Annulment appeals rejected as void for lack of procedural capacity and lack of interest in subrogation and prescription dispute

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29.04.2020, A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei nr. 800 din 25 martie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, solicitând admiterea contestaţiei şi anularea deciziei contestate.

Contestatoarea a arătat că, prin recursul formulat împotriva hotărârilor anterioare a criticat aplicarea greşită a normelor legale în ceea ce priveşte dreptul dobândit de creditorul care se subrogă prin plata preţului, precum şi a normelor privind efectele actelor întreruptive de prescripţie asupra persoanelor care nu au fost parte în dosarul de executarea silită, respectiv faţă de care nu s-au făcut acte întreruptive de prescripţie, recursul fiind admis în principiu.

Având în vedere starea de sănătate, vârsta înaintată şi complexitatea cauzei a formulat o cerere de amânare a cauzei, dar cauza a rămas în pronunţare.

Contestatoarea solicită instanţei a se avea în vedere afecţiunile medicale a căror gravitate rezultă din numărul de zile de spitalizare dar şi din actele medicale, vârsta foarte înaintată a acesteia, fiind lesne de înţeles că în mod obiectiv nu se putea deplasa ori face demersuri pentru încheierea unui contract de asistenţă juridică. Totodată, având în vedere distanţa dintre localitatea de domiciliu şi sediul instanţei, încheierea unui contract de asistenţă juridică presupunea dificultăţi privind costurile, dar şi a identificării unei persoane care să se deplaseze.

Susţine contestatoarea că cererea de amânare a fost formulată o singură dată, iar complexitatea cauzei presupunea asistenţă de specialitate. Mai mult, instanţa trebuia să aibă în vedere şi obiectul cauzei, respectiv efectele juridice ale acţiunii, dar şi afecţiunile probate şi vârsta, din pricina cărora nu se poate deplasa, îngrijirea sa fiind realizată de familie.

În raport de aceste aspecte, apreciază că solicitarea sa întrunea condiţiile prevăzute de art. 222 C. proc. civ., iar prin respingerea cererii sale a ajuns în situaţia de a nu a beneficia de asistenţă juridică, a nu se putea prezenta în instanţă, nici personal şi nici printr-o altă persoană împuternicită în acest sens, în acest mod fiindu-i restricţionat dreptul la apărare.

Totodată, se arată în cadrul contestaţiei în anulare că, de pe portalul instanţei nu a rezultat respingerea cererii de amânare formulată, sens în care la acest moment nu se cunoaşte dacă instanţa s-a pronunţat asupra cererii.

La data de 22.06.2020 intimata B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca fiind inadmisibilă, nefiind îndeplinite condiţiile art. 503 C. proc. civ.

Prin cererea depusă la data de 2.06.2020, intimata B. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale de folosinţă a contestatoarei A., predecedată la data depunerii acţiunii.

Astfel, s-a arătat că la data de 26.04.2020, contestatoarea A. a decedat, conform certificatului de deces seria x nr. x, depus la dosar, contestaţia fiind depusă la poştă a doua zi, respectiv la data de 27.04.2020.

Rezultă cu certitudine că la momentul promovării acţiunii, contestatoarea era decedată, neavând capacitate de folosinţă şi fiind incidente dispoziţiile art. 56 alin. (3) C. proc. civ. ce sancţionează cu nulitatea absolută actele de procedură îndeplinite de cei care nu au capacitate de folosinţă.

La data de 2.06.2020, a fost înregistrată cererea formulată de C. şi D., prin care au arătat că îşi însuşesc contestaţia în anulare formulată de A., formulând la rândul lor o nouă contestaţie în anulare împotriva aceleiaşi hotărâri.

În motivarea contestaţiei în anulare formulată de C. şi D., după prezentarea situaţiei de fapt, în ceea ce priveşte judecarea cauzei în faţa instanţei de recurs,aceştia susţin că dosarul s-a judecat fără a ţine cont de imposibilitatea de prezentare, determinată, pe de o parte de afecţiunile recurentei A., iar pe de altă parte că aceasta era într-o stare în care necesita îngrijiri permanente, astfel încât nu putea efectua demersurile necesare pentru a fi prezentă la instanţă.

În aceste condiţii au fost formulate cereri de amânare a cauzei, cereri care, având în vedere documentele depuse erau circumscrise motivelor temeinice prevăzute de art. 222 C. proc. civ.

Contestatorii apreciază că instanţa a procedat la aplicarea greşită a normelor legale cu privire la dreptul dobândit de creditorul care se subrogă prin plata preţului, precum şi a normelor privind efectele actelor întreruptive de prescripţie asupra persoanelor care nu au fost parte în dosarul de executare silită, respectiv faţă de care nu s-au făcut acte întreruptive de prescripţie.

Ţinând cont de faptul că nu au avut posibilitatea unei apărări de specialitate, de complexitatea cauzei şi de distanţa dintre localitatea de domiciliu şi instanţă, apreciază că dreptul la o apărare efectivă garantat lor a fost încălcat, sens în care solicită admiterea cererii.

Prin cererea înregistrată la data de 24.06.2020, C. a arătat că moştenitorii lui A. este aceasta şi sora sa, E., instanţa procedând la introducerea acestora în cauză şi dispunând citarea lor.

Prin cererea depusă la data de 19.06.2020, intimata B. raportat la contestaţia în anulare formulată de contestatorii C. şi D., a arătat că, pe lângă excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a defunctei A., înţelege să invoce şi excepţia lipsei de interes a contestatorilor C. şi D.

Astfel, se solicită aplicarea dispoziţiilor art. 458 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 40 C. proc. civ. arătând că aceştia nu justifică un interes în promovarea contestaţiei în anulare, solicitând anularea ei ca fiind promovată de persoane lipsite de interes juridic.

Precizează intimata că această soluţie se impune prin prisma calităţii de intimaţi a contestatorilor C. şi D. în cadrul Dosarului nr. x/2017, recurentă fiind A. precum şi prin raportare la soluţia de respingere a recursului.

S-a mai arătat că, lecturând contestaţia formulată, se constată că aceasta nu poate fi încadrată în dispoziţiile art. 503 şi urm. C. proc. civ., nefiind invocate aspecte care să se circumscrie acestui text de lege. De altfel, contestatorii nici nu menţionează în concret aspectele de nelegalitate de fapt şi temeiul de drept pe care-şi motivează demersul juridic, limitându-se a relua criticile de nelegalitate prezentate şi prin recursul promovat de către A.

Examinând contestaţiile în anulare, prin prisma excepţiilor lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi a lipsei de interes invocate de intimată şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

În prealabil, instanţa reţine că potrivit art. 248 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., instanţa trebuie a se pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii (...).

Ca atare, instanţa urmează a se pronunţa cu prioritate asupra excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a contestatoarei A. şi a lipsei de interes a contestatorilor C. şi D.

Capacitatea procesuală de folosinţă constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual, iar în ceea ce priveşte folosinţa şi exerciţiul drepturilor procedurale, în special cu referire la capacitatea procesuală de folosinţă, art. 56 C. proc. civ., statuează că poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile.

Potrivit art. 56 alin. (3) C. proc. civ., lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului, iar actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosinţă sunt lovite de nulitate absolută.

Ca atare, actele de procedură făcute de o persoană fizică sau juridică fără capacitate de folosinţă sunt lovite de nulitate absolută, iar excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie ce poate fi ridicată de oricare dintre părţi, de procuror sau de instanţă din oficiu, în tot cursul procesului.

Potrivit art. 35 C. civ., capacitatea de folosinţă începe la naşterea persoanei şi încetează odată cu moartea acesteia.

Conform certificatului de deces seria x nr. x, depus la dosar, contestatoarea A. a decedat la data de 26.04.2020, contestaţia fiind depusă la poştă a doua zi, la data de 27.04.2020, conform ştampilei aplicată pe plicul anexat contestaţiei în anulare.

Ca atare, la data promovării în justiţie a cererii sale, contestatoarea A. era deja decedată, deci capacitatea de folosinţă a acesteia deja încetase.

În aceste condiţii, indiferent dacă moştenitorii contestatoarei au arătat că înţeleg să îşi însuşească cererea acesteia, acordul lor nu poate acoperi viciul fundamental al cererii defunctei care nu a fost de natură prin ea însăşi, la data promovării în justiţie de a produce efecte juridice.

Potrivit art. 40 alin. (1) teza I C. proc. civ., cererile făcute de o persoană care nu are capacitate procesuală sunt nule sau, după caz, anulabile.

În aceste condiţii, Înalta Curte, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 35 C. civ., prin raportare la art. 40, 56 C. proc. civ. şi art. 248 C. proc. civ., temeiuri de drept enunţate anterior, va admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi, pe cale de consecinţă, va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A., însuşită de C. şi E., împotriva Deciziei nr. 800 din 25 martie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes a contestaţiei în anulare formulată de contestatorii C. şi D. împotriva aceleiaşi decizii, Înalta Curte va constata că este de asemenea întemeiată, având în vedere următoarele considerente.

Prin Decizia nr. 800 din 25 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. împotriva Deciziei nr. 270 din 22 mai 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, obligând recurenta la 4733 RON, cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă B.

Din studierea actelor şi lucrărilor Dosarului nr. x/2017 rezultă că Înalta Curte a fost învestită cu soluţionarea doar a recursului formulat de A., C. şi D. nedeclarând recurs împotriva Deciziei nr. 270 din 22 mai 2019 a Curţii de Apel Iaşi şi având pe cale de consecinţă calitatea de intimaţi în dosar.

Literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiţie generală de exercitare a dreptului la acţiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acţiunii, ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce investeşte o instanţă de judecată cu o cerere, acesta trebuind a fi legitim, personal, născut şi actual.

Aceste concluzii au fost confirmate de dispoziţiile C. proc. civ. care la art. 33 statuează că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Dintre aceste condiţii impuse de legiuitor pentru promovarea unei cereri în justiţie, condiţia interesului determinat vizează stabilirea folosului practic ce poate fi realizat de parte în concret în eventualitatea admiterii formei procedurale exercitate, fiind echivalentă cu cerinţa existenţei interesului însuşi.

Or, câtă vreme contestatorii C. şi D. nu au învestit Înalta Curte cu ocazia soluţionării Dosarului nr. x/2017 cu o cerere de recurs, atacarea Deciziei nr. 800 din 25 martie 2020, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de o altă parte, respectiv de pârâta A., nu poate avea nicio finalitate.

Mai mult, prin contestaţia în anulare promovată, se susţin motive prin care se tinde la admiterea recursului unei alte părţi, nefiind îndeplinită nici condiţia interesului personal, care presupune că cel care recurge la această formă procedurală urmăreşte să obţină, direct sau indirect, un folos practic pentru sine şi nu pentru altul, cum este cazul de faţă.

Potrivit art. 40 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., (...), în cazul lipsei calităţii procesuale sau a interesului, instanţa va respinge cererea ori apărarea formulată ca fiind făcută de o persoană sau împotriva unei persoane fără calitate ori ca lipsită de interes, după caz.

În aceste condiţii, lipsind condiţiile necesare dovedirii interesului în promovarea contestaţiei în anulare, fiind o excepţie absolută care poate fi invocată de parte sau de instanţă în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel, conform art. 247 alin. (1) C. proc. civ., instanţa va admite excepţia lipsei de interes invocată de intimata B. şi, pe cale de consecinţă, va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii C. şi D., împotriva Deciziei nr. 800 din 25 martie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, ca lipsită de interes.

Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., vor fi obligaţi contestatorii, la plata sumei de 1.200 RON către intimata B., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţiile lipsei capacităţii procesuale de folosinţă şi a lipsei de interes.

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A., însuşită de contestatoarele C. şi E., împotriva Deciziei nr. 800 din 25 martie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă.

Respinge, ca lipsită de interes, contestaţia în anulare formulată de contestatorii C. şi D. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă contestatorii la plata sumei de 1.200 RON către intimată, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 iulie 2020.

GGC - NN