Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1585/2020 AI generated

Conflict of jurisdiction over alternative territorial competence in tort claims; ex officio exclusion of private-order jurisdictional exceptions

Case Number Decizia nr. 1585/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice ruled in favor of the plaintiff's chosen forum, resolving a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Tribunal of Hunedoara. The dispute involved a claim for moral damages arising from a traffic accident, where the initial court invoked its lack of territorial jurisdiction ex officio and referred the case to the Tribunal of Bihor, which in turn referred it back to Hunedoara, creating a jurisdictional deadlock. The Court determined that the applicable rule for torts establishes alternative territorial jurisdiction, which is of private interest rather than public interest; therefore, the exception of lack of jurisdiction could only be raised by the defendant within statutory deadlines, not by the court on its own motion. Since the defendant had not timely invoked the jurisdictional exception, the initial court's referral was invalid under Articles 116 and 130 of the Code of Civil Procedure, affirming the competence of the court originally seized by the plaintiff.

Legislator headnote

AI generated

art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) din C. proc. civ, art. 130 C. proc. civ, art. 129 alin. (2) C. proc. civ, art. 129 alin. (3) C. proc. civ, art. 1381 C. civ; Conflict of jurisdiction over alternative territorial competence in tort claims; ex officio exclusion of private-order jurisdictional exceptions: The dispute involved a claim for moral damages arising from a traffic accident, where the initial court invoked its lack of territorial jurisdiction ex officio and referred the case to the Tribunal of Bihor, which in turn referred it back to Hunedoara, creating a jurisdictional deadlock. The Court determined that the applicable rule for torts establishes alternative territorial jurisdiction, which is of private interest rather than public interest; therefore, the exception of lack of jurisdiction could only be raised by the defendant within statutory deadlines, not by the court on its own motion. Since the defendant had not timely invoked the jurisdictional exception, the initial court's referral was invalid under Articles 116 and 130 of the Code of Civil Procedure, affirming the competence of the court originally seized by the plaintiff.

Keywords

AI generated
negative conflict of jurisdiction alternative territorial jurisdiction conflict rule tort damages Civil Procedure Code conflict of interests

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 135 alin. (1) C. proc. civ.

Legal basis for the High Court's jurisdiction to resolve the negative conflict of jurisdiction and establish the competent court.

art. 107 C. proc. civ.

Cited in the operative order as part of the legal foundation for determining territorial jurisdiction in civil matters.

art. 116 C. proc. civ.

Cited in the operative order to support the principle that the plaintiff has the right to choose among competent courts in cases of alternative jurisdiction.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 iulie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 16 octombrie 2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. Bucureşti, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 300.000 euro sau echivalentul în RON la cursul BNR din ziua efectuării plăţii, cu titlu de daune morale pentru decesul fratelui, cumnatei şi nepoatei sale în accidentul rutier petrecut la data de 08.07.2018.

Acţiunea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1349, 1381 C. civ. şi ale Legii nr. 132/2017.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta B. S.A. Bucureşti a invocat excepţia conexităţii cu dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Hunedoara şi, pe fond, a cerut admiterea în parte a acţiunii.

Prin sentinţa nr. 28 din 14 ianuarie 2020, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

În motivarea soluţiei de declinare, instanţa a reţinut că în raport de obiectul cererii de chemare în judecată - acţiune în pretenţii întemeiată pe răspunderea civilă delictuală a persoanei vinovate de producerea accidentului auto - competenţa de soluţionare a cauzei din punct de vedere teritorial revine instanţei în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, conform art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

În concluzie, s-a reţinut că întrucât accidentul rutier s-a petrecut pe raza localităţii Beiuş, judeţul Bihor, competenţa de soluţionare a cauzei revine Tribunalului Bihor, secţia civilă.

Tribunalul Bihor, secţia I civilă, pe rolul căreia a fost înregistrată cauza, la rândul său, prin sentinţa nr. 69/C din 26 iunie 2020 a dispus declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Hunedoara şi, constatând ivit un conflict negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

În motivarea sentinţei, instanţa a reţinut că, în cauză, fiind în prezenţa unei competenţe teritoriale alternative, doar pârâtul este cel care poate invoca excepţia de necompetenţă; în caz contrar, instanţa sesizată rămâne competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepţie relativă.

S-a reţinut că în favoarea Tribunalului Hunedoara a operat o prorogare de competenţă, dat fiind impedimentul legal ce operează cu privire la instanţa investită cu soluţionarea cauzei, în sensul imposibilităţii invocării din oficiu a necompetenţei de ordine privată.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de felul necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Necompetenţa este de ordine publică în situaţiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competenţa generală a instanţelor judecătoreşti, competenţa materială şi competenţa teritorială exclusivă, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine privată.

Litigiul de faţă are ca obiect o acţiune în răspundere civilă delictuală, întemeiată pe prevederile art. 1349 şi art. 1381 C. civ. şi, prin urmare, sunt incidente dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., care stabilesc o competenţă alternativă pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o faptă ilicită - în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 C. proc. civ., mai este competentă şi instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul.

Este de reţinut că în toate cazurile de competenţă teritorială alternativă, alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente aparţine reclamantului (art. 116 C. proc. civ.), iar, în situaţia în care acesta ar sesiza o instanţa necompetentă, doar pârâtul este cel care ar putea să invoce necompetenţa teritorială.

În acest sens, art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Aşadar, rezultă că şi în situaţia în care reclamantul a sesizat o altă instanţă decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea cere declinarea competenţei la una dintre instanţele competente potrivit legii, instanţa neputând invoca, din oficiu, excepţia de necompetenţă.

În cauză, din verificarea actelor din dosar, se constată că pârâta, prin întâmpinarea depusă la data de 04.11.2019 în dosarul Tribunalului Hunedoara, nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale şi nici la termenul de judecată, din şedinţa publică de la data de 14 ianuarie 2020, pârâta nu a invocat această excepţie.

Ca atare, Înalta Curte constată că invocarea, din oficiu, a excepţiei necompetenţei teritoriale de către Tribunalul Hunedoara s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 130 C. proc. civ. care prevăd că necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, în fata primei instanţe.

În consecinţă, în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 107 şi 116 din acelaşi cod, Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Hunedoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 iulie 2020.