Nullity of appeal for failure to substantiate illegality grounds; limits of judicial clarification request against clear dispositive

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

Prin încheierea din 11 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins cererea de lămurire a Deciziei civile nr. 1180A din 8 noiembrie 2018 pronunţată de aceeaşi curte de apel, formulată de apelanţii-reclamanţi A. şi B., în nume propriu şi ca moştenitori ai apelantei-reclamante C., decedată la data de 19 iunie 2016, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi S.C. D. S.A., E., F. şi S.C. G. S.R.L., ca neîntemeiată.

S-a constatat, prin prisma art. 2811 C. proc. civ., că dispoziţiile acestui text de lege nu conferă părţii un mijloc prin care să obţină reexaminarea cauzei sau modificarea soluţiei pronunţate, în afara căilor legale de atac.

Or, demersul procesual al apelanţilor-reclamanţi are tocmai această finalitate şi excedează limitelor în care legiuitorul a conceput instituţia lămuririi dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti.

Astfel, curtea de apel a reţinut că dispozitivul Deciziei civile nr. 1180A/8 noiembrie 2018 a fost redactat cu claritate, în sensul că, deşi mai multe subiecte de drept, inclusiv S.C. D. S.A. au avut calitatea de intimaţi-pârâţi în cauză, singurele persoane obligate la plata, în solidar, către reclamanţi, a sumei de 278.888 euro, au fost pârâţii E. şi F.

Contrar susţinerilor apelanţilor-reclamanţi, curtea de apel a reţinut că în procesul civil calitatea procesuală corespunde calităţii de parte în raportul juridic dedus judecăţii, iar respingerea de către instanţa de apel a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a S.C. D. S.A. nu echivalează cu temeinicia pretenţiilor formulate împotriva acestui subiect de drept.

De altfel, s-a constatat că împrejurarea că instanţa de apel a stabilit obligaţia evocată mai sus exclusiv în sarcina pârâţilor E. şi F. şi nu a S.C. D. S.A. a fost argumentată în considerentele deciziei .

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs reclamanţii A. şi B., solicitând admiterea acestuia, schimbarea, în tot, a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii prin care să se dispună lămurirea întinderii şi aplicării dispozitivului Deciziei civile nr. 1180A/2018, în sensul includerii şi a societăţii D. S.A. în cuprinsul acestuia, prin obligarea sa la plata sumei de 278.888 euro, în solidar cu ceilalţi pârâţi, cu cheltuieli de judecată.

Au menţionat că deşi prin Sentinţa nr. 93 din 27 ianuarie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a D. S.A. cu privire la petitul de reparare în natură a prejudiciului suferit de reclamanţi, prin Decizia civilă nr. 1189/A/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a făcut referire la culpa acestei societăţi doar în considerentele deciziei.

Astfel, în opinia recurenţilor, cererea formulată este întemeiată, în condiţiile în care, deşi se recunoaşte culpa societăţii pârâte, instanţa de judecată nu menţionează respectiva societate în cuprinsul dispozitivului deciziei.

În drept, recurenţii s-au prevalat de prevederile cuprinse la pct. 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., precum şi de cele ale art. 3041 din cod.

Au susţinut că atâta timp cât instanţa a reţinut atât calitatea cât şi culpa societăţii D. S.A. în litigiu, chiar şi prin considerentele hotărârii, se impunea ca şi dispozitivul acesteia să conţină obligarea societăţii la plata sumei de 278.888 euro în solidar cu ceilalţi pârâţi.

Prin întâmpinarea formulată de H., lichidator judiciar al intimatei D. S.A. s-a solicitat respingerea, ca neîntemeiat, a recursului şi menţinerea dispoziţiilor încheierii atacate.

S-a arătat că motivele invocate în susţinerea cererii de lămurire a dispozitivului şi a recursului reprezintă critici de fond ale soluţiei, care puteau fi fructificate, eventual, prin promovarea unui recurs împotriva Deciziei civile nr. 1180/2018 şi nicidecum pe calea procedurală aleasă.

Prin întâmpinarea formulată de intimata S.C. G. S.R.L. s-a solicitat, pe cale de excepţie, respingerea recursului, ca tardiv, respectiv ca fiind nul, iar în cazul respingerii celor două excepţii, respingerea acestuia, ca nefondat, cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Tardivitatea recursului a fost invocată în raport de prevederile art. 301 C. proc. civ. de la 1865, precum şi de data înregistrării cererii de recurs la registratura Curţii de Apel Bucureşti (26 mai 2020) şi data comunicării încheierii atacate (4 mai 2020).

În susţinerea excepţiei nulităţii, intimata a arătat, în esenţă, că recursul nu este motivat, nefiind formulate critici încadrabile în art. 304 C. proc. civ.

Pe fondul cererii, intimata a precizat că printr-o motivare amplă, prin decizia al cărei dispozitiv s-a cerut a fi lămurit, curtea a analizat motivul de apel privitor la o pretinsă faptă ilicită a societăţii D. S.A. şi a reţinut că respectiva critică nu poate fi validată.

Prin răspunsul la întâmpinările formulate în cauză, recurenţii au solicitat respingerea excepţiei tardivităţii recursului, faţă de prevederile Decretului nr. 195/2020.

Au susţinut, de asemenea, că şi excepţia nulităţii recursului este neîntemeiată, în condiţiile în care au invocat motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 3041 din cod.

Excepţia tardivităţii recursului, invocată prin întâmpinarea intimatei S.C. G. S.R.L. urmează a fi respinsă, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În speţă, din înscrisurile şi actele dosarului reiese că încheierea atacată a fost comunicată recurenţilor la 5 mai 2020, la domiciliul procesual ales la SCPA I., iar recursul a fost depus la poştă la 25 mai 2020 .

În raport de prevederile art. 301 C. proc. civ., termenul de 15 zile calculat, în conformitate cu art. 101 alin. (1) din cod, se împlinea la 21 mai 2020.

Se constată însă că prin Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 s-a dispus instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României pe o perioadă de 1 lună de zile, iar prin Decretul nr. 240 din 15 aprilie 2020 s-a prelungit această stare de urgenţă cu încă 30 de zile.

Potrivit reglementărilor cuprinse la Capitolul V Domeniul justiţie art. 41 din Decretul nr. 195/2020, "Prescripţiile şi termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toata durata stării de urgenţă instituite potrivit prezentului decret, dispoziţiile art. 2532 pct. 9 teza a II-a din Legea nr. 287/2009 privind C. civ. sau alte dispoziţii legale contrare nefiind aplicabile".

Totodată, la art. 42 alin. (6) şi (7) din decret s-a stipulat că judecarea proceselor civile, altele decât cele prevăzute la alin. (1) (care se referă la cauzele de urgenţă deosebită) se suspendă de plin drept pe perioada stării de urgenţă, iar termenele de exercitare a căilor de atac aflate în curs la data instituirii stării de urgenţă se întrerup, urmând a curge noi termene, de aceeaşi durată, de la data încetării stării de urgenţă.

Prevederile textelor sus-menţionate au fost preluate şi în cuprinsul Decretului nr. 240/2020, la art. 62 şi art. 63 alin. (11) şi (12).

Faţă de de aceste dispoziţii legale, se observă că, în speţă, hotărârea atacată a fost comunicată recurenţilor la 5 mai 2020, în timpul stării de urgenţă, astfel încât termenul de exercitare a căii extraordinare de atac a început să curgă după încetarea stării de urgenţă, instituită prin Decretul nr. 195/2020 şi prelungită prin Decretul nr. 240/2020, respectiv din 16 mai 2020.

Ca atare, termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ. şi calculat potrivit art. 101 alin. (1) din cod, se împlinea la 2 iunie 2020.

Cum, în cauză, recursul a fost depus la poştă la 25 mai 2020, se constată că excepţia tardivităţii recursului, invocată prin întâmpinare, nu poate fi primită, urmând a fi respinsă.

Recursul este nul, sancţiune ce va fi aplicată căii de atac exercitate, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Potrivit legii, nu orice nemulţumire a părţii poate duce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici privind modul de judecată al instanţei raportat la motivul de recurs invocat.

Indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora realizează exigenţele art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 din cod.

Or, în speţă, se observă că recurenţii nu au susţinut în vreun fel nelegalitatea încheierii atacate, limitându-se a indica drept motive de recurs pe cele subsumate pct. 8 şi 9 ale art. 304 C. proc. civ., texte de lege al căror conţinut l-au reiterat, în acelaşi mod formal, indicându-se şi prevederile art. 3041 din cod.

Astfel, fără a critica reţinerile curţii de apel prin care, prin prisma art. 2811 C. proc. civ., s-a constatat că respectivele dispoziţii nu conferă părţilor un mijloc procedural prin care să obţină reexaminarea sau modificarea soluţiei pronunţate, care este clară şi neechivocă, recurenţii, făcând trimitere la art. 304 pct. 8 şi 9 şi art. 3041 din cod, au reiterat motivele pentru care au formulat cererea de lămurire dispozitiv, exprimându-şi nemulţumirea faţă de faptul că societatea D. S.A. nu a fost obligată, în solidar, cu pârâţii persoane fizice la suma de plată stabilită în sarcina respectivilor.

O astfel de atitudine procesuală a părţii ignoră faptul că pe calea recursului nu pot fi valorificate orice fel de nemulţumiri, ci doar acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate în termenii prevăzuţi de art. 304 C. proc. civ.

Ca atare, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este eronat şi nelegal raţionamentul Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a constatat că demersul procesual al reclamanţilor excedează limitelor în care legiuitorul a conceput instituţia lămuririi dispozitivului unei hotărâri judecătoreşti prin reglementarea cuprinsă la art. 2811 C. proc. civ.

Văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., precum şi pe cele ale art. 306 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 304 din cod, se va constata nulitatea căii de atac exercitată în asemenea condiţii procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia de tardivitate a recursului.

Constată nul recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva încheierii din 11 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi 16 septembrie 2020.

GGC - NN