Truck driver liable as civil accomplice for €1M tax evasion damages; appeal on factual causation unreviewable, upheld.

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2019

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, secţia civilă la 3 octombrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca -Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj, în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru Statul Român, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea acestuia la plata sumei totale de 1.036.710 RON, compusă din suma de 206.663 RON, reprezentând impozit pe profit, precum şi din suma de 830.047 RON, reprezentând TVA, la care se adaugă accesoriile aferente, începând cu data naşterii datoriei până la data stingerii acesteia, conform prevederilor art. 173, art. 174 şi art. 176 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, acesta fiind echivalentul prejudiciului cauzat bugetului statului prin fapta culpabilă.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1357, art. 1381 şi art. 1382 C. civ.

La 30 octombrie 2017, pârâtul A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată, ca inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 602/03.04.2018, Tribunalul Sălaj, secţia civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj, în reprezentarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru Statul Român, în contradictoriu cu pârâtul A.; a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 1.036.710 RON, reprezentând prejudiciu adus bugetului consolidat al statului, la care se adaugă accesoriile calculate potrivit legislaţiei fiscale aplicabile, până la achitarea efectivă a debitului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul A..

Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia civilă nr. 145A/25.09.2018, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 602 din 3 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Sălaj, secţia civilă.

Această ultimă decizie a fost atacată pe calea recursului de către pârâtul A..

Motivele de recurs

Prin motivele de recurs, recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile în materia răspunderii civile delictuale, întrucât se pun în discuţie fapte presupus ilicite, săvârşite de administratorii unei societăţi comerciale cu răspundere limitată, reclamanta având posibilitatea, conform art. 138 din Legea nr. 85/2006, să atragă răspunderea acestora sau a persoanelor vinovate pentru prejudiciul creat.

De asemenea, a susţinut că nu există raport de cauzalitate între fapta sa şi prejudiciu, motiv pentru care consideră că nu este îndeplinită una dintre condiţiile răspunderii civile delictuale. Ca atare, a apreciat că reclamanta trebuia să se îndrepte împotriva administratorilor societăţii S.C. B. S.R.L. pentru recuperarea debitului restant în cadrul procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006.

Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, la 4 decembrie 2018.

Prin rezoluţia din 10 decembrie 2018, completul de filtru a dispus comunicarea motivelor de recurs, cu menţiunea că intimatul are obligaţia de a formula întâmpinare, iar după efectuarea procedurilor de comunicare, întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, constatarea nulităţii recursului, iar în subsidiar, respingerea recursului.

La 12 februarie 2019, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul este admisibil în principiu.

La 28 februarie 2019, completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia.

Prin încheierea din 13 iunie 2019, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen la 5 decembrie 2019, cu citarea părţilor, pentru soluţionarea pe fond a acestuia.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată, potrivit situaţiei de fapt reţinute de instanţele de fond şi apel, necontestată, că prin sentinţa penală nr. 60 din 06.09.2017 pronunţată în dosar nr. x/2017, Tribunalul Sălaj a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei privind pe inculpatul A. raportat la săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală şi în baza art. 26 C. pen. din 1968 şi art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 şi art. 5 C. pen., inculpatul A., conducător auto la C. S.R.L., a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată (605 acte materiale), dispunându-se suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului.

În condiţiile în care instanţa penală a lăsat nesoluţionată latura civilă, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în numele Statului Român, a sesizat instanţa civilă pentru recuperarea prejudiciului.

Susţinerile recurentului din cererea cu care a învestit Înalta Curte vizează împrejurarea că, în cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile legale care reglementează răspunderea civilă delictuală, ci, având în vedere că faptele ilicite au fost săvârşite de administratorii societăţii, reclamanta trebuia să atragă răspunderea acestora, în temeiul art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Relativ la aceste susţineri, Înalta Curte reţine că temeiul acţiunii reclamantei este reprezentat de dispoziţiile art. 1349 şi urm. C. civ., referitoare la răspunderea civilă delictuală, astfel că, instanţa civilă este ţinută a verifica întrunirea condiţiilor cumulative ale răspunderii civile delictuale, privind existenţa unei fapte ilicite săvârşite cu vinovăţie, existenţa unui prejudiciu şi a legăturii de cauzalitate dintre acestea.

Întrucât acţiunea este întemeiată pe răspundere civilă delictuală, nu are relevanţă faptul că reclamanta nu a cerut atragerea răspunderii patrimoniale personale a foştilor administratori ai societăţii în cadrul procedurii speciale a insolvenţei persoanei juridice, întrucât formularea cererii întemeiată pe răspunderea civilă delictuală nu este condiţionată de o acţiune prealabilă de atragere a răspunderii patrimoniale personale a foştilor asociaţi sau administratori ai societăţii

În virtutea principiului disponibilităţii, care guvernează procesul civil, reclamanta a înţeles să învestească instanţa cu o acţiune civilă în pretenţii, întemeiată pe răspunderea delictuală, având în vedere statuările instanţei penale cu privire la vinovăţia pârâtului în săvârşirea unor fapte cauzatoare de prejudiciu material, precum şi împrejurarea că această acţiune a rămas nesoluţionată în procesul penal.

Prin urmare, este nefondată susţinerea recurentului în sensul că, în cauză, nu pot fi aplicabile dispoziţiile răspunderii civile delictuale de drept comun, ci doar cele ale art. 138 din Legea nr. 85/2006, fiind vorba de fapte presupus ilicite săvârşite de persoanele care au deţinut calitatea de adminsitratori ai societăţii, câtă vreme reclamanta, în calitate de parte prejudiciată, a acţionat în vederea recuperării prejudiciului conform principiului electa una via, optând pentru formularea unei acţiuni în răspundere civilă delictuală, la instanţa civilă.

Astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, în materia răspunderii civile delictuale operează principiul solidarităţii, astfel încât victima are dreptul să ceară repararea pagubei pricinuite de oricare dintre debitorii care, prin fapta lor comună, au cauzat un prejudiciu indivizibil, problema stabilirii culpei participanţilor la săvârşirea faptei ilicite având relevanţă doar între codebitorii solidari.

Cu privire la acest element al răspunderii delictuale, instanţa de apel a reţinut că prejudiciul invocat de reclamantă în prezenta cauză este rezultatul infracţiunii de evaziune fiscală, la care pârâtul a avut calitatea de complice, răspunderea sa civilă fiind antrenată în considerarea ajutorului şi înlesnirii acordate administratorilor societăţii în săvârşirea faptelor.

Recurentul nu formulează critici de nelegalitate cu privire la acest aspect, ci reiterează susţinerea că reclamanta trebuia să se îndrepte împotriva administratorilor societăţii, argument nefondat, aşa cum s-a arătat anterior.

De altfel, susţinerea potrivit căreia, în cauză nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale întrucât nu există legătură de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, nu poate fi analizată de prezenta instanţă, având în vedere dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. care permit reformarea unei hotărâri doar pentru motive de nelegalitate, iar nu de netemeinicie.

În ceea ce priveşte invocarea, cu titlu de practică judiciară, a deciziei civile nr. 447/12.09.2017 a Curţii de Apel Cluj, Înalta Curte constată că această hotărâre judecătorească a fost invocată şi în apel, instanţa de apel reţinând că respectiva hotărâre are în vedere o altă situaţie juridică, aspect care nu face obiectul unei critici de nelegalitate în recurs.

Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, constatând o corectă aplicare a principiilor de drept invocate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei nr. 145/A din 25 septembrie 2018 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2019.