Compensation claim for pre-revindication loss of use rejected; complementary costs ruling quashed

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/24 august 1999 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti, obligarea pârâtului să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în Bucureşti, str. x, sectorul 1 (cu excepţia apartamentelor nr. x şi nr. y).

La data de 25 noiembrie 1999, reclamantul a depus cerere completatoare, prin care a chemat în judecată, în calitate de pârâţi, pe numiţii: B., C., D., E. şi F., G., H., I. şi J., instanţa dispunând citarea acestora în cauză, în calitate de intervenienţi forţaţi.

La 10 februarie 2000, reclamantul a solicitat introducerea în cauză, ca intervenientă forţată şi a numitei K.

Cu aceeaşi ocazie, instanţa a luat act de renunţarea reclamantului la judecată în contradictoriu cu C., fiind introduse în cauză, în calitate de interveniente forţate numitele L., ca moştenitor legal al defunctului J., precum şi K.

La data de 11 mai 2000, reclamantul a renunţat la judecată în contradictoriu cu L.

Prin Sentinţa civilă nr. 398 din 25 mai 2000, Tribunalul Bucureşti a luat act că reclamantul a renunţat la judecată faţă de intervenienta L. şi a a respins acţiunea principală şi cererea de chemare în judecată a altor persoane, ca nefondate.

S-a reţinut, în esenţă, că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului cu titlu şi că au fost corect aplicate dispoziţiile art. II din Decretul nr. 92/1950.

Prin Decizia nr. 747 din 28 noiembrie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinţei tribunalului.

Prin Decizia civilă nr. 4.867 din 23 octombrie 2001, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie în Dosarul nr. x/2001, s-a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 747/2000, s-a casat decizia, precum şi Sentinţa civilă nr. 398/2000 a Tribunalului Bucureşti şi s-a trimis cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal, pentru individualizarea bunului imobil, printr-o expertiză (întrucât o parte din apartamente au fost înstrăinate), precum şi pentru faptul că, pe parcursul soluţionării cauzei, la 7 august 2000, a decedat pârâtul D. şi se impunea introducerea în cauză a tuturor moştenitorilor.

În rejudecare, reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul că a solicitat citarea în proces a Municipiului Bucureşti, prin Primarul General şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, constatarea nulităţii absolute şi inopozabilitatea înscrierii imobilului în Decretul nr. 92/1950 la poz. 631 şi a menţionat că înţelege să revendice în continuare, pe calea dreptului comun, imobilul din str. x.

Reclamantul a mai solicitat să se constate că toate contractele de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, ca şi cele ulterioare şi subsidiare nu îi sunt opozabile, invocând, pe cale de excepţie, potrivit art. 2 din Decretul nr. 167/1958, nulitatea absolută a acestora.

Intervenienţii E., F. şi M. au depus cerere reconvenţională, solicitând restituirea contravalorii îmbunătăţirilor efectuate la imobil şi recunoaşterea unui drept de retenţie până la restituirea acestor sume.

Intervenienţii forţaţi au solicitat chemarea în garanţie a Primăriei Municipiului Bucureşti şi S.C. N. S.A. pentru restituirea preţului din vânzare, actualizat cu rata inflaţiei.

I. şi B. au formulat, de asemenea cerere reconvenţională, pentru îmbunătăţiri, precum şi cerere de chemare în garanţie a S.C. N. S.A. în solidar cu Primăria Municipiului Bucureşti, pentru restituirea preţului actualizat al imobilului.

Reclamantul A. a depus o cerere completatoare prin care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâţi, a lui B., C., E. şi D., G., H., I. şi J.

La dosarului nr. x/2002 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamantul A. a depus note scrise, în conţinutul cărora a precizat că nu a solicitat anularea contractelor de vânzare-cumpărare şi nici nulitatea absolută a acestora, ci doar a formulat o acţiune în revendicare.

Prin încheierea din 22 octombrie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins excepţiile inadmisibilităţii acţiunii şi lipsei capacităţii de folosinţă a intervenientului forţat D. şi a unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei calităţii procesuale a intervenientei K.

Prin cererea din 14 ianuarie 2003, reclamantul A. a solicitat instanţei a lua act că îşi restrânge acţiunea la un singur capăt de cerere şi anume revendicarea imobilului din str. x, sector 1 şi că renunţă la judecata capătului de cerere privind nulitatea absolută şi inopozabilitatea înscrierii la poz. 631 în lista anexă a Decretului nr. 92/1950, precum şi la invocarea, pe cale de excepţie, a nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, urmând ca la compararea titlurilor să fie avute în vedere, doar argumentele privind caracterizarea comparativă a titlurilor prezentate.

Prin Sentinţa civilă nr. 493 din 3 aprilie 2007, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. x/2002, s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, ca neîntemeiată. S-a admis acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar General, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, intervenienţii H., O., B., G., P., Q. şi J. şi chemaţii în garanţie S.C. N. S.A., F., R., E. A fost obligată intervenienta forţată G. să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr. x, situat în Bucureşti, str. x. A fost obligat intervenientul forţat O., să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr. x bis situat în Bucureşti, str. x, situat la etajul întâi şi demisol. A fost obligată intervenienta forţată P. să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr. x, situat în Bucureşti, str. x. A fost obligat intervenientul forţat J. să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie camera de serviciu în suprafaţă de 16,56 mp ce face parte integrantă din apartamentul nr. x, situat în Bucureşti, str. x. A fost obligată intervenienta forţată H. să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr. x, situat în str. x, Bucureşti. A fost obligată intervenienta forţată B. să lase reclamantului în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr. x. A fost obligată intervenienta forţată Q. să lase reclamantului în deplină proprietate garajul în suprafaţă utilă de 16,66 mp şi 10,08 mp teren situat sub construcţie, în Bucureşti, str. x. S-au respins, ca neîntemeiate, cererile reconvenţionale formulate de I. (decedat), continuat de O., de E., F., S. (decedat) continuat de R., de B.. S-au respins cererile de chemare în garanţie formulată de B. şi de P., ca neîntemeiate.

Prin Decizia nr. 209 A din 28 martie 2000, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a luat act de renunţarea la judecata apelului formulată de pârâtele K. şi G., a admis apelul declarat de pârâţii B., O., H., E. şi F. împotriva Sentinţei civile nr. 493/2007 a Tribunalului Bucureşti, pe care a anulat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În cel de-al treilea ciclu procesual, pricina a fost înregistrată la data de 13 august 2008, la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. x/2008.

La data de 8 octombrie 2008, reclamantul a formulat o cerere completatoare a cererii principale, solicitând obligarea pârâţilor chemaţi în judecată şi la plata contravalorii fructelor civile datorate pentru lipsa de folosinţă a imobilului revendicat de la fiecare dintre aceştia de la data introducerii acţiunii în revendicare.

La solicitarea instanţei, reclamantul a depus la dosar o precizare privind indicarea şi clarificarea cadrului procesual stabilit prin cererile formulate.

În cuprinsul acesteia, reclamantul A. a arătat că a renunţat la judecată faţă de pârâţii J., I. şi L.; doreşte să se judece în contradictoriu cu B. pentru ap. x parter şi subsol, H. pentru ap. x et. 3, O. pentru ap. x bis şi subsol, G. pentru ap. x parter (intrare separată secundară), P. pentru ap. x, Q. pentru garaj şi K. pentru ap. x et. 2.

De asemenea, a precizat că renunţă la judecată faţă de Municipiul Bucureşti, prin Primar General şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, solicitând totodată, disjungerea cererilor de chemare în garanţie, reconvenţionale şi completatoare (privitoare la fructele civile).

Prin Sentinţa nr. 1902/19 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins cererea reclamantului de a se lua act de renunţarea la judecată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti. A respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Bucureşti prin Primarul General. A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei K., în ce priveşte capătul de cerere având ca obiect revendicarea camerei de serviciu în suprafaţă de 16,56 mp ce face parte integrantă din apartamentul nr. x situat la etajul 2 al imobilului din Bucureşti, str. x, sector 1 (identificată în raportul de expertiză a expertului T. drept camera nr. 6).

A luat act de achiesarea pârâtei G. la pretenţiile reclamantului în ce priveşte capătul de cerere având ca obiect revendicarea apartamentului nr. x situat la parterul imobilului (exclusiv camerele 1 şi 3 şi în comun cu reclamantul living, bucătărie, holuri, debara şi baie), conform declaraţiei autentificate nr. x la BNP U. . A admis, în parte, astfel cum a fost precizată, acţiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâţilor H., O., B., G., P. şi Q. şi chemaţii în garanţie F., R. şi E. şi S.C. N. S.A.. I-a obligat pe pârâţi să lase reclamantului în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul revendicat, situat în Bucureşti, str. x, după cum urmează: pârâta B. apartamentul nr. x situat la subsol şi parter (2 camere, holuri, baie şi la subsol bucătărie) în suprafaţă de 29,27 mp; pârâta P., apartamentul nr. x situat la et. 2, în suprafaţă de 53,06 mp; pârâta Q., garajul în suprafaţă de 16,66 mp şi terenul de sub construcţie; pârâta H. apartamentul nr. x situat la etajul 3 al imobilului, în suprafaţă utilă de 24,81 mp; pârâtul O. (în calitate de succesor al pârâtului I., decedat la 28 februarie 2004), apartamentul nr. x situat la etajul 1 şi demisol, în suprafaţă utilă de 83,75 mp, identificat de expertiză ca apartamentul nr. x bis, deţinând la etajul 1 două camere, hol, vestibul, baie şi la subsol o cameră, două bucătării, culoar comun, baie comună, oficiu comun); pârâta G., apartamentul nr. x situat la parterul imobilului (exclusiv camerele 1 şi 3 şi în comun cu reclamantul living, bucătărie, holuri, debara şi baie), în suprafaţă utilă de 66,91 mp.

A respins capătul de cerere având ca obiect revendicarea camerei de serviciu în suprafaţă de 16,56 mp ce face parte integrantă din apartamentul nr. x situat la etajul 2 al imobilului din Bucureşti, str. x, sector 1 (identificată în raportul de expertiză a expertului T. drept camera nr. 6), ca fiind îndreptat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A respins acţiunea în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A disjuns cererile completatoare şi incidentale formulate în cauză, urmând a se forma noi dosare distincte, astfel: cererea completatoare formulată de reclamant în prezentul ciclu procesual, având ca obiect obligarea pârâţilor B., O., P., H.

şi Q. la plata contravalorii lipsei de folosinţă pentru locuinţele revendicate; cererea reconvenţională şi cererea de chemare în garanţie formulate de pârâta G. împotriva reclamantului din prezenta cauză (pe reconvenţională, pentru îmbunătăţiri şi drept de retenţie) şi a Primăriei Municipiului Bucureşti şi S.C. N. S.A. (chemaţi în garanţie, pentru preţul actualizat); cererea reconvenţională şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta B. împotriva reclamantului din prezenta cauză (pe reconvenţională, pentru îmbunătăţiri) şi a Primăriei Municipiului Bucureşti în solidar cu S.C.

N. S.A. (chemaţi în garanţie, pentru restituirea valorii de circulaţie a imobilului revendicat şi, în subsidiar, a preţului actualizat); cererea reconvenţională şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul I. (decedat), continuată de succesorul său, O., împotriva reclamantului din prezenta cauză (pe reconvenţională, pentru îmbunătăţiri) şi a Primăriei Municipiului Bucureşti în solidar cu S.C. N. S.A. (chemaţi în garanţie, pentru restituirea valorii de circulaţie a imobilului revendicat şi, în subsidiar, a preţului actualizat); cererea de chemare în garanţie a numiţilor E., F.

şi S. (decedat la data de 25 decembrie 2003, având ca succesor pe R.), toţi în calitate de moştenitori ai defunctului D., precum şi cererea reconvenţională, astfel cum a fost precizată, cereri formulate de pârâta P., Dosar nr. x/2002. I-a obligat pe pârâţii B., O., P., H., G. şi Q. la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă de 500 RON (contravaloare onorariu expertiză).

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost înregistrată, sub nr. x/2009, cererea completatoare prin care reclamantul A. a solicitat obligarea pârâţilor B., O., P., H. şi Q. la plata contravalorii lipsei de folosinţă pentru locuinţele revendicate.

La data de 24 februarie 2009, reclamantul a depus cerere precizatoare, prin care a precizat cuantumul sumelor solicitate pentru lipsa de folosinţă.

Prin încheierea din 25 februarie 2009, tribunalul a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. x/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

La data de 18 ianuarie 2013, reclamantul A. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.

Prin încheierea din data de 8 martie 2013, tribunalul a dispus repunerea cauzei pe rol, constatând că Dosarul nr. x/2008 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost soluţionat în mod irevocabil.

La data de 2 mai 2013, pârâta Q. a depus la dosar cerere reconvenţională, prin care a solicitat obligarea reclamantului să îi achite suma de 1.080 USD, reprezentând contravaloarea reparaţiilor şi a îmbunătăţirilor aduse garajului situat în municipiul Bucureşti, str. x.

Prin încheierea din 7 noiembrie 2014, tribunalul a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 243 C. proc. civ., până la indicarea moştenitorilor reclamantului A.

La data de 22 septembrie 2015 a fost depusă cerere de repunere pe rol a dosarului.

Prin încheierea din 6 noiembrie 2015, tribunalul a dispus repunerea cauzei pe rol, în baza art. 245 C. proc. civ. şi introducerea în cauză a numiţilor V. şi W., moştenitorii defunctului A., conform certificatului de moştenitor nr. x din 5.11.2015 .

Prin Sentinţa nr. 683 din 4 aprilie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins cererea principală formulată de reclamanţii V. şi W., moştenitori ai lui A., în contradictoriu cu pârâţii B., O., P., H., Q., ca neîntemeiată şi a respins cererea reconvenţională, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a constatat că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 30.10.1929 de Tribunalul Ilfov X. a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Bucureşti, str. x, colţ cu Str. x, compus din teren şi construcţie.

Prin Sentinţa civilă nr. 603 din 11.07.1946 a Tribunalului Ilfov s-a dispus partajarea averii succesorale rămase de pe urma defunctului X., fiind atribuite lui Y. etajele nr. 1 şi nr. 2 din imobilul situat în Bucureşti, str. x şi lui A. restul imobilului, respectiv demisol, parter şi etajul 3.

Imobilul situat în Bucureşti, str. x a fost naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950, în anexa la decret, la poz. 631, fiind menţionat A.

Conform certificatului de moştenitor nr. x/28.10.1968, de pe urma defunctei Z. decedată la data de 14 octombrie 1968, a rămas ca unic moştenitor A., fiul defunctei.

Ulterior preluării de către stat a imobilului, Primăria Municipiului Bucureşti a înstrăinat mai multe spaţii, prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995.

Totodată, tribunalul a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 485 şi art. 487 din vechiul C. civ., având în vedere că nu s-a dovedit împrejurarea că pârâţii ar fi încasat venituri băneşti (chirii) ca urmare a folosirii ap. 1 bis şi a garajului din imobilul situat în Bucureşti, str. x. Tribunalul nu a ţinut seama de contractul de închiriere nr. x din 7 februarie 2003, având în vedere că la dosar a fost depusă, în copie, necertificată pentru conformitate cu originalul, doar prima filă a acestui act, nefiind depus actul în integralitatea lui, care să conţină semnăturile părţilor.

În ceea ce priveşte aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 998 - 999 din vechiul C. civ., care reglementează răspunderea civilă delictuală, tribunalul a apreciat că nu se poate reţine săvârşirea de către pârâţi a unei fapte ilicite, constând în folosirea fără drept a ap. 1 bis şi a garajului din imobilul situat în Bucureşti, str. x, sector 1 şi împiedicarea reclamanţilor de a-şi exercita posesia asupra spaţiilor respective, câtă vreme pârâţii au eliberat aceste spaţii anterior rămânerii irevocabile a hotărârii pronunţate în acţiunea în revendicare (23 ianuarie 2012).

Cât priveşte cererea reconvenţională formulată de pârâta AA., prin care aceasta a solicitat obligarea reclamanţilor la plata sumei de 1.080 USD, reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse garajului situat în Bucureşti, str. x, tribunalul a constatat că nici aceasta nu este întemeiată, întrucât îmbunătăţirile pretinse nu au fost aduse unui imobil cu destinaţia de locuinţă, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 48 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ci unui garaj.

Prin Decizia nr. 1.130 A din 4 iulie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei tribunalului şi i-a obligat pe apelanţi la cheltuieli de judecată în sumă de 2.000 RON către intimata Q.

Prioritar, curtea de apel a constatat că prin Sentinţa civilă nr. 3.352/2005, rămasă irevocabilă, s-a respins cererea de constatare a nulităţii contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de către pârâţii-intimaţi, acestea rămânând aşadar valabile.

Ulterior pronunţării Deciziei civile nr. 312/2012 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost admisă, în mod irevocabil, acţiunea în revendicare formulată de către reclamanţi, imobilul în litigiu fiind eliberat îndată ce hotărârea prin care s-a admis revendicarea a rămas definitivă, aşadar anterior rămânerii irevocabile a deciziei pronunţate.

Ori, numai după ce hotărârea de revendicare a imobilului a rămas definitivă se poate califica folosirea spaţiilor de către pârâţi ca fiind una abuzivă şi nu anterior acestui moment.

Pentru a exista o răspundere civilă delictuală s-a constatat că trebuie să existe o faptă ilicită, un prejudiciu şi o legătură de cauzalitate între acestea, cât şi vinovăţia autorului prejudiciului, condiţii care în speţă nu s-au dovedit a fi întrunite cât timp pârâtele au posedat spaţiile în baza unor titluri de proprietate valabile, iar după rămânerea definitivă a hotărârii în revendicare, când problema preferabilităţii titlurilor a fost tranşată definitiv, nu s-a mai păstrat această posesie.

Instanţa a conchis, astfel, inexistenţa faptei ilicite, cât şi faptul că reclamanţilor nu li s-a produs un prejudiciu, aşa cum au susţinut.

Curtea nu a putut primi nici criticile referitoare la pretinsa răspundere civilă delictuală a Statului Român, acesta nefigurând ca parte în litigiul de faţă, iar instanţa de fond nefiind învestită cu o astfel de cerere.

Astfel fiind, pentru considerentele mai sus expuse, curtea de apel, conform art. 480 alin. (1) din noul C. proc. civ., a respins apelul, ca nefondat.

Conform art. 453 alin. (1) din noul C. proc. civ., curtea i-a obligat pe apelanţi la cheltuieli de judecată în sumă de 2000 RON către intimata Q. sumă care reprezintă onorariu de avocat.

Prin Decizia nr. 1.274 A din 26 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis cererea de completare a Deciziei civile nr. 1.130 A din 4 iulie 2019 formulată de intimata - pârâtă Q. în cauza privind soluţionarea apelului declarat de reclamanţii V. şi W. - moştenitori ai defunctului A. şi a dispus completarea dispozitivului deciziei, în sensul că i-a obligat pe apelanţi şi la plata cheltuielilor de judecată de 4390 RON, reprezentând onorariu de avocat, către intimata - pârâtă Q.

S-a constatat, în ceea ce priveşte obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată, că, în fapt, curtea nu s-a pronunţat în mod integral pe acest capăt de cerere, neluând în considerare şi chitanţele depuse la dosarul Curţii de Apel Bucureşti, ci numai chitanţa ataşată la fila x cu privire la suma plătită de 2.000 RON.

Din cele două chitanţe care nu au fost luate în discuţie, nefiind analizate aşadar de către instanţă, a reieşit că sumele de 2.200 RON şi respectiv de 2.190 RON au fost plătite de către intimata Q. cu titlu de onorariu avocaţial.

Faţă de acest considerent, curtea de apel, în conformitate cu dispoziţiile art. 444 din noul C. proc. civ., a admis cererea şi a dispus completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 1.130 A/2019, în sensul obligării apelanţilor şi la plata cheltuielilor de judecată de 4390 RON, reprezentând onorariu de avocat către intimata - pârâtă Q.

Împotriva acestor decizii au declarat recursuri reclamanţii V. şi W.

Prin recursul declarat împotriva Deciziei nr. 1.130 A din 4 iulie 2019, reclamanţii au criticat hotărârea din apel ca fiind nelegală, întrucât a fost pronunţată în baza unor prevederi ale noului C. proc. civ., în condiţiile în care procesului îi sunt aplicabile dispoziţiile vechiului C. proc. civ., cererea de chemare în judecată fiind introdusă în anul 2009.

În opinia recurenţilor, folosirea de către instanţa de apel, drept argumente în respingerea apelului, a prevederilor art. 480 alin. (1) şi art. 453 alin. (1) din noul C. proc. civ. reprezintă o eroare comisă de curte care a fost de natură a favoriza în mod clar celelalte părţi din dosar.

Reclamanţii au considerat că decizia a fost dată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, fiind pronunţată prin încălcarea şi aplicarea greşită a legii şi, totodată, că astfel le-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prin interpretarea legii numai în favoarea pârâţilor, ceea ce le-a cauzat un prejudiciu de 2.000 RON.

Au susţinut că aceasta a venit ca o «încununare» a modului preferenţial în care instanţa a înţeles să judece speţa, în condiţiile în care reclamantul V. nu a fost lăsat să-şi expună oral punctul de vedere în dezbaterile asupra fondului cauzei, curtea de apel încălcând principiul contradictorialităţii.

Reclamanţii au pretins şi că astfel le-a fost încălcat şi dreptul la un proces echitabil de către o instanţă care nu a fost imparţială, contrar prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prin raportare la normele noului C. proc. civ., recurenţii au considerat că instanţa de apel a încălcat şi principiul neretroactivităţii legii civile.

Pentru aceste motive, au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin recursul declarat împotriva Deciziei nr. 1.274 A/2019, reclamanţii au criticat hotărârea pentru greşita aplicare a dispoziţiilor noului C. proc. civ. unui proces început sub imperiul prevederilor C. proc. civ. de la 1865.

Folosirea de către curtea de apel a prevederilor art. 444 din noul C. proc. civ. drept argument de acceptare a solicitării tardive a pârâtei Q., reprezintă, în opinia recurenţilor, o eroare de natură a o favoriza clar pe respectiva parte.

Au arătat că, prin depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti şi prin interpretarea greşită a legii, curtea de apel le-a încălcat dreptul la un proces echitabil, încercând a le cauza un nou prejudiciu prin obligarea la plata sumei de 4.390 RON părţii adverse.

Recurenţii au susţinut, totodată, că nu există niciun fel de probe la dosar din care să rezulte justificarea admiterii cheltuielilor în valoare totală de 6390 RON pentru intimata - pârâtă Q.

Au solicitat a se observa că decizia a fost luată ilegal fără citarea lor, în condiţiile în care este o decizie distinctă, de sine stătătoare şi nu una de completare a Deciziei nr. 1.130/2019.

Mai mult, această decizie a fost pronunţată după dezînvestirea instanţei, cu încălcarea principiului contradictorialităţii.

Analizând recursul declarat împotriva Deciziei nr. 1130 A din 4 iulie 2019, Înalta Curte constată că este nefondat.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că judecata cauzei pendinte, în raport de norma prevăzută de art. 3 (1) din Legea nr. 76/2010, cade sub incidenţa dispoziţiilor vechiul C. proc. civ. (1948), întrucât cererea de recurs este îndreptată împotriva Deciziei civile nr. 1130/A din 4 iulie 2019 care a fost pronunţată în Dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia a V- a civilă, având ca obiect un proces început anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., 15 februarie 2013.

Reţinând că, în baza dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304, Înalta Curte, constată că cele dezvoltate de reclamanţi prin cererea de recurs pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi le va cenzura din această perspectivă.

Aceasta, deoarece, statuând prin dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ. cu privire la motivul de recurs privind depăşirea limitelor atribuţiilor puterii judecătoreşti, legiuitorul nu a avut în vedere interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept, cum eronat susţin reclamanţii prin recurs, chestiune care intră în competenţa instanţelor de judecată, ci încălcarea unui domeniu rezervat altei puteri constituite în stat (legislativă ori executivă), ca urmare a nerespectării de către instanţa de judecată a principiului separaţiei puterilor în stat, critică pe care, de altminteri, reclamanţii nici nu o dezvoltă.

Potrivit dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., decizia recurată este susceptibilă de casare atunci când a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) din acelaşi cod, care prevăd că: actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.

În speţă, subsumat acestui motiv de nelegalitate, reclamanţii au susţinut că le-a fost încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil, cât timp instanţa de apel a indicat ca temei al hotărârii pronunţate dispoziţiile art. 480 alin. (1) şi ale art. 453 alin. (1) din noul C. proc. civ. şi nu dispoziţiile vechiul C. proc. civ. (eroare de natură a favoriza, în opinia reclamanţilor, interesele părţii adverse) şi, respectiv, cât timp reclamantul V. nu a fost "lăsat" să-şi expună oral punctul de vedere în cadrul dezbaterilor asupra apelului, încălcând astfel principiul contradictorialităţii.

Observând cele două norme de procedură prevăzute de art. 480 alin. (1) şi de art. 453 alin. (1) din noul C. proc. civ., se constată că prima enunţă soluţiile care pot fi pronunţate de instanţa de apel în cazul în care va păstra hotărârea atacată cu apel (anume: va respinge, va anula apelul ori va constata perimarea lui), având un conţinut similar cu norma de drept prevăzută de art. 296 din vechiul C. proc. civ. şi, respectiv, cea de-a doua, că prevede obligaţia părţii care a pierdut procesul de a plăti cheltuielile de judecată părţii care a câştigat procesul, obligaţie statuată similar prin dispoziţiile art. 274 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. (Partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată).

Rezultă că ceea ce diferă între cele două coduri este doar numerotarea textelor de lege care conţin respectivele norme de drept procesual civil (numerotare care are ca scop a deosebi între ele norme de drept având un conţinut diferit) şi nu conţinutul acestor norme.

În consecinţă, faţă de conţinutul similar al normelor de drept mai sus arătate, a căror incidenţă, interpretare şi aplicare în cauză nu este contestată, Înalta Curte constată că indicarea greşită doar a numerotării acestora, prin raportare la numerele date acestor norme în noul C. proc. civ., diferite de numerele alocate în vechiul C. proc. civ., nu se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. sancţionează încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii, în condiţiile art. 105 alin. (2) din vechiul C. proc. civ., şi nu indicarea greşită a numerelor unor texte de lege, cum eronat pretind reclamanţii, chestiune ce reprezintă o eroare săvârşită de instanţa de apel cu ocazia redactării considerentelor hotărârii şi care este lămurită prin prezenta decizie.

Nefiind vorba de interpretarea şi aplicarea greşită a unor norme procedurale, ci de indicarea greşită a numerelor textelor de lege care le conţin, eroarea săvârşită de instanţa de apel nu poate produce părţilor nicio vătămare şi nu pune în discuţie încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile ori a dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cum pretind reclamanţii, fără însă a demonstra, caz în care critica formulată sub acest aspect nu va fi primită.

Cât priveşte conţinutul dezbaterilor orale asupra apelului, Înalta Curte constată că acestea au fost consemnate în încheierea de şedinţă din 30 mai 2019, încheiere cu privire la care reclamantul V. nu a formulat, în condiţiile legii, vreo obiecţiune.

Consemnările din încheierea de şedinţă mai sus arătată evidenţiază respectarea de către instanţa de apel a principiilor contradictorialităţii şi oralităţii, evidenţiind faptul că reclamantul V. şi-a susţinut oral apelul şi a combătut, în replică, concluziile asupra apelului formulate de partea pârâtă, motiv pentru care şi această critică, de altminteri, nedezvoltată, se dovedeşte a fi nefondată.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de reclamanţi împotriva Deciziei nr. 1.130/A din 4 iulie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat.

Analizând recursul declarat de reclamanţi împotriva Deciziei civile nr. 1.274/A/2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:

Dispoziţiile art. 2812 alin. (1) C. proc. civ. prevăd următoarele: Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare.

Statuând cu privire la posibilitatea completării hotărârii pronunţate, dispoziţiile legale menţionate au avut în vedere cadrul procesual în care s-a desfăşurat judecata, astfel cum acesta a fost configurat în faţa instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei completare se solicită.

În speţă, hotărârea a cărei completare s-a solicitat de către pârâta Q. a fost pronunţată de instanţa de apel, învestită cu judecata apelului declarat de reclamanţii V. şi W. împotriva Sentinţei civile nr. 683 din 4 aprilie 2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Astfel fiind învestită, instanţa de apel avea a se pronunţa asupra cererii de apel, în limitele criticilor formulate de reclamanţi, şi, totodată, asupra cererilor de plată a cheltuielilor de judecată avansate de părţi pentru judecata apelului, în raport de soluţia care a fost dispusă asupra apelului, cu luarea în considerare a prevederilor art. 274 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. (art. 453 alin. (1) din noul cod).

Verificând lucrările dosarului, se constată că pârâta Q. a avut calitatea de intimată în apel şi, potrivit încheierii de dezbateri din data de 30 mai 2019, că aceasta a solicitat, prin avocat, respingerea apelului de reclamanţi şi obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată (în lipsa unor menţiuni suplimentare, cheltuieli reprezentând sumele de bani avansate pentru judecata respectivului apel).

Prin Decizia civilă nr. 1.130 A din 4 iulie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în conformitate cu dispoziţiile legale incidente, a acordat pârâtei Q. cheltuielile de judecată aferente apelului, în sumă de 2.000 RON, conform chitanţei datate 21 februarie 2019.

Prin cererea formulată la data de 9 august 2019, pârâta Q. a cerut completarea Deciziei civile nr. 1.130 A din 4 iulie 2019, în sensul obligării reclamanţilor şi la plata altor cheltuieli de judecată, care însă nu au fost avansate pentru judecata respectivului apel, desfăşurată între 5 octombrie 2018-26 septembrie 2019.

Anume, pârâta a solicitat obligarea reclamanţilor la plata sumei de 4.390 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, invocând în justificarea acestei pretenţii chitanţele în sumă de 2.190 RON, datată 6 martie 2013, şi în sumă de 2.200 RON, datată 24 iunie 2013.

Sumele de bani evidenţiate în chitanţele menţionate dovedesc plata unor cheltuieli posibil avansate în alte cicluri procesuale ale cauzei, nu însă pentru judecata apelului soluţionat prin Decizia civilă nr. 1.130 A din 4 iulie 2019 şi, ca atare, ele nu cădeau sub incidenţa normei de drept prevăzute de dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

În atare condiţii, în absenţa apelului care să fi fost declarat de pârâta Q. cu privire la acest aspect (omisiunea acordării cheltuielilor de judecată din alte cicluri procesuale ale cauzei), în sarcina instanţei de apel nu exista obligaţia de a se pronunţa asupra unor astfel de cheltuieli şi, ca atare, acesteia nu i se putea imputa, ulterior, omisiunea de a nu se fi pronunţat asupra unei cereri, în sensul dispoziţiilor art. 2812 alin. (1) C. proc. civ.

Aşa fiind, pentru considerentele arătate şi care fac inutilă analiza celorlalte critici formulate de reclamanţi prin recurs, în baza dispoziţiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanţi, va casa Decizia nr. 1.274 A din 26 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi, constatând că în speţă nu erau întrunite condiţiile art. 2812 alin. (1) C. proc. civ., va respinge cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 1.130 A/2019 formulată de pârâta Q., ca nefondată.

Văzând dispoziţiile art. 274 alin. (1) şi art. 276 C. proc. civ., Înalta Curte, observând că reclamanţii au căzut în pretenţii doar în recursul îndreptat împotriva împotriva Deciziei nr. 1.130 A din 4 iulie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, (nu şi în recursul declarat împotriva Deciziei nr. 1.274 A din 26 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă), va dispune obligarea acestora la plata doar a sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată din recurs (în loc de 2.500 RON, astfel cum s-a solicitat) către pârâta Q.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii W. şi V. împotriva Deciziei nr. 1.130 A din 4 iulie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Admite recursul declarat de reclamanţi împotriva Deciziei nr. 1.274 A din 26 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia şi respinge cererea de completare a dispozitivului Deciziei nr. 1.130 A/2019 formulată de intimata - pârâtă Q., ca nefondată.

Obligă pe recurenţi la 500 RON cheltuieli de judecată în recurs către intimata - pârâtă Q., cu aplicarea art. 274 şi art. 276 C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 ianuarie 2020.

GGC - ED