Forest land precontract: exclusive fault negated by notice clause regarding criminal investigation into ownership lineage

Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2019

Asupra recursului civil de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

A. Primul ciclu procesual

1. Cererea de chemare în judecată. Alte acte de procedură

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 16.10.2012 pe rolul Judecătoriei Focşani, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C., D. şi E., solicitând obligarea acestora la plata dublului preţului primit în baza antecontractului de vânzare-cumpărare legalizat sub nr. x/26.02.2007 de B.N.P. Asociaţi F. şi G..

Prin sentinţa civilă nr. 2870/17.06.2014, Judecătoria Focşani a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâţi pe calea întâmpinării, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vrancea, secţia I civilă, la data de 26.06.2014.

La 16.10.2014, reclamantul a formulat cerere precizatoare prin care a arătat că îşi reduce câtimea pretenţiilor la 336.000 RON.

Prin încheierea din 13.11.2014, Tribunalul Vrancea, secţia I civilă a unit cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâţi pe calea întâmpinării.

La termenul de judecată din 11.12.2014, pârâţii, prin mandatar, au invocat excepţia lipsei de interes şi au precizat că inadmisibilitatea reprezintă o consecinţă a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Vrancea

Prin sentinţa civilă nr. 546/23.12.2014, Tribunalul Vrancea, secţia I civilă a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C. şi D., a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului E. şi, în consecinţă, a respins ca fiind introdusă în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată în contradictoriu cu acest pârât, a admis cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, în contradictoriu cu pârâţii C. şi D. şi a obligat pârâţii la plata către reclamant a sumei de 336.000 RON, cu titlu de obligaţie contractuală şi a sumei de 1.005 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, precum şi la plata către Stat a sumei de 6.471 RON, în temeiul art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, raportat la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, în speţă sunt incidente dispoziţiile C. civ. de la 1864 şi, văzând data învestirii Judecătoriei Focşani, cele ale C. proc. civ. de la 1865.

În continuare, a reţinut că prin antecontractul de vânzare-cumpărare legalizat de B.N.P. Asociaţi F. şi G. prin încheierea nr. 1477/26.02.2007, H. şi B., prin mandatar E., în calitate de promitenţi-vânzători, s-au obligat să îi vândă lui A., în calitate de promitent-cumpărător, suprafaţa de 168 ha de pădure situată în comuna Mera, judeţul Vrancea.

Conform paragrafului 4 din antecontract, rezultă că preţul total al vânzării este de 336.000 RON, iar potrivit paragrafelor 5 şi 6, în cazul în care la data obţinerii titlului de proprietate de către cumpărător şi după întocmirea cărţilor funciare, promitenţii-vânzători nu se vor prezenta la notarul public în vederea semnării contractului de vânzare-cumpărare, promitentul-cumpărător poate solicita, pe cale judiciară, restituirea dublului preţului.

Prima instanţă a mai constatat că C. şi D. apar ca fiind succesorii legali ai promitenţilor-vânzători.

A reţinut tribunalul că prin sentinţa civilă nr. 3502/08.06.2012 a Judecătoriei Focşani, definitivă şi irevocabilă, a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. şi E. şi au fost obligaţi pârâţii, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 336.000 RON, reprezentând preţ nedatorat, actualizată cu dobânda legală la data plăţii efective.

A notat tribunalul că prin considerentele hotărârii sus-menţionate s-a reţinut că apărarea pârâţilor în sensul că reclamantul ar fi fost împuternicit de moştenitorii defunctului H., prin procură specială, să obţină terenurile forestiere, nu poate fi primită, întrucât nu s-au făcut dovezi în acest sens.

De asemenea, prin aceleaşi considerente, s-a reţinut imposibilitatea perfectării unei vânzări pentru imobilul în discuţie, ca urmare a constatării nulităţii certificatului de moştenitor al promitentului-vânzător H., dar şi că nu a rezultat dobândirea de către E. a calităţii de parte contractuală sau de succesor al părţilor contractante.

Totodată, a notat prima instanţă că sus-menţionata hotărâre a fost fundamentată în drept pe instituţia plăţii nedatorate.

A apreciat tribunalul că din cele indicate mai sus rezultă şi obligaţia pentru promitenţii-vânzători de a achita dublul preţului primit, în cazul imposibilităţii perfectării vânzării.

A reţinut tribunalul că, faţă de imposibilitatea obiectivă de perfectare a convenţiei rezultă că inclusiv lipsa unei notificări din partea reclamantului de prezentare la notarul public nu prezintă relevanţă, fiind clar că, independent de aceasta, promitenţii vânzători ori succesorii lor nu puteau îndeplini obligaţia asumată prin antecontract.

De asemenea, tribunalul a notat că în limitele puterii de lucru judecat de care se bucură sentinţa civilă nr. 3502/2012, a rezultat o neîndeplinire culpabilă de către promitenţii-vânzători şi succesorii acestora a propriilor obligaţii rezultate din antecontract, acesta fiind unul sinalagmatic şi cu executare uno ictu.

În continuare, tribunalul a evocat dispoziţiile art. 969, 973, 1297 şi 1298 din C. civ. şi a reţinut că actul dedus analizei în această cauză reprezintă o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare, în concret un antecontract, ce dă naştere pentru oricare dintre părţile contractante la dreptul de a solicita inclusiv rezoluţiunea actului, în condiţiile impuse de lege. Aceeaşi convenţie a dat naştere în patrimoniul aceloraşi părţi la obligaţii de a face, expuse în paragrafele anterioare.

Tribunalul a subliniat că dispozitivul sentinţei civile nr. 3502/08.06.2012 a Judecătoriei Focşani, precum şi considerentele acesteia, se impun cu putere de lucru judecat, însă în prezenta cauză s-a solicitat cea de-a doua jumătate din suma totală stipulată în convenţie cu titlu de obligaţie de restituire, exclusiv în temeiul răspunderii contractuale, astfel că soluţia şi argumentarea date prin sentinţa sus-menţionată nu pot fi aplicate în mod identic în ceea ce priveşte solidaritatea obligaţiei şi angajarea răspunderii unor terţe persoane.

Pornind de la premisa că din probatoriul administrat nu a rezultat declararea, în condiţiile legii, a nevalabilităţii antecontractului, tribunalul a dat eficienţă principiilor forţei obligatorii şi relativităţii efectelor contractului şi a reţinut că pârâtul E. este terţ faţă de acest act.

Cu privire la excepţia lipsei de interes, invocată de pârâţii C., D. şi E., prima instanţă a reţinut că, faţă de pretenţiile deduse judecăţii, reclamantul a justificat un interes material care este legitim, personal, direct, născut şi actual.

Astfel, notând că nu rezultă că reclamantul ar avea pentru pretenţia cu care a învestit instanţa (conform cererii modificatoare) un titlu executoriu, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes.

De asemenea, văzând părţile antecontractului, dar şi calitatea de succesori a pârâţilor C. şi D. faţă de promitenţii-vânzători, tribunalul a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestor pârâţi.

În ceea ce îl priveşte pe pârâtul E., a luat act că acesta nu are calitatea de parte a antecontractului, nefiind conform actului titular de drepturi civile în legătură cu acesta şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestui pârât.

Pe fondul cauzei, în completarea elementelor de motivare expuse mai sus, prima instanţă a reţinut că raportul litigios dedus judecăţii este guvernat de răspunderea civilă contractuală, dar şi culpa autorilor pârâţilor C. şi D. în neîndeplinirea obligaţiei ce le incumba conform antecontractului.

Văzând suma de apărări expuse de pârâţi, tribunalul a subliniat că interpretarea gramaticală şi sistematică a clauzei inserate în paragraful 7 din antecontract nu conduce la concluzia transformării antecontractului în unul aleatoriu.

Aceasta, întrucât simpla informare a reclamantului cu privire la o procedură penală, fără o asumare expresă şi univocă a riscurilor ce ar fi generate de modalitatea de finalizare a acesteia, nu este aptă să conducă spre o astfel de concluzie, termenii univoci folosiţi în privinţa obligaţiei asumate de promitenţii-vânzători excluzând interpretarea antecontractului ca fiind unul aleatoriu.

În continuare, tribunalul a subliniat că sentinţa civilă nr. 3502/08.06.2012 a Judecătoriei Focşani nu a vizat întreaga sumă de bani prevăzută de paragraful 6 din antecontract, ci doar jumătate din aceasta, astfel că nu are autoritate judecat cu privire la restul sumei.

Aşa fiind, a reţinut că, raportat la prevederile paragrafului 5 din antecontract şi având în vedere că executarea vânzării nu a devenit imposibilă fără culpa părţilor, ci chiar din culpa promitenţilor-vânzători, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 1298 teza I din C. civ.

A apreciat tribunalul că aceste aspecte conduc spre concluzia indubitabilă a temeiniciei solicitării reclamantului pentru cea de-a doua jumătate a sumei stipulată în antecontract, în baza răspunderii civile contractuale.

3. Apelul declarat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 546 din 23.12.2014, au declarat apel pârâţii C. şi D., invocând în esenţă următoarele critici: instanţa învesteşte cu putere de lucru judecat sentinţa civilă nr. 3602/08.06.2012 a Judecătoriei Focşani care nu are nicio legătură cu obiectul cauzei deduse judecăţii; trebuia să se constate imposibilitatea perfectării convenţiei de vânzare-cumpărare pentru nerespectarea prevederilor art. 5 din antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/26.02.2007; lipsa interesului este motivată succint, reclamantul trebuind să justifice în persoana sa, şi nu a pârâtului, interesul de a promova acţiunea civilă; calitatea procesuală pasivă nu este motivată pe niciun temei legal.

4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi

Prin decizia civilă nr. 71 A din 28 martie 2016, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apel declarat de pârâţii C. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 546 din 23.11.2014, pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă.

Curtea de apel a notat, cu titlu prealabil, că apelantul C. a decedat la data de 29.03.2015, iar din certificatul de moştenitor nr. x/25.02.2016, eliberat de B.N.P. I. şi J., rezultă calitatea de unic moştenitor a apelantului D..

În motivarea deciziei, instanţa de apel a reţinut că din analiza motivării sentinţei atacate nu rezultă că soluţia este nemotivată, reţinându-se puterea lucrului judecat a sentinţei civile nr. 3502/08.06.2012 a Judecătoriei Focşani.

În acest context, a subliniat că tribunalul a valorificat efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat cu privire la neexecutarea obligaţiei din culpa promitenţilor-vânzători.

A mai subliniat curtea de apel că în speţă nu este vorba de o interpretare tendenţioasă a paragrafului 6 al antecontractului de vânzare-cumpărare, câtă vreme tribunalul a reţinut că s-a solicitat cea de-a doua jumătate din dublul sumei în baza răspunderii contractuale asumate de promitenţii-vânzători.

În situaţia în care promitenţii-vânzători ar fi dat dovadă de bună-credinţă, ar fi putut solicita rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare tocmai ca urmare a imposibilităţii de perfectare a vânzării.

A reţinut curtea de apel că se încearcă să se susţină culpa pentru nedepunerea diligenţelor în vederea obţinerii titlului de proprietate, în scopul ascunderii culpei promitenţilor-vânzători.

Or, aceasta este menţionată cu putere de lucru judecat în sentinţa civilă nr. 3502/08.06.2012 a Judecătoriei Focşani.

A apreciat instanţa de apel că, raportat la aceste argumente, în mod corect a conchis tribunalul că nu există un fine de neprimire pentru o solicitare din partea reclamantului pentru suma la care este îndrituit conform convenţiei.

În final, a reţinut că promitenţii-vânzători sunt cei care nu şi-au executat obligaţia asumată prin antecontract, astfel că este întemeiată solicitarea reclamantului cu privire la suma de 336.000 RON, ca diferenţă până la dublul sumei la care s-au obligat potrivit antecontractului, clauza fiind în conformitate cu voinţa părţilor şi prevederile art. 1298 din C. civ.

5. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 71 A din 28 martie 2016, a declarat recurs recurentul-pârât D., prin procurator E., solicitând modificarea în tot, în sensul admiterii apelului, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, a arătat că în mod eronat a reţinut instanţa de apel autoritatea de lucru judecat izvorând din sentinţa civilă nr. 3502/08.06.2012 a Judecătoriei Focşani, subliniind că între cele două cauze nu există identitate de obiect.

A susţinut recurentul că instanţele de fond au interpretat tendenţios şi au prezentat trunchiat datele din antecontractul de vânzare-cumpărare, avantajându-l pe reclamant.

În continuare, a susţinut că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra celor susţinute de recurent în legătură cu faptul că în mod eronat a reţinut Tribunalul Vrancea că reclamantul a formulat o cerere de completare a petitului acţiunii, dar şi cu neîndeplinirea obligaţiilor reclamantului, în calitate de mandatar al familiei K..

A arătat recurentul că instanţa de apel nu a analizat nici criticile vizând faptul că, ignorând prevederile paragrafului 5 din antecontract, prima instanţă a reţinut imposibilitatea perfectării convenţiei de vânzare-cumpărare, dar a conchis că promitenţii-vânzători sunt obligaţi să achite dublul preţului primit.

Or, admiţând imposibilitatea perfectării contractului, tribunalul a admis implicit că acţiunea este lipsită de obiect.

De asemenea, a arătat că instanţa de apel nu a analizat susţinerile vizând asumarea de către reclamant a riscului nerealizării tranzacţiei de vânzare.

A criticat recurentul decizia atacată şi prin prisma faptului că instanţa de apel nu a făcut niciun fel de referire la excepţiile lipsei de interes şi lipsei calităţii procesuale pasive.

În acest sens, a reiterat motivele invocate în susţinerea excepţiei lipsei de interes, prezentând pe larg condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească interesul pentru a justifica sesizarea instanţei de judecată.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, a evocat condiţiile ce trebuie îndeplinite de o persoană pentru a avea calitatea de parte în proces.

Cu privire la calitatea procesuală pasivă, a arătat că aceasta presupune existenţa identităţii între persoana pârâtului şi persoana care se pretinde că este obligată în raportul juridic dedus judecăţii.

În acest context, a subliniat că C. şi D., în calitate de potenţiali moştenitori ai defunctei B., nu aveau calitate procesuală pasivă, întrucât aceştia ar fi putut fi obligaţi la plata dublului preţului numai în ipoteza în care nu se prezentau în termenul stabilit la notarul public, în vederea redactării şi semnării actului de vânzare-cumpărare.

Mai mult, intimatul nu a făcut dovada faptului că, în calitate de mandatar al lui H., a obţinut titlul de proprietate şi a întocmit cartea funciară pentru suprafaţa de 168 ha pădure şi nu i-a notificat să se prezinte la notarul public în vederea semnării contractului.

A subliniat recurentul că anularea calităţii succesorale a lui H., prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, nu poate conduce spre concluzia culpei viitorilor vânzători, cu atât mai mult cu cât cumpărătorul fusese informat prin antecontract cu privire la acest aspect.

La data de 07.11.2016, intimatul-reclamant a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

6. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin decizia nr. 1917 din 15 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat pârâtul D., prin procurator E., împotriva deciziei civile nr. 71/A/28.03.2016, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Considerentele instanţei de recurs au fost următoarele:

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii şi trebuie să cuprindă, printre alte menţiuni, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt. Obligaţia de motivare impune o apreciere întotdeauna ataşată de natura cauzei, de circumstanţele acesteia, stilul judiciar şi tipologia actului de justiţie. Motivarea unei hotărâri este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte - dar nici ignorarea lor -, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Această concluzie se impune, deoarece numai printr-o motivare clară, precisă şi necontradictorie, din care să rezulte justeţea soluţiei pronunţate, se poate înlătura arbitrariul şi se poate efectua controlul judiciar.

În speţă, instanţa de recurs a constatat că decizia curţii de apel nu îndeplineşte aceste cerinţe, întrucât nu a procedat la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor.

Examinarea motivării deciziei de apel prin raportare la considerentele de principiu anterior expuse conduce către concluzia că instanţa de apel nu a răspuns criticilor invocate în calea ordinară de atac, care vizau faptul că în mod nelegal tribunalul a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei de interes.

În egală măsură, au fost excluse de la analiză criticile vizând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C. şi D..

Curtea de apel nu a răspuns nici criticilor conform cărora prima instanţă a reţinut în mod eronat că reclamantul a formulat o cerere de completare a petitului acţiunii, dar nici celor vizând lipsa de obiect a cererii de chemare în judecată şi asumarea riscului nerealizării tranzacţiei de vânzare-cumpărare.

De aceea, instanţa de prim control judiciar nu s-a pronunţat în limitele cererii de apel, aşa cum prevede art. 295 alin. (1) din C. proc. civ., ci, dimpotrivă, le-a ignorat, o asemenea situaţie fiind echivalentă necercetării fondului.

Mai mult, instanţa de apel nu a procedat la o analiză corespunzătoare nici în ceea ce priveşte criticile pe care le-a luat în examinare.

În acest context, trebuie subliniat că, potrivit art. 295 din C. proc. civ., prin apel se realizează un control complet, atât asupra temeiniciei, cât şi asupra legalităţii hotărârii primei instanţe, în limitele fixate prin cererea de apel.

Or, examinarea motivării deciziei atacate relevă o analiză superficială a criticilor vizând îndeplinirea condiţiilor angajării răspunderii contractuale a pârâţilor.

În realitate, hotărârea instanţei de prim control judiciar apare doar sub forma unei expuneri de afirmaţii, neexaminate coroborat, aşa încât ele nu creează transparenţa asupra silogismului judiciar care a condus la respingerea apelului.

Considerentele expuse au impus concluzia că este întemeiată critica recurentului sub acest aspect, care a fost încadrată din oficiu, potrivit art. 306 alin. (3), în ipoteza reglementată de art. 304 pct. 7, text de lege potrivit căruia modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Cum însă motivarea deciziei de apel echivalează necercetării corespunzătoare a fondului, instanţa de recurs a dat deplină eficienţă art. 312 alin. (3) şi (5) din C. proc. civ., sens în care a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza, spre rejudecare, instanţei de apel.

B. Al doilea ciclu procesual

1. Decizia Curţii de Apel Galaţi

În rejudecare, prin decizia nr. 80 A din 06 iunie 2019, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâtul D. împotriva sentinţei civile nr. 546/23.12.2014, pronunţată de Tribunalul Vrancea, secţia I civilă; a schimbat sentinţa apelată şi, în rejudecare, a respins ca nefondată acţiunea promovată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul D.; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele considerente de fapt şi de drept:

Obiectul cauzei este reprezentat de activarea clauzei penale din antecontractul de vânzare cumpărare nr. x/2007 încheiat la BNP Asociaţi F. şi G..

Potrivit acestui antecontract, B. şi C., în calitate de promiteţi-vânzători, s-au obligat să vândă reclamantului A. suprafaţa de 168 ha teren pădure, validată de Comisia judeţeană de constituire a dreptului de proprietate prin Hotărârea nr. 57/2 iunie 2006, situată în extravilanul comunei Mera, jud. Vrancea, dobândită prin retrocedare după defunctul L., în temeiul Legii 247/2005.

În act s-a menţionat că preţul vânzării este de 336.000 RON, pe care vânzătorii l-au primit la data semnării antecontractului. Promitenţii-vânzători s-au obligat ca la obţinerea titlului de proprietate de către cumpărător, după întocmirea cărţilor funciare, să se prezinte la notarul public în vederea semnării contractului de vânzare cumpărare. S-a menţionat că A., cumpărătorul, a fost informat despre aspectul ca la Poliţia Odobeşti este un dosar de cercetare penală pe numele lui H. pentru faptul că nu ar fi rudă cu L.. În final, s-a prevăzut că în cazul în care viitorii vânzători nu se prezintă în termenul stabilit la notarul public pentru redactarea şi semnarea actului de vânzare cumpărare, viitorii vânzători să fie acţionaţi în judecată de către cumpărător pentru obţinerea unei hotărâri judecătoreşti care să constate că imobilul a fost plătit în întregime şi urmează a fi remis viitorului cumpărător sau va fi restituit preţul dublu.

În continuare, curtea de apel a reţinut că reclamantul a menţionat în cererea de chemare în judecată faptul că viitorii vânzători nu au pus la dispoziţie cumpărătorului imobilul obiect al vânzării, nu s-au prezentat la notar pentru perfectarea tranzacţiei, nu şi-au îndeplinit obligaţia de predare a bunului care nici nu mai este posibilă la această dată.

Între părţi au existat mai multe dosare având ca obiect plângeri de fond funciar, au fost anulate actele de retrocedare a suprafeţei de 168 ha teren pădure ce au făcut obiectul antecontractului de vânzare-cumpărare, astfel că la acest moment nu se mai poate obţine o hotărâre judecătorească care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare între părţi.

Totodată au existat mai multe cauze civile, între care dosarul x/2011 având ca obiect restituirea sumei de 336.000 RON achitată cu titlul de preţ, acţiune care a fost admisă prin sentinţa civilă 3502/08.06.2012 a Judecătoriei Focşani, irevocabilă, în considerentele căreia s-a reţinut faptul că imposibilitatea perfectării contractului rezultă din activitatea pârâtului H., prin procuratoarea sa M., care aşa cum rezultă din concluziile rechizitoriului depus la dosar, s-a folosit de un înscris falsificat care ulterior a fost declarat nul absolut printr-o hotărâre judecătorească, în vederea stabilirii gradului său de rudenie cu defunctul L..

A notat curtea de apel şi cauza civilă înregistrată sub nr. x/2016, având ca obiect rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare în discuţie, în care acţiunea a fost respinsă prin sentinţa civilă 309/2017, menţinută prin decizia civilă 200/2017 a Curţii de Apel Galaţi.

Reţinând puterea de lucru judecat a considerentelor deciziei mai sus-redate, curtea de apel a procedat la analiza legalităţii şi temeiniciei sentinţei atacate, prin prisma motivelor de apel formulate, după cum urmează:

În privinţa excepţiei lipsei de interes, instanţa de apel a apreciat corectă soluţia de respingere, câtă vreme obiectul prezentei cauze nu se confundă cu niciunul dintre obiectele celorlalte dosare (restituire a preţului plătit şi, respectiv, desfiinţarea antecontractului de vânzare-cumpărare), în condiţiile în care litigiul pendinte are ca obiect activarea clauzei penale din convenţia părţilor, clauză penală care prevede plata de despăgubiri pentru neîndeplinirea obligaţiilor din antecontractul de vânzare-cumpărare.

În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor D. şi C., a apreciat, de asemenea, legală soluţia tribunalului, câtă vreme aceştia sunt succesorii legali ai promitenţilor vânzători. Deşi apelanţii au considerat că obligaţia de prezentare la notarul public pentru redactarea şi semnarea actului de vânzare cumpărare ar fi trebuit raportată strict la C. şi D., totuşi curtea de apel a argumentat că nu poate fi primită o atare susţinere, având în vedere că nu este o obligaţie intuitu personae, ci una care a fost transferată în patrimoniul apelanţilor la data acceptării moştenirii, în forma de la data respectivă, obligaţie a cărei îndeplinire sau neîndeplinire este în măsură să nască drepturi sau obligaţii în sarcină moştenitorilor.

Susţinerea că intimatul nu a făcut dovada faptului că ar fi obţinut titlul de proprietate pentru teren a fost apreciată ca o apărare de fond şi luată în discuţie cu prilejul analizei fondului cauzei, iar nu în legătură cu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a apelanţilor. Nici faptul că s-a constatat imposibilitatea perfectării convenţiei de vânzare-cumpărare nu a determinat, în opinia instanţei de apel, constatarea că prezenta cauză este lipsită de obiect, atâta vreme cât obiectul cauzei este activarea clauzei penale ca urmare a neperfectării convenţiei de vânzare-cumpărare.

Pe fondul cauzei, curtea de apel a reţinut că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la plata dublului preţului primit, aşa cum s-au angajat prin antecontractul de vânzare-cumpărare, în finalul cererii menţionându-se clar că se solicită activarea clauzei penale.

Instanţa de fond a considerat că suma plătită de 336.000 RON este arvună şi că aceasta poate fi regăsită în suma exprimată la paragraful 7 din antecontract. Temeiul de drept al admiterii acţiunii de către instanţa de fond a fost art. 1298 din C. civ. or, clauza penală este reglementată de art. 1066 din C. civ.. Ca atare, aşa cum susţin şi apelanţii, cererea a fost judecată pe alt temei decât s-a solicitat.

Având în vedere efectul devolutiv al apelului şi faptul că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat activarea clauzei penale, instanţa de apel a reevaluat cauza prin prisma acestui temei de drept.

Astfel, a reţinut curtea de apel dispoziţiile art. 969 din C. civ. potrivit cu care convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante şi, ca atare, judecătorii sunt obligaţi să le aplice aşa cum au fost concepute şi redactate de participanţi la încheierea convenţiei.

Din acest punct de vedere, s-a constatat că potrivit paragrafului 7 din antecontract, părţile au inserat o clauză penală, conform căreia, dacă viitorii vânzători nu se prezintă în termenul stabilit la notarul public pentru redactarea şi semnarea actului de vânzare-cumpărare, vor restitui preţul dublu.

Clauza penală este reglementată în art. 1066 şi art. 1069 din C. civ.. Imutabilitatea clauzei penale este demonstrată de forţa obligatorie a convenţiei şi natura imperativă a normelor care reglementează clauza penală, în special prevederile art. 1087 din C. civ.

Clauza penală este un contract, iar convenţiile sunt obligatorii nu numai pentru părţi, dar şi pentru instanţă.

Dispoziţiile art. 1082 din C. civ. consacră dreptul creditorului de a obţine daune în caz de neexecutare în natură a obligaţiei, situaţie în care neexecutarea trebuie să fie imputabilă debitorului. În privinţa vinovăţiei debitorului, aceasta rezultă în mod implicit din textul art. 1082, debitorul fiind obligat la plata despăgubirilor nu numai atunci când acţionează cu intenţia de a-l păgubi pe creditor "nu este rea-credinţă din parte-i", dar şi atunci când nu va dovedi existenţa "cauzei străine" care să nu-i fie imputabilă. Aşadar, vinovăţia în executarea cu întârziere ori neexecutare poate să constea în intenţie sau într-o simplă culpă.

Pe de altă parte, din cuprinsul art. 1082 şi 1083 din C. civ., rezultă că, în materie contractuală, vina debitorului este prezumată până la dovada existenţei unei cauze străine, respectiv a forţei majore sau cazului fortuit, fiind acceptat în literatura de specialitate că şi culpa creditorului poate fi o cauză străină ce ar împiedica executarea.

A argumentat curtea de apel, sub aspectul vinovăţiei debitorului, astfel cum s-a arătat prin sentinţa civilă 3502/2012 a Judecătoriei Focşani, că s-a reţinut cu putere de lucru judecat faptul că imposibilitatea perfectării contractului de vânzare-cumpărare se datorează autorilor lui D. care, prin procuratoarea M., s-a folosit de un înscris falsificat, ce ulterior a fost declarat nul absolut printr-o hotărâre judecătorească, în vederea stabilirii gradului de rudenie cu defunctul L..

În cauză, apelanţii pârâţi invocă faptul că nu a făcut obiectul analizei instanţelor paragraful 8 din convenţie, potrivit căruia cumpărătorul a fost informat că la Poliţia Odobeşti există un dosar de cercetare penală pe numele lui H. pentru faptul că nu ar fi rudă cu L..

Analizând considerentele hotărârilor anterioare, curtea de apel a reţinut faptul că nu a fost supus analizei instanţelor acest paragraf şi, urmare a reevaluării conduitei părţilor la data încheierii antecontractului şi faţă de faptele ulterioare care au determinat imposibilitatea perfectării vânzării, instanţa de apel a apreciat că nu se poate reţine culpa exclusivă a promitenţilor vânzători.

În sensul acestei concluzii, s-a arătat că promitenţii-vânzători s-au obligaţi să vândă reclamantului 168 ha teren pădure, pentru care exista la acea dată o hotărâre a comisiei judeţene de constituire a dreptului de proprietate. L-au împuternicit pe reclamant să facă demersurile ulterioare pentru obţinerea titlului de proprietate, iar promitentul-cumpărător a fost informat că există la poliţie un dosar de cercetare penală având ca obiect faptul că H. nu ar fi rudă cu L., cel de la care Statul Român preluase bunurile reconstituite în baza Legii 18/1991.

Ca atare, s-a reţinut că la acea dată promitentul-cumpărător şi-a asumat riscul invalidării Hotărârii 57/2006, risc care s-a şi produs.

În aceste condiţii, declaraţia intimatului-reclamant, de acceptare a faptului că s-ar putea să nu se mai poată valida convenţia ca urmare a cercetărilor penale, este o cauză exoneratoare de răspundere pentru debitorii apelanţi.

Pe cale de consecinţă, reclamantul nu mai poate solicita activarea clauzei penale, nefiind dovedită condiţia vinovăţiei debitorilor obligaţiei.

2. Recursul declarat în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel în al doilea ciclu procesual a declarat recurs reclamantul A..

Recurentul-reclamant a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 din C. proc. civ. de la 1865 şi a solicitat modificarea în parte a deciziei pronunţate de instanţa de apel, în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 546/23.12.2014 a Tribunalului Vrancea.

A criticat recurentul-reclamant decizia atacată, sub aspectul respingerii ca neîntemeiate a acţiunii, invocând, în esenţă, următoarele:

1. Instanţa de apel s-a pronunţat asupra unui lucru care nu s-a cerut, în sensul că a reţinut greşit faptul că temeiul de drept al acţiunii este dat de dispoziţiile art. 1066, 1069, 1082, 1083 şi 1087 din C. civ. de la 1864, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 din C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel nu a avut în vedere nici pretenţia dedusă judecăţii (obligarea la plata dublului preţului conform antecontractului de vânzare-cumpărare), nici temeiul de drept invocat (art. 1544 alin. (2) teza finală şi art. 1545 din noul C. civ., care îşi găsesc corespondentul în art. 1298 din vechiul C. civ.) şi nici motivele de fapt pe care s-a fundamentat acţiunea formulată.

În mod greşit a reţinut instanţa de apel menţiunea din finalul acţiunii privitoare la activarea clauzei penale, în condiţiile în care reclamantul a făcut clar referire la dublul sumei la care s-au obligat promitenţii-vânzători, iar potrivit art. 1298 din vechiul C. civ. "Dacă vinderea nu s-a executat prin unei din părţile contractante, aceasta va pierde arvuna dată sau o va întoarce îndoită, având-o primită dacă partea care nu este în culpă nu ar alege mai bine să ceara executarea vinderii". Or, dacă existau nelămuriri, acestea trebuiau puse în discuţia părţilor, pentru a da acestora posibilitatea exprimării unui punct de vedere.

2. Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, respectiv a clauzei stipulate la paragraful 7 din antecontract, în sensul că a schimbat natura şi înţelesul concret al acestei clauze, care nu constituia decât o informare generică, fără alte amănunte şi fără vreo consecinţă asupra drepturilor şi obligaţiilor asumate de părţi, fiind incident astfel motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul-reclamant a susţinut că în mod greşit nu s-a reţinut culpa exclusivă a promitenţilor-vânzători, contrar celor statuate cu putere de lucru judecat în procesele anterioare (dosarele nr. x/2011 şi nr. y/2016), după cum greşit s-a apreciat că reclamantul, ca promitent-cumpărător, şi-ar fi asumat riscul invalidării Hotărârii 57/2006 (risc care s-a şi produs) şi ar fi acceptat clauza de informare referitoare la cercetările penale, printr-o interpretare greşită a menţiunilor din paragraful 7 al antecontractului de vânzare-cumpărare.

A arătat recurentul, cu referire la împuternicirea dată pentru obţinerea titlului de proprietate, faptul că instanţa de apel nu a dat eficienţă considerentelor hotărârii irevocabile pronunţate în dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Focşani, în care s-a argumentat că:

"Apărarea pârâţilor în sensul ca reclamantul ar fi fost împuternicit de către moştenitorii defunctului H. prin procura specială să obţină terenurile forestiere ale defunctului nu poate fi primită deoarece nu s-au făcut dovezi în acest sens. De altminteri, din studiul antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/2007, se reţine că suprafaţa de 168 ha teren situată în extravilanul comunei Mera, jud. Vrancea, a fost validată în şedinţa Comisiei Judeţene de constituire a dreptului de proprietate prin hotărârea nr. 57/02.06.2006, fiind dobândită prin retrocedare după defunctul L. potrivit Legii nr. 247. Numai în acest sens poate fi privită obligaţia asumată de reclamant, în sensul de a obţine titlul de proprietate, care de regulă, după validarea de către Comisia Judeţeană de constituire a dreptului de proprietate se constituie doar într-o formalitate scriptică de emitere a acestuia."

În continuare, a arătat că, potrivit menţiunilor de la paragraful 7 al convenţiei, rezultă că mandatarul promitenţilor-vânzători a făcut o simplă informare despre o procedură penală, fără ca reclamantul să asume expres şi univoc riscul generat de modalitatea de finalizare a procedurii penale. Fiind vorba de un contract comutativ, în lipsa unor asumări exprese asupra riscului sau exonerării de răspundere, convenţia nu poate fi interpretată ca un act aleatoriu, cum greşit a apreciat instanţa de apel.

3. Hotărârea instanţei de apel cuprinde argumente contradictorii, în sensul că iniţial s-a reţinut cu putere de lucru judecat culpa promitenţilor-vânzători, potrivit sentinţei civile nr. 3502/2012 a Judecătoriei Focşani, pentru ca în finalul motivării să se reţină că reclamantul nu mai poale solicita activarea clauzei penale, nefiind dovedită condiţia vinovăţiei debitorilor obligaţiei, fiind incident astfel motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ.

Soluţia instanţei de apel încălcă efectul pozitiv al puterii de lucru judecat cu privire la chestiunea litigioasă vizând culpa exclusivă a promitenţilor-vânzători, din ambele procese anterioare, în condiţiile în care în litigiul pendinte sunt opuse aceleaşi aspecte referitoare la împuternicirea pentru obţinerea titlului de proprietate şi informarea privind dosarul de cercetare penală efectuată faţă de H..

4. Hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu aplicarea greşită atât a dispoziţiilor art. 1066, 1069, 1082, 1083 şi 1087 din vechiul C. civ., în condiţiile în care pretenţia dedusă judecaţii, argumentele acţiunii şi temeiul de drept - reţinute corect de către instanţa de fond - vizau incidenţa art. 1298 din acelaşi cod, cât şi a prevederilor art. 969 alin. (1) şi art. 973 din vechiul C. civ., fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate, recurentul-reclamant a arătat că menţiunile de la paragraful 7 fac referire la informarea sa de către mandatar, fără a se indica faptul că aceasta provine de la promitenţii-vânzători ori că în raport de ea părţile îşi asumă alte drepturi şi/sau obligaţii.

Obiectul acţiunii a vizat plata diferenţei până la dublul sumei achitate drept preţ, ce constituie arvuna antecontractului, temeiul acţiunii fiind art. 1298 din vechiul C. civ., pe care instanţa de apel l-a nesocotit, pronunţând decizia cu încălcarea art. 129 alin. (1) şi art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., cu referire la principiul aflării adevărului, al respectării dreptului la apărare şi principiul disponibilităţii.

Chiar reţinând ca temei de drept dispoziţiile art. 1066, 1069 din vechiul C. civ., instanta de apel nu putea încălca, în opinia recurentului, cele stabilite cu putere de lucru judecat sub aspectul culpei exclusive a autorilor apelantului-pârât şi a lipsei oricărei culpe din partea reclamantului.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât D., prin mandatar E., a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

În susţinerea poziţiei sale procesuale, intimatul-pârât a arătat că sunt nefondate criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 din C. proc. civ., întrucât prin cererea de chemare în judecată reclamantul a menţionat că "Obligaţia alternativă şi totodată clauza penală stipulată în contract este aceea a restituirii preţului dublu" şi că "văzând opunerea părţilor de a-mi restitui preţul primit, solicit activarea clauzei penale, constând în restituirea dublului sumei de 336.000 RON", iar prin încheierea de şedinţă din 6.10.2014 instanţa de fond a luat act de o "cerere de reducere a câtimii pretenţiilor".

În combaterea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 din C. proc. civ., intimatul a susţinut că interpretarea instanţei de apel este bine argumentată, plecând de la constatarea că niciuna dintre instanţele anterioare nu a supus analizei prevederile paragrafului 7 din antecontractul de vânzare-cumpărare, potrivit căruia cumpărătorul a fost informat că la Poliţia Odobeşti există un dosar de cercetare penală pe numele lui H. pentru faptul că nu ar fi rudă cu L., şi concluzionând în sensul că la acea dată promitentul-cumpărător şi-a asumat riscul invalidării hotărârii nr. 57/2006, risc care s-a şi produs.

În aceste condiţii, reclamantul A., în calitate de viitor cumpărător, la momentul semnării antecontractului şi-a asumat şi însuşit în cunoştinţă de cauză riscul nerealizării tranzacţiei de vânzare-cumpărare.

În continuare, intimatul-pârât a arătat că instanţa de apel din cel de-al doilea ciclu procesual, înafara răspunsului la criticile privind asumarea riscului nerealizării tranzacţiei de vânzare-cumpărare, nu a răspuns corespunzător la criticile vizând: aspectul că sentinţa civilă nr. 3502/08.06.2012 a Judecătoriei Focşani, pronunţată în dosarul nr. x/2011, nu poate avea putere de lucru judecat deoarece are un alt obiect; completarea petitului acţiunii; lipsa obiectului cauzei deduse judecăţii; excepţia lipsei de interes; excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Intimatul a invocat prin note scrise şi a reiterat în cadrul concluziilor orale, anterior deschiderii dezbaterilor în fond, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantului, ca excepţie de ordine publică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Normele de drept procesual şi material aplicabile raportului juridic litigios sunt cele cuprinse în C. proc. civ. din 1865 şi, respectiv, C. civ. din 1864, aspect reţinut corect de către instanţele anterioare, în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată - 16.10.2012 şi de data încheierii convenţiei părţilor - 26.02.2007.

Examinarea propriu-zisă a criticilor de nelegalitate necesită stabilirea naturii juridice şi a efectelor convenţiei părţilor, cu privire specială asupra acelor clauze care au primit din partea instanţelor de fond şi de apel o interpretare diferită şi, în consecinţă, un mod diferit de soluţionare a fondului pretenţiei recurentului-reclamant, statuarea instanţei de recurs urmând, în mod evident, a fost supusă limitelor învestirii instanţelor de fond şi de apel şi, deopotrivă, limitelor controlului de legalitate permis în prezenta cale de atac.

Astfel cum au reţinut şi instanţele anterioare, la data de 26.02.2007 a fost încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/26.02.2007 la BNP Asociaţi F. şi G. (în continuare, antecontractul de vânzare-cumpărare), între, pe de o parte, promiteţii-vânzători H. şi B. (autorii intimatului-pârât D.) şi, pe de altă parte, promitentul-cumpărător A., având ca obiect "suprafaţa de 168 ha teren pădure, validată în şedinţa Comisiei Judeţene de Constituire a Dreptului de Proprietate cu Hotărârea nr. 57/02.06.2006, situată în extravilanul comunei Mera, judeţul Vrancea, dobândită prin retrocedare după defunctul L., în temeiul Legii nr. 247/2005".

Preţul vânzării a fost convenit la suma de 336.000 RON, achitată integral promitenţilor-vânzători la data încheierii antecontractului.

Atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel din cel de-al doilea ciclu procesual (în continuare, instanţa de apel) au stabilit corect natura juridică a actului încheiat la data de 26.02.2007, ca fiind vorba despre o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare (antecontract) încheiată prin înscris autentic, prin care părţile contractante şi-au asumat obligaţia de a încheia în viitor contractul de vânzare-cumpărare, în forma anterioară cerută ad validitatem, conform art. 2 alin. (1) din Titlul X al Legii nr. 247/2005.

Elementele esenţiale ale vânzării (lucrul vândut şi preţul) au fost stabilite detaliat în cuprinsul antecontractului. Bunul promis spre vânzare avea regimul juridic de teren reconstituit în proprietate în baza legilor fondului funciar, numai prin acte provizorii de stabilire a dreptului de proprietate (hotărîre de validare emisă de comisia judeţeană de fond funciar), nefinalizate cu emiterea unui titlu de proprietate, fiind vorba despre teren preluat de la fostul deţinător L., pretins autor al promitenţilor-vânzători.

Potrivit cluazei stipulate la paragraful 5, efectul principal al promisiuni perfectate a fost, în mod firesc, naşterea în sarcina părţilor contractante a unei obligaţii personale de a face, anume de a încheia contractul de vânzare-cumpărare promis, după obţinerea titlului de proprietate "de către cumpărător" şi după întocmirea cărţilor funciare.

Anterior litigiului pendinte s-au derulat, între părţile din proces/autorii lor, mai multe proceduri judiciare, între care cele care au format obiectul dosarelor nr. x/2011 şi nr. y/2016 ale Judecătoriei Focşani şi Tribunalului Vrancea, la care face referire recurentul în motivele de recurs.

Primul dosar, nr. x/2011, a avut ca obiect cererea reclamantului A., promitentul-cumpărător, prin care a solicitat restituirea preţului de 336.000 RON, ca plată nedatorată, conform art. 1092 din C. civ., cerere admisă prin sentinţa civilă nr. 3502/08.06.2012 a Judecătoriei Focşani, irevocabilă.

Cel de-al doilea dosar, nr. x/2016, a avut ca obiect cererea reclamantului D., succesorul promitenţilor-vânzători şi intimat-pârât în cauza de faţă, prin care a solicitat rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, cerere respinsă ca nefondată prin sentinţa civilă nr. 309/25.05.2012 a Tribunalului Vrancea, definitivă.

Luând în analiză motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 din C. proc. civ., ipoteza extra petita (instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut), Înalta Curte reţine că sunt nefondate criticile recurentului-reclamant.

Astfel, în accepţiunea textului de lege sus-evocat, ce dă expresie principiului disponibilităţii în procesul civil, lucrul "cerut" vizează, în speţă, pretenţia concretă dedusă judecăţii de recurentul-reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Or, în cauză, prin cererea introductivă, reclamantul A. în calitate de promitent-cumpărător a solicitat plata dublului preţului stipulat în antecontract, iar prin cererea precizatoare din 16.10.2014 a redus câtimea pretenţiei sale la suma de 336.000 RON, reprezentând numai cea de-a doua jumătate a sumei solicitate iniţial, în condiţiile în care acesta obţinuse deja hotărârea irevocabilă (sentinţa nr. 3502/2012) pentru restituirea preţului predat cu prilejul încheierii antecontractului.

În privinţa motivelor de fapt şi de drept ale cererii, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 1544 alin. (2) teza finală şi art. 1545 din noul C. civ. şi a afirmat, în esenţă, faptul că pârâţii nu şi-au executat obligaţia asumată de a se prezenta la notarul public în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi au refuzat restituirea preţului primit, solicitându-se "activarea clauzei penale".

Instanţa de fond, prin sentinţa civilă nr. 546/23.12.2014, a admis cererea reclamantului şi a obligat pârâţii C. şi D. (succesorii promitenţilor-vânzători) la plata sumei de 336.000 RON cu titlu de obligaţie contractuală, reţinând, în esenţă, incidenţa dispoziţiilor art. 1298 teza I din C. civ. şi neexecutarea culpabilă în sarcina promitenţilor-vânzători.

Instanţa de apel, prin decizia civilă nr. 80/06.06.2019, în rejudecarea fondului, a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului, argumentând, în esenţă, că obiectul judecăţii îl reprezintă activarea clauzei penale din cuprinsul paragrafului 6 al antecontractului, care se referă la restituirea dublului preţului şi care îşi are reglementarea legală în dispoziţiile art. 1066 şi urm. din C. civ., şi că, în lumina clauzei de informare cu privire la existenţa doarului de cercetare penală, stipulată la paragraful 7 din antecontract, nu mai este posibilă perfectarea contractului de vânzare-cumpărare şi nu poate fi reţinută o culpă exclusivă a promitenţilor-vânzători în neexecutarea obligaţiilor asumate prin antecontract.

Ca atare, contrar susţinerilor recurentului, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., instanţa de apel, asemenea celei de fond, s-a pronunţat asupra lucrului "cerut" prin acţiunea reclamantului, ţinând seama, pe de o parte, de scopul urmărit prin exercitarea acţiunii, acela de a-i fi recunoscută îndrituirea la restituirea dublului preţului predat (mai exact a celei de-a doua jumătăţi a acestei valori) pentru neexecutarea culpabilă din partea cocotractantului, iar, pe de altă parte, de fundamentul pretenţiei reclamantului, indicat a fi clauza înserată la paragraful 6 din antecontract.

De altfel, este de observat că însuşi recurentul-reclamant a indicat ca temei de drept al acţiunii sale prevederi din noul C. civ. care, deşi îşi au într-adevăr corespondentul în vechea reglementare legală a arvunei (art. 1298), sunt totuşi străine de raportul juridic litigios. Tot recurentul-reclamant este cel care a solicitat prin cererea introductivă "activarea clauzei penale", pe care a descris-o ca fiind "aceea a restituirii dublului preţului primit".

Analizarea, în continuare, a celorlalte motive de recurs invocate necesită clarificarea în prealabil a naturii şi efectelor clauzelor stipulate la paragrafele 6 şi 7 din antecontract, asupra cărora considerentele instanţelor de fond şi de apel nu sunt suficient de riguroase.

Cele două clauze au următoarele conţinut:

"Părţile de comun acord stabilesc ca în cazul în care viitorii vânzători nu se vor prezenta la termenul stabilit la notarul public pentru redactarea şi semnarea actului de vânzare-cumpărare, viitorii vânzători să fie acţionaţi în judecată de către viitorul cumpărător pentru obţinerea unei hotărâri judecătoreşti care să constate că imobilul a fost plătit în întregime şi urmează a fi remis viitorului cumpărător, sau va restitui preţul dublu.

Cumpărătorul a fost informat de mandatar de aspectul că la Poliţia Odobeşti este un dosar de cercetare penală pe numele lui H., pentru faptul că acesta nu ar fi rudă cu L.".

Clauza stipulată la paragraful 6 din antecontract reprezintă o veritabilă clauză de arvună confirmatorie, cu reglementare legală în art. 1298 din C. civ. potrivit cu care "Dacă vinderea nu s-a executat prin culpa uneia din părţile contractante, aceasta va pierde arvuna dată sau o va întoarce îndoită, având-o primită, dacă partea care nu este în culpă nu ar alege mai bine să ceară executarea vinderii".

Această clauză de arvună consacră - pentru ipoteza neperfectării contractului de vânzare-cumpărare din culpa promitenţilor-vânzători care au primit preţul (arvuna) - dreptul de opţiune al promitentului-cumpărător A., fie pentru pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de contract (executarea silită în natură), fie pentru restituirea dublului arvunei prestate (executarea prin echivalent).

Înalta Curte are în vedere că arvuna şi clauza penală prezintă într-adevăr similitudini, însă au, deopotrivă, şi anumite particularităţi, aşa cum rezultă şi din consacrarea distinctă a acestor instituţii juridice în C. civ. (atât în vechea cât şi în noua reglementare).

Astfel, în cadrul răspunderii contractuale, în cazul neexecutării obligaţiei principale, atât arvuna cât şi clauza penală constituie o modalitate de evaluare convenţională, anticipată, a daunelor-interese, în cauza de faţă fiind vorba despre o prestaţie bănească cuantificată la nivelul dublului preţului vânzării promise.

Însă, caracterul real al prestaţiei menţionate la paragraful 6, dedus din predarea efectivă a întregului preţ al vânzării cu ocazia încheierii antecontractului, conferă respectivei sume de bani valenţele juridice ale arvunei confirmatorii, cu rolul de a consfinţi încheierea convenţiei şi de a garanta executarea obligaţiilor contractuale, prin compensarea prejudiciului rezultat dintr-o eventuală neperfectare culpabilă a vânzării promise.

Înalta Curte are în vedere că recurentul (promitent-cumpărător) a optat pentru clauza de arvună, în sensul că a cerut restituirea dublului preţului predat (pretenţie redusă ulterior la cea de-a doua jumătate a acestei valori, după cum s-a arătat în cele ce preced), în condiţiile în care acesta obţinuse deja, pe tărâmul plăţii nedatorate, restituirea concretă şi efectivă a preţului de 336.000 RON, cu accesoriile aferente, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 3502/2012, irevocabilă şi executată silit.

Optând pentru activarea clauzei de arvună, recurentul era ţinut să dovedească vinovăţia exclusivă a debitorilor obligaţiei (promitenţii vânzători - autorii intimatului) pentru neperfectarea vânzării, drept condiţie de antrenare a răspunderii contractuale, aspect reţinut corect de către instanţa de apel.

Or, în cauză, neperfectarea contractului de vânzare-cumpărare la "termenul stabilit" (după obţinerea titlului de proprietate şi întocmirea cărţilor funciare) nu a mai fost posibilă, întrucât nu doar că procedura de reconstituire a dreptului de proprietate nu a mai fost finalizată cu eliberarea titlului de proprietate pentru terenul promis ci, mai mult, s-a constatat inexistenţa unei legături de rudenie dintre promitenţii-vânzători şi fostul deţinător al terenului, L., legătură de rudenie ce justifica, în termenii antecontractului asumat de părţi, calitatea promitenţilor vânzători de proprietari ai terenului promis spre vânzare.

Este de notat, sub acest aspect, regula generală care ţine de siguranţa circuitului civil - consacrată în drept prin adagiul nemo dat quod non habet - potrivit cu care nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decât are el însuşi, precum şi principiul general referitor la exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor civile.

Drept urmare, neperfectarea vânzării este consecinţa directă a nerealizării unei condiţii de valabilitate, de fond şi esenţiale, a contractului de vânzare-cumpărare, anume dovada proprietăţii asupra terenului pădure de 168 ha.

În atare condiţii, conduita părţilor contractante nu putea fi analizată decât în legătură cu clauza de informare stipulată la paragraful 7, sus-redată, cu privire la existenţa dosarului de cercetare penală care viza aspectul esenţial, al legăturii de rudenie dintre promitenţii-vânzători şi fostul deţinător al terenului reconstituit prin acte provizorii, aspect reţinut corect de către instanţa de apel care, valorificând această clauză de informare şi observând imposibilitatea perfectării vânzării, a apreciat că nu poate fi reţinută culpa exclusivă a promitenţilor-vânzători.

În alte cuvinte, prin asumarea clauzei de informare, conduita ambelor părţi contractante, inclusiv a recurentului, nu mai era la adăpostul prezumţiei de bună-credinţă, în raport cu executarea în viitor a obligaţiei de a face.

Aşadar, clauza de informare, pe care recurentul o califică în cuprinsul motivelor de recurs drept "o simplă informare despre o procedură penală" sau o "informare generică", a privit în realitate o condiţie esenţială de valabilitate a contractului promis, şi anume dreptul de proprietate asupra terenului promis spre vânzare.

Procedurile ulterioare derulate în faţa instanţelor penale şi civile, cu privire la chestiunea ce a făcut obiectul informării, s-au finalizat cu constatarea nulităţii absolute a extrasului din registrul actelor de născuţi nr. 249/1978 şi a certificatului de moştenitor nr. x/29.09.2003, emis de BNP N., prin decizia civilă nr. 162/05.10.2010 a Tribunalului Vrancea, definitivă, aceste înscrisuri fiind cele falsificate în vederea stabilirii legăturii de rudenie cu defunctul L., aşa cum rezultă din considerentele sentinţei civile nr. 3502/2012 a Judecătoriei Focşani.

În consecinţă, nu poate fi primit nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 din C. proc. civ., referitor la interpretarea greşită a clauzei de informare stipulate la paragraful 7.

De asemenea nefondat este şi motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ. - ipoteza considerentelor contradictorii.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de apel nu a nesocotit efectul pozitiv al lucrului judecat, cu referire la considerentele sentinţei civile nr. 3502/2012, în chestiunea litigioasă a culpei exclusive a promitenţilor-vânzători.

Înalta Curte reaminteşte faptul că obiectul dedus respectivei judecăţi (dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Focşani) l-a constituit cererea reclamantului A. de restituire a preţului de 336.000 RON, ca plată nedatorată, conform art. 1092 din C. civ.. Or, principial, restituirea plăţii nedatorate nu se întemeiază pe ideea de vinovăţie, ci pe faptul că plata este lipsită de cauză.

Sunt de remarcat, sub acest aspect, considerentele decisive ale sentinţei civile nr. 3502/2012 (cele care justifică soluţia din dispozitiv şi se reflectă în aceasta), în cuprinsul cărora se argumentează, în esenţă, pe temeiul art. 1092 din C. civ., faptul că reclamantul a făcut o plată fără să primească contraprestaţia acesteia, întrucât perfectarea contractului de vânzare-cumpărare promis prin antecontract a devenit imposibilă în lipsa obiectului acestuia, respectiv a terenului.

Este adevărat că sentinţa în discuţie conţine, cu regim de considerente decizorii (cele prin care se rezolvă o chestiune litigioasă şi care nu îşi găsesc un corespondent într-o prevedere din dispozitiv), şi acele considerente evocate de recurent, prin care Judecătoria Focşani a reţinut că nu s-a făcut dovada împuternicirii reclamantului A. de a obţine terenurile forestiere ori că imposibilitatea perfectării vânzării este urmarea activităţii infracţionale ce a făcut obiectul dosarului de cercetare penală, însă acestea nu sunt în vreun fel contrazise prin decizia ce formează obiectul prezentului recurs.

Chestiunea culpei promitenţilor-vânzători pentru neperfectarea vânzării nu a fost, aşadar, tranşată prin considerentele decisive ori decizorii ale sentinţei civile nr. 3502/2012. Prin urmare, nu putea fi nici preluată cu efect de lucru judecat în considerentele deciziei recurate, fiind exclusă, în mod logic, pretinsa contradicţie cu argumentaţia instanţei de apel referitoare la cauzele neperfectării vânzării.

Din aceleaşi raţiuni nu poate fi primită nici critica similară, cu referire la hotărârea pronunţată în cel de-al doilea dosar (nr. x/2016) având ca obiect rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, întrucât nu a fost analizată existenţa culpei autorului acţiunii în rezoluţiune; acesta nu a avut calitatea de creditor al obligaţiei neexecutate, pentru a putea solicita rezoluţiunea, imposibilitatea de executare a propriei obligaţii nefiind aptă să conducă la aplicarea acestei sancţiuni, astfel cum s-a reţinut prin considerentele deciziei nr. 483/05.03.2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Cât priveşte ultimul motiv de recurs invocat (art. 304 pct. 9 din C. proc. civ.), Înalta Curte apreciază, în baza tuturor argumentelor expuse anterior, că soluţia instanţei de apel dată în rejudecarea fondului şi care face obiectul criticilor din recurs, anume cea de respingere ca nefondată a acţiunii reclamantului, este în deplin acord cu dispoziţiile legale incidente, astfel cum au fost acestea analizate şi reţinute în considerentele prezentului control judiciar.

Recurentul-reclamant a optat pentru clauza de arvună conformatorie stipulată la paragraful 6 din antecontract, în condiţiile în care nu a existat o culpă exclusivă a părţii cocontractante pentru neexecutarea obligaţiei contractuale principale. Dimpotrivă, neperfectarea vânzării a fost, după cum s-a argumentat deja, consecinţa directă a faptului că nu s-a îndeplinit condiţia esenţială de valabilitate referitoare la proprietatea asupra terenului promis spre vânzare, în circumstanţele care au făcut obiectul clauzei de informare stipulate la paragraful 7 din antecontract.

Relevant, în context, este şi faptul că demersul în justiţie al recurentului-reclamant, fundamentat pe raporturile juridice izvorâte din antecontract, a fost iniţial unul de restituire a preţului predat, întemeiat pe instituţia plăţii nedatorate (iar nu pe ideea de neexecutare culpabilă a obligaţiei contractuale), demers care a şi fost soluţionat favorabil, prin hotărâre irevocabilă (sentinţa civilă nr. 3502/2012).

Demersul astfel finalizat dă expresie regulii generale a restituirii arvunei în situaţia în care nu este incidentă răspunderea contractuală, astfel cum este şi cazul de faţă.

Prin urmare, toate motivele de recurs sunt neîntemeiate.

În privinţa excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de intimatul-pârât ca excepţie de ordine publică direct în recurs, Înalta Curte urmează a face aplicarea prevederilor art. 162 din C. proc. civ., potrivit cu care "Excepţiile de procedură de ordine publică pot fi ridicate înaintea instanţei de reurs numai când nu este nevoie de o verificare a împrejurărilor de fapt în afara dosarului".

Întrucât stabilirea punctului de plecare în calculul termenului de prescripţie extinctivă necesită, în cauza de faţă, verificarea circumstanţelor de fapt concrete care au determinat imposibilitatea perfectării vânzării, verificări care nu pot fi realizate numai pe baza lucrărilor dosarului, Înalta Curte urmează a respinge excepţia invocată, în baza normei sus-redate.

Pentru toate considerentele expuse, reţinând că nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 din C. proc. civ., în baza art. 312 alin. (1) din acelaşi cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 80 A din 06 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, prezenta decizie fiind irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de intimatul-pârât D..

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 80 A din 06 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 noiembrie 2019.