Annullment of appeal for failure to frame grounds within statutory illegality requirements despite prior judgment establishing contract nature

Şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2019

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, la 6 octombrie 2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comuna Dumbrăviţa, prin primar, obligarea pârâtei să lase acesteia în deplină proprietate şi posesie extinderea de reţea de apă-canal situată pe raza localităţii Dumbrăviţa, jud. Timiş, în lungime totală de 101.139 m (din care: 85.041 m - reţea de apă şi 16.098 m - reţea canal), în valoare de 4.761.521 RON, realizată de reclamantă, reţeaua revendicată fiind distinctă de reţeaua de apă-canal în lungime totală de 20.825 m - care aparţinea pârâtei (conform inventarului bunurilor aparţinând domeniului public), precum şi obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu purtarea prezentului litigiu.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 458/30.03.2018, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a respins, ca neîntemeiată, acţiunea şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 3.570 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Această hotărâre a fost atacată cu apel de către reclamantă.

Hotărârea instanţei de apel

Prin decizia civilă nr. 143 din 27 septembrie 2018, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a respins apelul formulat de către reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 458/PI/30.03.2018, pronunţată de Tribunalul Timiş, precum şi cererea apelantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Această ultimă decizie a fost atacată pe calea recursului de către reclamantă.

Motivele de recurs

În motivarea cererii de recurs, după prezentarea situaţiei de fapt, recurenta a formulat, în esenţă, următoarele critici:

Recurenta susţine că instanţele de fond au aplicat greşit dispoziţiile legale care consfinţesc dreptul de proprietate şi, implicit, normele care reglementează mijlocul juridic de protecţie al acestui drept real, întrucât au refuzat posibilitatea de a proba atingerea ce a fost adusă recurentei de către intimata-pârâtă unui element de activ aflat în patrimoniul său şi a cărei existenţă este de necontestat, rezultând din întreaga evidenţă contabilă. Astfel, documentele financiar contabile atestă faptul că extinderea reţelei de apă-canal de pe raza comunei Dumbrăviţa a fost executată în perioada 01.02.2003 - 01.04.2012 din fondurile asociaţiei.

Extinderea de reţea este înregistrată în contabilitate la capitolul active imobilizate, sumele fiind determinate de experţi la valoarea de 4.761.521 RON, conform raportului depus în dosarul de insolvenţă, aflat pe rolul Tribunalul Timiş, sub dosar nr. x/2014.

Realitatea investiţiei efectuate rezultă din centralizatoarele anexate cererii introductive de instanţă, care conţin totalul materialelor şi manoperei cu care a fost extinsă reţeaua iniţial primită în exploatare de la intimata-pârâtă, iar dacă instanţa de recurs va considera necesar recurenta susţine că va depune la dosar toate documentele justificative aferente acestora.

Susţine recurenta că atât ea, cât şi intimata-pârâta au în proprietate, ca urmare a realizării prin investiţii proprii ale fiecăreia, o anumită parte (lungime) a reţelei de apă-canal din comună.

Contrar susţinerilor intimatei-pârâte, investiţiile recurentei nu au fost realizate cu bani de la bugetul local sau general al statului, ci cu venituri proprii ale asociaţiei, cum ar fi cotizaţia membrilor, donaţii şi contractarea mai multor credite, precum suma de 30.000 euro, de la numitul B., 35.000 USD, credit bancar garantat de către unitatea administrativ teritorială, aşa cum rezultă din raportul de specialitate nr. 7857/04.11.2005 şi 20.000 USD, credit bancar, garantat de către unitatea administrativ teritorială, potrivit H.C.L. Dumbrăviţa nr. 92/03.11.2005, ataşate cererii introductive de instanţă.

Aşa cum rezultă din actele constitutive, scopul înfiinţării A. l-a constituit "realizarea reţelei de canalizare si distribuţie a apei potabile, lucrări de întreţinere si reparaţie reţea apă si canalizare.." (art. 2 din statut, din parag. 1 al pag. 2 al actului constitutiv, precum şi din cele două autorizaţii de funcţionare), înscrisuri depuse în dosarul de fond.

Recurenta susţine că între părţi s-au purtat mai multe litigii cu privire la reţelele de apă şi canal din localitatea Dumbrăviţa.

Urmare preluării abuzive a extinderii reţelei de apă-canal de către intimata pârâta, recurenta susţine că a intrat în insolvenţă, ceea ce produce grave prejudicii statului român, întrucât Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş este creditorul majoritar, iar celălalt creditor este Societatea C. S.A. Timişoara, ce are acţionar unic Consiliul local al municipiului Timişoara.

O dovadă în acest sens este şi faptul că, după adoptarea celor două hotărâri de consiliu local, nr. 46/20.12.2012 şi nr. 57/27.08.2013, pe care le-a atacat la instanţa de contencios administrativ, a urmat o a doua etapă în planul pus în aplicare de către intimata-pârâta pentru a o deposeda pe recurentă de bunurile proprietatea sa. Astfel, prin H.C.L. nr. 9/28.02.2013 s-a aprobat înfiinţarea S.C. D. S.R.L., care a preluat aceeaşi activitate ca cea avută de asociaţia recurentă anterior, în condiţiile în care intimata avea cunoştinţă de faptul că o parte din extinderea de reţea a fost realizată de aceasta, Consiliul Local al comunei Dumbrăviţa fiind membru al asociaţiei recurente.

Prin Hotărârea Consiliului local al comunei Dumbrăviţa nr. 43/20.06.2013 s-a constituit Comisia specială de analiză şi verificare, având ca obiect identificarea şi preluarea de la asociaţia recurentă a sistemului public de alimentare cu apă şi canalizare din comună, această comisie realizând un inventar prin care a identificat o reţea în lungime totală de 92.960 m - reţea de apă şi 45.954 m - reţea canalizare.

Prin decizia pronunţată în dosar nr. x/2013, s-a reţinut că reţeaua "s-a făcut, în cea mai mare parte, cu sume primite de la bugetul de stat", deci nu integral, astfel că nu se poate susţine că întreaga reţea de apă-canal din comună aparţine pârâtei sau că toată această reţea s-ar afla pe domeniul public, motiv pentru care, nu se poate considera că recurenta ar fi doar detentor precar, devenit concesionar.

Recurenta susţine că i se încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât nu i se permite să administreze proba cu expertize tehnice în specialităţile contabilitate şi construcţii-instalaţii, singurele dovezi din care poate rezulta temeinicia demersului său judiciar.

Atât instanţa de fond, cât şi cea de apel, au aplicat greşit legea, refuzând dreptul recurentei de a proba susţinerile sale cu privire la deposedarea de bunul proprietatea sa, făcând trimitere la cele reţinute în cuprinsul deciziei civile nr. 207/27.01.2016 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţate în dosarul nr. x/2013.

Aceasta întrucât, în pofida faptului că respectiva soluţie a privit un litigiu de contencios administrativ, în care a fost supusă analizei nelegalitatea unei hotărâri a administraţiei publice locale, iar dispozitivul instanţei doar la aceasta s-a referit şi, deşi nu avea nicio legătură cu obiectul dedus judecăţii, instanţa de recurs a reţinut că "pentru sumele pe care reclamanta le-a investit în aceste reţele, poate pretinde doar recunoaşterea unui drept de creanţă".

Modul în care judecătorii de contencios administrativ au înţeles să îşi motiveze soluţia de confirmare a legalităţii actului administrativ contestat nu poate fi cenzurat în niciun fel de părţi, cu atât mai mult cu cât textul art. 461 alin. (2) din C. proc. civ. nu era incident în speţă.

Raportat la obiectul litigiului în contencios administrativ, consideră recurenta că, atât puterea de lucru judecat, cât şi autoritatea de lucru judecat, puteau să privească doar aspectele asupra cărora instanţa de judecată a statuat, respectiv legalitatea hotărârilor Consiliului local al comunei Dumbrăviţa nr. 46/20.12.2012 şi nr. 57/27.08.2013. Nicio instanţă nu putea să statueze, printr-o hotărâre judecătorească ulterioară, că vreuna dintre aceste acte ale autorităţii locale deliberative ar fi nelegală.

Apreciază recurenta ca fiind greşită logica juridică a instanţei care a pronunţat decizia recurată, potrivit căreia, prin introducerea unei noi cereri având ca obiect revendicare, s-ar tinde la lipsirea de efectele lucrului judecat a unei hotărâri anterioare, pentru că instanţa de contencios administrativ nu avea cum să stabilească în cadrul litigiului ce a vizat doar verificarea legalităţii celor două hotărâri de consiliu local, cine este proprietarul extinderii reţelei de apă-canal.

Întrucât şi instanţa de apel a respins recurentei reclamante cererea de probaţiune privind administrarea celor două expertize de specialitate, cea contabilă şi cea de construcţii-instalaţii, consideră că i se încalcă dreptul la un proces echitabil, singurele dovezi din care poate rezulta temeinicia demersului său judiciar, întrucât nu toată extinderea de reţea de apă si canal se află pe domeniul public pentru a avea acest regim juridic.

În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Procedura de filtru

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la 10 decembrie 2018.

Prin rezoluţia din 18 decembrie 2018, completul de filtru a dispus comunicarea motivelor de recurs, cu menţiunea că intimata are obligaţia de a formula întâmpinare, iar după efectuarea procedurilor de comunicare, întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.

Intimata Comuna Dumbrăviţa a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, susţinând că, susţinerile formulate prin memoriul de recurs nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

La 4 iunie 2019, s-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul este admisibil în principiu, completul urmând să aprecieze cu privire la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi dacă acestea vizează soluţia instanţei de apel.

La 10 iunie 2019, completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punct de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, recurenta formulând punct de vedere cu privire la acesta.

Constatându-se încheiată această etapă a procedurii de filtru, dosarul a fost înaintat completului de judecată în vederea stabilirii termenului pentru soluţionarea căii de atac.

S-a fixat termen pentru judecarea recursului la 7 noiembrie 2019, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părţilor.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu titlu preliminar, se reţine că, în raport de dispoziţiile art. 24 şi 25 alin. (1) C. proc. civ., în soluţionarea recursului de faţă se vor avea în vedere dispoziţiile C. proc. civ. existente la data iniţierii demersului judiciar.

Analizând recursul sub aspectul posibilităţii de încadrare a criticilor formulate în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., chestiune reţinută prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul şi condiţiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres şi limitativ reglementate prin dispoziţiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor menţiuni este sancţionată cu nulitatea, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol.

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancţiunea nulităţii recursului în cazul în care motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

Deşi nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reţinute de instanţă în justificarea soluţiei pronunţate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În cauza dedusă judecăţii, instanţa de apel a confirmat soluţia primei instanţe, reţinând în motivarea soluţiei sale că, prin introducerea cererii pendinte, având ca obiect acţiune în revendicare, reclamanta tinde să lipsească de efectele lucrului judecat o hotărâre anterioară- decizia civilă nr. 207/27.01.2016 a Curţii de Apel Timişoara, - prin care s-a stabilit irevocabil că actul încheiat între părţi în anul 2001, denumit "convenţie", a fost un contract de comodat, care, prin H.C.L. nr. 48/07.07.2005 a fost transformat într-un contract de concesiune fără licitaţie publică a exploatării reţelelor de apă şi canalizare aflate pe domeniul public al localităţii Dumbrăviţa, astfel că, A. poate pretinde, pentru sumele investite în extinderea reţelelor de apă canal, doar recunoaşterea unui drept de creanţă.

Instanţa nu a respins acţiunea pe temeiul excepţiei autorităţii de lucru judecat, ci, dând eficienţă prezumţiei de lucru judecat, a reţinut că natura dreptului reclamantei a fost dezlegată, în relaţia dintre părţi, această prezumţie având caracter absolut, ceea ce înseamnă că reclamanta nu poate introduce o nouă acţiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului ceea ce s-a statuat judecătoreşte anterior, concluzionându-se că, în realitate, reclamanta nu pretinde o altă cauză juridică a dreptului său, ci formulează doar o nouă apărare, ceea ce nu este permis după ce litigiul a fost tranşat irevocabil.

Prezumţia de lucru judecat reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat - ceea ce a fost dezlegat jurisdicţional nu mai poate fi combătut - şi constituie, alături de excepţia lucrului judecat, instrumentul juridic menit să servească instituţiei lucrului judecat, care are la bază două reguli fundamentale: a) o acţiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio) şi b) o constatare (în sensul de soluţie privind raporturile juridice deduse judecăţii) făcută printr-o hotărâre judecătorească este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res iudicata pro veritate accipitur).

Puterea lucrului judecat este o prezumţie legală, iuris et de iure. Ceea ce poate proba prezumţia de lucru judecat ca mijloc de probă (factum probans) ar fi chestiunea pe care instanţa a decis-o (factum probandum).

Aşadar, prezumţia de lucru judecat înseamnă că ceea ce s-a rezolvat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus, fără posibilitatea dovezii contrare, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat.

Prezumţia operează atunci când în al doilea proces se pune o problemă soluţionată printr-o hotărâre anterioară şi nu presupune o identitate de acţiuni, ci doar de chestiuni juridice litigioase şi, de aceea, prezumţia nu opreşte judecata celei de a doua acţiuni, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare de care trebuie să se ţină seama.

Recurenta a susţinut neîndeplinirea cerinţelor efectului pozitiv al lucrului judecat faţă de decizia nr. 207/27.01.2016 a Curţii de Apel Timişoara, în sensul că instanţa de contencios administrativ nu putea stabili cine este proprietarul extinderii reţelei de apă-canal în cadrul litigiului ce a vizat doar verificarea legalităţii celor două hotărâri de consiliu local, însă aceasta nu a arătat, în concret, care sunt argumentele pentru care pretinde neîndeplinirea acestor cerinţe şi în ce constă greşeala instanţei de apel din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Susţinerile recurentei, reluate în mare parte din acţiunea introductivă de instanţă şi din motivele de apel, se referă la modul de realizare şi extindere a reţelei de apă - canal din Comuna Dumbrăviţa şi litigiile purtate între părţi, chestiuni care vizează situaţia de fapt, iar nu argumentele instanţei de apel avute în vedere în pronunţarea soluţiei de respingere a apelului său, în cadrul acţiunii în revendicare, ce constituie obiectul litigiului pendinte.

Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului, în cuprinsul cererii de recurs nefiind regăsite critici de nelegalitate în combaterea motivelor reţinute de curtea de apel în pronunţarea soluţiei sale, respectiv care sunt normele de drept material încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de apel, recurenta formulând susţineri exclusiv cu privire la situaţia de fapt, la probe şi la istoricul litigiilor purtate între părţi.

Condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs presupune determinarea greşelilor anume imputate instanţei de apel, raportat la argumentele avute în vedere la pronunţarea soluţiei şi încadrarea acestora în motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel, iar nu orice nemulţumire a părţii.

Aşa fiind, constatând că susţinerile din cererea de recurs nu se constituie în critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută în acest caz de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 143 din 27 septembrie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2019.