Trademark infringement of three-dimensional marks: scope of protection, interdependence of factors in global similarity assessment, and weak distinctiveness of combined marks

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2019

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a Civilă sub nr. x/09.08.2016, reclamantele A. şi B. au solicitat în contradictoriu cu C. S.R.L. să se constate că toate seturile de jocuri (24898 seturi şi respectiv 15552 seturi) care au fost reţinute de Biroul Vamal Constanţa Sud în data de 12.07.2016 în baza cererii de intervenţie formulata de A. având nr. x/13 06 2016, conform Adeverinţei de reţinere nr. x/12.07.2016, încalcă următoarele drepturi de proprietate intelectuală deţinute de reclamante:

- marca europeană tridimensională nr. x deţinută de A. (a se vedea extrasul mărcii în Anexa 1);

- marca europeană tridimensională nr. x deţinută de A. (a se vedea extrasul mărcii în Anexa 2);

- marca europeană tridimensională nr. x deţinută de A. (a se vedea extrasul mărcii în Anexa 3);

- marca europeană combinată D.- nr. x deţinută de A. (a se vedea extrasul mărcii în Anexa 4);

- marca europeană combinată D. nr. x deţinută de A. (a se vedea extrasul mărcii în Anexa 5);

- marca europeană combinată x nr. x deţinută de A. (a se vedea extrasul mărcii în Anexa 6);

- desenul internaţional nr. x ce desemnează Uniunea Europeana deţinut de D. (a se vedea extrasul desenului în Anexa 7);

- dreptul de autor deţinut de D. asupra desenului x;

- să se dispună distrugerea imediată a tuturor seturilor de Jocuri ce fac obiectul reţinerii dispuse de Biroul Vamal Constanţa Sud conform adeverinţei de reţinere nr. x/12.07.2016, deoarece acestea încalcă drepturile de proprietate intelectuală ale reclamantelor menţionate anterior, pe cheltuiala exclusivă a pârâtei C.

- să se dispună obligarea paratei Direcţia Generala a Vămilor - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi, să reţină întreaga cantitate de seturi de jocuri menţionate anterior care fac în prezent obiectul adeverinţei de reţinere nr. x/12.07.2016, până la executarea efectivă a măsurii distrugerii;

- să se dispună obligarea pârâtei C. să înceteze imediat activităţile de import, export, stocare, distribuire, vânzare sau orice alte activităţi de comercializare jocurilor şi jucăriilor sub semne identice sau similare cu mărcile europene x.

- să se dispună interzicerea folosirii de către pârâta C. S.R.L., a oricărui semn care este identic sau similar mărcilor europene x, pentru jocuri şi jucării precum şi pentru servicii de comercializare, distribuţie şi publicitate privind jocuri şi jucăriile, în special să dispuneţi interzicerea folosirii următoarelor semne care se găsesc imprimate pe pachetele seturilor de jocuri reţinute:

- să interzică pârâtei C. S.R.L., reproducerea, fabricarea, comercializarea ori oferirea spre vânzare, punerea pe piaţă, importul, exportul sau folosirea oricărui produs în care desenul x este încorporat ori la care acesta se aplică, inclusiv stocarea unui astfel de produs în aceste scopuri;

- să dispună obligarea pârâtei C. S.R.L. la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest litigiu, inclusiv a cheltuielilor ocazionate cu depozitarea şi manipularea seturilor de jocuri reţinute de Biroul Vamal Constanta Sud, plată ce se va efectua exclusiv către pârâta A..

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe prevederile art. (1) (2) (b) şi 93) din Regulamentul 207/2009, pe dispoziţiile Legii nr. 8/1996 în special pe prevederile art. 139 (1); pe dispoziţiile Convenţiei de la Berna; art. 19 şi 10 din Regulamentul 6/2002, Aranjamentului de la Haga privind înregistrarea internaţională a desenelor industriale, art. 30 şi art. 31 din Legea 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor, pe prevederile Legii nr. 344/2005, C. civ. C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 171/02.02.2017 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins cererea formulată de reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală - Direcţia Generala a Vămilor - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins, ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantele A. şi B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L. şi a obligat reclamantele la 5398,18 RON cheltuieli de judecată către pârâta S.C. C. S.R.L..

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamantele A. şi B..

Prin decizia nr. 826A/06.07.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantele-reclamante A. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 171/2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L..

La data de 19.11.2018, petenta C. S.R.L. a solicitat completarea deciziei civile nr. 826A/2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV -a civilă, în dosarul nr. x/2016, arătând că instanţa a omis să se pronunţe asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, respectiv suma de 6.102 RON cu acest titlu.

Prin decizia nr. 1585A/12.12.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV -a civilă a admis cererea de completare a deciziei civile nr. 826A/2018, formulată de către petenta C. S.R.L., în contradictoriu cu intimaţii A. şi B., în sensul pronunţării asupra cheltuielilor de judecată cerute de petentă în apel.

Au fost obligaţi apelanţii la 5.547,19 RON cheltuieli de judecată către intimată.

Împotriva deciziilor nr. 826A/2018 şi nr. 1585A/12.12.2018, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, au declarat recurs reclamantele A. şi B..

A. Recurentele-reclamante A. şi B. au solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a deciziei civile 826A/2018 şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, cu obligarea C. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu acest recurs.

În motivarea recursului s-au arătat următoarele.

1. Decizia Civilă 826 A/2018 cuprinde motive contradictorii.

1.1. Referitor la considerentele instanţei de apel prin care se apreciază caracterul special al produselor, respingând aceste critici, instanţa de apel a constat că de fapt, prin sentinţa civilă 171/02.02.2017, tribunalul nu ar fi reţinut că produsele D. şi C. sunt destinate unui public specializat, ci s-a referit tot la consumatorul mediu al categoriei de produse vizate, normal de informat şi suficient de atent şi avizat.

Aceste reţineri ale instanţei de apel, prin care CAB şi-a însuşit considerentele Tribunalului Bucureşti din sentinţa civilă 171, sunt contrazise chiar de respectivele considerente din moment ce, prima instanţă de fond, precizează în mod expres că produsele cu pricina - jocurile şi jucăriile, deşi se adresează copiilor, nu au în vedere un public al unor produse obişnuite/uzuale, cum este cazul produselor de larg consum.

Din interpretarea per a contrario a considerentelor instanţei de fond, prin care Tribunalul reţine că nu este vorba de un public al unor produse obişnuite/uzuale, rezultă ca Tribunalul a avut în vedere un public care este interesat de produse care nu sunt obişnuite/uzuale.

Astfel, însuşindu-şi aceste considerente ale instanţei de fond în motivarea respingerii criticilor recurentelor-apelante, şi argumentând că instanţa de fond nu ar fi reţinut că produsele în conflict (jucăriile) sunt produse speciale (deosebite de bunurile de larg consum), destinate unui public specializat, instanţa de apel se contrazice în motivare.

1.2. Referitor la considerentele instanţei de apel prin care s-au făcut aprecieri în legătură cu prezumţia de validitate a mărcilor tridimensionale D., în decizia recurată, se consideră că tribunalul a reţinut că protecţia oferită reclamantelor de cele trei mărci tridimensionale D., nu acoperă orice formă de figurine de dimensiuni reduse (omuleţi/robotei), ci doar forma regăsită în mărcile tridimensionale şi nu se întinde asupra părţilor componente cum ar fi braţe, picioare, etc, concluzie întemeiată pe considerentele celebrelor cauze C-30/15P Simba Toys şi C-215/14 Nestle v Cadbury, prin care se impune respingerea mărcilor tridimensionale impuse de natura produselor.

Pe de o parte, instanţa de apel admite faptul că susţinerile recurentelor-apelante conform cărora cele doua hotărâri C-30/15P Simba Toys şi C-215/14 Nestle v Cadbury pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), nu au legătură cu obiectul prezentei cauze care este o acţiune în contrafacere şi nu o acţiune în anulare, sunt întemeiate.

Pe de altă parte, instanţa de apel consideră neîntemeiată critica recurentelor-apelante potrivit căreia tribunalul ar fi încălcat prezumţia de validitate a mărcilor europene tridimensionale D., deoarece din niciun considerent al sentinţei civile 171 nu reiese că tribunalul a pornit de la premisa nulităţii mărcilor.

Prin invocarea celor doua decizii C-30/15P Simba Toys şi C-215/14 Nestle v Cadbury, instanţa de fond nu face altceva decât să pună în discuţie însăşi distinctivitatea formei tridimensionale a mărcilor europene D. în sensul ca această forma ar fi obţinută printr-un rezultat tehnic, sau ar fi impusă de natura produsului, aspect ce face exclusiv obiectul unei acţiuni în anulare.

1.3. Referitor la considerentele deciziei recurate prin care instanţa de apel face aprecieri în legătură cu utilizarea semnului "E." în decizia recurata se consideră întemeiata analiza instanţei de fond potrivit căreia nu se poate reţine existenţa unei similarităţi între semnele D. şi x, din moment ce semnul x trebuie apreciat împreună cu elementul verbal E., iar această constatare nu ar fi fost combătută în motivele de apel.

Contrar acestui considerent, aceeaşi instanţă de apel a reţinut contrariul, şi anume că recurentele-apelante au combătut considerentul instanţei de fond care impunea analiza semnului x împreună cu semnul E.: "apelantele-reclamante au combătut considerentul principal expus de tribunal, arătând că aprecierea similarităţii dintre semnele D. şi x, nu se poate aprecia prin raportare la semnul E.."

Având în vedere aceste aspecte, între aceste considerente ale instanţei de apel există o contradicţie evidentă.

1.4. Referitor la considerentele deciziei recurate prin care instanţa de apel face aprecieri cu privire la distinctivitatea elementului verbal F., în decizia recurată se sugerează că recurenta-apelanta A. ar fi fost de acord cu argumentul instanţei de fond legat de slabul caracter distinctiv al elementului verbal F.: "Pe lângă faptul că acţiunea de faţă nu este una întemeiată pe concurenţa neloială. Curtea constată că, în realitate, apelanta este de acord cu argumentul tribunalului legat de slabul caracter distinctiv al elementului verbal F.."

Acest considerent este contrazis de argumentele prezentate în răspunsul la întâmpinare, răspuns depus de recurentele-apelante în procedura apelului în data de 09.05.2018, în cadrul căruia au făcut precizarea expresă că în ipoteza în care s-ar accepta interpretarea tribunalului potrivit căreia elementul F. ar avea un slab caracter distinctiv, acest fapt nu conferă intimatei dreptul de a-l utiliza în forma grafică a mărcii x.

Având în vedere acest fapt, considerentul instanţei de apel potrivit căruia recurenta-apelanta este de acord cu argumentul tribunalului legat de slabul caracter distinctiv al elementului F., este contradictoriu din moment ce recurenta-apelanta nu a achiesat niciodată la acest argument.

2. Decizia atacată a fost dată cu încălcarea regulilor de procedura a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

2.1. Instanţa de apel a încălcat regula principiului disponibilităţii reglementat de art. 9 (2) C. proc. civ.

In petitele 1, 4 şi 5 ale cererii de chemare în judecată, recurentele au solicitat în mod expres instanţei de fond (i) sa constate ca mărcile europene D. x şi y sunt încălcate de către intimată prin utilizarea semnului x; (ii) să oblige C. să înceteze imediat activităţile de import, export, stocare, distribuire, vânzare sau orice alte activităţi de comercializare jocurilor şi jucăriilor sub semne identice sau similare cu mărcile europene x şi y şi (ii) să interzică C. utilizarea semnului x.

Având în vedere soluţia instanţei de fond de respingere a cererii de chemare în judecată, aceste petite au fost reiterate în procedura apelului.

Prin apărările formulate pe calea întâmpinării la instanţa de fond, C. nu a invocat niciun drept (inclusiv vreun drept ca urmare a folosinţei) asupra elementului verbal E. şi nici faptul că E. împreuna cu logoul x, formează un semn complex la care instanţa ar trebui să se raporteze atunci când are de analizat similaritatea dintre marca D. şi logoul x.

Singura apărare a lui C. din întâmpinare la instanţa de fond cu referire la semnul E., a fost invocarea lipsei interesului şi lipsei calităţii procesuale active a recurentelor-apelante asupra denumirii E. pe motiv că aceasta denumire este o marca europeana înregistrata de G., sub nr. x.

Având în vedere aceste aspecte, deşi în procedura din prima instanţă, pretenţia şi argumentele recurentelor apelante în susţinerea similarităţii semnelor x şi D. nu au fost niciodată combătute de C. prin invocarea vreunul drept al acestuia de folosire a elementului E. într-un semn complex, care să includă şi logoul x semn care să fie reperul la care instanţa să se raporteze atunci când analizează riscul de confuzie între marca D. şi logoul x, prima instanţă de fond a considerat din oficiu că între logoul x şi marca D. nu se poate face o comparaţie directă deoarece semnul x este folosit împreuna cu elementul E. motiv pentru care, în opinia instanţei, E. este elementul dominant (asupra căruia recurentele apelante nu au niciun drept) care impune atenţie, şi nu marca D. (asupra căreia recurenta A. are un drept exclusiv de folosinţa conferit prin înregistrare).

Cu toate că această soluţie a tribunalului a fost criticată pe calea apelului, invocându-se faptul că analiza similarităţii semnelor D. şi x nu se poate realiza prin raportare la elementul E. deoarece pe de o parte, intimata nu are niciun drept asupra acestui semn iar pe de altă parte, o astfel de analiză ar conduce la depăşirea cadrului procesual, instanţa de apel a respins aceste critici ca nefondate. În acest sens, instanţa de apel a apreciat: (i) că semnul x chiar formează împreuna cu semnul E. un semn complex care trebuie privit ca un întreg în analiza similarităţii sale cu marca D.; (ii) că o astfel de analiză comparativă, nu echivalează cu o depăşire a cadrului procesual stabilit de recurentele reclamante ci reprezintă exercitarea dreptului instanţei de a stabili situaţia de fapt.

Principiul disponibilităţii părţilor în procesul civil reglementat de art. 9 (2) C. proc. civ. prevede că obiectul şi limitele unui proces civil "sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor", instanţa fiind ţinută de aceste limite şi de obiect.

Considerarea de către instanţa de apel a faptului ca semnul D. nu poate fi comparat în mod direct cu semnul x, cu toate că reclamantele apelante, atât în cererea de chemare în judecata cât şi în apel, au precizat în mod clar obiectul şi limitele procesului care vizau printre altele încălcarea mărcii D. prin utilizarea semnului x per se şi cu toate că intimata în apărările sale nu a invocat vreun drept asupra semnului E. sau asupra semnului combinat "E. + x, reprezintă o încălcare a principiului disponibilităţii instanţei în procesul civil, principiu reglementat prin art. 9 (2) C. proc. civ.

Principiul disponibilităţii nu poate fi interpretat în abstract, ci trebuie întotdeauna raportat la drepturile şi pretenţiile părţilor deduse judecaţii.

Potrivit art. 9 (1) (2) (b) din Regulamentul 2017/1001 a! mărcii europene (Regulamentul 2017/1001) precum şi art. 36 (1) (2) (b) din Legea 84/1998, prin înregistrarea unei mărci, titularul acesteia deţine un drept exclusiv în virtutea căruia poate împiedica terţii sa folosească orice semn similar pentru produse şi servicii identice sau similare pentru care marca este înregistrată, în cazul în care terţii nu deţin un consimţământ valabil din partea titularului mărcii.

Indicarea acestui semn similar se face de către titularul mărcii în cererea de chemare în judecată, iar în lipsa unor pretenţii concrete ale pârâtului prin care se invocă drepturi asupra altor semne, instanţa de judecată se poate pronunţa numai cu privire la similaritatea dintre marcă şi respectivul semn indicat de către titularul mărcii. Dacă prin absurd s-ar accepta contrariul, ilicitul juridic al contrafacerii constituită din utilizarea de către un terţ a unui semn identic sau similar cu o marcă înregistrată anterior pentru produse şi servicii identice sau similare ar fi eliminat ori de cate ori terţul imprimă pe ambalajul pe care se găseşte semnul contestat, un logo suplimentar, chiar dacă acest logo nu conferă terţului vreun drept de utilizare şi chiar dacă logoul, la rândul lui este contrafăcut, situaţie care nu poate fi acceptată.

Pentru toate aceste motive, considerentele instanţei de apel potrivit căror nu ar putea fi realizata o comparaţie directă între marca D. şi semnul x fără să se considere semnul E., reprezintă o încălcare a principiului disponibilităţii având în vedere că acest principiu se raportează la dreptul exclusiv al A. deţinut asupra mărcii europene

Dreptul instanţei de a stabili situaţia de fapt prin aprecierea probelor (despre care instanţa de apel motivează că ar fi golit de conţinut printr-o comparaţie directa a semnelor şi D. şi x, nu este un drept absolut şi nici nu poate el însuşi să golească de conţinut drepturile materiale conferite de înregistrarea mărcii D.. Acest drept al instanţei este limitat la pretenţiile şi apărările părţilor din cererea de chemare în judecată, potrivit principiului disponibilităţii.

O încălcare a principiului disponibilităţii în sensul celor precizate anterior, este şi soluţionarea prezentului apel în considerarea faptului că instanţa de apel, însuşindu-şi soluţia tribunalului, ar fi reţinut în mod corect că protecţia mărcilor tridimensionale D. nu se poate întinde asupra elementelor componente ale mini figurinelor C., cum ar fi braţe, picioare.

Potrivit petitului cererii de chemare în judecata şi cererii de apel, recurentele au invocat protecţia mărcilor tridimensionale D. împotriva formei tridimensionale de ansamblu a omuleţilor C.. Niciodată recurentele nu au invocat protecţia mărcilor tridimensionale D. asupra formelor elementelor componente ale omuleţilor C. considerate per se ca braţe, picioare.

Aprecierile instanţei de apel în legătură cu utilizarea semnului H., potrivit cărora lipsa riscului de confuzie şi asociere s-ar datora şi existentei acestui semn, constituie de asemenea o încălcare a principiului disponibilităţii, din moment ce, şi în acest caz acest semn nu făcea obiectul acţiunii în contrafacere.

2.2. Instanţa de apel a încălcat principiul liberului acces la justiţie reglementat de art. 5 (1) C. proc. civ. şi principiul dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 (1) C. proc. civ.

Instanţa de apel refuză să deceleze critici în cadrul motivării apelului cu privire la motivele de fapt pentru care tribunalul a reţinut lipsa de similaritate intre mărcile europene tridimensionale D. şi figurinele C. deşi instanţa, prin cererea de apel fusese investită în principal cu judecarea acestui aspect.

În loc sa deceleze astfel de critici pentru petitele pentru care a fost investita (indiferent dacă aceste critici erau în sensul păstrării soluţiei tribunalului), instanţa precizează ca recurentele trebuiau sa invoce modul de folosire a mărcilor tridimensionale D. pentru a se reţine un caracter distinctiv mai ridicat.

Potrivit art. 5 (1) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să primească şi să soluţioneze orice cerere de competenţa instanţelor judecătoreşti, potrivit legii.

Potrivit art. 6 (1) C. proc. civ., orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită de lege. în acest scop, instanţa este datoare să dispună toate măsurile permise de lege şi să asigure desfăşurarea cu celeritate a judecăţii.

Refuzul instanţei de a decela critici cu privire la aspectele de fapt pentru care tribunalul nu a reţinut similaritatea semnelor tridimensionale în conflict prin raportare la forma tridimensionala a mărcilor D. înregistrate, în condiţiile în care instanţa de apel a fost investită tocmai cu judecata acestor aspecte, demonstrează o încălcare a obligaţiei instanţei de a soluţiona cererea [art. 5 (1) CPC], iar pe de altă parte, reprezintă premisele unei judecaţi lipsită de echitate şi părtinitoare [art. 6 alin. 1 CPC], cu atât mai mult cu cât instanţa pune în discuţie aspectul utilizării mărcilor tridimensionale D. sub o altă forma, care este un motiv străin de cauză pentru care instanţa nu a fost investită.

Mai mult, un astfel de refuz viciază decizia recurată în sensul în care, recurentului (in cazul de faţă A. şi B.), îi sunt cenzurate alte mijloace de apărare pe care îşi poate întemeia recursul.

Având în vedere natura acţiunii de contrafacere şi cadrul procesual, instanţa era ţinută de pretenţiile concrete şi de temeiul de drept al cererii şi anume să stabilească dacă între mărcile tridimensionale D. şi omuleţii C., există un risc de confuzie şi asociere, potrivit criteriilor CJUE ce presupun comparaţia formelor tridimensionale înregistrate ale mărcilor D. cu formele suprafeţelor tridimensionale exterioare ale omuleţilor C. (fără a pune în discuţie caracterul distinctiv al mărcilor tridimensionale D.). În acest context, instanţa de apel trebuia să aprecieze dacă şi în ce măsură, accesoriile omuleţilor C. şi coloritul acestora, au vocaţie de a diferenţia forma suprafeţelor tridimensionale a acestor omuleţi de forma tridimensionala a mărcilor D. înregistrate. Sugerarea faptului că reclamantele apelante nu au făcut apărări privind modul de utilizare a mărcilor D., reprezintă o conduită părtinitoare a instanţei de apel, în afara cadrului procesual.

3. Decizia atacată a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşită a normelor de drept material.

3.1. Considerentele instanţei de apel privind lipsa similarităţii dintre mărcile europene D. y şi x şi x pe motiv că nu se poate face o comparaţie directă între aceste semne încalcă normelor de drept material prevăzute de art. 9 (1) (2) (b) şi (3) din Regulamentul 2017/1001 şi respectiv de art. 5 din Directiva 2008/95 care a fost implementat în art. 36 din Legea 84/1998.

Potrivit art. 9 (1) din Regulamentul 2017/1001 şi art. 5 (1) din Directiva 2008/95, înregistrarea unei mărci, conferă titularului acesteia un drept exclusiv de folosire, iar în virtutea acestui drept, potrivit art. 9 alin. 2 (b) din Regulamentul 2017/1001 şi art. 5 (1) (b) din Directiva 2008/95, titularul mărcii poate solicita interzicerea utilizării de către terţi a oricărui semn identic sau similar care este aplicat pe produse/servicii identice sau similare cu cele pentru care marca este înregistrată, în condiţiile în care terţii nu au un consimţământ valabil acordat de titularul mărcii pentru de utilizarea semnului.

Potrivit art. 9 (3) din Regulamentul 2017/1001 şi art. 5 (3) din Directiva 2008/95, titularul unei mărci înregistrate poate interzice terţilor care utilizează fără consimţământ un semn identic/similar pentru produse şi servicii identice sau similare, în special acte ca aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje, oferirea produselor sau comercializarea ori deţinerea lor în acest scop sau, după caz, oferirea sau prestarea serviciilor sub acest semn. Prevederile Directivei 2008/95 au fost pe deplin implementate în Legea 84/1998, art. 5 din Directiva 2008/95 fiind transpus în art. 36 din Legea 84/1998.

Prevederile art. 9 (1), (2) (b), (3) din Regulamentul 2017/1001 şi art. 5 (1) (b), (3) din Directiva 2008/95, nu conţin nicio derogare expresă care limitează dreptul titularului unei mărci înregistrate, de a se opune terţilor care folosesc (fără consimţământ) un semn identic sau similar, pentru produse/servicii identice sau similare, în condiţiile în care acest semn contestat este aplicat pe produsele şi serviciile respective, alături de alte semne distincte, care sunt diferite de marca titularului.

Cu alte cuvinte, dreptul titularului mărcii de a se opune terţului care foloseşte semnul identic/similar pe produse/servicii identice/similare, nu este afectat de o condiţie rezolutorie impusă de un anumit mod de utilizare a semnului pe produse, ca de exemplu alături de alte semne terţe care nu sunt similare mărcii, condiţie rezolutorie care sa fie reglementata expres de lege. Mai mult, nicăieri în legislaţia mărcilor incidenţă în cauză(legislaţia naţională, europeană şi deciziile CJUE1, nu există nicio prevedere derogatorie care să limiteze dreptul titularului mărcii în sensul indicat anterior.

Dacă se dorea să se acorde un efect juridic al unei astfel de limitări a dreptului titularului mărcii, legiuitorul, prevedea în mod expres o excepţie de la regulile generale impuse de art. 9 (1), (2) (b), (3) din Regulamentul 2017/1001 şi art. 5 (1) (b) (3) din Directiva 2008/95 (implementat în art. 36 (1), (2) (b), (3) din Legea 84/1998).

Având în vedere aspectele de mai sus, faptul că prin cererea de chemare în judecata şi prin cererea de apel recurentele apelante au definit cât se poate de clar cadrul procesual, indicând în mod concret că motivul încălcării mărcilor europene D. îl constituie semnul per se x fără elementul E. şi faptul că în litigiu, intimata C. nu a revendicat drepturi conferite de semnul "E.", aprecierea instanţei de apel potrivit căreia analiza similarităţii nu se poate realiza printr-o comparaţie directă a semnelor, ci trebuie realizată prin raportarea la semnul complex E.+ x, este rezultatul unei aplicări greşite a normelor de drept material incidente în materie şi unei încălcări a art. 9 (1), (2) (b), (3) din Regulamentul 2017/1001 şi art. 36 (1), (2) (b), (3) din Legea 84/1998.

Aceasta apreciere a instanţei de apel ce stă la baza dezlegării apelului, este cu atât mai gravă cu cât semnul E. (considerat de instanţa de apel element dominant component al semnului x), nu conferă intimatei C. niciun drept de utilizare, aceasta recunoscând că semnul E. este înregistrat ca marcă europeană - nr. x de către celebra casă de filme G., producătoarea trilogiei "I." care este terţ fată de acest litigiu (dimpotrivă, aşa cum am arătat în apel, intimata A. are un drept de utilizare a mărcii europene E. conferit prin licenţa de către G.).

În concluzie, atât în procedura din faţă instanţei de fond cât şi în procedura apelului, instanţa era ţinută să aprecieze dacă între mărcile europene D. şi semnul contestat x (fără semnul E.), există similaritate, iar o astfel de analiză trebuia realizată pe baza criteriilor europene jurisprudenţiale în materie conferite de deciziile CJUE pronunţate în cauzele C-251/95 SABEL (para. 23, 24) şi C-39/97.

O interpretare contrară, ar conduce la lipsa încălcării oricărui drept la marcă, atunci când terţul aplica pe ambalaj, alături de semnul contestat care este identic/similar cu marca pentru produse/servicii identice/similare, semne diferite, chiar dacă aceste semne sunt la rândul lor contrafaceri ale unor mărci celebre care aparţin terţilor, ca de exemplu E..

3.2. Referitor la lipsa similarităţii dintre mărcile tridimensionale D. () şi figurinele C. reţinute, instanţa de apel, preia teza tribunalului prin care acesta a interpretat întinderea protecţiei mărcilor tridimensionale D..

Instanţa de apel apreciază ca tribunalul a realizat analiza comparativa a semnelor în conflict prin raportare la forma în care mărcile tridimensionale D. sunt înregistrate, dar instanţa de apel s-a abţinut sa deceleze critici referitoare la motivele de fapt pentru care tribunalul a reţinut lipsa similarităţii intre mărcile tridimensionale D. aşa cum sunt acestea înregistrate şi mini figurinele C..

Mai departe, instanţa de apei motivează lipsa similarităţii semnelor tridimensionale în conflict prin faptul ca recurentele nu au făcut aprecieri privind modul de folosire a mărcilor tridimensionale D. şi asupra distinctivităţii datorate folosirii.

Având în vedere faptul ca în aceasta situaţie conflictul vizează două semne tridimensionale, elementele dominante supuse analizei fiind formele tridimensionale de ansamblu ale mărcilor tridimensionale D. şi ale omuleţilor C., soluţionarea apelului prin aprecieri asupra modului de folosire a mărcilor tridimensionale D., s-a realizat cu o greşită aplicare a condiţiilor jurisprudenţiale obligatorii statuate prin deciziile C3UE în cauzele C-251/95 SABEL şi C-39/97 Canon.

Datorită faptului ca mărcile tridimensionale D. înregistrate, sunt folosite aşa cum sunt înregistrate, în sensul ca omuleţii D. înglobează aceste forme, potrivit para. 23 din cauza C-251/95 SABEL, instanţa trebuia să analizeze în ce măsura forma tridimensionala a mărcilor D. înregistrate se regăseşte în forma omuleţilor C. şi dacă accesoriile acestor omuleţi, au sau nu vocaţie de a diferenţia forma tridimensionala de ansamblu a omuleţilor C. de forma tridimensională a mărcilor D. înregistrate. O astfel de analiză presupunea o comparaţie de ansamblu a semnelor tridimensionale în conflict atât din punct de vedere vizual cât şi conceptual (având în vedere că o analiză fonetica nu se poate realiza din moment ce semnele în conflict sunt tridimensionale). Contrar acestor considerente, instanţa de apel a preferat sa se abţină de la astfel de aprecieri şi sa dezvolte teza modului de folosire a mărcilor tridimensionale D..

În cazul în care instanţa constata un grad de similaritate scăzut între mărcile tridimensionale D. şi mini-figurinele C. în condiţiile arătate anterior, instanţa de apel trebuia sa aprecieze dacă potrivit para. 17 din decizia C-39/97 CANON, identitatea produselor cărora Ii se aplică aceste semnele tridimensionale în conflict (jocurile şi jucăriile), poate sau nu compensa un astfel de grad scăzut al similarităţii semnelor.

3.3. Instanţa de apel respinge apărările pe care recurentele le-au dezvoltat în apel cu privire la utilizarea de către intimata a semnului H., deoarece aceste apărări vizează un considerent suplimentar care nu poate avea niciun efect în soluţionarea apelului din moment ce instanţa de apel si-a însuşit soluţia instanţei de fond în sensul ca riscul de confuzie este înlăturat şi datorita faptului ca produsele intimatei sunt marcate cu semnul H..

Soluţionarea apelului prin astfel de considerente s-a realizat cu încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 9 (1), (2) (b) şi (3) din Regulamentul 2017/1001 şi respectiv de art. 5 din Directiva 2008/95 care a fost implementat în art. 36 din Legea 84/1998 pentru aceleaşi motive pe care le-a expus anterior la secţiunea 3.1- riscul de confuzie şi asociere trebuia sa vizeze mărcile în conflict în limitele cadrului procesual al cererii de chemare în judecata şi al apelului. Invocarea semnului H. în analiza riscului de confuzie, atâta timp cât prezenta acţiune în contrafacere nu viza acest semn, constituie o încălcare a art. 9 (1) (2) (b) şi (3) din Regulamentul 2017/1001 şi a art. 5 (1) (b) din Directiva 2008/95, datorită faptului ca invocarea de către intimata a unui semn adiţional existent pe ambalaj care nu face obiectul acţiunii în contrafacere, nu poate sa priveze recurenta D. de dreptul sau de a se opune utilizării de către C. a altor semne care exista alături de acest semn adiţional, considerate identice sau similare mărcilor D. citate în acţiune.

3.4. Referitor la considerentele instanţei de apel privind lipsa similarităţii dintre marca combinata x şi semnul combinat F..

Instanţa de apel, a reţinut că datorită cuvântului descriptiv F. din elementul verbal x al mărcii x, această marcă beneficiază de o protecţie mai mică, afirmaţie motivată de faptul că, în cazul mărcilor slabe care conţin elemente descriptive pentru categoria de produse desemnate la înregistrare, şi protecţia este mai slabă.

Având în vedere soluţionarea apelului pe aceste considerente, apreciem că instanţa de apel a făcut o greşita aplicare a deciziilor CJUE pronunţate în cauzele C -251/95 SABEL, C-39/97 Canon, T-134/06 Pagesjaunes.com şi C-196/11 Formula One Licensing BV (para 40-41).

Potrivit para. 23 din decizia SABEL C-251/95 aprecierea globală privind similaritatea vizuala, auditiva şi conceptuală a semnelor în conflict, trebuie să se bazeze pe impresia generală a mărcilor, ţinând cont de componentele lor dominante şi distinctive, înţelesul art. 4 (1) (b) din directiva mărcilor2 [transpus în legislaţia naţionala prin art. 6 (1) (b) din Legea 84/1998], "existenţa riscului de confuzie pentru o parte a publicului..." arată că percepţia semnelor în conflict în mintea consumatorului obişnuit al produselor şi serviciilor în cauză, joaca un rol decisiv în aprecierea globală a riscului de confuzie. Consumatorul obişnuit percepe mărcile în mod normal ca un întreg şi nu procedează la o analiză a detaliilor acestora.

Potrivit para. 70 din decizia T-134/06 Pagesjaunes.com, CJUE apreciază ca recunoaşterea caracterului slab distinctiv al mărcii anterioare, nu împiedică constatarea existentei unui risc de confuzie. în acest sens, CJUE considera ca, într-adevăr, caracterul distinctiv al mărcii anterioare trebuie avut în vedere în aprecierea riscului de confuzie, dar acest caracter nu este decât un element, care alături de alte elemente intervin în aprecierea riscului de confuzie. Astfel, în ultima teza a para. 70 din decizia T-134/06 Pagesjaunes.com, CJUE conchide cităm "chiar în prezenţa unei mărci anterioare cu slab caracter distinctiv poate exista un risc de confuzie, de exemplu, datorită similitudinii semnelor şi produselor sau serviciilor vizate".

Potrivit considerentelor CJUE pronunţate în decizia C-39/97 Canon, aprecierea globală a riscului de confuzie implica interdependenta intre factorii relevanţi şi în particular între similaritatea mărcilor şi produselor/serviciilor în conflict. în acest sens, o similaritate scăzută între mărcile în conflict poate fi contrabalansată de o similaritate ridicata intre produsele şi serviciile în conflict (a se vedea para. 17 din decizia C-39/97).

Instanţa de apel reţine că între semnele în conflict există o similaritate cel mult medie.

O asemenea apreciere prin care se pune în discuţie admiterea acţiunii în contrafacere în cazul mărcii x, considerată de instanţa de apel slab distinctivă şi generând un grad de similaritate cel mult mediu cu semnul F., este contrară normelor statuate prin decizia T-134/06 Pagesjaunes.com, para 70, în sensul ca aprecierea caracterului slab distinctiv al mărcii x per sef nu poate împiedica constatarea existentei unui risc de confuzie, atunci când se constată, de exemplu o similaritate ridicata între produsele în conflict. Având în vedere ca în cazul nostru în clasa 28 marca x protejează jocuri şi jucării adică produse identice cu produsele C. pe care se aplica semnul F., soluţia data în apel s-a realizat cu încălcarea normelor CJUE din decizia T-134/06 Pagesjaunes.com.

Pe de alta parte, chiar dacă instanţa de apel a reţinut o similaritate cel mult medie intre marca x şi semnul F., faptul că produsele în clasa 28 cărora li se aplica aceste semne - jocuri şi jucării sunt identice, o astfel de identitate a produselor potrivit para 17 din decizia CANON C-39/97, este în măsura sa contrabalanseze similaritatea scăzută dintre mărci. Având în vedere aceste aspecte, soluţia din apel a fost data cu încălcarea normelor obligatorii din cauza CANON C-39/97, cu atât mai mult cu cât similaritatea dintre semnele F. şi x, este considerata de instanţa de apel ca tinzând spre o similaritate medie.

Luarea în considerare a faptului ca marca x este slab distinctivă datorită elementului verbal F. care este descriptiv, denotă o greşita aplicare a considerentelor CJUE din decizia SABEL C-251/95, în sensul că în analiza similarităţii semnelor în conflict, instanţa era ţinuta sa aprecieze în mod global riscul de confuzie, estimând similaritatea vizuală, fonetică şi conceptuală prin impresia generală pe care semnele o generează asupra publicului consumator. În loc sa realizeze o astfel de analiză, instanţa de apel nu a ţinut seama de impresia generală a mărcii combinate x (constituită atât din elementul x cât şi din aspectul grafic al caracterelor acestuia) percepută ca atare de către public, şi a "redus" această marcă combinată numai la elementul verbal F., neglijând cu totul aspectul grafic al caracterelor elementului x, apreciind în final că datorită caracterului descriptiv al elementului F., marca este slab distinctivă.

O asemenea abordare, echivalează potrivit deciziei CJUE pronunţata în cauza C-196/11 Formula One Licensing BV (para. 40-41) cu o punere în discuţie a efectelor mărcii x, ceea ce este inadmisibil având în vedere că intimata C. nu a contestat pe cale reconvenţională şi nici pe cale principală validitatea efectelor mărcii x.

3.5. Referitor la considerentele instanţei de apel privind publicul relevant şi nivelul de atenţie al acestuia raportat la riscul de confuzie şi asociere instanţa de apel retine concluzia tribunalului potrivit căreia jucăriile din clasa 28 ce constituie produsele în conflict presupun o informare atentă atunci când se achiziţionează spre deosebire de produsele de larg consum.

Potrivit instanţei de apei, tribunalul ar fi reţinut ca publicul ţinta al produselor din clasa 28 îl reprezintă consumatorul mediu, normal de bine informat şi suficient de atent şi avizat, între care se găsesc părinţi care, având în vedere categoria de produse din clasa 28- jucării, vor manifesta o atenţie mai ridicată la achiziţionarea acestor produse:

În considerentele deciziei recurate, instanţa de apel nu distinge dacă acest nivel de atenţie ridicat este caracteristic achiziţionării produselor din clasa 28 desemnate de mărcile recurentei A. sau achiziţionării jucăriilor C. constituite din omuleţii C. şi din pachetele cu mini-figurine pe care se aplica semnele F. blue series şi x, motiv pentru care, nici noi nu putem distinge. În acest sens, se poate considera că nivelul de atenţie ridicat al publicului, este caracteristic în egala măsura achiziţionării atât jucăriilor D. cât şi jucăriilor C..

Potrivit jurisprudenţei europene consacrate, un grad ridicat de atenţie nu conduce automat la stabilirea inexistentei riscului de confuzie. În acest context, toţi factorii relevanţi trebuie luaţi în considerare şi în special principiul interdependentei acestora factori statuat prin decizia CJUE pronunţată în cauza C-39/97, Canon para. 17.

Potrivit acestui principiu, un grad de similaritate scăzut între semnele în conflict poate fi compensat de un grad de similaritate ridicată între bunurile şi serviciile desemnate de mărcile în conflict.

Având în vedere gradul ridicat al nivelului atenţiei al consumatorului existent atât faţă de produsele C. cât şi faţă de produsele D. şi faptul că produsele desemnate în clasa 28 de mărcile D. invocate în petitul cererii de chemare în judecată şi cererii de apel (mărcile tridimensionale z, mărcile combinate x şi mărcile D. y, x) sunt identice cu produsele C., instanţa de apel trebuia să aprecieze dacă riscul de confuzie dintre mărcile D. menţionate anterior şi semnele C. contestate (mini-figurinele C., semnul F. şi semnul x) depinde exclusiv de gradul de atenţie ridicat al publicului, sau este influenţat de principiul interdependenţei factorilor consacrat prin decizia C-39/97 CANON,

O astfel de apreciere era obligatorie pentru instanţa de apel, având în vedere că decizia CJUE în cauza C-39/97 CANON este obligatorie, fiind un recurs în interpretarea prevederilor art. 4(l)(b) din Directiva mărcilor 89/104/EEC3 [art. 4 (1) (b) din Directiva 89/104 a fost transpus în art. 6 (1) (b) din Legea 84/1998] cu atât mai mult cu cât semnele în conflict vizau acelaşi tip de produse identice-jocuri şi jucării, care necesitau acelaşi nivel ridicat de atenţie din partea publicului. în acest context, soluţionarea apelului întemeiată pe considerentele instanţei de apel privind gradul de atenţie al publicului relevant, fără aplicarea principiului interdependentei statuat prin decizia C-39/97 CANON, s-a realizat cu încălcarea legii.

Jurisprudenţa europeană a considerat contrariul celor reţinute de instanţa de apel în legătura cu nivelul de atenţie al publicului consumator, în sensul că se poate reţine un grad de atenţie ridicat în cazul produselor/serviciilor pentru a căror achiziţie consumatorul mediu are nevoie de o asistenţă de specialitate din partea unui profesionist. Potrivit jurisprudenţei europene în domeniu, astfel de produse sunt:

(i) maşinile-cauzele T-486/07 (para. 27-38); T-63/09 (para. 39-42). Având în vedere preţul de achiziţie al unei maşini, consumatorul va avea un grad de atenţie mai ridicat faţă de alte produse, mai puţin costisitoare şi nu va achiziţiona o maşina (noua sau second hand) ca pe un produs a cărui achiziţie este necesara zilnic;

(ii) diamante/pietre-metale preţioase - Decizia EUIPO R 900/2010-1. Consumatorul are un grad de atenţie relativ ridicat la achiziţia bijuteriilor;

(iii) produse farmaceutice - cauzele T-331/09 (para. 26) şi T-288/08 (para. 36). Gradul de atenţie ai publicului la achiziţia preparatelor farmaceutice este mai mare indiferent dacă acestea se comercializează cu reţeta sau fără.

Având în vedere ca achiziţionarea jucăriilor din clasa 28 nu necesita o asistenta de specialitate şi că preţul acestor produse este în general scăzut, dezlegarea apelului în considerarea unui nivel de atenţie ridicat al consumatorului acestor produse s-a realizat prin încălcarea jurisprudenţei europene menţionata anterior.

In drept invocă: art. 488 (1) pct. 5, 6 şi 8; art. 486, 487, 490 şi urm.; art. 583 C. proc. civ.

B. Prin recursul formulat împotriva deciziei nr. 1585A din 12 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti se invocă încălcarea de către instanţa de apel a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Astfel, recurentele arată că instanţa de apel a permis intimatei să depună, în ultima şedinţă, înscrisuri care fac dovada cheltuielilor de judecată solicitate de această parte, fără a pune în dezbaterea părţilor administrarea acestei probe, potrivit art. 14 C. proc. civ.. Se mai arată că decizia nr. 1585A a fost pronunţată în procedura completării unei hotărâri judecătoreşti. In această situaţie se impune a se distinge dacă capetele de cerere cu privire la care instanţa a omis să se pronunţe au fost sau nu anterior puse în discuţia părţilor, cu respectarea principiului disponibilităţii părţilor.

Intimata S.C. C. S.R.L., prin întâmpinarea formulată în cauză, a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate, pentru următoarele motive.

Decizia nr. 826A din 6 iulie 2018 nu cuprinde motive contradictorii, atât Tribunalul, cât şi Curtea de Apel conchizând în sensul că jucăriile nu se adresau unui consumator specializat, ci doar unui public care necesita o asistenţă suplimentară (public mediu).

In ceea ce priveşte întinderea protecţiei mărcilor, aceasta nu a fost contestată de către instanţă, cele două decizii pronunţate în cauzele C-30 15 Simba Toys şi C-215714 Nestle v Cadbury fiind amintite doar pentru a desprinde anumite criterii generale, reţinute în practica relevantă în materie.

De asemenea, hotărârea atacată nu a fost dată cu încălcarea principiului disponibilităţii şi nici celelalte principii ce guvernează procesul civil.

In continuare, intimata reia diferenţele între semnul C. (x) şi drepturile D., menţionate şi în faţa instanţei de fond, apreciind că în mod corect Curtea de Apel a constatat că nu există similaritate între semnele în discuţie.

Cât priveşte recursul formulat împotriva deciziei nr. 1585A din 12 decembrie 2018, îl apreciază ca fiind nefondat, instanţa fiind ţinută să pună în discuţia părţilor doar cuantumul cheltuielilor de judecată, astfel încât părţile să-­şi poată exercita dreptul de a solicita cenzurarea acestora. Instanţa este obligată să acorde cheltuielile de judecată cerute părţii care câştigă procesul, fără a pune în discuţie necesitatea acordării sau nu a acestor cheltuieli.

Prin încheierea din 8 octombrie 2019 au fost admise în principiu recursurile declarate de reclamantele B. şi A. împotriva deciziilor nr. 826A din data de 6 iulie 2018 şi nr. 1585A din data de 12 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2016.

Înalta Curte a constatat fondate recursurile în limitele şi pentru considerentele expuse mai jos.

A. Recursul declarat împotriva deciziei nr. 826A din 6 iulie 2018.

1. În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele reclamante au invocat o serie de considerente ale deciziei atacate pe care le-au socotit contradictorii.

1.1. Sub un prim aspect recurentele reclamante au arătat că instanţa de apel a respins criticile A. şi B. prin care acestea susţineau faptul că jucăriile nu sunt un produs special destinat unei categorii de public restrâns cu o anumită pregătire, constatând că tribunalul nu ar fi reţinut că produsele D. şi C. sunt destinate unui public specializat, ci s-a referit tot la consumatorul mediu al categoriei de produse vizate, normal de informat şi suficient de atent şi avizat, constatare ce ar contrazice precizarea tribunalului în sensul că produsele - jocuri şi jucării, deşi se adresează copiilor, nu au în vedere un public al unor produse obişnuite/uzuale, cum este cazul produselor de larg consum, pe care instanţa de apel şi-ar fi însuşit-o.

În primul rând, se constată că instanţa de apel a respins critica apelantelor reclamante referitoare la faptul că tribunalul ar fi reţinut că produsele în cauză s-ar adresa unui public specializat, iar nu publicului larg, considerând că tribunalul nu a avut în vedere la evaluarea riscului de confuzie categoria unui public specializat ci tot consumatorului mediu al categoriei de produse vizate, normal informat şi suficient de atent şi de avizat, adică publicul larg.

În al doilea rând, instanţa de apel a reţinut că distincţia tribunalului între produse obişnuite/uzuale şi jocuri şi jucării, produse pentru copii (cumpărate de adulţi), este importantă, chiar pentru categoria publicului larg, pentru a stabili gradul de atenţie al acestuia în momentul în care achiziţionează acest gen de produse.

În consecinţă, nu se poate reţine o motivarea contradictorie a instanţei de apel sub acest aspect, neputându-se reţine că şi-ar fi însuşit argumente ale tribunalului contradictorii cu propria argumentaţie.

1.2. Sub al doilea aspect, recurentele reclamante au arătat, referitor la aprecierile în legătură cu prezumţia de validitate a mărcilor tridimensionale D., că instanţa de apel a reţinut contradictoriu că sunt fondate motivele de apel prin care reclamantele susţineau că cele doua hotărâri C-30/15P Simba Toys şi C-215/14 Nestle v Cadbury pronunţate de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), nu au legătură cu obiectul prezentei cauze care este o acţiune în contrafacere şi nu o acţiune în anulare, iar pe de altă parte că este nefondată critica recurentelor-apelante potrivit căreia tribunalul ar fi încălcat prezumţia de validitate a mărcilor europene tridimensionale D. când a reţinut considerentele acestor hotărâri.

Sunt nefondate şi aceste critici. Motivarea instanţei de apel este concordantă sub aspectul invocat, instanţa de apel respingând critica menţionată în mod argumentat, reţinând că "din nici un considerent al sentinţei apelate nu reiese că tribunalul a pornit de la premisa nulităţii mărcilor - ci, dimpotrivă, considerând mărcile perfect valabile, tribunalul a stabilit întinderea protecţiei mărcilor astfel cum a fost conferită prin înregistrare".

De asemenea a reţinut motivat de ce temeinicia critici reclamantelor referitoare la cele două hotărâri nu poate duce la admiterea apelului, astfel, "susţinerile apelantelor, conform cărora cele două hotărâri enunţate mai sus nu au legătură cu obiectul cauzei de faţă, care este o acţiune în contrafacere iar nu o acţiune în anulare, sunt întemeiate, însă nu sunt în măsură să conducă la admiterea apelului întrucât dezlegarea dată de tribunal cu privire la întinderea protecţiei conferite apelantelor-reclamante prin înregistrarea mărcilor tridimensionale este corectă."

Mai mult, ulterior a înlăturat considerentele primei instanţe de fond raportate la cele două hotărâri şi a făcut propria analiză a întinderii protecţiei mărcii.

1.3. Sub al treilea aspect, recurentele reclamante au arătat, referitor la considerentele prin care instanţa de apel face aprecieri în legătură cu utilizarea semnului "E.", că în decizia recurată se reţine, pe de o parte, că este corectă analiza primei instanţe potrivit căreia nu se poate reţine existenţa unei similarităţi între semnele D. şi x, din moment ce semnul x trebuie apreciat împreună cu elementul verbal E., iar această constatare nu ar fi fost combătută în motivele de apel, iar pe de altă parte, aceeaşi instanţă de apel a reţinut contrariul, şi anume că recurentele-apelante au combătut considerentul principal expus de tribunal, arătând că aprecierea similarităţii dintre semnele D. şi x, nu se poate aprecia prin raportare la semnul E..

Observând considerentele instanţei de apel se constată că nici această motivare nu este contradictorie.

Astfel, instanţa de apel a reţinut, pe de o parte, că apelantele-reclamante au combătut considerentul principal expus de tribunal, arătând că aprecierea similarităţii dintre semnele D. şi x nu se poate realiza prin raportare la semnul E., deoarece intimata nu are nici un drept asupra acestui din urmă semn, pe când apelanta A. deţine un drept de folosinţă asupra acestui semn (în baza unei licenţe de folosire acordată de titularul mărcii E., G.) şi că s-a arătat că tribunalul a depăşit cadrul procesual atunci când a cuprins în analiză şi semnul E..

Pe de altă parte, în continuare, analizând temeinicia acestor susţineri, instanţa de apel a reţinut, printre altele că nu au fost combătute în apel constatările tribunalului că semnul unitar folosit pe produsele pârâtei este elementul x împreună cu elementul verbal E. şi că elementul verbal E. este elementul dominat în cadrul semnului compus din elementul x şi elementul verbal E., iar nu elementul x.

Astfel, argumentele pentru care s-a susţinut de către reclamante în apel că aprecierea similarităţii dintre semnele D. şi x nu se poate realiza prin raportare la semnul E. sunt diferite de constatările tribunalului cu privire la care instanţa de apel a reţinut că nu au fost combătute în apel.

1.4. Sub al treilea aspect, recurentele reclamante au arătat, referitor la considerentele deciziei recurate prin care instanţa de apel face aprecieri cu privire la distinctivitatea elementului verbal F., că în decizia recurată se sugerează că recurenta-apelanta A. ar fi fost de acord cu argumentul instanţei de fond legat de slabul caracter distinctiv al elementului verbal F., fapt contrazis de un argument din răspunsul la întâmpinare formulat în apel prin care admiteau această situaţie de fapt ca o ipoteză a unui raţionament logic.

După cum rezultă din chiar formularea acestor susţineri, recurentele nu invocă o contradictorialitate din cadrul considerentelor propriu zise ale deciziei atacate, formulate în argumentarea dispozitivului, ci o redare inexactă a apărărilor formulate de către apelante, critici ce nu pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

2. În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentele reclamante au invocat două reguli de procedură despre care au susţinut că ar fi fost încălcate de instanţa de apel.

2.1. În primul rând, recurentele reclamante au arătat că instanţa de apel a încălcat principiul disponibilităţii, reglementat de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., sub trei aspecte:

i) prin cererea de chemare în judecată au invocat că mărcile europene D. x şi y sunt încălcate de către intimată prin utilizarea semnului x, iar prin apărările formulate pe calea întâmpinării nu s-a invocat niciun drept asupra elementului verbal E. şi nici faptul că E. împreuna cu logoul x, formează un semn complex la care instanţa ar trebui să se raporteze atunci când are de analizat similaritatea dintre marca D. şi logoul x;

ii) prin cererea de chemare în judecată au invocat protecţia mărcilor tridimensionale D. împotriva formei tridimensionale de ansamblu a omuleţilor C., iar nu asupra formelor elementelor componente ale mini-figurinelor C. considerate per se ca braţe, picioare;

iii) semnul H. nu făcea obiectul acţiunii în contrafacere.

Sunt nefondate criticile privind încălcarea principiului disponibilităţii, având în vedere că verificarea îndeplinirii condiţiilor legale, aşa cum au fost cristalizate în jurisprudenţa CJCE/CJUE, pentru situaţia de contrafacere invocată (folosirea unor semne similare pentru produse identice), reprezintă atributul instanţei fără a fi necesar ca aceste condiţii şi/sau detalierea lor raportat la situaţia de fapt în speţă să fie menţionate explicit în cererea de chemare în judecată sau întâmpinare.

Dat fiind că în speţă s-a invocat contrafacerea unor mărci prin folosirea unor semne similare, pentru evaluarea globală a riscului de confuzie trebuiau determinate în primul rând limitele de protecţie ale mărcilor în cauză aşa cum rezultă din înregistrarea acestora şi identificat semnul/semnele despre care s-a susţinut că încalcă aceste mărci, aşa cum sunt folosite.

Astfel, nu este suficient ca reclamantul să invoce încălcarea mărcii sale prin folosirea unui semn pentru evaluarea globală a riscului de confuzie ci trebuie verificat concret modul de folosire a acestui semn, fiind posibil ca aplicând regulile identificate în jurisprudenţa CJCE/CJUE pentru circumstanţe speciale să se ajungă la concluzia încălcării chiar şi în situaţia, identificată de recurentele reclamante ca fiind absurdă, a imprimării pe ambalaj a mai multor semne similare sau identice mai multor mărci mai mult sau mai puţin cunoscute, aparţinând unor titulari diferiţi.

Or, semnul în speţă, x, era folosit prin plasarea pe un ambalaj, context în care trebuia determinată aptitudinea sa de a atrage atenţia consumatorului ca indicator al originii comerciale. Ca atare, referirea instanţelor de fond la semnul "E." plasat şi el pe acelaşi ambalaj s-a făcut tocmai în vederea evaluării globale a riscului de confuzie.

Concluzia că "E." este elementul distinctiv şi dominant al ambalajului la care au ajuns instanţele de fond ducea tocmai la confirmarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active/a excepţiei lipsei interesului, invocate de pârâte în întâmpinare.

În ceea ce priveşte formelor elementelor componente ale mini-figurinelor C. considerate per se ca braţe, picioare, pe lângă faptul că identificarea limitelor de protecţie ale mărcilor reclamantelor, şi anume că aceasta nu se întinde asupra elementelor componente ale omuleţilor, reprezintă atributul instanţei aşa cum s-a reţinut anterior, pârâta a formulat în întâmpinare această apărare, arătând că aceste elemente ţin de funcţionalitatea formelor tridimensionale şi nu pot face obiect al protecţiei.

De asemenea, în întâmpinare a fost invocat semnul H., plasat pe o parte dintre ambalajele jucăriilor în cauză, ca element de natură să înlăture riscul de confuzie cu privire la originea comercială a jucăriilor în cauză.

Există anumite elemente care trebuie invocate expres în litigiile în materie, şi dovedite în consecinţă, cum ar fi distinctivitate dobândită prin utilizare, decădere pentru neutilizarea mărcii etc., dar nu acesta este cazul aspectelor menţionate în cadrul acestui motiv de recurs.

2.2. În al doilea rând, recurentele reclamante au arătat că instanţa de apel a încălcat principiul liberului acces la justiţie reglementat de art. 5 alin. (1) C. proc. civ. şi principiul dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 alin. (1) C. proc. civ., sub două aspecte:

i) instanţa de apel refuză să deceleze critici în cadrul motivării apelului cu privire la motivele de fapt pentru care tribunalul a reţinut lipsa de similaritate intre mărcile europene tridimensionale D. () şi figurinele C. deşi instanţa, prin cererea de apel fusese investită în principal cu judecarea acestui aspect, context în care trebuia să aprecieze, dacă şi în ce măsură, accesoriile omuleţilor C. şi coloritul acestora, au vocaţie de a diferenţia forma suprafeţelor tridimensionale a acestor omuleţi de forma tridimensionala a mărcilor D. înregistrate;

ii) instanţa de apel precizează ca recurentele trebuiau sa invoce modul de folosire a mărcilor tridimensionale D. pentru a se reţine un caracter distinctiv mai ridicat, motiv străin de cauză pentru care instanţa nu a fost investită.

Din motivarea în fapt a acestui motiv de recurs rezultă că prin acesta se invocă probleme ce ţin de motivarea hotărârii, şi anume faptul că nu s-ar fi analizat anumite motive de recurs, respectiv s-ar fi avut în vedere motive străine de judecarea cauzei, astfel că va fi analizat din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte primul aspect, legat de primul motiv de apel referitor la similaritatea dintre mărcile europene tridimensionale D. () şi figurinele tridimensionale C., instanţa de apel a reţinut că "apelantele apreciază că susţinerile instanţei de fond potrivit cărora nu exista identitate/similaritate între mărcile tridimensionale D. şi minifigurinele C. sunt nefondate, contrare jurisprudenţei europene şi reţinerilor Curţii de Apel Bucureşti din deciziile civile nr. 448A/17.05.2017 şi nr. 956A/2017. S-a mai susţinut şi faptul că aceste susţineri se bazează pe motive de drept care nu au legătură cu cadrul legal din prezenta pricină (adică pe concluziile referitoare la cauzele C-30/15 P si C-215/14)" şi că"nu decelează critici, în cadrul motivării apelului, referitoare la cel de-al doilea aspect tranşat de tribunal - respectiv la motivele de fapt pentru care tribunalul a reţinut lipsa de similitudine dintre mărcile tridimensionale ale reclamantelor, astfel cum au fost înregistrate, şi figurinele din seturile de jucării importate de pârâtă."

Or, în cadrul acestui motiv de apel reclamantele au invocat legat de motivarea primei instanţe de fond în sensul că mini-figurinele importate de intimata au un aspect distinct, prezentând diverse elemente cum ar fi căşti uniforme, peruci rochii care înlătură similitudinea următoarele argumente care nu au fost analizate de instanţa de apel şi care ar fi putut fi relevante în evaluarea similarităţii între semnele opuse:

- specificitatea mărcilor tridimensionale D. constă în modul cum acestea sunt percepute de public, deoarece în cazul mărcilor tridimensionale, publicul le percepe ca pe un obiect tangibil, pe care-l poate examina în mai multe unghiuri, si nu ca pe o imagine;

- faptul că destinatarii acestor produse (copii), pot asambla (adăuga) atât mini-figurinei D. cât şi mini-figurinelor C., pălării/caschete de diverse forme si culori, arme, cizme peruci, rochii, nu este suficient pentru a înlătura gradul ridicat de similitudine între semnele în conflict.

Astfel, aceste critici sunt fondate, urmând a fi analizate de către instanţa de apel în rejudecare.

Referitor la al doilea aspect, susţinerea recurentelor reclamante că precizarea instanţei de apel în sensul că recurentele trebuiau să invoce modul de folosire a mărcilor tridimensionale D. pentru a se reţine un caracter distinctiv mai ridicat ar fi un motiv străin de cauză nu poate avea vreo consecinţă cu privire la legalitatea deciziei atacate, având în vedere că prin această constatare instanţa de apel nu face altceva decât să identifice limitele cererii de chemare în judecată (nu a fost invocat modul de folosire a mărcilor tridimensionale D.), care nu au fost contestate în cadrul prezentului recurs, ci dimpotrivă, confirmate. De altfel, această precizare era utilă, având în vedere că în apel reclamantele au comparat mini-figurinele pârâtei cu imaginea mini-figurinelor reclamantelor aşa cum sunt folosite.

Faptul că instanţa consideră că dacă s-ar fi invocat acea situaţie de fapt pentru a se reţine un caracter distinctiv mai ridicat reprezintă doar un argument în plus, irelevant pentru soluţia la care s-a ajuns cu privire la apel.

3.1. În ceea ce priveşte motivul de recurs prin care se susţine încălcarea dispoziţiilor de drept material referitoare la protecţia mărcilor prin cele constatate de instanţa de apel în sensul că nu se poate face o comparaţie directă între mărcile europene D. (y şi x) şi semnulx, ci comparaţia trebuie realizată prin raportarea la semnul complex E. + x, sunt de reţinut următoarele.

În esenţă, în cadrul acestui motiv de recurs recurentele reclamante au susţinut că regula în materie este că înregistrarea unei mărci, conferă titularului acesteia un drept exclusiv de folosire în baza căruia titularul mărcii poate solicita interzicerea utilizării de către terţi a oricărui semn identic sau similar care este aplicat pe produse/servicii identice sau similare cu cele pentru care marca este înregistrată.

De asemenea, s-a susţinut că nu a fost reglementată nicio derogare expresă care limitează dreptul titularului unei mărci înregistrate de a se opune terţilor care folosesc (fără consimţământ) un semn identic sau similar pentru produse/servicii identice sau similare, în condiţiile în care acest semn contestat este aplicat pe produsele şi serviciile respective, alături de alte semne distincte, care sunt diferite de marca titularului.

În motivarea în fapt a acestui motiv de recurs recurentele reclamante au susţinut, în esenţă, aceleaşi argumente legate de cadrul procesual stabilit prin cererea de chemare în judecată care se regăsesc în cadrul punctului 2.1. al recursului, care au fost analizate de instanţa de recurs anterior.

Aşa cum s-a reţinut în cadrul aprecierii acelui motiv de recurs, dat fiind că în speţă s-a invocat contrafacerea unor mărci prin folosirea unor semne similare, pentru evaluarea globală a riscului de confuzie trebuiau determinate în primul rând limitele de protecţie ale mărcilor în cauză aşa cum rezultă din înregistrarea acestora şi identificat semnul/semnele despre care s-a susţinut că încalcă aceste mărci, aşa cum sunt folosite.

Astfel, nu este suficient ca reclamantul să invoce încălcarea mărcii sale prin folosirea unui semn pentru evaluarea globală a riscului de confuzie ci trebuie verificat concret modul de folosire a acestui semn, fiind posibil ca aplicând regulile identificate în jurisprudenţa CJCE/CJUE pentru circumstanţe speciale să se ajungă la concluzia încălcării chiar şi în situaţia imprimării pe ambalaj a mai multor semne similare sau identice mai multor mărci mai mult sau mai puţin cunoscute, aparţinând unor titulari diferiţi.

Or, semnul în speţă, x, era folosit prin plasarea pe un ambalaj, context în care trebuia determinată aptitudinea sa de a atrage atenţia consumatorului ca indicator al originii comerciale. Ca atare, referirea instanţelor de fond la semnul "E." plasat şi el pe acelaşi ambalaj s-a făcut tocmai în vederea evaluării globale a riscului de confuzie.

Astfel, în speţă nu se pune problema aplicării unor norme derogatorii de la cele care reglementează dreptul exclusiv de folosire în baza căruia titularul mărcii poate solicita interzicerea utilizării de către terţi a oricărui semn identic sau similar care este aplicat pe produse/servicii identice sau similare cu cele pentru care marca este înregistrată ci chiar criteriile de evaluare a riscului de confuzie cristalizate în jurisprudenţa CJUE bazate în special pe percepţia publicului relevant asupra semnelor în cauză.

Recurentele reclamante puteau critica criteriile utilizate de către instanţele de fond prin invocarea unor criterii aplicabile în circumstanţe speciale, identificate tot în jurisprudenţa CJUE, de exemplu, raportat la practica obişnuită de pe piaţa respectivă, care ar fi putut influenţa percepţia publicului asupra semnelor în cauză, sau legat de distinctivitatea specială a propriului semn, care ar fi putut influenţa evaluarea globală a riscului de confuzie, sau de păstrarea rolului distinctiv independent al unei părţi dintr-un semn format din alăturarea mai multor elemente. Or, în recurs, recurentele reclamante nu au formulat critici în sensul eventualei nelegalităţi a deciziei atacate în acest sens.

Faptul că pârâta nu ar avea nici un drept de folosire a semnului E., considerat de instanţele de fond distinctiv şi dominant pentru ambalajul în cauză, nu este relevant pentru aprecierea riscului de confuzie dintre mărcile D. şi semnul x, aplicat de asemenea pe ambalajul jocurilor în cauză, având în vedere că, aşa cum a reţinut instanţa de apel, reclamantele nu au invocat prin cererea de chemare în judecată vreun drept cu privire la acest semn şi constatarea încălcării acestuia, fapt ce ţine de obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată, ce nu pot fi schimbate în apel, conform art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

În consecinţă, nu se poate reţine încălcarea normelor juridice de drept material ce reglementează protecţia mărcilor înregistrate prin decizia atacată, în raport de motivele de recurs formulate.

3.2. Motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la lipsa similarităţii dintre mărcile tridimensionale D. () şi figurinele C. vizează aceleaşi probleme de fapt care au fost susţinute şi în cadrul motivului de recurs de la punctul 2.2., analizate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., neimpunându-se evaluări suplimentare, raportat la punctul 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

3.3. Motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la luarea în considerare a semnului H. vizează aceleaşi probleme de fapt care au fost susţinute şi în cadrul motivului de recurs de la punctul 3.1. (nerespectarea principiului disponibilităţii) şi sunt nefondate pentru motivele expuse anterior, dispoziţiile legale de drept material fiind invocate doar din perspectiva pretinsei încălcări a normelor ce reglementează stabilirea cadrului procesual.

3.4. Motivul de recurs prin care se susţine greşita interpretare a normelor de drept material referitor la evaluarea similarităţii/riscului de confuzie în cazul mărcii combinate x şi al semnului opus F. este fondat pentru următoarele considerente.

În esenţă, motivarea instanţei de apel legat de acest aspect este următoarea:

"Marca europeană combinată x nr. x este compusă din elementul verbal x şi din elementul figurativ constând în forma grafică în care este scris acesta. Datorită caracterului descriptiv al cuvântului F., parte a elementului verbal al mărcii, în mod corect a reţinut tribunalul slabul caracter distinctiv al mărcii, consecinţa fiind aceea că beneficiază de o protecţie mai mică.

În cazul mărcilor slabe, care conţin elemente descriptive pentru categoria de produse desemnate la înregistrare, şi protecţia este slabă. Astfel, pentru admiterea acţiunii în contrafacere întemeiată pe o marcă slab distinctivă, este necesar ca între semnele conflictuale să existe un grad mai mare de similitudine decât cel cerut în mod obişnuit - or, în speţa de faţă nu se poate reţine decât un grad de similitudine scăzut, cel mult mediu, între semnele în litigiu."

În primul rând, în mod corect s-a susţinut în recurs faptul că instanţa de apel nu a avut în vedere la evaluarea globală a riscului de confuzie dintre cele două semne principiul potrivit căruia un grad de similaritate scăzut între semnele în conflict poate fi compensat de un grad de similaritate ridicată între bunurile şi serviciile desemnate de mărcile în conflict.

În al doilea rând, faptul că o marcă este slab distinctivă, din cauza faptului că include un cuvânt descriptiv pentru produsele comercializate, înseamnă că, de regulă, nu există risc de confuzie prin utilizarea acelui cuvânt care este reprezentat într-o formă/combinaţie chiar uşor diferită de marca înregistrată.

Totuşi, condiţia este ca semnul opus să nu copieze tocmai elementele de distinctivitate care au făcut posibilă înregistrarea mărcii slab distinctive, care formează tocmai obiectul protecţiei unei astfel de mărci.

Instanţa de apel nu a făcut o analiză completă a celor două semne, neidentificând asemănările ce decurg din modul cum sunt menţionate elementele verbale în cadrul semnelor opuse, formate dintr-un singur cuvânt (câte litere au în comun, dacă sunt asemănătoare la început etc.) şi din elementele grafice folosite, analiză utilă raportat la similaritatea vizuală, element mai relevant pentru evaluarea globală a riscului de confuzie în cazul produselor care se cumpără direct de pe raft, motiv pentru care se impune casarea hotărârii pentru a fi rejudecată cauza şi sub acest aspect.

3.5. Referitor la motivul de recurs legat de stabilirea publicului relevant şi a nivelului de atenţie al acestuia, prin acesta, printre altele, recurentele reclamante au susţinut că instanţa de apel ar fi reţinut existenţa unui grad ridicat de atenţie a consumatorului relevant al produselor în cauză, jucării, cu încălcarea jurisprudenţei CJUE, care ar fi reţinut un astfel de grad de atenţie în cazul produselor/serviciilor pentru a căror achiziţie consumatorul mediu are nevoie de o asistenţă de specialitate din partea unui profesionist, cum ar fi maşinile, diamantele/pietrele-metalele preţioase, produsele farmaceutice.

Contrar susţinerilor recurentelor reclamante, instanţa de apel nu a reţinut existenţa unui grad ridicat de atenţie a consumatorului relevant la produselor în cauză, adulţii care cumpără jucării pentru copii, ci necesitatea unui grad de atenţie mai ridicat (adică un grad de atenţie sporit) decât gradul de atenţie scăzut, care poate fi asociat, în special, cu comportamentul legat de cumpărăturile obişnuite. Ca atare, nu se poate reţine un motiv de nelegalitate sub acest aspect.

Această concluzie rezultă din următorul paragraf al deciziei atacate:

"(…) având în vedere categoria produselor protejate de mărcile în litigiu şi a celor importate de pârâtă (jocuri şi jucării) şi faptul că ele sunt destinate copiilor, Curtea constată că în mod corect a stabilit tribunalul faptul că riscul de confuzie trebuie apreciat în raport cu consumatorul mediu român, cu o pregătite medie, suficient de avizat, care va manifesta o atenţie mai ridicată la achiziţionarea acestor produse."

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, recurentele reclamante au susţinut că instanţa de apel nu a aplicat la evaluarea globală a riscului de confuzie, alături de gradul mai ridicat (sporit) de atenţie al publicului relevant al produselor în cauză, principiul interdependenţei factorilor consacrat în hotărârea C-39/97 Canon, raportat la faptul că produsele desemnate de semnele opuse sunt identice, principiu potrivit căruia un grad de similaritate scăzut între semnele în conflict poate fi compensat de un grad de similaritate ridicată între bunurile şi serviciile desemnate de mărcile în conflict.

Într-adevăr, observând considerentele deciziei atacate se constată că instanţa de apel nu s-a raportat în evaluarea globală a riscului de confuzie la faptul că produsele desemnate de semnele opuse sunt identice şi nu a avut în vedere astfel principiul potrivit căruia un grad de similaritate scăzut între semnele în conflict poate fi compensat de un grad de similaritate ridicată între bunurile şi serviciile desemnate de mărcile în conflict, invocat în mod expres în motivele de apel.

Astfel, această susţinere este fondată, urmând ca în rejudecare să fie avut în vedere şi acest principiu la evaluarea globală a riscului de confuzie pentru toate mărcile la care se face referire în recurs, cu privire la care se va constata existenţa similarităţii cu semnele opuse.

În consecinţă, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat împotriva deciziei nr. 826A din 6 iulie 2018, va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

B. În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva deciziei nr. 1585A din 12 decembrie 2018, având în vedere că prin aceasta a fost completată, referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată,decizia nr. 826A din 6 iulie 2018, cu privire la care s-a constatat conform considerentelor anterioare că recursul este fondat, nu se mai impune analiza motivelor de recurs formulate, aceasta urmând a fi casată ca o consecinţă a casării deciziei prin care s-a soluţionat principalul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantele B. şi A. împotriva deciziilor nr. 826A din 6 iulie 2018 şi nr. 1585A din 12 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2016.

Casează deciziile atacate şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2019.