Tort claim assigned to Tribunalul Constanța after jurisdictional conflict resolved in favor of seized court

Şedinţa publică din data de 16 iulie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă;

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, la data de 25 iunie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii B. şi C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie antrenată răspunderea civilă delictuală a acestora prin obligarea la plata sumei de 4.000.000 RON fiecare reprezentând despăgubiri civile pentru daune morale.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 10 din 9 ianuarie 2020, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., în favoarea Tribunalului Bihor.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Constanţa a reţinut că reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la plata unor sume de bani, cu titlu de despăgubiri civile pentru acoperirea unui prejudiciu moral, generat de traumele fizice şi psihice la care a fost supus în Penitenciarului Oradea.

Faţă de obiectul cauzei - acţiune în răspundere civilă delictuală - şi dispoziţiile art. 107 alin. (1) şi art. 113 alin. (9) din C. proc. civ., reţinând că reclamantul este deţinut în Penitenciarul Oradea, iar pârâţii sunt angajaţi ai locului de deţinere, cu domiciliul profesional în localitatea Oradea, str. x. judeţul Bihor şi că faptele ilicite imputate pârâţilor şi prejudiciul s-au produs la locul de detenţie, Penitenciarul Oradea, s-a apreciat că Tribunalului Bihor îi revine competenţa teritorială de soluţionare a cauzei.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Tribunalul Bihor, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 57 C din 9 iunie 2020, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bihor a reţinut că prevederile art. 107 din C. proc. civ. reprezintă regula de drept comun în materia competenţei teritoriale, fără ca legiuitorul să stabilească competenţa teritorială exclusivă în favoarea instanţei de la domiciliul pârâtului.

Întrucât reclamantul a sesizat o altă instanţă decât cea competentă potrivit legii, fiind vorba de o competenţă relativă, numai pârâţii puteau cere declinarea competenţei la una dintre instanţele competente, potrivit legii.

Or, în condiţiile în care aceştia din urmă nu au invocat excepţia necompetenţei teritoriale, Tribunalul Constanţa a devenit competent să judece cererea reclamantului.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, în considerarea argumentelor ce succed:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

În cauză, Înalta Curte reţine că Tribunalul Constanţa şi Tribunalul Bihor şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a litigiului, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de interpretarea diferită a dispoziţiilor legale care reglementează regimul juridic al competenţei teritoriale de ordine privată.

Astfel, Tribunalul Constanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 107 alin. (1) şi art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., apreciind că instanţa competentă este cea în a cărei rază teritorială se află Penitenciarul Oradea, unde se află deţinut reclamantul, întrucât pârâţii sunt angajaţi ai locului de deţinere şi au domiciliul în municipiul Oradea, iar faptele ilicite imputate şi prejudiciul s-au produs la locul de detenţie, în timp ce Tribunalul Bihor a apreciat că în speţă este vorba de o competenţă relativă şi, în condiţiile în care reclamantul a sesizat o altă instanţă decât cea competentă, potrivit legii, declinarea competenţei la una dintre instanţele competente putea fi cerută numai de către pârât.

Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 129 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cu care "Necompetenţa este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura", precum şi cele ale alin. (3) al aceluiaşi articol, care stipulează că "În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată".

Totodată, potrivit art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., "Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii".

Astfel, una dintre caracteristicile competenţei de ordine privată o reprezintă împrejurarea că nu poate fi invocată din oficiu de către instanţa învestită cu soluţionarea cauzei, textul legal fiind imperativ în ceea ce priveşte persoana care poate sesiza această neregularitate.

Prin urmare, în situaţia în care reclamantul învesteşte cu soluţionarea unei cereri o instanţă necompetentă teritorial, iar în speţă nu sunt incidente norme de competenţă exclusivă, de ordine publică, necompetenţa teritorială relativă poate fi invocată numai de pârât, nu şi de instanţă din oficiu.

În cauză, prin cererea de chemare în judecată dedusă judecăţii, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâţilor B. şi C. la plata sumei de 4.000.000 RON fiecare reprezentând daune morale.

Fiind vorba de o competenţă teritorială, prezintă interes norma de drept comun consacrată de art. 107 alin. (1) din C. proc. civ., conform căreia cererea se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază pârâtul, precum şi norma de competenţă alternativă prevăzută de art. 113 alin. (1) pct. 9 din acelaşi cod, potrivit căruia, în materia răspunderii civile delictuale, competenţa aparţine instanţei "(…) în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă", ambele norme putând atrage competenţa aceleiaşi instanţe - Tribunalul Bihor.

Însă, în speţă, necompetenţa teritorială este de ordine privată, astfel că, potrivit art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., putea fi invocată doar de către pârâţi, care nu au depus întâmpinare în termenul prevăzut de art. 201 alin. (1) din acelaşi cod.

Drept urmare, invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale, din oficiu, de către Tribunalul Constanţa, la primul termen de judecată din data de 9 ianuarie 2020, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., în condiţiile în care dreptul de a contesta sesizarea instanţei necompetente revenea exclusiv pârâţilor, care nu au înţeles să formuleze întâmpinare în termenul prescris de lege.

În consecinţă, această instanţă a devenit competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită, moment de la care orice altă instanţă competentă a pierdut această prerogativă.

Raportat considerentelor expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Constanţa este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererea de chemare în judecată dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iulie 2020.