Compensation claim remanded for reassessment after appellate court wrongly invoked res judicata; limitation defense rejected.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29 iulie 2014 pe rolul Judecătoriei Focşani sub Dosarul nr. x/2014, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C. şi D., obligarea acestora la plata sumei de 530.520 euro reprezentând contravaloarea tuturor îmbunătăţirilor şi dotărilor efectuate la imobilul situat în Focşani, de la stadiul casă la roşu, la casă la gata; instituirea unui drept de retenţie asupra imobilului, până la plata integrală a despăgubirilor stabilite; obligarea pârâţilor la plata sumei de 100.200 euro, reprezentând contravaloarea terenului aferent construcţiei şi a sumei de 89.700 euro, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a imobilului în perioada 11.06.2009 - 27.04.2011 şi 23.05.2012 - 01.07.2015, în care au fost evacuaţi abuziv; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa nr. 4.332 din 2 octombrie 2014, Judecătoria Focşani a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Vrancea

Prin Sentinţa nr. 251 din 25 aprilie 2017, Tribunalul Vrancea a admis în parte acţiunea; a obligat pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 440.034,21 RON despăgubiri civile, reprezentând îmbunătăţiri aduse imobilului din Focşani, jud. Vrancea; a respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere privind instituire drept retenţie şi despăgubiri civile reprezentând preţ teren aferent şi contravaloare lipsă folosinţă imobil; a obligat pârâţii să plătească reclamanţilor suma de 10.005,35 RON, cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Galaţi

Prin Decizia nr. 65/A din 19 aprilie 2019 pronunţată în rejudecare, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, apelul pârâţilor împotriva sentinţei; a obligat apelanţii pârâţi la plata, către apelanţii reclamanţi, a sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

4. Calea de atac exercitată

Împotriva deciziei Curţii de Apel Galaţi au declarat recurs pârâţii C. şi D., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., formulând următoarele critici:

- În mod nelegal, cu încălcarea dispoziţiilor art. 501 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de apel a considerat că nu se mai impune analiza, în cel de-al doilea ciclu procesual, a motivelor de apel 1 şi 3, legate de primul motiv, referitor la identificarea lucrărilor executate şi dovezile corespunzătoare, întrucât au intrat în puterea lucrului judecat prin Decizia nr. 3.991 din 15 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, considerând că ceea ce trebuie analizat în rejudecare este doar excepţia prescripţiei (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.);

- În mod greşit instanţa de apel a reţinut că acţiunea nu este prescrisă şi că au intervenit cauze de întrerupere a prescripţiei (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.). Prin precizările depuse la 10 aprilie 2019, reclamanţii au arătat că pretinsele lucrări efectuate de către aceştia au fost realizate în perioada octombrie 1999 - 2006, 2007, pârâţii fiind în imposibilitatea efectivă de a stabili exact data efectuării fiecărei lucrări.

Având în vedere considerentele deciziei de casare, precum şi data la care reclamanţii pretind că au efectuat aceste lucrări (până la momentul pronunţării Sentinţei nr. 1.939 din 14 mai 2007), în cauză a intervenit prescripţia, termenul de 3 ani începând să curgă din momentul în care a fost perfectată convenţia de vânzare-cumpărare, adică momentul pronunţării Sentinţei nr. 1.939 din 14 mai 2007, prin care a operat transferul dreptului de proprietate de la reclamanţi către pârâţi.

Potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 167/1958, prescripţia curge de la momentul producerii pagubei, care este momentul pierderii dreptului de proprietate, sens în care susţinerile reclamanţilor că prescripţia curge de la data lămuririi dispozitivului Sentinţei nr. 1.939/2007 prin Decizia nr. 588/2012, sau din mai 2012, când au fost evacuaţi, fiind fără relevanţă.

Contestaţia la executare formulată de reclamanţi nu este întreruptivă de prescripţie, aşa cum în mod eronat a reţinut instanţa de apel, iar în afara prezentei acţiuni aceştia nu au mai pretins, printr-un alt demers judiciar, contravaloarea îmbunătăţirilor.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 4 decembrie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionare la data de 29 ianuarie 2020.

6. Apărările formulate în cauză

La data de 26 iulie 2019 (data poştei), în termen legal, intimaţii -reclamanţi B., A. au formulat întâmpinare, învederând următoarele aspecte:

- În rejudecare, instanţa de apel a ţinut cont de decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în sensul de a identifica lucrările evaluate la suma de 440.034,21 RON şi dovezile din care rezultă că aceste lucrări au fost efectuate de către reclamanţi, situaţie faţă de care nu poate fi primit motivul de casare privind încălcarea regulilor de procedură. Singurele indicaţii trasate de către instanţa de recurs pentru cea de rejudecare au vizat identificarea lucrărilor şi datelor de execuţie, precum şi analiza prescripţiei dreptului material la acţiune, ambele chestiuni fiind analizate în mod judicios;

- Sentinţa nr. 1.939/2007 nu a transferat dreptul de proprietate asupra imobilului de la reclamanţi către pârâţi, obiectul acţiunii fiind obligaţia de a face, iar reclamanţii nu au pierdut posesia şi folosinţa bunului, aspect confirmat de cererile şi contestaţiile formulate atât la instanţele civile, cât şi la instanţa penală;

- În cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripţie putând să curgă cel mai devreme de la data de 23 mai 2012, când reclamanţii au fost evacuaţi de către chiriaşii recurenţilor pârâţilor, situaţie faţă de care acţiunea formulată la 29 iulie 2014 se situează înăuntrul termenului de 3 ani;

- Chiar dacă s-ar reţine că termenul de prescripţie de 3 ani a început să curgă la 1 iulie 2008, acesta a suferit întreruperi la 21 august 2008, 28 ianuarie 2011, apoi la 7 iunie 2012, sens în care acţiunea introductivă de instanţă a fost promovată în termenul prevăzut de lege;

- Cererea de lămurire a dispozitivului Sentinţei nr. 1939/2007 formulată la 29 ianuarie 2011 îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de lege pentru a opera un caz de întrerupere a cursului prescripţiei;

- Executările pornite de către recurenţi împotriva reclamanţilor şi actele de executare aferente au fost anulate, iar reclamanţii au fost reintegraţi în imobil la 27 aprilie 2011, conform procesului-verbal din 9 mai 2011;

- Prin recursul declarat, se invocă interpretarea unor împrejurări de fapt şi nu a unor norme de drept material, împrejurări ce nu pot fi configurate ca fiind critici de nelegalitate a hotărârii instanţei de apel;

- Solicită respingerea recursului şi acordarea cheltuielilor de judecată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând recursul, Înalta Curte constată că este fondat, în parte, pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, instanţa de fond va judeca din nou, în limitele casării şi ţinând seama de toate motivele invocate înaintea sa de părţile litigante.

Prin prima critică de nelegalitate, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pârâţii au susţinut că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de procedură prevăzute de dispoziţiile art. 501 alin. (3) C. proc. civ., întrucât instanţa de apel a omis să analizeze criticile relative la nemotivarea hotărârii primei instanţe şi netemeinicia sumei de 440.034,21 RON la plata căreia au fost obligaţi în favoarea reclamanţilor.

Această critică este întemeiată, întrucât instanţa de apel, în aplicarea dispoziţiei legale menţionate, a statuat eronat că nu poate analiza motivele de apel relative la lucrările evaluate şi pentru care s-au acordat reclamanţilor despăgubiri în cuantum de 440.034,21 RON prin sentinţa primei instanţe, sub motiv că aceste aspecte ale cauzei ar fi intrat în puterea lucrului judecat.

Astfel, potrivit considerentelor Deciziei de casare nr. 3.991 din 15 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, instanţa de recurs a găsit că este fondată critica formulată de pârâţii E. privind motivarea insuficientă a deciziei recurate sub aspectul neidentificării lucrărilor pentru care s-a dispus obligarea pârâţilor la plata sumei de 440.034,21 RON şi a neindicării dovezilor din care rezultă efectuarea acestor lucrări.

Referitor la această critică s-a reţinut că ea a constituit motiv de apel, că instanţa de apel a apreciat-o a fi întemeiată (justificat de faptul că prima instanţă, la rândul ei, nu a explicat prin considerente din ce se compune suma de 440.034,21 RON la plata căreia au fost obligaţi pârâţii şi nici care sunt dovezile din care rezultă efectuarea lucrărilor de către reclamanţi) şi a statuat că va complini această lipsă în propria-i hotărâre, pentru ca, ulterior, să omită la rându-i să enunţe în cuprinsul deciziei din apel considerentele corespunzătoare prin care să se identifice lucrările evaluate la suma de 440.034,21 RON şi dovezile din care rezultă că aceste lucrări au fost efectuate de reclamanţi, limitându-se doar la a face trimitere la raportul de expertiză în varianta luată în calcul pentru stabilirea sumei cuvenite reclamanţilor.

Faţă de această omisiune, instanţa de recurs a reţinut incidenţa motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu consecinţa casării deciziei recurate şi trimiterii cauzei spre rejudecare, statuând în sarcina instanţei de trimitere obligaţia de a dispune motivat cu privire la situaţia de fapt a litigiului în ceea ce priveşte lucrările evaluate şi pentru care pârâţii au fost obligaţi prin sentinţa primei instanţe să plătească reclamanţilor despăgubiri în sumă de 440.034,21 RON.

Aşa fiind, în mod eronat, în rejudecarea cauzei, instanţa de apel a apreciat că nu poate analiza criticile formulate prin apelul declarat de pârâţii C. şi D. vizând nemotivarea hotărârii primei instanţe şi netemeinicia acesteia în ceea ce priveşte acordarea sumei de 440.034,21 RON cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului situat în municipiul Focşani, jud. Vrancea, sub motiv că aceste aspecte ale procesului ar fi intrat în puterea lucrului judecat în raport de considerentele Deciziei de casare nr. 3.991/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

În consecinţă, constatând incidenţa motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza aceleaşi instanţe pentru rejudecarea acestor chestiuni litigioase, în limita criticilor formulate de pârâţi prin apel.

Prin cea de-a doua critică formulată prin recurs, circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâţii au susţinut că soluţia pronunţată de instanţa de trimitere asupra excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune este greşită, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958 relative la cazurile de întrerupere a cursului prescripţiei dreptului la acţiune.

Critica este nefondată, instanţa de apel statuând în mod corect şi în acord cu îndrumările date prin decizia de casare asupra excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.

Prescripţia este o sancţiune civilă care este îndreptată împotriva pasivităţii titularului dreptului subiectiv civil sau al altei situaţii juridice ocrotite de lege care, în condiţiile legii, nu va mai avea posibilitatea de a obţine protecţia judiciară a acesteia prin exercitarea dreptului material la acţiune.

Dacă însă creditorul nu rămâne în pasivitate ci, dimpotrivă, acţionează în vederea protejării dreptului său, prescripţia nu îi poate fi opusă cu succes, acesta beneficiind de întreruperea cursului prescripţiei ca urmare a ieşirii sale din starea de pasivitate.

Cea mai categorică şi energică ieşire a creditorului din starea de pasivitate are loc prin chemarea în judecată a debitorului potrivnic, care îi contestă dreptul, astfel fiind răsturnată prezumţia lipsei de convingere a titularului dreptului la acţiune asupra temeiniciei pretenţiilor sale.

Cât priveşte cererea de chemare în judecată, dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 nu impun condiţii cu privire la obiect, fiind suficient ca aceasta să fie efectivă şi să evidenţieze convingerea titularului dreptului la acţiune împotriva căruia curge prescripţia cu privire la temeinicia pretenţiilor sale. Pentru a-şi produce însă efectul întreruptiv, potrivit alin. (2) al art. 16 din decret, cererea de chemare în judecată trebuie să fie admisă printr-o hotărâre judecătorească.

În speţă, se constată că reclamanţii, în calitate de creditori ai obligaţiei de despăgubire reprezentând contravaloarea lucrărilor de îmbunătăţiri aduse imobilului aflat în litigiu între părţi, nu numai că nu au rămas în pasivitate după data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care a fost validată definitiv convenţia de vânzare-cumpărare, 1 iulie 2008, ci, dimpotrivă, s-au opus predării imobilului către pârâţi, formulând contestaţii împotriva actelor de executare prin care se urmărea evacuarea lor din imobil.

Opoziţia reclamanţilor de a preda imobilul nu s-a fundamentat, astfel cum pretind pârâţii, doar pe considerente de vicii ale titlului executoriu, în realitate între părţi existând dispute cu privire la faza de execuţie a imobilului care a făcut obiectul înstrăinării şi starea în care se afla imobilul (având încorporate lucrările de îmbunătăţiri efectuate suplimentar de reclamanţi şi pentru care pretindeau despăgubiri) la momentul la care se solicita de către pârâţi predarea acestuia în baza hotărârii de validare a vânzării-cumpărării.

Acest fapt a fost probat prin promovarea de către reclamanţi a cererii de lămurire a dispozitivului hotărârii judecătoreşti de validare a vânzării-cumpărării, anume al Sentinţei civile nr. 1.939 din 14 mai 2007 a Judecătoriei Focşani.

Cererea de lămurire a fost înregistrată pe rolul instanţei de judecată la data de 28 ianuarie 2011, adică în interiorul termenului de prescripţie care a început să curgă la data de 1 iulie 2008 (data pronunţării Deciziei nr. 619/2008 a Tribunalului Vrancea, prin care a rămas definitivă Sentinţa civilă nr. 1.939/2007 a Judecătoriei Focşani de validare a vânzării-cumpărării).

Prin introducerea cererii de lămurire a dispozitivului Sentinţei civile nr. 1.939/2007 a Judecătoriei Focşani, contrar susţinerilor pârâţilor, prescripţia începută la data de 1 iulie 2008 a încetat în mod provizoriu să mai curgă.

Prin admiterea cererii menţionate, prin Decizia civilă nr. 588 din 7 iunie 2012 a Tribunalului Vrancea (hotărâre prin care s-a stabilit că obiectul convenţiei de vânzare-cumpărare încheiate între părţi l-au format doar terenul şi casa la roşu, fără tencuielile interioare şi exterioare, acoperiş, tâmplărie, garaj, împrejmuire cu gard), încetarea cursului prescripţiei s-a consolidat iar după data de 7 iunie 2012 a început să curgă un nou termen de prescripţie de 3 ani.

În consecinţă, constatând întreruperea în data de 28 ianuarie 2011 a cursului prescripţiei extinctive începute la data de 1 iulie 2008, în mod corect instanţa de apel a statuat că excepţia tardivităţii cererii deduse judecăţii înregistrate la 29 aprilie 2014 nu poate fi primită, întrucât dreptul la acţiune al reclamanţilor nu este prescris.

Aşa fiind, critica formulată de pârâţi potrivit căreia termenul de prescripţie care a început să curgă la data de 1 iulie 2008 nu ar fi fost întrerupt cât timp reclamanţii nu au formulat o altă cerere de despăgubire similară celei deduse judecăţii în procesul pendinte, care, de altminteri, nu se întemeiază pe considerentele de fapt şi de drept reţinute de instanţa de apel în fundamentarea soluţiei pronunţate asupra excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, nu poate fi primită.

Pentru considerentele arătate care, în parte, le completează pe cele reţinute de instanţa de apel, Înalta Curte, constatând că în cauză nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmează a respinge critica formulată de pârâţi cu privire la soluţia dată în apel asupra excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, pe care o va menţine.

Constatând însă, pentru motivele de drept arătate în cuprinsul prezentei decizii, incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ. va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe în vederea soluţionării motivelor de apel relative la lucrările pentru care s-au acordat reclamanţilor despăgubiri în cuantum de 440.034,21 RON, cu arătarea considerentelor de fapt şi de drept care fundamentează soluţia, în conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., astfel cum s-a statuat prin Decizia de casare nr. 3.991 din 15 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâţii C. D., ambii cu domiciliul în judeţul Vrancea împotriva Deciziei nr. 65/A din 19 aprilie 2019 a Curţii de Apel Galaţi, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi B. A., ambii cu domiciliul în judeţul Vrancea şi cu domiciliul ales la avocat F., în judeţul Vrancea.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 29 ianuarie 2020.

GGC - ED