Moral damages quantification in fatal traffic accident with victim contributory fault under CSA Order No. 14/2011

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la 21 iunie 2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A., B., C., D. au solicitat, în contradictoriu cu intervenientul E. şi pârâta F., obligarea la plata despăgubirilor pentru prejudiciul suferit urmare decesului numitului G., astfel: pentru soţia victimei, A., suma de 6.664,26 RON, cu titlu de daune materiale şi suma de 1.000.000 RON, cu titlu de daune morale; pentru fiul minor, B., suma de 1.000.000 RON, daune morale; pentru fratele victimei, C., suma de 300.000 RON, daune morale; pentru mătuşa victimei, D., suma de 500.000 RON, daune morale.

La 20 iulie 2016, reclamanţii au precizat cererea de chemare în judecată, arătând, sub aspectul daunelor materiale şi a valorii acestora, că cheltuielile efectuate cu înmormântarea şi pomenirile sunt în cuantum de 6.664,26 RON.

2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti

Prin Sentinţa nr. 877 din 19 iunie 2017, Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A., B., prin reprezentant legal A., şi C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii şi cu intervenientul E.

L-a obligat pe pârâtul Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii la plata următoarelor sume: către reclamantul B., 70.000 RON, cu titlu de daune morale; către reclamanta A., 20.000 RON, reprezentând daune morale şi 6.664,26 RON, daune materiale; către reclamantul C., 10.000 RON, cu titlu de daune morale.

A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta D. A respins, ca neîntemeiată, cererea intervenientului E. privind obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

3. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

Prin Decizia nr. 850 din 10 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondate, apelurile formulate în cauză.

4. Recursurile

Împotriva Deciziei nr. 850 din 10 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, au declarat recurs pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcţia Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii, la 26 august 2018 (data depunerii la oficiul poştal) şi reclamanţii B., A., C. şi D., la 20 septembrie 2019 (data depunerii la serviciul de curierat rapid).

5.1 În cuprinsul cererii de recurs, reclamanţii au susţinut că hotărârea recurată este nelegală, instanţa de apel pronunţând o soluţie greşită, atât sub aspectul nemotivării şi expunerii unor motive contradictorii (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), cât şi din perspectiva neaplicării legii în spiritul ei (art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ).

Deşi a primit raţionamentul expus în cuprinsul acţiunii cu privire la legăturile personale ale reclamanţilor cu victima decedată şi prejudiciul încercat de aceştia, raportându-se la unicul criteriu considerat "obiectiv" - jurisprudenţa - instanţa de apel a apreciat că sumele acordate cu titlu de despăgubire se circumscriu jurisprudenţei în materie.

Fără o argumentaţie clară şi concretă asupra fundamentului prejudiciului, raportată la normele legale incidente, dar şi la un criteriu ce nu poate fi considerat determinant, instanţa de apel a menţinut soluţia instanţei de fond, motivarea fiind lacunară, necuprinzând argumentele pe care se sprijină.

Recurenţii-reclamanţi au mai susţinut că instanţa de apel nu a făcut o evaluare proprie asupra situaţiei de fapt deduse judecăţii, însuşindu-şi opiniile instanţei de fond, prin simple precizări, fără o motivare corespunzătoare, în raport de probele administrate în cauză. Prin neanalizarea materialului probatoriu şi prin lipsa de expunere a unor considerente proprii din care să rezulte motivul pentru care a înlăturat cererile şi susţinerile reclamanţilor, instanţa de apel a încălcat prevederile art. 476 C. proc. civ., care reglementează caracterul devolutiv al căii de atac a apelului.

Or, motivarea hotărârii trebuie să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile şi apărările formulate de părţi şi să conducă în mod logic şi convingător la soluţia cuprinsă în dispozitiv. În cauză, instanţa de apel nu a procedat la o evaluare individuală, pentru fiecare reclamant, a prejudiciului moral suferit, limitându-se să menţioneze că sumele acordate se încadrează în jurisprudenţa naţională.

Astfel, instanţa de apel a considerat că singurul criteriu obiectiv ce poate fi luat în considerare la stabilirea sumelor cu titlu de despăgubiri este jurisprudenţa, deşi aceasta nu reprezintă, în sistemul nostru judiciar, izvor de drept.

Referitor la hotărârea recurată, recurenţii-reclamanţi au afirmat că a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa I a Ordinului CSA nr. 14/2011. Prin respingerea apelului reclamanţilor şi menţinerea sumelor stabilite de instanţa de fond, cu titlu de daune morale, instanţa de apel a ignorat jurisprudenţa similară din România, fiind necesar ca despăgubirile să fie stabilite într-un cuantum raportat la împrejurările concrete ale cauzei, în funcţie de intensitatea şi durata suferinţelor psihice.

Or, din probele administrate a reieşit că pierderea suferită de recurenta-reclamantă a fost percepută într-un mod amplificat faţă de restul familiei. Pe de altă parte, instanţa de apel nu a reţinut aspectele relevante cu privire la modul în care viaţa reclamantului B. a fost afectată de decesul victimei, deşi acestea au fost precizate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, fiind confirmate de martorii audiaţi. Soluţionarea cererii acestei părţi a fost vădit disproporţionată faţă de prejudiciul încercat.

Recurenţii-reclamanţi au învederat că principiul statuării în echitate asupra despăgubirilor acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte, se degajă şi din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care este obligatorie pentru instanţe.

5.2 Prin cererea de recurs formulată, pârâtul a arătat că statuarea Curţii de Apel, în sensul că despăgubirile pretinse de reclamanţi au fost reduse drastic de instanţă, este contrară normelor de drept aplicabile în materia asigurărilor de răspundere civilă.

Aceasta întrucât, la stabilirea despăgubirilor, instanţele trebuie să se raporteze la situaţia de fapt, la circumstanţele producerii accidentului, la culpa celor implicaţi şi la jurisprudenţa din România, iar nu la sumele pretinse de reclamanţi.

În ceea ce priveşte determinarea cuantumului daunelor morale, trebuie să se aibă în vedere principiul general de acordare a acestora, respectiv realizarea unei reparaţii echitabile în raport cu prejudiciul afectiv cauzat reclamanţilor, în raport de prejudiciul concret adus condiţiilor acestora de viaţă, ţinându-se cont de legea română şi jurisprudenţa din România.

Deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor prevederi legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, prin aplicarea criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, pe plan fizic, psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura atingerii acestora, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării etc.

Cu toate că, atât Tribunalul, cât şi Curtea, au avut în vedere circumstanţele producerii accidentului, la momentul aprecierii despăgubirilor cuvenite reclamantului B., instanţele nu s-au raportat la adevărata situaţie de fapt şi nu au luat în considerare cupla victimei în producerea accidentului.

Or, instanţa trebuie să ţină cont, la individualizarea daunelor morale, de diferenţa între calitatea de asigurător a unei societăţi de asigurare şi cea de garant a Fondului. Scopul Fondului este de a oferi protecţie imediată persoanei prejudiciate, garantând plata pe care o datorează partea responsabilă, iar nu de a prelua răspunderea acesteia, ca în cazul unui asigurător

Aceasta întrucât între partea responsabilă şi pârât nu există raport contractual, legea stabilind o obligaţie de garanţie în sarcina Fondului, în scopul protejării persoanelor prejudiciate. Fondul, ulterior achitării despăgubirilor către părţile prejudiciate, este obligat să recupereze paguba de la persoana responsabilă de crearea prejudiciului, conform art. 13 din Ordinul nr. 1/2008.

Recurentul-pârât a solicitat ca, la aprecierea cuantumului daunelor morale, să se aibă în vedere caracterul compensatoriu al acestora, iar nu cel punitiv.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 şi următ. C. proc. civ. şi pe cele ale Ordinului CSA nr. 14/2011.

6. Procedura de filtru

Prin întâmpinarea formulată în termen legal, pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcţia Fondul pentru Protecţia Victimelor Străzii a depus întâmpinare la recursul formulat de reclamanţi, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Reclamanţii nu au depus întâmpinare la recursul declarat de pârât.

Prin raportul întocmit în condiţiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a apreciat că recursurile sunt admisibile în principiu, faţă de dispoziţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. şi de cuantumul despăgubirilor solicitate de reclamanţi.

Prin încheierea din camera de consiliu din 2 iulie 2020, Înalta Curte a admis în principiu recursurile.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursurilor

Examinând recursul reclamanţilor, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

O primă critică de nelegalitate formulată în recurs de reclamanţi, subsumată dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează, în esenţă, lipsa unei argumentaţii clare şi concrete a fundamentului prejudiciului prin raportare la un criteriu ce nu poate fi considerat determinant - jurisprudenţa în materie - aspect ce a condus la menţinerea cuantumului derizoriu al despăgubirilor acordate de instanţa de fond.

Raportat la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din examinarea modului în care instanţa de apel a analizat apelul reclamanţilor, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor acestora, că hotărârea atacată respectă dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., referitoare la expunerea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, astfel că nu se poate reţine o nemotivare sau o motivare necorespunzătoare a acesteia.

Astfel, examinând critica ce a vizat cuantumul despăgubirilor stabilite de instanţa de fond, Curtea a arătat, în considerentele deciziei, că nu se impune majorarea acestora, întrucât, din situaţia de fapt dedusă judecăţii, atestată prin mijloacele de probă administrate la fond şi în apel, a rezultat culpa victimei în producerea prejudiciului, acesta asumându-şi consecinţele nefaste ale accidentului, urcându-se într-un autoturism condus de o persoană aflată în vizibilă stare de ebrietate.

Curtea a reţinut, de asemenea, că acest aspect constituie temei al reducerii cuantumului despăgubirilor, reţinut ca atare de către prima instanţă şi valorificat corespunzător, în raport cu jurisprudenţa în materie, întrucât, prin faptul că a cunoscut că a urcat în maşina unei persoane care consumase băuturi alcoolice, victima şi-a asumat riscul producerii accidentului, în sarcina sa fiind reţinută o parte a culpei în crearea prejudiciului, constând în suferinţa rudelor sale. Ca atare, a constatat incidenţa dispoziţiilor art. 1371 C. civ., deoarece, deşi ar fi putut să evite consecinţele faptei ilicite, victima a contribuit la cauzarea prejudiciului.

Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, se constată că instanţa de apel a făcut o evaluare proprie a situaţiei de fapt deduse judecăţii, argumentând judicios motivul pentru care nu a procedat la majorarea daunelor acordate de instanţa de fond, în cuprinsul deciziei recurate regăsindu-se toate aspectele invocate de aceştia în cererea de apel, care au fost examinate, aspect ce se desprinde din expunerea raţionamentului pe care se fundamentează soluţia adoptată.

Astfel, considerentele hotărârii atacate se circumscriu obligaţiei legale de motivare, prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., chiar dacă instanţa de apel a răspuns, prin argumente comune, criticilor referitoare la stabilirea cuantumului daunelor morale criticate în apel de toţi apelanţii.

Înalta Curte subliniază că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, chiar dacă art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor şi a Libertăţilor Fundamentale ale Omului impune instanţelor naţionale să îşi motiveze hotărârile, această obligaţie nu presupune răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real chestiunile supuse spre judecată, instanţei revenindu-i obligaţia de motivare a hotărârii judecătoreşti, aspect ce presupune expunerea argumentelor care, prin conţinutul lor, influenţează soluţia.

Faţă de aceste considerente, se constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motivarea hotărârii recurate permiţând verificarea conformităţii acesteia cu susţinerile părţilor.

Cât priveşte critica recurenţilor-reclamanţi prin care au susţinut că, în mod greşit, instanţa de apel a considerat că singurul criteriu obiectiv ce poate fi luat în considerare la stabilirea despăgubirilor este jurisprudenţa, deşi aceasta nu reprezintă, în sistemul nostru judiciar, izvor de drept, se constată că este nefondată.

În acest sens, Înalta Curte învederează că, la nivel legislativ şi de principiu, nu există criterii obiective precise şi cuantificabile de stabilire a despăgubirilor băneşti pentru repararea prejudiciilor morale, dar în jurisprudenţă şi în doctrină au fost reliefate astfel de criterii, pe baza cărora instanţa face o apreciere subiectivă în funcţie de circumstanţele speţei.

Aceasta întrucât despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de determinat în absenţa unor probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecinţele suferite de partea vătămată, trebuie să stabilească o sumă globală.

Cu privire la întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, instanţa urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă.

Analiza unei jurisprudenţe relevante în materie presupune verificarea unor cazuri concrete pentru a identifica situaţii similare în care, aplicându-se criteriile create pe cale jurisprudenţială, s-au determinat anumite valori ale prejudiciului, acestea constituind o marjă de apreciere pentru instanţa aflată în situaţia de a statua cu privire la cuantificarea despăgubirilor morale.

Examinând decizia atacată se observă că instanţa de apel, atunci când a menţinut cuantumul despăgubirilor acordate recurenţilor, s-a raportat la criteriile obiective de determinare a daunelor morale, valorificate de jurisprudenţă şi identificate de doctrină, apreciind consecinţele negative suferite de rudele victimei, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost atinse aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

Aceste criterii sunt reglementate în art. 49 pct. 2 lit. d) din Norma privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule din 29 noiembrie 2011 la Ordinul nr. 14/2011, conform cărora, în caz de deces, daunele morale se stabilesc "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România."

Câtă vreme nu există o soluţie legislativă cu privire la cuantificarea daunelor morale, instanţele sunt abilitate să aprecieze în echitate cu privire la despăgubirile morale, pe baza unor criterii stabilite în jurisprudenţa internă şi a Curţii Europene, analizând împrejurările concrete şi urmările faptei prejudiciabile, ţinând cont, totodată, şi de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit - de compensaţie echitabilă pentru gravitatea suferinţei generate de distrugerea legăturii afective - şi preocuparea ca, prin acordarea daunelor, să nu se producă o îmbogăţire fără justă cauză.

Din această perspectivă, Înalta Curte nu poate reţine critica recurenţilor-reclamanţi cu privire la faptul că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa I a Ordinului CSA nr. 14/2011.

Dimpotrivă, instanţa de apel, având în vedere modalitatea de stabilire a despăgubirilor morale, pe baza probatoriului administrat, statuând în echitate, a apreciat că nu se impune modificarea despăgubirilor acordate de tribunal, faţă de contribuţia victimei reţinute la producerea prejudiciului. Se constată, astfel, că instanţa de apel a făcut referire la jurisprudenţa în materie atunci când a validat, drept criteriu al reducerii despăgubirilor, culpa victimei, în condiţiile în care, nefiind izvor de drept, aceasta se poate valorifica în măsura care este compatibilă cu economia fiecărei cauze concrete deduse judecăţii. Instanţa de apel a precizat clar şi neechivoc criteriile avute în vedere la cuantificarea daunelor morale, criterii ce au fost adaptate situaţiei concrete a reclamanţilor, iar aceştia nu au combătut aceste considerente, indicând, în mod concret, o situaţie similară, în care daunele morale ar fi fost acordate într-un cuantum substanţial majorat.

Cât priveşte soluţia de respingere a despăgubirilor solicitate pentru mătuşa victimei, D., Curtea a constatat că probele administrate în apel nu au relevat o altă situaţie de fapt faţă de cea reţinută de prima instanţă, anume ca între victimă şi reclamantă să fi existat o relaţie care să justifice acordarea despăgubirilor morale solicitate.

Referitor la despăgubirile acordate soţiei victimei (care au constituit obiect de critică în apelul intervenientului), Curtea a apreciat că acestea nu trebuie reduse, deoarece s-ar ajunge la o apreciere derizorie a suferinţei încercate de aceasta, urmare schimbării radicale a situaţiei sale familiale.

Nici despăgubirile de 70.000 RON, stabilite în favoarea fiului victimei, nu au fost reduse de instanţa de apel, care a reţinut că, deşi în prezent acesta este puţin conştient de pierderea suferită, el va suferi cel mai mult şi pe termen lung din cauza decesului tatălui său natural. Contrar susţinerii pârâtului, Curtea a considerat că suma acordată cu titlu de despăgubiri se încadrează în jurisprudenţa în materie, nefiind o sumă excepţională pentru asemenea situaţii, conchizând că acest prejudiciu nu necesită dovezi suplimentare prezumţiilor judiciare deduse din relaţia de rudenie şi din vârsta fragedă a reclamantului.

Astfel, se constată că, în controlul de legalitate şi temeinicie al sentinţei, daunele morale au fost corect individualizate de Curtea de Apel, pe baza evaluării proprii şi raport de dispoziţiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa I a Ordinului CSA nr. 14/2011.

Aceste concluzii reţinute de Înalta Curte în controlul de legalitate al deciziei pronunţate în apel se răsfrâng şi asupra criticilor dezvoltate în recurs de pârât, care a criticat, de asemenea, modalitatea de stabilire a despăgubirilor, susţinând că acestea se impuneau a fi determinate prin raportare la situaţia de fapt, la circumstanţele producerii accidentului, la culpa celor implicaţi în accident şi la jurisprudenţa din România, prin sumele acordate reclamanţilor fiind necesară realizarea unei reparaţii echitabile în raport cu prejudiciul afectiv cauzat.

Cât priveşte critica pârâtului prin care solicită cenzurarea cuantumului daunelor stabilite în favoarea reclamanţilor, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă o critică de netemeinicie a deciziei atacate, întrucât presupune reevaluarea probelor administrate şi a situaţiei de fapt deduse judecăţii, ce nu poate fi supusă cenzurii în recurs, în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora se poate cere casarea unor hotărâri numai pentru motive de nelegalitate.

Concluzionând, pentru considerentele expuse, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii B., prin reprezentant legal A., C., A. şi D. şi de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii împotriva Deciziei nr. 850A din 10 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii B., prin reprezentant legal A., C., A. şi D. şi de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcţia Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii împotriva Deciziei nr. 850A din 10 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 iulie 2020.

GGC - NN