Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5840/2004 AI generated

Nullity of appellate judgment pronouncing release of detained appellants in their mandatory absence

Case Number Decizia nr. 5840/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania's Criminal Section admitted the public prosecutor's appeal, quashed the appellate court's order of October 5, 2004, which had revoked the preventive detention of two defendants, and remanded the case for retrial. The dispute centered on the procedural validity of the appellate court's decision to release the detained appellants during a hearing scheduled for deliberation in a criminal case involving the death of a victim, where the prosecution argued the lower court erred in revoking the detention. The decisive legal basis was the mandatory requirement for the physical presence of a detained accused during appellate proceedings under Article 375(3) of the Code of Criminal Procedure, combined with Article 197(2), which stipulates that proceedings held in the mandatory absence of the accused are null and void; consequently, the appellate court's ruling was deemed legally invalid due to this procedural nullity, necessitating a new review of the appeal by the competent court.

Legislator headnote

AI generated

art. 160b alin. (2) C. proc. pen, art. 344 C. proc. pen, art. 3859 pct. 171 C. proc. pen, art. 375 alin. (3) C. proc. pen, art. 197 alin. (2) C. proc. pen, art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen; Nullity of appellate judgment pronouncing release of detained appellants in their mandatory absence: Împotriva încheierii, în termenul legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, motivul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., respectiv hotărârea este contrară legii sau s-a făcut o greșită aplicare a legii, prin aceea că s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive a inculpaților.

Keywords

AI generated
procedural nullity release from detention code of criminal procedure public hearing stay of proceedings judgment in absentia
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată la 5 octombrie 2004, Curtea de Apel Iași a dispus, printre altele, revocarea măsurii arestării preventive a inculpaților:

1. C.I. și

2. C.M.C., aflați sub puterea mandatelor de arestare preventivă nr. 102 din 24 septembrie 2002 și, respectiv, nr. 103 din 24 septembrie 2002 emise în baza ordonanțelor procurorului din aceeași dată, în dosarul penal nr. 386/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, instanța dispunând și punerea de îndată în libertate, a celor doi inculpați.

Temeiul legal al revocării măsurii arestării preventive reținut de instanță, a fost art. 160b alin. (2) C. proc. pen.

Pentru a hotărî astfel, instanța, sesizată cu judecarea apelurilor declarate de inculpați împotriva sentinței penale nr. 1 din 14 ianuarie 2004 a Tribunalului Vaslui, la termenul de judecată din 5 octombrie 2004, termen la care cauza era în pronunțarea soluției astfel cum se dispusese la termenul din 28 octombrie 2004, în temeiul dispozițiilor art. 344 C. proc. pen., a repus cauza pe rol și a trimis dosarul la Comisia Superioară Medico-Legală pentru a se pronunța referitor la alin. (1) și (2) din concluziile avizului nr. 7263/2004, în sensul eliminării contradicțiilor cauzei morții victimei M.G.

Totodată, instanța, la deliberare, a constatat că temeiurile avute în vedere la luarea, față de inculpați, a măsurii arestării preventive, s-au modificat în sensul inexistenței unor probe certe care să ateste că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică și că în faza apelului au fost administrate toate probatoriile, neputând fi împiedicată buna desfășurare a judecății.

Împotriva încheierii, în termenul legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, motivul de casare invocat fiind cel prevăzut de art. 3859 pct. 171 C. proc. pen., respectiv hotărârea este contrară legii sau s-a făcut o greșită aplicare a legii, prin aceea că s-a dispus revocarea măsurii arestării preventive a inculpaților.

Recursul declarat de parchet este fondat pentru considerentul ce se va arăta.

Potrivit dispozițiilor art. 375 alin. (3) C. proc. pen., judecarea apelului nu poate avea loc decât în prezența inculpatului, când acesta se află în stare de deținere.

Pe de altă parte, art. 197 alin. (2) C. proc. pen., stipulează că dispozițiile relative la prezența inculpatului, când aceasta este obligatorie potrivit legii, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Raportând la cauză aceste dispoziții procedural penale, se reține că la 5 octombrie 2004, termen acordat pentru deliberare în vederea pronunțării asupra apelurilor declarate de inculpați, instanța a hotărât în lipsa apelanților aflați în stare de deținere, hotărârea fiind nulă.

Ca atare, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași fiind fondat, în baza dispozițiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va fi admis.

Cu ocazia rejudecării, instanța de apel va avea în vedere și celelalte susțineri din recursul declarat de parchet.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva încheierii din 5 octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Iași, în dosarul nr. 517/2004, privind pe inculpații C.I. și C.M.C.

Casează încheierea atacată și trimite cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel Iași.

Onorariile în sumă de câte 200.000 lei, cuvenite pentru apărarea din oficiu a inculpaților, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 noiembrie 2004.