Suspension order upheld as appeal null for lacking statutory grounds

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Hotărârea Curţii de Apel Timişoara

Prin încheierea de şedinţă din data de 20 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. x/2019.1, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a suspendat judecarea cauzei, în baza art. 411 pct. 2 din C. proc. civ., reţinând că părţile au lipsit nejustificat şi nu au solicitat judecarea cauzei şi în lipsă.

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a declarat recurs A..

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la data de 11 decembrie 2019, sub nr. x/2019/a1.1, şi repartizată aleatoriu, spre soluţionare, completului filtru nr. 6.

În motivarea cererii, invocând dispoziţiile art. 426 şi art. 427 din C. proc. civ. şi cele ale Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, recurentul - contestator a susţinut că actul procedural menţionat trebuie să poarte semnătura celor menţionaţi în cuprinsul său. Or, lipsa semnăturilor de pe încheiere poate atrage răspunderea penală a celor angajaţi în înfăptuirea actului de justiţie, precum şi nulitatea actului de procedură.

3. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin rezoluţia din data de 12 decembrie 2019, completul filtru nr. 6 a stabilit termen de judecată la data de 06 februarie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, intimatul cu o copie a motivelor de recurs.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul în condiţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., reţinând şi prevederile art. 499 teza finală din acelaşi cod, potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

În considerarea caracterului său de cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Corelativ, art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. stabileşte că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar art. 489 alin. (1) din acelaşi cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, afară de cazul în care instanţa de judecată ar invoca din oficiu motive de ordine publică.

Interpretarea acestor prevederi legale impune, totodată, şi concluzia că cerinţa motivării recursului implică, în mod necesar, ca recurentul să formuleze critici de nelegalitate prin raportare directă la soluţia şi motivele cuprinse în hotărârea recurată. Prin urmare, cererea de recurs trebuie să se constituie într-o critică pertinentă a hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să aibă corespondent în acelea prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. şi, în acelaşi timp, să se raporteze la ceea ce s-a statuat prin hotărârea recurată pentru ca instanţa învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar eficient.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, iar instanţa de recurs nu poate examina decât susţinerile ce reprezintă veritabile critici la adresa hotărârii atacate prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora în vreunul dintre motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 din C. proc. civ.

Când motivele de fapt ale recursului nu satisfac aceste exigenţe, referindu-se la aspecte străine de soluţia dispusă prin hotărârea recurată şi de considerentele care susţin în mod necesar această soluţie, trebuie considerat că cerinţa motivării recursului nu este îndeplinită, acesta fiind lovit de nulitate.

În litigiul pendinte, Înalta Curte reţine că, prin cererea de recurs formulată, s-au invocat pretinse nereguli legate de modalitatea de comunicare a încheierii de şedinţă din data de 20 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, în cadrul procedurii derulate ulterior redactării actului atacat.

Procedând într-o asemenea manieră, recurentul-contestator nu a indicat în concret care sunt motivele de nelegalitate ce pot fi imputate încheierii atacate şi nu a formulat critici, care, circumscrise motivelor de recurs prevăzute de lege, sunt de natură a susţine nelegalitatea actului de procedură menţionat.

În condiţiile în care motivele de fapt ale recursului sunt străine de acelea expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 din C. proc. civ., sancţiunea care intervine, în sensul prevederilor art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ, este cea a nulităţii, care operează nu doar atunci când recursul este nemotivat, ci şi atunci când criticile propriu-zise nu sunt susceptibile de încadrare în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ, va constata nul recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din 20 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din 20 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 februarie 2020.

GGC - GV