Claimant's appeal annulled for unpaid stamp duty; defendant's appeal rejected, damages award for land occupation stands.

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 07.02.2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii B., C. şi D., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 46.170 euro, prin echivalent în RON la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă a terenurilor înscrise în CF x Arad.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâţii au invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune iar, prin încheierea din 25 aprilie 2017, instanţa a respins excepţia invocată de pârâţi prin întâmpinare.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Arad:

Prin Sentinţa nr. 215 din 12.12.2017, Tribunalul Arad a respins acţiunea ca neîntemeiată, reclamanta fiind obligată să plătească pârâtului B. suma de 600 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei tribunalului, reclamanta A. a declarat apel.

La termenul de judecată din 14.11.2018 a fost introdusă în cauză succesoarea intimatului pârât B., decedat la data de 7.09.2018, respectiv E., în calitate de soţie şi legatară universală cu o cotă de 1/1 parte din masa succesorală.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara:

Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, prin Decizia nr. 238 din 20 decembrie 2018, a admis apelul declarat de reclamantă şi a schimbat în parte Sentinţa nr. 215 din 12.12.2017 pronunţată de Tribunalul Arad, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâţii, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 14.553,27 euro în echivalentul în RON la data plăţii.

Prin aceeaşi decizie, pârâţii au fost obligaţi să plătească, în solidar, reclamantei suma de 4.912 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanţă şi a fost menţinută sentinţa apelată cu privire la respingerea în rest a acţiunii.

Totodată, intimaţii-pârâţii au fost obligaţi, în solidar, la plata către apelanta-reclamantă a sumei de 1.206 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, reclamanta şi pârâta E. au declarat recurs, invocând dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

I. Recursul reclamantei

În motivarea căii de atac formulate, recurenta-reclamantă susţine că decizia instanţei de apel este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea art. 1357 C. civ. Susţine că instanţa de apel a admis în parte apelul pe care l-a formulat, reţinând că hotărârea în dosarul privind revendicarea imobiliară are efect declarativ până la stabilirea definitivă a calităţii de proprietar a reclamantei (...) nu se poate reţine existenţa vinovăţiei pârâţilor pentru ocuparea şi folosirea terenului, aceştia prevalându-se la rândul lor de existenţa unui titlu. Arată că chestiunea efectelor hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cauzele care au ca obiect acţiuni în revendicare a fost tranşată în mod unitar în doctrina şi practica judiciară în materie şi nu comportă nicio nuanţă. Pe de altă parte, arată că teza instanţei de apel ignoră reaua credinţă a pârâţilor care au invocat un drept de proprietate inexistent, susţinând că toate instanţele care au soluţionat litigiile anterioare dintre părţi au stabilit că pârâţii i-au folosit terenul nu ca urmare a înţelegerii greşite a situaţiei lor juridice, ci conştienţi de faptul că nu au niciun drept asupra acestuia. Mai exact, susţine că instanţele au stabilit că pârâţii deşi i-au ocupat abuziv terenul şi l-au şi cultivat, nu pot invoca niciun drept de proprietate pentru că dreptul autorului lor a fost reconstituit pe alt amplasament.

Recurenta-reclamantă mai susţine că în cursul judecăţii în primă instanţă, a probat că pârâţii i-au folosit imobilele în perioada 2008 - 2016, susţinerile sale, fiind confirmate de hotărârile judecătoreşti pronunţate în Dosarul nr. x/2008, însă, în cursul judecăţii în primă instanţă şi apel, pârâţii au încercat să acrediteze ideea că dreptul său de proprietate a fost incert până la data la data de 06.10.2016, când Curtea de Apel Timişoara a pronunţat Decizia civilă nr. 364. Susţine că, în realitate, pârâţii au cunoscut dintotdeauna că nu au niciun drept de proprietate asupra imobilelor în discuţie şi, totuşi, le-au ocupat cu rea credinţă.

În concluzie, recurenta-reclamantă, arată că, întrucât instanţele au confirmat calitatea sa de proprietară în toată perioada de timp în care pârâţii au folosit în mod abuziv terenurile sale, se impune să fie despăgubită pentru toate prejudiciile care i-au fost cauzate în intervalul de timp 2008 - 2016, iar daunele aferente perioadei 2008 - 2012 sunt în sumă de 10.834.19 euro.

II. Recursul pârâtei

Prin criticile formulate, pârâta susţine că soluţia instanţei de apel este nelegală, întrucât excepţia prescripţiei dreptului la acţiune trebuia analizată chiar dacă ar fi fost ridicată pentru prima oară doar în faţa instanţei de apel, această excepţie putând fi invocată oricând şi fiind obligatoriu a fi soluţionată în apel, în conform cu art. 18 din Decretul-lege nr. 167/1958 chiar şi în litigiile începute după data de 01.10.2011. Susţine că termenul de prescripţie a început să curgă, aşa cum a stabilit şi prima instanţă prin încheierea de respingere a acestei excepţii, încheiere care nu a fost atacată de niciuna din părţi, sub imperiul Decretului-lege nr. 167/1958, act normativ ce conferă posibilitatea invocării acestei excepţii chiar şi numai în faţa instanţei de apel, cu consecinţa obligativităţii ca această instanţă să o soluţioneze.

Recurenta pârâtă susţine că soluţionarea acestei excepţii este determinantă pentru perioada de timp pentru care se poate reţine antrenarea răspunderii civile delictuale a pârâţilor raportat la data promovării acţiunii de către reclamantă cu o importanţă covârşitoare în stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate acesteia.

5. Procedura derulată în recurs

Prin rezoluţia din 18.03.2019, s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante o taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.153,30 RON, conform dispoziţiilor art. 24 alin. (2) teza a I-a din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, sub sancţiunea anulării recursului, ca netimbrat, recurenta fiind înştiinţată asupra acestei obligaţii prin adresa emisă la data de 20 martie 2019.

După încheierea procedurii de comunicare, s-a procedat la întocmirea, de către magistratul asistent, a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, raportorul a constatat că recurenta-reclamantă nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, în sensul că nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina sa.

Raportul întocmit în cauză în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în complet de filtru, fiind comunicat părţilor în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.

Prin încheierea din 15 octombrie 2018, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâta E. şi a fixat termen de judecată a acestuia la data de 28 ianuarie 2020. Totodată, a reţinut excepţia netimbrării recursului declarat de reclamanta A. şi a prorogat pronunţarea asupra acesteia până la soluţionarea recursului pârâtei.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursurilor:

Analizând recursurile declarate în cauză, prin prisma dispoziţiilor legale şi a celor reţinute în raportul privind admisibilitatea în principiu a recursurilor, Înalta Curte reţine următoarele:

I. Recursul reclamantei

La termenul din 28 ianuarie 2020, instanţa a rămas în pronunţare asupra excepţiei netimbrării recursului reclamantei pe care urmează să o admită, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru "acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti, precum şi cererile adresate Ministerului Justiţiei şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă".

Dispoziţiile art. 33 alin. (1) din actul normativ sus-menţionat prevăd că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar pentru situaţia în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

Art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că la cererea de recurs se va ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, neîndeplinirea acestei cerinţe este sancţionată cu nulitatea.

În speţă, se constată că, deşi prin adresa emisă la 20 martie 2019, recurenta-reclamantă a fost înştiinţată asupra obligaţiei timbrării recursului cu suma de 1.153,30 RON, conform dispoziţiilor art. 24 alin. (2) teza a I-a din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, aceasta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, în sensul că nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate în vederea soluţionării recursului.

Faţă de acest aspect, se reţine că cererea de recurs nu îndeplineşte condiţiile de formă, motiv pentru care se impune anularea recursului, ca netimbrat, în baza dispoziţiilor art. 486 alin. (3), coroborate cu cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

II. Recursul pârâtei.

Motivul de recurs invocat de pârâta E. vizează un singur aspect, respectiv neanalizarea de către instanţa de apel a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune.

Cu privire la această chestiune, Înalta Curte constată că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost invocată de pârâţi la judecata în primă instanţă a cauzei, tribunalul soluţionând această excepţie în sensul respingerii ei, ca neîntemeiată; motivele adoptării acestei soluţii au fost expuse în încheierea de şedinţă din data de 25.04.2017.

Respectiva soluţie a instanţei de fond nu a fost atacată cu apel de către pârâţi, reclamanta fiind singura care a formulat apel, iar acesta a vizat fondul cauzei, astfel că soluţia privind excepţia prescripţiei la acţiune a rămas definitivă.

Recurenta pârâta reproşează instanţei de apel că nu a examinat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, susţinând că şi dacă ar fi fost ridicată pentru prima oară în faţa instanţei de apel, această excepţie putea fi invocată, iar instanţa era obligată să o soluţioneze.

Chiar dacă pârâta nu a avut interes să formuleze apel, pentru că acţiunea reclamantei a fost respinsă pe fond în faţa primei instanţe, după ce i-a fost comunicat apelul formulat de reclamantă, aceasta putea formula apel incident, dacă dorea să supună devoluţiunii din apel şi modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, ceea ce nu a făcut.

Este adevărat că excepţia prescripţiei dreptului la acţiune este de ordine publică, putând fi invocată în orice stadiu al procesului, însă, în cauză, aceasta nu a fost invocată direct în căile de atac, ci în faţa primei instanţe şi a fost respinsa printr-o încheiere interlocutorie neatacată de către pârâtă, astfel încât, chestiunea tranşată a rămas definitivă.

Ca atare, nu poate fi primită critica pârâtei, în sensul că instanţa de apel era obligată să soluţioneze excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, întrucât singura modalitate prin care instanţa avea obligaţia să analizeze chestiunea vizând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune era exercitarea căii de atac a apelului, de care pârâta nu a uzat.

În consecinţă, având în vedere considerentele prezentate, Înalta Curte în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula ca netimbrat recursul declarat de reclamantă şi va respinge ca nefondat recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 238 din 20 februarie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta E. împotriva Deciziei nr. 238 din 20 februarie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 ianuarie 2020.

GGC - ED