Extraordinary revision dismissed for lack of determinative new documentary evidence proving unencumbered land boundaries

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

La data de 8 mai 2019, revizuenta A. a formulat, în contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului Craiova, cerere de revizuire a Sentinţei nr. 537 din 03 iulie 2007 pronunţate de Tribunalului Dolj în Dosarul nr. x/2005 (număr în format vechi 3583/2005), înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia I civilă.

Prin Sentinţa civilă nr. 400/14.06.2019, Tribunalul Dolj a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A., în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului Craiova.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Dolj a reţinut că revizuenta a invocat drept motiv de revizuire dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865, conform cărora revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Ipoteza asupra căreia s-a oprit revizuenta este cea a înscrisului nou reţinut de partea potrivnică, aceasta învederând instanţei că în urma demersurilor efectuate la cartea funciară referitoare la terenul din strada x nr. 100, a obţinut dispoziţia emisă în baza Legii nr. 10/2001 şi procesul-verbal încheiat la data de 28.11.2003 privind starea de fapt a imobilului, înscrisuri de care înţelege să se folosească în cauză.

Intimatul a invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire din perspectiva obiectului acesteia, susţinând că hotărârea împotriva căreia s-a formulat calea de atac nu poate face obiectul retractării.

Însă, sentinţa Tribunalului Dolj, pronunţată pe fond în soluţionarea litigiului întemeiat pe Legea nr. 10/2001 şi rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3417/19.03.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost apreciată ca fiind susceptibilă de revizuire, fiind singura hotărâre care a evocat fondul, după ce a fost casată Decizia nr. 208/2008 a Curţii de Apel Craiova.

Admisibilitatea cererii de revizuire a fost verificată de către instanţa de fond prin raportare la condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească înscrisul nou, respectiv de a avea forţă probantă prin el însuşi, de a fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită, de a nu fi putut fi produs în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţii şi de a fi determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanţă cu ocazia judecării fondului, soluţia ar fi fost alta decât cea pronunţată.

În acest scop, Tribunalul a reţinut că revizuentei i-a fost emisă dispoziţia nr. x/02.06.2006 care a făcut obiectul judecăţii pe fond în cauză, dispoziţie în care se face referire la procesul-verbal din 15.05.2006 privind situaţia imobilului, în care se arată că proprietatea din str. x se învecinează la est cu fostul amplasament Argeş nr. 100.

Astfel, la punerea în posesie a revizuentei pe amplasamentul de 127 mp din str. x ce a avut loc la data de 18.06.2012, aceasta ştia că se învecinează la est cu proprietatea din str. x.

De asemenea, în ceea ce priveşte proprietatea din str. x, procesul-verbal de situaţie imobil invocat în revizuire a fost emis la 28.11.2003, iar punerea în posesie având loc încă din anul 2004.

Aceasta a însemnat că înainte de punerea în executare a dispoziţiei nr. x/2006, respectiv de la debutul procesului soluţionat prin Sentinţa civilă nr. 537/2007 (care a avut loc un an mai târziu decât punerea în posesie a amplasamentului Argeş 100), revizuenta a cunoscut exact care sunt punctele de delimitare ale suprafeţei de 127 mp reconstituite, precum şi că vecinul de la est trebuia să fie proprietarul amplasamentului din str. x.

A apreciat Tribunalul Dolj că independent de cunoaşterea procesului-verbal de situaţie a terenului cu acest amplasament sau a dispoziţiei nr. x/10.06.2004 (ce a avut ca obiect restituirea în natură a terenului din str. x) invocată, de asemenea, ca înscris nou, revizuenta trebuia să valorifice situaţia creată din aşezarea celor două amplasamente vecine în cadrul litigiului pe fond, având un reper cert, respectiv limita dinspre vest a terenului din str. x, cu privire la care operaţiunile de punere în posesie avuseseră deja loc.

Analizând toate actele dosarului de fond, s-a constatat însă că în apel, a fost întocmit un raport de expertiză de către expertul B., potrivit căruia suprafaţa de teren ce i se putea acorda în natură revizuentei era mai mare, concluzie ce a fost îmbrăţişată de curtea de apel, însă decizia pronunţată a fost casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Comparând anexa 6 a raportului de expertiză întocmit de către expertul B. cu schiţa depusă la dosar în revizuire, s-a observat că terenul pentru care s-a solicitat recunoaşterea dreptului de proprietate a fost inclus în această variantă a expertizei, dar a fost înlăturată prin hotărâre irevocabilă.

Aşadar, Tribunalul Dolj a apreciat că înscrisurile invocate nu sunt determinante pentru schimbarea soluţiei adoptate prin Sentinţa civilă nr. 537/2007, că situaţia celor două amplasamente i-a fost cunoscută revizuentei independent de acest înscris care nu oferă o altă informaţie suplimentară decât cea care se desprinde prin deducţie logică şi din propriul proces-verbal de situaţie din anul 2006 (în care este menţionat ca vecin la est terenul din str. x) şi că instanţele au analizat deja posibilitatea restituirii unei suprafeţe de teren în plus faţă de cei 127 mp la care s-a referit dispoziţia primarului contestată, fapt care a determinat concluzia că cererea de revizuire este inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel revizuenta A., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.

În motivarea apelului, revizuenta a susţinut că deşi instanţa de fond a făcut trimitere, în mod corect la dispoziţiile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. şi la condiţiile care trebuie întrunite cumulativ de înscrisul invocat ca nou pe care se întemeiază cererea de revizuire, a făcut o apreciere greşită în ceea ce priveşte analiza concretă a acestor condiţii.

În acest sens, apelanta a menţionat că înscrisurile la care a făcut trimitere au fost înscrisuri noi, în condiţiile în care nici ea şi nici instanţa care a pronunţat Sentinţa civilă nr. 537/2007 nu le-a cunoscut, înscrisurile existând la data pronunţării acestei hotărâri.

A mai arătat că înscrisul nu a putut fi invocat în procesul în care a fost pronunţată Sentinţa civilă nr. 537/2007, deoarece a fost reţinut de partea potrivnică, respectiv de emitentul dispoziţiei nr. x/10.06.2004 şi al procesului-verbal din 28.11.2003.

A considerat apelanta că instanţa de fond a apreciat, în mod greşit, că înscrisurile invocate în susţinerea cererii de revizuire "nu sunt înscrisuri care să aibă forţă probantă prin ele însele, fără să fie nevoie a fi confirmate prin alte mijloace de probă, întrucât doar din simpla lor analiză nu rezultă cu certitudine că suprafaţa de teren de 67 mp face parte din proprietatea autorului revizuentei, C.", fără a avea în vedere că în procesul-verbal întocmit pentru imobilul din str. x s-a menţionat că acest teren se învecinează la vest cu "terenul revendicat de numitul C.".

În aceste condiţii, dat fiind că vechiul proprietar din strada x nr. 100 nu a contestat amplasamentul terenului restituit, iar emitentul înscrisurilor invocate ca înscrisuri noi a menţionat în cuprinsul acestora faptul că imobilul din str. x are ca vecini la vest proprietatea autorului său, C., apelanta a susţinut că este evident că suprafaţa liberă de 67 mp nu ar putea fi considerată "un teren al nimănui", fiind un teren care face parte din proprietatea autorului, C., din strada x nr. 98.

În opinia sa, în zonă nu a avut loc vreo alunecare de teren ca să poată lua naştere un alt corp de proprietate şi că din toate actele anterioare şi ulterioare exproprierii rezultă că cele două imobile de la nr. 98 şi respectiv nr. 100 au fost limitrofe.

Drept urmare, a considerat că atâta timp cât nu s-a contestat amplasamentul nici de către emitentul dispoziţiei şi nici de către beneficiarul dispoziţiei pentru terenul de la nr. 100, ci, dimpotrivă, s-a indicat ca vecinătate la vest, nominal "C.", reiese că acest teren de 67 mp a făcut parte din proprietatea autorului apelantei, C..

A mai arătat că instanţa de fond a făcut o serie de trimiteri la data punerii în executare a dispoziţiilor emise de Primarul municipiului Craiova pentru terenurile din str. x şi Argeş nr. 100 şi, în acest context, reţinând că "aceasta ştia că se învecinează la est cu proprietatea din strada x nr. 100".

Or, tocmai acest lucru l-a susţinut şi apelanta, că trebuie să se învecineze la est cu terenul din str. x, însă între cele două numere există o suprafaţă de 67 mp care nu este cuprinsă în niciuna din dispoziţiile emise de Primarul Municipiului Craiova pentru numerele 98 şi 100.

Cu privire la reţinerea instanţei de fond în sensul că "se observă că terenul pentru care s-a solicitat recunoaşterea dreptului de proprietate a fost inclus în această variantă a expertizei, dar a fost înlăturată prin hotărâre irevocabilă", apelanta a arătat că demersul său în acest dosar a vizat revizuirea Sentinţei civile nr. 537 din 03.07.2007 şi, pe cale de consecinţă, a faptului că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de Primarul municipiului Craiova în acel dosar, considerând însă că aceasta nu poate să se reflecte negativ asupra demersului său actual, în condiţiile în care nici Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a cunoscut la data pronunţării deciziei înscrisurile invocate ca înscrisuri noi în susţinerea cererii de revizuire.

Concluzionând, apelanta a susţinut că înscrisurile sunt determinante prin ele însele, deoarece din cuprinsul lor rezultă fără echivoc vecinătatea imobilului din str. x cu proprietatea autorului său, iar nu cu o suprafaţă de 67 mp nerestituită nici proprietarului de la 98 şi nici proprietarului de la 100, iar cu privire la "situaţia celor două amplasamente" reţinută de instanţa de fond în ultimul paragraf al considerentelor, a confirmat că aceasta îi era cunoscută, afirmând că cele două imobile se învecinează şi nicidecum că între ele se află o altă porţiune de teren.

Drept urmare, a considerat că instanţa de fond a făcut o greşită apreciere a condiţiilor concrete în privinţa admiterii cererii de revizuire şi, pe cale de consecinţă, faţă de motivele invocate, a solicitat admiterea apelului, schimbarea soluţiei pronunţată la fond în sensul admiterii cererii de revizuire a Sentinţei nr. 537 din 03.07.2007, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/2005 (număr în format vechi 3583/2005), admiterea în parte a acţiunii formulată de apelantă în baza Legii nr. 10/2001 şi restituirea în natură a diferenţei de suprafaţă de 67 mp, teren care face parte din imobilul situat în Craiova, str. x.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 282 din C. proc. civ. de la 1865.

La data de 29 octombrie 2019, intimatul Primarul municipiului Craiova a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei civile pronunţată de instanţa de fond ca fiind legală şi temeinică.

Prin Decizia civilă nr. 2887 din 05 noiembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a respins apelul, ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a apreciat că în mod corect prima instanţă a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1865 pentru a se dispune revizuirea Sentinţei civile nr. 537 din 03 iulie 2007, pronunţată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/2005, înscrisurile invocate ca fiind noi, respectiv dispoziţia nr. x/10.06.2004 şi procesul-verbal din 28.11.2003 privind imobilul din fosta str. x, neavând caracter determinant şi aptitudinea de a provoca o schimbare a soluţiei adoptate prin sentinţa menţionată.

Astfel, procesul-verbal privind punerea în posesie a imobilului situat în fosta str. x menţionează vecinătăţile acestuia, la vest figurând ca vecin "terenul revendicat de numitul C.", a cărui restituire în natură revizuenta A. a solicitat-o prin cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2005, însă acest înscris nu conţine date noi faţă de cele cunoscute instanţei şi avute în vedere la pronunţarea Sentinţei nr. 537 din 03 iulie 2007.

A argumentat instanţa de apel că încă de la momentul pronunţării Sentinţei nr. 537/03.07.2007 era cunoscut faptul că imobilul solicitat de reclamantă situat în fosta str. x se învecina la est cu imobilul situat la nr. 100, fiind depuse la dosar o serie de înscrisuri în care figurează această vecinătate, cum ar fi referatul privind propunerea de restituire a imobilului nr. x/15.05.2006 sau procesul-verbal privind starea de fapt a imobilului din str. x .

Ceea ce apelanta-revizuentă a invocat nu a fost faptul că vecinătatea din est îi era necunoscută ei şi instanţei la momentul pronunţării Sentinţei nr. 537 din 03 iulie 2007, ci că din faptul punerii în posesie a celor două imobile învecinate, în baza procesului-verbal din 28.11.2003 privind imobilul din fosta str. x şi a dispoziţiei nr. x/02.06.2006 cu privire la imobilul din str. x, rezultă o diferenţă de teren de 67 mp care nu ar fi fost atribuită niciunuia dintre proprietarii învecinaţi şi nici unei alte persoane.

Or, în aceste condiţii, procesul-verbal din 28.11.2003 privind situaţia imobilului din str. x, invocat ca înscris doveditor nou în cererea de revizuire, nu a avut forţă probantă prin el însuşi, fără a fi confirmat de alte mijloace de probă, întrucât numai prin coroborarea menţiunilor acestuia cu constatările şi măsurătorile din teren privind amplasamentul şi delimitarea celor două imobile din str. x şi nr. 100 s-ar putea constata existenţa diferenţei de 67 mp

În plus, din considerentele Sentinţei civile nr. 537 din 03 iulie 2007 a Tribunalului Dolj, precum şi ale Deciziei civile nr. 3417 din 19 martie 2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost menţinută această sentinţă, a rezultat că motivul pentru care instanţele au respins acţiunea reclamantei, menţinând dispoziţia nr. x/02.06.2006 emisă de Primăria municipiului Craiova, prin care s-a dispus restituirea doar a suprafeţei de 127 mp, cu excluderea de la restituirea a celor 67 mp, nu a avut legătură cu faptul că reclamanta nu şi-ar fi dovedit dreptul de proprietate şi pentru aceasta suprafaţă sau că respectiva porţiune de teren ar fi fost atribuită ori restituită unei alte persoane, ci pe considerentul că aceasta nu era liberă, fiind ocupată de carosabil şi trotuar.

Sub acest aspect, reţinerile instanţelor s-au bazat pe concluziile expertizei în specialitate topografie efectuate la prima instanţă de expertul D., în timp ce soluţia Curţii de Apel Craiova prin care s-a admis în parte acţiunea revizuentei în apel, dispunându-se restituirea pe o suprafaţă totală de 261,76 mp, s-a bazat pe expertiza efectuată în apel de expertul B. care a procedat la măsurarea terenului din str. x şi dintr-un alt unghi (în funcţie de înclinarea laturilor conform valorilor unghiulare din schiţele imobilului clădire).

Aşa fiind, curtea de apel a apreciat că înscrisurile invocate de revizuentă nu au adus date noi, referindu-se doar la întinderea şi amplasamentul terenului situat în fosta str. x, iar nu la inexistenţa pe cei 67 mp alăturaţi acestui teren şi celui al revizuentei a unor detalii de sistematizare (trotuar, carosabil) şi nici la unghiul de măsurare a terenului revendicat de reclamantă care să dea forţă probantă superioară expertizei efectuate în apel.

Drept urmare, dispoziţia nr. x/10.06.2004 şi procesul-verbal din 28.11.2003 privind imobilul din fosta str. x nu puteau determina o altă soluţie decât cea adoptată de instanţă în Dosarul nr. x/2005, neavând legătură cu împrejurările de fapt care au format convingerea instanţei că se impune excluderea celor 67 mp de la restituirea în natură.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuenta A., criticând-o pentru nelegalitate.

Recurenta-revizuentă a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar modificarea hotărârii recurate în sensul admiterii apelului şi schimbării soluţiei pronunţate la fond, cu consecinţa admiterii cererii de revizuire.

În motivarea recursului, criticile aduse hotărârii instanţei de apel au vizat aspecte de nelegalitate întemeiate de recurenta-revizuentă pe dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865.

Recurenta-revizuentă a susţinut că prin Sentinţa civilă nr. 537/03.07.2007 a fost respinsă acţiunea formulată de aceasta prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului-teren în suprafaţă de 345 mp, situat în Craiova, str. x.

Prin dispoziţia nr. x din 02.06.2006, emisă de Primarul municipiului Craiova, s-a restituit recurentei în natură suprafaţa de 127 mp, teren situat în Craiova, str. x, restul terenului din str. x neputând fi restituit în natură, întrucât era ocupat de utilităţi.

Prin Decizia civilă nr. 208/11.06.2008, Curtea de Apel Craiova a admis apelul declarat de revizuentă, a admis în parte acţiunea în sensul că a dispus restituirea suprafeţei de 261,67 mp, însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de Primăria municipiului Craiova, a casat decizia pronunţată de Curtea de Apel Craiova şi a menţinut Sentinţa civilă nr. 537/2007 a Tribunalului Dolj.

A arătat recurenta că ulterior a intabulat în cartea funciară suprafaţa de 127 mp, iar cu ocazia determinării terenului a observat că se restituise vechiului proprietar al imobilului din str. x terenul limitrof cu proprietatea acesteia din str. x; vechiul proprietar a transmis dreptul său de proprietate, iar noii proprietari de la nr. 100 şi-au determinat la rândul lor amplasamentul, terenul acestora fiind intabulat în cartea funciară.

A mai arătat recurenta că în condiţiile în care noii proprietari ai terenului din fosta str. x au început ridicarea de construcţii, în raport de care s-a pus în discuţie valabilitatea autorizaţiei de construire, a formulat cerere la biroul de carte funciară pentru a i se elibera actele care au stat la baza intabulării în cartea funciară a terenului situat în str. x, ocazie cu care i-au fost remise dispoziţia nr. x/10.06.2004 şi procesul-verbal din 28.11.2003 întocmite cu privire la restituirea terenului din str. x, în baza Legii nr. 10/2001.

A învederat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 312 alin. (3) teza a II-a, deoarece atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au făcut o trimitere formală la cele două noi înscrisuri invocate în susţinerea cererii de revizuire, fără să analizeze în concret apărările revizuentei şi forţa probantă a înscrisurilor cu efecte asupra caracterului determinant al acestora.

A apreciat că hotărârea pronunţată de curtea de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii în contextul în care a avut în vedere faptul că înscrisurile invocate nu îndeplinesc condiţiile cerute de lege pentru a se reţine incidenţa art. 322 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât nu conţin date noi şi nu au forţă probantă prin ele însele.

S-a reţinut că "în procesul-verbal privind punerea în posesie a imobilului situat în fosta str. x sunt menţionate vecinătăţile acestuia, la vest figurând ca vecin "terenul revendicat de numitul C.", a cărei restituire în natură revizuenta A. a solicitat-o".

Cum fostul proprietar al fostei străzi Argeş nr. 100 nu a contestat amplasamentul terenului restituit, iar pe latura de est revizuenta se învecinează cu acesta, rezultă că cei 67 mp i se cuvin, acest teren neputând să figureze fără niciun proprietar.

De asemenea, instanţa de apel a reţinut că procesul-verbal din 28.11.2003 nu poate avea o forţă probantă prin el însuşi, însă la momentul efectuării celor două expertize, acest proces-verbal nu era cunoscut experţilor, iar la momentul când s-a judecat procesul în care s-a pronunţat hotărârea a cărei revizuire o solicită instanţa nu a cunoscut că această suprafaţă este liberă, deoarece dacă ar fi fost depuse la dosar cele două înscrisuri pe care revizuenta le-a invocat, s-ar fi putut determina cu certitudine limitele restituirii prin includerea suprafeţei menţionate.

A susţinut recurenta-revizuentă că cele două înscrisuri au caracter determinant, deoarece nu trebuie confirmate de alte mijloace de probă aşa cum a reţinut instanţa de apel. Trimiterea la alte constatări şi măsurători decât cele efectuate în dosarul din 2007 este neavenită, întrucât cele două înscrisuri noi au caracter determinant prin raportare la măsurătorile avute în vedere de instanţă atunci când a pronunţat hotărârea a cărei revizuire a solicitat-o.

A concluzionat revizuenta că cele două înscrisuri noi relevă tocmai faptul că suprafaţa de 67 mp era liberă, fiind amplasată în fapt în prezent între terenul revizuentei care i s-a restituit (cel de 127 mp) şi terenul din str. x, astfel că se impune în temeiul principiilor enunţate în legile de reparaţie, în special principiul restituirii în natură, să i se restituie o suprafaţă de teren liberă care face parte din vechea proprietate a autorului său.

La termenul de judecată din 06 februarie 2020, Înalta Curte a reţinut cu titlu de concluzii scrise întâmpinarea formulată de intimatul Primarul municipiului Craiova în raport de dispoziţiile art. 1141 alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865.

În cuprinsul acestora, intimatul a reiterat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., susţinând că pentru a se putea invoca ipoteza prevăzută de această dispoziţie legală şi a se admite cererea de revizuire trebuie întrunite cumulativ următoarele condiţii: partea interesată să se bazeze pe înscrisuri noi, care nu au fost folosite în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată; înscrisul să aibă forţa probantă prin el însuşi, fără să fie nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă; înscrisul să fi existat la data când a fost pronunţată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată, fie pentru că fost reţinut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor; înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanţa cu ocazia judecării fondului, soluţia ar fi fost alta decât cea pronunţată.

Or, dispoziţia nr. x/10.06.2004 şi procesul-verbal din 28.11.2003, nu sunt înscrisuri care să aibă forţa probantă prin ele însele, fără să fie nevoie de a fi confirmate prin alte mijloace de probă, întrucât doar din simpla lor analiza nu rezultă cu certitudine că suprafaţa de teren de 67 mp face parte din proprietatea autorului revizuentei, C..

Pe de altă parte, a apreciat că nu este îndeplinită nici condiţia ca înscrisul să fie determinant, în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanţă, cu ocazia judecării fondului, soluţia ar fi fost alta decât cea pronunţată, întrucât în soluţionarea în fond a litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2005, instanţele de judecată au apreciat asupra posibilităţii restituirii în natură a terenului în funcţie de identificarea fostului amplasament, conform actelor de proprietate şi actelor de expropriere, astfel încât, dacă ar fi existat o suprafaţă liberă din amplasamentul autorului reclamantei, aceasta ar fi fost identificată de către expert. Or, terenul restituit conform dispoziţiei a fost identificat şi coincide cu cel din decretul de expropriere ca amplasament şi poziţionare.

Examinând hotărârea instanţei de apel prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat şi urmează a fi respins, pentru considerentele ce succed:

Cu titlu prealabil, se reţine că recurenta-revizuentă a invocat incidenţa motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. de la 1865 - "când hotărârea s-a dat de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii"-, însă în dezvoltarea acestuia se aduc critici sub aspectul nelegalităţii deciziei atacate din perspectiva încălcării şi aplicării greşite a legii.

În consecinţă, criticile cu referire la soluţia de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă, pentru argumentul neîntrunirii condiţiilor legale vizând înscrisurile de care revizuenta s-a prevalat, în sensul de a fi noi, în accepţiunea art. 322 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., vor fi analizate prin prisma dispoziţiilor art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

Este de menţionat că legiuitorul, prin dispoziţiile art. 322 din C. proc. civ., a reglementat revizuirea ca o cale extraordinară de atac prin care se tinde la retractarea unei hotărâri care are beneficiul autorităţii de lucru judecat, aşa încât motivele care permit un atare demers trebuie privite ca unele de excepţie, respectiv ca unele care sunt de strictă interpretare şi aplicare.

În speţă, recurenta-revizuentă a invocat, ca temei al cererii de revizuire exercitate împotriva unei hotărâri definitive, motivul reglementat prin art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., normă conform căreia revizuirea poate fi cerută "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-a desfiinţat sau s-a modificat hotărârea unei instanţei pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere."

Admisibilitatea unei cereri de revizuire fundamentată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 teza I din C. proc. civ. implică îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: existenţa unui înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată; înscrisul să fi existat la data judecăţii şi să fi fost descoperit după data pronunţării hotărârii judecătoreşti; înscrisul să aibă forţă probantă prin el însuşi şi să aibă caracter determinant, adică să fi fost apt a conduce la o altă soluţie decât cea pronunţată; imposibilitatea prezentării înscrisului în instanţa care a pronunţat hotărârea atacată să fie datorată fie reţinerii înscrisului de către partea potrivnică, fie imposibilităţii de înfăţişare dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor.

În raport de circumstanţele cauzei, recurenta-revizuentă a pretins nelegalitatea deciziei atacate în considerarea conţinutului probator al înscrisurilor noi - dispoziţia nr. x/10.06.2004 şi procesul-verbal din 28.11.2003 -, pe care instanţa de apel, în opinia recurentei-revizuente, ar fi trebuit să le aibă în vedere ca relevante în determinarea cu certitudine a limitelor restituirii în natură, prin includerea suprafeţei de 67 mp ce face parte din vechea proprietate a autorului recurentei-revizuente.

În condiţiile în care s-a invocat caracterul determinant al înscrisurilor pe care recurenta şi-a fundamentat cererea de revizuire, era imperios necesar a se stabili dacă acestea au caracter hotărâtor în economia litigiului supus procedurii revizuirii, condiţie de legalitate necesar a fi întrunită în lumina dispoziţiilor art. 322 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Ţinând seama de consecinţele severe care se produc în cazul revizuirii unei hotărâri judecătoreşti definitive, anume retractarea acesteia şi rejudecarea căii de atac în care fusese pronunţată, instanţa de revizuire trebuia să verifice dacă înscrisurile invocate conţin date noi şi au forţă probantă prin ele înseşi, adică sunt apte să conducă la o altă soluţie decât cea pronunţată prin Sentinţa civilă nr. 537 din 03 iulie 2007 a Tribunalului Dolj.

Din această perspectivă, contrar susţinerilor recurentei-revizuente, în analiza caracterului determinant şi a aptitudinii de a provoca o schimbare a soluţiei adoptate prin sentinţa menţionată, în mod corect curtea de apel a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ., câtă vreme înscrisurile de care se prevalează recurenta-revizuentă nu atestă o situaţie juridică nouă, ci se referă doar la întinderea şi amplasamentul terenului învecinat situat în fosta str. x.

În contextul în care situaţia de fapt a fost stabilită prin Sentinţa civilă nr. 537 din 03 iulie 2007 a Tribunalului Dolj, suprafaţa de teren de 67 mp rezultată din faptul punerii în posesie a celor două imobile direct învecinate şi despre care se susţine că este liberă, nu poate fi constatată prin raportarea celor două înscrisuri la măsurătorile avute în vedere de către instanţă atunci când a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită.

Or, din acest punct de vedere, dispoziţia nr. x/10.06.2004 şi procesul-verbal din 28.11.2003 privind situaţia imobilului din str. x nu au forţă probantă prin ele înseşi, fără să fie nevoie a fi confirmate prin alte mijloace de probă cu referire la amplasamentul şi delimitarea celor două imobile din str. x şi nr. 100, întrucât din simpla lor analiză nu rezultă cu certitudine existenţa suprafeţei de teren ce se solicită a fi restituită, după cum în mod corect a reţinut curtea de apel.

De altfel, prin Decizia nr. 3417/19.03.2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia civilă şi de proprietate intelectuală, pronunţată în Dosarul nr. x/2005, prin care a fost menţinută Sentinţa civilă nr. 537/2007 a Tribunalului Dolj, s-a statuat că excluderea de la restituire a suprafeţei de 67 mp s-a datorat faptului că este ocupată de carosabil şi trotuar - amenajări de utilitate publică -, împrejurare menţionată în dispoziţia nr. x/02.06.2006 emisă de Primăria municipiului Craiova şi confirmată de concluziile expertizei tehnice în specialitatea topografie efectuate în dosarul de fond.

În atare condiţii, înscrisurile invocate de recurenta-revizuentă nu aduc date noi care să evidenţieze inexistenţa unor detalii de sistematizare (trotuar, carosabil) pe suprafaţa de teren de 67 mp alăturată terenului situat în fosta str. x şi celui al recurentei-revizuente.

Drept urmare, este corectă concluzia instanţei de apel în sensul că dispoziţia nr. x/10.06.2004 şi procesul-verbal din 28.11.2003 nu puteau determina o altă soluţie decât cea care face obiectul cererii de revizuire.

În consecinţă, este de prisos a fi analizate criticile prin care recurenta-revizuentă susţine că înscrisurile evocate au fost reţinute de către partea potrivnică, câtă vreme cerinţele impuse de art. 322 pct. 5 din C. proc. civ. trebuie satisfăcute în mod cumulativ.

Ceea ce se tinde în realitate, prin intermediul cererii de revizuire, cât şi a motivelor de recurs invocate, nu este valorificarea unor înscrisuri noi, determinante, care să releve o altă situaţie de fapt decât cea stabilită iniţial, ci o reluare a judecăţii, cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat.

Raportat considerentelor expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 2887 din 05 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuenta A. împotriva Deciziei nr. 2887 din 05 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 februarie 2020.

GGC - GV