Negative jurisdictional conflict over relative territorial incompetence in civil supply contract dispute.

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2019

asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la data de 09.05.2018, reclamanta U.A.T. Comuna Sălciile a solicitat constatarea nulităţii absolute a acordului de furnizare seria x/11.09.2009, în ceea ce priveşte art. 7 lit. b) din acordul menţionat şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv obligarea pârâtelor A. S.R.L., S.C. Sistemul Electronic de arhivare, criptare şi indexare digitalizată S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 81931,32 RON reprezentând contravaloarea penalităţilor achitate de reclamantă, în baza acordului de furnizare şi la plata dobânzii legale.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 966, 968 C. civ., art. 8 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 554/2004, art. 4 şi 303 din O.U.G. nr. 34/2006.

Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2089/19.12.2018, a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Mizil.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că acordul de furnizare seria x/11.09.2009, care stă la baza pretenţiilor formulate de reclamantă nu are natura juridică a unui act administrativ, ci este un contract civil. În consecinţă, în raport de valoarea obiectului cererii de chemare în judecată şi de faptul că executarea dispoziţiilor contractuale se va realiza în comuna Sălciile, judeţul Prahova, în temeiul prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., s-a apreciat că revine Judecătoriei Mizil competenţa de soluţionare a litigiului.

Prin sentinţa civilă nr. 355/19.04.2019, Judecătoria Mizil a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată, din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

La pronunţarea soluţiei, au fost avute în vedere dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., precum şi împrejurarea că reclamanta a înţeles să se judece în contradictoriu numai cu una dintre pârâte, S.C. B. S.R.L., cu sediul în Satu-Mare.

S-a mai apreciat că şi în condiţiile în care erau în cauză trei pârâte, acestea aveau toate sediul în Satu Mare, fiind incidente dispoziţiile art. 112 C. proc. civ.

Fiind vorba de o competenţă teritorială alternativă, potrivit art. 113 alin. (1) C. proc. civ., cererea mai putea fi introdusă la instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte a obligaţiei, însă, potrivit Acordului de furnizare, încheiat la data de 11.08.2009, aflat la dosar, pct. 8 lit. b), s)-a stabilit că, orice litigiu va fi soluţionat prin arbitraj organizat de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Timiş, procedură pe care părţile nu au urmat-o, iar în lipsa stipulării unei instanţe, ori loc de executare, faţă de serviciile prestate, informaţii electronice în format digital, nu poate fi considerat loc al executării sediul reclamantei, situaţie în care litigiul este supus dreptului comun.

Referitor la posibilitatea instanţei de a invoca excepţia de necompetenţă, aceasta este de ordine publică, conform art. 129 alin. (3) C. proc. civ. şi poate fi invocată şi de către instanţă, nu numai de părţi.

Judecătoria Satu-Mare, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 3334/1 octombrie 2019 a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Mizil. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul instanţei supreme în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivare, instanţa a reţinut că, în virtutea dispoziţiilor art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Mizil nu avea posibilitatea de a invoca, din oficiu, excepţia de ordine privată a necompetenţei teritoriale, numai pârâtul fiind îndrituit a o invoca.

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa soluţionării pricinii revine Judecătoriei Satu-Mare, pentru considerentele ce succed:

Prezentul conflict de competenţă a fost generat de interpretarea şi aplicarea greşită, de către ambele instanţe de judecată aflate în conflict, a textelor de lege referitoare la excepţia de necompetenţă teritorială relativă, respectiv a condiţiilor în care această excepţie poate fi invocată.

Astfel cum prevăd dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia de necompetenţă se invocă în mod diferit, în funcţie de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv: 1. în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2. în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad; 3. În cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetenţa de ordine privată poate fi invocată numai de pârât şi numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, faţă de obiectul cererii deduse judecăţii, operează o competenţă teritorială de ordine privată, iar aceasta putea fi pusă în discuţie doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Verificând actele din dosar, se constată că pârâtele A. S.R.L., S.C. Sistemul electronic de arhivare, criptare şi indexare digitalizată S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. nu au formulat întâmpinare prin care să invoce excepţia necompetenţei teritoriale a primei instanţe învestite, Judecătoria Mizil.

De altfel, nici în faţa instanţei învestite prin declinare, respectiv în faţa Judecătoriei Satu-Mare, pârâta S.C. B. S.R.L., cu care reclamanta a înţeles să se judece dintre cele trei, conform precizării de la dosar Tribunalul Prahova, nu a invocat excepţia de necompetenţă teritorială, în condiţiile art. 247 alin. (2) C. proc. civ. referitoare la modalitatea de invocare a excepţiilor relative.

Instanţa reţine că, în faţa celei de-a doua instanţe, nu se mai pune problema formulării excepţiei prin întâmpinare, întrucât momentul formulării întâmpinării a fost depăşit în dosarul instanţei mai întâi învestite.

Înalta Curte constată că invocarea, din oficiu, a excepţiei necompetenţei teritoriale de ordine privată, de către ambele instanţe aflate în conflict, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 130 C. proc. civ., în condiţiile în care dreptul de a contesta sesizarea instanţei necompetente revenea exclusiv pârâtei, care nu a înţeles să invoce excepţia de necompetenţă de ordine privată în modalitatea şi termenul prescris de lege.

Dintre cele două instanţe care au săvârşit nereguli procedurale în materie de competenţă, Înalta Curte constată că neregularitatea săvârşită de prima instanţă s-a acoperit în condiţiile art. 178 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., nefiind invocată de parte la primul termen de judecată în faţa celei de-a doua instanţe, conform art. 247 alin. (2) din acelaşi cod, singurul termen la care putea fi invocată excepţia relativă a necompetenţei teritoriale a instanţei pentru nereguli săvârşite chiar la termenul la care s-a pronunţat hotărârea judecătorească de declinare a primei instanţe învestite.

Dimpotrivă, greşeala procedurală a celei de-a doua instanţe învestite, aceeaşi cu cea a primei instanţe, nu s-a acoperit, aceasta formând obiectul de analiză şi fundamentul pentru care Înalta Curte constată că această din urmă instanţă este competentă a soluţiona cauza.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, ca instanţă de regularizare învestită cu soluţionarea conflictului de competenţă, urmează a stabili competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Satu-Mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2019.