Freedom of expression vs. privacy in press: sufficiency of factual basis and good faith for sensationalized reporting on private individuals

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la data de 31.05.2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au chemat în judecată pe pârâtele S.C. F. S.R.L. şi G., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa:

- să constate caracterul ilicit al faptei săvârşite de pârâte, prin editarea şi publicarea, în ediţia scrisă din 22 ianuarie 2016 a cotidianului naţional "Libertatea" şi postarea pe site-ul oficial, a articolului intitulat "Exclusiv. Experiment şocant făcut de părinţii H. Au dormit dezbrăcaţi pe zăpadă ca să vadă cum a murit fiica lor"

- să oblige pârâta S.C. F. S.R.L. să retragă articolul menţionat de pe pagina on-line;

- să interzică pârâtei S.C. F. S.R.L., pentru viitor, publicarea acestui articol sau a altora similare;

- să oblige pârâtele să îşi prezinte scuzele faţă de reclamanţi, pe care să le publice în aceleaşi condiţii şi acelaşi format ca articolul invocat;

- să oblige pârâtele să publice, pe propria cheltuială, hotărârea de condamnare într-un ziar de largă circulaţie;

- să oblige pârâtele la plata, în solidar, către reclamanţi, a sumei de 50.000 euro, reprezentând daune morale;

- să oblige pârâtele la plata, în solidar, către reclamanţi, a cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 30 alin. (6) din Constituţia României, art. 58, 60, 71, 72, 73 alin. (1), (74), (78) şi 79, 252 şi urm. din C. civ., 1349 şi urm. din C. civ. art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, C. deontologic al ziaristului.

Prin Sentinţa civilă nr. 913 din data de 21.06.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D. şi E. în contradictoriu cu pârâtele S.C. F. S.R.L., şi G., a fost obligată pârâta S.C. F. S.R.L. să retragă articolul intitulat "exclusiv. Experiment şocant făcut de părinţii H.: au dormit dezbrăcaţi pe zăpadă ca să vadă cum a murit fiica lor" de pe pagina on-line, s-a interzis pârâtei S.C. F. S.R.L., pentru viitor, publicarea articolului menţionat, au fost obligat pârâtele S.C. F. S.R.L. şi G. să publice, pe propria cheltuială, prezenta hotărâre, într-un ziar de largă circulaţie, au fost obligate pârâtele S.C. F. S.R.L. şi G., în solidar, la plata către reclamanţi a sumei de 5.000 euro, în echivalent în RON la data plăţii, reprezentând daune morale şi au fost obligate pârâtele S.C. F. S.R.L. şi G., în solidar, la plata către reclamanţi a sumei de 9.714,01 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru în cuantum de 100 RON şi onorariul de avocat în cuantum de 9.614,01 RON.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel apelanta pârâtă G. apelanta şi reclamantă D.

Prin Decizia nr. 7A din data de 8 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2016, a respinge ca nefondat, apelul declarat de reclamanta D., împotriva Sentinţei civile nr. 913 din 21.06.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi C., E., A. şi B. şi apelanţii pârâţi G. şi S.C. F. S.R.L.

A admis apelurile declarate de apelanţii pârâţi G. şi S.C. F. S.R.L. împotriva aceleiaşi sentinţe civile şi a schimbat în parte sentinţa apelata, în sensul că a respins în tot, acţiunea formulată de reclamanţii D., C., E., A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii G. şi S.C. F. S.R.L., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamanţii D., C., E., A. şi B.,

Recurenţii au invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

Din analiza motivării hotărârii recurate rezultă că instanţa de apel a realizat o greşită interpretare a dreptului la liberă exprimare, prin extinderea nepermisă a limitelor acestuia în sfera drepturilor reclamanţilor la respectarea vieţii private, la demnitate şi la propria imagine, drepturi prevăzute de art. 71, art. 72 şi, respectiv, de art. 74 C. civ. cu încălcarea art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 30 din Constituţia României, art. 70 raportat la art. 75 din C. civ.

Greşita aplicare de către instanţa de apel a normelor legale care prevăd dreptul la liberă exprimare rezidă în ignorarea limitelor în care acest drept poate fi exercitat, deşi, în considerentele deciziei civile recurate, s-a făcut trimitere inclusiv la dispoziţiile art. 15 C. civ., care defineşte abuzul de drept.

În acest sens, argumentul principal pe care s-a fundamentat soluţia dispusă prin hotărârea recurată este acela că autoarea articolului şi-a exercitat dreptul la liberă exprimare "potrivit scopului pentru care acest drept este recunoscut, mai ales în contextul calităţii sale de jurnalist, anume un interes legitim public".

Din motivarea hotărârii pronunţate de instanţa de apel rezultă însă că ceea ce s-a urmărit a fost, de fapt, crearea aparenţei unei reinterpretări a probatoriului administrat pe parcursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă, astfel încât să reiasă concluzia existenţei interesului legitim în publicarea articolului de presă vizat de acţiunea reclamanţilor, care ar fi fost acela de informare a opiniei publice. Această susţinere a reclamanţilor, referitoare la aparenţa unei reanalizări a probatoriului pe care instanţa de apel a urmărit să o creeze, este fundamentată pe faptul că opinia referitoare la pretinsul interes public al articolului de presă exista aprioric, anterior oricărei analize a speţei, astfel cum rezultă din următoarea frază:

"Curtea constată, înainte de toate, că nu poate fi negat interesul public urmărit prin publicarea articolului".

Această susţinere a instanţei de apel, este de natură să pună sub semnul întrebării obiectivitatea analizei datelor speţei pe care s-a fundamentat soluţia pronunţată, în condiţiile în care, după cum au probat până în această etapă procesuală, este evident că nu interesul public a fost scopul articolului de presă, ci intenţia de fabricare a unei ştiri false care, prin caracterul său "senzaţional", să conducă la obţinerea de câştiguri materiale, determinate de creşterea tirajului ziarului şi a numărului accesărilor ediţiei electronice a acestuia. Cu toate acestea, chiar şi acceptând, ipotetic, existenţa pretinsului interes public vizat de articolul de presă ce constituie fapta ilicită prin care reclamanţii au fost prejudiciaţi, aceasta nu înseamnă că limitele libertăţii de exprimare, prevăzute de normele juridice menţionate, ar deveni inaplicabile, astfel încât autoarea articolului să fie îndreptăţită să ignore drepturile reclamanţilor, a căror lezare au solicitat a fi reparată. Această abordare reliefează greşita aplicare de către instanţa de apel a normelor de drept care reglementează libertatea de exprimare, acordându-se prevalentă unui pretins interes public vizat de articolul de presă în cauză, în detrimentul drepturilor reclamanţilor la viaţă privată, la demnitate şi la propria imagine, deşi nu există niciun temei legal care să susţină o astfel de soluţie. Mai mult, interesul public reţinut de instanţa de apel nu exista, în realitate, iar dacă ar fi existat, instanţa de apel ar trebuit să justifice care este motivul pentru care realizarea acestuia a impus grava afectare a drepturilor reclamanţilor.

În acest context, invocă şi greşita interpretare a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la existenţa unei baze factuale suficiente, ca cerinţă necesară pentru constatarea respectării dispoziţiilor art. 10 din Convenţie. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că baza factuală pe care se întemeiază articolul de presă trebuie să creeze jurnalistului convingerea că faptele prezentate sunt reale, punând un semn de egalitate între aceasta şi buna-credinţă, în contextul discutării unor chestiuni de interes general (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cauza 33348/96, Cumpănă şi Mazăre c. României).

Instanţa de apel a reţinut existenţa unei baze factuale a articolului de presă, arătând următoarele:

"(...) vizionarea filmării făcută cu prilejul deplasării familiei victimei la locul tragediei relevă că, într-adevăr, fratele victimei a îngenuncheat în zăpadă, purtând în partea de sus a corpului un pulover şi fără jachetă, după cum şi sora şi mama victimei au stat aşezate propriu-zis în zăpadă".

Este evident că o astfel de scenă nu are nicio legătură cu conţinutul articolului, al cărui titlu este următorul:

"Exclusiv. Experiment şocant făcut de părinţii H.. Au dormit dezbrăcaţi pe zăpadă ca să vadă cum a murit fiica lot".

Într-o speţă similară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat:

"Presa are datoria de a alerta publicul atunci când are informaţii de interes general, însă când acestea implică în mod direct persoane determinate, trebuie să furnizeze o bază factuală şi să aibă în vedere contextul public în care acţionează persoana vizată şi natura împrejurărilor ce fac obiectul articolelor. Iar, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, deşi nu trebuie să depăşească limitele ce ţin în special de protecţia reputaţiei şi drepturilor persoanei, în îndeplinirea sarcinii de a comunica informaţii şi idei asupra unor chestiuni de interes general, jurnaliştii sunt protejaţi de art. 10 din Convenţie chiar dacă nu pot face proba verităţii, dacă se dovedeşte că au acţionat cu bună credinţă, pe baza unor afirmaţii credibile".

Referitor la îndeplinirea cerinţei existenţei unei baze factuale, în primul rând se subliniază că aspectul reţinut de instanţa de apel, ca urmare a vizionării înregistrării la care se face referire în considerentele hotărârii recurate, nu are nicio legătură cu interesul public pe care intimatele - pârâte pretind că l-au urmărit prin publicarea articolului, şi anume aducerea la cunoştinţa opiniei publice a incapacităţii autorităţilor statului de a acţiona pentru identificarea şi salvarea victimelor accidentului aviatic din 20 ianuarie 2014, din Munţii Apuseni. Instanţa de apel nu a explicat motivul pentru care a apreciat că gestul reclamantului E. de a-şi da jos haina (având în vedere că, în pofida vremii geroase, îi era foarte cald, din cauza urcuşului dificil până la locul unde a avut loc comemorarea surorii sale) în contextul prezentat de jurnalist constituie o bază factuală în raport cu pretinsul scop al articolului de presă.

Deşi instanţa de apel a reţinut că există o bază factuală minimă, a fost ignorat aspectul că, dacă scopul articolului ar fi fost acela de a aduce în atenţia publicului accidentul aviatic din anul 2014, exista o bază factuală consistentă, reprezentată de evenimentele tragice care au urmat accidentului aviatic (sincopele şi întârzierile în realizarea operaţiunilor de căutare şi salvare a victimelor), pe care autoarea articolului ar fi putut să o valorifice. Ignorarea acestei baze factuale invalidează susţinerile instanţei de apel (care a preluat apărările intimatelor, ignorând o realitate extrem de evidentă), în ceea ce priveşte interesul public urmărit prin publicarea articolului de presă menţionat.

Prin urmare, lipsa bazei factuale invalidează susţinerile instanţei de apel potrivit cărora titlul articolului ("experiment şocant") ar reprezenta o judecată de valoare a jurnalistului asupra faptelor respective.

Pe de altă parte, prin raţionamentul expus în susţinerea soluţiei pronunţate, instanţa de apel a încălcat dispoziţiile legale referitoare la condiţia existenţei bunei credinţe, în exercitarea dreptului la liberă exprimare, prevăzută de art. 75 alin. (2) C. civ. Din interpretarea acestui text de lege reiese că există o încălcare a drepturilor reclamanţilor, în situaţia în care jurnalistul nu şi-a exercitat dreptul la liberă exprimare cu bună credinţă.

Instanţa de apel a ignorat această cerinţă, ceea ce echivalează cu încălcarea dispoziţiilor legale menţionate, precum şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, care relevă o analiză riguroasă şi constantă a bunei credinţe a jurnalistului, condiţie a exercitării dreptului la liberă exprimare.

În acest sens, în Cauza Stoll împotriva Elveţiei (nr. 69698/01 - Hotărârea din 10 decembrie 2007), s-a statuat:

"Curtea împărtăşeşte opinia guvernului elveţian şi a Consiliului de presă, conform căreia reclamantul a intenţionat în primul rând nu atât să informeze publicul asupra unei probleme de interes general, ci să facă din raportul ambasadorului un subiect de scandal inutil. Forma trunchiată şi simplistă a articolelor în cauză, care era de natură să inducă în eroare cititorii asupra personalităţii şi aptitudinilor ambasadorului, a redus în mod considerabil importanţa contribuţiei acestor articole la dezbaterea publică protejată de art. 10".

Şi în alte cauze, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că garanţia oferită de art. 10 din Convenţie jurnaliştilor este subordonată condiţiei ca cei interesaţi să acţioneze cu bună - credinţă, astfel încât să furnizeze informaţii exacte şi demne de încredere, cu respectarea deontologiei jurnalistice (Radio France şi alţii c. Franţei; Colombani şi alţii c. Franţei; Bladet Tromso şi Stensaas c. Norvegiei, Cumpăna şi Mazăre c. României)

În cauza Stânga şi Scutelnicu c. României, Curtea a decis că, în lipsa bunei - credinţe şi a bazei factuale, deşi articolul litigios se înscria într-o dezbatere mai largă şi foarte actuală pentru societate - corupţia funcţionarilor - afirmaţiile reclamanţilor nu sunt expresia unei "doze de exagerare" sau de "provocare" care este permisă în cadrul exercitării libertăţii jurnalistice.

Intenţia autoarei articolului a fost aceea de a dezinforma, prin crearea unei ştiri false, ceea ce exclude buna-credinţă a acesteia, astfel cum rezultă din prezentarea conţinutului articolului sub formă de citat dintr-o declaraţie a lui I., în partea care descrie experimentul macabru pe care reclamanţii l-ar fi realizat. În realitate, fiind audiat în calitate martor de către prima instanţă, acesta a declarat că nu a făcut afirmaţiile respective ori altele asemănătoare, de unde rezultă că jurnalistul s-a folosit de acest artificiu (al citatului) pentru a da credibilitate ştirii prezentate, fiind conştient de caracterul nereal al faptelor descrise.

Mai mult, la întrebarea nr. 2 din interogatoriu, intimata - pârâta G. a recunoscut că faptele pe care le-a descris sunt cele care apar în înregistrarea video depusă la dosarul cauzei, în care se observă cum trei membri ai familiei reclamanţilor (A., C. şi E.) se roagă în genunchi, în jurul unei lumânări, la locul tragediei aviatice din ianuarie 2014.

Prin urmare, admiterea apelului declarat de către pârâte evidenţiază şi încălcarea normelor de drept material care impun existenţa bunei credinţe, drept condiţie de exercitare a dreptului la liberă exprimare.

Prin întâmpinările formulate în cauză de intimatele S.C. F. S.R.L. şi G. se solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a deciziei pronunţată de instanţa de apel.

Intimata F. S.R.L. a arătat următoarele.

În cauză nu sunt îndeplinite cumulativ cele patru condiţii generale ale răspunderii civile delictuale: existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei.

Fapta ilicită nu există

În privinţa răspunderii civile delictuale prin presă, fapta ilicită are o specificitate prin aceea că ea urmează a fi evaluată din perspectiva criteriilor enunţate de doctrină şi jurisprudenţa în privinţa aplicării art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Prin urmare, nu există faptă ilicită, potrivit Curţii Europene a Drepturilor Omului, dacă: se discută chestiuni de interes public; există o minimă bază factuală; există buna credinţă a jurnalistului, care potrivit legii se prezumă (bonafide praesumitur); ingerinţa statului să fie una "necesară într-o societate democratică". S-a arătat că prezentarea informaţiilor într-un articol de presă, nu trebuie să aibă precizia faptelor prezentate într-un act de acuzare sau o hotărâre judecătorească întrucât dreptul publicului la informare este un element esenţial în evaluarea caracterului licit/ilicit al informaţiilor conţinute de articolele de presă.

a) Interesul public

În cazul în speţă, jurnalistul a respectat întru totul codurile deontologice ale profesiei. Pârâta, publicaţia Libertatea, nu face altceva decât să aducă la cunoştinţa publicului informaţii ce privesc chestiuni de interes public, preluând în acest sens o serie de afirmaţii publice care aparţin martorilor care au urcat pe munte să caute victimele în urma accidentului aviatic din Munţii Apuseni. Articolul publicat de către pârâte nu face altceva decât să sublinieze incapacitatea autorităţilor de a interveni la acel moment, arătând ca nimeni nu ar putea supravieţui, nici sănătos, în frig, atâta timp. În concluzie, articolul nu vizează familia şi nici chestiuni care ţin de viaţa intima a acestora, ci se evocă incapacitatea autorităţilor de a lua măsurile necesare atât cele preventive cât şi postfactum în vederea evitării/limitării consecinţelor unor asemenea tragedii.

De asemenea, în cuprinsul articolului nu este menţionat niciun nume al vreunui membru al familiei. Demersul jurnalistic constă într-un reportaj în satul celor trei salvatori care au intervenit la locul accidentului, care include în mod firesc referiri la persoane concrete, stil de viaţă specific al acestor oameni, oameni apreciaţi de o ţară întreaga pentru curajul lor. Discursul include şi relatarea unei discuţii purtate cu cei doi martori cu privire la rememorarea acelui tragic eveniment. De aici rezultă chestiuni de interes public legate de modul de acţiune al autorităţilor, de incapacitatea lor de a gestiona secundele preţioase de după accident. În realitate, discursul jurnalist aduce în prim plan autorii morali ai decesului H.. Nu persoana familiei H. este în realitate subiectul articolului, ci virtualele victime în situaţii similare.

Pentru evocarea riscurilor pe care le presupun asemenea situaţii era necesară sublinierea lor, detalierea lor, atragerea atenţiei publice asupra dramei, aspecte reţinute într-o proporţie covârşitoare şi de către instanţa de apel. Este cunoscut în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului faptul că relatările de presa include o marjă de dramatizare, sunt aplicabile nu numai "informaţiilor" sau "ideilor" care sunt primite favorabil sau cu indiferenta ori considerate inofensive, ci şi acelora care ofensează şochează sau deranjează.

b) Existenţa unei minime baze factuale

În privinţa informaţiilor dintr-un articol de presă, conform practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, acestea nu trebuie să aibă precizia faptelor prezentate într-un act de acuzare sau o hotărâre judecătorească întrucât dreptul publicului la informare este un element esenţial în evaluarea caracterului licit/ilicit al informaţiilor conţinute de articolele de presă. Din acest punct de vedere, baza factuală a celor relatate de cotidianul Libertatea este reală şi a făcut obiectul unor ştiri de presa detaliate, incisive, apărute cu mult înainte de data apariţiei articolului incriminat.

Construcţia întregului articol se bazează pe afirmaţiile făcute de martorii accidentului, care sunt surse credibile. Prin urmare, are necesara "minimă bază factuală" cerută de practica Curţii Europene a Drepturilor Omului şi reţinută în mod corect de către instanţa de apel. Mai mult decât atât, aceşti oameni au comemorat în fiecare an tragedia, fapt ce a făcut obiectul unor ştiri. În cazul în speţă, fotografia cu defuncta H. a intrat în spaţiul public cu mult înainte de publicarea articolului din publicaţia Libertatea şi a fost utilizata de majoritatea site-urilor de ştiri, televiziuni, inclusiv agenţii de ştiri.

c) Există buna credinţă a jurnalistului

Buna-credinţă a jurnaliştilor este una de netăgăduit în cazul de faţă.

Faţă de aceste motive şi având în vedere poziţia Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la faptul ca într-o societate democratica ("importanţa crucială a libertăţii de exprimare, este una dintre condiţiile prealabile ale unei bune funcţionări a democraţiei".); făcând referire la vasta jurisprudenţa a Curţii Europene a Drepturilor Omului, jurisprudenţa prin care se protejează libertatea de exprimare depăşeşte covârşitor jurisprudenţa contrara din motivele mai sus enunţate, cererea trebuie sa fie respinsă. Dacă se va avea în vedere aceasta ultima condiţie, se va observa ca într-o societate democratica, o astfel de măsura ar însemna o încălcare esenţială a dreptului la libera exprimare asupra unor aspecte de interes general.

d) Ingerinţa să fie "necesară într-o societate democratică"

În cauza Wille v Liechtenstein, Curtea aminteşte principiile fundamentale care se degajă din jurisprudenţa sa referitoare la art. 10 din Convenţie. "(...) Adjectivul "necesar", cu referire la calificarea ingerinţei ca "necesară într-o societate democratică", condiţie indicată în art. 10 par. 2, implică o nevoie socială imperioasă. ". Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat ca pentru a sancţiona pe autorul unui articol de presa trebuie ca aceasta sancţionare sa fie " necesara într-o societate democratica". S-a precizat în doctrina ca adjectivul "necesar" - în înţelesul prevederilor art. 10 parag. 2 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului - nu are flexibilitatea unor expresii ca "admisibil", "obişnuit", "folositor", "rezonabil" sau "dezirabil". Trebuie sa existe "nevoia unei presiuni sociale", pentru ca libertatea de exprimare sa fie limitata, arata Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Intimata G. a arătat următoarele.

În cauză nu sunt întrunite cumulativ cele patru condiţii generale ale răspunderii civile delictuale: existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi existenţa vinovăţiei.

Fapta ilicită nu există

Potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din Constituţie dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public nu poate fi îngrădit. " Elementul esenţial pe care instanţa îl are de analizat este acela legat de interesul public al chestiunii discutate. Odată stabilit caracterul de interes public al chestiunii discutate, putem vorbi dacă a fost o atingere adusa libertăţii de exprimare. Potrivit principiului că unui drept îi corespunde o obligaţie corelativă, obligaţia de mai sus corespunde dreptului publicului de a fi informat, drept fundamental în orice societate democratică. Libertatea de exprimare (mai exact limitele acesteia) urmează a fi apreciată prin directă raportare la exerciţiul dreptului la informare. C. deontologic al Convenţiei Organizaţiilor de Media din România instituie expres obligaţia jurnalistului de a informa publicul cu privire la toate aspectele de interes sociale, politice şi economice.

În cazul în speţă, jurnalistul a respectat întru totul codurile deontologice ale profesiei. A adus la cunoştinţa publicului informaţii ce privesc chestiuni de interes public, preluând în acest sens o serie de afirmaţii publice care aparţin martorilor care au urcat pe munte să caute victimele în urma accidentului aviatic din Munţii Apuseni. Articolul publicat subliniază incapacitatea autorităţilor de a interveni la acel moment, arătând ca nimeni nu ar putea supravieţui, nici sănătos, în frig, atâta timp. Articolul nu vizează familia şi nici chestiuni care ţin de viaţa intimă a acestora, ci se evocă incapacitatea autorităţilor de a lua măsurile necesare atât cele preventive cât şi ulterioare evitării/limitării consecinţelor unor asemenea tragedii. În cuprinsul articolului nu s-a menţionat niciun nume al vreunui membru al familiei. Toate aceste afirmaţii au fost reţinute în mod corect şi de către instanţa de apel. Discursul include şi relatarea unei discuţii purtate cu cei doi martori cu privire la rememorarea acelui tragic eveniment.

Este cunoscut în practica Curţii Europene a Drepturilor Omului faptul că relatările de presă include o marjă de dramatizare, sunt aplicabile nu numai "informaţiilor" sau "ideilor" care sunt primite favorabil sau cu indiferenta ori considerate inofensive, ci şi acelora care ofensează, şochează sau deranjează. Dreptul la informaţie reprezintă o normă de primă mărime în cadrul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. În practica judiciară internaţională Curtea de la Strasbourg a statuat în repetate rânduri că accesul la informaţie al cetăţenilor într-un stat democratic trebuie să prevaleze raportat la limitările libertăţii de expresie.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în privinţa interesului public şi persoanele publice reţine în Cauza Urbino Rodrigues versus Portugalia, secţia II, 29 noiembrie 2005, 75088/01: "Curtea a considerat, prin urmare, că obiectul discuţiei era un subiect de interes public, astfel încât limitele criticii acceptabile sunt cu mult mai largi decât cele normale. " Cauza Colombani şi alţii contra Franţei, hotărârea din 25 iunie 2002: "Limitele criticii acceptabile sunt mai largi cu privire la un politician în exercitarea rolului sau public decât cu privire la persoane private. Primul trebuie sa accepte în mod inevitabil şi conştient verificarea stricta a fiecărui cuvânt şi a fiecărei fapte, atât din partea jurnaliştilor cât şi din partea marelui public, şi trebuie sa dovedească un grad mai mare de toleranta (...)." Cauza Lopes Gomes da Silva c. Portugalia: "(...) libertatea jurnalistica include posibila recurgere la o doza de exagerare sau chiar de provocare (...)" Cauza Pakdemirli c. Turcia: " (...) într-una numit tip de contexte, Curtea socoteşte ca acest nivel al criticii care trebuie acceptat poate sa includă inclusiv o atitudine pur insultătoare (...) " (Hotărâre din 22 februarie 2005, parag. 57); Cauza Feldek c. Slovaciei, ca "(...) a luat nota ca afirmaţia reclamantului conţinea cuvinte dure, dar care nu erau lipsite de o bază factuala, şi ca nu exista nici un indiciu ca a fost făcuta altfel decât cu buna-credinţă, urmărind scopul legitim al protejării dezvoltării democratice a unui nou stat al cărui cetăţean era." Cauza Radio France şi alţii c. Franţei indică principiul conform căruia "adevărul obiectiv al afirmaţiilor nu trebuie să fie singurul criteriu luat în considerare de instanţe, în situaţia în care analizează o acuzaţie de calomnie, elementul determinant trebuind să fie buna - credinţă a autorului afirmaţiilor care afectează reputaţia părţii vătămate. în consecinţă, este necesară analiza atitudinii subiective a acestuia, în raport atât cu adevărul afirmaţiilor sale, cât şi cu scopul demersului său - a urmărit să informeze opinia publică asupra unor chestiuni de interes public, chiar dacă aceasta implică, uneori, în mod inerent, afectarea reputaţiei persoanei vizate, sau a avut numai intenţia de a afecta în mod gratuit reputaţia acestora."

Articolul incriminat conţine judecăţi de valoare, opinii circumscrise unei baze factuale de necontestat.

Prin practica şi doctrina ce interpretează Convenţia Europeană a Drepturilor Omului s-a statuat ideea ca deşi libertatea de exprimare este un drept recunoscut tuturor cetăţenilor, libertatea presei este categoria de discurs cel mai bine apărata.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului în cauza Thoma contra Luxemburgului - Curtea Europeana a Drepturilor Omului a arătat ca libertatea de exprimare constituie unul dintre fundamentele unei societăţi democratice şi una dintre condiţiile prioritare pentru progresul societăţii şi Împlinirile personale. Subiect al unor excepţii de stricta interpretare, libertatea de exprimare:

"(...) este aplicabila nu numai "informaţiilor" sau "ideilor" care sunt primite favorabil sau cu indiferenta ori considerate inofensive, ci şi acelora care ofensează, şochează sau deranjează. Acestea sunt cerinţele pluralismului, tolerantei şi spiritului deschis fără de care nu exista "societate democratica". Cauza Lingens c. Austriei statuează că " în chestiuni de interes public în care sunt antrenaţi oameni publici, ei trebuie sa dea dovada de toleranta, tocmai datorita statului pe care ii au societate." Curtea Europeana a Drepturilor Omului a împărtăşit punctul de vedere al reclamantului în sensul ca expresiile "imoral","lipsit de demnitate ", "metode mafiote" folosite de acesta la adresa unei persoane publice, au reprezentat în context, opinii, şi prin condamnarea acestuia de către autorităţile naţionale a produs o Încălcare a art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind libertatea jurnalistului la exprimare. Cauza Thornhill c. Alabama stabileşte că "Libertatea de exprimare garantata de Constituţie acoperă cel puţin libertatea de a discuta toate chestiunile de interes public fără vreo restricţie sau teama de pedeapsa." Tot în această cauză Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că expresiile "jaf ca în codru ", " hoţie la drumul mare " au fost considerate ca intrând în limitele admisibile ale libertăţii de exprimare, pe considerentul că această libertate implică şi un anumit grad de exagerare a faptelor, o exprimare a acestora într-un mod care poate fi chiar provocator.

Buna-credinţă a jurnaliştilor este una de netăgăduit în cazul de faţă. Ea a fost confirmata şi de relatarea martorului care a arătat ca tot ceea ce s-a povestit în articol s-a întâmplat cu adevărat.

Necesitatea restricţiei într-o societate democratică trebuie să fie "stabilită în mod convingător" (Cauza Barthold c. Germania). În această cauză Curtea a conchis că interdicţia este disproporţionată întrucât riscă să descurajeze (...) dezbaterea publică a subiectelor ce afectează viaţa unei comunităţi. Trebuie să fie o presiune socială necesară "pentru orice restricţie a libertăţii de comunicare'1".

Din cele mai sus enunţate, se desprinde concluzia potrivit căreia necesitatea ca ingerinţa să fie necesară într-o societate democratică acţionează ca o veritabila cauza de exonerare de răspundere civilă, în chiar ipoteza în care elementele care atrag răspunderea civilă delictuală ar fi întrunite astfel încât în materia delictelor comune să atragă răspunderea civilă.

Prin încheierea din 12 noiembrie 2019, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de reclamanţii D., C., E., A. şi B. împotriva Deciziei nr. 7A din data de 8 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2016.

Înalta Curte a constatat fondat recursul pentru considerentele expuse mai jos.

În prealabil, se constată că, sub aspectul situaţiei de fapt, curtea de apel a reţinut următoarele.

La data de 21.01.2016, ora 23:30, cotidianul "Libertatea" a publicat on-line articolul semnat de pârâta G., articol intitulat "Exclusiv. Experiment şocant făcut de părinţii H., au dormit dezbrăcaţi pe zăpadă ca să vadă cum a murit fiica lor". La data de 22.01.2016, acelaşi articol a fost publicat în ediţia scrisă a cotidianului naţional "Libertatea".

În cuprinsul articolului menţionat, în contextul comemorării a 2 ani de la tragedia aviatică din Munţii Apuseni din data de 20.01.2014, în care a murit ruda reclamanţilor, H., se relatează aspecte privind desfăşurarea evenimentelor din ianuarie 2014, iar pe de altă parte, autorul articolului prezintă, sub formă de citat, fragmente din discuţiile purtate cu cei 2 salvatori montani, I. şi J.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au reclamat prejudiciul cauzat lor prin următoarele afirmaţii făcute în cuprinsul articolului: "Părinţii H. au făcut un experiment şocant. Au dormit dezbrăcaţi în zăpadă, ca să vadă cum a murit fiica lor" - ceea ce reprezintă chiar titlul articolului; "La locul accidentului au venit de mai multe ori şi părinţii studentei H., însă experimentul pe care l-au făcut i-a şocat inclusiv pe moţi" "Ei erau mâhniţi că nu le-am salvat fata. Noi am făcut tot ce am putut pentru ea, dar era deja moartă când am ajuns. Şi le-am zis să meargă cu noi ca să vadă cu ochii lor că fata nu avea cum să reziste atâtea ore în frigul acela, fiind şi rănită. Când am ajuns acolo, părinţii şi fratele ei s-au dezbrăcat şi s-au întins pe jos, în locul în care am găsit-o pe H., şi au vrut să vadă cât rezistă în frig. Nu au putut sta mai mult de 20 de minute pe jos, după care i-am dus repede acasă şi i-am încălzit" (povesteşte I., vizibil impresionat de suferinţa părinţilor studentei)".

Recurenţii au invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material) invocând în esenţă faptul că instanţa de apel a realizat o greşită interpretare a dreptului la liberă exprimare, prin extinderea nepermisă a limitelor acestuia în sfera drepturilor reclamanţilor la respectarea vieţii private, incluzând dreptul la demnitate şi la propria imagine, drepturi prevăzute de art. 71, art. 72 şi, respectiv, de art. 74 C. civ. cu încălcarea articolului 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, art. 30 din Constituţia României, art. 70 raportat la art. 75 din C. civ.

Un prim aspect criticat priveşte modul în care instanţa de apel a ajuns la concluzia existenţei unui interes legitim public pentru manifestarea libertăţii de exprimare în cauză.

Instanţa de apel a prezumat existenţa interesului public pentru exercitarea libertăţii de exprimare în cauză prin raportare la faptul că afirmaţiile respective au fost făcute de un ziarist şi la faptul că tema articolului era de interes general, şi anume comemorarea tragediei aviatice din Munţii Apuseni din ianuarie 2014. În mod similar, pârâţii au susţinut în întâmpinări că interesul public al celor scrise ar consta în aducerea la cunoştinţa opiniei publice a incapacităţii autorităţilor statului de a acţiona pentru identificarea şi salvarea victimelor accidentului aviatic din 20 ianuarie 2014.

Or, pe de o parte, simpla calitatea de ziarist nu este suficientă pentru a se ajunge la concluzia interesului public pentru exercitarea libertăţii de exprimare, iar pe de altă parte, fapta pretins ilicită prin cererea de chemare în judecată nu a constat în publicarea articolului în sine ci, aşa cum s-a menţionat mai sus, în următoarele afirmaţii făcute în titlul ("Exclusiv. Experiment şocant făcut de părinţii H., au dormit dezbrăcaţi pe zăpadă ca să vadă cum a murit fiica lor") şi cuprinsul articolului: ""Părinţii H. au făcut un experiment şocant. Au dormit dezbrăcaţi în zăpadă, ca să vadă cum a murit fiica lor" - ceea ce reprezintă chiar titlul articolului; "La locul accidentului au venit de mai multe ori şi părinţii studentei H., însă experimentul pe care l-au făcut i-a şocat inclusiv pe moţi" "Ei erau mâhniţi că nu le-am salvat fata. Noi am făcut tot ce am putut pentru ea, dar era deja moartă când am ajuns. Şi le-am zis să meargă cu noi ca să vadă cu ochii lor că fata nu avea cum să reziste atâtea ore în frigul acela, fiind şi rănită. Când am ajuns acolo, părinţii şi fratele ei s-au dezbrăcat şi s-au întins pe jos, în locul în care am găsit-o pe H., şi au vrut să vadă cât rezistă în frig. Nu au putut sta mai mult de 20 de minute pe jos, după care i-am dus repede acasă şi i-am încălzit" (povesteşte I., vizibil impresionat de suferinţa părinţilor studentei)"."

Cu privire la acest conţinut al exprimării trebuia instanţa de apel să verifice dacă era îndeplinită condiţia existenţei interesului legitim public şi a contribuţiei celor scrise la dezbaterea unor probleme de ordin general, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat.

Recurenţii au mai susţinut greşita aplicare a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la existenţa unei baze factuale suficiente şi că instanţa ar fi reţinut existenţa unei baze factuale care nu are legătură cu interesul public despre care s-a constatat că ar fi fost urmărit prin scrierea articolului.

Ţinând cont de cele reţinute mai sus privitor la verificarea îndeplinirii condiţiei existenţei interesului legitim public, urmează ca instanţa de apel în rejudecare să determine şi baza factuală care să aibă legătură cu acest eventual interes public.

Referitor la condiţia existenţei unei baze factuale, instanţa de apel a constatat neîntemeiate susţinerile reclamanţilor în sensul lipsei bazei factuale, considerând că în relatarea faptelor a existat doar "o exagerare, o denaturarea a realităţii" şi că "au existat anumite inexactităţi şi deformări ale realităţii", dar că nu au fost excesive şi nerezonabile.

Or, aşa cum corect susţin recurenţii, dacă instanţa de apel a ajuns la concluzia că nu se poate reţine lipsa unei baze factuale conform celor constatate de prima instanţă de fond, trebuia să verifice dacă există o bază factuală suficientă pentru susţinerea judecăţii de valoare "experiment şocant".

Faptul de a pune direct în cauză persoane determinate, indicând numele lor şi funcţiile pe care le deţin implică pentru reclamanţi obligaţia de a furniza o bază factuală suficientă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 17 decembrie 2004, Cumpănă şi Mazăre c/România, par. 76, par. 101, 11 martie 2003 Lesnik c/Slovacia, par. 57, 27 februarie 2001, Jersalem c/Austria, par. 43, 27 martie 2008, Azevedo c/Portugalia, par. 32, 4 noiembrie 2008, Mihaiu c/România, par. 65.

Nu se poate reţine apărarea pârâţilor în sensul că nu ar fi folosit numele reclamanţilor în cadrul articolului, având în vedere că acestea erau persoane determinabile cu uşurinţă atâta timp cât s-a menţionat că este vorba despre părinţii şi fratele H.

De asemenea, este nerelevantă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului la care se face trimitere în întâmpinărilor pârâţilor referitoare la limitele mai largi ale criticii admisibile în cazul persoanelor publice, atâta timp cât reclamanţii în cauză sunt persoane private.

Este de menţionat că deşi judecăţile de valoare "nu se pretează la demonstrarea exactităţii lor", afirmaţiile despre fapte concrete trebuie probate (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 17 decembrie 2004, Cumpănă şi Mazăre c/România, par. 98).

Or, faptul că părinţii persoanei în cauză ar fi dormit dezbrăcaţi în zăpadă ca să vadă cum a murit fiica lor sau că părinţii şi fratele s-ar fi dezbrăcat şi s-ar fi întins pe jos şi ar fi vrut să vadă cât rezistă la frig sunt afirmaţii despre fapte concrete care au fost folosite pentru a sprijini judecata de valoare "experiment şocant".

Ca atare, cu privire la aceste afirmaţii despre fapte concrete, trebuia verificat, pentru fiecare în parte, dacă reprezintă o bază factuală suficientă situaţia de fapt reală (care a rezultat din probele administrate în faţa instanţelor de fond), constând în aşezarea membrilor familiei în genunchi sau în şezut în jurul unei lumânări în zăpadă la locul decesului rudei lor, după ce unul dintre membrii familiei se dezbrăcase de jachetă şi spusese că va vedea cât poate rezista la frig în aceste condiţii.

Pe de altă parte, aşa cum corect susţin recurenţii, garanţia pe care art. 10 Convenţia Europeană a Drepturilor Omului o conferă ziariştilor cu privire la relatarea unor probleme de interes general este subordonată, prin prisma îndatoririlor şi responsabilităţilor inerente exerciţiului libertăţii de exprimare, condiţiei ca cel interesat să acţioneze cu bună credinţă, în aşa fel încât să ofere informaţii demne de crezare, în respectul deontologiei profesionale a jurnaliştilor (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Hotărârea Bladet Tromso şi Stensaas c. Norvegia, 25 mai 1999, parag. 69).

Mai mult, difuzarea unei informaţii inexacte, raportat la gravitatea faptelor imputate şi la modalitatea de difuzare a scrierii, nu poate fi acceptată ca fiind expresia dozei de exagerare sau de provocare permisă în exerciţiul activităţii de jurnalist (30 martie 2004, Radio France şi alţii C/Franţa, par. 38, 39).

Or, observând decizia atacată se constată că instanţa de apel a analizat caracterul excesiv şi nerezonabil al modalităţii de relatare a faptelor concrete prin raportare la un conţinut al articolului care nu este vizat de prezenta cerere de chemare în judecată, aşa cum s-a reţinut mai sus.

Mai mult, instanţa de apel a analizat buna-credinţă a folosirii judecăţii de valoare "experiment şocant" din titlul articolului, prin raportare la o bază factuală şi un interes public ce nu au fost analizate potrivit criteriilor aplicabile speţei de faţă, aşa cum s-a constatat anterior, şi fără să justifice necesitatea afectării dreptului la onoare, reputaţie şi la viaţă privată al reclamanţilor prin utilizarea acestui titlu, prin raportare la subiectul principal al articolului.

În aceste condiţii, nu se poate reţine cercetarea în mod legal de către instanţa de apel a îndeplinirii condiţiei exercitării libertăţii de exprimare cu bună-credinţă.

În acest sens, sunt relevante şi hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului la care se face trimitere în cadrul motivelor de recurs, şi anume, Cauza Cumpănă şi Mazăre c. României, 33348/96, Hotărârea din 17 decembrie 2004; Cauza Stoll împotriva Elveţiei, nr. 69698/01, Hotărârea din 10 decembrie 2007.

Ţinând cont că nu a fost analizată în mod corect de către instanţa de apel îndeplinirea condiţiei existenţei faptei ilicite, nu se impune în această fază procesuală a se răspunde apărărilor formulate de către intimaţi în întâmpinări cu privire la neîndeplinirea celorlalte condiţii ale răspunderii civile delictuale.

În consecinţă, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii D., C., E., A. şi B. împotriva Deciziei nr. 7A din data de 8 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în Dosarul nr. x/2016.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 18 februarie 2020.

GGC - ED