Jurisdictional conflict over classification of commercial property restitution claim as civil versus professional litigation under Law No. 71/2011

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă, sub numărul de dosar nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.A., societate în reorganizare judiciară, reprezentata prin B. SPRL şi C. S.P.R.L. şi prin Administrator Special Dr. D., a chemat în judecată pe pârâta E., solicitând:

1. obligarea pârâtei, posesor neproprietar, la restituirea următoarelor bunuri:

a) 6 supape aparţinând mijlocului fix "compresor secundar 41C3", având număr de inventar x ce i-au fost predate de reclamantă în vederea efectuării lucrărilor de reparaţii conform Contractului nr. x şi a anexelor la acesta încheiate în datele de 17 iunie 2010, 18 august 2010, 06 aprilie 2011, 07 decembrie 2011;

b) 6 supape aparţinând mijlocului fix "compresor secundar 42C3", având număr de inventar y ce i-au fost predate de reclamantă în vederea efectuării lucrărilor de reparaţii conform Contractului nr. x şi a anexelor la acesta încheiate în datele de 17 iunie 2010, 18 august 2010, 06 aprilie 2011, 07 decembrie 2011;

c) 6 supape aparţinând mijlocului fix "compresor secundar 43C3", având număr de inventar w ce i-au fost predate de reclamantă în vederea efectuării lucrărilor de reparaţii conform Contractului nr. x şi a anexelor la acesta încheiate în datele de 17 iunie 2010, 18 august 2010, 06 aprilie 2011, 07 decembrie 2011;

d) 6 supape aparţinând mijlocului fix "compresor secundar 44C3" având număr de inventar z, ce i-au fost predate de către reclamantă în vederea efectuării lucrărilor de reparaţii conform Contractului nr. x şi a anexelor la acesta încheiate în datele de 17 iunie 2010, 18 august 2010, 06 aprilie 2011, 07 decembrie 2011;

2. obligarea pârâtei în sensul lăsării societăţii A. S.A. în deplină proprietate şi posesie a bunurilor/subansamblelor, anume a celor 24 de supape aferente compresoarelor secundare 41C3, 42C3, 43C3, 44C3 ce i-au fost predate în vederea efectuării lucrărilor de reparaţii conform Contractului nr. x şi a anexelor la acesta încheiate în datele de 17 iunie 2010, 18 august 2010, 06 aprilie 2011, 07 decembrie 2011;

3. în situaţia în care se constata ca bunurile indicate la pct. l au dispărut din culpa pârâtei sau au fost înstrăinate, obligarea acesteia la plata de despăgubiri ce se vor evalua în raport de momentul restituirii;

4. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecata din data de 09.11.2018, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia necompetentei instanţelor romane.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.278 din 09.11.2018, Tribunalul Vâlcea a admis excepţia necompetenţei instanţelor române şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A., ca inadmisibilă, întrucât nu este de competenţa instanţelor române.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

Reclamanta, în calitate de beneficiar şi pârâta, în calitate de prestator, au încheiat contractul de prestări servicii nr. x din 03.06.2010, prin care pârâta s-a obligat la revizia (servicii şi lucrări de mentenanţă) şi, implicit, reparaţia compresoarelor x, aflate în instalaţia PIP din cadrul Diviziei Petrochimice din comuna Bradu, jud. Argeş, aflată în proprietatea reclamantei.

Aşadar, părţile au încheiat un contract de prestări servicii.

Potrivit art. 17 din contract, intitulat "jurisdicţie şi legislaţia aplicabilă", "oferta şi acceptarea ei sunt guvernate exclusiv de legea engleză. Orice problemă privind diferendul sau interpretarea va fi trimisă:

A) sau arbitraj la Camera Internaţională de Comerţ din Londra (ICC), în prezenţa a trei arbitri şi în conformitate cu normele procedurale F.;

B) orice instanţă dintr-un oraş în care MP (pârâta în prezenta cauza) are un birou, în conformitate cu legile judiciare din acea ţară’’.

Prin prisma dispoziţiei contractuale mai sus menţionate, litigiile derivând din contract vor fi soluţionate fie pe calea arbitrajului la Camera Internaţională de Comerţ din Londra (ICC), fie pe cale judiciară, de către o instanţă dintr-un oraş în care pârâta are un birou, în conformitate cu legile judiciare din acea ţară.

În condiţiile în care, în contract, părţile au stipulat o clauză atributivă de competenţă, menţionată la art. 17, prin prisma dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Regulamentul UE nr. 1.215/2012, competenţa poate reveni fie Camerei Internaţionale de Comerţ din Londra (ICC), în cazul în care litigiul ar fi soluţionat pe calea arbitrajului, fie instanţei dintr-un oraş în care pârâta are un birou, în conformitate cu legile judiciare din acea ţară, în cazul în care prezentul litigiu ar fi soluţionat de o instanţă judecătorească.

Or, din moment ce reclamanta s-a adresat unei instanţe judecătoreşti, în speţă Tribunalului Vâlcea, nicidecum unei instituţii de arbitraj, s-a arătat că, în speţă, devin aplicabile dispoziţiile art. 17 lit. b) din contract, în conformitate cu care prezentul litigiu trebuie soluţionat de o instanţă dintr-un oraş în care pârâta are un birou, în conformitate cu legile judiciare din acea ţară.

Din actele dosarului nu a rezultat că pârâta ar avea un birou în Râmnicu Vâlcea sau într-un alt oraş din România, aspect de natură a atrage competenţa unei instanţe din Râmnicu Vâlcea sau dintr-un alt oraş din România, astfel încât competenţa soluţionării prezentului litigiu aparţine unei instanţe străine.

Faţă de considerentele mai sus expuse, prin prisma dispoziţiilor art. 132 alin. (4) C. proc. civ., Tribunalul Vâlcea a admis excepţia necompetentei instanţelor române, invocată din oficiu şi a respins cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă, întrucât nu este de competenţa instanţelor române.

Împotriva sentinţei a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.A., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.

Prin încheierea din data de 11 iunie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa funcţională de soluţionare a recursului în favoarea secţiei I civile.

La data de 11.06.2019, Curtea a invocat din oficiu, faţă de obiectul şi natura litigiului, excepţia necompetenţei funcţionale de soluţionare a recursului a secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Analizând cu prioritate excepţia invocată, instanţa a constatat că prin prezenta acţiune, aflată în faza procesuală a recursului, se tinde la apărarea dreptului de proprietate pretins de către reclamantă asupra celor 24 de supape aferente compresoarelor secundare 41C3, 42C3, 43C3, 44C3 ce i-au fost predate în vederea efectuării lucrărilor de reparaţii conform Contractului nr. x şi a anexelor la acesta încheiate în datele de 17 iunie 2010, 18 august 2010, 06 aprilie 2011, 07 decembrie 201.

În structura Curţii de Apel Piteşti funcţionează două secţii civile, situaţie în care colegiul de conducere stabileşte obiectele din sistemul ECRIS corespunzătoare fiecărei secţii, astfel cum prevede art. 19 alin. (1) lit. g) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Prin Hotărârea nr. 5/2016, Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti a stabilit ca, începând cu data de 15 martie 2016, în vederea echilibrării volumului de activitate între cele două secţii civile, dosarele în materia litigiilor cu profesionişti, indiferent de tribunalul care le-a soluţionat pe fond, să fie soluţionate de secţia a II-a civilă; hotărârea îşi produce efectele şi în prezent, neintervenind alte modificări în perioada ce a urmat după adoptarea ei.

Stabilind criteriul de departajare a competenţei între cele două secţii civile ale Curţii de Apel Piteşti, s-a apelat, aşadar, la un criteriu ce ţine de natura litigiului, urmând ca litigiile în materia litigiilor cu profesionişti să fie atribuite secţia a II-a civilă, în timp ce celelalte litigii de natură civilă propriu-zisă să fie soluţionate în continuare de secţia I civilă.

Prin urmare, s-a arătat că determinant în stabilirea competenţei materiale procesuale a celor două secţii este criteriul ce ţine de natura litigiului, iar nu exclusiv calitatea persoanelor implicate în proces, aceea de profesionişti. Concluzia este determinată atât de hotărârea colegiului, menţionată anterior, cât şi de interpretarea dată în soluţionarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 18/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a statuat astfel:

"competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare".

În consecinţă, s-a reţinut că, punând în discuţie stabilirea şi modul de exercitare a dreptului de proprietate, litigiul de faţă nu are natura unui litigiu cu profesionişti, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, ci aparţine materiei civile lato-sensu, propriu-zise, ce revine în competenţa de soluţionare a secţiei I civile a Curţii de Apel Piteşti, conform hotărârii menţionate a colegiului de conducere.

Prin încheierea din 19 decembrie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei funcţionale invocată de instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea în favoarea secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Piteşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a-l soluţiona.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în structura Curţii de Apel Piteşti funcţionează două secţii civile, secţia I civilă şi secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, iar prin Hotărârea nr. 5 din 10 martie 2016 emisă de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti s-a stabilit că, în vederea echilibrării volumului de activitate între cele aceste două secţii, începând cu data de 15 martie 2016, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, judecă toate dosarele în materia litigiilor cu profesionişti, indiferent de tribunalul care l-a soluţionat pe fond.

În raport de aceste aspecte şi în aplicarea prevederilor art. 3 alin. (2) C. civ., ale art. 8 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a C. civ., referitoare la noţiunea de "profesionist", a constatat că determinant în stabilirea competenţei funcţionale a celor două secţii civile din cadrul acestei instanţe este criteriul ce ţine de calitatea părţilor implicate în procese, aceea de profesionist, sens în care un litigiu cu profesionişti este de competenţa secţiei a II-a a Curţii, chiar dacă litigiul ar avea natură civilă, atâta vreme cât obiectul său vizează acte/fapte încheiate/săvârşite în desfăşurarea activităţii comerciale, de profesionist, ori decurgând dintr-o astfel de activitate, indiferent ce tribunal a judecat în primă instanţă cauza.

S-a arătat că nu se pot avea în vedere prevederile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, şi nici interpretarea acestor prevederi dată prin Decizia nr. 18/2016 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei.

Aceasta deoarece Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti a avut în vedere, pentru adoptarea Hotărârii nr. 5/2016, echilibrarea volumului de activitate al secţiilor, iar nu delimitarea competenţei între secţii, în raport de natura civilă/cu profesionişti a cauzelor (aspect care nici nu s-ar fi putut dispune, cum s-a discutat în cadrul Colegiului, prin soluţia propusă ca alternativă, cea a trecerii unui judecător de la secţia a II-a la secţia I).

În plus, s-a arătat că şi dacă s-ar avea în vedere natura litigiului dedus judecăţii, criteriu în raport de care s-a declinat competenţa în favoarea acestei secţii, se constată că este vorba de un litigiu în materia celor cu profesionişti, iar nu unul civil.

Astfel, deşi acţiunea este intitulată revendicare, prin care reclamanta solicită obligarea pârâtului la restituirea unor bunuri, în realitate nu este vorba de o acţiune reală care tinde la apărarea dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile, ci de o acţiune personală, în răspundere contractuală, prin care se tinde la obligarea pârâtului la restituirea a 24 de supape aferente unor compresoare secundare, predate de reclamantă în vederea efectuării lucrărilor de reparaţii, conform contractului comercial încheiat între cele două părţi, profesionişti, în derularea relaţiei comerciale dintre ele, având ca obiect servicii şi lucrări de mentenanţă a utilajelor folosite de reclamantă în desfăşurarea activităţii, bunuri nerestituite după efectuarea reparaţiilor.

În raport de toate aceste aspecte, văzând că natura litigiului este aceea a unuia cu profesionişti şi având în vedere prevederile legale sus-menţionate, precum şi Hotărârea nr. 5 din 10 martie 2016 emisă de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti, s-a constatat că în cauză competenţa de soluţionare a acesteia aparţine secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Curţii de Apel Piteşti.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) şi 136 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Cererea de chemare în judecată din prezentul litigiu are ca obiect restituirea a 24 de supape predate pârâtei în temeiul contractul de prestări servicii nr. x din 03.06.2010, prin care pârâta s-a obligat la revizia (servicii şi lucrări de mentenanţă) şi, implicit, reparaţia compresoarelor x, aflate în instalaţia PIP din cadrul Diviziei Petrochimice din comuna Bradu, jud. Argeş, aflată în proprietatea reclamantei.

În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că, în calitate de beneficiar, a desfăşurat o relaţie comercială cu pârâta E., în calitate de prestator, concretizată prin încheierea unui contract de prestări servicii, având ca obiect revizia (servicii şi lucrări de mentenanţă) şi, implicit, reparaţia compresoarelor x aflate în instalaţia PIP din cadrul Diviziei Petrochimice din Comuna Bradu, judeţul Argeş, proprietatea reclamantei. Se arată că pârâta refuză să restituie cele 24 de supape, invocând faptul că reclamanta nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia de plată a contravalorii serviciilor prestate de către aceasta asumate prin contract, astfel cum a fost acesta modificat prin anexe.

Cauza a fost soluţionată, în fond, prin Sentinţa civilă nr. 1.278 din 9 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. cu a cărui soluţionare a fost învestită Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. civ. dispoziţiile prezentei secţiuni privitoare la excepţia de necompetenţă şi la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti, care se pronunţă prin încheiere.

În speţă, condiţiile prevăzute de textul de lege anterior menţionat sunt îndeplinite având în vedere că dezînvestirea reciprocă a operat între două secţii ale Curţii de Apel Piteşti, anume între secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal şi secţia I civilă, instanţa în faţa căreia s-a ivit conflictul.

Cu privire la problema de drept referitoare la competenţa funcţională a tribunalelor specializate (Argeş, Cluj, Mureş) în soluţionarea litigiilor cu profesionişti, altele decât cele la care se referă art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare, competenţă determinată exclusiv de calitatea de profesionist (fost comerciant) a părţilor procesului civil, în raport şi cu prevederile art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ţinând seama de lipsa unui criteriu legal pentru atribuirea competenţei în aceste litigii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea recursului în interesul legii, a pronunţat Decizia nr. 18/2016.

Prin această decizie, a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Piteşti şi, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare a stabilit:

"Competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare."

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a statuat, având în vedere dispoziţiile art. 3 din C. civ. şi art. 8 din Legea nr. 71/2011, că toţi profesioniştii, indiferent de statutul lor juridic (întreprinzător, persoană fizică sau juridică, ce desfăşoară o activitate organizată, cu sau fără caracter lucrativ, indiferent că este vorba despre regii autonome, societăţi, companii naţionale, asociaţii, fundaţii, societăţi agricole, liber-profesionişti ori societăţi profesioniste), sunt supuşi regulilor de drept civil, şi nu unor reguli speciale.

S-a reţinut că art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, republicată (aşa cum au fost modificate prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., cu modificările şi completările ulterioare), prevăd expres că, în cadrul curţilor de apel şi în cadrul tribunalelor funcţionează "secţii sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, indiferent de obiectul lor sau de calitatea părţilor".

În mod asemănător, dispoziţiile art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare, stabilesc drept criterii în funcţie de care se pot înfiinţa, în cadrul secţiilor civile, complete specializate pentru soluţionarea anumitor categorii de litigii obiectul şi natura acestora, prezentând o enumerare exemplificativă a patru categorii de litigii, textul neindicând in terminis, în afară de natura şi obiectul litigiului, alte criterii în funcţie de care se pot înfiinţa, în cadrul secţiilor civile, complete specializate ori, după caz, tribunale specializate.

Înalta Curte a reţinut că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru determinarea competenţei materiale procesuale a tribunalelor/secţiilor specializate, trebuie să se ţină seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi că revine în acest scop judecătorului, ca prim interpret al legii, rolul de a decela elementele comune, cum sunt cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii exemplificate, şi de a aprecia asupra competenţei materiale procesuale proprii în soluţionarea litigiului cu judecata căruia a fost învestit.

Prin Hotărârea nr. 5 din 10 martie 2016, emisă de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti, s-a dispus ca începând cu data de 15 martie 2016, secţia a II-a civilă să preia toate dosarele în materia litigiilor cu profesionişti.

În speţă, Înalta Curte reţine că se solicită restituirea unor bunuri predate în temeiul unei relaţii contractuale, în cadrul unei activităţi ce are legătură cu specificul activităţii comerciale desfăşurate de cele două societăţi, astfel că litigiul poate fi calificat ca fiind cu unul cu profesionişti în sensul legii pentru a se putea face aplicarea Hotărârii nr. 5/10.03.2016, adoptată de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti, care atribuie astfel de litigii în competenţa secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 februarie 2020.

GGC - ED