Buyer's restitution claims fail as annulled PUZ cannot retroactively undo fulfilled suspensive condition; appeal dismissed and costs awarded

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2019

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

I. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2014 pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, reclamanta A. S.R.L. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., ca prin hotărârea ce va pronunţa:

- să constate îndeplinită condiţia rezolutorie negativă prevăzută la art. 6.1. lit. c) şi 8.3 din antecontractul de vânzare cumpărare încheiat între părţi şi autentificat sub nr. x/03.11.2006;

- să constate neîndeplinită condiţia suspensivă prevăzută în contractul de vânzare cumpărare încheiat între părţi şi autentificat sub nr. x/30.01.2007, astfel cum a fost modificat şi completat prin actul adiţional nr. x, autentificat sub nr. x/04.08.2007, actul adiţional nr. x, autentificat sub nr. x/25.02.2008, actul adiţional nr. x, autentificat sub nr. x/05.05.2009;

- să constate neîndeplinită condiţia suspensivă prevăzută la art. 1 din actul adiţional nr. x autentificat sub nr. x/05.05.2009;

- să oblige pârâţii să restituie reclamantei suma de 500.000 euro achitaţi de către reclamantă cu titlul de avans, la data de 03.11.2006, în temeiul art. 3.1. lit. a) din antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/03.11.2006;

- să oblige pârâţii să plătească reclamantei suma de 50.000 euro, cu titlul de despăgubiri, conform art. 8.3. din antecontractul de vânzare cumpărare încheiat între părţi şi autentificat sub nr. x/03.11.2006;

- să oblige pârâţii să restituie reclamantei suma de 500.000 euro, achitată de către reclamantă cu titlul de preţ, la data de 30.01.2007, conform art. 3.1. lit. b) din antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/03.11.2006 şi contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/30.01.2007;

- să oblige pârâţii să restituie reclamantei suma de 250.000 euro, achitată de către reclamantă cu titlul de preţ la data de 20.05.2009, conform art. 3.1 lit. c) din antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/03.11.2006, contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/30.01.2007 şi art. 1 din actul adiţional nr. x autentificat sub nr. x/05.05.2009;

- să oblige pârâţii să plătească suma totală de 55.552,4 RON, alcătuită din următoarele sume achitate de reclamantă cu titlul de taxe şi onorarii aferente autentificării actelor juridice încheiate între părţi: 17.741 RON, reprezentând onorariu notar, taxă timbru şi taxă publicitate imobiliară aferente antecontractului autentificat sub nr. x/03.11.2006; 5.860,75 RON onorariu notarial, aferent contractului de garanţie imobiliară autentificat sub nr. x/2006; 28.435,05 RON onorariu notarial şi 1.802 RON taxă intabulare rest de preţ, aferente contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/30.01.2007; 59,5 RON, onorariu aferent actului adiţional nr. x autentificat sub nr. x/04.08.2007; 59,5 RON, onorariu aferent actului adiţional nr. x autentificat sub nr. x/25.02.2008; 357 RON, onorariu aferent actului adiţional nr. x, autentificat sub nr. x/05.05.2009; 1.237,6 RON, onorariu aferent declaraţiei autentificate subnr. 872/20.05.2009.

- să oblige pârâţii să plătească dobânda legală, stabilită la sumele precizate la punctele 4, 5, 6, 7 şi 8, începând cu data de 27.06.2011, până la data plăţii efective;

- să oblige pârâţii la plata cheltuielilor de judecată.

II. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Iaşi.

Prin sentinţa civilă nr. 488/2018 din 15 martie 2018, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., cu sediul procesual ales la cab. av. D. din Iaşi, în contradictoriu cu pârâţii B., şi C., cu domiciliul procesual ales la cab. av. E. din Bucureşti, str. x.

A obligat reclamanta S.C. A. S.R.L. să plătească pârâtului C. suma de 11220 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

III. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Iaşi.

Prin decizia nr. 868 din 28 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte apelul declarat de pârâtul C. împotriva încheierii de şedinţă pronunţată la data de 23.10.2017 de către Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2014. Au fost respinse apelurile formulate de pârâtul C. împotriva încheierii din data de 23.10.2017 şi de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 488/15.03.2018, cu obligarea apelantei-reclamante la plata către apelantul-pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.500 RON.

IV. Recursul declarat.

Împotriva deciziei nr. 868 din 28 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Iaşi a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.

Prin motivele de recurs se invocă incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţinându-se că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, atunci când nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor considerentul decizoriu prin care constată că "relevant în cauză mai este faptul că deşi se solicită restituirea preţului achitat, reclamanta nu solicită restituirea prestaţiilor, în cazul admiterii cererii sale rămânând şi proprietar asupra terenului în suprafaţă de 4275 mp".

Totodată, recurenta-reclamantă invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că hotărârea atacată este pronunţată cu încălcarea normelor de drept material. Astfel, arată că instanţa de apel a încălcat prevederile art. 977 şi art. 1011 C. civ. 1864. În continuare, se reiterează situaţia de fapt din dosar, descrierea evenimentelor în ordine cronologică, fiind arătat că instanţa de apel a interpretat în mod greşit efectele actelor juridice încheiate între părţi, fără a se raporta la voinţa reală a părţilor de la momentul încheierii actelor, în special a actului adiţional nr. x la contractul de vânzare cumpărare. Astfel, părţile au stabilit că se încheie acest act adiţional numai sub condiţia ca PUZ-ul aprobat prin HCL nr. 108/2009 să corespundă celor convenite prin antecontract şi contract. Voinţa reală a părţilor a fost de a încheia acest act adiţional şi de stabili plata diferenţei de preţ numai prin raportare la condiţiile stabilite atât în antecontract, cât şi în contract.

Pentru aceste considerente, se solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei la o altă instanţă de acelaşi grad, pentru o mai bună administrare a justiţiei.

Motivele de recurs au fost formulate prin reprezentant convenţional, avocat D., din Baroul Iaşi, la dosar recurs fiind ataşată împuternicirea avocaţială seria x/2019.

V. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 8 octombrie 2019 completul de filtru a respins excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de reclamanţi, excepţie invocată de reclamanta A. S.R.L.

A admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 868 din data de 28 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă în dosarul nr. x/2014.

VI. Apărările formulate în recurs.

În cauză au fost formulate întâmpinări la recurs de către pârâţii B. şi C., prin care s-a solicitat respingerea recursului şi păstrarea hotărârii atacate ca fiind temeinică şi legală.

La data de 12 aprilie 2019 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului B., iar la data de 24.04.2019 a formulat răspuns la întâmpinarea intimatului C., prin care reiterează criticile formulate prin motivele de recurs.

VII. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

1. Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (6) C. proc. civ., invocate de recurentă, instanţa îşi va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt şi de drept, pe explicaţii sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil dezbaterii contradictorii.

Corelativ, alin. (5) al aceluiaşi articol prevede că instanţa este obligată, în orice proces, să supună discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt sau de drept invocate.

2. Astfel cum recurenta a menţionat, dispoziţiile art. 14 alin. (6) C. proc. civ. concretizează, fundamental, principiul contradictorialităţii, ele contribuind, în mod specific, la realizarea dreptului la apărare al părţilor, reprezentând o exigenţă circumscrisă dreptului la un proces echitabil.

3. Nerespectarea acestor cerinţe are vocaţia de a atrage nulitatea hotărârii pronunţate cu încălcarea lor, ca sancţiune menită să asigure restabilirea ordinii procesuale încălcate şi garantarea respectării dreptului la apărare al părţilor în temeiul contradictorialităţii.

4. În acelaşi timp însă, este de avut în vedere că punerea în operă a principiului contradictorialităţii nu trebuie să însemne întotdeauna şi în mod necesar că instanţa este obligată să pună în mod expres şi direct în discuţia părţilor orice chestiune de fapt sau de drept invocată în proces de cealaltă parte. Este suficient, sub acest aspect, ca partea împotriva căreia se invocă o excepţie sau o apărare să aibă, în concret, posibilitatea de a-şi spune părerea cu privire la cele invocate, astfel încât, în circumstanţele cauzei, să se poată în mod rezonabil considera că o asemenea posibilitate i-a fost asigurată părţii. Dacă însă partea înţelege sau nu să răspundă celor afirmate în contra ei sau în legătură cu ea, aceasta reprezintă o opţiune ce-i aparţine, în totul, respectivei părţi, ca formă de realizare a principiului disponibilităţii.

5. Tot astfel, Înalta Curte are a observa că nepunerea în discuţia părţii interesate a unei chestiuni de fapt sau de drept invocată de cealaltă parte nu este, prin ea însăşi, susceptibilă de a atrage nulitatea hotărârii pronunţate, fiind necesar ca prin încălcarea exigenţelor privitoare la asigurarea principiului nemijlocirii - şi, indirect, a dreptului la apărare - să se fi cauzat părţii o vătămare. În cazul în care vătămarea lipseşte, nefiind neîndeplinită această cerinţă prevăzută de art. 175 alin. (1) C. proc. civ., nici nulitatea nu mai poate fi reţinută.

Contrar celor afirmate de recurentă, nerespectarea principiului publicităţii în forma sus-evocată nu are semnificaţia neîndeplinirii unei cerinţe extrinseci actului de procedură, înţeleasă ca sursă de nulitate necondiţionată în sensul prevederilor art. 176 pct. 6 C. proc. civ., ci, dimpotrivă, a uneia intrinseci, nerespectarea ei putând angaja nulitatea condiţionată la care se referă art. 175 C. proc. civ.. O asemenea concluzie se sprijină, esenţial, pe observaţia că legătura dintre contradictorialitate şi buna desfăşurare a judecăţii este atât de intimă şi directă încât exigenţa contradictorialităţii devine, în mod subtil, o condiţie absorbită în însuşi actul de procedură la care se referă, neputând fi plasată, pur şi simplu, în rândul condiţiilor legale extrinseci actului respectiv.

6. În prezentul proces este de avut în vedere că, într-adevăr, instanţa de apel a menţionat la finalul considerentelor în raport de care a respins apelul reclamantei că "Relevant în cauză mai este faptul că deşi se solicită restituirea preţului achitat, reclamanta nu solicită restituirea prestaţiilor în cazul admiterii cererii sale, rămânând şi proprietar asupra terenului în suprafaţă de 4275 mp".

Problema de drept conţinută în această statuare a instanţei de apel nu a fost, într-adevăr, pusă în mod expres de instanţă în discuţia reclamantei-apelante. În acelaşi timp însă, este de observat că încă înaintea primei instanţe pârâtul C. formulase prin întâmpinare (pagina 10 a acesteia, ultimul paragraf) apărarea potrivit căreia se impune respingerea capetelor de cerere 4-10 pentru motivele arătate mai sus, precum şi pentru inexistenţa unui capăt de cerere prin care să se solicite desfiinţarea/rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/30.01.2007, şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, conform art. 1021 din vechiul C. civ.

A mai adăugat pârâtul că în lipsa acestui capăt de cerere, capetele de cerere 4-10, referitoare la cererea de restituire a anumitor sume de bani, sunt nefondate şi neîntemeiate, mai mult, chiar inadmisibile.

7. Deşi pârâtul a înfăţişat această apărare raportându-se, ca temei juridic, la prevederile art. 1021 C. civ. 1864 privitoare la rezoluţiunea contractelor, nu încape nicio îndoială că, în esenţa ei, apărarea formulată trebuia înţeleasă prin raportare la circumstanţele de fapt şi de drept specifice prezentei cauze şi la obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată. Or, desfiinţarea convenţiilor încheiate între părţi fusese pusă în discuţie de însăşi reclamanta, chiar dacă în contextul îndeplinirii/neîndeplinirii unora dintre condiţiile stipulate în convenţiile încheiate între părţi prin urmare, sensul apărării pârâtului neputând fi desprins de particularităţile procesului de faţă. Invocarea prevederilor art. 1021 C. civ. 1864 trebuie înţeleasă în relaţie cu teza desfiinţării convenţiilor dintre părţi, iar nu în mod îngust şi rigid, prin raportare la sancţiunea rezoluţiunii unui contract ca urmare a neexecutării culpabile de către debitor a unei obligaţii contractuale asumate.

8. Astfel fiind, sensul apărării formulate de pârât putea fi cu uşurinţă înţeles de către reclamantă încă înaintea primei instanţe, cu atât mai mult cu cât aceasta era reprezentată în proces de un avocat. Pe care de consecinţă, reclamanta avea, în mod real, posibilitatea de formula apărări în contra acestei susţineri a pârâtului, iar măsura în care i-ar fi părut neclară ori nepertinentă putea solicita, chiar şi prin mijlocirea instanţei la judecată, lămuriri şi precizări.

9. Rezultă, totodată, că prin evocarea acestei apărări a pârâtului în considerentele deciziei date în apel nu a fost încălcat principiul contradictorialităţii, nefiind necesar ca instanţa să pună în mod expres această chestiune în discuţia reclamantei, câtă vreme aceasta o cunoştea şi se putea referi la ea încă din etapa judecăţii în primă instanţă.

10. Suplimentar, Înalta Curte observă că, oricum, această statuare a instanţei de apel este una subsidiară, principalele raţiuni de ordin juridic pentru care a fost respins apelul declarat de reclamantă fiind prezentate înainte de aceasta, ele rezultând din examinarea clauzelor contractuale şi din identificarea voinţei părţilor, precum şi din observarea efectelor produse de intervenţia, ulterior contractului, a unui eveniment precum acela reprezentat de anularea, prin hotărâre judecătorească definitivă, a hotărârii nr. 108/28.01.2011 a Consiliului Local a municipiului Iaşi.

19. Faţă de toate cele ce preced, primul motiv al recursului trebuie considerat neîntemeiat.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

12. Se cunoaşte că în materie contractuală autonomia de voinţă a părţilor este un principiu fundamental; în virtutea lui, persoanele interesate pot încheia convenţii, stabilindu-le conţinutul, le pot modifica ori stinge, sub singura cerinţă, de ordin general, de a respecta limitele impuse de lege, de ordinea publică şi de bunele moravuri.

13. În virtutea acestui principiu ce garantează, în limitele sus-arătate, libertatea contractuală, şi părţile din prezentul proces au încheiat în mod liber antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/03.11.2006, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2007, precum şi, ulterior, actele adiţionale la acest contract.

14. Contrar celor afirmate de recurentă, instanţa de apel nu a încălcat şi nici nu a aplicat greşit nici dispoziţiile art. 977 C. civ. 1864 ("Interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor"), nici pe acelea ale art. 1011 C. civ. 1864 ("Împlinirea condiţiei trebuie să se facă după cum au înţeles părţile să fie făcută").

15. Afirmând aceasta, Înalta Curte are în vedere că, într-adevăr, prin art. 3.1 al antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/03.11.2006 s-a prevăzut că preţul la care se va perfecta vânzarea este de 1.500.000 Euro, sub condiţia prezentării de către promitenţii vânzători a unui plan urbanistic de detaliu (PUD) aprobat prin hotărâre a Consiliului Local al municipiului Iaşi, care să permită edificarea pe terenul ce face obiect la antecontractului a unei clădiri cu o suprafaţă construită totală de minimum 20.000 mp. Prin art. 8.3 din acelaşi antecontract s-a stipulat că în situaţia în care PUD-ul nu va fi aprobat până la data de 04.05.2007 prin hotărâre a Consiliului Local al municipiului Iaşi din cauze neimputabile niciuneia dintre părţi, antecontractul se desfiinţează de plin drept, fără nicio formalitate prealabilă, promitenţii vânzători urmând a restitui promitentei cumpărătoare suma de 500.000 euro încasată cu titlu de avans şi suma de 50.000 euro cu titlu de despăgubire.

16. Deşi condiţia menţionată în cuprinsul antecontractului, aceea de a se adopta de către Consiliul Local al municipiului Iaşi, prin hotărâre, planul urbanistic de detaliu (PUD) care să permită edificarea pe teren a construcţiei, a rămas neîndeplinită, la data de 30.01.2007 părţile au înţeles să încheie contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2007, reclamanta plătind la această dată încă 500.000 euro din preţul total convenit. S-a menţionat în contract că achitarea acestei din urmă sume s-a făcut în urma obţinerii de către vânzători a hotărârii Comisiei de Urbanism a Primăriei Iaşi prin care s-a aprobat tema PUD - conform art. 6.1 lit. c) din antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/03.11.2006.

17. S-a mai menţionat în contractul de vânzare-cumpărare că suma de 500.000 euro reprezentând rest de preţ se va achita de către cumpărătoare până la data de 01.08.2007, însă numai sub condiţia obţinerii de către vânzători a hotărârii Consiliului Local Iaşi de aprobare a PUD prevăzut la art. 6.1 lit. c) din antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/03.11.2006.

18. Rezultă din cele de mai sus că uzând de principiul libertăţii contractuale, părţile au modificat unele dintre condiţiile stipulate prin antecontract pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi plata diferenţei de preţ, reclamanta, în calitate de promitentă-cumpărătoare, acceptând încheierea contractului de vânzare-cumpărare deşi încă nu se obţinuse o hotărâre a Consiliului Local al municipiului Iaşi de aprobare a PUD specificat în antecontractul, reclamanta considerând suficientă existenţa hotărârii Comisiei de Urbanism a Primăriei Iaşi prin care se aprobase tema PUD.

19. Tot în virtutea principiului libertăţii lor de a contracta (inclusiv de a modifica convenţiile anterioare), părţile au încheiat actele adiţionale nr. x şi 2 la contractul de vânzare-cumpărare, precum şi actul adiţional nr. x (autentificat sub nr. x/05.05.2009), prin care părţile au constatat ca fiind îndeplinită condiţia stabilită prin art. 6 pct. 6.1 lit. c) din antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/03.11.2006 şi prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/30.01.2007. Această stipulaţie cuprinsă în actul adiţional nr. x avea ea însăşi semnificaţia unei modificări liber consimţite a contractului de vânzare-cumpărare, părţile convenind aceasta urmare a faptului că la data de 24.03.2009 Consiliul Local al Municipiului Iaşi a aprobat, prin Hotărârea nr. 108/2009 Planul Urbanistic Zonal Iaşi (PUZ), str. x întocmit în vederea construirii pe teren a unui imobil de locuinţe colective, spaţii comerciale şi birouri.

Astfel fiind, în cuprinsul actului adiţional nr. x părţile au menţionat şi că în condiţiile în care s-a obţinut Hotărârea Consiliului Local nr. 108/24.03.1999 privind aprobarea Planului urbanistic Zonal Iaşi, str. x, nu mai era necesară eliberarea documentaţiei PUD stipulată în contractul de vânzare-cumpărare, astfel că "…. ambele părţi constată că astfel a fost îndeplinită condiţia stabilită prin art. 6 pct. 6.1 lit. c) din antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/03.11.2006 şi din contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/30.01.2001".

20. Toate cele de mai sus evidenţiază îndeajuns de limpede care a fost voinţa ce a animat părţile la încheierea tuturor acestor acte juridice, reclamanta acceptând în mod liber că, de pe o parte, nu mai este necesară îndeplinirea condiţiei iniţial stabilite prin antecontractul de vânzare-cumpărare (aceea de a se adopta de către Consiliul Local al Municipiului Iaşi, prin hotărâre, planul urbanistic de detaliu (PUD) menţionat în antecontract), fiind suficientă aprobarea de către acelaşi Consiliu local, prin Hotărârea nr. 108/2009, a planului urbanistic zonal (PUZ) cu privire la terenul în litigiu şi la construcţia ce putea fi edificat pe acesta.

21. Se impune, aşadar, constatarea că în raport de voinţa liberă a părţilor, astfel cum aceasta se găseşte reflectată în actele juridice încheiate, instanţa de apel a apreciat în mod corect că obţinerea planului urbanistic de detaliu (PUD) a încetat a fi o condiţie de eficacitate a vânzării-cumpărării sau, dintr-o altă perspectivă, de desfiinţare a ei. Rezultă din actul adiţional nr. x la contractul de vânzare-cumpărare că părţile au operat cu o substituire a condiţiei iniţiale (ce prevedea obţinerea hotărârii de aprobare a planului urbanistic de detaliu (PUD) cu o alta (constând în obţinerea hotărârii de aprobare a planului urbanistic zonal (PUZ), iar faţă de faptul că aceasta din urmă a fost îndeplinită prin adoptarea Hotărârii nr. 108/24.03.2009 a Consiliului Local Iaşi), au preferat să însereze în actul adiţional menţiunea că însăşi condiţia iniţial stabilită, aceea privitoare la obţinerea hotărârii de aprobare a PUD, se consideră îndeplinită.

23. Nu există, deci, nicio eroare a primei instanţe şi a celei de apel în interpretarea voinţei reale a părţilor (ca voinţă internă, în sensul prevederilor art. 977 C. civ. 1864) şi nici în interpretarea sau aplicarea dispoziţiilor art. 1022 C. civ., condiţia stipulată convenţional de către părţi, precum şi modificările ulterioare, fiind analizate de instanţe în acord cu voinţa părţilor.

24. Împrejurarea că ulterior momentului la care condiţia stipulată de părţi a fost considerată îndeplinită a intervenit un eveniment nou şi imprevizibil constând în anularea prin hotărâre judecătorească definitivă a Hotărârii nr. 108/2009 a Consiliului Local a municipiului Iaşi nu poate produce efectele învederate de reclamanta recurentă, aceasta reprezentând o situaţie nouă şi distinctă ce trebuie raportată la un contract valabil încheiat şi în legătură cu care condiţia cuprinsă în el fusese deja îndeplinită la un moment anterior intervenirii evenimentului nou - apărut. Or, în aceste condiţii chestiunea (in)eficacităţii contractului iniţial nu mai poate fi abordată din perspectiva unei afirmate neîndepliniri a condiţiei, astfel cum reclamanta a solicitat în prezentul recurs, ci din aceea a suportării consecinţelor ce rezultă din intervenirea celui din urmă eveniment şi a determinării subiecţilor chemate să le suporte.

25. Faţă de toate cele evocate, şi acest motiv al recursului apare ca nefondat.

26. În temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare la motivele cuprinse în cererea de recurs, se va respinge deci, ca nefondat recursul declarat de reclamantă.

27. Faţă de faptul că este parte căzută în pretenţii, în temeiul prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ. se va dispune obligarea recurentei la a-i plăti intimatului C. suma de 2.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocaţial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 868 din data de 28 noiembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă în dosarul nr. x/2014.

Obligă pe reclamanta A. S.R.L. la plata sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtul C..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 decembrie 2019.