Failure to clarify factual basis and assess witness testimony in intermediation commission dispute under Civil Procedure Code

Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slatina sub nr. x/2017, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 50.000 euro, actualizată cu rata dobânzii legale, reprezentând 10% din valoarea tranzacţiei, respectiv vânzarea-cumpărarea SC C. SRL conform contractului de prestări servicii încheiat la data de 15.03.2015, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul din data de 10.01.2018 instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Slatina.

Prin Sentinţa civilă nr. 47/10.01.2018, pronunţată de Judecătoria Slatina în Dosar nr. x/2017, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Slatina invocată de instanţă din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Tribunalului Olt.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 26.02.2018, sub nr. x/2017.

Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin Sentinţa civilă nr. 549/05.11.2018, Tribunalul Olt a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunţată în apel:

Prin Decizia nr. 1191/23.04.2019, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 549/05.11.2018, pronunţată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatul pârât B..

Cererea de recurs:

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta A., dosarul fiind înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 01 iulie 2019.

Se critică decizia recurată ca fiind nelegală în baza art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta susţine că instanţa de judecată a interpretat greşit contractul de prestări servicii atunci când a considerat că nu s-a dovedit încheierea între părţi a contractului de intermediere vânzare-cumpărare între SC C. SRL prin care recurenta se obliga să găsească un cumpărător eligibil, iar intimatul s-a obligat să-i achite contravaloarea serviciilor prestate stabilită la 10% din totalul tranzacţiei, aşa cum rezultă din art. IV şi VI din contract, în condiţiile în care a depus la dosarul cauzei acest contract, s-a recunoscut la interogatoriu de către intimat că a încheiat acest contract, atât la prima întrebare din interogatoriu, cât şi la a II-a întrebare.

În mod greşit instanţa a refuzat audierea martorului D., deşi acest martor a fost prezent atât la încheierea contractului, în momentul în care a intermediat vânzarea-cumpărarea cu intimatul E. în luna aprilie 2015 la Registrul Comerţului, cât şi la F. Caracal, unde E. a plătit o parte din contravaloarea acţiunilor societăţii SC. C. SRL.

Deşi intimatul a recunoscut la interogatoriu vânzarea - cumpărarea societăţii, astfel cum rezultă şi din declaraţia notarială a martorului ocular D., din adresa nr. x/02.10.2018 a F. Regiunea Sud-Vest în care se arată că E. a efectuat depuneri în numerar către SC C. SRL, din certificatul constatator de la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Olt din data de 27.04.2015, din care rezultă că E. are calitatea de asociat al SC C. SRL, calitate pe care nu a avut-o până în acel moment, respectiv până la negocierea şi vânzarea acestei societăţi prin intermediul recurentei, în mod nelegal Tribunalul Olt şi Curtea de Apel Craiova au pronunţat cele două hotărâri, fără să aibă în vedere înscrisurile autentice, depoziţiile martorilor.

Vânzarea rezultă şi din înscrisurile administrate privind balanţele de verificare ale acestei societăţi, din adeverinţa nr. x/13.02.2015 de la Primăria (...) din care rezultă că societatea lucrează în arendă şi este reprezentată de administratorul B. în calitate de arendaş, din împuternicirea pe care B. a dat-o recurentei pentru vânzarea societăţii SC C. SRL. Totodată, înscrisurile de la ORC de pe lângă Tribunalul Olt, respectiv certificatul constatator privind SC C. SRL, dovedesc că E. devine acţionar al societăţii din 27.04.2015, respectiv din momentul încheierii negocierilor şi vânzării societăţii.

Instanţa a interpretat greşit contractul de prestări servicii ca instituind o obligaţie de rezultat, considerând executate obligaţiile numai în cazul în care între terţul, identificat de către recurentă, şi pârât se încheie contractul menţionat în contractul de prestări-servicii cu B..

În mod surprinzător, Curtea de Apel Craiova nu a amintit de rezilierea contractului încheiat de B. şi SC G. SRL, la data de 30.04.2015, reziliere având ca obiect intermedierea vânzării SC C. SRL, ceea ce dovedeşte că recurenta a intermediat această vânzare cumpărare.

Nici Curtea de Apel Craiova şi nici Tribunalul Olt nu au observat înscrisurile de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt, privind situaţia SC C. SRL, în sensul că E. devine asociat la data de 27.04.2015.

Recurenta consideră că interpretarea greşită a obiectului cauzei, a probelor administrate, refuzul de a administra alte probe, motivele contradictorii ale celor două hotărâri judecătoreşti a căror casare o solicită, o îndreptăţesc să solicite admiterea recursului.

Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor iar, prin încheierea din 28 noiembrie 2019, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 1191 din data de 23 aprilie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea recursului la data de 6 februarie 2020.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recurenta şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., arătând că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii, respectiv că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Analizând aceste critici, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, deşi hotărârea pronunţată de către instanţa de apel este motivată, motivarea este neconvingătoare, bazată fiind pe o neclarificare a situaţiei de fapt, ceea ce echivalează cu o nemotivare corespunzătoare şi atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

Astfel, deşi se pleacă de la premisa încheierii contractului de prestări servicii din 15 martie 2015 între reclamantă şi B., ca unic asociat al SC C. SRL, şi a dovedirii transformării SC C. SRL din societate unipersonală, în societate cu doi asociaţi (B. şi E.), instanţa explică în mod neconvingător această transformare prin raportare la cuantumul sumelor şi la momentul la care acestea au fost virate de către E. în contul SC C. SRL.

Instanţa de apel justifică transformarea SC C. SRL din societate unipersonală în societate pluripersonală printr-o posibilă cesiune parţială a părţilor sociale, cu alte cuvinte printr-o posibilă vânzare parţială a societăţii, care ar rezulta din vărsarea în contul SC C. SRL a sumei de 100 RON de către E..

Suma de 45000 euro, plătită între aceleaşi părţi, la o dată ulterioară, a fost considerată de către instanţa de apel ca o posibilă majorare a capitalului social sau ca aport al noului asociat, fără să se verifice dacă reprezintă contravaloarea părţilor sociale, cu motivarea că o atare analiză, vizând constatarea unei simulaţii, excede obiectului cauzei şi, oricum, ar fi fost de competenţa completurilor specializate în litigii cu profesionişti.

Aceste prezumţii asupra situaţiei de fapt puteau fi clarificate prin administrarea tuturor probelor solicitate.

Astfel, martorul D., indicat de reclamantă ca fiind martor ocular la toate operaţiunile relevante, nu a fost audiat în primă instanţă, dar nici în faza procesuală a apelului, deşi s-a cerut audierea lui.

Instanţa de apel a respins această solicitare cu motivarea că în încheierea din 14.05.2018 s-a menţionat că nu instanţa, ci reclamanta a renunţat la audierea martorului D., iar această probă nu era concludentă şi utilă cauzei în acel moment.

Procedând astfel, instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 22 alin. (2), art. 254 alin. (5) coroborate cu art. 479 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, chiar şi în apel, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, scop în care, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc, din oficiu, chiar în faza procesuală a apelului.

Prima instanţă de fond nu a audiat pe martorul D. întrucât reclamanta nu a insistat în administrarea probei pentru că aspectele pe care dorea să le dovedească au fost probate prin răspunsul la interogatoriu. Au fost astfel încălcate prevederile art. 257 alin. (2) din C. proc. civ. care dau dreptul instanţei să dispună chiar administrarea din oficiu a unei probe cu privire la care s-a renunţat.

Instanţa de apel a făcut în mod greşit aplicarea art. 254 alin. (6) din C. proc. civ. potrivit căruia părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii, întrucât acest text trebuie interpretat în coroborare cu obligaţia instanţei de apel, ca instanţă de fond, de a-şi exercita rolul activ pentru aflarea adevărului în cauză, inclusiv prin posibilitatea de a completa probele administrate la prima instanţă, reglementată de art. 479 alin. (2) din C. proc. civ.

În condiţiile în care, prin extrasul de la Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt, s-a dovedit că la data de 23.04.2015 a avut loc transformarea SC C. SRL din societate unipersonală în societate pluripersonală, eveniment care se situează în intervalul 15.03.2015 - 15.06.2015, în care era aplicabil contractul de prestări de servicii încheiat între reclamantă şi pârât, dar nu s-a stabilit cu certitudine dacă E. a devenit asociat al SC C. SRL, urmare al intermedierii pe care a realizat-o reclamanta, nu se poate considera că situaţia de fapt a fost pe deplin stabilită, încă de la prima instanţă.

Lipsei de rol activ în stabilirea corectă şi completă a situaţiei de fapt i se adaugă şi o motivare neconvingătoare pe care instanţa de apel a realizat-o atunci când a prezumat natura juridică a depunerilor în numerar realizate de către E. în conturile SC C. SRL, lăsând să se înţeleagă că suma de 100 RON vărsată de E. în contul SC C. SRL ar putea echivala cu o vânzare parţială a părţilor sociale iar, în privinţa sumei de 45000 euro, cu o vânzare deghizată. Lămurirea acestei chestiuni era esenţială pentru a se stabili cu certitudine existenţa sau inexistenţa vânzării, în considerarea căreia urma să fie acordată remuneraţia de intermediere.

Motivarea este de esenţa hotărârilor şi constituie o garanţie pentru părţi că cererile lor au fost analizate cu atenţie şi oferă posibilitatea exercitării controlului judiciar.

Motivarea presupune în primul rând stabilirea corectă, în formă concisă şi clară a situaţiei de fapt, urmând ca, pentru fiecare din faptele reţinute, să se arate probele pe baza cărora au fost stabilite, pentru a nu se înţelege că este vorba de simple afirmaţii sau presupuneri, ci de probe legal administrate în cadrul procesului. Dacă probele sunt contradictorii, trebuie examinate în mod comparativ şi motivat de ce au fost reţinute unele şi înlăturate celelalte. În acest fel judecătorul stabileşte adevăratele raporturi dintre părţile aflate în conflict.

Or, sub acest aspect, motivarea instanţei de apel nu convinge întrucât nu cuprinde argumentele pentru care o parte din probele administrate au fost înlăturate, deşi tocmai acestora recurenta le acordă valoare probatorie, considerându-le pertinente şi concludente în soluţionarea cauzei.

Motivarea hotărârii constituie opera judecătorului, iar analiza pe care acesta o face, în legătură cu motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea în sensul unei anumite soluţii, trebuie să fie clară şi simplă, precisă, concisă şi fermă, să aibă deci putere de convingere. La fel de exactă trebuie să fie şi motivarea în ceea ce priveşte cererile pe care le-a respins.

În cauză nu doar că instanţa de apel nu a stabilit situaţia de fapt prin analizarea tuturor probelor administrate în cauză (spre pildă nu a menţionat nimic despre o eventuală reziliere a convenţiei de prestări servicii încheiată între SC G. SRL şi SC C. SRL, invocată de recurentă), dar a făcut şi o greşită aplicare a regulilor în materie de probaţiune, ceea ce slăbeşte fermitatea şi puterea de convingere a motivării hotărârii.

Cum situaţia de fapt nu a fost lămurită încă de la prima instanţă, decizia recurată nu putea fi motivată convingător, astfel că Înalta Curte, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., urmează să admită recursul, să caseze decizia atacată şi să trimită cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel, nefiind posibilă trimiterea cauzei la prima instanţă, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 480 alin. (3), de vreme ce părţile nu au solicitat în mod expres, prin cererea de recurs ori prin întâmpinare, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 1191 din 23 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 februarie 2020.

GGC - GV