Nullity of authenticated sale contract due to alleged lack of price and illicit cause: scope of cassation review and burden of proof for rebutting presumption of validity

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2019

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la data de 03.09.2013, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat prin încheierea nr. 2791/29.11.2011 de către BNP C., să repună părţile în situaţia anterioară încheierii contractului şi să oblige pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

La 24 septembrie 2013, reclamantul a depus o precizare a cererii introductive indicând ca temei juridic dispoziţiile art. 1179, art. 1214 alin. (1), art. 1235 şi art. 1236 din Noul C. civ. şi solicitând instanţei să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, deoarece actul juridic respectiv nu întruneşte condiţiile esenţiale pentru validitatea unui contract, şi anume consimţământul părţilor, respectiv cauza licită şi morală.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 132/30.01.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată precizată şi a fost obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul A..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - în primul ciclu şi al doilea ciclu procesual

Prin decizia civilă nr. 113/A/18.02.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul şi a obligat apelantul la plata către intimată a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., iar prin decizia nr. 684 din 11 aprilie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 116A din 08.02.2018, a respins, ca nefondat, apelul exercitat în cauză şi a obligat apelantul reclamant la plata către intimata pârâtă a sumei de 5.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac formulată în cauză

Această ultimă decizie a fost atacată cu recurs de către reclamant, în dezvoltarea căruia a susţinut următoarele critici:

1. Pe aspectul nemotivării hotărârii, a arătat că instanţa de apel, în virtutea efectului devolutiv, nu a analizat probele administrate în faza apelului, oferind o motivare care nu are legătură cu ceea ce rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei şi depoziţiile martorilor audiaţi. Curtea de apel a reţinut că probele administrate în speţă se referă la un alt contract de vânzare-cumpărare decât cel ce face obiectul prezentei pricini, neobservând că intenţia părţilor nu a fost de a vinde şi de a cumpăra, ci numai de a o gratifica pe intimata pârâtă, caz în care lipseşte cauza actului juridic. Or, de esenţa contractului de vânzare-cumpărare, este intenţia unei părţi de a vinde şi a primi preţul şi, respectiv, a celeilalte de a cumpăra şi a plăti preţul. Probele administrate, respectiv corespondenţa purtată de părţi cu notarul, nu au fost coroborate, or, acestea au relevat că intenţia reclamantului nu a fost de a vinde pârâtei imobilul în discuţie, ci numai de a respecta dorinţa acesteia, de a trece proprietatea pe numele ei, consimţământul fiind determinat în acest caz de afecţiunea existentă între părţi.

În consecinţă, decizia atacată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei.

2. Curtea de apel a aplicat greşit prevederile art. 1236, 1238, 1239 şi 1171 şi 1173 C. civ. atunci când a considerat că reclamantul nu a reuşit să probeze motivele de nulitate ale contractului de vânzare-cumpărare, respectiv lipsa preţului şi cauza ilicită şi imorală.

În susţinerea motivelor care fundamentează această critică, recurentul a detaliat circumstanţele în care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat cu nr. x/29.11.2011, sens în care a arătat că, ulterior desfacerii căsătoriei cu pârâta, relaţia lor a continuat pe fondul unui concubinaj din care au rezultat doi copii. Partea adversă a condiţionat menţinerea relaţiei de transferul dreptului de proprietate asupra imobilului situat în Voluntari, judeţ Ilfov, pretinzând că numai în acest fel simte siguranţa unei familii. Or, nu a existat nicio legătură între relaţie şi dreptul de proprietate asupra imobilului, iar singurul obiectiv al intimatei a fost de a obţine proprietatea imobilului.

Esenţa prezentului litigiu o reprezintă lipsa preţului şi cauza ilicită şi imorală, cauze de nulitate absolută incidente în cauză raportat la situaţia de fapt coroborată cu toate probele administrate.

A susţinut recurentul că nu a existat o contraprestaţie din partea cumpărătorului şi nici predarea bunului, actul fiind încheiat ca o garanţie, iar aceste aspecte nu au fost analizate de instanţa de apel, hotărârea cuprinzând motive străine de natura pricinii. Scopul încheierii contractului a fost reprezentat de dorinţa intimatei pârâte de a figura ca proprietar al imobilului.

Curtea de apel a reţinut că înscrisul autentic face dovada până la înscrierea în fals în ceea ce priveşte constatările personale ale agentului constatator în limita atribuţiilor sale, iar celelalte menţiuni înscrise pe baza declaraţiilor părţilor fac dovada până la proba contrară atât între părţi, cât şi faţă de oricare alte persoane şi a dat eficienţă clauzei din contract care prevede plata preţului în favoarea cumpărătorului.

Or, contractul de vânzare-cumpărare face dovada deplină numai în ce priveşte conţinutul clauzelor contractuale, nu şi pentru plata preţului. Plata este un fapt juridic extrinsec contractului, iar persoanele interesate pot face dovada contrară prin orice mijloc de probă, contractul de vânzare-cumpărare neconstituind o dovadă a plăţii preţului.

De altfel, trebuie notată şi formularistica utilizată în mod obişnuit în actele notariale, prin care notarul, fără să aibă vreo garanţie că preţul a fost plătit, consemnează că vânzătorul a declarat că a plătit preţul, ceea ce este total diferit de a se consemna că preţul a fost plătit. În concluzie, contractul de vânzare-cumpărare nu face dovada plăţii preţului, ci doar a unei susţineri că s-a plătit preţul.

Instanţa de apel nu a făcut această distincţie, deşi probele administrate în cauză au dovedit că preţul nu a fost niciodată discutat/negociat între părţi, iar încasarea lui nu a constituit un obiectiv al reclamantului. Preocupările părţilor au fost numai de a găsi un notar care să accepte că consemneze că preţul s-a plătit în numerar şi să stabilească o sumă care să nu fie considerată derizorie.

Probatoriul a fost apreciat în mod greşit în ce priveşte plata preţului, corespondenţa purtată între părţi şi între acestea şi notariate, precum şi răspunsul la interogatoriu al pârâtei nu probează decât încercarea de a ascunde neplata preţului, care se coroborează cu susţinerile din cererea de chemare în judecată.

În încercarea de a dovedi absenţa preţului, recurentul a arătat că a achitat toate taxele notariale ocazionate de transferul dreptului de proprietate, în urma comunicării cuantumului acestora de către intimată. Totodată, pe parcursul soluţionării litigiului, intimata nu a probat că ar fi avut resursele necesare pentru a face plata preţului sau că ar fi operat ieşirea sumei de 320.000 euro din patrimoniul său. Nici nu ar fi putut să aducă asemenea dovezi, deoarece nu a avut surse de venit care să îi permită să facă astfel de economii.

Pârâta a fost şi cea care a stabilit preţul în contract, iar prin răspunsurile la interogatoriu a ocolit situaţia reală din speţă care era conformă cu susţinerile reclamantului din acţiunea introductivă de instanţă: nu a fost în măsură să indice veniturile pe care le-a obţinut în perioada 2007-2011 şi sursa acestora; nu a menţionat cu exactitate locul, ora şi modul în care ar fi achitat preţul; nu a recunoscut că a întâmpinat dificultăţi în a găsi un notar care să nu ceară să se facă dovada plăţii preţului; nu a plătit taxele ce se achită de cumpărător la autentificarea unui contract de vânzare-cumpărare.

Or, întreg probatoriul administrat denotă intenţia acesteia de a ascunde adevărul, deoarece pretinde că a plătit preţul contractului. În realitate nu s-a stabilit un preţ al vânzării, iar suma a fost menţionată în contract fără a fi efectiv transferată în patrimoniul vânzătorului.

În opinia recurentului, contractul de vânzare-cumpărare este afectat şi de o cauză ilicită şi imorală, fiind încheiat numai pentru a menţine relaţia de concubinaj şi speranţa încheierii în viitor a unei căsătorii, ceea ce nu echivalează cu o contraprestaţie într-un contract de vânzare-cumpărare, respectiv plata preţului.

În concluzie, cele două instanţe ale fondului nu au lămurit circumstanţele în care s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare, scopul urmărit de fiecare parte, îndeplinirea obligaţiilor asumate prin contract în raport de temeiul de drept al acţiunii, soluţia pronunţată fiind una greşită.

Pentru toate motivele prezentate, se impune admiterea recursului, în baza dispoziţiilor art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., casarea deciziei atacate, şi rejudecând apelul, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi precizată, cu obligarea părţii adverse la plata cheltuielilor de judecată.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 3 octombrie 2019, completul de filtru a admis în principiu recursul promovat de reclamant.

6. Apărările formulate în cauză

Intimata B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În dezvoltarea apărărilor, a punctat că actul a fost încheiat cu respectarea tuturor condiţiilor de validitate, astfel că nu se poate reţine existenţa unor motive de nulitate absolută. În mod corect instanţele anterioare au reţinut că preţul a fost achitat, chestiune care rezultă, atât din răspunsul la interogatoriu al pârâtei, cât şi din actele justificative depuse la dosar din care se poate constata că a avut surse de venit pentru achitarea preţului imobilului. De asemenea, curtea de apel a constatat în mod legal şi temeinic că recurentul nu a administrat probe care să combată cele reţinute de prima instanţă şi să răstoarne prezumţia de liceitate a cauzei, că afirmaţiile recurentului nu au valoare probatorie dacă nu sunt dovedite prin mijloacele de probă dovedite de lege, prin urmare, prezumţia de valabilitate a contractului nu a fost răsturnată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză are caracter nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Recurentul susţine incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., afirmând că hotărârea instanţei de apel este casabilă, întrucât nu este motivată din perspectiva probatoriului administrat şi cuprinde considerente contradictorii şi străine de natura cauzei.

Din expunerea argumentelor care îmbracă această critică, se reţine că nu sunt reliefate considerentele contradictorii care viciază motivarea deciziei, în sensul în care din unele ar rezulta temeinicia pretenţiilor supuse judecăţii, iar din altele netemeinicia acestora, astfel că din acest punct de vedere nu se poate reţine o încălcare a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Tot în ceea ce priveşte nemotivarea, din lecturarea motivelor de recurs, se reproşează instanţei de apel o lipsă de analiză a motivelor care au condus la încheierea contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul în litigiu, hotărâtoare în aprecierea cauzelor de nulitate absolută invocate prin cererea de chemare în judecată, respectiv lipsa preţului şi cauza ilicită şi imorală.

Cum acest motiv de recurs se află în strânsă legătură cu verificarea legalităţii deciziei atacate din prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la analiza celor două critici împreună, constatând caracterul nefondat al acestora, pentru următoarele considerente:

Situaţia de fapt din cauză în raport de probatoriul administrat la dosar, după casarea primei decizii din apel, nu mai poate fi reevaluată în recurs, întrucât se pun în discuţie aspecte de temeinicie a hotărârii care nu pot constitui obiect de cenzură în recurs pentru Înalta Curte, ce are îndruituirea de a verifica numai corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele fondului.

Astfel, se reţine că, în speţă, instanţa a fost învestită cu o acţiune în nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.11.2011 în cadrul BNP C., prin care reclamantul A. a transmis intimatei B. dreptul de proprietate asupra imobilului din Ilfov, sat Voluntari, str. x, teren şi construcţia ridicată pe acesta.

Cauzele de nulitate invocate de reclamant au privit, pe de o parte, lipsa preţului pe motiv că pârâta nu a plătit preţul imobilului stipulat în contract, iar, pe de altă parte, cauza ilicită şi imorală, argumentându-se că scopul încheierii actului de vânzare-cumpărare nu l-a constituit încasarea preţului şi transferul proprietăţii, precum în cazul unui contract tipic de vânzare-cumpărare, ci menţinerea relaţiei de concubinaj cu pârâta urmată de o căsătorie în viitor cu aceasta.

Nu i se poate imputa instanţei de apel o necercetare a cauzelor de validitate a contractului, în condiţiile în care raportat la prevederile care reglementează condiţiile generale de valabilitate a contractului, art. 1235-1239 C. civ., a analizat separat fiecare caz de nulitate invocat de reclamant şi a ajuns la concluzia că toate probele administrate în cauză, inclusiv cele după casarea cu trimitere spre rejudecare, nu dovedesc absenţa contraprestaţiei din partea cumpărătorului şi nici prezenţa unei cauze ilicite şi imorale de care să fi fost afectat respectivul contract.

În ce priveşte pretinderea faptului că preţul vânzării nu a fost remis de cumpărător vânzătorului, în mod judicios a reţinut curtea de apel că, în aplicarea prevederilor art. 1171-1173 C. civ., care stabilesc forţa probantă a înscrisului întocmit în formă autentică de către notarul public, reclamantul nu a izbutit să probeze că nu a primit suma de 320.000 euro consemnată de notar în contract. Se admite, aşa cum s-a susţinut şi prin motivele de recurs, că plata este un fapt juridic extrinsec şi poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, însă reclamantul nu a fost în măsură să facă proba contrară a ceea ce s-a stipulat ca fiind preţul contractului, potrivit dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ. "Cel ce face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească’’ cu toate că în cauză, la cererea sa, instanţa a dispus administrarea a mai multor probe. Înalta Curte nu are competenţa, în recurs, de a face o reapreciere a probelor administrate în fazele procesuale anterioare, aşa cum se tinde prin motivele de recurs (răspunsul pârâtei la interogatoriu, corespondenţa purtată de părţi cu notarul şi între acestea, depoziţiile de martori audiaţi în cauză) şi a le da o altă semnificaţie în scopul constatării incidenţei cauzelor de nulitate astfel cum au fost prefigurate, întrucât pe calea recursului, cale de atac de reformare, se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, părţile având la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.

Aceleaşi concluzii se pot deduce şi în ce priveşte cauza ilicită şi imorală de care se susţine că este afectat contractul, partea având posibilitatea de a aduce probe care să demonstreze că perfectarea respectivului contract nu s-a făcut în scopul primirii preţului şi al transferului proprietăţii, ci numai pentru menţinerea unei relaţii cu intimata pârâtă. Or, cum în mod corect a apreciat curtea de apel, reclamantul nu a fost în măsură să răstoarne prezumţia de valabilitate a cauzei stabilită de dispoziţiile art. 1236 C. civ., din conţinutul probelor administrate nerezultând că actul a fost încheiat numai cu scopul de a menţine starea de concubinaj a părţilor şi de a se încheia pe viitor o căsătorie cu pârâta.

Constatând că instanţa de apel a făcut o aplicare justă a prevederilor legale incidente speţei, necesare pentru verificarea incidenţei celor două cauze de nulitate a contractului şi că a oferit o motivare cuprinzătoare, de natură a asigura convingerea asupra propriului silogism logic prin care a ajuns la soluţia pronunţată, cât şi pentru realizarea controlului judiciar, Înalta Curte apreciază că nu sunt întrunite cerinţele cazurilor de casare stipulate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., motiv pentru care va respinge, ca nefondat, recursul, precum şi solicitarea recurentului de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentate de taxa judiciară de timbru.

În raport de soluţia dispusă se constată că recurentul se află în culpă procesuală, motiv pentru care, la cererea intimatei B., îl va obliga pe acesta la cheltuieli de judecată în sumă de 3.000 RON, reduse de la suma de 5000 RON, în temeiul dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere complexitatea redusă a pricinii, prestaţia avocatului şi faptul că pricina a avut un singur termen de judecată pe fond în şedinţă publică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 116 A din 8 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Obligă pe recurent la plata sumei de 3000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., către intimata B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 noiembrie 2019.