare, pentru bunurile de care au fost deposedaţi C. şi D., ca urmare a părăsirii forţate a Basarabiei, Bucovinei de Nord şi a ţinutului Herţa, precum şi ca urmare a stării de război şi aplicării Tratatului de pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, compensaţii băneşti în cuantum de 448.248,07 RON, reprezentând valoarea a 39,6302 ha teren agricol.

Prin încheierea pronunţată la data de 14.08.2012 de către Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, a fost dispusă încuviinţarea executării silite împotriva Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în baza hotărârii menţionate supra care a fost executată silit, prin înfiinţarea popririi, de către reclamantă, aceasta încasând suma corespunzătoare valorii compensaţiilor dispuse.

Procedura executării silite a fost invalidată prin hotărâre judecătorească irevocabilă - Decizia civilă nr. 1158 din 18.04.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în procedura contestaţiei la executare exercitate de către entitatea de stat executată silit.

Prin Sentinţa civilă nr. 12165 din 12.11.2015, Judecătoria sectorului 2 Bucureşti a admis cererea de întoarcere a executării silite formulată de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi a dispus restabilirea situaţiei anterioare, respectiv obligarea numitei A. să restituie suma de 460.799,07 RON, în favoarea acestei entităţi.

Prin demersul judiciar declanşat în cauză, reclamanta A. a solicitat instanţei compensarea creanţelor pretins reciproce ale părţilor. Acest demers a fost respins de către instanţa de apel, în complet de divergenţă, constatându-se că nu sunt îndeplinite condiţiile compensării prevăzute de dispoziţiile art. 1616 şi 1617 C. civ., deoarece nu este vorba de două creanţe, conform ipotezei legale, ci, în realitate, de aceeaşi creanţă.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că creanţa reclamantei, rezultată din Hotărârea nr. 899 din 3.03.2011, emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 393/2006, a fost executată silit de către aceasta, instanţă de judecată constatând nelegalitatea executării silite şi dispunând întoarcerea executării, conform Sentinţei civile nr. 12165 din 12.11.2015, pronunţată de Judecătoria sector 2 Bucureşti.

În consecinţa, instanţa de apel a apreciat că este vorba despre aceeaşi creanţă, ce a fost nelegal executată silit de reclamantă, aceasta devenind debitoare în întoarcerea executării silite, nefiind îndeplinită condiţia existenţei unor creanţe diferite între părţi, astfel încât cererea de chemare în judecată este neîntemeiată.

Instanţa de apel a remarcat, totodată, că nu i se poate permite reclamantei, chiar deţinătoare a unui titlu executoriu, să procedeze la o executare nelegală, anulată în instanţă, să invoce compensarea între creanţă pe care o datorează, în urma dispunerii întoarcerii executării silite, şi cea din titlul executoriu, nelegal executat, deoarece, dacă s-ar permite acest lucru, ar însemna că orice persoană care deţine un titlu executoriu, neachitat de bună-voie, să poată proceda la o executare silită nelegală, refuzând apoi să achite creanţa rezultată din constatarea nelegalităţii executării silite, prin invocarea compensării cu creanţa executată nelegal.

În opinia separată, s-a apreciat, dimpotrivă, că, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, dreptul de creanţă al reclamantei a devenit exigibil începând cu data de 1 ianuarie 2015, astfel că reclamanta are, în prezent, calitatea de creditoare pentru creanţa stabilită în titlul care i-a fost eliberat încă din anul 2011, faţă de Ministerul Finanţelor Publice, entitate care, în prezent, a preluat atribuţii ce reveneau ANRP la data emiterii Hotărârii nr. 899/2011, respectiv cele privind plata compensaţiilor de natura celor stabilite prin hotărârea menţionată, şi, în egală măsură, că ANRP are calitatea de creditor al reclamantei, pentru suma pe care aceasta din urmă a încasat-o, în urma procedurii viciate de executare silită. Drept consecinţă, creanţele pe care le conferă reclamantei, şi respectiv pârâţilor cele două titluri de creanţă sunt reciproce, sunt certe şi exigibile, astfel că sunt susceptibile de a fi stinse, în temeiul art. 1616 C. civ., până la concurenţa celei mai mici dintre ele, respectiv până la concurenţa sumei de 448.248,07 RON, înscrisă în titlul de creanţă al reclamantei.

Invocând motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut că trebuie să opereze compensarea celor două creanţe, neputându-se restitui către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor o plată datorată, ale cărei termene sunt scadente; că are un titlu executoriu valabil, creanţa sa fiind certă, lichidă şi exigibilă; şi că este titulara unui drept de creanţă care beneficiază de protecţia art. 1 al Primului Protocol al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

La momentul judecării recursului, instanţa de recurs a constatat că a intrat în vigoare O.U.G. nr. 63/2018 privind compensarea unor creanţe reciproce între Statul Român şi persoanele beneficiare ale legilor din domeniul restituirii proprietăţii, precum şi pentru prorogarea unui termen, publicată în M. Of. nr. 602/13 iulie 2018, necesitatea adoptării acesteia fiind amplu argumentată în expunerea de motive ce face parte integrantă din conţinutul actului.

Conform art. 1 alin. (1) din acest act normativ, se sting, prin compensare, creanţele statului reprezentând sumele datorate Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor în temeiul unor titluri executorii, reprezentate de hotărâri judecătoreşti definitive prin care instanţele de judecată au dispus întoarcerea executării silite şi restituirea sumelor executate de persoanele îndreptăţite la despăgubiri în temeiul (...) Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările şi completările ulterioare, cu creanţele reprezentând sumele de bani pe care aceste persoane trebuie să le încaseze de la Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, în baza actelor administrative emise cu titlu de despăgubiri, în temeiul (...) Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin derogare de la prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 164/2014, în aplicarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, sunt considerate exigibile creanţele stabilite prin actele administrative prevăzute la alin. (2), în limita sumelor ce fac obiectul compensării (alin. (3)).

Cum acest act normativ care face parte din dreptul intern nu exista la momentul soluţionării cauzei de către instanţa de apel - 11.06.2018, dar în prezent, un asemenea act, ce reglementează în domeniul cauzei deduse judecăţii, constituie un element al ordinii normative, de care nu se poate face abstracţie, instanţa de recurs apreciază, în considerarea soluţiilor pe care le poate pronunţa o instanţă de recurs, cu privire specială asupra soluţiilor Înaltei Curţi, reglementate de către art. 496 şi art. 497 C. proc. civ., că se impune casarea deciziei recurate, pentru a se verifica de către instanţa de apel dacă creanţa deţinută de reclamantă, în baza unui titlu executoriu ce nu a fost anulat - Hotărârea nr. 899/3.03.2011, emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 393/2006 - îndeplineşte condiţiile legale pentru a opera compensarea, prin efectul legii, cu creanţa pe care statul o invocă, şi care are ca temei Sentinţa civilă nr. 12165 din 12.11.2015, pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti.

Astfel, având în vedere litigiile purtate între părţi şi hotărârile judecătoreşti pronunţate în aceste cauze, dar şi termenele impuse de legiuitor în această materie, va trebui să se distingă între anularea executării silite, considerată nelegală, întrucât a fost pornită de către recurentă înainte de expirarea termenelor legale, şi existenţa unor titluri executorii valabile pe care părţile le exhibă, să se analizeze dacă creanţele rezultate din aceste titluri au, în prezent, caracter cert, lichid şi exigibil, în sensul art. 379 alin. (3) şi (4) şi art. 653 alin. (4) C. proc. civ. şi sunt reciproce, dar şi să se aprecieze dacă situaţia dedusă judecaţii în prezentul litigiu intră în sfera de aplicare a O.U.G. nr. 63/2018 şi să se determine, din perspectiva dreptului de acces la un tribunal independent şi imparţial, cu plenitudine de jurisdicţie, garantat de articolul 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, dacă se impune parcurgerea procedurii administrative reglementate de acest act normativ sau instanţa de judecată, învestită cu o cerere de compensare a creanţelor despre care partea interesată susţine că sunt reciproce, poate să dispună ea însăşi această compensare, după verificarea întrunirii cerinţelor impuse de lege.

Tot astfel, în rejudecare, instanţa de apel va trebui să analizeze, în contextul obiectiv al cauzei, deci fără a se aduce atingere prezumţiei de validitate a hotărârilor anterioare, apărările reclamantei vizând existenţa în patrimoniul său a unui bun actual, sub forma dreptului de creanţă existent împotriva statului, ce ar intra sub protecţia art. 1 al Primului Protocol adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, din perspectiva dreptului de proprietate, garantat de aceste norme, cu toate condiţiile pe care aceste dispoziţii convenţionale le impun în sfera creanţelor, dar şi din perspectiva termenelor în care o persoana îşi poate vedea realizată creanţa al cărei debitor este statul, văzute în evoluţia legislaţiei în această materie.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 584 A din 11 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 584 A din 11 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 februarie 2020.

GGC - ED