State liability for constitutional breaches of penitentiary conditions under Article 3 ECHR

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrata pe rolul Tribunalului Alba, secţia penală, la data de 21 aprilie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Penitenciarul Aiud, Penitenciarul Gherla, Penitenciarul Bârcea Mare (Deva) şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 400.000 RON, reprezentând prejudiciul moral suferit de reclamant pe perioada detenţiei, din cauza condiţiilor precare din penitenciarele unde a fost încarcerat; cu cheltuieli de judecată.

Constatându-se că dosarul a fost înregistrat din eroare pe rolul secţiei penale, s-a procedat la transpunerea acestuia la secţia I civilă, a Tribunalului Alba, unde a fost înregistrat sub nr. x/2017*.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal.

Prin Sentinţa civilă nr. 1626/2017, pronunţată de Tribunalul Alba s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice - prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Braşov, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Deva şi, în consecinţă, au fost obligaţi pârâţii la plata în favoarea reclamantului a sumei reprezentând contravaloarea a 500 euro la data plăţii, cu titlu de daune morale.

S-a respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Penitenciarul Aiud, ca prescrisă.

S-a respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu Penitenciarul Gherla, ca neîntemeiată.

3. Hotărârea pronunţată în apel de Curtea de apel.

Prin Decizia civilă nr. 121 din data de 13 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a admis ca fondat apelul declarat de pârâtul Statul Român prin MFP prin AJFP Alba împotriva Sentinţei nr. 1626/2017 şi a încheierii din 13 septembrie 2017 pronunţate de Tribunalul Alba, secţia I civilă, în Dosarul nr. x/2017, pe care le-a schimbat şi, în consecinţă:

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român.

A respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin MFP prin AJFP Alba.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

A respins apelurile declarate de reclamantul A. şi pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Deva împotriva aceleiaşi sentinţe.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Prin cererea de recurs formulată, recurenta-pârâtă a susţinut incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. În dezvoltarea criticilor formulate, în esenţă, recurenta-pârâtă a arătat că:

- în mod greşit a fost reţinută calitatea sa procesuală pasivă, în condiţiile în care unităţile penitenciare au personalitate juridică, iar Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu dispune cu privire la modul în care execută pedeapsa persoanele private de libertate;

- nu se poate reţine în sarcina sa obligaţia de a repara un eventual prejudiciu cauzat de către unităţile penitenciare subordonate prin nerespectarea uneia dintre atribuţiile instituite de decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 507/2012;

- în temeiul art. 11 alin. (2) din H.G. nr. 756/2016 pentru organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi pentru modificarea H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, unităţile penitenciare au personalitate juridică;

- nu are calitate procesuală pasivă raportat şi la dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. a), art. 11 alin. (1), (2) şi (7) şi art. 12 alin. (1) şi (2) din H.G. nr. 756/2016 şi art. 222 C. civ.

- penitenciarele au personalitate juridică proprie, organizare proprie, patrimoniu propriu şi sunt ordonatori terţiari de credite, iar responsabilitatea organizării activităţilor referitoare la modul de executare a pedepselor privative de libertate revine în primul rând penitenciarelor ca structuri funcţionale ale Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi numai cu titlu subsidiar acesteia din urmă;

- potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 254/2003 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, penitenciarele se înfiinţează prin hotărâre a Guvernului, au personalitate juridică şi sunt în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor; în acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice;

- în mod greşit instanţa de apel a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba;

- organizarea şi coordonarea activităţilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 756/2016 revine Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, însă se realizează potrivit destinaţiei şi în limitele fondurilor bugetare alocate de către Guvern;

- potrivit art. 3 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, statul membru are obligaţia de a asigura ca privarea de libertate a oricărei persoane să se realizeze în condiţii compatibile cu respectarea demnităţii umane, iar modalităţile de executare să nu supună persoana în cauză unei suferinţe sau încercări de o intensitate care să depăşească nivelul inevitabil de suferinţă inerent detenţiei.

Prin notele scrise depuse la data de 3 mai 2019, recurenta-pârâtă a susţinut că prezenta cale de atac este admisibilă în raport de motivele reţinute de Curtea Constituţională a României în Decizia nr. 454 din data de 4 iulie 2018 şi şi-a exprimat acordul ca recursul, în situaţia în care este admisibil în principiu, să fie soluţionat de către completul de filtru prevăzut de art. 493 C. proc. civ.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 14 ianuarie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionare la data de 11 februarie 2020.

6. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimatul-pârât Penitenciarul Gherla a depus întâmpinare prin care a combătut susţinerile formulate prin cererea de recurs, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului şi obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, a precizat că îşi exprimă acordul ca recursul, în situaţia în care este admisibil în principiu, să fie soluţionat de completul de filtru prevăzut de art. 493 C. proc. civ.

În termen legal, intimatul-pârât Penitenciarul Aiud a formulat întâmpinare prin care a arătat că lasă la aprecierea instanţei condiţiile de admisibilitate ale recursului, sub aspectul incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi la excepţia calităţii procesuale pasive, astfel cum a fost invocată de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, precum şi raportat la obligarea acestei instituţii la plata daunelor morale.

Totodată, a susţinut că, prin hotărârea din data de 8 noiembrie 2017, s-a tranşat procesul în ceea ce îl priveşte, instanţa făcând aplicarea dispoziţiilor art. 2500 alin. (1) şi următoarele C. civ., respectiv a prevederilor art. 248 C. proc. civ. şi soluţionând excepţia pe care a invocat-o, şi anume excepţia prescripţiei extinctive. A precizat că, prin Decizia nr. 121 din data de 13 februarie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia a menţinut, din această perspectivă, dispoziţiile sentinţei atacate.

De asemenea, a arătat că îşi exprimă acordul ca recursul, în situaţia în care este admisibil în principiu, să fie soluţionat de completul de filtru prevăzut de art. 493 C. proc. civ.

În termen legal, intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a depus întâmpinare, prin care a formulat concluzii de respingere a recursului ca nefondat.

În termen legal, recurenta-pârâtă Administraţia Naţională a Penitenciarelor a depus răspuns la întâmpinarea formulată de către intimatul-pârât Penitenciarul Gherla, apreciind eronate susţinerile acestuia din cuprinsul întâmpinării.

Intimatul-pârât Penitenciarul Gherla a depus la 31 mai 2019 şi, respectiv, la 7 iunie 2019, răspunsuri la întâmpinările formulate de către intimaţii-pârâţi Penitenciarul Aiud şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin care a solicitat respingerea recursului declarat în cauză ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor împotriva Deciziei nr. 121 din data de 13 februarie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. este incident atunci când hotărârea instanţei a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Acest motiv se priveşte a fi fondat în ceea ce priveşte justificarea calităţii procesuale pasive a Statului Român în litigiul de faţă, prin prisma aplicării prevederilor art. 221 - 224 C. civ.. Calitatea procesuală pasivă constă în identitatea între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic supus judecăţii.

În mod greşit s-a reţinut de către instanţa de apel că Statul Român nu are calitatea procesuală pasivă în litigiul dedus judecăţii, faţă de natura faptei pretins ilicite, nefiind considerat, prin omisiunea de a acţiona pentru eradicarea deficienţelor constatate răspunzător de producerea prejudiciului.

Din perspectiva calităţii procesuale pasive a Statului Român în cauza dedusă judecăţii, în absenţa unor norme cu caracter special prin care să se reglementeze o cale de atac internă reală şi efectivă prin intermediul căreia o instanţă independentă şi imparţială să poată analiza pretinse încălcări ale art. 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului de natura celor reclamate în cauza de faţă, astfel cum prevede art. 13 din Convenţie, Înalta Curte constată că instituţia răspunderii civile delictuale prin care se tinde la angajarea răspunderii Satului Român pentru încălcările afirmate reprezintă temeiul juridic incident şi adecvat al cauzei, răspunderea civilă delictuală fiind, potrivit dreptului intern, răspunderea de drept comun.

Totodată, calitatea procesuală pasivă a Statului Român pentru pretenţiile deduse judecăţii derivă din constatările Curţii Europene a Drepturilor Omului, întrucât statele semnatare ale Convenţiei sunt datoare să se doteze cu un regim penitenciar de executare a pedepselor privative de libertate sau a arestului preventiv apte de a asigura celor arestaţi şi condamnaţi, respectarea garanţiilor art. 3 din Convenţie.

În plus, într-o consistentă jurisprudenţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauzele soluţionate împotriva României, a constatat în mod repetat încălcări ale garanţiilor oferite de art. 3 din Convenţie - interzicerea torturii şi a tratamentelor greve, inumane ori degradante -, ceea ce a condus la concluzia existenţei unei probleme structurale în România în privinţa sistemului penitenciar şi a centrelor de detenţie ori de arest preventiv, împrejurări ce au condus la activarea procedurii pronunţării hotărârii-pilot în cauza Rezmiveş şi alţii împotriva României din 25 aprilie 2017.

În sensul celor anterior arătate, sunt relevante paragrafele 71, 72 din Hotărârea-pilot Rezmiveş: "71. Curtea a declarat în numeroase rânduri că art. 3 din Convenţie consacră una dintre valorile fundamentale ale societăţii democratice [a se vedea, în special, Mocanu şi alţii împotriva României (MC), nr. 10865/09 ş.a., pct. 315; CEDO 2014 (extrase); El-Masri împotriva fostei Republici Iugoslave a Macedoniei (MC), nr. 39630/09, pct. 195, CEDO, 2012; Gafgen împotriva Germaniei(MC), nr. 22978/05, pct. 87, CEDO 2010; Labita împotriva Italiei (MC), nr. 26772/95, pct. 119, CEDO 2000-IV; şi Selmouni împotriva Franţei (MC), nr. 25803/94, pct. 95, CEDO 1999-V]. Într-adevăr, interzicerea torturii şi a pedepselor şi a tratamentelor sau degradante este o valoare ce ţine de civilizaţie şi este strâns legată de respectarea demnităţii umane. Art. 3 nu prevede restricţii, fiind astfel în contrast cu majoritatea clauzelor normative ale Convenţiei, şi nu admite nicio derogare, potrivit art. 15 par. 2, nici măcar în caz de pericol public care ameninţă viaţa naţiunii.

72. Curtea reaminteşte că, deşi măsurile privative de libertate implică de obicei pentru persoana deţinută unele inconveniente, suferinţa şi umilinţa survenite în cursul executării pedepsei închisorii nu trebuie totuşi să le depăşească în niciun caz pe cele pe care le presupune în mod inevitabil o anumită formă de tratament sau de pedeapsă legitimă. De asemenea, Curtea reaminteşte că pedeapsa închisorii nu determină pierderea, de către deţinut, a drepturilor garantate prin Convenţie. Dimpotrivă, în anumite cazuri, persoana privată de libertate poate avea nevoie de protecţia sporită din cauza vulnerabilităţii situaţiei sale şi pentru că se află în întregime în grija statului. Curtea reaminteşte în acest context că art. 3 impune autorităţilor o obligaţie pozitivă care constă în a se asigura că orice persoană privată de libertate este deţinută în condiţii care sunt compatibile cu respectarea demnităţii umane, că modalităţile de executare a pedepsei nu supun persoana în cauză unei suferinţe sau unei încercări de o intensitate care depăşeşte nivelul inevitabil de suferinţă inerent detenţiei şi că, ţinând seama de cerinţele practice ale detenţiei, sănătatea şi confortul persoanei sunt asigurate în mod corespunzător (Norbert Sikorski împotriva Poloniei, nr. 17599/05, pct. 130 şi 131, 22 octombrie 2009)."

Or, faţă de această situaţie, în cauza dedusă judecăţii, răspunderea statului nu poate fi exclusă pe considerentul că acesta răspunde patrimonial, obiectiv sau subiectiv, exclusiv după reguli derogatorii de la regimul ce guvernează răspunderea particularilor, nefiindu-i aplicabile, în acest caz, dispoziţiile C. civ. Argumentele invocate de pârâtul Statul Român nu sunt în măsură să justifice incapacitatea de drept civil a acestuia de a răspunde într-un raport juridic întemeiat pe principiile răspunderii civile delictuale.

Prin dispoziţiile legale incidente, respectiv art. 221 - 224 C. civ., este reglementată răspunderea civilă atât a persoanelor juridice de drept public, dar şi a statului, fie în raporturile juridice în care este titular de drepturi şi obligaţii, fie în subsidiar pentru obligaţiile autorităţilor publice.

În aceste condiţii, în speţă, instanţa de apel trebuia să reţină în sarcina Statului Român o răspundere directă pentru deficienţele sistemice de natură a afecta demnitatea umană, similare celor care fost constatate, de altfel, şi de instanţa europeană.

Pârâtul Statul Român nu se poate prevala în susţinerea lipsei calităţii procesuale pasive de dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 218/2002 şi ale art. 107 din Legea nr. 254/2003, deoarece textele de lege menţionate nu sunt de natură a institui o răspundere exclusivă a administratorului centrului de detenţie, înlăturând răspunderea statului, în condiţiile în care, potrivit legii civile, aceasta se constată în orice situaţie în care în sarcina sa a fost reţinută, în mod direct, prin fapta proprie, încălcarea unor obligaţii legale ce au cauzat altei persoane un prejudiciu.

Nu se poate considera că, în situaţia în care ar fi îndeplinite condiţiile legale pentru a opera răspunderea civilă delictuală, Statul Român nu poate răspunde delictual întrucât şi-ar fi îndeplinit obligaţiile ce îi reveneau în urma pronunţării hotărârii pilot, realizând un mecanism de reparare a prejudiciului de acest tip prin adoptarea Legii nr. 169/2017 de modificare şi completare a Legii nr. 254/2013, care prin art. 551 a reglementat compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare.

În ceea ce priveşte motivul de recurs invocat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor privind reţinerea în mod greşit a calităţii sale procesuale pasive, în condiţiile în care unităţile penitenciare au personalitate juridică, iar Administraţia Naţională a Penitenciarelor nu ar putea dispune cu privire la modul în care execută pedeapsa persoanele private de libertate, acest motiv nu poate fi primit.

Înalta Curte apreciază că şi respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ANP a fost în mod legal confirmată de instanţa de apel.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 756/2016 pentru organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (care reia dispoziţii similare din H.G. nr. 1849/2004, aplicabilă în perioada faptelor imputate prin cererea de chemare în judecată), activitatea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se desfăşoară în conformitate cu prevederile Constituţiei României, republicată, Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale etc.

Pe de altă parte, art. 2 alin. (2) din aceeaşi hotărâre de Guvern stabileşte: "(2) Administraţia Naţională a Penitenciarelor aplică strategia Guvernului României în ceea ce priveşte executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate pronunţate de instanţele judecătoreşti", astfel încât, reţinându-se în cauză conduita omisivă a autorităţilor naţionale în organizarea unui sistem penitenciar compatibil cu respectarea garanţiilor art. 3 din Convenţie, se confirmă calitatea procesuală pasivă şi a ANP pentru valorificarea pretenţiilor deduse judecăţii, în solidar cu Statul Român.

Pe de altă parte, Înalta Curte va reţine caracterul fondat al apărării pârâtului Penitenciarul Aiud în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, deoarece prin Sentinţa civilă nr. 1626 din data de 8 noiembrie 2017 a Tribunalului Alba, s-a respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Penitenciarul Aiud, ca fiind prescrisă, în aplicarea dispoziţiilor art. 2500 alin. (1) şi următoarele C. civ., respectiv a prevederilor art. 248 C. proc. civ.. De asemenea, prin Decizia nr. 121 din data de 13 februarie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia a menţinut, din această perspectivă, dispoziţiile sentinţei atacate.

Se va reţine şi faptul că prin sentinţa instanţei de fond a fost respinsă acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu Penitenciarul Gherla, ca neîntemeiată, dispoziţia fiind menţinută prin decizia Curţii de Apel Alba Iulia.

Drept urmare, se va reţine caracterul fondat al recursului declarat de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor în ceea ce priveşte soluţionarea de către instanţa de apel a legitimării procesuale pasive a Statului Român.

Deoarece prevederile art. 497 C. proc. civ. stabilesc că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel care a pronunţat hotărârea casată, se impune casarea cu trimitere a cauzei pentru ca instanţa de apel să stabilească situaţia de fapt şi să aplice în mod corect prevederile legii incidente, în scopul pronunţării unei hotărâri legale, raportat şi la justificarea calităţii procesuale pasive a Statului Român şi a calităţii procesuale pasive şi a ANP pentru valorificarea pretenţiilor deduse judecăţii, în solidar cu Statul Român.

Pentru aceste considerente, se va admite recursul declarat de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor împotriva Deciziei nr. 121 din data de 13 februarie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, se va casa decizia recurată şi se va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor împotriva Deciziei nr. 121 din data de 13 februarie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 februarie 2020.

GGC - GV