Territorial jurisdiction for additional claims in property compensation validation disputes governed by law in force at initial seizure

Şedinţa publică din data de 16 iulie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă;

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, sub nr. x/2019, la data de 21 martie 2019, reclamantele A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, obligarea pârâtei la emiterea deciziei de compensare prin puncte pentru casa cu nr. x (nr. vechi x) din Gărâna, comuna Brebu Nou, judeţul Caraş Severin, pentru care a fost emisă dispoziţia nr. x/2012 a Primarului comunei Brebu Nou.

Prin cererea înregistrată la data de 10 iunie 2019, reclamanţii au modificat cererea de chemare în judecată în sensul că au solicitat anularea deciziei de validare parţială nr. x/23.04.2019 emisă de pârâtă, ca fiind nelegală.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2206 din 14 octombrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Bucureşti a constatat că prin cererea modificatoare depusă la data de 10 iunie 2019, reclamanţii au înţeles să conteste decizia nr. x/23.04.2019, susţinând că ulterior sesizării instanţei cu cererea de obligare a pârâtei la emiterea deciziei de compensare, aceasta a procedat la emiterea deciziei, apreciind în mod nelegal că sunt îndreptăţiţi doar la o cotă de 9/12 din imobil.

Astfel fiind, reclamanţii au modificat obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată, competenţa de soluţionare impunându-se a fi stabilită în raport de normele procesuale în vigoare la data formulării cererii de modificare, 10 iunie 2019, şi nu de cele de la momentul sesizării iniţiale a instanţei.

Reţinând incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 111/2019, în vigoare din 31 mai 2019, a apreciat că Tribunalului Caraş-Severin este competent să soluţioneze cauza, având în vedere că imobilul este situat în Gărâna, comuna Brebu Nou, judeţul Caraş-Severin.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Tribunalul Caraş-Severin, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 483 din 18 iunie 2020, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Caraş-Severin a reţinut că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la Tribunalul Bucureşti în data de 21 martie 2019, iar modificarea acesteia a intervenit la data de 10 iunie 2019.

Raportându-se la art. 123 alin. (1), art. 30 alin. (5) şi art. 204 alin. (1) din C. proc. civ., a apreciat că la momentul formulării cererii de chemare în judecată erau în vigoare dispoziţiile art. 35 din Legea nr. 165/2013, nemodificate, potrivit cărora competenţa teritorială aparţine Tribunalului Bucureşti.

Aşadar, instanţa competentă pentru cererea principală rămâne competentă şi pentru cererea adiţională.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În cauză, Înalta Curte reţine că Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Caraş-Severin şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a litigiului, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de interpretarea diferită a dispoziţiilor legale în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă în cazul cererii adiţionale.

Astfel, Tribunalul Bucureşti a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 111/2019, normă în vigoare la data de 10 iunie 2019, când reclamanţii au depus cererea prin care s-a modificat obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată, în raport de care competenţa revine instanţei în circumscripţia căreia se află imobilul, în timp ce Tribunalul Caraş-Severin a apreciat că instanţa competentă pentru cererea principală rămâne competentă să soluţioneze şi cererea adiţională, competenţa revenind Tribunalului Bucureşti, potrivit dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 165/2003, în forma în vigoare la momentul formulării cererii de chemare în judecată.

Prin prezentul demers judiciar, reclamantele A. şi B. au solicitat obligarea pârâtei Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei de compensare prin puncte pentru casa cu nr. x (nr. vechi x) din Gărâna, comuna Brebu Nou, judeţul Caraş Severin, pentru care a fost emisă dispoziţia nr. x/2012 a Primarului comunei Brebu Nou.

Prin cererea înregistrată la data de 10 iunie 2019, reclamanţii au modificat cererea de chemare în judecată, în sensul că au solicitat anularea deciziei de validare parţială nr. x/23.04.2019 emisă de pârâtă, întrucât este nelegală.

Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (5) din C. proc. civ., "Constituie cerere adiţională acea cerere prin care o parte modifică pretenţiile sale anterioare".

Înalta Curte reţine că cererea depusă de reclamanţi la data de 7 iunie 2019, prin poştă electronică - dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Bucureşti, înainte de primul termen de judecată acordat la data de 10 iunie 2019, are natura unei cereri adiţionale în sensul textului legal precitat, întrucât au intervenit modificări în ceea ce priveşte obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată deduse judecăţii, împrejurare faţă de care sunt aplicabile dispoziţiile art. 123 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cu care cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială a altei instanţe judecătoreşti.

Dispoziţiile art. 123 din C. proc. civ. reglementează un caz de prorogare legală a competenţei, în sensul că instanţa competentă a soluţiona o cerere principală devine competentă a soluţiona şi cererile accesorii, adiţionale şi incidentale formulate în aceeaşi cauză, chiar dacă, în mod obişnuit, acestea nu ar fi intrat în competenţa sa materială sau teritorială, prin aceste dispoziţii derogându-se în mod expres de la normele de competenţă materială şi teritorială, cu o singură excepţie, aceea a cererilor prevăzute de art. 120 din C. proc. civ.

Întrucât competenţa instanţei se determină la momentul sesizării acesteia, instanţa competentă să soluţioneze cererea principală rămâne investită să soluţioneze şi cererea adiţională.

Sub acest aspect, se au în vedere dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, care reglementează o competenţă teritorială exclusivă şi care, într-adevăr, au suferit modificări prin Legea nr. 111/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 418 din 28 mai 2019, în sensul că deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Însă, cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 21 martie 2019, anterior modificării intervenite prin Legea nr. 111/2019, astfel că, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 din C. proc. civ., rămân aplicabile prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în forma în vigoare la data începerii procesului, potrivit cu care competenţa este atrasă de sediul entităţii (Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, cu sediul în Bucureşti).

În acelaşi sens, dispoziţiile art. 25 alin. (2) din C. proc. civ., prevăd că:

"Procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe, potrivit legii sub care au început (...)".

Drept urmare, în condiţiile în care norma care reglementează competenţa teritorială a fost modificată după legala învestire a Tribunalului Bucureşti, noile dispoziţii nu produc efecte în prezenta cauză, instanţa iniţial învestită cu cererea de chemare în judecată rămânând competentă să soluţioneze şi cererea adiţională.

Raportat considerentelor expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iulie 2020.