Revocatory action over pre-maturity asset transfer to concubine: fraud, third-party complicity, and chirographar enforcement rights

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 28 noiembrie 2016 pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă, A. a solicitat, în contradictoriu cu B. şi C., declararea inopozabilităţii faţă de reclamant a contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect derivat imobilul (teren şi construcţie) situat în intravilanul comunei Păuleşti, tarlaua x, parcelele x, judeţul Prahova, având numere cadastrale x pentru teren, respectiv x pentru construcţie şi intabulat în cartea funciară nr. x a localităţii Păuleşti, încheiat între pârâtul B., în calitate de vânzător şi pârâta C., în calitate de cumpărător, autentificat sub nr. x/8 septembrie 2016 de Societatea Profesională Notarială D. şi E., precum şi indisponibilizarea imobilului în patrimoniul pârâtei C. până la încetarea executării silite a creanţei pe care o deţine reclamantul faţă de pârâtul B., ce formează obiectul dosarului de executare nr. 4649/2016 al Societăţii Civile Profesionale a Executorilor Judecătoreşti F., cu cheltuieli de judecată.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin Sentinţa nr. 984 din 12 martie 2018, Tribunalul Prahova, secţia I civilă, a admis acţiunea. A declarat inopozabil faţă de reclamantul A. contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/8 septembrie 2016 având ca obiect teren şi construcţie, situat în intravilanul comunei Păuleşti, tarlaua x, parcelele x, judeţul Prahova, având numerele cadastrale x. I-a obligat pe pârâţi, în solidar, să plătească reclamantului suma de 10.344,27 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu expert. A luat act că reclamantul şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuielile de judecată, reprezentând onorariu avocat, pe cale separată.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin Decizia nr. 834 din 21 martie 2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a respins, ca nefondate, apelurile pârâţilor B. şi C. împotriva sentinţei tribunalului.

4. Calea de atac a recursurilor formulate în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recursuri ambii pârâţi.

Recurentul-pârât B. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulând următoarele critici:

Instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, prezumţia puterii de lucru judecat, încălcând dispoziţiile art. 430 - 431 C. proc. civ., şi complicitatea la fraudă a terţului dobânditor (art. 1562 C. civ.). Contrar celor reţinute de instanţa de apel, pârâta C. nu a avut cunoştinţă de cuantumul total al împrumutului, ci doar de suma de 223.993 RON, care a fost restituită. Sentinţa reţinută de către instanţa de apel ca având putere de lucru judecat a fost pronunţată ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar prin acea sentinţă nu se menţionează că staţia de alimentare cu carburant urma să aparţină sau că aparţinea societăţii G. SRL, administrată de C., ci se reţinea că exista divergenţă cu privire la staţia ce urma a fi edificată.

Instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 1562 - 1563 C. civ., întrucât în cauză vânzarea imobilului nu a dus la micşorarea patrimoniului, ci la creşterea acestuia, prin încasarea sumei de 50.000 RON şi degrevarea de împrumutul de 106.350 CHF. Întrucât este vorba de un contract cu titlu oneros, pentru a se putea declara inopozabilitatea acestuia, este necesar ca terţul contractant să cunoască că debitorul îşi creează sau îşi măreşte starea de insolvabilitate (frauda terţului dobânditor), aspecte care nu se regăsesc în cauză.

Deşi a reţinut că preţul menţionat în contractul de vânzare cumpărare nr. 2553/8 septembrie 2016 este unul just, real şi corect raportat la obligaţiile ce afectau imobilul, instanţa de apel a apreciat totuşi că acest contract a fost încheiat în frauda creditorului, fără ca la dosar să existe vreo probă care să susţină afirmaţiile reclamantului.

Creanţa nu are un caracter cert, iar împrumutul a fost în parte restituit (700.000 RON), instanţa de apel neluând în considerare aceste aspecte.

Recurenta-pârâtă C. şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., formulând următoarele critici:

Instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile art. 1562 - 1563 C. civ., respectiv în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile admiterii acţiunii revocatorii.

Intimatul nu a suferit un prejudiciu prin încheierea contractului, întrucât această operaţiune nici nu a însărăcit, nici nu a profitat reclamantului, iar ca urmare a transferului dreptului de proprietate, reclamantul a evitat riscul unei eventuale proceduri execuţionale demarate de către banca creditor ipotecar, obligaţiile din contractul de credit fiind preluate de pârâtă. Pe de altă parte, chiar în situaţia în care contractul de vânzare-cumpărare nu ar fi fost încheiat, reclamantul nu putea executa silit imobilul, întrucât era instituită o ipotecă de rangul I în favoarea H. SA.

Contractul nu a fost încheiat în frauda reclamantului, ci cu intenţia de a conserva patrimoniul pârâtului, având în vedere sarcina cu care era grevat imobilul, împrejurare ce nu poate fi considerată drept o fraudă a creditorului.

În lipsa unei fraude a creditorului, nu se poate vorbi de complicitatea terţului contractant, pârâta neavând cunoştinţă de întinderea împrumutului încheiat între pârât şi reclamant, din perspectiva acesteia, cauza contractului fiind aceea de a obţine în proprietate locuinţa sa şi a fiului său, din considerente grefate pe siguranţa familială.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, pârâta nu a cunoscut că vânzătorul îşi măreşte starea de insolvabilitate, împrejurare care nu a fost probată de reclamant.

Reclamantul nu deţine o creanţă certă, având în vedere că anterior încheierii convenţiei, au fost făcute plăţi prin care au fost restituite sume de bani împrumutate de către B. de la reclamant, iar raţionamentul instanţei de apel în sensul că aceste sume nu reprezintă restituirea împrumutului încheiat la 25 mai 2016 între pârât şi reclamant este viciat, întrucât sumele prevăzute în convenţie derivă din împrumuturi încheiate anterior.

Hotărârea instanţei de apel nu cuprinde considerentele în temeiul cărora s-a reţinut ca fiind îndeplinită condiţia caracterului cert al creanţei reclamantului, precum şi a existenţei prejudiciului cauzat acestuia prin actul a cărui inopozabilitate se invocă.

De asemenea, motivele de apel invocate sunt tratate cu superficialitate şi nu este justificată soluţia de respingere a argumentelor apelanţilor referitoare la inexistenţa unei creanţe certe a reclamantului şi la inexistenţa prejudiciului.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinări la recursurile declarate, arătând că, atât apelurile, cât şi recursurile sunt netimbrate, respectiv insuficient timbrate, sens în care se impune admiterea excepţiei de netimbrare/insuficientă timbrare, aşa cum a fost invocată şi în faţa instanţei de apel. În acest sens, a precizat că în apel pârâţii datorau taxă de timbru în cuantum de 4.672,13 RON fiecare, dar au plătit 1.053 RON fiecare, rămânând de achitat diferenţa de 3.619,13 RON, iar în recurs datorează 4.672,13 RON.

Referitor la recursul pârâtului B., a arătat că încheierea contractului de vânzare nr. 2533/8 septembrie 2016 prin care acesta şi-a transferat singurul bun imobil din proprietatea sa e realizată cu fraudarea drepturilor sale. Deşi recurentul-pârât a susţinut că a fost vorba de un împrumut cu o dobândă foarte mare, plângerea formulată de acesta împotriva ordonanţei de clasare dispusă în dosarul penal, având ca obiect infracţiunea de camătă, a fost respinsă, ca nefondată, iar la dosar nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte o eventuală restituire parţială a împrumutului.

Referitor la recursul pârâtei C., a arătat că deşi aceasta a susţinut că imobilul pe care l-a preluat în urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare de la B. era grevat de o ipotecă de rang I instituită în favoarea H. pentru suma de 106.350 CHF, a omis să precizeze că această sumă a fost contractată doar de C. în anul 2008, în scopul achiziţionării altui imobil din Ploieşti, str. x, iar 7 ani mai târziu, pârâtul B. a fost de acord ca acest împrumut să fie garantat cu imobilul său din Păuleşti, pe care l-a vândut în 2016 doar cu preţul de 50.000 RON recurentei-pârâte.

Faptul că asupra imobilului din Păuleşti, obiect al contractului de vânzare supus analizei instanţei de judecată, este instituită o ipotecă de rang I în favoarea H. nu conduce, în opinia intimatului-reclamant, la imposibilitatea demarării producerii execuţionale, ci implică o anumită prioritate de îndestulare între creditori.

A mai considerat că hotărârea instanţei de apel expune pe larg considerentele cu privire la caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, prejudiciul creat, frauda debitorului şi complicitatea terţului.

Recurenta-pârâtă C. a formulat răspuns la întâmpinare solicitând respingerea excepţiei insuficientei timbrări/netimbrări a recursului şi apelului şi arătând că taxa judiciară de timbru a fost corect stabilită de către instanţa de judecată.

A menţionat că încheierea contractului nu a dus la o însărăcire a intimatului B., întrucât în schimbul dreptului de proprietate acesta a încasat un preţ just, real şi corect, iar ca urmare a acestei vânzări s-a evitat riscul unei eventuale proceduri execuţionale demarate de către banca creditor ipotecar.

În opinia recurentei, în cauză nu au relevanţă scopul cu care a fost contractat creditul în anul 2008, nici momentul la care a încheiat contractul de ipotecă în legătură cu imobilul, acte încheiate anterior convenţiei nr. 2094/25 mai 2016 în baza căreia reclamantul pretinde că ar avea calitatea de creditor.

Recurenta nu a avut cunoştinţă de existenţa împrumutului între intimaţi, iar faptul că aceasta a cunoscut existenţa unor alte împrumuturi şi a unor plăţi efectuate pentru restituirea acestora nu poate conduce la ideea complicităţii la fraudă, câtă vreme nu s-a dovedit că aceasta a cunoscut pretinsa stare de insolvabilitate pe care şi-ar fi creat-o B. prin încheierea contractului.

Cauza contractului a fost aceea de a obţine în proprietate locuinţa recurentei şi a fiicei acesteia, din considerente ce vizează siguranţa familială.

Contrar susţinerilor intimatului, la dosar există dovezi din care rezultă restituiri parţiale ale sumelor de bani împrumutate de către B..

Recurenta a mai susţinut că decizia instanţei de apel nu cuprinde considerentele instanţei în temeiul cărora s-a reţinut ca îndeplinită condiţia caracterului cert al creanţei invocate de către intimat, precum şi a prejudiciului cauzat reclamantului prin actul a cărui inopozabilitate este solicitată.

6. Procedura de filtru

Raportul a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 4 decembrie 2019, completul de filtru a admis, în principiu, recursurile declarate de pârâţii B. şi C. împotriva Deciziei nr. 834 din 21 martie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică, cu citare părţi la data de 12 februarie 2020.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursurile declarate de pârâţii B. şi C., Înalta Curte constată că sunt nefondate.

În drept, acţiunea revocatorie este acea acţiune prin care creditorul urmăreşte obţinerea inopozabilităţii pe cale judecătorească a actelor juridice încheiate de debitor în prejudicierea drepturilor sale, scopul final constând în repararea prejudiciului cauzat creditorului.

Dispoziţiile art. 1562 şi 1563 C. civ. reglementează condiţiile de admisibilitate ale acţiunii revocatorii şi anume: prejudiciul suferit de creditor ca urmare a încheierii actului juridic de către debitor, frauda debitorului, complicitatea terţului la fraudă (în cazul contractelor cu titlu oneros) şi, respectiv caracterul cert al creanţei.

Cerinţa relativă la prejudiciul creditorului presupune existenţa unui prejudiciu personal şi actual constând în faptul că debitorul şi-a creat sau şi-a mărit starea de insolvabilitate prin încheierea actului juridic (act de însărăcire) a cărei inopozabilitate se solicită a se constata.

Cerinţele relative la frauda debitorului şi frauda terţului în materia acţiunii revocatorii au un înţeles mai larg cuprinzând nu numai intenţia directă a acestora de a-l prejudicia pe creditor, ci şi simpla cunoaştere a faptului că debitorul îşi provoacă sau îşi agravează starea de insolvabilitate. Ca atare, nu este necesară dovedirea intenţiei directe a debitorului şi a terţului în vederea fraudării intereselor creditorului.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 663 alin. (2) C. proc. civ.: Creanţa este certă când existenţa ei neîndoielnică rezultă din însuşi titlul executoriu, iar această condiţie se verifică, potrivit dispoziţiilor art. 1563 C. civ., la data introducerii acţiunii.

Rezultă că acţiunea revocatorie este justificată de nevoia de conservare a patrimoniului debitorului în vederea obţinerii de către creditorul unei creanţe certe a prestaţiei pe care debitorul i-o datorează. Urmare a admiterii acţiunii revocatorii, actul de înstrăinare dovedit ca fiind fraudulos va fi inopozabil creditorului, el putând urmări bunul care forma obiectul respectivului act ca şi cum acesta n-ar fi ieşit din patrimoniul debitorului, având dreptul de a fi plătit din preţul acestuia, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1565 alin. (1) C. civ.

În speţă, se constată că instanţele de fond au verificat îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate ale acţiunii revocatorii îndreptate împotriva contractului de vânzare -cumpărare autentificat sub nr. x/8 septembrie 2016 de BNP I. încheiat de pârâţii B., în calitate de vânzător, şi C., în calitate de cumpărătoare, în raport de aspectele de fapt ale litigiului, astfel cum acestea au fost stabilite în urma evaluării probatoriilor administrate, chestiuni care nu pot face obiectul controlului exercitat de instanţa de recurs.

Aceasta, întrucât recursul, potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., urmăreşte să supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile şi nu corecta evaluare şi stabilire a situaţiei de fapt de către judecătorii fondului.

Cât priveşte creanţa reclamantului A., instanţele de fond au statuat cu privire la caracterul cert al acesteia dat fiind că este stabilită prin convenţia încheiată de reclamant şi de pârâtul B. autentificată sub nr. x/25 mai 2016 de notarul public J., convenţie în care se indică atât suma împrumutată de pârât, 1573993 RON, cât şi scadenţa acesteia, 15 septembrie 2016.

Cât priveşte caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, instanţele de fond au reţinut că în baza convenţiei menţionate s-a înregistrat dosarul de executare nr. 4649/2016 al SCPEJ F., că împotriva formelor de executare silită nu s-au înregistrat contestaţii, cu menţiunea că nu s-a recuperat vreo sumă de bani.

Împrejurarea că suma datorată ar fi mai mică deoarece s-ar fi făcut unele plăţi anterior încheierii convenţiei menţionate, sens în care s-ar fi înregistrat contestaţie la executare ulterior soluţionării apelului în procesul pendinte, nu este de natură să pună în discuţie neîndeplinirea condiţiei prevăzute de dispoziţiile art. 1563 C. civ., astfel cum eronat pretind pârâţii prin recurs, cât timp titlul executoriu menţionat care atestă existenţa creanţei nu a fost desfiinţat, în tot sau în parte.

Aşa fiind, constatând că instanţele de fond au verificat îndeplinirea acestei condiţii şi au motivat prin considerentele hotărârilor judecătoreşti pronunţate argumentele care au impus această concluzie, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile formulate prin recurs de către pârâţi cu privire la aceste aspecte.

Cât priveşte complicitatea la fraudă a pârâtei C., se constată că instanţele de fond au prezentat, de asemenea, argumentele pentru care au reţinut a fi îndeplinită această condiţie şi anume: împrejurarea că pârâta C. cunoştea că debitorul B. datorează sume de bani creditorului (întrucât a încasat personal unele sume de bani care au fost folosite şi pentru creditarea activităţii unei societăţii comerciale la care este unic acţionar şi administrator), precum şi faptul că debitorul, prin înstrăinarea singurului imobil pe care îl deţinea cu o săptămână mai înainte de data scadenţei creanţei a acceptat să-şi creeze o stare de insolvabilitate (în considerarea relaţiei de concubinaj existentă între pârâtă şi debitor, aceştia având împreună un copil).

Argumentele invocate prin recurs potrivit cărora pârâta C. nu a cunoscut cuantumul total al sumelor împrumutate ci doar al sumei de 223.993 RON iar cauza mediată a actului de înstrăinare a fost aceea de a asigura o locuinţă pentru ea şi copil nu sunt de natură să conducă la concluzia neîndeplinirii condiţiei relative la frauda terţului, astfel cum eronat se pretinde prin recurs.

Împrejurarea că a ştiut doar de o parte din sumele împrumutate (de 223.993 RON şi nu de 1.573.993 RON) nu este de natură să înlăture complicitatea sa la fraudă cât timp nu s-a probat că s-ar fi făcut plăţi substanţiale ulterior încheierii convenţiei autentificate sub nr. x/25 mai 2016 de notarul public J. care să-i fi creat acesteia convingerea că debitorul pârât nu mai are datorii la momentul încheierii actului de înstrăinare.

Totodată, împrejurarea că pârâta ar fi cumpărat imobilul în considerarea nevoii de a asigura o locuinţă copilului său al cărui tată este pârâtul B., impune concluzia existenţei unor relaţii apropiate şi bazate pe încredere şi ajutorare între cei doi pârâţi.

În acest context al analizei, se constată că trimiterea în cuprinsul deciziei apelate la considerentele Sentinţei civile nr. 2167/13 octombrie 2017 a Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă, considerente prin care s-a statuat cu privire la relaţiile personale şi de încredere existente între pârâţi, nu pune în discuţie încălcarea dispoziţiilor art. 430 C. proc. civ., astfel cum eronat se pretinde prin recurs.

Prin respectivele considerente instanţa a statuat cu privire la existenţa unor relaţii de prietenie între pârâţi anterior momentului încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/8 septembrie 2016 de BNP I., relaţii care presupuneau încredere şi ajutor reciproc în activităţile comune şi care sunt apte să producă, potrivit dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., efectul pozitiv substanţial al autorităţii de lucru judecat în procesul pendinte în legătură cu chestiunea litigioasă privind posibila înţelegere a pârâţilor în ceea ce priveşte fraudarea creditorului în considerarea relaţiilor speciale dintre aceştia anterior vânzării.

În raport de aceste constatări de fapt instanţele de fond au reţinut, de altminteri, că este îndeplinită şi condiţia relativă la frauda debitorului B..

Prin hotărârile pronunţate în prezenta cauză, instanţele de fond au statuat că pârâtul B. a cunoscut că prin înstrăinarea unicului său imobil în favoarea concubinei, pârâta C., anterior scadenţei împrumutului, îşi creează o stare de insolvabilitate care va conduce la imposibilitatea executării silite a creanţei datorate creditorului, fapt care, de altminteri, a fost constatat în dosarul execuţional mai sus arătat.

Argumentul invocat prin recurs potrivit căruia actul de înstrăinare ar fi trebuit calificat a fi un act de conservare a patrimoniului său în considerarea faptului că imobilul înstrăinat era grevat de o ipotecă care garanta un împrumut bancar, nu este de natură să conducă la o altă concluzie.

Mai întâi este de observat că actele de conservare sunt acele acte, necesare şi urgente, prin care se urmăreşte păstrarea unor drepturi în patrimoniul persoanei, consolidarea şi preîntâmpinarea pierderii acestora, cerinţe ce nu sunt îndeplinite de actul de înstrăinare a cărui inopozabilitate se cere a fi constatată prin acţiunea dedusă judecăţii, care este un act de dispoziţie.

Apoi, împrejurarea că imobilul înstrăinat de debitor era grevat de o ipotecă nu prezintă relevanţă, creditorul chirografar având posibilitatea a se îndestula, în tot sau în parte, din valoarea imobilului, în măsura în care imobilul ar fi rămas în patrimoniul debitorului şi ar fi fost executat silit, bineînţeles cu respectarea drepturilor creditorului ipotecar.

Aşa fiind, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii B. şi C. împotriva Deciziei nr. 834 din 21 martie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 12 februarie 2020.

GGC - GV