Recourse annulled for failure to articulate legal errors regarding civil liability, entity validity, and representative capacity

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 12 septembrie 2017, pe rolul Tribunalului Alba, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtele B., C. şi D., solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună obligarea, în solidar, a acestora la plata sumei de 300.000 RON reprezentând despăgubiri civile pentru prejudiciul moral constând în vătămarea dreptului la demnitate şi onoare.

Reclamantul a formulat şi înregistrat la dosar, la 17 noiembrie 2017, cerere precizatoare, prin care a solicitat încetarea imediată a exercitării oricăror acte de dispoziţie, de încheiere de contracte convenţionale pentru reprezentarea în instanţă în numele şi pe seama B. a pretinsului preşedinte B., domnul E.

Prin încheierea din şedinţa publică de la termenul de judecată din 17.01.2018, Tribunalul Alba a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei D., stabilind că aceasta nu are capacitate civilă de folosinţă întrucât nu s-a înregistrat ca persoană juridică, fiind o publicaţie editată de B.

Totodată, a admis şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C. şi a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a avocatului G., pentru pârâta B.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Alba

Prin Sentinţa civilă nr. 180 din 31 ianuarie 2018, Tribunalul Alba a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. şi a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 8.229,33 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia

Prin Decizia civilă nr. 429 din 10 aprilie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a respins apelul exercitat în speţă şi a obligat apelantul la plata sumei de 8.000 RON în favoarea intimatei B., reprezentând cheltuieli parţiale de judecată.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, a declarat recurs reclamantul A.

Recurentul a arătat că instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material în vigoare, formulând următoarele critici întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.:

Fără un temei legal, curtea de apel a stabilit că intimata pârâtă B. a fost înfiinţată prin Decretul nr. 267/1949. Or, în cauză a fost chemată în judecată Asociaţia cu denumirea "Uniunea Scriitorilor din România’’, întreaga judecată a procesului, cât şi reprezentarea în instanţă a pârâtei solicitându-se a fi făcută prin prisma persoanei Asociaţia cu denumirea schimbată în baza încheierii din 02.06.2016 în dosarul civil nr. x/2005, respectiv "Uniunea Scriitorilor din România’’ raportat la Regulamentul de aplicare al Registrului Naţional ONG, O.G. nr. 26/2000 privind reprezentarea juridică în instanţă, C. proc. civ. şi C. civ. raportat la art. 196 C. civ. lit. a), b), c), d), e), i) privind pronunţarea pe nulitatea juridică a petentei B. în lipsa actelor constitutive şi în lipsa unui dosar de fond privind acordarea personalităţii juridice care să conţină documentele prevăzute la art. 10 din Regulamentul de aplicare al Legii nr. 21/1924.

Introducând în mod nepermis o altă persoană juridică dizolvată de drept, respectiv B., cu care reclamantul nu a înţeles să se judece, instanţa a respins în mod inadmisibil excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal a domnului F. şi, implicit, excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a intimatei pârâte H.

În mod nepermis şi fără un temei legal, instanţa de apel a precizat că B. ar funcţiona în baza unor legi speciale, fără să menţioneze care sunt acestea.

În egală măsură, curtea de apel în mod nepermis a stabilit că Decretul nr. 267/1949 ar fi un act normativ sau lege care a condus la înfiinţarea pârâtei B.. Or, în fapt şi în drept, acest decret a fost un act administrativ individual de putere publică comunistă, abrogat prin Decretul-lege nr. 27/1990.

Dacă instanţa, fără temei legal, a introdus în cauză o altă entitate juridică cu o altă denumire şi scop, respectiv B., atunci aceasta este obligată să depună la instanţă actul adiţional la Statutul din 1949 şi actul prin care a fost schimbată denumirea. Ministerul Culturii nu poate recunoaşte sau înfiinţa persoane juridice constituite în mod nelegal. Mai mult decât atât, curtea de apel a preluat o teză eronată, statuând că prin încheierea pronunţată în Dosarul nr. x/1994 a fost acordată personalitate juridică pârâtei intimate B. În fapt, această încheiere a fost o eroare judiciară corectată prin încheierea din 08.05.2019, pronunţată în Dosarul civil nr. x/2013.

Aplicabilitatea art. 85 din O.G. nr. 26/2000 este eronat înţeleasă de instanţă prin decizia recurată. Acest articol de lege nu poate face referire la organizaţii obşteşti şi dispune numai cu privire la persoane juridice constituite ca asociaţii, fundaţii sau federaţii în sens restrâns potrivit definiţiilor acestor forme de organizare în concepţia ordonanţei. Or, curtea de apel avea la îndemână sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind dezlegarea unei chestiuni de drept pe aplicabilitatea dispoziţiilor art. 85 din O.G. nr. 26/2000, cerere pe care a solicitat-o reclamantul, dar a respins-o curtea de apel.

În opinia recurentului, calitatea de reprezentant legal pentru persoane juridice nu poate fi stabilită nici de procuror, nici de judecător, deoarece rezultă din Registrul persoanelor juridice, astfel încât nu-i sunt opozabile nici procesele-verbale interne ale B. şi nici încheierea din camera de consiliu nr. x/2018 a Judecătoriei Sectorului 4, unde în acelaşi mod instanţa de judecată s-a aflat într-o eroare nepermisă în baza unui contract de asistenţă juridică nul de drept încheiat cu o persoană fizică fără putere legală de reprezentare în numele şi pe seama unei entităţi fără personalitate juridică dobândită în condiţiile legii.

Raportat la respingerea cererii de constatare a nulităţii juridice, instanţa de apel în mod nelegal a stabilit că B. a fost înfiinţată prin Decretul nr. 267/1949, care de fapt, fiind caduc şi abrogat, nu a înfiinţat nicio persoană juridică.

Curtea de apel a considerat în mod netemeinic articolul defăimător scris la adresa reclamantului ca fiind răspunsul unor nemulţumiri în contextul în care acesta nu a avut litigii personale cu pârâta B., iar procesele-verbale interne de alegere a aşa-zişilor preşedinţi B. nu îi sunt opozabile.

Recurentul a prezentat istoricul cauzei din perspectiva lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei B., arătând că aceasta a fost dizolvată de drept. Avocat G. avea obligaţia de a verifica situaţia juridică a pretinsei persoane juridice cu care a înţeles să încheie contract de asistenţă juridică, precum şi documentele justificative ale pretinsului reprezentant legal, domnul E.

Contractul de asistenţă juridică, ca act subsecvent încheiat de persoana juridică sancţionată cu nulitatea absolută, în baza art. 244 C. proc. civ., este lovit de aceeaşi sancţiune.

În temeiul dispoziţiilor art. 178 alin. (1) C. proc. civ. recurentul invocă nulitatea actelor de procedură pe motiv de ordine publică, instanţa fiind obligată să stabilească adevărul şi să respecte legalitatea.

Când reprezentarea se face prin avocat, acesta va alătura cererii dovada calităţii de reprezentant în forma prevăzută de art. 151 C. proc. civ. Conform dispoziţiilor art. 244 C. proc. civ. B. prin pretinsul preşedinte F. nu poate avea capacitate de folosinţă şi capacitate procesuală activă.

Pe aceste aspecte în mod nepermis instanţa şi B. asimilează două noţiuni total diferite, noţiunea de persoană juridică de drept public cu noţiunea de persoană juridică de utilitate publică, ultima fiind un atribut al unei persoane juridice de drept privat, înfiinţată şi constituită de particulari.

B. este înregistrată ca "Asociaţie’’ la poziţia nr. 27 din 5 mai 2005 în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, partea A, secţiunea I, însă cum pentru această aşa-zisă structură nu s-a format un dosar de fond, nu există un act constitutiv şi nu s-a pronunţat o sentinţă civilă privind acordarea personalităţii juridice.

Din adresa nr. x/2019 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti rezultă că B. este înregistrată ca "Asociaţie’’ însă mandatul de reprezentare pentru fond şi apel este nul de drept, întrucât persoana fizică E., semnatar al contractului de mandat în numele şi pe seama intimatei B. nu a fost şi nu este preşedinte şi reprezentant legal al intimatei, astfel cum s-a probat în dosar.

Încheierea din camera de consiliu din 8 mai 2019 a avut ca obiect înscrierea modificărilor intervenite la statutul B. şi nu acordarea personalităţii juridice a B. cum în mod eronat a stabilit instanţa de judecată.

În aceste condiţii recurentul apreciază că intervine sancţiunea nulităţii absolute a persoanei juridice în temeiul dispoziţiilor art. 196 alin. (a C. civ. raportat la alin. (2) al aceluiaşi articol, chestiune de ordine publică ce poate fi invocată în orice stare a procesului şi chiar şi din oficiu de către instanţă.

Dacă B. a înţeles să se înregistreze ca "Asociaţie’’ în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor ţinut la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, trebuia să se conformeze dispoziţiilor art. 6 din O.G. nr. 26/2000 şi să prezinte un act constitutiv şi un statut încheiat în formă autentică.

În recurs se invocă excepţia lipsei calităţii de reprezentant a domnului E., deoarece nu este reprezentantul legal al B., nefiind făcută dovada calităţii prin extras din registrul special al asociaţiilor şi fundaţiilor. Se mai ridică şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Cabinetului de avocat G.

Contractul încheiat între un pretins reprezentant legal al B. şi cabinetul de avocat în discuţie se află sub incidenţa prevederilor art. 1309 alin. (1) C. civ., care prevede: "contractul încheiat de persoana care acţionează în calitate de reprezentant însă fără a avea împuternicire sau cu depăşirea puterilor conferite, nu produce efecte între reprezentat şi terţ.’’ Astfel, iniţierea procedurii în baza unui contract avocaţial semnat cu o persoană care nu este reprezentantul legal al B. nu poate produce efecte, respectiv acţiuni de punere în executare faţă de reclamant, terţ în raportul juridic dintre avocat şi pretinsul reprezentant legal.

În condiţiile în care pârâta B. nu a făcut dovada contractului de mandat în forma prevăzută de lege, procesele-verbale interne nu îi sunt opozabile recurentului.

Împuternicirea avocaţială anexată la judecata în fond şi apel nu ţine loc contractului de mandat încheiat în forma autentică prevăzute de lege, sub semnătură privată sau autentic între părţile contractante capabile a confirma contractul.

În concluzie, B. nu a probat calitatea de reprezentant legal în prezenta cauză, în etapa fondului şi apelului, prin anexarea contractului de mandat în forma autentică prevăzută de lege, adică prin înscris.

Mai solicită recurentul şi cenzurarea cheltuielilor de judecată pretinse în cauză pe seama B. având la bază un contract de asistenţă juridică lovit de nulitate absolută, încheiat cu o persoană fără capacitate activă de folosinţă şi exerciţiu.

Pentru toate motivele arătate recurentul solicită admiterea recursului şi casarea deciziei atacate.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul de recurs.

6. Apărările formulate în cauză

Intimata B. a formulat întâmpinare, invocând nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., în principal, iar, în subsidiar, a susţinut respingerea ca nefondată a căii de atac, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, fără a fi depusă dovada efectuării acestora.

Recurentul a formulat punct de vedere la raport în care a fost de-acord cu concluziile raportorului şi a solicitat admiterea în principiu a recursului.

Prin punctul de vedere exprimat de intimata B. se arată că recursul nu este admisibil din punct de vedere al încadrării motivelor evocate în cazurile de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul sub aspectul posibilităţii de încadrare a criticilor în cazurile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., instanţa reţine următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Înalta Curte reţine că acţiunea dedusă judecăţii are ca obiect antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtelor B., C. şi D., pentru prejudiciul moral cauzat reclamantului A., constând în lezarea dreptului la demnitate şi onoare.

Tribunalul Alba a respins acţiunea, cu motivarea că, în cauză, nu s-a probat o condiţie esenţială pentru atragerea răspunderii civile delictuale a pârâtei B., anume prejudiciul. Totodată instanţa a respins excepţia lipsei calităţii de reprezentant a avocatului G., pentru pârâta B., argumentând că dovada calităţii de reprezentant a fost făcută prin contractul de asistenţă juridică şi împuternicirea avocaţială de la dosar fond.

Prin Decizia civilă nr. 429 din 10 aprilie 2019, curtea de apel a menţinut soluţia tribunalului şi a constatat caracterul neîntemeiat al motivelor de apel formulate de reclamant pe mai multe aspecte.

Astfel, sub un prim aspect, a reţinut că nu poate fi vorba despre lipsa calităţii de reprezentant a domnului E. pentru intimata B., câtă vreme alegerea acestuia în calitate de preşedinte a rezultat din procesele-verbale constatatoare ale rezultatelor alegerilor, întocmite în datele de 07.10.2013 şi 5.05.2018, iar desemnarea membrilor organelor de conducere din 17.10.2013 a fost confirmată prin hotărâri judecătoreşti, respectiv Sentinţa civilă nr. 1.9071 din 04.11.2016 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin Decizia civilă nr. 3.413A din 17.10.2017 a Tribunalului Bucureşti. În acest context s-a mai statuat şi că, în raport de prevederile art. 20 şi 22 C. civ., nu se poate invoca inopozabilitatea calităţii de preşedinte al asociaţiei, în condiţiile în care acest aspect nu a făcut obiectul formalităţilor de publicitate prin actualizarea datelor privind Consiliul director al B., întrucât partea reclamantă a cunoscut cine este preşedintele asociaţiei pe o altă cale, respectiv din cele consemnate în încheierea din camera de consiliu din 19.06.2018 a Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti, dată în Dosarul nr. x/2018, prin care judecătorul de cameră preliminară a respins plângerea împotriva soluţiei procurorului şi a notat că E. are calitatea de reprezentant al B.

Or, recurentul nu a combătut toate aceste aspecte prin motivele de recurs şi nici nu a arătat în ce ar consta greşita aplicare a legii pe lipsa calităţii de reprezentant, ci s-a rezumat la a arăta că procurorul şi judecătorul nu pot stabili calitatea de reprezentant legal pentru persoane juridice, aceasta putând rezulta numai din registrul persoanelor juridice. Prin urmare, a susţinut că nu îi sunt opozabile procesele-verbale interne ale B. şi încheierea din camera de consiliu din Dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei sectorului 4 Bucureşti.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că aparenţa de motivare a recursului nu poate fi privită drept un recurs motivat, care să conţină critici apte de a fi încadrate în prevederile art. 488 C. proc. civ. pe problema lipsei calităţii de reprezentant a domnului E. pentru B.

Al doilea aspect a privit capacitatea de folosinţă a pârâtei B., în raport de care curtea de apel a făcut o analiză detaliată a modului în care aceasta a fost constituită şi a regimului de funcţionare, reţinând că actul de înfiinţare este Decretul nr. 267/1949, care nu reprezintă un act normativ abrogat, iar Decretul-lege nr. 27/1990, sub imperiul căruia s-a constituit asociaţia, este tot un act în vigoare astfel cum rezultă din probatoriul de la dosar. Totodată s-a ţinut seama şi de actele în temeiul cărora intimata a dobândit personalitate juridică şi s-a concluzionat că în prezentul litigiu aceasta deţine folosinţa drepturilor civile în sensul celor stipulate de art. 56 alin. (1) C. proc. civ.

Recurentul nu a prezentat critici concrete prin care să releve lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei, faţă de argumentele şi temeiurile juridice avute în vedere de instanţa de apel. Prin motivele formulate, a arătat că instanţa de apel a stabilit, fără temei legal, că pârâta a fost înfiinţată prin Decretul nr. 267/1949 şi că a preluat eronat, din încheierea pronunţată în Dosarul nr. x/1994, teza acordării personalităţii juridice în favoarea acesteia. Se constată, aşadar, că nu au fost aduse argumente în susţinerea cărora să se invoce greşita aplicare a legii pe aspectul dobândirii capacităţii procesuale de folosinţă a intimatei B., simpla afirmaţie că, în mod nelegal, s-a stabilit că pârâta a fost înfiinţată prin Decretul nr. 267/1949, care este un act administrativ caduc şi abrogat, nu este suficientă pentru a atrage exercitarea controlului judiciar de către instanţa de recurs. Tot legat de acest aspect, recurentul a susţinut lipsa capacităţii de folosinţă în raport de probele administrate în cauză, punând în discuţie temeinicia hotărârii şi nu legalitatea acesteia. Or, în recurs nu se poate cenzura modalitatea în care instanţa de apel a interpretat probele şi a ajuns la o soluţie, chiar pe fondul excepţiilor invocate, acest lucru intrând în atributul exclusiv al instanţelor de fond.

Al treilea aspect asupra căreia instanţa de apel a statuat şi care face obiect de critică în recurs vizează excepţia lipsei calităţii de reprezentant a apărătorului G., pentru B. În acest sens s-a reţinut, prin decizia atacată, pe de o parte, că fiind dovedită calitatea de preşedinte a domnului E., acesta era abilitat să semneze contractul de asistenţă juridică cu Cabinetul de avocat G., iar, pe de altă parte, s-a făcut dovada contractului de mandat prin depunerea contractului de asistenţă juridică de la dosarul de apel.

Recurentul nu a dezvoltat critici concrete în privinţa acestei excepţii, care să poată fi încadrate în prevederile art. 488 C. proc. civ., ci s-a limitat să susţină nulitatea actului juridic subsecvent - a contractului de asistenţă juridică, în condiţiile în care a fost încheiat de o persoană care nu reprezenta B. În plus, a afirmat că împuternicirea avocaţială ataşată la fond şi apel nu face dovada contractului de mandat pentru care legea prevede forma autentică. Cum aceste aspecte nu combat raţionamentul instanţei de apel avut în vedere în respingerea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

A patra chestiune antamată de curtea de apel se referă la nulitatea persoanei juridice B., în legătură cu care s-a constatat că nu sunt incidente cauzele de nulitate absolută din art. 196 lit. a) - i) C. civ., în sensul că intimata a fost înfiinţată prin Decretul Prezidiului Marii Adunări Naţionale nr. 267/2019, nu s-a probat incapacitatea membrilor la data înfiinţării persoanei juridice, obiectul de activitate nu s-a dovedit a fi unul ilicit, contrar ordinii publice sau bunelor moravuri, actul de înfiinţare prevede denumirea uniunii şi sediul său, iar obiectul de activitate este cuprins în statut.

Criticile formulate pe acest aspect, deşi sunt fundamentate pe prevederile art. 196 alin. (1) C. civ., conduc în realitate la analiza unor probe şi verificări pe situaţia de fapt privind existenţa cauzelor de nulitate absolută a persoanei juridice, ceea ce nu este permis în calea de atac a recursului ce poate fi formulată numai pentru motive de nelegalitate.

O ultimă chestiune tranşată în decizia atacată a fost cea referitoare la cercetarea condiţiilor pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâtei, reţinându-se neîndeplinirea acestora din perspectiva dispoziţiilor art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, afirmaţiile din cuprinsul articolului fiind percepute drept judecăţi de valoare pe o bază factuală pe fondul litigiilor dintre părţi, nefiind apte să atragă sancţiuni în plan civil.

Înalta Curte constată că nu au fost aduse critici privind rezolvarea fondului litigiului, iar afirmaţia potrivit căreia "în mod netemeinic a considerat instanţa de apel că articolul defăimător a fost rezultatul unor nemulţumiri pe fondul existenţei unor litigii cu pârâta’’, nu se poate circumscrie unui motiv de nelegalitate, apt să atragă controlul judiciar în recurs, de vreme ce nu se argumentează, raportat la condiţiile de atragere a răspunderii civile delictuale şi la normele care trasează libertatea de exprimare, art. 8 şi 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, de ce afirmaţiile făcute în cuprinsul articolului nu intră în sfera judecăţilor de valoare.

Chiar dacă recurentul invocă prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu arată în ce a constat greşita aplicare a normelor de drept material raportat la normele legale în temeiul cărora instanţa de apel a dat o rezolvare excepţiilor invocate, precum şi în legătură cu cercetarea pe fond a cauzei din perspectiva constatării neîndeplinirii elementelor răspunderii civile delictuale. Nemulţumirea recurentului faţă de hotărârea din apel, exprimată prin "în mod nepermis şi nelegal, instanţa a stabilit că ...’’ nu satisface cerinţa motivării recursului, câtă vreme prin respectivele afirmaţii nu se expun argumentele pentru care instanţa de apel a stabilit că excepţiile nu sunt fondate.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei raportat la considerentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei şi încadrarea acestora în motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea unei hotărâri.

Recurentul a mai solicitat şi cenzurarea cheltuielilor de judecată acordate în speţă, or, aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. implică o evaluare din partea instanţei de recurs care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt şi nu pe o interpretare a unei norme juridice. În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de avocat cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat, dedusă judecăţii pe calea recursului, reprezintă o chestiune de temeinicie şi nu de nelegalitate a hotărârii atacate. În consecinţă, această critică nu poate forma obiectul controlului de legalitate al instanţei de recurs.

Aşa fiind, cum toate aspectele invocate de recurent nu sunt susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute din oficiu motive de ordine publică, conform art. 489 alin. (3) din acelaşi cod, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va dispune anularea recursului exercitat în cauză.

Prin întâmpinare, intimata B. a solicitat acordarea de cheltuieli de judecată, însă în lipsa depunerii la dosarul cauzei a unor dovezi privind efectuarea acestora, cererea nu poate fi soluţionată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 429 din 10 aprilie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2020.

GGC - ED