Road accident civil liability: cassation and remand ordered after appellate court illegally refused technical expert evidence

Şedinţa publică din data de 3 octombrie 2019

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 05.04.2016, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi C. să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 701,51 RON, reprezentând cheltuieli materiale globale provizorii, obligarea pârâtelor la plata sumei de 90.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii efective, cu titlu de daune morale pentru prejudiciile suferite în accidentul rutier din 01.11.2011, soldat cu vătămarea corporală a reclamantei, cu cheltuieli de judecată

2. Hotărârile pronunţate în primă instanţă şi apel

Prin sentinţa civilă nr. 6883 din 01.11.2016 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia dreptului material la acţiune, a respins, ca neîntemeiată, excepţia netimbrării acţiunii şi a respins acţiunea reclamantei ca prescrisă.

Această hotărâre a fost atacată cu apel de către reclamantă.

Prin decizia civilă nr. 507A din 13 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul, anulând sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare.

Prin sentinţa civilă nr. 2296 din 08.06.2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România. A respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 18 din 08.01.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondat apelul.

3. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva ultimei decizii pronunţate de curtea de apel, a declarat recurs reclamanta A..

În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta a susţinut încălcarea de către instanţa de apel a prevederilor art. 22 C. proc. civ. ce reglementează principiul rolului activ al judecătorului referitor la probatoriul administrat în cauză.

Actele de cercetare la faţa locului, constând în procesul-verbal, schiţa locului accidentului şi planşa foto, ce au reprezentat un reper deosebit de important în stabilirea răspunderii în accident, arată că există neconcordanţă atât între ele cât şi în raport cu situaţia din teren. Or, aceste neconcordanţe induc în dosar date nereale, de maximă importanţă în stabilirea locului impactului şi implicit a vinovăţiei fiecăreia dintre persoanele implicate în accident.

A reproşat recurenta instanţei de apel că nu a stăruit în aflarea adevărului şi, implicit, în înlăturarea oricăror greşeli, întrucât aceste neconformităţi sunt evidente şi uşor de identificat. Astfel, planşa foto, ataşată apelului sub denumirea Anexa 4, scoate în evidenţă existenţa la locul producerii accidentului a unui marcaj pietonal oblic şi nu perpendicular pe axul străzii, aşa cum este evidenţiat total eronat în schiţa locului accidentului întocmită de poliţie. Întrucât indicatoarele rutiere "trecere pietoni’’ amplasate imediat înaintea marcajului pietonal, evidenţiate în schiţa întocmită de organele de poliţie ca reper nr. 4, delimitează zona regulamentară de traversare având prioritate în faţa marcajelor rutiere, orice poziţionare defectuoasă în schiţa accidentului a acestor repere importante, modifică dimensiunea zonei de traversare pietonală regulamentară, influenţând total aprecierile legale cu privire la vinovăţia persoanelor implicate în accident.

În concret, zona sus-menţionată are, conform actelor de cercetare a poliţiei - schiţă accident, o lăţime de 3,5 m, iar, în realitate, zona în cauză are o lăţime de 8 m. În speţă, pietonul a traversat prin zona delimitată de cele două indicatoare "trecere pietoni’’ şi nu în afara acesteia, aşa cum rezultă din actele de cercetare penală. Aceste neconformităţi, deşi evidente, au fost semnalate în apel de reclamantă, însă instanţa nu le-a luat în considerare.

Schiţa locului accidentului, unul din mijloacele de fixare a rezultatelor cercetării la faţa locului, nu îndeplineşte una din regulile esenţiale de tactică criminalistcă, anume exactitatea. Activitatea de fixare a obiectelor, precum şi a distanţelor şi unghiuirilor nu s-a realizat corect.

Instanţa de apel a reţinut că există o coroborare între declaraţiile şi schiţa poliţiei, lucru total eronat, de vreme ce în schiţă este evidenţiat doar locul impactului declarat de şofer, aşa încât o astfel de coroborare este fie o gravă eroare, fie apare ca un non-sens. S-a mai notat, în motivare, sintagma "trecere de pietoni’’, deşi curtea de apel s-a raportat la "marcajul pietonal’’, care nu se identifică cu "trecerea de pietoni’’ din punct de vedere al limbajului juridic şi tehnico-ştiinţific.

O altă eroare comisă în apel şi semnalată de reclamantă a constituit utilizarea ca punct de reper în realizarea tuturor măsurătorilor efectuate la faţa locului, cu ocazia cercetării poliţiei, a prelungirii imaginare a străzii x. Deşi a arătat că strada x nu se intersectează cu B-dul x formând unghi drept, aşa cum reiese din schiţa accidentului, curtea de apel a ignorat aceste aspecte esenţiale în stabilirea răspunderii şi, implicit, în aflarea adevărului şi s-a limitat la analiza cauzei numai în baza materialului probator utilizat la prima instanţă, încălcând astfel prevederile art. 467 C. proc. civ.

Se observă că instanţa de apel şi-a format convingerea, cu privire la răspunderea conducătorilor auto implicaţi în accident, exclusiv pe baza unei singure probe din dosar, procesul-verbal întocmit la faţa locului de organele de poliţie. Or, acest act nu poate reprezenta mijlocul de probă prin care să se stabiliească răspunderea unor părţi implicate, necuprinzând astfel de elemente în conţinut.

A mai învederat recurenta, prin motivele de recurs, că în apel a cerut, în temeiul dispoziţiilor art. 478 alin. (2) şi 479 alin. (2) C. proc. civ., administrarea probei cu expertiza tehnică auto, document cu valoare tehnică şi ştiinţifică ce lămureşte aspecte privind dinamica producerii accidentului. Curtea de apel a respins proba în discuţie pe considerentul că a fost solicitată pentru prima data în faza procesuală a apelului şi nu la fond, unde avea menirea de a stabili temeinicia hotărârii.

Or, instanţa, în mod nelegal, a respins o astfel de probă, deşi legiuitorul a statuat în mod expres că părţile se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Prin cererea de apel, reclamanta şi-a exercitat acest drept şi a solicitat încuviinţarea probei cu expertiza auto, prin care să se stabilească persoana vinovată de producerea accidentului rutier din 01.11.2011.

Nu trebuie omisă şi împrejurarea că, în apel, are loc o nouă judecată a fondului şi se pot administra toate probele în virtutea principiului devolutiv al apelului, prin urmare, motivarea în respingerea probei nu este întemeiată.

De asemenea, respingerea cererii de efectuare a expertizei reprezintă o încălcare flagrantă a garanţiilor procesuale conferite de lege: dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi principiile contradictorialităţii şi nemijlocirii.

Motivarea potrivit căreia proba nu mai poate fi cerută în apel, deoarece nu a fost solicitată la fond, încalcă dispoziţiile imperative ale art. 478 C. proc. civ., hotărârea fiind nelegală din această perspectivă, sens în care au fost nesocotite şi prevederile art. 425 lit. b) C. proc. civ. ce stabilesc obligaţia instanţei de a arăta motivele de fapt şi de drept care i-au format convingerea, precum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea spre rejudecare a cauzei la instanţa de apel.

4. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 30 mai 2019 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 18 din 08.01.2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă şi a fixat termen pentru soluţionarea recursului la data de 3 octombrie 2019.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a formulat întâmpinare, aducând argumente pentru respingerea recursului şi menţinerea hotărârii instanţei de apel.

Intimata B. S.A., prin întâmpinare, a arătat că nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 8 C. proc. civ., ceea ce conduce la respingerea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând recursul formulat de reclamanta A., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin demersul judiciar înregistrat la 05.04.2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi C., obligarea societăţii de asigurare la plata sumei de 701,51 RON constând în cheltuieli materiale globale provizorii, precum şi obligarea ambelor pârâte la plata sumei de 90.000 euro echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii efective, cu titlu de daune morale pentru prejudiciile derivate din accidentul rutier produs în 01.11.2011.

În legătură cu despăgubirile pretinse, a arătat că, urmare a accidentului produs din culpa numiţilor D. şi E., a suferit vătămări corporale, iar pentru refacerea stării de sănătate au fost necesare 30-35 zile de îngrijiri medicale. A mai detaliat în ce a constat atât prejudiciul material, cât şi cel moral suferit, precum şi beneficiile de care a fost lipsită în perioada de recuperare, ulterior externării din spital.

Relativ la premisele care au condus la formularea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reţine că, potrivit actelor de cercetare penală, la data de 01.11.2011, intervenientul forţat D. a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare x şi în timpul tractării unui alt autoturism cu o legătură flexibilă omologată, condus de numitul E., a accidentat-o pe reclamanta A. care tocmai s-a angajat în traversarea străzii de la stânga la dreapta pe sensul de mers al conducătorilor auto.

Tribunalul a respins acţiunea, argumentând că prejudiciul invocat s-a produs ca urmare a faptei victimei înseşi iar, în condiţiile în care reclamanta nu a administrat nicio probă care să conducă la o situaţie de fapt diferită, nu poate fi antrenată, în temeiul art. 1352 C. civ., răspunderea intervenienţilor forţaţi.

Prin motivele de apel ce au avut ca obiect hotărârea primei instanţe de fond, reclamanta a propus proba cu expertiză tehnică auto pentru a se stabili dinamica producerii accidentului, a cauzelor şi împrejurărilor acestuia, şi, implicit, a vinovăţiei fiecărei părţi, ţinând seama şi de faptul că în procesul penal nu a fost efectuată o astfel de expertiză.

În şedinţa publică de la termenul de judecată din 8 ianuarie 2018, instanţa a respins, ca neconcludentă, proba, cu motivarea că "a fost solicitată pentru prima dată în faza procesuală a apelului şi nu la fond, unde avea menirea de a stabili temeinicia hotărârii.’’ S-a mai considerat că la dosar se află suficiente înscrisuri pentru pronunţarea unei hotărâri temeinice şi legale.

Înalta Curte reţine că parte din motivele de recurs formulate de recurentă vizează încălcarea dispoziţiilor art. 478 alin. (2) şi 479 alin. (2) C. proc. civ. în ceea ce priveşte măsura de respingere a probei cu expertiza tehnică auto, iar parte pun în discuţie pronunţarea deciziei atacate cu aplicarea greşită a prevederilor art. 1352 C. civ. şi art. 72 din O.U.G. nr. 195/2002.

Art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. reglementează ipoteza când "prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.’’

Instanţa constată că, în speţă, recurenta invocă nesocotirea regulilor referitoare la încuviinţarea probatoriului, învederând că prin respingerea de către instanţa de apel a cererii de încuviinţare a probei cu expertiza auto, i s-a produs o vătămare procesuală ce nu poate fi remediată decât prin anularea hotărârii, întrucât administrarea probei era fundamentală în ceea ce priveşte dezlegarea pricinii sub aspectul aprecierii întrunirii elementelor răspunderii civile delictuale în sarcina şoferilor implicaţi în accident.

Critica în discuţie se subsumează dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi este întemeiată, urmând a conduce la soluţia de casare a deciziei atacate şi trimiterea pricinii spre rejudecare instanţei de apel, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Dispoziţiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ. prevăd că părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare.

În completarea dispoziţiilor evocate anterior vin prevederile art. 479 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanţa de apel va dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanţă, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluţionarea cauzei, precum şi administrarea probelor noi propuse în condiţiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ..’’

Din economia acestor texte rezultă că probele noi în apel sunt cele solicitate de părţi prin motivele de apel, întâmpinare, dar şi acele probe a căror necesitate ar reieşi din dezbateri, în ambele situaţii acestea nefiind probe administrate şi la prima instanţă.

Astfel, în cazul unui apel motivat, motivelor, mijloacelor de apărare şi dovezilor invocate la prima instanţă apelantul le va putea adăuga, prin criticile formulate, alte motive, mijloace de apărare şi dovezi, cu condiţia ca acestea să nu contravină interdicţiei statuate prin art. 478 alin. (3) C. proc. civ., şi anume să nu conducă la schimbarea calităţii părţilor, a cauzei sau a obiectului cererii deduse judecăţii şi să nu constituie o pretenţie nouă în apel.

Totodată, aceste noi dovezi şi mijloace de apărare, faţă de cele de care partea s-a prevalat în primă instanţă, sunt legate, în principiu, de argumentele redate şi raţionamentul dezvoltat de prima instanţă în considerentele hotărârii atacate, de care părţile iau cunoştinţă în mod necesar după închiderea dezbaterilor şi pronunţarea soluţiei, prin comunicarea hotărârii.

Plecând de la aceste consideraţii teoretice, instanţa constată că reclamanta A. a susţinut, în fundamentarea motivelor de apel, menite să combată argumentele primei instanţe, care a reţinut că nu s-a dovedit prin niciun alt mijloc de probă întrunirea condiţiilor răspunderii civile delictuale a intervenienţilor forţati, proba cu expertiza tehnică auto.

Proba, propusă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier, a condiţiilor în care acesta putea fi evitat, a normelor legale încălcate şi a persoanelor vinovate de producerea acestuia, reprezintă o probă nouă solicitată de apelanta A. prin motivele de apel, ce nu a fost administrată în primă instanţă.

Chiar dacă părţile au posibilitatea de a justifica probe noi prin cererea de apel, în condiţiile art. 478 alin. (2) şi 479 C. proc. civ., la momentul dezbaterii probatoriilor, instanţa este ţinută să aprecieze asupra cerinţei pertinenţei, concludenţei şi utilităţii probei, pentru soluţionarea cauzei în limitele devoluţiunii ce operează în apel.

Fără a se pronunţa asupra acestor criterii şi în raport de argumentul pentru care proba a fost respinsă, anume că aceasta a fost solicitată pentru prima dată în faza procesuală a apelului şi nu la fond, apreciată ca relevantă în stabilirea întrunirii elementelor răspunderii civile delictuale în persoana intervenienţilor forţaţi, curtea de apel a nesocotit prevederile art. 478 alin. (2) şi 479 C. proc. civ., producând recurentei o vătămare ce nu poate fi remediată decât prin anularea hotărârii. Mai reţine Înalta Curte că săvârşirea acestei neregularităţi procedurale (manifestată prin respingerea încuviinţării probei cu expertiză tehnică auto) relevă o încălcare a dreptului la apărare şi la un proces echitabil al recurentei, întrucât instanţa, în virtutea rolului activ, avea obligaţia de a administra probe care să conducă la descoperirea adevărului în condiţiile impuse de textele evocate. Or, în faza procesuală a apelului, care are un caracter devolutiv, proba a fost propusă tocmai în vederea clarificării situaţiei de fapt pentru verificarea condiţiilor răspunderii civile delictuale.

În contextul înlăturării cererii de probatoriu, curtea de apel reţine că apelanta A. nu a probat întrunirea elementelor răspunderii civile delictuale în persoana intervenienţilor forţaţi, caz în care răspunderea acestora pentru un presupus prejudiciu nu poate fi angajată. Or, o astfel de motivare contradictorie nu face posibilă exercitarea controlului judiciar de către instanţa de recurs, fiind incident şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Ca o concluzie a argumentelor expuse, Înalta Curte constată că decizia atacată este nelegală sub aspectul încuviinţării probatoriului şi a lămuririi pe situaţia de fapt vizând incidenţa dispoziţiilor art. 1357 C. proc. civ., sens în care apreciază că sunt întrunite cerinţele cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 şi 6 C. proc. civ. În consecinţă, se va admite recursul promovat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 18 din 8 ianuarie 2018, va fi casată hotărârea atacată şi trimisă cauza spre rejudecare curţii de apel. Cu ocazia rejudecării, în conformitate cu art. 501 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de fond va proceda, pentru stabilirea completă a situaţiei de fapt, la administrarea probei cu expertiza tehnică auto, urmând a avea în vedere şi celelalte apărări formulate de recurentă prin motivele de recurs şi să dispună, dacă va considera necesar, administrarea şi a altor probe în susţinerea acestor apărări.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 18 din 8 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2019.