Collection rights distribution: mandatory per-channel calculation based on playlist duration under Law 8/1996 vs. audience and revenue criteria

I. Primul ciclu procesual

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2011 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanta SC A. SRL a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând obligarea B. la calculul sumei de repartizat proporţional cu difuzarea fonogramelor pentru anii 2009 - 2010, provenită din utilizarea de către C. de fonograme produse de către reclamantă, sumă care include repartiţia pentru postul C., repartiţia pentru cablu, repartiţia pentru ambiental, repartiţia pentru copia privată; obligarea B.. la plata către reclamantă a acestor sume, cu plata dobânzii legale, calculate de la data introducerii acţiunii până la rămânerea irevocabilă a hotărârii precum şi actualizarea acestor sume cu rata inflaţiei până la achitarea lor efectivă. A mai solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa civilă nr. 273/05.03.2015 a fost respinsă acţiunea, ca neîntemeiată, şi a fost respinsă cererea de obligare la calculul sumelor datorate ca rămasă fără obiect.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC A. SRL.

Prin Decizia nr. 389A/25 mai 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active, ca neîntemeiată; a admis apelul declarat de reclamantă şi, drept consecinţă, a schimbat în parte sentinţa în sensul că a admis acţiunea în parte; a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 70.455 RON remuneraţie aferentă perioadei 2009 - 2010, precum şi la plata dobânzii legale de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective, din care se vor scădea sumele consemnate potrivit procesului-verbal din 18.05.2011 încheiat de B.E.J .D. în Dosarul nr. x/2011, actualizate cu rata inflaţiei; s-a menţinut în rest sentinţa şi a fost respinsă cererea intimatei B.. privind acordarea cheltuielilor de judecată în apel, ca neîntemeiată.

Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut în esenţă că:

Între apelanta reclamantă şi C. s-au încheiat două contracte de comandă a unor opere viitoare şi de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor, după cum urmează: contractul de cesiune a dreptului de autor nr. A1703/27.04.2009, prin care apelanta SC A. SRL, în calitate de producător, s-a obligat să producă patru piese muzicale originale pentru emisiunea LIVE constând în transmisia pe canalul E., durata fiecărei piese muzicale fiind fixată în mod distinct pentru emisiunile de dimineaţă (10 min 40 sec), prânz (15 min 36 sec), seară (32 min 23 sec) şi noapte (16 min 33 sec), prevăzându-se că F. are calitatea de compozitor şi de interpret, producătorul fiind A.. SRL, În schimbul cesiunii drepturilor patrimoniale de radiodifuzare, de retransmitere şi de comunicare publică sub orice formă a operelor de comandă (art. 5), s-a convenit, ca formă a remuneraţiei, ca playlist-urile să fie transmise de C. către G.. pentru compozitorul F., către H. pentru interpretul F. şi către B.. pentru producătorul SC A. SRL (art. 8), contractul fiind încheiat iniţial până la 1.10.2009, ulterior prelungit prin actele adiţionale nr. x/1.10.2009 şi nr. 2 până la 31.12.2010. Totodată, între aceleaşi părţi s-a încheiat de cesiune a dreptului de autor nr. A798/19.01.2010 prin care apelanta SC A. SRL, în calitate de producător, s-a obligat să producă două piese muzicale originale pentru emisiunile I. şi J., transmise pe canalul E., durata fiecărei piese muzicale fiind fixată în mod distinct pentru K. (6 min 12 sec) şi L. (3 min 30 sec), restul clauzelor fiind similare primului contract menţionat.

Potrivit voinţei reale a părţilor, A.. SRL a rămas, în raporturile cu organismele de gestiune colectivă, inclusiv cu intimata B.., titularul dreptului de a încasa remuneraţia calculată potrivit dispoziţiilor legale şi metodologiilor aplicabile, deoarece potrivit art. 8, C. s-a obligat să transmită playlist-urile către B.. pentru producătorul SC A. SRL, finalitatea acestei operaţiuni neputând fi alta decât încasarea sumelor cuvenite pentru gestiunea obligatorie prin organismele colective de gestiune a drepturilor de autor, aplicabilă în cazul dreptului de retransmitere prin cablu, potrivit art. 1231 din Legea nr. 8/1996. Deşi părţile au utilizat, impropriu, noţiunea de cesiune exclusivă, de vreme ce din art. 8 rezultă că producătorul A.. SRL a rămas titularul dreptului de a primi remuneraţia cuvenită pentru operele radiodifuzate de C., care fac obiectul celor două contracte, rezultă că operaţiunile contractuale descrise au natura unor licenţe exclusive către C.. Rezultă foarte clar şi din adresa comunicată de C. intimatei că, prin cele două contracte arătate mai sus, nu s-a mai convenit o astfel de plată realizată de C. direct către reclamantă. Celelalte aspecte învederate în adresa menţionată, realizarea sau nu a veniturilor de către C. prin difuzarea emisiunilor pe E., neavând relevanţă în cauză după cum va rezulta din considerentele ce urmează pe fondul cauzei.

Pe fondul apelului, au fost avute în vedere prevederile art. 134 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările ulterioare, normă din care rezultă că repartizarea individuală a sumelor cuvenite titularilor de drepturi se face proporţional cu utilizarea repertoriului fiecăruia, nefiind prevăzut niciun criteriu adiţional (cum este cel al audienţei radiodifuzorului care a utilizat respectivul repertoriu), precum şi că legea obligă organismele de gestiune colectivă să stabilească, între altele, regulile de repartizare a sumelor colectate între titularii de drepturi prin hotărârea membrilor organismului de gestiune colectivă, luată în cadrul adunării generale, iar nu de către alte foruri statutare ale respectivului organism.

B. i-a comunicat apelantei că, din remuneraţia plătită de C. pentru anii 2009 - 2010, aferentă utilizării fonogramelor pe posturile de televiziune ale C., societăţii apelante i se cuvin sumele de 7.474 RON (2009) respectiv 2.286 RON (sem. I 2010).

În esenţă, intimata B.. a avut în vedere împrejurarea că E. nu a avut venituri din publicitate în anul 2009 şi îi revin aproximativ 0,66 % din cheltuielile alocate Direcţiei Programe, pentru funcţionarea tuturor posturilor de televiziune ale C.. Ca urmare, în opinia intimatei, sunt aplicabile prevederile art. 1311 alin. (2) din Legea nr. 8/1996. Totodată, intimata a arătat că, potrivit procedurii de repartiţie a B.., aprobată de Consiliul Director al B.. "acolo unde o societate deţine mai multe posturi şi plăteşte nedefalcat pe posturi, valoarea unei secunde se ponderează cu audienţa postului unde este difuzată."

Având în vedere că apelanta a refuzat încasarea sumelor oferite, a fost parcursă procedura ofertei de plată şi a consemnaţiunii.

Criteriul ponderării cu audienţa postului a fost apreciat de instanţa de apel ca fiind unul nelegal, el fiind stipulat, contrar dispoziţiilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, doar prin hotărârea Consiliului Director, iar nu prin hotărârea Adunării Generale. Totodată, respectiva hotărâre contravine atât art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996, şi hotărârilor Adunării Generale din data de 28.10.2009, relevantă ratione temporis.

Prin menţionata hotărârea adunării generale extraordinare a membrilor B. s-a decis, la pct. 6.19, că "articolul 10 din Regulamentul de repartiţie va avea următorul conţinut: "Sumele disponibile în vederea repartiţiei vor fi plătite titularilor în funcţie de sursa de colectare, proporţional cu rata de utilizare, în conformitate cu durata de difuzare a fonogramei/titlului şi/sau videogramei de către sursa respectivă de colectare. Când pentru unele surse de colectare nu există date, datele sunt insuficiente cu privire la identificarea fonogramelor, Consiliul Director poate stabili alte criterii de repartiţie a sumelor corectate din aceste surse, în baza unei propuneri motivate a administratorului general în care se menţionează imposibilitatea obţinerii acestor date sau completării datelor insuficiente, respectiv o justificare a costurilor prelucrării. Aceste criterii stabilite de Consiliul Director vor fi supuse aprobării Adunării Generale la următoarea şedinţă a acesteia (...)".

Astfel singurul criteriu aprobat, în condiţiile legii, de membrii intimatei, în cadrul adunării generale, este durata de difuzare a fonogramei, neexistând criterii complementare referitoare la ponderarea cu audienţa postului şi, în general, niciun alt criteriu complementar. Doar în ipoteza în care pentru unele surse de colectare nu există date ori acestea sunt insuficiente - ceea ce, nu este deloc cazul în speţă, deoarece C. a comunicat playlist-urile, din care rezultă durata difuzării fonogramelor A.. SRL, precum şi ponderea acestei difuzări în ansamblul difuzării de fonograme de către posturile C. - este autorizat Consiliul Director să stabilească criterii de repartiţie alternative, dar numai potrivit unei propuneri motivate şi numai sub rezerva aprobării adunării generale imediat următoare.

Pe lângă faptul că ipoteza tezei a II-a nu este îndeplinită în cauză, nici procedura prescrisă de această normă nu a fost urmată, neexistând la dosar nici propunerea motivată a administratorului general, cu menţiunile acolo prevăzute.

Prin hotărârea adunării generale din data de 30.03.2010 s-a decis menţinerea criteriilor de repartiţie propuse în 2009, ceea ce înseamnă că a fost menţinut integral art. 10 din Regulamentul de repartiţie, în forma aprobată de adunarea generală din 28.10.2009, criteriul subsidiar al ponderării cu audienţa fiind aprobat numai pentru ipoteza subsidiară prevăzută de art. 10 teza a II-a, respectiv atunci când nu există date suficiente pentru stabilirea duratei difuzării fonogramei, audienţa fiind în acest caz un criteriu de repartizare în cadrul unui coş de repartiţie.

De altfel, chiar într-un material al intimatei se arată, schematic şi corect, că repartizarea pentru 2009 şi ulterior pentru 2010, se face, în primul rând, conform cu utilizarea reală a fonogramelor, rezultată din playlist-uri, şi doar în al doilea rând printr-un coş de repartiţie pentru posturile care nu transmit playlist ori al căror playlist nu este conform normelor metodologice în vigoare. Ca urmare, Curtea a constatat că audienţa intră în cazul coşului de repartiţie aplicabil numai în acest din urmă caz, al inexistenţei ori neconformităţii playlist-urilor. Chiar conform reglementărilor B.., criteriul audienţei nu se cumulează cu cel al duratei difuzării fonogramei, atunci când aceasta poate fi stabilită, precum în prezenta cauză. Mai mult, art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996 se referă doar la criteriul utilizării repertoriului, nu şi la alte criterii, precum audienţa.

În cauză, s-a constatat că C. a transmis integral intimatei playlist-urile aferente anilor 2009 - 2010, prin adrese succesive, iar intimata B.. nu a invocat în cursul procesului că aceste playlist-uri ar lipsi ori că ar fi neconforme. Ca atare, afirmaţia U.F.P.R. că nu a analizat playlist-urile sub pretextul că sunt prea voluminoase este contrară legii şi contrazisă chiar de adresa acesteia, din care rezultă că B.. a calculat durata de difuzare a fonogramelor A.. SRL, însă în loc să stabilească ponderea difuzării acestor fonograme, ca durată, prin raportare la durata de ansamblu a difuzării fonogramelor de către toate posturile C., a aplicat legea incorect.

Curtea a înlăturat şi apărările B.. referitoare la lipsa veniturilor postului E. şi a ponderii foarte scăzute din cheltuielile Direcţiei Programe, aferente acestui post având în vedere că dispoziţiile art. 1311 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 privesc modul de calcul al sumelor colectate, iar nu repartizarea acestora către utilizatori, fiind eronată în drept soluţia intimatei, de a extrapola această normă şi la calculul repartizării, câtă vreme nici art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996, nici prevederile relevante ale hotărârilor adunării generale a B.. din anii 2009 şi 2010 nu prevăd atare criterii şi pentru repartizare, la repartizare ţinându-se cont doar de durata difuzării fonogramei, fără a se avea în vedere veniturile posturilor tv componente ale C., ori cheltuielile de funcţionare aferente acestora, după cum nu se are în vedere nici ponderea audienţei.

S-a constatat că sunt neîntemeiate şi susţinerile intimatei B.. potrivit cărora apelanta ar fi trebuit să atace hotărârile adunării generale, de vreme ce aceste hotărâri nu conţin nimic prejudiciabil apelantei, stabilind tot criteriul duratei difuzării. Mai mult, criteriul de oportunitate invocat în mod repetat de intimata B.., potrivit căruia prin admiterea prezentei acţiuni s-ar modifica ansamblul repartiţiei sumelor datorate celorlalţi titulari de drepturi decurgând din radiodifuzarea fonogramelor pe posturile C., este unul nejuridic şi neconcludent, intimata neavând posibilitatea ca prin realizarea faptică a unei repartizări contrare legii şi hotărârilor adunării generale să creeze un fapt împlinit, imposibil de a fi corectat pe cale judiciară.

S-a mai reţinut că nu au relevanţă hotărâri ale adunării generale a B.. ulterioare perioadei la care se referă prezentul litigiu, având în vedere că acestea nu retroactivează şi nici nu validează o interpretare a reglementărilor existente la nivelul anilor 2009 - 2010; ca atare, a fost apreciat ca nelegal considerentul tribunalului potrivit căruia ar exista un efect pozitiv al autorităţii de lucru judecat, decurgând din Sentinţa civilă nr. 11426/21.05.2013 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, întrucât obiectul cererii soluţionate prin respectiva hotărâre l-a constituit nulitatea criteriilor de repartiţie pentru anul 2012.

Cu toate acestea, din sentinţă rezultă că instanţa a apreciat legal criteriul audienţei atunci când nu se poate realiza o repartizare reală din cauza lipsei ori insuficienţei datelor, situaţie care nu se regăseşte însă în prezenta cauză, în care durata difuzării fonogramelor A.. SRL este stabilită şi evidenţiată chiar şi în calculele intimatei B.

Prin raportare la considerentele menţionate şi la lucrările întocmite de expertul desemnat şi respectiv de experţii consilieri ce au fost încuviinţaţi părţilor, a fost reţinută ca fiind corectă varianta de calcul în care se includ în baza de calcul şi secundele neidentificate şi în divergenţă; ponderea utilizării (durata difuzării) fonogramelor A.. SRL, determinată cu referire la această bază de calcul, conduce la calculul unei remuneraţii de 70.455 RON.

Astfel, durata difuzării fonogramelor A. SRL trebuie raportată la ansamblul muzicii difuzate pe toate posturile C., fără scăderea secundelor neidentificare ori în divergenţă, neexistând raţiuni pentru excluderea lor din baza de calcul, cu excluderea ponderării cu audienţa. Curtea a ales varianta de calcul propusă de expertul consilier M. faţă de varianta similară propusă de expertul consilier N., variantă în care nu au fost luate în calcul toate secundele de difuzare a muzicii pe posturile C., ceea ce a determinat un calcul eronat al ponderii pentru A.. SRL şi deci a unei sume prea mari. S-a mai reţinut că niciuna dintre părţi nu a solicitat refacerea ori completarea expertizei întocmite de expertul desemnat de instanţă, ci s-au raportat la modalităţile de calcul propuse de experţii consilieri, însuşite, de altfel, din punct de vedere aritmetic şi de expertul desemnat de instanţă, care a optat pentru suma propusă de expertul consilier M., de 90.163 RON, sumă din care trebuie scăzută valoarea comisionului B..

Împotriva deciziei au declarat recurs ambele părţi.

Prin Decizia nr. 264/13 februarie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins excepţia nulităţii recursului formulat de reclamanta SC A. SRL, invocată de recurenta B..

A respins excepţia nulităţii recursului formulat de pârâta B., invocată de recurenta SC A. SRL.

A admis recursurile declarate de reclamanta SC A. SRL şi de pârâta B. împotriva Deciziei nr. 389A din data de 25 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru a dispune astfel, instanţa de casare a reţinut, în esenţă, că:

Prin Decizia civilă nr. 177A/04.12.2012 a Curţii de apel Bucureşti, secţia a IX-a, s-a statuat cu putere de lucru judecat cu privire la natura juridică a contractelor încheiate între, pe de o parte, SC A. SRL şi F. şi, pe de altă parte, C., iar organismul de gestiune colectivă, care este terţ faţă de respectivele contracte, nu poate pretinde o altă interpretare.

Astfel, SC A. SRL a rămas titulara dreptului de a încasa remuneraţia calculată potrivit dispoziţiilor legale şi statutare, întrucât potrivit contractelor încheiate C. transmite playlist-urile către B. în vederea stabilirii drepturilor conexe cuvenite reclamantei.

Conform art. 8 din contracte, s-a stabilit plata drepturilor de către organismele de gestiune colectivă, situaţie de fapt confirmată şi de C..

Această împrejurare a fost reţinută şi în procesul purtat anterior, între reclamantă şi C., forma remuneraţiei stabilite fiind aceea ca playlist-urile să fie transmise de C. către G. pentru compozitorul F., către H. pentru interpretul F. şi către B. pentru producătorul SC A. SRL conform art. 8 din contractul din 1.10.2009, prelungit până la 31.12.2010.

Pârâta invocă nejustificat încălcarea dispoziţiilor art. 123 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 în sensul că nu datorează sumele pretinse întrucât fonogramele nu au fost aduse anterior la cunoştinţa publicului, câtă vreme se solicită acordarea remuneraţiei pentru ceea ce s-a creat ulterior. Fonogramele au fost aduse la cunoştinţa publicului în perioada derulării contractelor sus arătate.

Este lipsit de relevanţă faptul că, la momentul încheierii contractelor, nu existau fonogramele, întrucât s-a solicitat acordarea sumelor compensatorii de la momentul difuzării fonogramelor de către C. şi nu de la un moment anterior.

Cu privire la modalitatea de calcul a pretenţiilor reclamantei, Curtea de Apel, a făcut aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 în sensul că deciziile şi regulamentele de repartiţie a remuneraţiilor trebuiau luate în cadrul Adunării Generale şi nu de Consiliul Director al B., repartiţie ce se realizează ţinând cont numai de utilizarea reală a fonogramelor din playlist-uri conform art. 134 alin. (2) lit. d), din) acelaşi act normativ.

Susţinerea pârâtei în sensul aplicării criteriilor stabilite de Consiliul Director, audienţa şi veniturile postului TV, a fost corect înlăturată de instanţa superioară de fond şi faţă de conţinutul hotărârii adunării generale a B. din 28.10.2009, aplicabilă cauzei, neavând relevanţă juridică hotărârile adunării generale a B. adoptate ulterior perioadei de referinţă, mai precis art. 6.19. În cauză, s-a reţinut, ca situaţie de fapt necontestată, ca fiind cunoscută durata reală de difuzare a fonogramelor din playlist-uri.

Audienţa intră în cazul coşurilor de repartiţie numai în situaţia inexistenţei ori neconformităţii playlist-urile.

Faţă de cele ce preced, este fără relevanţă verificarea naturii juridice a fonogramelor, în sensul de a stabili dacă sunt fonograme de comerţ sau fonograme publicate în scopul comercial.

Cu toate acestea, calculul remuneraţiei trebuia efectuat prin raportarea duratei de difuzare a fonogramei într-un playlist cu toate fonogramele difuzate în cadrul unui post de televiziune. În alţi termeni, calculul trebuia efectuat pentru fiecare post de televiziune al C. la care au fost difuzate fonogramele, cu respectarea dispoziţiilor art. 1311 din Legea nr. 8/1996.

Această abordare se impune pentru că fiecare post de televiziune se concretizează printr-o structură proprie de servicii şi programe, inclusiv prin durata diferită de emisie.

Aşadar, principiul utilizării reale al fonogramelor impune ca drepturile reclamantei să se raporteze la fiecare post de televiziune şi nu prin raportare la totalul timpului de muzică al posturilor C.

De altfel, C. a raportat playlist-urile în mod distinct pe fiecare post de televiziune deţinut şi nu global.

În raport de aceste considerente, s-au admis ambele recursuri, s-a dispus casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, urmând ca în rejudecare să se dispună efectuarea unei noi expertize în modalitatea arătată în decizie; cu ocazia rejudecării, instanţa de apel trebuie să analizeze şi celelalte critici ce ţin de conţinutul raportului de expertiză.

Primind cauza spre rejudecare, la Curtea de apel Bucureşti, secţia a IV-a, s-a format dosarul cu nr. x/2011

Prin Decizia nr. 1040A/20.06.2019 pronunţată în rejudecarea apelului a fost admisă în parte cererea doamnei expert O., şi a fost majorat onorariul de expertiză cu suma de 1.000 RON, în sarcina apelantei-reclamante.

A fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă şi a fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul admiterii acţiunii în parte. A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 130.989,30 RON (fără TVA) cu titlu de remuneraţie aferentă perioadei 2009-2010, precum şi la plata dobânzii legale de la data introducerii acţiunii şi până la data plăţii efective. S-a păstrat, în rest, sentinţa.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2500 RON onorariu de expertiză, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă şi în apel.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut în esenţă că:

Între apelanta reclamantă SC A. SRL, prin administrator F., şi C. au fost încheiate două contracte de cesiune a dreptului de autor.

În primul ciclu procesual intimata-pârâtă B. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei din perspectiva acestor două contracte, solicitând să se constate că drepturile patrimoniale conexe specifice producătorilor de fonograme au fost cesionate în mod exclusiv şi gratuit C., astfel că apelanta-reclamantă nu mai deţine calitatea de titular de drepturi.

Prin decizia de casare, instanţa de recurs a apreciat nefondate criticile invocate de recurenta-pârâtă B. în ceea ce priveşte soluţia instanţei de apel de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active.

Astfel, decizia de casare este parţială, în sensul că a vizat exclusiv soluţia pronunţată de instanţa de apel, din primul ciclu procesual, pe fondul apelului declarat de reclamantă.

Din această perspectivă, s-a reţinut că:

În primul ciclu procesual, instanţa de apel a reţinut că ambele criterii utilizate de B. pentru calcularea sumei de repartizat către apelanta-reclamantă sunt nelegale.

Prin decizia de casare, s-au stabilit următoarele:

- Curtea de Apel a făcut aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996 în sensul că deciziile şi regulamentele de repartiţie a remuneraţiilor trebuiau luate în cadrul Adunării Generale, şi nu de Consiliul Director al B., repartiţie ce se realizează ţinând cont numai de utilizarea reală a fonogramelor din playlist-uri conform art. 134 alin. (2) lit. d) din acelaşi act normativ.

- susţinerea pârâtei în sensul aplicării criteriilor stabilite de Consiliul Director, audienţa şi veniturile postului TV, a fost corect înlăturată de instanţa superioară de fond şi faţă de conţinutul hotărârii adunării generale a B. din 28.10.2009, aplicabilă cauzei, neavând relevanţă juridică hotărârile adunării generale a B. adoptate ulterior perioadei de referinţă, mai precis art. 6.19. Or, în cauză, s-a reţinut, ca situaţie de fapt necontestată, ca fiind cunoscută durata reală de difuzare a fonogramelor din playlist-uri.

În conformitate cu dispoziţiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., s-a constatat că problema criteriilor ce stau la baza repartizării către apelanta-reclamanta a sumelor colectate de intimata-pârâtă B. este o problemă de drept dezlegată prin decizia de casare, în sensul că repartiţia se realizează ţinând cont numai de utilizarea reală a fonogramelor din playlist-uri, fără a se avea în vedere criteriul audienţei postului şi nici criteriul proporţionalităţii cu veniturile realizate de utilizator, iar în lipsa veniturilor, în funcţie de cheltuielile ocazionate de utilizare, prevăzut de art. 1311 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Prin decizia de casare, instanţa de recurs a stabilit ca, în rejudecare, să se dispună efectuarea unui nou raport de expertiză.

Îndrumarea instanţei de recurs este în sensul că suma de repartizat apelantei-reclamante, din suma colectată de B. de la C., trebuie să fie calculată prin raportarea duratei de difuzare a fonogramei A.. într-un playlist cu toate fonogramele difuzate în cadrul fiecărui post de televiziune al C. la care au fost difuzate fonogramele, cu respectarea dispoziţiilor art. 1311 din Legea nr. 8/1996.

Având în vedere că instanţa de recurs a arătat că prima instanţă de apel a înlăturat în mod corect acea apărare a intimatei-pârâte referitoare la aplicarea criteriului veniturilor postului TV iar în lipsa acestora, corespunzător cheltuielilor ocazionate de utilizare, criteriu ce este prevăzut de art. 1311 alin. (2) din lege, s-a reţinut că îndrumarea instanţei de casare referitoare la modalitatea de efectuare a noului raport de expertiză viza dispoziţiile art. 1311 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, iar nu cele ale art. 1311 alin. (2) din lege.

În consecinţă, pentru rejudecarea apelului s-a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză în specialitate contabilitate, cu următoarele obiective: care este numărul total de secunde difuzate pe fiecare dintre posturile: E., P., Q. şi R., în perioada 2009 - 2010; care este numărul de secunde ale fonogramelor A., difuzate pe fiecare dintre cele 4 posturi de televiziune menţionate, în aceeaşi perioadă; care este procentul secundelor difuzate ale A., din totalul secundelor fiecăruia dintre cele 4 posturi de televiziune; din suma totală încasată de B. de la C., care este suma de repartizat către A., pentru fiecare din cele 4 posturi de televiziune, proporţional cu secundele difuzate.

La primul obiectiv, prin raportul de expertiză s-a stabilit că numărul total de secunde difuzate pe fiecare dintre posturile: E., P., Q. şi R., în perioada 2009 - 2010, este de 47.325.383.

La acest obiectiv, opinia majoritară din raportul de expertiză a avut în vedere doar secundele identificate, fără a se include în baza de calcul şi secundele neidentificate şi cele în divergenţă.

Prin opinia separată efectuată de expert M., primul obiectiv a fost evaluat în două variante: (a) calculul numărului total de secunde de muzică difuzate pe fiecare post TV, raportat la timpul de emisie, variantă în care pe cele 4 posturi TV a fost difuzat un număr total de 252.288.000 secunde şi (b) calcul numărului total de secunde de muzică, variantă în care s-a stabilit că pe cele 4 posturi TV au fost utilizate pentru difuzarea fonogramelor un număr total de 79.625.661 de secunde de muzică.

Curtea nu şi-a însuşit modul de calcul stabilit prin opinia majoritară din raport pentru a răspunde la primul obiectiv, deoarece a constatat că nu există nicio dispoziţie legală care să stea la baza excluderii din baza de calcul a secundelor neidentificate şi a celor în divergenţă.

De asemenea, Curtea nu şi-a însuşit modul de calcul al numărului total de secunde difuzate pe fiecare din cele 4 posturi TV conform variantei a) din opinia separată, deoarece în timpul total de emisie este inclus şi timpul alocat altor emisiuni care nu conţin muzică (ştiri, sport, etc.).

A fost respinsă apărarea intimatei-pârâte conform căreia "durata de emisie" a fiecărui post de televiziune constituie unul dintre criteriile avute în vedere de instanţa de casare, în interpretarea dispoziţiilor art. 1311 din lege, deoarece, pe de o parte, aceste dispoziţii legale nu fac referire la "durata de emisie" iar pe de altă parte, instanţa de casare nu a stabilit ca instanţa de rejudecare că aibă în vedere întreaga durata de emisie a unui post TV drept criteriu pentru stabilirea sumei de repartizat către apelanta-reclamantă, ci a arătat că durata diferită de emisie de fiecărui post constituie un argument pentru care calculul remuneraţiei trebuia efectuat prin raportarea duratei de utilizare a fonogramelor A. la toate fonogramele difuzate în cadrul fiecărui post de televiziune. Înalta Curte a mai arătat că principiul utilizării reale a fonogramelor impune ca drepturile reclamantei să se raporteze la durata timpului de muzică a fiecărui post de televiziune, iar nu la totalul timpului de muzică al posturilor C..

Curtea de apel a constatat că modul corect de calcul al numărului total de secunde difuzate pe fiecare din cele 4 posturi TV este cel realizat conform variantei b) din opinia separată deoarece această variantă a utilizat o informaţie certă, care este prezumată a exprima corectitudinea datelor cu privire numărul total de fonograme gestionate de B., utilizate de posturile C. în perioada 2009-2010, conform adresei nr. x/23.01.2019 emisă chiar de C.; modul de calcul al opiniei majoritare nu se bucură de aceeaşi certitudine atât timp cât a avut la bază un fişier brut, denumit "Centralizator C. - Proces F.", care conţinea informaţii neprocesate şi neverificate de B..

Nu a fost admisă solicitarea apelantei-reclamante de înlăturare a adresei nr. x/23.01.2019 emisă de C. din cadrul mijloacelor de probă apte a sta la baza efectuării expertizei, deoarece stabilirea numărului efectiv de fonograme difuzate în cadrul fiecărui post de televiziune constituia chiar motivul pentru care instanţa de recurs a casat decizia anterioară şi a dat îndrumarea de a se efectua un nou raport de expertiză contabilitate.

Pentru aceste motive, Curtea a reţinut că pe cele 4 posturi TV au fost utilizate pentru difuzarea fonogramelor un număr total de 79.625.661 de secunde de muzică.

La cel de-al doilea obiectiv, numărul de secunde aferent fonogramelor A., difuzate pe fiecare dintre cele 4 posturi de televiziune menţionate, în aceeaşi perioadă, a fost stabilit în mod identic prin opinia majoritară şi prin opinia separată, respectiv de 2.427 de secunde pentru P., de 211 de secunde pentru Q. şi de 351 de secunde pentru R.. Opinia majoritară a calculat un număr de 10.900.960 de secunde pentru E., ca fiind doar numărul de secunde identificate. Curtea şi-a însuşit numărul total de secunde al fonogramelor A. calculat de opinia separată, respectiv 10.901.144 de secunde pentru E., care include şi secunde neidentificate sau în divergenţă.

În consecinţă, s-a reţinut că numărul de secunde ale fonogramelor A., difuzate pe fiecare dintre cele 4 posturi de televiziune menţionate, în perioada 2009 - 2010, a fost de 10.904.133.

La cel de-al patrulea obiectiv, suma încasată de B. de la C. a fost stabilită în mod identic prin opinia majoritară şi prin opinia separată, ca fiind de 2.054.834,50 RON.

În ceea ce priveşte suma de repartizat către apelanta-reclamantă, din totalul acestei sume, opinia majoritară şi cea separată diferă, atât timp cât acestea au stabilit un procent diferit al secundelor utilizate de A.. din totalul secundelor utilizate pe fiecare post de televiziune.

Având în vedere cele expuse în precedent, prin care Curtea a îmbrăţişat modul de calcul al secundelor utilizate pe fiecare din cele 4 posturi de televiziune în varianta în care secundele difuzate sunt secunde de muzică, varianta însuşită de instanţă este cea de la lit. b) al obiectivului 3. În consecinţă, s-a reţinut că suma de repartizat către A., pentru fiecare din cele 4 posturi de televiziune, proporţional cu secundele difuzate, este de 152.313,14 RON.

Scăzând din această sumă comisionul de 14% pentru organismul de gestiune colector, suma de repartizat către A., pentru fiecare din cele 4 posturi de televiziune, proporţional cu fonogramele difuzate, este de 130.989,30 RON (fără TVA).

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 296 C. proc. civ., a fost admis apelul declarat de apelanta-reclamantă.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC A. SRL şi pârâta B.

1. Recursul declarat de reclamanta SC A. SRL

În sensul dispoziţiilor art. 304 alin. (9) C. proc. civ., decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a legii.

Aşa cum se arată în decizia de casare, repartiţia făcută de OGC-uri către membrii săi se realizează conform dispoziţiilor art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996, numai în raport de utilizarea reală a fonogramelor din playlist-uri.

Art. 131 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 se referă la "modul de calcul al sumelor colectate, iar nu repartizarea acestora către membri.", aspect reţinut de instanţa de apel care a soluţionat respectiva cale de atac în primul ciclu procesual. Acest lucru a fost confirmat prin Decizia de casare, în care se arată foarte clar ca repartiţia se realizează conform art. 134 alin. (2) lit. d).

Consideră recurenta că instanţa de apel confundă alineatele art. 1311 reţinând că "aplicarea criteriului veniturilor postului TV, iar în lipsa acestora corespunzător cheltuielilor ocazionate de utilizare" s-ar regăsi în alin. (2). Aceste criterii se regăsesc în art. 1311 alin. (1) din lege, şi tocmai au fost înlăturate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia de casare.

Este adevărat că instanţa de recurs a arătat: "În alţi termeni, calculul trebuia efectuat pentru fiecare post de televiziune al C. la care au fost difuzate fonogramele, cu respectarea dispoziţiilor art. 131 din Legea nr. 8/1996." Cu siguranţă, instanţa de recurs nu a avut în vedere ca acest calcul al repartiţie să se efectueze în funcţie de venituri şi/sau cheltuieli, întrucât ar fi însemnat ca la distanta de 4 alineate sa se contrazică dat fiind că mai sus reţinuse:"audienta şi veniturile posturilor C. au fost corect înlăturate de instanţa superioara de fond", respectiv că: "repartiţia se realizează ţinând cont numai de utilizarea reala a fonogramelor din playlist-uri conform art. 134 alin. (2) lit. d) din acelaşi act normativ."

Se mai arată că dispoziţiile art. 1311 au fost respectate de către B. şi C. la negocierea Metodologiilor care au stat la baza plăţii de către C. a anumitor sume către B.. Dispoziţiile acestui articol se refera strict la modalitatea de calcul a sumelor cerute de către OGC-uri în raport cu utilizatorii, astfel cum rezultă şi din economia întregului articol şi din amplasarea acestuia în interiorul legii.

Art. 134 este singurul care se aplica la repartiţia către membru şi acest lucru este arătat chiar de Înalta Curte.

În ceea ce priveşte raportul de expertiza care exprima opinia majoritară, consideră recurenta reclamantă că a fost înlăturat greşit de către instanţa de apel. S-a reţinut eronat că, în lucrarea întocmită în opinie majoritară, la calculul numărului total de secunde nu s-a ţinut cont de secundele neidentificate; în fundamentarea acestei critici sunt evocate pasaje din cuprinsul raportului de expertiză din care consideră recurenta că rezultă faptul că numărul total de secunde cuprinde atât secundele identificate, cât şi cele neidentificate şi în divergenta.

De asemenea, se susţine că instanţa de apel a reţinut eronat că fişierul Centralizator C. - Proces F. nu conţine informaţii verificate şi procesate de B..

Chiar B. a depus acest Centralizator, încă din 2011. De asemenea, B. a depus acelaşi Centralizator şi la efectuarea celei de-a doua expertize, aspect care rezultă şi din preambulul raportului de expertiza înlăturat.

Acesta poarta numele de playlist prelucrat (şi e prelucrat chiar de B.) şi conţine pentru atât secundele fiecărui membru care au fost difuzate de către C., cât şi totalul secundelor difuzate de C.. Pentru a efectua repartiţia drepturilor conexe, B. are nevoie de acest număr total de secunde de difuzare pentru a putea calcula valoarea pe secunda pentru fiecare membru. Această valoare pe secunda se înmulţeşte apoi cu numărul secundelor fiecărui membru şi se afla valoarea de repartizat.

Se precizează că adresa avută în vedere de instanţă a venit în urma unei solicitări făcute de B. către C., la o zi după ce a luat la cunoştinţa de raportul de expertiza întocmit de către expertul desemnat de instanţa. Nefiind de acord cu acest calcul, a încercat sa obţină cu totul alte date pentru a modifica numărul total de secunde.

Instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că, la repartiţia către membri pentru anii 2009 - 2010, B. a luat în calcul playlist-ul prelucrat pentru fiecare membru, în care se afla acel număr total de secunde din Centralizatorul înlăturat de instanţa.

Se mai arată că instanţa de rejudecare nu a ţinut cont de cele decise anterior, de către prima instanţă de apel, şi confirmat de către Înalta Curte prin decizia de casare, încălcând un lucru judecat.

Astfel, aspectul referitor la corectitudinea playlist-urilor este observat şi punctat, căpătând putere de lucru judecat, atât de către prima instanţa de apel cât şi de către instanţa de recurs.

În susţinerea recurentei reclamante, instanţa de apel a încălcat legea, neţinând cont de faptul ca B. nu a înţeles sa declare apel împotriva hotărârii de primă instanţă şi sa invoce faptul ca playlist-ul depus de ei, care a stat la baza rapoartelor de expertiza, nu ar fi conform cu realitatea.

De asemenea, pârâta a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 389 A/25.05.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, dar nu a formulat vreun motiv de recurs referitor la corectitudinea playlist-urilor în baza cărora au fost făcute rapoartele de expertiza şi nici nu a fost criticat în recurs numărul total de secunde.

Atât Curtea de Apel cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au reţinut în deciziile pronunţate faptul ca "B. n-a invocat niciodată în cursul procesului ca aceste playlist-uri ar lipsi sau ar fi neconforme".

Văzând numărul total de secunde difuzate arătate prin adresa x/18.02.2019 a C., un calcul matematic simplu conduce la concluzia ca C. transmite fonograme muzicale în peste jumătate din timpul de emisie a Q. şi S., lucru imposibil de realizat văzând grila de programe.

Mai critică recurenta hotărârea atacată în sensul că instanţa nu a avut în vedere faptul că, după acelaşi număr total de secunde care apare şi în Centralizator C. - Proces F., s-a făcut repartiţia tuturor membrilor, de către B.. Aplicarea altor secunde de difuzare pentru este o discriminare faţă de toţi ceilalţi membri cărora li s-a repartizat remuneraţia în funcţie de numărul total de secunde depus iniţial de B., şi nu în funcţie de numărul de secunde comunicat prin adresa emisă de C. în anul 2019.

De asemenea, instanţa de apel, când a luat în calcul adresa x din 23.01.2019, nu a ţinut cont de faptul ca numărul de secunde indicat de către C. nu numai ca diferă substanţial de numărul de secunde care apare în playlist-ul iniţial, dar nu are niciun document justificativ care sa dovedească veridicitatea datelor pe care le conţine.

Potrivit Legii nr. 8/1996, utilizatorii sunt obligaţi sa transmită playlist-urile către OGC-uri, playlist-uri în baza cărora OGC-urile efectuează calculul repartiţiei drepturilor de autor/conexe.

Nu s-a ţinut seama de faptul că numărul de secunde a fost confirmat chiar de către B. - prin directorul economic T. - într-un e-mail din noiembrie 2018, trimis expertului desemnat de instanţa ca răspuns la unele întrebări puse de către expert.

Mai precizează recurenta reclamantă că instanţa de apel nu putea să ia în considerare varianta 2 din expertiza minoritară întrucât calculul era imposibil de efectuat: se observa din tabelul trimis de C. faptul că, pe coloana Fonograme - secunde utilizate, este defalcat pe semestre doar anul 2010, nu şi anul 2009, lucru care face imposibil un calcul conform celor arătate în decizia de casare.

Mai mult, instanţa de apel nu a ţinut cont de faptul că acţiunea a fost formulată în 2011, şi trebuia calculat cât trebuia să repartizeze B. în 2010 (pentru anul 2009) şi 2011 (pentru anul 2010) cu datele pe care B. le-a avut la dispoziţie în 2009 şi 2010. Nu se poate face un calcul care trebuia efectuat de către B. în 2011, cu date din 2019.

Raportul de expertiză judiciară efectuat de expertul desemnat de instanţă este - în opinia recurentei - conform statuărilor din decizia de casare.

În ceea ce priveşte obiectivul nr. 2, se arată că instanţa de apel a luat în considerare în mod greşit valoarea din expertiza minoritară. Obiectivul era clar: care este numărul de secunde ale A., iar dacă sunt ale A., e logic ca aceste nu pot fi decât identificate.

Aşa cum se arată şi în expertiza, valoarea de 10.900.960 secunde este cea aparţinând A., calculate conform playlist-urilor C..

În ce priveşte obiectivele 3 şi 4, se susţine că instanţa a luat greşit în considerare expertiza minoritară pentru că a ţinut seama doar de ultima adresă a C., adresă care este nelegală în condiţiile în care C., conform legii, este obligat să dea B. un playlist complet, cu toate fonogramele folosite.

Având în vedere că instanţa de apel a încălcat decizia de casare, puterea de lucru judecat a unor hotărâri judecătoreşti, şi ţinând seama de dispoziţiile art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996, se solicită admiterea recursul şi modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul validării raportului de expertiză întocmit de către expertul desemnat de instanţă.

2. Recursul declarat de pârâta B.

Faţă de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., soluţia instanţei de casare este obligatorie în cazul rejudecării cauzei în apel, atât în privinţa problemelor de drept dezlegate, cât şi în privinţa necesităţii administrării unor probe indicate de instanţa de casare.

În acest sens, instanţa de casare a statuat că, în rejudecarea cauzei în apel, trebuie să se ţină cont de următoarele: "Calculul trebuia efectuat pentru fiecare post de televiziune al C. la care au fost difuzate fonogramele, cu respectarea art. 1311 din Legea nr. 8/1996" "Principiul utilizării reale impune ca drepturile reclamantei să se raporteze la fiecare post de televiziune şi nu prin raportare la totalul timpului de muzică al posturilor TV" "Această abordare se impune pentru că fiecare post de televiziune se concretizează printr-o structură proprie de servicii şi programe, inclusiv prin durata diferită de emisie".

Din motivarea instanţei de casare reiese - în opinia recurentei pârâte - că i-a fost admis motivul de recurs prin care a criticat faptul că, în primul ciclu procesual al apelului, instanţa stabilise drepturile apelantei-reclamante prin raportare la totalul timpului de muzică difuzată, avându-se în vedere aceeaşi valoare a secundei de fonograme difuzată (stabilită în funcţie de remuneraţia achitată de C.), indiferent de postul de televiziune la care a fost difuzată, independent de faptul ca fiecărui post de televiziune al C. îi corespunde o structură proprie şi diferită de servicii şi programe TV, cu durata de emisie diferită, cu o pondere diferită de utilizare a fonogramelor şi cu un buget de venituri şi cheltuieli diferite.

În ciuda faptului că şi instanţa de apel a reţinut întocmai coordonatele instanţei de casare, le-a dat o interpretare care, în fapt şi-n drept, se dovedeşte a fi contrară deciziei de casare.

Înalta Curte s-a referit la criteriile stabilite de Consiliul Director al B. şi nu la criteriile prevăzute de lege, context în care a reţinut ca este întemeiată soluţia instanţei de apel, din primul ciclu procesual, cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 8/1996, şi, prin urmare, a apreciat ca au fost respinse în mod corect criteriile privind "audienta şi veniturile postului TV".

Aşadar, instanţa de casare nu se referea la criteriile legale prevăzute de dispoziţiile art. 1311 din Legea nr. 8/1996, inclusiv cele de la alin. (2).

Atât alin. (1) cât şi alin. (2) ale art. 1311 fac referire la "venituri". Prin urmare, nu se poate susţine ca instanţa de casare ar fi exclus criteriul referitor la veniturile, respectiv la cheltuielile corespunzătoare fiecărui post de televiziune (în cadrul căruia s-au utilizat fonogramele reclamantei), în condiţiile în care, fără a distinge în sensul pretins de instanţa de apel, a făcut trimitere expresă la dispoziţiile art. 1311 din lege.

Susţine recurenta pârâtă că teza impusă de instanţa de casare - de a se stabili drepturile apelantei la nivelul fiecărui post de televiziune - încorporează şi condiţia ca valoarea unei secunde de muzică difuzată să fie diferită şi determinată în funcţie de postul de televiziune la care s-a difuzat muzica. Această concluzie este dedusă din motivarea instanţei de casare, în sensul că "fiecare post de televiziune se concretizează printr-o structură proprie de servicii şi programe, inclusiv prin durata diferită de emisie". Ea corespunde şi apărărilor din recurs ale părţii recurente pârâte potrivit cărora utilizarea repertoriului fiecărui titular se realizează într-un context economic bine determinat, cum este cazul activităţii de radiodifuziune, activitate care este caracterizată la nivelul fiecărui post de televiziune de o structură proprie de programe, cu durata şi zona de difuzare diferite, cu buget de venituri şi cheltuieli distincte, care trebuie să se reflecte în nivelul remuneraţiei cuvenite fiecărui titular, aspecte pe care instanţa trebuie să le aibă în vedere la evaluarea "utilizării reale".

Fără această condiţie implicită, nu s-ar mai fi justificat efectuarea unei noi expertize contabile care să stabilească remuneraţia cuvenită reclamantei la nivelul fiecărui post tv.

În rejudecarea apelului, consideră recurenta că instanţa avea sarcina de a stabili care sunt drepturile cuvenite reclamantei la nivelul fiecărui post de televiziune al C. (la care au fost difuzate fonogramele acesteia), din perspectiva dispoziţiilor art. 1311 din Legea nr. 8/1996, cu toate criteriile care se desprind din interpretarea acestor dispoziţii legale, fără a lua în calcul doar durata de utilizare a fonogramelor (aşa cum s-a procedat în primul ciclu procesual al apelului), cu ignorarea celorlalte criterii prevăzute de lege (printre care veniturile, respectiv cheltuielile fiecărui post de televiziune).

În speţă, nu se regăseşte o astfel de motivare, cum nici criterii clare, modalitatea de calcul al drepturilor fiind lăsata la aprecierea experţilor.

Instanţa de apel a stabilit 5 obiective ale noului raport de expertiză, primele patru având o formulare ambiguă, aspect sesizat cu ocazia formulării cererii de lămurire a obiectivelor, dat fiind şi divergenţele de opinie ale experţilor, cerere care însă a fost respinsă.

Stabilirea remuneraţiei cuvenite reclamantei la nivelul fiecărui post tv presupune alocarea unei cote părţi din remuneraţia totală achitată de C. fiecăruia din cele 12 posturi tv deţinute de C., pe seama unui criteriu pe care instanţa avea datoria să-l stabilească în mod explicit.

În interpretarea "secundelor difuzate" ca referindu-se la "durata de emisie" ca şi criteriu avut în vedere de instanţa, expertul M. şi-a argumentat opinia.

Instanţa a respins această variantă de calcul, motivat de faptul că dispoziţiile art. 1311 din lege nu fac referire la "durata de emisie", iar pe de altă parte, "instanţa de casare nu a stabilit ca instanţa de rejudecare să aibă în vedere întreaga durată de emisie a unui post tv drept criteriu pentru stabilirea sumei de repartizat către apelanta-reclamantă, ci a arătat că durata diferită de emisie a fiecărui post constituie un argument pentru care calculul remuneraţiei trebuia efectuat prin raportarea duratei de utilizare a fonogramelor A. la toate fonogramele difuzate în cadrul fiecărui post de televiziune".

Arată recurenta că, şi dacă dispoziţiile art. 1311 din lege nu fac referire expressis verbis la "durata de difuzare", nu se poate ignora faptul că durata de difuzare reprezintă o caracteristica a activităţii de radiodifuziune, în raport cu care se stabileşte gradul de utilizare al fonogramelor. Prin urmare, referirea instanţei de casare la "durata de difuzare" poate fi privită ca şi particularitate de luat în calcul, inclusiv în ideea de a stabili ponderea utilizării fonogramelor reclamantei în timpul total de emisie al fiecărui post tv (deci nu în timpul total de muzică).

Cât priveşte interpretarea dată deciziei de casare, consideră recurenta că referirea la "durata de emisie" nu a fost făcută în scopul de a argumenta stabilirea proporţiei fonogramelor reclamantei la toate fonogramele difuzate în cadrul fiecărui post de televiziune, motiv pentru care este eronată interpretarea făcută.

Dacă instanţa a plecat de la premisa de a stabili care este ponderea fonogramelor reclamantei în timpul de difuzare a muzicii la nivelul fiecărui post tv, trebuia să stabilească şi criterii în raport cu care să se aloce cota parte din remuneraţia totală achitată de C. fiecărui post de televiziune, chestiune pe care nu a lămurit-o prin sintagma "proporţional cu secundele difuzate".

În varianta B a obiectivului nr. 4 - în care "secundele difuzate" sunt considerate secunde de muzică - expertul M. a stabilit drepturile dar a atras atenţia asupra faptului că "în această variantă de calcul, valoarea unei secunde este aceeaşi pe toate posturile C. (adică valoarea unei secunde de muzică difuzată pe E. are aceeaşi valoare cu o secunda difuzată pe Q.)", aspect pe care instanţa de apel l-a ignorat.

Prin urmare, consideră recurenta pârâtă că această variantă de calcul nu corespunde deciziei de casare, în sensul de a se stabili diferenţiat remuneraţia cuvenită reclamantei pentru fiecare post de televiziune.

Luarea în calcul exclusiv a criteriului privind secundele de muzică difuzate, criteriu care se referă, în esenţă, la ponderea fonogramelor reclamantei în timpul total de muzică difuzată la fiecare din cele patru posturi TV, astfel cum transpare din formularea obiectivelor 1 - 3 ale noului raport de expertiză, chiar dacă această pondere este reprezentată distinct, la nivelul fiecărui post de televiziune, raportarea ponderii fonogramelor la remuneraţia totală, fără a stabili criterii clare de alocare a unei cote părţi din remuneraţia totală achitată de C. fiecărui post de televiziune, conduce la premisa ca valoarea unei secunde de muzică să fie aceeaşi, indiferent de postul la care s-a difuzat, premisă care este contrară deciziei de casare.

Pentru aceste considerente, consideră că decizia recurată nu respectă coordonatele deciziei de casare, fiind încălcate dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.

În opinia recurentei, obiectivul nr. 5 al raportului de expertiză pune în practică argumentele de mai sus, în sensul că remuneraţia colectată de la C. poate fi apreciată la nivelul fiecărui post TV proporţional cu cota procentuală corespunzătoare veniturilor realizate de fiecare post TV din publicitate, iar în cazul în care aceste venituri de la nivelul fiecărui post tv nu rezultă, proporţional cu cota procentuală corespunzătoare cheltuielilor fiecărui post în totalul cheltuielilor înregistrate de C..

Se face precizarea că, spre deosebire de alţi utilizatori, veniturile C. au o structură aparte, în sensul că o parte din venituri au fost obţinute din taxa TV (care nu poate fi defalcată pe fiecare post de televiziune al C., fiind unul din motivele pentru care s-a stabilit o remuneraţie globală), iar parte din venituri sunt din publicitate, care pot fi defalcate pe fiecare post TV, astfel cum rezultă şi din adresa C. nr. x/15.11.2010. Pentru acest motiv, în cadrul obiectivului 5 s-a făcut referire exclusiv la veniturile din publicitate.

Potrivit relaţiilor de la C., E. nu a înregistrat venituri din publicitate, prin urmare s-au avut în vedere cheltuielile, respectiv ponderea cheltuielilor corespunzătoare fiecărui post TV în totalul cheltuielilor C., astfel cum rezultă din adresa C. nr. x/16.05.2018.

În termeni rezonabili, se poate accepta faptul că cheltuielile exprimă în oglindă şi veniturile utilizatorului fără de care nu s-ar putea realiza respectivele cheltuieli.

Faţă de aceste motive, afirmă recurenta pârâtă că raportarea la ponderea cheltuielilor pentru a stabili cota de remuneraţie corespunzătoare fiecărui post TV reprezintă o măsură justă, echitabilă şi de natură să răspundă criteriilor prevăzute de art. 1311 din lege.

În concluzie, se arată că cererea apelantei reclamante se dovedeşte neîntemeiată, în aplicarea principiului utilizării reale, potrivit criteriilor argumentate mai sus suma cuvenită fiind mai mică decât cea pe care B. a consemnat-o la U. în favoarea apelantei.

În subsidiar, se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate şi admiterea apelului în parte, cu încuviinţarea sumei de 24.338,46 RON, suma rezultată din stabilirea drepturilor reclamantei la valoarea de 43.180,93 RON, din care s-au dedus 12.797,14 RON (suma consemnată de B. pentru reclamantă la data de 19.05.2011) şi 14% comision de administrare cuvenit B. din suma de 43.180,93 RON, adică 6.045,33 RON. Aceasta sumă corespunde variantei de calcul efectuată de expertul M. la obiectivul 4 varianta A, în considerarea faptului ca "secundele difuzate" se referă la durata de emisie.

Un alt argument în susţinerea acestei soluţii îl reprezintă cheltuielile totale comunicate de C. pentru postul E. pentru perioada 2009 - 2010.

Recurenta pârâtă mai critică soluţia instanţei de apel faţă de omisiunea de a deduce, din sumele stabilite pentru reclamantă, suma de 12.797,14 RON pe care această parte a consemnat-o la U. în favoarea reclamantei, recipisa fiind depusa la dosarul cauzei (fiind avută în vedere şi de instanţele din primul ciclu procesual al cauzei), caz în care drepturile reclamantei trebuiau diminuate corespunzător.

În privinţa cheltuielilor de judecată, se critică soluţia instanţei de apel sub aspectul majorării onorariului expertului desemnat cu suma de 1.000 RON, o atare majorare nefiind justificată în fapt de prestaţia expertului O. (care nu a făcut nimic altceva decât să preia opinia expertului consilier al reclamantei, cu ignorarea înscrisurilor administrate cauzei), cu atât mai mult cu cât nu au fost valorificate ca probe concluziile acesteia.

Recursuri legal timbrate.

A formulat întâmpinare B., solicitând respingerea recursului formulat de reclamanta-recurentă ca neîntemeiat. Se susţine în esenţă că:

Din analiza motivelor de recurs formulate de reclamanta recurentă nu rezultă o critică concretă în legătură cu modalitatea în care ar fi trebuit interpretate şi aplicate dispoziţiile art. 1311 din Legea nr. 8/1996, ci, mai degrabă, o critică legată de stabilirea remuneraţiei cuvenite în raport de fiecare post TV, context în care arată că singura dispoziţie legală pe care instanţa de apel ar fi trebuit s-o aplice în speţă este art. 134 din Legea nr. 8/1996,

Trimiterea instanţei de casare la dispoziţiile art. 1311 din Legea nr. 8/1996 a fost făcută în contextul admiterii cererii de recurs formulată pârâtă.

A interpreta altfel, inclusiv în sensul pretins de reclamanta-recurentă (că, în fapt, art. 1311 nu s-ar aplica speţei, că el ar fi fost avut în vedere doar cu ocazia stabilirii remuneraţiei datorate de C.), s-ar ajunge în situaţia în care admiterea recursului formulat de pârâtă ar fi lipsită de consistenţă juridică.

Susţine pârâta recurentă că este o falsă problemă aplicarea alin. (1) [în loc de alin. (2)] al art. 1311 în condiţiile în care atât alin. (1) cât şi alin. (2) ale art. 1311 fac referire la "venituri". Interpretarea pe care reclamanta-recurentă o aduce deciziei de casare este eronată şi bazată pe simple speculaţii, luând din context referirile instanţei de casare la "venituri".

Decizia de casare nu se referă la criteriile legale prevăzute de art. 1311 din lege, printre care se regăseşte şi criteriul veniturilor sau, după caz, al cheltuielilor, ci se referă exclusiv la criteriul audienţei stabilit de Consiliul Director al B..

În aceste coordonate, instanţa de casare a dispus rejudecarea apelului pentru efectuarea unui nou raport de expertiză contabilă. Or, în opinia majoritară a expertizei, valoarea secundei de muzică este aceeaşi indiferent de postul la care a fost difuzată, fapt ce înfrânge principiul urmărit de instanţa de casare, acela de a se stabili remuneraţia diferenţiat, la nivelul fiecărui post tv în parte.

În legătură cu cea de-a doua critică susţinută de recurenta reclamantă, se arată în întâmpinare că:

Sunt neîntemeiate afirmaţiile reclamantei-recurente că pârâta şi-ar fi asumat ca fiind timpul total de muzică chiar timpul care rezultă din lista fonogramelor prelucrate. Dimpotrivă, aceasta din urmă a susţinut că respectiva listă (din "Centralizator") conţine doar o parte din fonogramele care au putut fi prelucrate, faţă de mijloacele tehnice limitate la acea vreme, chestiune pe care a învederat-o şi în primul ciclu procesual al apelului, apărare faţă de care însăşi instanţa de apel a dat valenţă calculelor efectuate de expertul consilier M. care a determinat ponderea fonogramelor utilizate prin raportare la sumele achitate de C. către B. În rejudecare, s-a pus problema evidenţierii timpului total de muzică la nivelul flecarul post tv în parte, chestiune nouă pe care expertul avea datoria s-o lămurească, să verifice playlist-urile brute comunicate de C. şi să le coroboreze inclusiv cu adresa x din 23.01.2019.

Timpul total de muzică la nivelul fiecărui post de televiziune este cel care rezultă din playlist-urile transmise de C., astfel cum este centralizat în adresa x din 23.01.2019, şi nicidecum timpul fonogramelor pentru care B. a prelucrat playlist-ul sau timpul fonogramelor "identificate"/alocate unui producător, cum eronat pretinde reclamanta-recurentă.

În cadrul obiecţiunilor formulate împotriva raportului de expertiză administrat în apel rejudecare, s-au evidenţiat diferenţe semnificative între playlist-ul brut (cel transmis de C.) şi cel prelucrat (cel din urmă fiind avut în vedere de opinia majoritară, în calculul primei "transe"), diferenţe pe care le-a sesizat şi expertul Caracas (fără însă a le da o explicaţie logica). A precizat pârâta recurentă ca aceste diferenţe derivă din faptul că, la vremea respectivă, B. nu a putut prelucra decât o parte din playlist, faţă de împrejurarea că parte din fişierele care conţin aceste playlist-uri au fost în format needitabil (gen PDF, TXT JPEG), fiind imposibilă preluarea lor manuală.

În altă ordine de ideii, încă de la fond, alături de playlist-ul prelucrat, a fost depus şi playlist-ul brut, astfel cum l-a primit partea pârâtă de la C..

Ponderea stabilită de d-na M. la fond este foarte apropiată de cea care rezultă din secundele de muzică difuzate de C. la posturile sale TV, astfel cum sunt indicate în adresa x din 23.01.2019. Evident că această pondere (a tuturor fonogramelor utilizate de C.) este diferită (şi mai mare) de cea rezultată din playlist-ul prelucrat, drept pentru care nu se poate susţine că pârâta recurentă ar fi achiesat la pretenţiile reclamantei în ceea ce priveşte raportarea fonogramelor sale la playlist-ul prelucrat.

Acest aspect a fost reţinut şi de instanţa de apel, în primul ciclu procesual.

Prin urmare, se susţine că sunt neîntemeiate criticile reclamantei-recurente, cum neîntemeiata este şi excepţia puterii lucrului judecat sub acest aspect, mai ales în condiţiile în care noile obiective ale expertizei dispuse în rejudecarea apelului presupun determinarea altor date decât cele avute în vedere la fond ori în primul ciclu al apelului.

Ceea ce nu s-a contestat a fost numărul total de secunde de muzică aparţinând reclamantei.

Tot pentru motivele dezvoltate mai sus, se conchide în sensul că instanţa de apel, în rejudecare, a reţinut în mod corect că nu pot fi validate concluziile opiniei majoritare ale raportului de expertiză în condiţiile în care nu a avut în vedere timpul total al fonogramelor utilizate de C. la nivelul fiecărui post tv, ci doar timpul fonogramelor prelucrate/identificate. De altfel, atât experţii cât şi reclamanta au avut la dispoziţie playlist-ul brut transmis de C. (depus la dosarul cauzei) şi deci posibilitatea de a confrunta acest playlist cu celelalte înscrisuri, inclusiv cu adresa x din 23.01.2019.

Reclamanta-recurenta s-a limitat, însă, la formularea unor simple speculaţii pe marginea acestor înscrisuri, fără sa le combată concret cu alte probe, drept pentru care criticile formulate în legătura cu adresa x din 23.01.2019 sunt neîntemeiate.

Se mai precizează că aprecierea probelor de către instanţa de apel nu vizează aspecte de legalitate, ci aspecte de temeinicie care nu pot face obiectul unor motive de recurs, criticile reclamantei sub aspect fiind şi inadmisibile.

Analizând recursurile în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate şi de prevederile art. 304 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Atât recurenta reclamantă cât şi recurenta pârâtă critică decizia supusă controlului judiciar sub aspectul nerespectării, în etapa rejudecării apelului, a prevederilor art. 315 alin. (1) din C. proc. civ. care stabilesc faptul că "în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului".

Însă, dezlegările date de instanţa de casare, în primul ciclu procesual, sunt interpretate diferit de părţile recurente, ale căror poziţii procesuale sunt contradictorii, astfel că fiecare dintre acestea a adus critici deciziei pronunţate în rejudecarea apelului prin prisma interpretării pe care a înţeles să o dea hotărârii ce s-a pronunţat în recurs în primul ciclu procesual.

Premergător analizării criticilor efectiv susţinute în cadrul recursului pendinte, se impune a fi subliniat faptul că o trăsătură esenţială a recursului - rezultată din conţinutul art. 304 C. proc. civ. - este aceea că reprezintă o cale de atac ce permite realizarea unui controlul judiciar limitat la aspecte care privesc nelegalitatea deciziei atacate cu recurs şi care - concomitent - au aptitudinea de a se circumscrie situaţiilor juridice prevăzute în pct. 1 - 9 ale art. 304 din C. proc. civ.

În considerarea limitelor astfel stabilite prin lege pentru judecata în recurs, şi ţinând seama de faptul că niciunul dintre motivele de casare sau de modificare înscrise în cuprinsul art. 304 din C. proc. civ. nu se referă la interpretarea probelor, Înalta Curte constată că nu pot forma obiect al analizei criticile - care se regăsesc în ambele recursuri - prin care sunt atribuite instanţei de rejudecare a apelului greşeli legate de interpretarea probelor.

1. În ce priveşte recursul declarat de recurenta reclamantă, Înalta Curte constată că o primă critică conţinută de acesta se referă la modalitatea de aplicare a prevederilor art. 1311 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 - în forma pe care această normă o avea în perioada la care se referă litigiul - raportat la dezlegările date de instanţa de casare.

Sub acest aspect, susţine recurenta că instanţa de recurs a stabilit atât faptul că repartiţia făcută de organismele de gestiune colectivă către membrii lor - în privinţa remuneraţiei colectate, şi cuvenite titularilor de drepturi de autor şi drepturi conexe - se realizează conform prevederilor art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996, anume în raport de utilizarea reală a fonogramelor din playlist-uri, precum şi că nu poate fi folosit niciun alt criteriu la efectuarea repartiţiei. De asemenea, arată că prin decizia de casare s-a confirmat concluzia instanţei care a judecat în apel în primul ciclu procesual, potrivit cu care art. 1311 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 se referă la modul de calcul al sumelor colectate, iar nu la repartizarea acestora către membri.

În contextul acestor dezlegări, consideră recurenta reclamantă că, prin decizia recurată, s-a făcut o confuzie între alineatele art. 1311 din Legea nr. 8/1996 prin aceea că s-a reţinut că s-ar găsi în cel de-al doilea alineat "aplicarea criteriului veniturilor postului tv, iar în lipsa acestora corespunzător cheltuielilor ocazionate de utilizare". Afirmă partea că aceste criterii se regăsesc în primul alineat, şi tocmai au fost înlăturate prin decizia de casare.

Înalta Curte constată că este vădit nefondată critica astfel susţinută, raportat la reglementările care se regăsesc în cele două alineate ale art. 1311 din Legea nr. 8/1996 al căror conţinut este următorul: "(1) Metodologia se negociază de către organismele de gestiune colectivă cu reprezentanţii prevăzuţi la art. 131 alin. (2) lit. b), ţinându-se seama de următoarele criterii principale:

a) categoria titularilor de drepturi, membri sau nemembri, şi domeniul pentru care se poartă negocierea;

b) categoria de utilizatori pe care îi reprezintă la negocieri structurile asociative sau ceilalţi utilizatori desemnaţi să negocieze;

c) repertoriul, confirmat de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, gestionat de organismul de gestiune colectivă, pentru membrii proprii, precum şi pentru membrii altor organisme străine similare, în baza contractelor de reprezentare;

d) proporţia utilizării repertoriului gestionat de un organism de gestiune colectivă;

e) proporţia utilizărilor pentru care utilizatorul a îndeplinit obligaţiile de plată prin contracte directe cu titularii de drepturi;

f) veniturile obţinute de utilizatori din activitatea care utilizează repertoriul ce face obiectul negocierii;

g) în cazul în care nu există venituri se va folosi practica europeană în domeniu;

h) practica europeană privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori şi organismele de gestiune colectivă.

(2) Organismele de gestiune colectivă pot solicita de la aceeaşi categorie de utilizatori remuneraţii forfetare sau procentuale, raportate la veniturile obţinute de utilizatori din activitatea în cadrul căreia se utilizează repertoriul, cum ar fi: radiodifuzare, retransmitere prin cablu sau comunicare publică, ţinând cont de practica europeană privind rezultatele negocierilor dintre utilizatori şi organismele de gestiune colectivă. Pentru activitatea de radiodifuzare, remuneraţiile procentuale se vor stabili diferenţiat, direct proporţional cu ponderea utilizării repertoriului gestionat colectiv în această activitate, iar în lipsa veniturilor, în funcţie de cheltuielile ocazionate de utilizare".

Rezultă cu evidenţă din textul de lege enunţat că numai cel de-al doilea alineat se referă la posibilitatea pe care legiuitorul o conferă organismelor de gestiune colectivă de a solicita utilizatorilor - radiodifuzori remuneraţii forfetare sau procentuale care să se raporteze în principal la veniturile obţinute de utilizatori, iar în subsidiar - sub condiţia lipsei veniturilor - la cheltuielile ocazionate de utilizare.

Prin decizia supusă recursului pendinte au fost riguros identificate deosebirile dintre cele două alineate a articolului de lege, şi s-a stabilit, astfel, că instanţa de casare a avut în vedere primul alineat prin dezlegarea potrivit căreia "Cu toate acestea, calculul remuneraţiei trebuia efectuat prin raportarea duratei de difuzare a fonogramei într-un playlist cu toate fonogramele difuzate în cadrul unui post de televiziune. În alţi termeni, calculul trebuia efectuat pentru fiecare post de televiziune al C. la care au fost difuzate fonogramele, cu respectarea dispoziţiilor art. 1311 din Legea nr. 8/1996".

Din considerentul enunţat reiese fără echivoc faptul că instanţa de casare a stabilit incidenţa în cauză a art. 1311 din Legea nr. 8/1996, iar faţă de faptul că această normă conţine reglementări corespunzătoare unor ipoteze/situaţii diferite, revenea instanţei de rejudecare atribuţia de a identifica, prin raportare la ansamblul considerentelor deciziei de casare, dar şi la situaţia concret dedusă judecăţii, care dintre alineatele respectivului articol al legii îşi găseşte aplicarea în speţă.

Susţinerea recurentei reclamante în sensul că instanţa de casare ar fi statuat în sensul inaplicabilităţii primului alineat al art. 1311 din Legea nr. 8/1998, în condiţiile în care partea nu indică vreun alt alineat al aceluiaşi articol care ar trebui aplicat spre a se asigura eficienţa menţionatei dezlegări date prin decizia de casare, este de natură a nega chiar obligativitatea analizării situaţiei părţilor prin prisma acestui articol de lege, în rejudecarea apelului, ceea ce contravine exigentelor stabilite prin art. 315 alin. (1) din C. proc. civ.

Este corectă observaţia recurentei în sensul că dezlegările instanţei de casare trebuie observate prin prisma tuturor considerentelor deciziei din recurs, un asemenea demers impunându-se a fi realizat pentru că doar în acest mod poate fi surprins raţionamentul care a condus la soluţia de casare (a hotărârii ce s-a pronunţat la prima judecată în apel) şi, astfel, se pot asigura premisele rejudecării apelului în acord atât cu cerinţele stabilite prin art. 315 alin. (1) din C. proc. civ. cât şi cu imperativul respectării autorităţii de lucru judecat a aspectelor asupra cărora s-a tranşat în mod irevocabil în primul ciclu procesual.

Ca atare, considerentul potrivit căruia "În alţi termeni, calculul trebuia efectuat pentru fiecare post de televiziune al C. la care au fost difuzate fonogramele, cu respectarea dispoziţiilor art. 1311 din Legea nr. 8/1996" nu putea fi avut în vedere izolat, desprins din contextul de analiză în care el se regăseşte, ci era necesară corelarea lui cu ansamblul considerentelor care formează raţionamentul expus relativ la modalitatea în care trebuie realizat calculul pretenţiilor reclamantei. Astfel, trebuia să se observe că instanţa de casare a stabilit următoarele: că instanţa de apel (în primul ciclu procesual) a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 134 alin. (2) lit. a) şi d) din Legea nr. 8/1996, iar repartiţia remuneraţiilor trebuie să se realizeze ţinând cont numai de utilizarea reală a fonogramelor din playlist-uri; că nu se aplică criteriile privind audienţa şi veniturile postului TV, criterii stabilite de Consiliul Director, şi nici reglementările din hotărârile adunărilor generale ale B. ce au fost adoptate ulterior perioadei de referinţă; că situaţia de fapt premisă (necontestată) este aceea că este cunoscută durata de difuzare reală a fonogramelor din playlist-uri; că este necesară refacerea calculului remuneraţiei ce i se cuvine reclamantei recurente prin raportarea duratei de difuzare a fonogramelor acesteia, indicate în playlist, cu toate fonogramele difuzate în cadrul fiecărui post de televiziune al C.; că drepturile reclamantei trebuie stabilite în acord cu principiul utilizării reale a fonogramelor.

Corelând menţionatele statuări ale instanţei de recurs cu trimiterea făcută la incidenţa a prevederilor art. 1311 din Legea nr. 8/1996, şi ţinând seama de faptul că problema litigioasă din speţă priveşte modul în care organismul de gestiune colectivă - B. - exercită activităţile specifice de gestiune în privinţa repartizării unor remuneraţii deja colectate care corespund drepturilor conexe invocate de reclamantă, în mod judicios instanţa de rejudecare a avut în vedere primul alineat al acestei norme în coroborare cu prevederile art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996 (acest ultim text de lege dând expresie principiului utilizării reale astfel "sumele colectate de un organism de gestiune colectivă se repartizează individual titularilor de drepturi, proporţional cu utilizarea repertoriului fiecăruia, în termen de maximum 6 luni de la data colectării; titularii de drepturi pot pretinde plata sumelor colectate nominal sau a celor a căror repartizare nu presupune o documentare specială în termen de 30 de zile de la data colectării"), pentru că numai în acest mod putea asigura o eficienţă deplină tuturor dezlegărilor menţionate ale instanţei de casare, şi realiza corespunzător corecta aplicare a prevederilor art. 315 alin. (1) din C. proc. civ.

Însă, Înalta Curte constată că aplicarea în concret a menţionatelor dispoziţii legale nu a fost realizată în coordonatele stabilite de instanţa de casare, situaţie care atrage incidenţa motivului de casare reglementat prin art. 309 pct. 5 din C. proc. civ.

Sub acest aspect, se constată că instanţa de apel a dat eficienţă lucrării de expertiză întocmită de expertul consilier M., lucrare care a determinat cuantumul remuneraţiei cuvenite reclamantei prin raportare la un alt reper decât cel expres indicat de instanţa de casare, respectiv s-a raportat la informaţii comunicate printr-o adresă emisă de utilizatorul C. în anul 2019, referitoare la utilizarea fonogramelor gestionate de B., deşi instanţa de casare stabilise neechivoc faptul că reperul necesar a fi avut în vedere era reprezentat de playlist-ul care a fost comunicat de C. către B., ca document care reflecta în mod necontestat situaţia duratei de difuzare a fonogramelor din playlist-uri.

Procedând astfel, instanţa de rejudecare a apelului s-a abătut nu numai de la îndrumările explicite ale deciziei de casare, ci şi de la imperativul respectării autorităţii de lucru judecat a statuărilor privind situaţia de fapt care trebuia să constituie premisa efectuării expertizei, anume cea stabilită la prima judecată în apel.

Împrejurarea reţinută prin decizia recurată, în sensul că raportul întocmit de expertul desemnat de instanţă - singurul care satisface exigenţele art. 330 şi urm. din C. proc. civ. - a avut ca reper un fişier brut denumit "centralizator C. - Proces F." care ar fi conţinut informaţii neprocesate şi neverificate de B., nu putea constitui un argument legal şi pertinent pentru a se înlătura obligaţia de realizare a determinărilor valorice corespunzător reperului impus de decizia de casare, ci instanţa de apel avea posibilitatea de a solicita lămurirea ori completarea respectivei lucrări de expertiză spre a se asigura că răspunsurile corespund obiectivelor stabilite şi rigorilor impuse de decizia de casare.

De altfel, se constată că la pagina 3 ca raportului de expertiză, sub titlul 1.6 "Materialul documentar care a stat la baza efectuării expertizei a fost reprezentat de (...)" sunt menţionate "Playlist-urile brute. Playlist-urile prelucrate, aferente anilor 2009 - 2010 şi informaţiile din Centralizator C. -proces F. puse la dispoziţie de B.". Rezultă, din aceste menţiuni ale raportului de expertiză că, pentru a răspunde obiectivelor expertizei, expertul a avut în vedere inclusiv playlist-urile indicate de instanţa de casare, iar acestea i-au fost puse la dispoziţie chiar de către B., fiind deci lipsit de fundament considerentul pentru care s-a înlăturat acest mijloc de probă, anume acela că răspunsurile expertului ar fi fost formulate exclusiv prin raportare la documentul Centralizator C.- proces F., document care ar conţine informaţii neverificate şi neprocesate de B.. Sub acest aspect, este de reţinut şi faptul că B. nici nu a formulat vreo obiecţiune relativ la materialul documentar menţionat, respectiv la provenienţa şi la cunoaşterea acestuia, ci doar a făcut demersuri paralele cadrului procesual, procurând de la utilizatorul C. noi informaţii într-un format care nu corespunde celui de playlist, şi comunicând aceste informaţii (fără o prealabilă încuviinţare dată de instanţă în urma unor dezbateri contradictorii) expertului desemnat şi consilierilor experţi ai părţilor din proces.

Necesitatea utilizării playlist-ului primit de B. de la utilizatorul C. derivă şi din necesitatea asigurării unui tratament juridic egal între toţi titularii de drepturi gestionate de acest organism de gestiune colectivă, nefiind de conceput ca remuneraţia ce a fost colectată pe baza datelor din playlist să fie repartizată - în contextul aceluiaşi cadru normativ - unor alţi titulari de drepturi similare prin raportare la acest material documentar, iar reclamantei recurente să i se repartizeze acelaşi tip de remuneraţie în raport de o bază documentară distinctă.

De asemenea, în măsura în care instanţa aprecia că expertul judiciar nu a avut în vedere totalul secundelor de difuzare a fonogramelor pe fiecare dintre cele patru posturi C., respectiv că ar fi omis a avea în vedere categoriile "secunde neidentificate" şi "secunde în divergenţă" în cadrul demersului de determinare a cuantumului remuneraţiei cuvenite reclamantei, trebuia să semnaleze expertului acest viciu şi să îi ceară formularea unei variante de răspuns în care să fie incluse şi respectivele categorii, aceasta cu atât mai mult cu cât la judecata în primul ciclu procesual se stabilise că trebuie luate în calcul şi respectivele categorii de secunde în procedura de repartizare a remuneraţiilor, iar acest aspect nu fusese reformat de instanţa de casare.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că este fondat recursul declarat de recurenta reclamantă, soluţia adoptată prin decizia recurată fiind nelegală ca şi consecinţă a nerespectării tuturor dezlegărilor date de instanţa de casare, respectiv a încălcării exigenţelor ce rezidă din dispoziţiile art. 315 alin. (1) din C. proc. civ.

2. În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta -pârâtă B., Înalta Curte reţine că, sub un prim aspect, prin acesta se susţine că instanţa de apel ar fi încălcat dispoziţiile art. 315 din C. proc. civ. prin aceea că a interpretat eronat decizia de casare, eroarea constând în faptul că a constatat că la rejudecarea căii de atac este necesar a fi avute în vedere prevederile primului alineat al art. 1311 din Legea nr. 8/1996, deşi din decizia instanţei de recurs ar reieşi că prevederile celui de-al doilea alineat al aceluiaşi articol al legii sunt cele care trebuie avute în vedere la rejudecarea cauzei în apel.

Această susţinere a recurentei pârâte este vădit nefondată, ea fiind consecinţa desprinderii din context a unor considerente, anume a unora dintre cele care au identificat greşelile intervenite în judecata în apel din primul ciclu procesual.

Pentru corecta înţelegere a statuărilor făcute prin decizia de casare este însă necesar a se avea ansamblul considerentelor hotărârii pronunţate în recurs, pentru că - astfel cum s-a reţinut în cadrul analizei privind recursul reclamantei - aceasta reprezintă modalitatea în care poate fi înţeles raţionamentul logico-juridic ce a fundamentat trimiterea cauzei spre rejudecare.

Dispoziţiile art. 315 alin. (1) din C. proc. civ. nu fac vreo distincţie între dezlegările instanţei de recurs privitoare la aspecte care s-au constatat a fi afectate de viciul nelegalităţii, şi dezlegările care privesc aspecte constatate ca fiind corect evaluate (prin decizia care a format obiect al respectivului recurs) de instanţa de apel, situaţie faţă de care se impune concluzia că sunt deopotrivă obligatorii ambele categorii de statuări/dezlegări făcute prin decizia de casare.

Pe cale de consecinţă, considerentele evocate de recurenta-pârâtă în fundamentarea criticii potrivit căreia, în speţă, instanţa de rejudecare ar fi încălcat prevederile art. 315 din C. proc. civ. trebuie privite în contextul de analiză în care se regăsesc, şi anume cel al raportului juridic litigios dintre organismul de gestiune colectivă - B. - şi titularul de drepturi care intră în sfera de reglementare a Legii nr. 8/1996 - SC A. SRL -, raport juridic în privinţa căruia s-a statuat că este guvernat şi de prevederile art. 134 alin. (2) lit. a) şi d) din Legea nr. 8/1996.

Astfel, stabilirea ca reper legal al rejudecării apelului a prevederilor art. 1311 din Legea nr. 8/1996 nu poate avea semnificaţia pe care tinde a i-o atribui pârâta recurentă, anume aceea că instanţa de rejudecare ar fi trebuit să stabilească o modalitate de repartizare a remuneraţiei (colectată anterior de la utilizatorul C.) prin raportare exclusivă la menţionata normă care reglementează modalitatea de negociere între organismul de gestiune colectivă şi utilizatori a remuneraţiilor pe care cei dintâi sunt îndreptăţiţi să le colecteze pentru membrii lor. La rejudecarea apelului s-a acordat eficienţa cuvenită şi dezlegării din decizia de casare potrivit căreia "(...) repartiţie ce se realizează ţinând cont numai de utilizarea reală a fonogramelor din playlist-uri conform art. 134 alin. (2) lit. d) din acelaşi act normativ", fiind astfel corect făcută aplicarea coroborată a prevederilor art. 1311 şi a art. 134 alin. (2) lit. a) şi d) din Legea nr. 8/1996 la situaţia litigioasă (dedusă judecăţii) existentă între organismul de gestiune colectivă şi titularul dreptului la remuneraţie, dispoziţiile art. 315 C. proc. civ. fiind respectate din perspectiva menţionatelor statuări.

Considerentele deciziei de casare trebuie privite şi interpretate prin prisma conţinutului lor intrinsec, pentru că ele constituie dezlegări sau statuări făcute în privinţa unor aspecte litigioase care au format obiect al analizei judiciare, fiind astfel rezultatul activităţii jurisdicţionale. Ca atare, respectivele considerente nu pot fi (re)interpretate - astfel cum pretinde recurenta pârâtă - prin prisma unor criticilor (motive de recurs) pe care partea le-a formulat în precedentul recurs, pentru că modalitatea de interpretare astfel propusă este de natură a atribui actului procedural îndeplinit de parte efecte care sunt specifice numai hotărârii judecătoreşti, o astfel de interpretare fiind contrară exigenţelor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 care prevede că "Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege".

În concluzie, Înalta Curte constată caracterul nefondat al argumentelor prin care pârâta recurentă susţine că instanţa de rejudecare ar fi trebuit să stabilească remuneraţia cuvenită reclamantei SC A. SRL, pentru anii 2009 - 2010, prin raportare la cheltuielile utilizatorului C., în raport de dezlegările instanţei de casare şi (exclusiv) de prevederile art. 1311 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Nefondată este şi susţinerea recurentei pârâte în sensul că instanţa de casare nu ar fi stabilit, ca unic criteriu de stabilire a cuantumului remuneraţiilor cuvenite reclamantei, durata de utilizare a fonogramelor.

Reiese cu evidenţă din considerentele deciziei că instanţa de casare a stabilit următoarele: că repartiţia trebuie realizată în conformitate cu Hotărârea adunării generale a B. din data de 28.10.2009; că doar în situaţia în care nu există date ori datele sunt insuficiente pot fi stabilite alte criterii de repartiţie a sumelor colectate, dar şi că "în cauză s-a reţinut, ca situaţie de fapt necontestată, ca fiind cunoscută durata reală de difuzare a fonogramelor din playlist- uri".

Utilizarea locuţiunii "cu toate acestea" în introducerea considerentului potrivit căruia calculul remuneraţiei trebuia efectuat prin raportarea duratei de difuzare a fonogramei într-un playlist cu toate fonogramele difuzate în cadrul unui post de televiziune, considerent ce este subsecvent celor prin care se constata corectitudinea utilizării criteriului duratei reale de difuzare rezultată din playlist-urile aflate în dosar, evidenţiază faptul că viciul reţinut (în privinţa deciziei date la judecata în apel din primul ciclu procesual) privea numai faptul că determinarea valorică a fost realizată global, prin raportare la fonogramele difuzate pe toate posturile de televiziune deţinute de C., deşi era necesar ca această determinare să fie realizată prin raportare la durata difuzării fonogramelor pe fiecare post de televiziune.

Stabilirea obiectivelor expertizei realizate de instanţa de rejudecare a constituit un demers menit să asigure punerea în aplicare a dezlegărilor instanţei de casare, şi corespunde atribuţiilor pe care legea i le conferă prin art. 167 din C. proc. civ. Ca atare, împrejurarea că pârâta recurentă nu a fost de acord cu respectivele obiective nu este de natura a afecta legalitatea deciziei supuse controlului judiciar pendinte.

Particularităţile evocate cu privire la modalitatea în care utilizatorul C. obţine venituri (din taxa tv sau/şi din publicitate) sunt lipsite de relevanţă din perspectiva coordonatelor de rejudecare astfel cum au fost analizate în precedent, evidenţierea acestor particularităţi fiind circumscrisă ipotezei nefondat susţinute de pârâta recurentă, anume aceea că remuneraţia pe care trebuie să o repartizeze reclamantei ar trebui calculată exclusiv prin prisma reglementării (din art. 1311 Legea nr. 8/1996) care priveşte procedura de colectare a acesteia de la utilizator, şi fără a ţine seama de criteriul legal de repartiţie impus de prevederile art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996 - criteriu a cărui incidenţă a fost explicit stabilită de instanţa de casare -, anume cel al proporţiei utilizării repertoriului reclamantei. Această proporţie trebuie stabilită în considerarea repertoriului gestionat de pârâta B., pentru că acest repertoriu a constituit fundamentul colectării remuneraţiilor de repartizat către membrii săi - printre care se numără şi SC A. SRL -, iar nu în considerarea cheltuielilor ori a veniturilor din publicitate ale C., pentru că aceasta din urmă şi-a îndeplinit anterior obligaţia de a plăti remuneraţiile pentru utilizarea fonogramelor gestionate de B.. De altfel, trebuie constatat că nu s-a susţinut că B. ar fi colectat remuneraţiile de la C. prin raportare la veniturile din publicitate ori la cheltuieli ale acestui utilizator, astfel că respectivele criterii nu pot avea vreo relevanţă în analiza relativă la demersul (subsecvent colectării) de repartizare a remuneraţiilor.

Este, însă, fondată critica recurentei pârâte referitoare la omisiunea instanţei de rejudecare a apelului de a deduce, din suma stabilită ca fiind remuneraţie datorată de aceasta reclamantei SC A. SRL, a sumei de 12.797,14 RON pe care pârâta deja a consemnat-o la dispoziţia reclamantei conform procesului-verbal din data de 18.05.2011 întocmit de BEJ D. 3/2001, reprezentând remuneraţie repartizată pentru perioada la care se referă litigiul.

Deducerea respectivei sume se impunea în condiţiile în care se dispusese această măsură în cadrul apelului judecat în primul ciclu procesual - corespunzător apărărilor pe care pârâta le-a opus pretenţiei reclamantei -, iar instanţa de casare nu a constatat vreun viciu al respectivei măsuri.

Astfel omisiunea deducerii sumei consemnate de pârâtă U. din suma totală datorată constituie expresia neobservării autorităţii de lucru judecat a chestiunilor tranşate irevocabil în primul ciclu procesual, şi atrage incidenţa motivului de recurs reglementat prin art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

De asemenea, se constată caracterul întemeiat al criticii referitoare la stabilirea în sarcina recurentei pârâte a obligaţiei de plată a diferenţei de onorariu pentru expertul judiciar. Relativ la măsura dispusă în acest sens, este de observat că instanţa de apel s-a limitat la a indica temeiul legal care permite majorarea onorariului, respectiv norma care permite o asemenea majorare şi cea care instituie obligaţia părţii care cade în pretenţii de a suporta cheltuielile de judecată, fără a stabili însă elementele concrete ale litigiului (precum nivelul de complexitate al expertizei, volumul de muncă depus, concludenţa şi pertinenţa mijlocului de probă în soluţionarea apelului, etc) care au fost de natură a justifica respectiva măsură. În absenţa unei astfel de statuări asupra unei situaţii faptice care să justifice incidenţa prevederilor legale avute în vedere, se impune concluzia că hotărârea este - sub acest aspect - afectată de viciul nemotivării, atrăgând incidenţa prevederilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Având în vedere ansamblul considerentelor expuse şi dispoziţiile legale menţionate, Înalta Curte urmează a admite ambele recursuri şi a dispune, în conformitate cu prevederile art. 313 raportat la 312 alin. (1) - (3) din C. proc. civ., casarea deciziei recurate.

Ţinând seama de împrejurarea că situaţia de fapt nu a fost deplin stabilită prin efectuarea unei expertize judiciare concludente, care să permită stabilirea ponderii/proporţiei utilizării fonogramelor reclamantei din totalul fonogramelor pentru care pârâta a colectat remuneraţii de la C., raportat la fiecare dintre posturile de televiziune pe care respectivele fonograme au fost difuzate, urmează a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare a aceeaşi instanţă de apel.

Cu ocazia rejudecării, fie se va efectua o nouă expertiză judiciară prin care determinările valorice să fie realizate exclusiv pe baza playlist-urilor, fie se vor solicita lămuriri expertului judiciar O. referitor la modalitatea în care s-a raportat la categoriile secunde în divergenţă şi secunde neidentificate, şi i se va solicita explicit o variantă de răspuns care să fie bazată pe datele din playlist-urile primite de pârâtă de la C. (necontestat deţinute şi utilizate de aceasta pentru repartizarea remuneraţiilor către alţi membri) şi în care să fie avute în vedere şi cele două categorii de secunde de emisie, pentru că şi acestea corespund difuzării unor fonograme din repertoriul (gestionat de B.) pentru care remuneraţiile au fost încasate, având deci relevanţă în stabilirea ponderii utilizării fonogramelor fiecăruia dintre producătorii de fonograme ale căror drepturi au fost gestionate de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta SC A. SRL şi de pârâta B. împotriva Deciziei nr. 1040A din 20 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 4 februarie 2020.

GGC - GV