Alienation of associative pasture lands despite statutory prohibition; absolute nullity of contracts and coexistence of in-kind restitution with criminal civil liability damages

Şedinţa publică din data de 20 noiembrie 2019

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1527/02 septembrie 2010 pronunţată în dosarul x/2009, Judecătoria Ineu a anulat, ca insuficient timbrată, acţiunea formulată de reclamanţii A., B. şi C. împotriva pârâţilor Composesoratul Foştilor Colonişti din Ineu - Traian, D., E., F., G., H., I., J., BNP K. şi S.C. "L." S.R.L. Timişoara.

Prin decizia civilă nr. 2/R/11 ianuarie 2011, Tribunalul Arad, secţia civilă a admis recursul declarat de reclamanţi împotriva acestei sentinţe, pe care a casat-o, dispunând reînregistrarea cauzei la tribunal pentru competentă soluţionare.

Astfel investit, prin sentinţa civilă nr. 854/17 octombrie 2011, pronunţată în dosarul nr. x/2011, Tribunalul Arad, secţia civilă, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B. şi C. împotriva pârâţilor Composesoratul Foştilor Colonişti din Ineu, D., E., F., G., H., I., J., S.C. L. S.R.L. Timişoara şi Biroul Notarial Public K. astfel cum a fost precizată şi, în consecinţă:

A constatat nulitatea contractelor de schimb autentificate de BNP K. sub nr. 2524/19 august 2008, nr. 3252/23 octombrie 2008 şi nr. 805/26 martie 2009 şi nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate la acelaşi birou notarial sub nr. 2525/19 august 2008 şi nr. 3253/23 octombrie 2008.

A dispus restabilirea situaţiei anterioare în Cărţile Funciare 8863 Ineu, 8864 Ineu, 8865 Ineu, 9050 Ineu, 9051 Ineu şi 9054 Ineu privind dreptul de proprietate al Composesoratului Foştilor Colonişti din Ineu.

A respins acţiunea formulată de reclamanţi împotriva pârâţilor în ceea ce priveşte constatarea nulităţii absolute a încheierilor de carte funciară prin care au fost întabulate contractele sus-arătate, constatarea nulităţii procurilor speciale cu numerele 2523/19 august 2008, 3075/08 octombrie 2008 şi 590/03 mai 2009, autentificate la acelaşi birou notarial şi constatarea nulităţii Hotărârii Adunării Generale a membrilor composesori din 17 august 2008 luată în baza datelor conţinute de procesul-verbal întocmit la aceeaşi dată.

I-a obligat pe pârâţii D., E., F., G., H., I., J. şi S.C. L. S.R.L. Timişoara la plata către reclamanţi a cheltuielilor de judecată în sumă de câte 2354 RON.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată în şedinţa publică din 5 septembrie 2011, reclamanţii (membrii composesoratului pârât) au solicitat în contradictoriu cu pârâţii mai sus indicaţi:

1) constatarea nulităţii absolute a contractelor de schimb nr. 2524/19 august 2008, nr. 3252/23 octombrie 2008 şi nr. 805/26 martie 2009, autentificate de BNP M. şi, pe cale de consecinţă, anularea acestora;

2) constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare nr. 2525/19 august 2008 şi nr. 3253/23 octombrie 2008, autentificate de acelaşi birou notarial, şi, pe cale de consecinţă, anularea acestora ca acte subsecvente contractelor de schimb;

3) restabilirea situaţiei anterioare în cărţile funciare 8863 Ineu, 8864 Ineu, 8865 Ineu, 9050 Ineu, 9054 Ineu şi 9051 Ineu prin anularea menţiunilor cu privire la contractele de schimb şi la cele de vânzare-cumpărare;

4) constatarea nulităţii absolute a încheierilor de carte funciară nr. x, 6495, 6496, 6497, 6498, 6499 şi 6500 din 22 august 2008; nr. 8493, 8494, 8495, 8496, 8497, 8498, 8499 din 27 octombrie 2008 şi nr. 2486 din 30 martie 2009 ale OCPI Ineu;

5) constatarea nulităţii absolute a procurilor speciale nr. 2523/19 august 2008, nr. 3075/08 octombrie 2008 şi nr. 590/03 mai 2009, autentificate la BNP K., şi

6) constatarea nulităţii absolute a Hotărârii Adunării Generale a membrilor composesori dată în urma procesului-verbal încheiat la 17 august 2008, întrucât adunarea generală nu a fost legal constituită.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, instanţa a reţinut că pârâtul Composesoratul Foştilor Colonişti Ineu Traian a fost autorizat şi înscris în Registrul persoanelor juridice al Judecătoriei Ineu prin sentinţa civilă nr. 282/13 aprilie 2000, pronunţată în dosarul nr. x/2000.

La 18 aprilie 2008 a fost eliberat Titlul de proprietate nr. x pentru suprafaţa totală de 206 ha şi 1312 mp teren reprezentând păşune, proprietate a Composesoratului după reconstituire conform evidenţelor din cartea funciară.

La 1 octombrie 2008 s-a dispus înscrierea de modificări în actul constitutiv al composesoratului conform Hotărârii Adunării Generale din 29 septembrie 2008 privind componenţa comitetului de conducere, iar la 13 octombrie 2008, înscrierea de modificări conform Hotărârii Adunării Generale din 05 octombrie 2008 privind excluderea unor asociaţi şi aprobarea încheierii şi autentificării unui act notarial de schimb cu H. şi I. pentru imobile individualizate; ultima modificare a actelor constitutive a fost autorizată la 6 octombrie 2009 şi a privit componenţa Comitetului de conducere care de la acea dată şi până la data pronunţării hotărârii este următoarea: B. - preşedinte, A. - secretar, C. - administrator, N. - casier, O. - membru, P. - membru şi Q. - membru, conform Hotărârii Adunării Generale din 13 septembrie 2009.

La 17 octombrie 2008 a fost încheiat procesul-verbal al Adunării Generale extraordinare a membrilor composesori din care rezultă discutarea solicitării formulate de H. pentru cumpărarea sau concesionarea terenului proprietate a Composesoratului. În urma acestei întruniri nu a fost luată o hotărâre cu efecte de modificare a actelor de constituire, o parte a membrilor părăsind lucrările adunării "în semn de protest" faţă de intenţia exprimată de unii membri, aceea de vânzare a terenului în condiţiile prezentate de H..

La 19 august 2008, la sediul BNP M. a fost autentificat contractul de schimb intervenit între H., I. şi Composesoratul Foştilor Colonişti din Ineu-Traian, reprezentat prin mandatarii D., E., F. şi G., prin care din proprietatea Composesoratului a ieşit suprafaţa de 915.517 mp păşune şi a intrat cea de 11.520 mp, cu sultă în cuantum de 337.750 RON.

În aceeaşi zi, la acelaşi birou notarial a fost autentificat contractul de vânzare-cumpărare încheiat între H., I. şi S.C. L. S.R.L. pentru suprafaţa de 930.989 mp şi preţul de 214.127,47 euro.

La 23 octombrie 2008, la sediul aceluiaşi birou notarial, între aceleaşi părţi - coschimbaşi a intervenit un alt contract de schimb privind suprafaţa de 29 ha şi 719 mp pentru care composesoratul, prin aceiaşi mandatari, a primit o sultă în sumă de 352.500 RON.

La data de 26 martie 2009, între H. şi composesoratul reprezentat de aceiaşi mandatari a fost încheiat un ultim contract de schimb prin care a ieşit din proprietatea composesoratului suprafaţa de 60.000 mp şi a intrat cea de 799 mp, diferenţa fiind compensată prin sultă în cuantum de 25.000 RON.

La 18 octombrie 2009 şi 01 noiembrie 2009, a fost convocată adunarea generală a membrilor composesori pentru discutarea situaţiei composesoratului avându-se în vedere "periclitarea proprietăţii şi aducerea de mari prejudicii (...)"; fiind supusă analizei şi acţiunea civilă pe care reclamanţii au depus-o la Judecătoria Ineu pentru anularea actelor de schimb şi de vânzare-cumpărare; s-a votat în unanimitate continuarea acesteia de către reclamanţi (la acea dată membri composesori) şi au fost desemnaţi mandatarii care să reprezinte composesoratul, pe lângă membrii aflaţi în conducere conform Hotărârii nr. 2.

În şedinţa publică din 10 octombrie 2011, când au avut loc dezbaterile, în sala de judecată au fost prezenţi, pe lângă reclamanţi (care fac parte din comitetul de conducere) şi membrii composesori mandataţi Q. şi R., care şi-au exprimat acordul cu privire la admiterea acţiunii de anulare a actelor încheiate în frauda intereselor asociaţiei.

Actele juridice încheiate conform celor arătate au intrat în atenţia parchetului, iar, prin rezoluţia procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara din 15 martie 2011, au fost reluate cercetările faţă de notarul public K. (sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen.) şi faţă de D., E., F. şi G. (sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 289, 291, 215 şi 246 C. pen.).

În acest context şi având în vedere dispoziţiile art. 26-28 din Legea nr. 1/2000, modificată, raportat la dispoziţiile comune referitoare la condiţiile esenţiale pentru validitatea actului juridic civil (art. 948, art. 963 C. civ.), Tribunalul Arad a admis cererea de constatare a nulităţii contractelor.

Excepţiile invocate de pârâta S.C. L. S.R.L. au fost respinse, ca nefondate, instanţa soluţionând cauza, în ceea ce priveşte verificarea validităţii actelor juridice de schimb şi de vânzare-cumpărare, prin aplicarea principiului actului subsecvent care urmează soarta actului principal.

A mai constatat tribunalul că ambele excepţii ar fi fondate dacă aprecierile pârâtei cu privire la titularul dreptului de proprietate asupra terenului care a intrat în perimetrul composesoratului ar fi corecte, anume în situaţia în care dreptul de proprietate ar fi în exerciţiul exclusiv şi efectiv al persoanei juridice; or, dată fiind interpretarea dispoziţiilor legale mai sus arătate, această situaţie nu se regăseşte în sensul susţinut de pârâtă.

Astfel, eliberarea unui singur titlu de proprietate pentru forma asociativă a composesoratului nu echivalează cu încetarea dreptului de proprietate asupra terenului pe care îl au membrii composesori conform evidenţelor din cartea funciară care este anexată titlului. Dreptul acestor persoane există în forma coproprietăţii în indiviziune şi se exercită ca atare, composesoratul având doar un drept de administrare şi de exploatare prin decizia adunării generale şi în conformitate cu Statutul de organizare şi funcţionare.

Aşadar, calitatea procesuală activă a reclamantului B. este dată de calitatea sa de titular al dreptului de proprietate în cotă indiviză ce îi permite exercitarea acţiunii pentru apărarea acestuia, iar semnarea înscrisului prin care Composesoratul achiesează la acţiune este evident că nu reprezintă manifestarea voinţei proprii, ci a persoanei juridice pe care legal o reprezintă, după cum s-a reţinut şi din poziţia exprimată cu ocazia dezbaterilor de ceilalţi membri învestiţi de composesorat cu aceeaşi calitate, de reprezentare a intereselor sale.

În ceea ce priveşte contractele de schimb şi vânzare-cumpărare încheiate între pârâţi, instanţa a reţinut că au fost încheiate cu încălcarea dispoziţiilor imperative mai sus arătate din Legea nr. 1/2000, ceea ca atrage nulitatea lor, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, inclusiv prin efectuarea acestei operaţiuni în cărţile funciare în care au fost înscrise.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (6), membrilor formelor asociative aflaţi în indiviziune le este interzisă înstrăinarea propriilor cote-părţi unor persoane din afara acestora, iar potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, terenurile acestor forme asociative nu pot fi înstrăinate în nici un mod, în întregime sau în parte. De aceea, raportat la datele cauzei, atât contractele de schimb, cât şi cele de vânzare-cumpărare sunt nule, prin schimb terenul ieşind din patrimoniul proprietarului.

Norma arătată are caracter imperativ şi reprezintă o excepţie de la principiul liberei circulaţii a terenurilor prin acte de dispoziţie între persoane aflate în viaţă, astfel că membrii composesori nu pot înstrăina terenul aflat în indiviziune, acesta putând face doar obiectul unor acte cu titlu gratuit ori al unui legat, fiind obligatoriu să rămână în administrarea şi exploatarea composesoratului.

Susţinerea pârâtei S.C. L. S.R.L. privind ridicarea acestei interdicţii în urma abrogării art. 39 din Legea nr. 1/2000 a fost înlăturată de tribunal, care a reţinut că abrogarea a fost decisă strict cu privire la modalitatea de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor cu altă destinaţie decât forestiere şi de punere în posesie a titularilor asupra acestora, scopul fiind accelerarea procedurilor administrative şi judiciare, nicidecum modificarea regimului juridic al acestora.

A mai observat tribunalul că textul art. 28 trebuie coroborat cu cel al art. 26, fiind evident că se referă atât la organizarea administrării terenurilor forestiere, cât şi la terenurile care nu fac parte din acest fond, adică păşuni şi fâneţe care sunt proprietatea membrilor formelor asociative de obşti de moşneni sau răzeşi şi composesorate, aflaţi în devălmăşie sau indiviziune.

În ceea ce priveşte celelalte capete de cerere formulate de reclamanţi (constatarea nulităţii hotărârii adunării generale din 17 august 2009, a procurilor şi a încheierilor de carte funciară), tribunalul a apreciat că o analiză distinctă a lor nu mai este necesară, în condiţiile rezolvării capătului de cerere ce are consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, inclusiv în evidenţele de carte funciară.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii D., G., E., F. şi S.C. L. S.R.L..

Apelanţii - pârâţi D., G., E. şi F. au solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii lor procesuale pasive învederând, în esenţă, că nu au semnat în nume propriu contractele de schimb contestate, ci în exercitarea mandatului dat de composesorat şi în baza unor procuri autentificate; au solicitat schimbarea sentinţei şi respingerea cererii reclamanţilor, ca fiind promovată de persoane fără calitate procesuală activă şi fără mandat valabil; au arătat că dacă reclamantului B. i-ar fi fost afectată prin schimb cota de drept putea ataca hotărârea adunării generale; că reclamantul A. nici nu are calitatea de moştenitor al vechilor composesori; că titularul dreptului este Composesoratul, cel care a hotărât efectuarea schimbului, iar nu reclamanţii, aceştia neavând calitate de membri composesori, încheierea nr. 147/06 octombrie 2009 dată de Judecătoria Ineu în dosarul nr. x/2009 prin care reclamanţii s-au autodesemnat în conducerea Composesoratului confirmând o hotărâre adoptată prin fraudă.

Apelanta - pârâtă S.C. L. S.R.L. a solicitat schimbarea în tot a sentinţei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, în principal, ca introdusă de persoane fără calitate procesuală activă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

În motivare a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor B., A. şi C..

În susţinere a arătat că, în primă instanţă, a învederat că dreptul de proprietate a fost exercitat în contractele de schimb de către Composesorat ca parte contractantă astfel că, având în vedere că nu există identitate între reclamanţi şi titularul dreptului afirmat, aceştia nu au calitate procesuală activă.

Deşi prima instanţă a reţinut corect că titlul de proprietate a fost emis pe numele Composesoratului, a considerat că acest fapt nu echivalează cu încetarea dreptului de proprietate asupra terenului pe care îl au membrii composesori conform evidenţelor din cartea funciară anexată titlului, luând în considerare evidenţa de carte funciară anterioară emiterii titlului, deci anterior împroprietăririi composesoratului; or, actele de schimb s-au efectuat după împroprietărirea în baza legilor de restituire a terenurilor.

A mai arătat că, în contra celor reţinute de tribunal, la dosar nu există nici o dovadă privind un drept de proprietate în cotă indiviză pentru vreunul dintre reclamanţi, instanţa ignorând situaţia juridică a composesoratului (dovedită prin conexarea dosarelor de înfiinţare şi modificare a acestuia în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor) care a fost înfiinţat în baza prevederilor Legii nr. 1/2000, coroborate cu prevederile O.G. nr. 26/2000.

Composesoratul, a menţionat apelanta, a avut iniţial douăzeci şi patru de asociaţi, ulterior numărul lor s-a redus la douăzeci, aceştia fiind şi în prezent singurii membri composesori, reclamanţii nedeţinând această calitate. Astfel, înregistrarea lor ca membri în organele de conducere prin încheierea Judecătoriei Ineu nr. 417 din 06 octombrie 2009 nu le-a conferit calitatea de membri asociaţi sau composesori câtă vreme, pentru a dobândi această calitate, actul constitutiv trebuia modificat sub aspectul asociaţilor (nu al conducerii) şi o atare modificare nu este înregistrată în Registru; mai mult, numirea lor ca membri ai organelor de conducere s-a făcut în baza unei hotărâri luate de alte persoane decât membrii composesori înregistraţi, iar vechea conducere a fost reinstituită prin încheierea Judecătoriei Ineu nr. 100 din 07 februarie 2012.

A susţinut această apelantă că reclamanţii nu au probat caracterul absolut al nulităţii pe care au invocat-o, că persoanele interesate ce pot invoca nulitatea absolută a actului juridic sunt avânzii-cauză, iar reclamanţii nu au făcut dovada acestei calităţi; la baza încheierii celor trei contracte de schimb au stat procuri autentice prin care toţi membrii composesori înscrişi în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor au împuternicit cele patru persoane aflate la conducerea composesoratului la acel moment şi reinstituite să semneze aceste contracte în numele composesoratului; toţi membrii composesori şi-au dat acordul, în formă autentică, pentru schimb, iar reclamanţii nu sunt nici părţi în contractele de schimb şi nici membrii asociaţi ai Composesoratului.

A mai învederat această apelantă că reclamanţii nu au făcut dovada interesului - condiţie de exercitare a acţiunii civile, cu respectarea cerinţelor care impun să fie legitim, născut şi actual, personal şi direct, respectiv nu au făcut dovada drepturilor deţinute în composesorat cu referire la aceste terenuri.

Apelanta-pârâtă a reiterat susţinerile privind existenţa conflictului de interese rezultat din deţinerea de către B. atât a calităţii de reclamant, cât şi de membru al conducerii Composesoratului, calitate în care a exprimat poziţia acestuia de achiesare la acţiunea formulată şi a învederat că preluarea conducerii Composesoratului s-a realizat abuziv, că procesul-verbal în baza căruia s-a luat Hotărârea nr. 2 - avută în vedere de prima instanţă pentru a reţine inexistenţa conflictului - a fost semnat de persoane care nu sunt membri composesori, voinţa astfel exprimată fiind viciată fraudulos, mandatul nefiind dat sub semnătură legalizată conform art. 68 C. proc. civ., iar reclamanţii nu mai sunt la conducere, doar vechea conducere, reinstituită, poate exprima valabil poziţia Composesoratului.

În continuare, după ce a reiterat susţinerile din primă instanţă privitoare la inaplicabilitatea interdicţiei de înstrăinare prevăzută de art. 28 din Legea nr. 1/2000 (care se referă la terenurile forestiere, numai acestea fiind supuse interdicţiei), a arătat că, în extrasele de carte funciară depuse la dosar şi în contracte, terenurile sunt descrise ca "păşune" şi "teren neagricol"; că interdicţia instituită de art. 28 este o excepţie de la principiul liberei circulaţii a lucrurilor, fiind de strictă interpretare şi nu se poate extinde şi asupra altor terenuri pe care Composesoratul le-a dobândit prin reconstituirea dreptului de proprietate; că aceeaşi concluzie rezultă şi din aceea că anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, interdicţia viza, pe lângă terenurile forestiere, şi păşunile şi fâneţele, dar ulterior, la data încheierii contractelor, interdicţia nu mai exista, fiind clară intenţia legiuitorului de a reintroduce păşunile şi fâneţele în circuitul civil, numai protejarea fondului forestier fiind catalogată în continuare de interes public; că prima instanţă a respins aceste susţineri cu un argument de neînţeles (anume că abrogarea art. 39 a vizat exclusiv accelerarea procedurilor de restituire) şi cu un altul nefondat (că art. 28 trebuie coroborat cu art. 26 care se referă şi la păşuni şi fâneţe), câtă vreme, aşa cum legiuitorul a completat art. 26 cu noţiunile de păşuni şi fâneţe odată cu abrogarea art. 39, trebuia să completeze corespunzător şi art. 28 dacă intenţiona să menţină excluderea din circuitul civil a acestor două categorii de terenuri.

A învederat că prima instanţă nu a motivat respingerea argumentelor societăţii vizând excepţia consacrată prin principiul ocrotirii terţului subdobânditor de bună-credinţă şi cu titlu oneros al imobilelor şi a reiterat susţinerile din primă instanţă privitoare la această excepţie, la faptul că prezumţia de bună-credinţă nu a fost răsturnată de reclamanţi, la inexistenţa în cărţile funciare a vreunor menţiuni care să indice vreo problemă de înstrăinare a terenurilor (cu referire la art. 31 alin. (2) din Legea nr. 7/1996).

A mai arătat că reclamanţii au apreciat că reaua-credinţă rezultă din faptul că încheierea contractelor de vânzare a avut loc în aceeaşi zi cu contractele de schimb şi a observat că faptul că H. a încheiat în nume propriu contractele de schimb cu Composesoratul, obţinând terenuri pe care imediat le-a vândut pârâtei la preţ dublu faţă de sulta plătită Composesoratului, semnând contractele de vânzare, atât în nume personal în calitate de vânzător, cât şi în numele pârâtei în calitate de cumpărător; acest lucru evidenţiază reaua-credinţă a acestuia, nu a cumpărătoarei care a înţeles să facă o investiţie de aproximativ 400.000 euro şi a menţionat că, atunci când a realizat că H. şi-a executat mandatul în frauda intereselor sale, societatea i-a retras mandatul şi a încetat colaborarea cu acesta.

A mai arătat că în mod greşit a dispus tribunalul repunerea în situaţia anterioară câtă vreme, pe de o parte, o astfel de cerere este personală, a părţilor actului desfiinţat, fiind inadmisibilă când este formulată de terţi; pe de altă parte, nu este admisibilă o repunere parţială, adică numai în privinţa Composesoratului, fără a se dispune şi restituirea preţului.

Prin decizia civilă nr. 110/30 mai 2012 pronunţată în dosar nr. x/2011, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de pârâta S.C. L. S.R.L. şi a schimbat, în parte, sentinţa în sensul că a respins, în tot, acţiunea civilă formulată de reclamanţi; a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâţii D., G., E. şi F. împotriva aceleiaşi sentinţe.

Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut că, prin încheierea din 21 martie 2012, apelanţilor persoane fizice li s-a pus în vedere să timbreze apelul declarat cu 9.411,31 RON taxă de timbru şi 5 RON timbru judiciar. Apelantele - pârâte D. şi F. au fost prezente, luând personal cunoştinţă despre această obligaţie, iar apelanţii-pârâţi E. şi G. au fost citaţi pentru termenele următoare cu menţiunea timbrării apelului, sub sancţiunea anulării. Întrucât nu au dat curs acestei obligaţii decurgând din art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 şi din art. 3 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 32/1995, instanţa a pus în discuţie, din oficiu, excepţia netimbrării apelului şi a soluţionat în temeiul ei apelul astfel declarat.

În ceea ce priveşte apelul declarat de pârâta S.C. L. S.R.L. Timişoara, curtea de apel a reţinut că excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi a lipsei de interes a acestora în promovarea acţiunii sunt nefondate.

În acest sens, instanţa a avut în vedere că, dincolo de faptul că se solicită constatarea nulităţii absolute a unor acte juridice - acţiune la îndemâna tuturor celor care justifică un interes, iar nu numai părţilor contractante, reclamanţii justifică un interes (şi deci şi calitate procesuală activă) prin calitatea de membri composesori la momentul promovării acţiunii şi, pe de altă parte, prin hotărârea nr. 2/1 noiembrie 2009 a Adunării Generale prin care au fost mandataţi să reprezinte Composesoratul în prezentul dosar, la data respectivă făcând parte şi din conducerea Composesoratului; nu prezintă relevanţă sub aspectul calităţii procesuale faptul că pe parcursul judecăţii s-a schimbat de mai multe ori componenţa conducerii.

Instanţa de apel a apreciat, însă, că apelul societăţii este întemeiat în ceea ce priveşte modul în care a fost soluţionat fondul acţiunii reclamanţilor.

Astfel, prima instanţă a stabilit că, atât contractele de schimb dintre composesoratul pârât şi pârâţii H. şi I., cât şi contractele de vânzare-cumpărare dintre aceştia şi apelanta - pârâtă sunt nule absolut întrucât au fost încheiate cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 28 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 1/2000, care instituie o interdicţie de înstrăinare.

Or, această interdicţie vizează doar terenurile forestiere din proprietatea formelor asociative (cum este şi Composesoratul), din art. 28 şi din întregul capitol 3 al Legii nr. 1/2000 rezultând că sunt avute în vedere terenurile forestiere, în vreme ce obiect al contractelor contestate au fost păşuni, care nu sunt supuse acestei interdicţii. Chiar dacă în forma iniţială Legea nr. 1/2000 prevedea prin art. 39 că interdicţia de înstrăinare vizează şi păşunile şi fâneţele, norma a fost abrogată prin Legea nr. 247/2005, anterior încheierii în anul 2008 a contractelor, astfel că nu se poate reţine, ca motiv de nulitate absolută, cauza ilicită la încheierea lor.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte contractele de vânzare-cumpărare, trebuie reţinută şi prezumţia de bună-credinţă a pârâtei cumpărătoare, prezumţie care nu a fost răsturnată prin probele administrate de reclamanţi.

Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanţii C., A. şi B. şi pârâta S.C. L. S.R.L. Timişoara.

Prin decizia nr. 3408/22 octombrie 2013 pronunţată în dosarul nr. x/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile, a casat decizia recurată şi a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, reţinând următoarele:

Criticile reclamanţilor - întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 5 - 9 C. proc. civ. - au vizat, în esenţă, faptul că instanţa de apel a pronunţat decizia printr-o greşită interpretare a probelor de la dosar şi nu a ţinut cont de acestea.

Astfel, curtea de apel nu a observat că Adunarea Generală prin care s-a hotărât vânzarea terenurilor din categoria de folosinţă păşune nu a fost statutară, câtă vreme mai mulţi membri composesori nu au fost prezenţi, iar persoanele care au participat şi au votat nu erau membrii composesoratului, motiv pentru care, atât hotărârea emisă în baza acestei adunări, cât şi procesul-verbal încheiat, sunt ilegale pentru neîntrunirea cvorumului necesar, şi pentru că în procesul-verbal s-a menţionat că s-a hotărât vânzarea unui teren din categoria de folosinţă păşune către terţi, încălcându-se astfel prevederile statutare şi legale în vigoare la acea dată.

De aceea, au apreciat recurenţii-reclamanţi, procurile speciale eliberate de BNP K. sunt nule, iar contractele de schimb astfel întocmite sunt, de asemenea, nule având în vedere că prin procesul-verbal s-a hotărât vânzarea unei suprafeţe de teren însă, în realitate, s-a efectuat schimbul asupra unei suprafeţe mult mai mari; pe cale de consecinţă, sunt nule absolut şi contractele de vânzare-cumpărare încheiate între pârâţi cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 28 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 1/2000 care instituie interdicţia de înstrăinare sub orice formă, la fel şi înscrierile şi încheierile de carte funciară ulterioare.

Pe calea recursului, pârâta S.C. L. S.R.L. a solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea deciziei în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi a excepţiei lipsei de interes a reclamanţilor şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii. Pârâta a învederat că instanţa de apel a soluţionat greşit aceste excepţii, având în vedere că reclamanţii nu au deţinut în nici un moment de la înfiinţarea composesoratului, până în prezent, calitatea legală de membri composesori conform evidenţelor din Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor astfel că, din această perspectivă, nu pot justifica un interes pentru promovarea prezentei cereri.

Analizând criticile reclamanţilor, Înalta Curte a constatat că sunt fondate şi a admis recursul acestora; în vederea asigurării unei judecăţi unitare a cauzei, pentru o bună administrare a justiţiei, a admis şi recursul declarat declarat de pârâtă.

Dintre motivele de recurs invocate de reclamanţi, Înalta Curte l-a găsit întemeiat pe cel prevăzut de pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., reţinând din considerentele deciziei atacate că, pentru a-şi forma convingerea în sensul soluţiei pronunţate, curtea de apel nu a făcut o analiză judicioasă şi coroborată a întregului material probator administrat în cauză.

Astfel, instanţa de apel nu a soluţionat toate capetele de cerere formulate de reclamanţi prin acţiunea introductivă, respectiv constatarea nulităţii hotărârii adunării generale din 17 august 2009, a procurilor şi a încheierilor de carte funciară, având în vedere că prima instanţă a considerat că, în condiţiile rezolvării primului capăt de cerere, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară (inclusiv în evidenţele cărţilor funciare), o analiză distinctă a acestor cereri nu mai era necesară, rămânând fără obiect.

În acelaşi context, instanţa de recurs a reţinut că nu au fost cercetate toate aspectele deduse judecăţii referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 1/2000 pentru a se putea verifica dacă a existat o cauză ilicită la încheierea acestor acte juridice ca motiv de nulitate absolută şi că prezumţia de bună-credinţă a pârâtei cumpărătoare nu a fost suficient probată în cauza de faţă.

Astfel, a concluzionat instanţa de recurs, că în virtutea caracterului devolutiv al apelului, se impune completarea probatoriului administrat întrucât din considerentele deciziei se constată că soluţia de admitere a apelului pârâtei şi de schimbare, în parte, a sentinţei cu consecinţa respingerii acţiunii reclamanţilor nu este susţinută de probele din dosar, acestea urmând a fi analizate şi din perspectiva dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Timişoara la data 04 august 2009, sub nr. dosar x/2011

Pentru termenul de judecată din 19 iunie 2014, apelanta S.C. L. S.R.L. a depus la dosar note de şedinţă pe calea cărora a arătat că, urmare deciziei de casare, înţelege să invoce prescripţia dreptului reclamanţilor la contestarea hotărârii adunării generale din 17 august 2008, cu motivarea că termenul prevăzut de art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000 a fost depăşit, şi a solicitat examinarea cu precădere a excepţiilor lipsei calităţii procesuale şi a lipsei de interes a reclamanţilor, cu consecinţa admiterii apelului şi, în principal, respingerea cererii ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

Prin notele de şedinţă din 19 septembrie 2014, apelanţii D., G., E. şi F. au solicitat, faţă de considerentele deciziei de casare, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi respingerea acţiunii introductive ca fiind introdusă de persoane fără calitate procesuală activă, admiterea excepţiei tardivităţii cererii de constatare a nulităţii absolute a Hotărârii Adunării Generale din 17 august 2008 şi admiterea apelului declarat de S.C. L. S.R.L., cu consecinţa modificării sentinţei apelate în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor .

Prin încheierea din 27 noiembrie 2014, instanţa de apel a dispus suspendarea judecării apelurilor în baza art. 244 alin. (1) C. proc. civ., până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2014 instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie.

Prin decizia nr. 1983/06 octombrie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de apelanta S.C. L. S.R.L. şi a respins cererea de suspendare a judecăţii apelurilor.

Prin încheierea din 13 septembrie 2016, instanţa de apel, în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a respins cererea formulată de intimatul K. privind suspendarea judecăţii apelurilor până la soluţionarea dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Ineu şi, în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata până la soluţionarea cauzei penale ce formează obiectul dosarului penal nr. x/2016

Cauza a fost repusă pe rol pentru termenul de judecată din 10 octombrie 2018, părţile confirmând încetarea cauzei de suspendare ca urmare a soluţionării definitive a dosarului penal prin decizia penală nr. 47/A/01 martie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru acest termen, apelanta S.C. L. S.R.L. a depus la dosar note de şedinţă pe calea cărora a învederat că, urmare a modului de soluţionare a cauzei penale, alături de excepţiile invocate prin apel (lipsa calităţii procesuale active, lipsa de interes şi inadmisibilitatea cererii de repunere în situaţia anterioară) înţelege să invoce următoarele noi excepţii:

1. Excepţia inadmisibilităţii petitului de repunere în situaţia anterioară încheierii contractelor.

Sub acest aspect, după ce a reluat susţinerile din apel privind inadmisibilitatea acestei cereri, apelanta a susţinut că din modul de soluţionare a cauzei penale rezultă o nouă situaţie de inadmisibilitate derivând din aceea că pârâtul composesorat este deja repus în situaţia anterioară înstrăinării terenurilor prin hotărârea penală definitivă în temeiul răspunderii civile delictuale, prejudiciul cauzat de încheierea contractelor de înstrăinare a terenurilor fiind reparat prin echivalent.

Astfel, în cauza penală nr. 630/59/2016, Composesoratul s-a constituit parte civilă şi a solicitat obligarea inculpaţilor la plata sumei de 212.138 euro, reprezentând diferenţa dintre sulta pe care a încasat-o în baza contractelor de schimb şi preţul achitat de societatea L. în baza contractelor de vânzare subsecvente. Cu toate că avea posibilitatea să solicite în dosarul penal repararea în natură a prejudiciului prin anularea contractelor şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, Composesoratul a solicitat repararea prin echivalent, apreciind astfel că valoarea reală a terenurilor înstrăinate din patrimoniul său este dată de preţul plătit de societatea L. şi nu de sulta inferioară primită de acesta.

Cererea de constituire de parte civilă a fost admisă prin sentinţa penală nr. 353/PI/05 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă, hotărâre care menţionează expres că îi obligă pe inculpaţi să plătească părţii civile echivalentul în RON a sumei de 212.138 euro, reprezentând diferenţă valoare terenuri înstrăinate, astfel că s-a stabilit cu putere de lucru judecat obligaţia inculpaţilor de a plăti Composesoratului, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin înstrăinarea terenurilor, această sumă.

Cum acţiunea civilă în procesul penal se judecă în baza legii civile şi a răspunderii civile delictuale, temeiul juridic al obligării la plata acestei sume către composesorat este răspunderea civilă delictuală a inculpaţilor care are ca finalitate repunerea victimei faptei ilicite în situaţia anterioară comiterii acesteia, iar prin admiterea acţiunii prejudiciul cauzat composesoratului a fost reparat prin echivalent, acesta fiind repus în situaţia anterioară înstrăinării terenurilor în baza opţiunii exprimate, în patrimoniul său intrând contravaloarea terenurilor înstrăinate.

Or, cum composesoratul este, astfel, repus în situaţia anterioară înstrăinării, este evident că instanţa civilă nu mai poate restabili o situaţie care este deja restabilită, fiind nerelevant că instanţa penală a dispus restabilirea situaţiei anterioare în temeiul răspunderii civile delictuale, iar în prezenta cauză se solicită restabilirea situaţiei anterioare în temeiul nulităţii; dacă instanţa ar dispune restabilirea situaţiei anterioare în temeiul efectelor nulităţii, s-ar crea o îmbogăţire nejustificată a composesoratului, în patrimoniul căruia ar coexista atât terenurile înstrăinate, cât şi contravaloarea acestora (suma de 212.138 euro), în condiţiile în care restabilirea situaţiei anterioare (atât în cazul nulităţii, cât şi al răspunderii delictuale) nu ar putea aduce o parte într-o situaţie mai câştigată decât exact situaţia anterioară avută.

Astfel, cererea reclamanţilor de repunere în situaţia anterioară este inadmisibilă şi pentru că este contrară voinţei părţii actului (composesoratul) care a optat irevocabil în cauza penală pentru repararea prin echivalent a prejudiciului cauzat de pierderea proprietăţii terenurilor.

2. Excepţia lipsei de interes a petitului de constatare a nulităţii contractelor de schimb şi contractelor de vânzare subsecvente faţă de inadmisibilitatea petitului de repunere în situaţia anterioară.

Sub acest aspect s-a susţinut că repunerea în situaţia anterioară încheierii actului constatat nul reprezintă un efect al nulităţii şi, în plan practic, reprezintă scopul intrinsec al cererii de constatare a nulităţii actului deoarece, în absenţa repunerii în situaţia anterioară, nulitatea nu are nici o aplicaţie practică, anume nu şi-ar atinge finalitatea.

Interesul - condiţie de exercitare a acţiunii civile - este reprezentat de folosul practic urmărit de reclamant, astfel că dacă activitatea judiciară nu-i poate procura un interes practic, cererea sa va fi respinsă pentru lipsa acestei cerinţe; or, faţă de inadmisibilitatea cererii de repunere a părţilor în situaţia anterioară mai sus susţinută este evident că cererea de constatare a nulităţii contractelor şi a actelor care au stat la baza încheierii acestora apare ca fiind lipsită de interes.

Urmare a depunerii la dosar a certificatului de deces al reclamantului S., a cererilor părţilor şi a dovezilor administrate, în cauză au fost introduşi moştenitorii acestuia, T. şi U..

Prin decizia nr. 103 din 08 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara a fost respins apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. L. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 854/17 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2011.

A fost anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâţii D., G., E. şi F. împotriva aceleiaşi hotărâri.

A fost obligată apelanta-pârâtă S.C. L. S.R.L. la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 8210,5 RON şi către intimatul-pârât Composesoratul Foştilor Colonişti din Ineu - Traian a sumei de 3000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Au fost obligaţi apelanţii-pârâţi D., G., E. şi F. la plata către intimatul-reclamant A. a câte 2052,6 RON fiecare şi către pârâtul intimat Composesoratul Foştilor Colonişti din Ineu - Traian a câte 750 RON fiecare cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că prin decizia civilă nr. 110/30 mai 2012, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în primul ciclu procesual, apelul declarat de pârâţii D., G., E. şi F. a fost anulat ca netimbrat cu motivarea că, deşi li s-a pus în vedere să achite taxele datorate sub sancţiunea anulării, aceşti apelanţi nu s-au conformat.

Având în vedere că apelanţii-pârâţi nu şi-au îndeplinit obligaţia de timbrare şi nici nu au declarat recurs împotriva deciziei sus-menţionate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 149/1997, instanţa de apel a anulat, ca netimbrat, apelul astfel declarat împotriva sentinţei Tribunalului Arad.

În ceea ce priveşte apelul societăţii pârâte, curtea de apel a reţinut cu titlu prealabil că, prin decizia de casare nr. 3408/22 octombrie 2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând criticile formulate de reclamanţi, a constatat că acestea sunt fondate, iar în vederea asigurării unei judecăţi unitare a cauzei, pentru o bună administrare a justiţiei, a admis şi recursul declarat de pârâta S.C. L. S.R.L. Timişoara. În plus, a reţinut că nu au fost cercetate toate aspectele deduse judecăţii referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 1/2000.

Constatând că Înalta Curte a admis recursul reclamanţilor cu motivarea că instanţa de apel nu a soluţionat toate capetele de cerere formulate de aceştia şi nici nu a cercetat toate aspectele referitoare la aplicarea dispoziţiilor legale pe care aceiaşi reclamanţi le-au dedus judecăţii, curtea de apel a apreciat că Înalta Curte le-a recunoscut acestora calitatea procesuală şi interesul în promovarea acţiunii, câtă vreme recursul pârâtei care a vizat exclusiv soluţionarea prin decizia casată a acestor excepţii (şi pe calea căruia aceasta a solicitat respingerea acţiunii introductive ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală şi fără interes) a fost admis doar ca o consecinţă a admiterii a celui declarat de reclamanţi.

Pentru acest motiv, curtea de apel a arătat că susţinerile societăţii apelante privind soluţia dată de Tribunalul Arad acestor excepţii sunt nefondate; dar, chiar şi dacă s-ar aprecia că o validare implicită a calităţii şi interesului reclamanţilor nu ar putea fi reţinută, aceste critici ale apelantei nu ar putea fi primite.

Astfel, în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, societatea apelantă a arătat că, prin întâmpinarea depusă în dosarul Tribunalului Arad, a învederat că dreptul de proprietate asupra terenurilor care au făcut obiectul contractelor a căror anulare se cere a fost exercitat de Composesorat, acesta şi nu reclamanţii fiind parte în contracte, iar în susţinerea excepţiei lipsei de interes a arătat pe calea notelor scrise, depuse pentru termenul de judecată din 10 octombrie 2011, că reclamanţii nu au făcut dovada interesului, cu atât mai mult cu cât au acceptat banii primiţi de Composesorat ca urmare a înstrăinării terenurilor, care au fost distribuiţi către membrii composesori.

A reţinut instanţa de apel că prima instanţă a avut în vedere aceste susţineri ale pârâtei pentru a respinge excepţiile astfel invocate, iar criticile privind soluţia de respingere a acestora urmează a fi examinate în aceleaşi limite, nefiind necesar a fi examinate împrejurările evocate în primă instanţă ulterior închiderii dezbaterilor asupra fondului (care în mod legal nu au fost avute în vedere la pronunţare) şi reluate pe calea apelului; de asemenea, nu se impun a fi examinate chestiunile invocate pentru prima oară în apel, cu încălcarea dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, s-a reţinut că reclamanţii au solicitat şi constatarea nulităţii absolute a contractelor menţionate, cerere care le conferă calitate procesuală activă în cauză, chiar dacă nu au fost personal părţi în acele contracte.

Apoi, Composesoratul cocontractant a fost autorizat prin sentinţa civilă nr. 282/13 aprilie 2000, pronunţată de Judecătoria Ineu în dosarul nr. x/2000, în baza art. 28 din Legea nr. 1/2000 şi a Legii nr. 21/1924 având ca scop şi obiect de activitate declarat luarea în posesie, organizarea administrării şi exploatării terenurilor aflate în proprietatea devălmaşă a membrilor asociaţi, iar cererea de reconstituire a dreptului de proprietate în numele composesoratului a fost însoţită de un "Tabelul nominal cuprinzând foştii membri ai formelor asociative, composesorate… şi moştenitorii acestora care au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenuri agricole, păşuni şi fâneţe, potrivit art. 39 din Legii nr. 1/2000", astfel că şi din această perspectivă reclamanţii au calitatea de a invoca nulitatea absolută a unor acte susţinut a fi prejudiciabile pentru codevălmaşi şi au şi interesul de a solicita lăsarea fără efecte a actelor ce ar aduce atingere propriului drept de proprietate, astfel exercitat.

Susţinerile apelantei privind lipsa de interes ce ar decurge din faptul că reclamanţii ar fi acceptat banii primiţi de composesorat ca urmare a înstrăinării terenurilor nu au fost primite, instanţa constatând că din probele administrate nu rezultă că aceştia ar fi încasat vreo sumă de bani care să reprezinte echivalentul părţii lor de drept.

A remarcat instanţa de apel că, susţinând lipsa de interes a reclamanţilor, apelanta-pârâtă învederează că aceştia au încasat banii în calitate de membri composesori dar, pe de altă parte, le neagă această calitate pentru a argumenta excepţia lipsei calităţii procesuale active a aceloraşi reclamanţi.

În continuare, instanţa de apel a reţinut că susţinerile din apel privind dubla calitate a lui B. (de reclamant şi de membru al conducerii Composesoratului) sunt nerelevante ca temeiuri de schimbare a sentinţei, câtă vreme prima instanţă nu a validat vreo eventuală achiesare a composesoratului la acţiunea formulată.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, curtea de apel a constatat, în prealabil, că prin decizia de casare, examinând recursul reclamanţilor, Înalta Curte a statuat că prin decizia dată în apel în primul ciclu procesual "… nu au fost cercetate toate aspectele deduse judecăţii referitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 1/2000, pentru a se putea verifica dacă a existat o cauză ilicită la încheierea acestor acte juridice, ca motiv de nulitate absolută şi, de asemenea, prezumţia de bună-credinţă a pârâtei cumpărătoare nu a fost suficient probată în cauza de faţă".

Cu referire la fondul cererii de chemare în judecată, instanţa de apel a reţinut că reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute a contractelor, cu consecinţa restabilirii situaţiei anterioare de carte funciară, invocând că terenurile care au făcut obiectul schimbului şi vânzării erau în proprietatea Composesoratului astfel că, faţă de prevederile art. 28 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 1/2000, nu puteau fi înstrăinate precum şi faptul că, aducând critici soluţiei prin care prima instanţă a validat aceste susţineri, apelanta-pârâtă a susţinut inaplicabilitatea în cazul terenurilor în litigiu a interdicţiei prevăzute de art. 28 din Legea nr. 1/2000 care ar viza doar terenurile forestiere.

Aceste susţineri au fost găsite nefondate de instanţa de apel pentru următoarele considerente:

Astfel, corespunde realităţii că în perioada încheierii contractelor a căror anulare se cere, forma art. 28 din Legea nr. 1/2000 era următoarea:

"(1) În vederea organizării administrării terenurilor forestiere prevăzute la art. 26 din prezenta lege şi a determinării responsabilităţilor cu privire la administrarea lor, persoanele îndreptăţite se vor reorganiza, în baza acestei legi, în formele asociative iniţiale. (2) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi un comitet ad-hoc va solicita judecătoriei în a cărei rază teritorială sunt situate terenurile recunoaşterea formelor asociative de administrare şi de exploatare a terenurilor forestiere. (3) Comitetul ad-hoc va prezenta judecătoriei, o dată cu cererea, un statut în formă autentică sau certificată de avocat, în care se vor stabili structura acestora, organele de conducere, modul de administrare a terenurilor forestiere, în condiţiile legii, drepturile şi obligaţiile membrilor, răspunderi, sancţiuni, modul de dizolvare, precum şi alte prevederi specifice. (4) Prin hotărâre judecătorească formele asociative de administrare în comun, constituite în condiţiile şi cu respectarea regimului silvic prevăzut de lege, redobândesc calitatea de persoană juridică. Hotărârea judecătorească va fi înscrisă într-un registru special ţinut de judecătorie. (5) Suprafeţele forestiere aflate în proprietate comună, conform naturii acestora, rămân în proprietate indiviză pe toată durata existenţei lor. (6) Membrii formelor asociative aflaţi în devălmăşie sau indiviziune nu pot înstrăina propriile cote-părţi unor persoane din afara acestora. (7) Terenurile acestor forme asociative nu pot fi înstrăinate în nici un mod, în întregime sau în parte. (8) În cazul dizolvării formelor asociative proprietatea indiviză a acestora va trece în proprietatea publică a consiliilor locale în raza cărora se află terenurile respective.

La acelaşi moment, dispoziţiile art. 39 alin. (1) din aceeaşi lege care dispuneau în sensul că "Prevederile art. 26 - 28 se aplică în mod corespunzător şi în cazul păşunilor şi fâneţelor ce au aparţinut formelor asociative care au deţinut astfel de terenuri" nu mai erau în fiinţă, fiind abrogate prin Legea nr. 247/2005.

Însă, anterior abrogării acestei norme, art. 26-28 din Legea nr. 1/2000 vizau exclusiv terenurile cu vegetaţie forestieră, relevante din perspectiva litigiului de faţă fiind următoarele prevederi:

"(1) Foştilor membri ai formelor asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră, composesorate… precum şi moştenitorilor lor, care au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate în baza art. 46 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, li se va elibera un singur titlu de proprietate… (2^1) În cazul în care forma asociativă a fost în devălmăşie, fără specificarea cotei-părţi pentru fiecare asociat deposedat, suprafaţa ce se restituie se stabileşte în cote-părţi egale…"(art. 26); "(1) În vederea administrării şi gospodăririi terenurilor forestiere prevăzute la art. 26, membrii formelor asociative…sau moştenitorii acestora se vor constitui într-o asociaţie autorizată de către judecătorie, potrivit legii… (5) Suprafeţele forestiere aflate în proprietate comună rămân în proprietate indiviză pe toată durata existenţei asociaţiei. (6) În cazul dizolvării formei asociative suprafeţele de teren forestier respective revin în proprietatea statului şi în folosinţa consiliului local respectiv. (7) În situaţia în care nu vor exista moştenitori legali ai membrilor formelor asociative înfiinţate în conformitate cu prevederile prezentei legi cotele aferente acestora trec în proprietatea statului şi în folosinţa consiliului local respectiv. (8) Membrii formelor asociative nu pot înstrăina propriile cote-părţi unor persoane din afara acestora" (art. 28).

Prin dispoziţiile mai sus-arătate ale art. 39 alin. (1) din lege (în vigoare la acel moment), păşunilor şi fâneţelor care au aparţinut formelor asociative li se stabilea acelaşi regim juridic sub aspectul reconstituirii dreptului de proprietate, al administrării şi al calificării membrilor acestor forme.

Abrogarea acestei norme nu a fost, însă, singura modificare adusă Legii nr. 1/2000 de Legea nr. 247/2005, modificate fiind şi articolele 26 şi 28 care au ajuns să prevadă (cu relevanţă în cauză) că "(1) Formelor asociative de proprietate asupra terenurilor cu vegetaţie forestieră, păşunilor şi fâneţelor, obşti de moşneni în devălmăşie, obşti răzeşeşti nedivizate, composesorate, obşti de cumpărare, păduri grănicereşti, păduri urbariale, comune politice, cooperative, alte comunităţi şi forme asociative cu diferite denumiri, li se va elibera un singur titlu de proprietate…" (art. 26) şi că "(6) Membrii formelor asociative aflaţi în devălmăşie sau indiviziune nu pot înstrăina propriile cote-părţi unor persoane din afara acestora. (7) Terenurile acestor forme asociative nu pot fi înstrăinate în nici un mod, în întregime sau în parte" (art. 28), dispoziţiile fiind aceleaşi şi în perioada încheierii contractelor contestate de reclamanţi.

Din coroborarea acestor prevederi rezultă că terenurile cu vegetaţie forestieră, păşunile şi fâneţele aparţinând (şi) composesoratelor nu pot fi înstrăinate, interdicţia vizând toate aceste categorii de terenuri şi nu doar pe cele forestiere, cum a susţinut apelanta.

Este adevărat că articolele 26 şi 28 se regăsesc în Capitolului 3 din Legea nr. 1/2000 intitulat "Retrocedarea terenurilor forestiere", însă această împrejurare nu are drept consecinţă excluderea terenurilor în litigiu de la aplicarea interdicţiei de înstrăinare arătată, ci este o chestiune de tehnică legislativă determinată de faptul că, abrogând art. 39 din Legea nr. 1/2000 care asimila regimul juridic al păşunilor şi fâneţelor celui stabilit de capitolul 3 (care, la acel moment, viza doar situaţia terenurilor forestiere), legiuitorul a modificat în sensul arătat art. 26 (incluzând aici şi păşunile şi fâneţele) şi art. 28 (interzicând înstrăinările terenurilor formelor asociative fără a distinge după categoria de folosinţă), consecinţa fiind aceea că şi regimul păşunilor şi fâneţelor aparţinând acestor forme privitor la retrocedare şi interdicţii a ajuns să fie reglementat în acelaşi capitol a cărui denumire a rămas neschimbată.

În ceea ce priveşte buna sa credinţă la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare susţinută de apelanta-pârâtă, instanţa de apel a reţinut că prin decizia de casare, Înalta Curte a arătat că "prezumţia de bună-credinţă a pârâtei cumpărătoare nu a fost suficient probată în cauza de faţă. Astfel, în virtutea caracterului devolutiv al apelului, în speţă se impune completarea probatoriului administrat, întrucât din considerentele deciziei pronunţate se constată că soluţia de admitere a apelului pârâtei şi de schimbare în parte a sentinţei, cu consecinţa respingerii acţiunii reclamanţilor, nu este susţinută de probele din dosar, acestea urmând a fi analizate şi din perspectiva dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ..".

Raportând aceste considerente la prevederile art. 1899 alin. (2) C. civ. (potrivit cărora "Buna-credinţă se presupune totdeauna şi sarcina probei cade asupra celui ce aleagă rea-credinţă") curtea de apel a conchis, în esenţă, că, în aprecierea instanţei de recurs, reclamanţii au făcut în primă instanţă dovada contrară prezumţiei astfel instituite, iar în rejudecare apelanta este ţinută, la rândul său, să dovedească în condiţiile art. 1169 C. civ. că, în contra celor rezultate din susţinerile şi probele administrate de reclamanţi, prezumţia operează, totuşi, în favoarea sa.

Or, susţinerile apelantei privitoare la atitudinea sa la încheierea contractelor nu pot fi reţinute, deoarece, în rejudecare, aceasta nu a solicitat administrarea de probe suplimentare, altele decât cele aflate la dosar (cu observaţia vizând referirile la statuările sentinţei penale nr. 353/PI/05 mai 2017), iar administrarea din oficiu a altora nu a fost apreciată de instanţă ca fiind necesară pentru legala soluţionare a cauzei.

Astfel, afirmarea bunei-credinţe la încheierea contractelor având ca obiect terenuri pe care legea le excludea de la înstrăinare echivalează cu invocarea de către apelantă în favoarea sa a necunoaşterii legii.

Apoi, contractele de vânzare-cumpărare au fost încheiate de cumpărătoarea apelantă prin "reprezentant şi împuternicit" H. şi vânzătorul H. în aceeaşi zi în care acesta dobândise prin contracte de schimb încheiate (cu încălcarea interdicţiei de înstrăinare arătată), cu Composesoratul, proprietatea asupra terenurilor pe care le-a înstrăinat apelantei pe care a reprezentat-o, terenurile acceptate în schimb de composesorat fiind dobândite de H. pentru un preţ extrem de modest.

Or, împuternicindu-l pe pârâtul H. să cumpere în numele şi pe seama sa terenuri care erau excluse de la vânzare, apelanta nu poate invoca în favoarea sa prezumţia instituită de art. 1899 alin. (2) C. civ.. Aceasta, pentru că în condiţiile în care apelanta înseşi a evocat apartenenţa sa la un grup de firme cu experienţă îndelungată în domeniul producţiei agricole, intenţia practicării agriculturii pe scară largă şi cu seriozitate şi cuantumul preţului achitat, ea nu poate susţine că nu a cunoscut că propriul reprezentant urmează să achiziţioneze pentru ea terenuri (excluse de la vânzare) în proprietatea cărora intrase în condiţiile arătate.

Apoi, prin aceeaşi întâmpinare şi tot în susţinerea bunei sale credinţe, apelanta a arătat că H. a fost un simplu reprezentant convenţional, împuternicit doar să cumpere terenuri pentru societate şi nu unul dintre administratorii acesteia.

Sub acest aspect, instanţa de apel a apreciat că, tocmai pentru că împuternicitul era o persoană practic străină de administrarea şi coordonarea activităţii societăţii, apelanta nu poate susţine că detaliile operaţiunilor juridice ce urmau să fie efectuate de împuternicit în vederea dobândirii pentru ea a unei suprafeţe semnificative de teren al cărui preţ urma să fie şi el semnificativ nu au fost cunoscute de reprezentaţii legali ai societăţii.

Având în vedere starea de fapt astfel reţinută cu privire la modul în care s-a procedat la încheierea contractelor, este indiferent că apelanta a dobândit proprietatea terenurilor prin acte încheiate de notarul public la un moment la care în cartea funciară a imobilelor interdicţia legală de înstrăinare ori altă menţiune nu ar fi fost notată în cartea funciară.

Nu a fost primită nici susţinerea aceleiaşi apelante în sensul că, după ce ar fi realizat că împuternicitul şi-a îndeplinit mandatul în frauda intereselor sale, la finele anului 2008 acest mandat a fost retras, întrucât vizează împrejurări ulterioare încheierii contractelor, iar condiţia bunei-credinţe este cerută la momentul încheierii contractelor.

Având în vedere aceste considerente, curtea de apel a găsit fondate susţinerile reclamanţilor privind cauza ilicită în sensul art. 968 C. civ. a contractelor de schimb încheiate de Composesoratul pârât care, în schimbul terenurilor ce nu puteau fi înstrăinate, a primit terenuri practic inutile acestuia prin raportare la scopul înfiinţării şi la obiectul de activitate, şi încheierea cu rea-credinţă a contractelor de vânzare-cumpărare; s-a arătat, de asemenea, că aceste considerente constituie argumente suplimentare în favoarea reţinerii calităţii procesuale active şi a interesului reclamanţilor în promovarea cererii de chemare în judecată, astfel că în mod corect a constatat tribunalul nulitatea absolută a acestor contracte.

În ceea ce priveşte restabilirea situaţiei anterioare încheierii contractelor, instanţa de apel a constatat că, pe calea apelului, apelanta-pârâtă a criticat această dispoziţie a primei instanţe cu motivarea că, pe de o parte, o astfel de cerere este personală şi aparţine părţilor actului desfiinţat, fiind inadmisibilă când este formulată de terţi şi, pe de altă parte, că nu este admisibilă o repunere parţială doar în privinţa composesoratului, fără a se dispune şi restituirea preţului.

După repunerea cauzei pe rol, apelanta a arătat că, urmare soluţionării dosarului penal nr. x/2016, prin sentinţa penală nr. 353/PI/05 mai 2017 a Curţii de Apel Timişoara, rămasă definitivă, înţelege să invoce suplimentar excepţia inadmisibilităţii petitului de repunere în situaţia anterioară încheierii contractelor şi excepţia lipsei de interes a petitului de constatare a nulităţii contractelor de schimb şi de vânzare subsecvente faţă de inadmisibilitatea petitului de repunere în situaţia anterioară.

Curtea de apel a arătat că dincolo de împrejurarea că, deşi denumite excepţii, aceste susţineri au natura unor apărări vizând fondul cauzei, ele sunt neîntemeiate.

Astfel, unul dintre efectele constatării nulităţii absolute este restabilirea situaţiei anterioare încheierii actului declarat nul, iar efectul se produce indiferent dacă excepţia a fost invocată de părţi sau de un terţ pe care legea îl califică drept persoană interesată.

Apoi, prima instanţă a dispus repunerea în situaţia anterioară încheierii contractelor a căror nulitate a fost constatată doar prin restabilirea situaţiei de carte funciară întrucât în acest sens a fost investită prin cererea reclamanţilor, în cauză nefiind formulată vreo cerere în sensul repunerii în situaţia anterioară şi prin restituirea preţului.

Neîntemeiate au fost găsite şi susţinerile potrivit cărora cererea de restabilire a situaţiei anterioare ar fi devenit inadmisibilă întrucât, prin sentinţa penală, cererea de constituire ca parte civilă a Composesoratului a fost admisă, inculpaţii fiind obligaţi să plătească părţii civile echivalentul în RON a sumei de 212.138 euro, reprezentând diferenţa de valoare a terenurilor înstrăinate, astfel că s-ar fi stabilit cu putere de lucru judecat obligaţia acestora de a acoperi prejudiciul cauzat prin înstrăinarea terenurilor, iar composesoratul ar fi deja repus în situaţia anterioară înstrăinării terenurilor (în forma pe care a solicitat-o în mod expres); prin urmare, instanţa civilă nu ar mai putea restabili o situaţie deja restabilită de instanţa penală.

A reţinut instanţa de apel că, în procesul penal, răspunderea civilă a inculpaţilor a fost una personală, angajată urmare a constatării săvârşirii de fapte penale cauzatoare de prejudicii şi a condamnării lor în temeiul legii penale; în procesul civil de faţă s-a solicitat angajarea răspunderii proprii a pârâtei care a dobândit cu rea-credinţă terenuri exceptate de la înstrăinare.

Admiterea tezei susţinute de apelantă ar echivala cu lipsirea nulităţii absolute de efectul restabilirii situaţiei anterioare în lipsa vreunei cauze pe care legea să o califice ca excepţie de la acest efect şi, astfel, cu păstrarea în patrimoniul său a unui bun dobândit cu încălcarea interdicţiei stabilite de lege.

În fine, s-a arătat că apelanta nu poate invoca la modul general o eventuală îmbogăţire nejustificată a Composesoratului, ci doar prin corelare cu o însărăcire personală, şi nu în această fază a procesului şi nici în această modalitate, ca apărare la cererea de restabilire formulată de reclamanţi.

A arătat curtea de apel că, având în vedere că excepţia lipsei de interes a petitului de constatare a nulităţii contractelor de schimb şi a celor de vânzare subsecvente a fost calificată de apelantă ca o consecinţă a inadmisibilităţii petitului de repunere în situaţia anterioară, astfel cum a fost argumentat mai sus, şi văzând că aceste susţineri nu au fost validate de instanţă, vor fi respinse şi susţinerile privind lipsa de interes a celor două petite.

În raport de dezlegările date prin decizia de casare, instanţa de apel a arătat că, prin sentinţa apelată, tribunalul a constatat nulitatea contractelor şi a dispus restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară şi, apreciind că faţă de această soluţie o analiză distinctă a capetelor de cerere vizând constatarea nulităţii hotărârii adunării generale din 17 august 2009, a procurilor şi a încheierilor de carte funciară nu mai este necesară, le-a respins ca rămase fără obiect.

Raportând faptul că soluţia de anulare a contractelor şi de restabilire a situaţiei de carte funciară urmează a fi menţinută şi faptul că reclamanţii nu au declarat apel împotriva soluţiei de respingere a celorlalte cereri la considerentele deciziei de casare arătată, curtea de apel a apreciat că nu se impune a analiza susţinerile reclamanţilor privind aceste capete de cerere şi nici apărările şi excepţiile formulate de apelantă în ceea ce le priveşte.

Aceasta, pentru că o asemenea analiză s-ar fi impus cu caracter obligatoriu faţă de prevederile art. 315 C. proc. civ. doar în situaţia în care, cererile în nulitate şi restabilire situaţie anterioară ar fi fost respinse.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă S.C. L. S.R.L., solicitând admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate în sensul respingerii în totalitate a acţiunii introductive, ca fiind lipsită de interes.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că înstrăinarea de către pârâtul Composesoratul Foştilor Colonişti din Ineu - Traian a terenurilor dobândite prin reconstituire în baza legilor funciare, conform Titlului de Proprietate nr. x/18 aprilie 2008, a generat două litigii soluţionate, în mod definitiv, respectiv cauza penală 659/59/2016, soluţionată definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia penală nr. 47/A/01 martie 2018 şi, prezenta cauză civilă, înregistrată iniţial pe rolul Judecătoriei Ineu în anul 2009.

În cauza penală, notarului public care a autentificat actele de înstrăinare, precum şi persoanelor aflate la conducerea Composesoratului la data înstrăinării le-a fost antrenată răspunderea penală pentru abuz în serviciu. În această cauză, Composesoratul s-a constituit parte civilă, solicitând cu titlu de despăgubiri pentru pierderea proprietăţii terenurilor diferenţa dintre sulta primită de Composesorat în baza contractelor de schimb încheiate şi preţul de vânzare plătit de recurenta-pârâtă în baza contractelor de vânzare subsecvente contractelor de schimb. Acţiunea civilă a composesoratului a fost admisă în ceea ce priveşte această pretenţie, fiind antrenată răspunderea civilă delictuală a inculpaţilor în baza art. 998-999 C. civ., aceştia fiind obligaţi să plătească composesoratului suma de 212.138 euro, respectând diferenţa între sulta primită de composesorat şi preţul de vânzare subsecvent, aproximativ dublu, care a fost apreciat ca denotând valoarea reală a terenurilor pierdute de composesorat prin înstrăinarea ilegală.

În cauza civilă, suspendată pentru existenţa cauzei penale şi reluată după definitivarea acesteia, s-a învederat instanţei de apel că, faţă de decizia penală definitivă, care a dispus repararea prejudiciului Composesoratului prin echivalent, conform cererii acestuia de constituire de parte civilă (composesoratul fiind astfel repus în situaţia anterioară comiterii faptelor ilicite), o nouă repunere a aceleiaşi părţi în situaţia anterioară prin restituirea terenurilor este inadmisibilă. Dat fiind că răspunderea civilă delictuală presupune repunerea victimei faptei ilicite în situaţia anterioară comiterii acesteia prin repararea prejudiciului, în natură sau echivalent, o nouă repunere în situaţia anterioară de către instanţa civilă în baza efectelor nulităţii este obiectiv imposibilă deoarece ar genera un efect ilegal, respectiv îmbogăţirea nejustificată a Composesoratului, în patrimoniul căruia ar intra atât contravaloarea terenurilor, dispusă de instanţa penală, cât şi terenurile propriu-zise reîntoarse în patrimoniul său de instanţa civilă. Cu toate acestea, instanţa civilă a dispus restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară şi întoarcerea terenurilor în patrimoniul Composesoratului, care în prezent este atât proprietarul terenurilor, cât şi al sultei încasate, precum şi titularul dreptului stabilit definitiv de instanţa penală de a primi diferenţa dintre sultă şi preţul de vânzare subsecvent. Urmare a deciziei civile recurate în cauza de faţă, Composesoratul are astăzi în patrimoniul său atât proprietatea terenurilor cât şi contravaloarea acestora.

Cu referire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Astfel, referindu-se la argumentele pe care le-a expus în faţa primei instanţe în susţinerea excepţiilor lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei interesului, instanţa de apel a menţionat în decizie că:

"Prima instanţă a avut în vedere aceste susţineri ale pârâtei pentru a respinge excepţiile astfel invocate, iar criticile privind soluţia de respingere vor fi examinate în aceleaşi limite, instanţa de apel neavând a examina nici împrejurările evocate în primă instanţă ulterior închiderii dezbaterilor asupra fondului (şi care în mod legal nu au fost avute în vedere la pronunţare) şi reluate pe calea apelului şi nici pe cele invocate pentru prima oară în apel cu încălcarea art. 294 alin. (1) C. proc. civ..".

Astfel, instanţa de apel nu a luat în considerare argumentele suplimentare aduse în apel în sprijinul excepţiilor invocate la judecata în fond. Or, prin motivele de apel au fost aduse argumente noi şi diferite în sprijinul excepţiilor, arătându-se că cei trei reclamanţi nu au deţinut calitatea legală de membri composesori pentru a justifica interesul în promovarea acţiunii. Acest lucru rezultă din extrasul din Registrul Special - Partea A - Asociaţii eliberat de Judecătoria Ineu şi anexat ca Anexa 1 la motivele de apel, extras care nu îi identifică pe reclamanţi printre membrii composesori. Interesul în promovarea acţiunii ar fi putut deriva din calitatea celor trei reclamanţi de membri composesori la data introducerii acţiunii, calitate care ar fi justificat un interes indirect pentru întoarcerea terenurilor la composesorat, dar toate extrasele din Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor ţinut de Judecătoria Ineu, existente la dosarul cauzei, arată că cei trei reclamanţi nu figurau înregistraţi ca membri composesori la data promovării acţiunii. Or, înscrierile în acest registru au efect constitutiv de drepturi în baza art. 6 alin. (2) lit. a), art. 8 alin. (1) şi art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 26/2001. Prin urmare, nu pot invoca calitatea de membri composesori decât membrii înscrişi în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor, înscrierea în acest registru având efect constitutiv de drepturi.

În condiţiile în care instanţa a menţionat în considerentele deciziei recurate că nu a luat în considerare argumentaţia suplimentară a excepţiilor formulată în apel, în opinia recurentei, hotărârea este lipsită de motivare cu privire la respingerea excepţiilor astfel cum au fost formulate în apel. Cum excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei de interes sunt excepţii absolute, de ordine publică, ele pot fi invocate inclusiv în faţa instanţei de recurs, astfel că respingerea lor trebuia motivată inclusiv sub argumentaţia nouă şi diferită adusă în apel, conform dispoziţiilor art. 294 C. proc. civ., invocat de instanţa de apel.

Sub un alt aspect, recurenta-pârâtă a arătat că, în ceea ce priveşte netemeinicia argumentelor aduse în sensul inadmisibilităţii restabilirii situaţiei anterioare în temeiul efectelor nulităţii ca urmare a faptului că instanţa penală a dispus deja, în mod definitiv, repunerea composesoratului în situaţia anterioară înstrăinării terenurilor prin repararea prejudiciului prin echivalent în temeiul răspunderii civile delictuale, instanţa de apel a reţinut în considerente, la pag. 17, că:

"(în procesul penal răspunderea civilă a inculpaţilor a fost una personală, angajată ca urmare a constatării săvârşirii de fapte penale cauzatoare de prejudiciu şi a condamnării lor în temeiul legii penale, iar în procesul civil de faţă s-a solicitat angajarea răspunderii proprii a pârâtei care a dobândit cu rea-credinţă terenuri exceptate de la înstrăinare. Admiterea tezei susţinute de apelantă ar echivala cu lipsirea nulităţii absolute de efectul restabilirii situaţiei anterioare în lipsa vreunei cauze pe care legea să o califice ca excepţie de la acest efect şi, astfel, cu păstrarea în patrimoniul său a unui bun dobândit cu încălcarea interdicţiei stabilită de lege. În fine, apelanta nu poate invoca la modul general o eventuală îmbogăţire nejustificată a Composesoratului, ci doar prin corelare cu o însărăcire personală, şi nu în această fază a procesului şi nici în această modalitate, ca apărare la cererea de restabilire formulată de reclamanţi".

În opinia recurentei-pârâte, motivarea instanţei de apel în ceea ce priveşte admisibilitatea restabilirii situaţiei anterioare în raport de faptul că instanţa penală a dispus deja restabilirea situaţiei anterioare în ceea ce priveşte Composesoratul, sumară şi lipsită de substanţă juridică, echivalează cu lipsa motivării.

Or, inadmisibilitatea restabilirii unei situaţii anterioare deja restabilită de altă instanţă, chiar dacă pe un temei juridic diferit, a fost înţeleasă şi aplicată de instanţele penale în dosarul x/2016 Concret, acest dosar s-a referit atât la înstrăinarea terenurilor de către Composesoratul Ineu, cât şi la înstrăinarea terenurilor de către un alt composesorat, Composesoratul Răpsig; şi Composesoratul Răpsig a solicitat, prin constituirea de parte civilă, acordarea contravalorii terenurilor, dar, faţă de faptul că înstrăinarea acestora fusese în prealabil anulată de instanţa civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut prin decizia penală 47/A/01 martie 2018, anexată în extras, că:

"Nu aceeaşi este situaţia în cazul părţii civile Asociaţia Composesoratul Foştilor Urbarialişti Răpsig, căreia judecătorul fondului, în mod justificat, i-a respins pretenţiile civile în sumă de 280.186,29 euro, întrucât repararea acestui prejudiciu s-a realizat în natură, prin restabilirea situaţiei anterioare, dispusă de instanţa civilă, care a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare cu consecinţa rectificării cărţii funciare în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al reclamantului Asociaţia Composesoratul Foştilor Urbarialişti Răpsig. În aceste condiţii, întrucât paguba produsă părţii civile Asociaţia Composesoratul Foştilor Urbarialişti Răpsig, prin activitatea infracţională a inculpaţilor K. şi V., a fost recuperat în natură ca urmare a admiterii acţiunii civile exercitată de aceasta în calitate de reclamant în faţa instanţei civile, obligarea celor doi inculpaţi în solidar la plata sumei de 280.186,29 euro ar fi constituit o îmbogăţire fără justă cauză a Composesoratului având în vedere că parcelele de teren au revenit în patrimoniul formei asociative de proprietate în mod definitiv la data de 22 aprilie 2015, deci la o data anterioară constituirii sale ca parte civilă în cauză".

În opinia recurentei-pârâte, paragraful final din motivarea instanţei de apel prin care s-a reţinut că apelanta nu poate invoca la modul general o eventuala îmbogăţire nejustificată a composesoratului, ci doar prin corelare cu o însărăcire personală şi nu în această fază a procesului şi nici în această modalitate, ca apărare la cererea de restabilire formulată de reclamanţi - se referă, în mod inexplicabil, la instituţia îmbogăţirii fără justă cauză, care nu are nici o legătură cu susţinerile sale şi aceasta deoarece a invocat regimul juridic al restabilirii situaţiei anterioare, care, prin esenţa sa, impune repunerea părţii în exact situaţia anterioară avută, nu într-o situaţie mai câştigată.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecaţii.

A susţinut recurenta-pârâtă că instanţa de apel a interpretat greşit sentinţa penală nr. 353/PI/05 mai 2017, menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, act juridic care, în opinia sa, determină inadmisibilitatea cererii de restabilire a situaţiei anterioare în temeiul nulităţii. Astfel, instanţa de apel a apreciat că obligarea inculpaţilor la plata contravalorii terenurilor către Composesorat derivă din antrenarea răspunderii lor penale, ignorând faptul că obligaţia de plată a fost stabilită în temeiul legii civile, conform regulilor răspunderii civile delictuale.

Or, răspunderea civilă delictuală reprezintă, prin esenţa sa, repunerea victimei faptei ilicite în situaţia anterioară comiterii acesteia, prin repararea prejudiciului creat. Însă, chiar dacă textual menţionează că în procesul penal s-a antrenat răspunderea civilă, instanţa de apel pare să asocieze obligaţiei de plată a inculpaţilor valoarea unei sancţiuni care nu exclude restituirea terenurilor către composesorat. Acest raţionament al instanţei de apel denotă o interpretare greşită a sentinţei penale, o neînţelegere a faptului că dosarul penal a restabilit situaţia anterioară în ceea ce priveşte Composesoratul prin repararea prejudiciului prin echivalent în temeiul răspunderii civile delictuale.

Cu referire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în ceea ce priveşte principiul efectelor nulităţii constând în restabilirea situaţiei anterioare, prezumţia de lucru judecat reglementată de art. 1200 pct. 4 C. civ. şi acordarea cheltuielilor de judecată.

Cu referire la principiul efectelor nulităţii constând în restabilirea situaţiei anterioare recurenta a arătat că principiul restitutio in integrum este regula de drept potrivit căreia tot ce s-a executat în baza unui act anulat trebuie restituit, astfel încât părţile raportului juridic să ajungă în situaţia în care acel act nu s-ar fi încheiat. Caracteristica generală a reglementării nulităţii în vechiul C. civ. este aceea de a fi disparată, neexistând texte de principiu referitoare la efectele nulităţii. Dar principiile efectelor nulităţii au fost conturate de doctrina juridică pe baza textelor reglementând diverse cazuri de nulitate şi excepţiile de la acestea, principiile nulităţii fiind, totodată, aplicate constant de practica judiciară. Aplicarea consecventă a principiului restabilirii situaţiei anterioare se bazează pe reglementarea expresă a unei excepţii de la acest principiu, respectiv cazul incapabilului care este ţinut să restituie prestaţiile primite numai în măsura îmbogăţirii sale, prevăzut de art. 1164 C. civ.. Per a contrario, dacă incapabilii restituie doar în măsura îmbogăţirii, persoanele capabile sunt obligate la restituirea tuturor prestaţiilor.

În speţă, printr-o hotărâre judecătorească penală, care se bucură de putere de lucru judecat, s-a stabilit obligaţia inculpaţilor de a plăti Composesoratului, cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin înstrăinarea terenurilor, suma de 212.138 euro, reprezentând diferenţa dintre sulta încasată de Composesorat şi preţul subsecvent plătit de S.C. L. S.R.L. pentru aceste terenuri. Această obligaţie a fost dispusă în soluţionarea laturii civile a cauzei penale, respectiv a cererii de constituire parte civilă formulată de Composesorat. Cum acţiunea civilă în procesul penal se judecă în baza legii civile şi a răspunderii civile delictuale, temeiul juridic al obligării la plata acestei sume către Composesorat este răspunderea civilă delictuală a inculpaţilor. Răspunderea civilă delictuală presupune reparaţia integrală a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, în natură sau în echivalent, având ca finalitate repunerea victimei faptei ilicite în situaţia anterioară comiterii acesteia. Or, cum Composesoratul a fost repus în situaţia anterioară înstrăinării terenurilor prin efectul obligatoriu al hotărârii penale definitive, apare cu evidenţă că instanţă civilă nu mai putea restabili o situaţie care era deja restabilită.

În opinia recurentei-pârâte, este irelevant că instanţa penală a dispus restabilirea situaţiei anterioare a Composesoratului în temeiul răspunderii civile delictuale, iar în cauza civilă s-a solicitat restabilirea situaţiei anterioare în temeiul nulităţii, relevant fiind doar faptul că s-a depus repunerea Composesoratului în situaţia anterioară înstrăinării terenurilor.

De aceea, în plan practic, aplicarea greşită a restitutio in integrum de către instanţa de apel a determinat un efect ilegal creat chiar prin hotărârea judecătorească - îmbogăţirea nejustificată a composesoratului, în patrimoniul căruia coexistă acum atât terenurile înstrăinate cât şi contravaloarea acestora, acordată cu titlu definitiv de instanţa penală. Or, restabilirea situaţiei anterioare, atât în cazul nulităţii, cât şi al răspunderii civile delictuale, nu poate aduce o parte într-o situaţie mai câştigată decât situaţia anterioară avută.

A mai arătat recurenta-pârâtă că, urmare a respingerii argumentelor în sensul inadmisibilităţii restabilirii situaţiei anterioare, instanţa de apel a respins excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte constatarea nulităţii contractelor de schimb şi de vânzare subsecvente, excepţie invocată ca urmare a acestei inadmisibilităţi. Astfel, au fost respinse argumentele formulate în susţinerea excepţiei lipsei de interes, argumente prin care a arătat că cererea de constatare a nulităţii absolute a contractelor de schimb şi de vânzare subsecvente este vădit lipsită de interes deoarece nu poate fi urmată de restabilirea situaţiei anterioare. Or, interesul, ca una din condiţiile de exercitare a oricărei acţiuni civile, este reprezentat de avantajul, folosul practic, pe care-l poate obţine reclamantul în urma câştigării procesului. Prin urmare, dacă activitatea judiciară nu-i poate procura părţii un interes practic, cererea sa va fi respinsă pentru lipsa acestei cerinţe.

Restabilirea situaţiei anterioare nu poate fi dispusă pentru că ar semnifica obţinerea de către Composesorat a unor foloase necuvenite de pe urmă înstrăinării terenurilor, iar cei trei reclamanţi nu pot justifica niciun avantaj sau folos practic în urma admiterii petitului de constatare a nulităţii absolute a a contractelor de schimb şi de vânzare subsecvente.

Este adevărat că în plan procesual constatarea nulităţii şi restabilirea situaţiei anterioare reprezintă petite diferite, reclamantul având opţiunea să solicite într-o primă fază doar nulitatea, dar în cauza de faţă, în care s-a solicitat şi restabilirea situaţiei anterioare, instanţa nu se poate pronunţa asupra petitului de constatare a nulităţii făcând abstracţie de imposibilitatea restabilirii situaţiei anterioare rezultată din hotărârea penală definitivă, deoarece ar însemna să nu analizeze condiţia de admisibilitate a oricărei acţiuni civile constând în interesul acţiunii, adică folosul practic pe care admiterea acţiunii l-ar putea aduce reclamanţilor.

Restabilirea situaţiei anterioare reprezintă nu doar unul din principiile efectelor nulităţii, ci ţine de însăşi esenţa nulităţii. Când efectele juridice produse sunt imposibil de înlăturat, nulitatea rămâne fără nicio aplicaţie practică, aşadar este lipsită de interes.

A mai susţinut recurenta-pârâtă că întrucât restabilirea situaţiei anterioare este o cerere personală a părţilor actului juridic nul (prescriptibilă spre deosebire de acţiune în nulitate), iar, în speţă, partea, respectiv Composesoratul, a optat în procesul penal pentru contravaloarea terenurilor, cererea de restabilire a situaţiei anterioare solicitată de reclamanţii din prezenta cauză nu doar că nu provine de la una din părţile actului, ci este chiar contrară voinţei părţii actului.

În al doilea rând, nu este legală o repunere parţială în situaţia anterioară, adică doar în privinţa uneia din părţile actului juridic, respectiv a Composesoratului, repunerea în situaţia anterioară neputând fi dispusă decât pentru toate părţile, ceea ce ar implica şi obligarea vânzătorilor H. şi I. la restituirea preţului terenurilor plătit de S.C. L. S.R.L. prin contractele de vânzare. În doctrina juridică s-a arătat că instanţa de judecată, învestită cu o cerere de restabilire a situaţiei anterioare provenind doar de la una din părţile actului, este obligată să dispună restabilirea situaţiei anterioare cu privire la toate părţile actului în baza principiului restitutio in integrum, care nu poate fi aplicat parţial, respectiv doar pentru unele din părţile actului. Altfel spus, odată cerută cel puţin de una din părţi, instanţa trebuie să restabilească situaţia anterioară cu privire la toate părţile actului.

Cu privire la prezumţia de lucru judecat, reglementată de art. 1200 pct. 4 din C. civ. care dispune în sensul că:

"Sunt prezumţii legale acelea care sunt determinate special prin lege, precum: 4. puterea ce legea acordă autorităţii lucrului judecat", recurenta-pârâtă a arătat următoarele:

Prezumţia de lucru judecat impune consecvenţa în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis sau ignorat printr-o altă hotărâre. Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Condiţia de aplicare a autorităţii de lucru judecat presupune identitatea de acţiuni (părţi, obiect şi cauză juridică) ce opreşte repetarea judecăţii, iar puterea, prezumţia de lucru judecat, impune consecvenţa în judecată, astfel că ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre. Spre deosebire de excepţia autorităţii de lucru judecat, care presupune o identitate de acţiuni (sub aspectul obiectului, părţilor şi cauzei juridice), care împiedică repetarea judecăţii şi care determină o soluţie ce nu antamează fondul cauzei, prezumţia de lucru judecat este aplicabilă în situaţia în care, în lipsa triplei identităţi menţionate, existenţa unei judecăţi anterioare impune consecvenţă în noua judecată, în sensul că ceea ce s-a constatat şi s-a statuat printr-o hotărâre nu trebuie contrazis prin alta. În acest din urmă caz, instanţa nu respinge acţiunea pe excepţie, ci analizează fondul cauzei, valorificând în cadrul acestei analize probele administrate, inclusiv prezumţia de lucru judecat.

Printr-o altă critică circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 274 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează acordarea cheltuielilor de judecată.

A mai arătat recurenta-pârâtă că, în ceea ce priveşte petitul de constatare a nulităţii absolute a încheierilor de carte funciară (prin care s-a admis înscrierea în cărţile funciare a transferului proprietăţii), natura juridică a acestuia este aceea de restabilire a situaţiei anterioare actului nul; prin urmare, raţiunile privind lipsa interesului în promovarea acţiunii subzistă în egală măsură. Sub un alt aspect acest petit este prescris în baza prevederilor art. 50 din Legea nr. 7/1996, forma în vigoare la data încheierilor de carte funciară.

În ceea ce priveşte petitul de constatare a nulităţii absolute a procurilor speciale 2523/19 august 2008, 3075/08 octombrie 2008 şi 590/03 mai 2009 şi a Hotărârii adunării generale a membrilor composesori, dată în urma procesului-verbal încheiat în 17.08.2008, toate aceste acte reprezintă acte anterioare, care au stat la baza încheierii contractelor de schimb, prin procuri fiind împuternicite persoanele care să semneze contractele de schimb, iar prin hotărârea adunării composesorilor s-a hotărât înstrăinarea terenurilor. Prin urmare, argumentele care justifică lipsa de interes a petitului de constatare a nulităţii contractelor de schimb ca urmare a imposibilităţii de restabilire a situaţiei anterioare subzistă şi în privinţa acestor petite. Reclamanţii persoane fizice nu pot justifica un interes (folosul practic, material, ca o condiţie a acţiunii civile) pentru constatarea nulităţii acestor acte care au stat la baza contractelor de schimb atât timp cât restabilirea situaţiei anterioare este inadmisibilă ca urmare a faptului că Composesoratul a fost repus în situaţia anterioară înstrăinării terenurilor prin efectul hotărârii penale definitive. Concret, constatarea nulităţii acestor acte nu poate aduce reclamanţilor nici un folos practic, material, aşadar petitul este lipsit de interes.

Cu privire la cererea de constatare a nulităţii absolute a Hotărârii Adunării generale a membrilor composesori, dată în urma procesului-verbal încheiat la data de 17 august 2008, a arătat că, prin notele de şedinţă depuse pentru termenul din 21 mai 2014, a invocat excepţia prescripţiei în baza art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000.

Intimatul-pârât Composesoratul Foştilor Colonişti din Ineu a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de către recurenta-pârâtă S.C. L. S.R.L., ca nefondat.

A susţinut că soluţiile instanţelor de fond şi de apel sunt temeinice şi legale, iar excepţiile invocate de recurentă nu pot să subziste întrucât acestea au fost analizate, atât de instanţa de fond, cât şi de către instanţa de apel, sub aspectul lipsei calităţii procesuale a reclamanţilor la care a achiesat şi Asociaţia Composesoratului Foştilor Colonişti din Ineu - Traian, care a solicitat respingerea acestei excepţii, cei trei reclamanţi iniţiali fiind înscrişi în lista membrilor composesori, având deci un interes în cauză.

În acest sens au fost depuse listele avizate de Primăria Oraşului Ineu, de Comisia Locală a dreptului de proprietate Ineu şi de Comisia Judeţeană a Dreptului de proprietate Arad, astfel că cei trei reclamanţi şi Asociaţia şi-au justificat calitatea procesuală activă şi interesul în formularea cererii de chemare în judecată.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor şi a apărărilor formulate, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce vor succede:

Prin primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-pârâta S.C. L. S.R.L. a susţinut, sub un prim aspect, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină întrucât instanţa de apel a refuzat să examineze argumentele suplimentare aduse în apel în sprijinul excepţiilor invocate la judecata în primă instanţă, privitoare la lipsa calităţii procesuale active şi la lipsa de interes în formularea acţiunii.

Înalta Curte reţine că motivul de recurs invocat de recurentă are în vedere ipotezele în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii prin raportare la limitele în care instanţa a fost în mod legal investită.

În speţă, recurenta a invocat acest motiv de recurs din perspectiva faptului că decizia atacată ar fi lipsită complet de motivare cu privire la "respingerea excepţiilor astfel cum au fost formulate în apel".

Examinând considerentele deciziei pronunţate de curtea de apel, Înalta Curte constată că această instanţă a făcut o analiză a limitelor propriei învestiri, atât din perspectiva dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., cât şi în ceea ce priveşte criticile formulate.

Cu referire la modalitatea de aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine că potrivit acestor dispoziţii legale: "În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi. Excepţiile de procedură şi alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi."

Deşi în dezvoltarea motivelor de recurs recurenta-pârâtă a învederat că ar fi formulat excepţii în faza procesuală a apelului, Înalta Curte observă că, în realitate, în dezvoltarea crititicilor vizând modul în care excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active şi lipsa de interes a reclamanţilor în formularea acţiunii au fost soluţionate de prima instanţă, au formulat apărări noi, în sensul că, dacă iniţial au susţinut că lipsa legitimării procesuale active derivă din împrejurarea că reclamanţii (persoane fizice) nu au fost părţi în contractele a căror anulare se solicită, respectiv din împrejurarea că au fost deja despăgubiţi, încasând sumele ce li se cuveneau ca urmare a înstrăinării terenurilor, ulterior au învederat că reclamanţii nu au calitatea de membri composesori, întrucât nu figurează în această calitate în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor la data formulării cererii de chemare în judecată.

Aceste apărări noi au fost examinate de instanţa de apel, aceasta reţinând, în esenţă, că reclamanţii "au calitatea de a invoca nulitatea absolută a unor acte susţinut a fi prejudiciabile pentru codevălmaşi şi au şi interesul de a solicita lăsare fără efecte a actelor ce ar aduce atingere propriului drept de proprietate, astfel exercitat."

În justificarea acestei calităţi a reclamanţilor, curtea de apel a făcut referire la "Tabelul nominal cuprinzând foştii membrii ai formelor asociative, composesorate…şi moştenitorii acestora care au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenuri agricole, păşuni şi fâneţe, potrivit art. 39 din Legea nr. 10/2001".

Sub un alt aspect, curtea de apel a constatat existenţa unei contradicţii în apărările noi formulate de apelanta-pârâtă S.C. L. S.R.L., în sensul că aceasta a susţinut excepţia lipsei de interes a reclamanţilor din perspectiva faptului că aceştia au încasat echivalentul dreptului lor de proprietate din sumele încasate de Composesorat din înstrăinarea terenurilor, în condiţiile în care le contestă acestora calitatea de membrii composesori.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată lipsa de fundament a criticii examinate, cu atât mai mult cu cât, potrivit tabelului nominal aflat la dosarul nr. x/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II -a civilă, cuprinzând foştii membrii ai formelor asociative, composesorate (…) şi moştenitorii acestora care au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenuri agricole, păşuni şi fâneţe, potrivit art. 39 din Legea nr. 10/2001, la care instanţa de apel a făcut referire, la poziţiile art. 7, 39 şi 50 se regăsesc reclamanţii, respectiv autorii lor.

Examinând, în continuare, criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., prin care s-a susţinut că motivarea instanţei de apel în ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de restabilire a situaţiei anterioare în raport de faptul că instanţa penală ar fi dispus deja restabilirea situaţiei anterioare în ceea ce priveşte Composesoratul, fiind sumară şi lipsită de substanţă juridică, echivalează practic cu lipsa motivării, Înalta Curte apreciază că nu pot fi primite.

În acest sens, Înalta Curte constată că prin criticile formulate recurenta-pârâtă, sub pretextul unei motivări insuficiente a deciziei recurate, îşi exprimă nemulţumirea faţă de modalitatea în care curtea de apel a argumentat problema de drept pusă în discuţie.

Or, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat cu succes atunci când hotărârea judecătorească ce face obiectul controlului judiciar nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În speţă, hotărârea este motivată, astfel cum rezultă cu evidenţă chiar din pasajele redate recurentă, iar, aşa cum se va arăta cu prilejul examinării motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerentele nu sunt contradictorii şi nici nu pot fi considerate străine de natura pricinii.

Nu poate fi primită critica prin care s-a arătat că instanţa de apel şi-ar fi întemeiat motivarea pe instituţia îmbogăţirii fără justă cauză, care ar fi străină de natura cauzei, atunci când a reţinut că apelanta-pârâtă S.C. L. S.R.L. ar putea invoca o eventuală îmbogăţire a composesoratului numai prin corelare cu însărăcirea personală, în realitate, acesta fiind un răspuns la un argument prin care chiar apelanta a pus în discuţie o îmbogăţire nejustificată a Composesoratului, ca efect al unei duble despăgubiri.

Pentru motivele expuse, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va cerceta criticile recurentei-pârâte cu privire la argumentele de drept care au întemeiat hotărârea atacată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care vizează modul în care instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor legale incidente în speţă.

Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., prin care s-a susţinut că "instanţa de apel a interpretat greşit sentinţa penală nr. 353/PI/05 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, menţinută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, act juridic care, în opinia sa, determină inadmisibilitatea cererii de restabilire a situaţiei anterioare în temeiul nulităţii", Înalta Curte reţine că aceste dispoziţii legale pot fi invocate în legătură cu actele juridice care fac obiectul învestirii instanţei.

Or, sentinţa penală nr. 353/PI/05 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, nu reprezintă un act juridic dedus judecăţii, ci un înscris care are valoare probatorie în cauză.

Efectele acestei hotărâri judecătoreşti urmează a fi examinate, în limita criticilor de nelegalitate formulate, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Examinând, în continuare, criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de apel a dat eficienţă principiului efectelor nulităţii constând în restabilirea situaţiei anterioare.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut că, în speţă, repunerea Composesoratului în situaţia anterioară, în sensul solicitat prin cererea de chemare în judecată, nu poate fi dispusă deoarece acest lucru ar fi fost dispus anterior prin sentinţa penală nr. 353/PI/05 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, devenită definitivă, în sensul că inculpaţii din dosarul penal K., D. şi F. au fost obligaţi să plătească Composesoratului, cu titlu de despăgubiri reprezentând diferenţa dintre sulta încasată de acesta şi preţul subsecvent plătit de S.C. L. S.R.L., echivalentul în RON al sumei de 212.138 euro.

Înalta Curte constată că în realitate, repunerea în situaţia anterioară, ca efect al aplicării sancţiunii nulităţii, presupune, în cazul particular dedus judecăţii, redobândirea dreptului de proprietate de către Composesorat. Or, o asemenea măsură nu a fost dispusă anterior pronunţării deciziei care face obiectul controlului judiciar.

Argumentele expuse de recurenta-pârâtă tind, în realitate, la a reliefa posibilitatea obţinerii de către intimatul Composesorat a unei duble reparaţii: una în echivalent - constând în sumele obţinute ca efect al contractelor de schimb (pentru care, în lipsa unei cereri formulate de coschimbaşi, nu s-a dispus restituirea, în temeiul principiului restitutio in integrum), la care se adaugă despăgubirea acordată prin sentinţa penală şi una în natură, dispusă prin decizia recurată.

Înalta Curte reţine că temeiul juridic în baza căruia au fost acordate despăgubiri în procesul penal nu este reprezentat de efectul specific al nulităţii, ci se întemeiază pe răspunderea notarului care a instrumentat actele juridice, care au avut drept consecinţă ieşirea din patrimoniul Composesoratului a terenurilor aflate în litigiu, şi a reprezentanţilor acestei forme asociative, care au participat la încheierea actelor de schimb cu încălcarea prevederilor legale.

Repunerea în situaţia anterioară ca efect al constatării nulităţii, respectiv redobândirea de către Composesorat a dreptului de proprietate asupra terenurilor acordate la schimb cu încălcarea dispoziţiilor legale, a fost solicitată în prezentul dosar, în contradictoriu cu părţile din actele juridice a căror nulitate s-a solicitat a fi constatată.

Particularitatea speţei este dată de împrejurarea că în procesul penal nu s-a solicitat desfiinţarea actelor cu privire la a căror încheiere s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu în formă continuată, partea civilă optând pentru acordarea de despăgubiri, precum şi de împrejurarea că terenurile care au făcut obiectul transferului dreptului de proprietate se află în proprietate comună, fiind exceptate de la înstrăinare.

Recurenta-pârâtă susţine fără temei că nu ar exista un folos practic al intimaţilor-reclamanţi în formularea cererii de constatare a nulităţii absolute a contractelor de schimb şi a contractelor de vânzare subsecvente, în condiţiile în care specificul dreptului de proprietate comună asupra terenurilor de către composesorate este acela al conservării proprietăţii pe durata existenţei formei asociative de proprietate, conform dispoziţiilor coroborate ale dispoziţiilor art. 26 - 28 şi 39 alin. (1) din Legea nr. 1/2001, iar restituirea în natură a prestaţiilor reprezintă regula.

De altfel, se observă că toate susţinerile recurentei-pârâte în actuala fază procesuală sunt concentrate pe justificarea unei pretinse lipse de interes a reclamanţilor şi pe dovedirea unei duble despăgubiri a intimatului Composesorat, fără a se mai pune în discuţie soluţia de constatare a nulităţii contractelor de schimb şi, respectiv, de vânzare-cumpărare.

Este real că, în prezent, intimatul Composesorat beneficiază, alături de o hotărâre judecărorească de repunere în situaţia anterioară şi de un titlu executoriu în temeiul căruia i-au fost acordate despăgubiri reprezentând diferenţa dintre sulta încasată în temeiul contractelor de schimb şi preţul din contractele subsecvente de vânzare, dar acest lucru nu înseamnă că prin ambele hotărâri judecătoreşti s-a dispus repunerea părţilor actelelor juridice anulate în situaţia anterioră; prin urmare, această împrejurare nu constituie un motiv care să împiedice aplicarea principiului restitutio in integrum.

Cu titlu de exemplu, este de remarcat că notarul K. nu a fost una din părţile vreunuia din actele juridice încheiate, ci organul instrumentator, iar obligarea sa la despăgubiri nu s-a făcut în virtutea repunerii părţilor în situaţia anterioară, ci ca efect al săvârşirii unei fapte cauzatoare de prejudiciu.

Contrar susţinerilor recurentei, în speţă nu se pune problema ca efectele actelor juridice să fie imposibil de înlăturat; dimpotrivă, restituirea în natură a terenurilor este pe deplin posibilă, iar demersul judiciar al reclamanţilor tinde tocmai la restabilirea situaţiei anterioare încheierii actelor juridice a căror nulitate a fost constatată.

De asemenea, nu pot fi primite susţinerile recurentei în sensul că restabilirea situaţiei de fapt nu numai că nu provine de la una din părţile actului, ci este chiar contrară voinţei Composesoratului, care a optat pentru acordarea de despăgubiri, întrucât regimul juridic al nulităţii absolute permite invocarea acesteia de către orice persoană care justifică un interes, iar în cauză interesul reclamanţilor derivă din calitatea acestora de titulari ai unor cote-părţi din dreptul de proprietate asupra terenurilor aflate în litigiu.

De asemenea, nu poate reprezenta un fine de neprimire a cererii de anulare a actelor subsecvente contractelor de schimb împrejurarea că repunerea în situaţia anterioară nu s-a solicitat cu privire la toate efectele produse de acestea, respectiv cu privire la restituirea de către H. şi I. a preţului terenului plătit de S.C. L. S.R.L., deoarece instanţa este ţinută, conform principiului disponibilităţii procesului civil, de limitele stabilite prin cererile formulate de părţi. În lipsa unei cereri a părţii interesate, respectiv a cumpărătorului L., instanţa nu putea dispune, din oficiu şi restituirea preţului sus-menţionat.

Pe de altă parte, nu poate invoca o pretinsă inadmisibilitate a cererii de repunere în situaţia anterioară, astfel cum a fost formulată prin actul de învestire a primei instanţe, chiar partea care, participând la judecată şi justificând un interes, a omis să formuleze această cerere.

Împrejurarea că într-un alt litigiu cererea de acordare de despăgubiri formulată în procesul penal de un alt composesorat a fost respinsă cu motivarea că s-a dispus deja restituirea în natură nu constituie un argument pentru admiterea recursului, ci un considerent jurisprudenţial suplimentar că o reparare prioritară şi integrală a prejudiciului este reprezentă de restituirea în natură a prestaţiilor.

Pentru considerentele expuse nu pot fi primite nici criticile prin care s-a susţinut că instanţa de apel ar fi încălcat dispoziţiile art. 1200 pct. 4 C. civ., respectiv cele prin care s-a arătat că prin modalitatea în care s-a raportat la sentinţa penală, această instanţă ar fi dat măsurii de obligare a inculpaţilor la despăgubiri, în procesul penal, valenţa unei sancţiuni constând în amendă.

Astfel, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 1200 pct. 4 C. civ. au fost invocate din perspectivă teoretică, care în lipsa unor critici de nelegalitate concrete, distincte de cele deja examinate, nu necesită considerente suplimentare.

În ceea ce priveşte sentinţa penală nr. 353/PI/05 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, devenită definitivă, Înalta Curte reţine că despăgubirile au fost acordate părţii civile ca urmare a soluţionării laturii civile, în temeiul dispoziţiilor art. 397 alin. (1) şi art. 19 din C. proc. pen., raportat la dispoziţiile art. 998 - 999 C. proc. civ., aspect care a fost reţinut corect de instanţa de apel.

Prin urmare, nu se poate aprecia că instanţa de apel ar fi statuat greşit asupra temeiului juridic al soluţionării laturii civile şi nici cu referire la efectele pe care această hotărâre le-ar putea avea în cauza de faţă.

Înalta Curte constată că, în circumstanţele particulare ale cauzei, aplicarea principiului restitutio in integrum nu poate fi paralizată de acordarea de despăgubiri care au fost stabilite în sarcina altor persoane decât părţile actului juridic.

În ceea ce priveşte criticile privitoare la acordarea unei duble reparaţii pentru acelaşi prejudiciu, Înalta Curte menţionează că restituirea în natură a prestaţiilor trebuie să prevaleze pentru a se da eficienţă regimului juridic specific al bunurilor aflate în proprietatea comună a formelor asociative între care se regăsesc şi composesoratele; prin urmare, evitarea unei duble despăgubiri ar putea fi invocată, eventual, de debitorii obligaţiei de reparare a prejudiciului prin echivalent, aspect care excede însă limitelor învestirii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte reţine că nu sunt fondate criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 274 alin. (2) C. proc. civ., derivată din obligarea apelantei S.C. L. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată către Composesorat, care a fost chemat în proces în calitate de pârât, ca şi apelanta, critici ce urmează a fi examinate din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu sunt fondate.

Astfel, conform considerentelor deciziei recurate, obligarea apelantei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată a fost dispusă în temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) şi 277 C. proc. civ., care prevăd că partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, respectiv că, în caz de coparticipare procesuală, obligarea la cheltuieli de judecată se va face în mod egal, proporţional sau solidar, potrivit cu interesul fiecărei părţi sau după felul raportului de drept dintre acestea.

În speţă, instanţa de apel a dat în mod corect eficienţă acestor dispoziţii legale, ţinând seama nu de calitatea părţilor la judecata în primă instanţă, ci de împrejurarea că apelanta S.C. L. S.R.L. şi intimatul Composesoratul Foştilor Colonişti din Ineu-Traian au avut interese contrare în cauză.

Dispoziţiile alin. (2) ale art. 274 C. proc. civ. nu au fost aplicate în cauză de către instanţa de apel, iar verificarea îndeplinirii condiţiei ca partea obligată la cheltuieli să fi căzut în pretenţii este îndeplinită, având în vedere soluţia de respingere a apelului declarat de apelanta - pârâtă S.C. L. S.R.L..

Cu referire la argumentele expuse de recurentă în finalul memoriului de recurs cu privire la capetele de cerere prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a încheierilor de carte funciară, a procurilor speciale şi a Hotărârii Adunării Generale a membrilor composesori, dată în urma procesului-verbal încheiat la 17 august 2008, Înalta Curte constată că acestea nu îndeplinesc condiţia de a se constitui în critici de nelegalitate aduse hotărârii supuse controlului judiciar, de vreme ce aceste capete de cerere au fost respinse la judecata în primă instanţă, iar limitele rejudecării în apel după casare nu a presupus rejudecarea acestora.

Pentru considerentele expuse, constatând că niciuna din criticile de nelegalitate formulate de recurenta-pârâtă S.C. L. S.R.L. nu este întemeiată, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 298 şi 316 din acelaşi act normativ, o va obliga pe recurenta-pârâtă S.C. L. S.R.L. la plata sumei de 7.250 RON, către intimatul-pârât Composesoratul Foştilor Colonişti din Ineu-Traian, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanţelor aflate la filele x şi 84.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. L. S.R.L. împotriva deciziei nr. 103 din 8 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă S.C. L. S.R.L. la plata sumei de 7.250 RON către intimatul-pârât Composesoratul Foştilor Colonişti din Ineu-Traian, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 noiembrie 2019.