Land ownership attribution under Law 18/1991 barred by statutory prohibition of appeal on the merits in land fund disputes

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti la 27 septembrie 2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti prin Primar, Subcomisia Locală de Fond Funciar a Sectorului 4 Bucureşti şi Comisia Municipiului Bucureşti pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privata asupra Terenurilor:

- să se constate că este îndreptăţită la constituirea dreptului de proprietate cu privire la terenul în suprafaţa de 306 mp situat în Bucureşti, str. x, conform art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.

- obligarea pârâţilor la întocmirea documentaţiei necesare privind propunerea de atribuire în proprietatea acesteia a terenului în suprafaţă de 306 mp situat în str. x, Bucureşti.

- obligarea pârâţilor să facă propunere de atribuire pe care să o înainteze Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 18/1991.

Prin Sentinţa civilă nr. 820 din 21 decembrie 2017, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin Sentinţa civilă nr. 1068 din 22 mai 2018, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale, s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi, constatându-se ivit conflictul negativ de competenta s-a dispus înaintarea dosarului Curţii de Apel Bucureşti pentru soluţionare.

Prin Sentinţa civilă nr. 113F din 10 august 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti:

Prin Sentinţa civilă nr. 2458 din 20 decembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Comisia Municipiului Bucureşti pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor.

S-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Subcomisia Locală de Fond Funciar a Sectorului 4.

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti şi Subcomisia locală de fond funciar a sectorului 4.

S-a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâta Comisia Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin Decizia civilă nr. 1664A din 6 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 2458 din 20 decembrie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, reclamanta A. a declarat recurs.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi la 18 iunie 2020 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 5.

5. Procedura de filtru:

La 6 iulie 2020 raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

6. Apărările formulate în cauză:

Intimata-pârâtă Comisia municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a depus punct de vedere la raport, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

Dispoziţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. statuează că sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În materia legii fondului funciar, hotărârile judecătoreşti în primă instanţă sunt supuse numai apelului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 5 alin. (1) din Titlul XIII al Legii nr. 247/2005.

Conform art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dacă printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară, hotărârea din primă instanţă este supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.

Constatându-se că în speţă este vorba despre un litigiu de fond funciar, căruia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 din Titlul XIII din Legea nr. 247/2005 şi ale art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a noului C. proc. civ., în conformitate cu care, avându-se în vedere data sesizării instanţei cu judecata fondului cauzei, hotărârea primei instanţe este supusă numai apelului, pentru aceste considerente, având în vedere că în litigiile de fond funciar niciun text de lege nu prevede expres calea de atac a recursului, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Revine, aşadar, persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă şi de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit şi a căilor de atac.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele prezentate, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac, Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 1664A din 6 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 octombrie 2020.

GGC - NN