Expropriation compensation claim and material incompetence objection barred by procedural decedence after initial non-raising

Şedinţa publică din data de 7 noiembrie 2019

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Haţeg, la 29.03.2012, reclamantul A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., solicitând pronunţarea unei hotărâri, prin care: să se constate că imobilul teren situat în comuna Băniţa, str. x, jud. Hunedoara, înscris în C.F. xN Băniţa, nr. top. (x, în care este inclus şi terenul cu nr. cad. x, este proprietatea exclusivă a reclamantului A., dobândit prin sentinţa civilă nr. 5008/2007 a Judecătoriei Petroşani; să se constate că imobilul teren situat în comuna Băniţa, str. x, jud. Hunedoara, înscris în C.F. x Băniţa, nr. ord A+1, nr. top. x, în care este inclus şi terenul cu nr. cad. x este proprietatea exclusivă a reclamantului B., dobândit prin sentinţa civilă nr. 6974/2010 a Judecătoriei Petroşani; să se dispună rectificarea C.F.-urilor menţionate mai sus.

La termenul din 6.03.2013, pârâta C.N.A.D.N.R. a formulat cerere de chemare în garanţie a numiţilor C. şi D. în calitate de beneficiari ai despăgubirii stabilite pentru imobilul situat în comuna Băniţa, identificat cadastral cu nr. x, în suprafaţă de 456,801 mp, în situaţia în care va fi obligată la plata despăgubirii pentru terenul menţionat către reclamantul A..

S-a solicitat, de asemenea, chemarea în garanţie şi a numiţilor E. şi F. în calitate de beneficiari ai despăgubirii stabilite pentru exproprierea imobilului, situat în comuna Băniţa, identificat cadastral cu nr. x, în suprafaţă de 626, 20 mp, pentru ca, în situaţia în care va fi obligată la despăgubiri, chemaţii în garanţie să-l despăgubească pe A..

La termenul din 22.05.2013, reclamanţii au depus la dosar precizare de acţiune, solicitând pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se constate că reclamantul A. este persoană îndreptăţită în exclusivitate la expropriere prin despăgubiri asupra terenului în suprafaţă de 326,55 mp, identificat prin nr. top. x, ce se suprapune peste nr. cadastral x şi să se constate calitatea de persoană îndreptăţită exclusiv a reclamantului B. asupra suprafeţei de 517,65 mp, identificat cu nr. top x, să fie obligată pârâta să deblocheze sumele datorate în favoarea reclamanţilor.

2. Hotărârile pronunţate în conflict de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 116/06.03.2019, Judecătoria Haţeg a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., şi a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Hunedoara, secţia civilă.

În considerentele hotărârii, instanţa a reţinut următoarele:

La data de 31.12.2015 a intervenit decesul reclamantului A., conform certificatul de deces seria x nr. x/02.01.2016, fiind introduşi în cauză moştenitorii acestuia: G. (soţie supravieţuitoare), A. jr., (fiu) şi H. (fiică).

Instanţa a apreciat că natura litigiului decurgând din faptul că aceasta are un obiect circumscris legii de expropriere, implică stabilirea competenţei în favoarea Tribunalului Hunedoara, din mai multe considerente:

Cererea principală are ca obiect constatarea calităţii de persoană îndreptăţită la acordarea de despăgubiri în baza legii de expropriere. Cum competenţa pentru acţiunea în constarea unui drept este determinată de competenţa aferentă acţiunii în realizarea dreptului, iar aceasta din urmă este de competenţa tribunalului, în raport de caracterul normei speciale incluse în Legea nr. 255/2010, care trimite, sub aspectul competenţei, la dispoziţiile Legii nr. 33/1994, se impune aprecierea că şi cererea de faţă revine tot în competenţa tribunalului, în primă instanţă.

Cererea privind emiterea unei hotărâri de stabilire a despăgubirilor aferente imobilului expropriat nu intră sub incidenţa competenţei judecătoriei în baza art. 94, lit. k) C. proc. civ., în condiţiile în care există norma derogatorie inclusă în legislaţia exproprierii, care stabileşte competenţa materială în favoarea tribunalului, indiferent de valoarea aferentă despăgubirilor.

Prin sentinţa civilă nr. 381/30.04.2019 a Tribunalului Hunedoara, secţia I-a civilă a fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii în constatare, precum şi a cererilor de chemare în garanţie, în favoarea Judecătoriei Haţeg. S-a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă, s-a suspendat judecarea cauzei şi a fost trimis dosarul cauzei la Curtea de Apel Alba Iulia, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

La pronunţarea soluţiei, instanţa a avut în vedere împrejurarea că dosarul priveşte o acţiune în constatare, întemeiată pe prevederile art. 111 C. proc. civ., fiind tratată ca atare de instanţele de judecată, atât în fond, cât şi în recurs, iar soluţionarea acesteia este de competenţa judecătoriei în a cărei circumscripţie se află imobilele în litigiu. Cum această competenţă este de ordine publică, instanţa este obligată să o invoce, din oficiu.

Pe de altă parte, s-a reţinut că dosarul cauzei se află în al doilea ciclu procesual, după 7 ani de judecată, fiind cu totul imposibil modificarea procedurii de judecată fără a aduce atingere principiului disponibilităţilor părţilor în procesul civil.

3. Sentinţa pronunţată în regulator de competenţă

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 42/27 iunie 2019, a stabilit competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Haţeg.

Pentru a decide astfel, instanţa s-a raportat la obiectul acţiunii, astfel cum a fost conturat prin cererea principală, precizarea de acţiune, înregistrată la 22.05.2013 şi cererea de chemare în garanţie.

Curtea de apel a mai considerat că, faţă de data introducerii cererii principale, litigiul este supus dispoziţiilor C. proc. civ. 1865, în forma în vigoare la 29.03.2012, fiind pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 1591 alin. (2) din acest cod, care prevăd:

"Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului."

Astfel, primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţe şi au putut pune concluzii, prima zi de înfăţişare în sensul art. 134 C. proc. civ. 1865, a fost cel din 23.05.2012 (încheiere dosar fond nr. x/2012), iar primul termen la care părţile au fost legal citate după depunerea precizării cererii principale a fost cel din 19.06.2013 (încheiere dosar fond nr. x/2013), din cuprinsul încheierilor observându-se că, la termenul din 23.05.2012, nici părţile şi nici instanţa nu au invocat excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei, iar la termenul de judecată din 19.06.2013, reclamanţii, prin apărător, au cerut a se lămuri competenţa materială a instanţei, avocatul chemaţilor în garanţie a arătat că lasă sub acest aspect soluţia la aprecierea instanţei, după care apărătorul reclamanţilor a învederat că nu mai susţine precizarea de acţiune care pune în discuţie competenţa materială a Judecătoriei Haţeg, judecătoria luând act prin încheiere de renunţarea la judecata acelei precizări a cererii principale.

Aşadar, atât la termenul de judecată din 23.05.2012, cât şi la cel din 19.06.2013, Judecătoria Haţeg nu a invocat excepţia necompetenţei sale materiale, după cum nici părţile nu au invocat şi susţinut această excepţie (prin întâmpinare pârâta C.N.A.I.R S.A. a invocat doar excepţia inadmisibilităţii acţiunii), care, de altfel, a rămas neinvocată până la momentul începerii dezbaterilor asupra fondului, respectiv până la termenul de judecată din 01.10.2014 (încheiere dosar nr. x/2012). În plus, la prima zi de înfăţişare, Judecătoria Haţeg nu a procedat nici la verificarea competenţei generale, materiale şi teritoriale, neconsemnând în încheierea de şedinţă temeiurile de drept pentru care a constatat competenţa instanţei sesizate, în conformitate cu art. 1591 alin. (4) C. proc. civ.

Judecătoria Haţeg a pronunţat sentinţa civilă nr. 569/08.10.2014, această sentinţă a fost recurată de pârâta C.N.A.I.R S.A. şi de chemaţii în garanţie C. şi D., fiind casată, în totalitate, prin decizia civilă nr. 161/R/07.05.2015 a Tribunalului Hunedoara, iar cauza a fost trimisă aceleiaşi instanţe spre rejudecare, instanţa de control judiciar reţinând că a existat o încălcare a principiului dreptului la apărare şi al contradictorialităţii administrării probaţiunii, îndrumarea dată instanţei fondului fiind aceea de a efectua o expertiză topografică cu respectarea celor două principii mai sus arătate.

Prin urmare, s-a constatat că excepţia necompetenţei materiale a rămas neinvocată în cursul primului ciclu procesual în fond, în cadrul cererilor de recurs nu s-a criticat eventuala necompetenţă materială a judecătoriei, drept urmare, nici în decizia de casare nu se regăsesc considerente pe această temă, cu alte cuvinte, faţă de regimul de invocare a excepţiei necompetenţei materiale astfel cum acesta a fost reglementat prin art. 1591 alin. (2) C. proc. civ., competenţa materială a rămas dobândită Judecătoriei Haţeg, chiar dacă unele dintre petitele cererii de chemare în judecată (stabilirea calităţii de persoană îndreptăţită şi plata despăgubirilor de pe urma exproprierii) puteau fi considerate drept cereri în materie de expropriere şi, ca atare, de competenţa materială a tribunalului faţă de dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. f) C. proc. civ.

În aceste condiţii, s-a reţinut că neinvocarea excepţiei necompetenţei materiale a Judecătoriei Haţeg de către părţi ori de către judecător la prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului, determină intervenţia sancţiunii decăderii conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ., astfel că actul de procedură neîndeplinit în termen (invocarea excepţiei absolute a necompetenţei materiale) nu mai putea fi îndeplinit ulterior, în faza de rejudecare a fondului, impunându-se a se avea în vedere că excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Haţeg a fost invocată de pârâta C.N.A.I.R S.A. prin nota de şedinţă, înregistrată în dosar la 13.06.1018, aşadar în etapa rejudecării fondului după casarea cu trimitere. Or, această parte era decăzută din dreptul de a invoca excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei, deoarece nu a invocat-o în cursul primului ciclu procesual în fond, cel înainte de rejudecarea cauzei, respectiv până la prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului soluţionat prin sentinţa civilă nr. 569/08.10.2014. În consecinţă, Judecătoria Haţeg nu putea admite o excepţie procesuală care nu a fost invocată "in limite litis", partea care a invocat-o fiind decăzută din dreptul de a mai ridica o asemenea excepţie.

4. Calea de atac formulată în cauză

Hotărârea pronunţată în regulator de competenţă a fost atacată pe calea recursului de către pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, prin secţia Drumuri Naţionale Deva, în cadrul căruia au fost dezvoltate următoarele critici:

Sentinţa civilă nr. 42/2019 este nelegală, întrucât la data înregistrării acţiunii în constatare, în anul 2012, soluţionarea cererilor de expropriere este de competenţa tribunalului, potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 33/1994.

Prin cererea introductivă reclamanţii au solicitat constatarea proprietăţii exclusive şi rectificarea CF a acelor proprietăţi, însă din probatoriul administrat în faţa instanţei, s-a ajuns la concluzia că obiectul dosarului nu vizează o acţiune în constatare, ci o expropriere pentru cauză de utilitate publică, ce cade în competenţa Tribunalului Hunedoara.

În speţă nu poate opera decăderea din dreptul de a invoca excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei pentru partea care nu a invocat-o, deoarece Judecătoria Haţeg nu a dispus în vreun fel asupra competenţei materiale. Inexistenţa unei încheieri de şedinţă prin care a fost constatată competenţa instanţei conduce la faptul că toate actele de procedură efectuate de instanţa necompetentă material sunt nule, fiind aplicabile dispoziţiile art. 176 C. proc. civ. Potrivit acestora, nulitatea nu este condiţionată de existenţa unei vătămări în cazul încălcării dispoziţiilor legale referitoare la: capacitatea procesuală; reprezentarea procesuală, competenţa instanţei, compunerea sau constituirea instanţei, publicitatea şedinţei de judecată; alte cerinţe legale extrinseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel.

În concluzie, Tribunalul Hunedoara este competent din punct de vedere material să judece cauza, fiind vorba despre în litigiu în materie de expropriere.

Recurenta a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, în temeiul dispoziţiilor art. 486 şi urm. C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

În speţă, intimaţii nu au depus întâmpinare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Cu titlu prealabil, se constată că, în speţă, sunt aplicabile prevederile C. proc. civ. de la 1865, întrucât acţiunea din prezentul dosar a fost formulată la 29.03.2012, iar Noul C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, a intrat în vigoare abia la 15 februarie 2013. Potrivit art. 24 din Legea nr. 134/2010, dispoziţiile noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar art. 25 stipulează că procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi. În consecinţă, cererea de recurs urmează a fi examinată din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. de la 1865 şi nu a prevederilor art. 486 şi urm. din Legea nr. 134/2010, cum a susţinut recurenta prin cererea de recurs.

Prin motivele de recurs, recurenta consideră că judecarea litigiului este de competenţa Tribunalului Hunedoara, pe de o parte, prin prisma obiectului acţiunii, reprezentat de o expropriere pentru cauză de utilitate publică, nefiind vorba de o cerere în constatare a dreptului de proprietate. Pe de altă parte, raportat la aplicarea de către curtea de apel a prevederilor art. 1591 C. proc. civ., nu poate opera decăderea pârâtei din dreptul de a invoca excepţia de necompetenţă materială a judecătoriei, în condiţiile în care Judecătoria Haţeg nu a dispus în vreun fel asupra necompetenţei materiale. În opinia recurentei, inexistenţa unei încheieri de şedinţă, prin care să se confirme competenţa instanţei, duce la nulitatea tuturor actelor de procedură efectuate în dosar, care este o nulitate necondiţionată de existenţa unei vătămări, potrivit art. 176 din Legea nr. 134/2010, care îşi găsesc parţial corespondeţă în dispoziţiile art. 105 alin. (1) C. proc. civ. "Actele de procedură îndeplinite de un judecător cu încălcarea normelor de competenţă de ordine publică sau privată vor fi declarate nule în condiţiile prevăzute de lege.’’

Cum analiza instanţei în determinarea regulatorului de competenţă s-a făcut prin raportare la regimul juridic al invocării excepţiei de necompetenţă materială, guvernat de prevederile art. 1591 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a verifica numai criticile formulate pe acest aspect, respectiv dacă, în speţă, competenţa materială a Judecătoriei Haţeg a fost stabilită cu încălcarea prevederilor sus-menţionate.

Art. 1591 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin pct. 22 din Legea nr. 202/2010, în vigoare la data formulării acţiunii, stipulează:,,(1) Necompetenţa generală instanţelor judecătoreşti poate fi invocată de părţi ori de către judecător în orice stare a pricinii.

(2) Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi ori de către judecător la prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.

(3) Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.

(4) La prima zi de înfăţişare, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate.

(5)Verificarea competenţei conform alin. (4) nu împiedică formularea excepţiilor de necompetenţă în cazurile şi condiţiile prevăzute la alin. (1)-(3), asupra cărora judecătorul se va pronunţa în condiţiile legii.’’

Verificând succesiunea actelor de procedură efectuate în dosarul Judecătoriei Haţeg, Înalta Curte constată că excepţia necompetenţei materiale nu a fost invocată, din oficiu, sau de părţi la prima zi de înfăţişare, definită de art. 134 C. proc. civ. ca fiind aceea în care părţile legal citate pot pune concluzii, în speţă 23.05.2012, la termenul imediat următor după precizarea cererii iniţiale, 19.06.2013 şi nici până la momentul începerii dezbaterilor asupra fondului cauzei, la termenul de judecată din 1 octombrie 2014.

Sentinţa civilă nr. 569/08.10.2014 pronunţată de Judecătoria Haţeg în primul ciclu procesual a fost desfiinţată în totalitate prin decizia civilă nr. 161R/07.05.2015 a Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă, ca urmare a admiterii recursurilor declarate de pârâta CNAIR S.A. şi de chemaţii în garanţie C. şi D., pricina fiind trimisă spre rejudecare pentru administrarea probei cu expertiză topografică în condiţii de contradictorialitate şi cu respectarea dreptului la apărare. Prin motivele de recurs astfel cum au fost conturate de cele două părţi, nu au fost formulate critici pe aspectul necompetenţei materiale a judecătoriei.

În raport de aceste elemente, se constată că soluţionarea acţiunii a rămas dobândită de judecătorie în primul ciclu procesual, chiar dacă unele capete de cerere puteau intra sub incidenţa legii de expropriere, de competenţa tribunalului. Prin urmare, decizia curţii de apel a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 1591 alin. (2) C. proc. civ., iar pârâta CNAIR nu mai putea invoca excepţia de necompetenţă materială a judecătoriei în al doilea ciclu procesual, în faza de rejudecare a fondului, după soluţia de casare cu trimitere, respectiv la 13.06.2018, prin notele de şedinţă depuse pentru termenul de judecată din 21 iunie 2018, în condiţiile în care nu a ridicat-o în primul ciclu procesual până la prima zi de înfăţişare, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor în fond, astfel cum se arată în reglementarea evocată, operând sancţiunea decăderii, aspect reţinut în mod corect de curtea de apel.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile imperative ale art. 1591 alin. (2) C. proc. civ. sunt menite să împiedice prelungirea duratei procesului, prin eventuala reluare a judecăţii în faţa unei alte instanţe decât cea a cărei competenţă nu a fost iniţial contestată şi care a procedat la judecarea procesului.

Faptul că Judecătoria Haţeg nu a dispus în niciun fel cu privire la competenţa materială nu constituie un argument în favoarea pârâtei CNAIR, care să înlăture sancţiunea decăderii din dreptul de a mai invoca respectiva excepţie, câtă vreme legiuitorul a prevăzut expres condiţiile în care poate fi invocată necompetenţa materială de ordine publică. Astfel, dacă necompetenţa materială a judecătoriei nu a fost invocată în condiţiile art. 1591 alin. (2) C. proc. civ., intervine decăderea din dreptul de a mai ridica respectiva excepţie, sancţiune expres prevăzută de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. "Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei’’, neavând relevanţă neconstatarea competenţei instanţei printr-o încheiere de şedinţă, aspect susţinut de recurentă în motivele de recurs. Chiar prin textul de la alin. (5) al art. 1591 legiuitorul prevede că instanţa poate să îşi verifice la prima zi de înfăţişare competenţa generală, materială şi teritorială, însă formularea excepţiilor de necompetenţă este permisă numai în situaţiile expres prevăzute de alin. (1)-(3).

Pentru considerentele arătate, instanţa supremă constată că soluţia în regulator de competenţă a fost pronunţată cu aplicarea corectă a prevederilor care reglementează modalitatea de invocare a excepţiei de necompetenţă materială, art. 1591 alin. (2) C. proc. civ., nefiind întrunite cerinţele motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ceea ce conduce la respingerea recursului, ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, prin secţia Drumuri Naţionale Deva, împotriva sentinţei civile nr. 42 din 27 iunie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2019.