Mediation rescission claim remanded after data-protection special venue misapplied to contractual dispute.

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2019

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Tribunalului Bihor, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu S.C. B. Reşiţa S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal ca, în temeiul art. 13 şi 14 din Legea nr. 677/2001:

- să se constate că între părţi a operat rezilierea contractului de mediere nr. x/03.12.2015 încheiat cu societatea B. Reşiţa S.R.L., ca urmare a neîndeplinirii culpabile a obligaţiilor derivând din contractul de mediere, precum şi a obligaţiilor prevăzute la art. 13 şi art. 14 din Legea nr. 677/2001, obligaţii legale ce completează contractul de mediere perfectat între părţi;

- să oblige pârâtele de ordinul 1 şi 2 la plata de daune morale în cuantum de 917.780 RON (echivalentul a 200.000 euro, calculată la cursul BNR din data de 16.10.2017, 1 euro = 4,5889 RON), pentru prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a încălcării lato sensu de către pârâte a obligaţiei de confidenţialitate a datelor cu caracter personal, precum şi a obligaţiei derivând din lege privind prelucrarea corectă a datelor personale ale subsemnatei;

- să oblige pârâtele de ordinul 1 şi 2 la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu, în temeiul dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 466/CA/2018 din 28 februarie 2018 pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Bihor, invocată de pârâte, şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea secţiei civile a Tribunalului Caraş-Severin.

3. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă

Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă s-a pronunţat prin sentinţa civilă nr. 1052 din 19 aprilie 2018, în sensul respingerii excepţiei de necompetenţă teritorială a Tribunalului Caraş-Severin, invocată de către reclamanta A. şi respingerii acţiunii formulată de reclamantă în contradictoriu cu S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi Autoritatea Naţională de Supravehere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Totodată, a obligat reclamanta să plătească pârâtei S.C. C. S.R.L. suma de 2.300 RON cheltuieli de judecată în primă instanţă, reprezentând onorariu avocat.

4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara

Prin decizia nr. 215 din 12 decembrie 2018, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1052/19.04.2018, pronunţată de Tribunalul Caraş Severin în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi Autoritatea Naţională de Supravehere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. A anulat hotărârea atacată şi a trimis cauza spre judecare Tribunalului Bihor, secţia I civilă.

5. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 215 din 12 decembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara au formulat recurs pârâtele S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi Autoritatea Naţională de Supravehere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, cu a căror soluţionare a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Prin recursul formulat de pârâtele S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L. se solicită casarea hotărârii instanţei de apel, urmată de păstrarea cauzei la Curtea de Apel Timişoara, aceasta fiind singura instanţă competentă să judece cauza în apel.

Se arată că în speţă sunt active trei acţiuni civile distincte, doarece cererea de chemare în judecată a fost formulată împotriva a trei pârâte distincte. În două dintre aceste acţiuni, cele îndreptate împotriva societăţilor S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., competenţa teritorială este stabilită de dreptul procesual comun, fiind incidente dispoziţiile art. 107 şi art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.. Cea de-a treia acţiune, prin care a fost chemată în judecată o instituţie publică, atrage competenţa specială prevăzută de art. 18 alin. (3) din Legea nr. 677/2001.

Însă, instanţa de apel nu a analizat cele trei raporturi juridice deduse judecăţii şi nu a observat că acţiunea nr. 3, îndreptată împotriva Autorităţii Naţionale de Supravehere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, nu are obiect, reclamanta nu justifică un interes în formularea acţiunii întrucât nu urmăreşte realizarea vreunui drept sau apărarea vreunui interes în contradictoriu cu această pârâtă. Astfel, analiza competenţei instanţei nu se poate raporta la aceasta acţiune, ci doar la pretenţiile solicitate în contradictoriu cu S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L.

Recursul acestor pârâte a fost întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea recurs, formulat de pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, acesta a fost întemeiat pe acelaşi motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Se susţine că, în mod greşit, instanţa de apel şi-a motivat hotărârea pe dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 677/2001, raportându-se şi la prevederile art. 13 şi 14 din aceeaşi lege. Dispoziţiile legale menţionate reglementează drepturile persoanei vizate în raporturile sale cu operatorul, iar nu la acţiunile formulate împotriva unor persoane juridice, ca urmare a neexecutării obligaţiilor "derivând din contractul de mediere".

Având în vedere că obiectul cauzei priveşte o obligaţie de a face, dar şi plata de daune morale în cuantum de 917.780 RON, se apreciază că cererea de chemare în judecată este de fapt o acţiune în pretenţii, competenţa fiind stabilită de C. proc. civ.

În privinţa competenţei materiale, aceasta aparţine instanţei civile, aşa cum a reţinut Curtea de Apel, însă nu pentru motivele arătate în decizia recurată, ci datorită faptului că obiectul priveşte obligaţia de a face şi plata de daune morale.

Competenţa teritorială aparţine Tribunalului Caraş-Severin, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., iar nu cele prevăzute de Legea nr. 677/2001, neexistând niciun raport juridic între reclamantă şi această recurentă, nefiind formulate pretenţii faţă de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, sens în care a şi fost, în mod greşit, introdusă în cauză.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 8 octombrie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de pârâtele S.C. B. Reşiţa S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal împotriva deciziei nr. 215 din data de 12 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017.

A fixat termen de judecată la data de 26 noiembrie 2019, ora 900, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

7. Apărările formulate în cauză

La data de 16 aprilie 2019 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de reclamanta A., întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea recursului ca insuficient timbrat, ca fiind nul şi, în subsidiar, ca fiind nefondat. În acest sens arată că pârâtele, chiar dacă au formulat o cerere de recurs comună, obligaţia plăţii taxei judiciare de timbru le revine amândurora, în mod distinct, obligaţia de plată nefiind una solidară.

Cât priveşte excepţia nulităţii, arată că motivele invocate de acestea nu se circumscriu niciunui motiv de nelegalitate prevăzut de lege, ci vizează motive de netemeinicie a hotărârii atacate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâtele pârâtele S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi Autoritatea Naţională de Supravehere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal sunt fondate pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Întrucât din analiza criticilor formulate de recurente se constată că aplicarea dispoziţiilor legale incidente în materie de competenţă teritorială reprezintă un motiv comun al ambelor recursuri exercitate în cauză, acestea vor fi tratate împreună.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a învestit instanţa cu soluţionarea a două capete de cerere, unul vizând constatarea rezilierii contractului de mediere nr. x/03.12.2015 încheiat cu pârâta S.C. B. S.R.L., ca urmare a neîndeplinirii culpabile a obligaţiilor derivând din contractul de mediere, precum şi a obligaţiilor prevăzute de art. 13 şi 14 din Legea nr. 677/2001, iar celălalt obligarea pârâtelor S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. la plata unor despăgubiri în cuantum de 917.780 RON, prejudiciu ce provine din încălcarea de către aceste pârâte a obligaţiei de confidenţialitate a datelor cu caracter personal şi a obligaţiei privind prelucrarea corectă a acestor date.

În drept au fost invocate prevederile art. 1350 din C. civ. şi dispoziţiile art. 13, 14, 25 şi 26 din Legea nr. 677/2001.

Prin urmare instanţa a fost sesizată cu un petit întemeiat pe normele ce reglementează răspunderea contractuală, petit vizând constatarea rezilierii contractului de mediere, şi cu un al doilea capăt de cerere ce priveşte acordarea de despăgubiri provenind din încălcarea drepturilor prevăzute de art. 13 şi 14 din Legea nr. 677/2001.

În ceea ce priveşte primul petit vizând constatarea rezilierii contractului de mediere, regula generală în ceea ce priveşte competenţa teritorială instituită prin art. 107 alin. (1) C. proc. civ. prevede că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul.

Prin cel de-al doilea petit privind obligarea pârâtelor S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L. la plata unor despăgubiri în cuantum de 917.780 RON, prejudiciu ce provine din încălcarea de către aceste pârâte a obligaţiei de confidenţialitate a datelor cu caracter personal şi a obligaţiei privind prelucrarea corectă a acestor date, norma ce reglementează competenţa teritorială este cea prevăzută de art. 18 alin. (3) din Legea nr. 677/2001, ce face trimitere la instanţa în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul.

Astfel, în cadrul Capitolului IV intitulat "Drepturile persoanei vizate în contextul prelucrării datelor cu caracter personal" din Legea nr. 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date este reglementat la art. 13 dreptul de acces la date, la art. 14 dreptul de intervenţie asupra datelor, iar în ceea ce priveşte competenţa teritorială pentru cererile ce vizează apărarea oricăror drepturi garantate de acest act normativ se prevede la art. 18 alin. (3) că:

"Instanţa competentă este cea în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.".

Din descrierea obiectului acţiunii, având în vedere că se invocă încălcarea prevederilor art. 13 şi 14 din Legea nr. 677/2001 ca motiv pentru constatarea rezilierii contractului de mediere, rezultă că cele două capete de cerere se află într-o strânsă legătură, cel de-al doilea petit fiind accesoriu primului capăt de cerere ce priveşte rezilierea contractului de mediere.

Conform art. 123 alin. (1) C. proc. civ. "cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale, se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120 din acelaşi cod" (cereri în materia insolvenţei sau concordatului preventiv, care sunt de competenţa exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are sediul debitorul).

Art. 123 din C. proc. civ. reglementează un caz de prorogare legală a competenţei, în sensul că instanţa competentă să soluţioneze o cerere principală devine competentă a soluţiona şi cererile accesorii, adiţionale şi incidentale formulate în aceeaşi cauză, chiar dacă în mod obişnuit acestea nu ar fi intrat în competenţa sa materială ori teritorială.

Aceste prevederi legale speciale, ce reglementează o prorogare de competenţă în ceea ce priveşte judecata cererilor accesorii şi incidentale în favoarea instanţei învestite cu soluţionarea cererii principale, au caracter imperativ şi se aplică prin derogare de la normele generale de competenţă materială sau teritorială exclusivă.

Pornind de la prevederile legale anterior enunţate, constată că cererea principală în prezenta cauză este cea privind constatarea rezilierii contractului de mandat, întemeiată pe prevederile art. 1350 din C. civ. referitoare la răspunderea contractuală, astfel că cererea accesorie prin care se invocă încălcarea prevederilor art. 13 şi 14 din Legea nr. 677/2001 ca motiv pentru rezilierea contractului nu poate conduce la stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, ca instanţă de la domiciliul reclamantei, potrivit prevederilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 677/2001.

În consecinţă, în temeiul art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâtele S.C. B. Reşiţa S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal împotriva deciziei nr. 215 din data de 12 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017, va casa decizia şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel, în vederea analizării pe fond a motivelor de apel formulate de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâtele S.C. B. Reşiţa S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal împotriva deciziei nr. 215 din data de 12 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017.

Casează decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi curte de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2019.