Recourse inadmissible in compensation claim for politically motivated nationalization of industrial assets

Şedinţa publică din data de 16 iulie 2020

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Decizia recurată

Prin decizia nr. 194 din 10 octombrie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 243 din 20 noiembrie 2018, pronunţate de Tribunalul Arad, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.

2. Recursul exercitat în cauză

Împotriva deciziei nr. 194 din 10 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A., la 16 decembrie 2019.

În motivarea cererii de recurs, recurentul a susţinut, în esenţă, că, în anul 1950, mama sa a fost închisă şi torturată la Nădlac şi, ulterior, de securitatea din Arad, pentru că s-a opus regimului comunist prin solicitările sale referitoare la recunoaşterea drepturilor civile şi economice, precum şi la înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motiv de avere şi origine socială.

A menţionat că a depus în probaţiune, în apel, documentele emise de CNSAS, din care rezultă că mama sa, B., a fost arestată de securitatea din Arad.

Recurentul a arătat că, potrivit Legii nr. 351/1945, bunurile fabricii "C." au fost rechiziţionate şi trecute în proprietatea statului prin Decretul nr. 511/1955. În ceea ce priveşte Legea nr. 351/1949 privind reprimarea speculei ilicite şi a sabotajului economic, a susţinut că aceasta a fost în vigoare de la 03.05.1945, până la 29.04.1949, textul fiind abrogat şi înlocuit prin Decretul nr. 183/1949, la care face referire alin. (1) lit. f) din Legea nr. 221/2009.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

3. Înregistrarea cererii de recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 6 ianuarie 2020, fiind repartizat aleatoriu Completului nr. 8.

4. Procedura de filtru

Prin rezoluţia din 8 ianuarie 2020, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

La 31 ianuarie 2020 (data depunerii la oficiul poştal), intimatul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad, a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare; pe fond, a solicitat respingerea recursului.

Recurentul a depus răspuns la întâmpinare, la 21 februarie 2020.

Prin raportul întocmit la 16 decembrie 2019, s-a reţinut că recursul nu este admisibil, faţă de prevederile art. 4 alin. (4) şi alin. (6) şi art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, coroborate cu cele ale art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012 şi art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Conform rezoluţiei din 4 mai 2020, raportul a fost comunicat părţilor la 18, respectiv 19 mai 2020, potrivit dovezilor de înmânare aflate la dosarul de recurs.

Părţile nu şi-au exprimat poziţia procesuală faţă de concluziile raportorului, prin formularea unor puncte de vedere la raport.

Prin rezoluţia din 18 iunie 2020, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la 16 iulie 2020.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 4 alin. (4) şi alin. (6) şi art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, coroborate cu cele ale art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 76/2012 şi art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. şi a rămas, cu prioritate, în pronunţare asupra acesteia, conform art. 248 alin. (2) C. proc. civ.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Litigiul dedus judecăţii are ca obiect cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secţia I civilă la 24 mai 2018, prin care reclamantul A. a solicitat, în baza dispoziţiilor Legii nr. 221/2009, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să se constate caracterul politic al măsurii administrative abuzive de rechiziţionare şi naţionalizare a bunurilor mobile, respectiv utilaje, unelte şi materiale, ce făceau parte din inventarul fabricii de meliţat cânepă "C." Nădlac; acordarea despăgubirilor, constând în contravaloarea bunurilor mobile confiscate urmare unei măsuri administrative cu caracter politic, abuzive, anume a inventarului Întreprinderii "C." Nădlac (utilaje industriale, materiale, scule).

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, acţiunea întemeiată pe dispoziţiile acestui act normativ este imprescriptibilă şi scutită de taxă judiciară de timbru, iar competenţa de soluţionare aparţine tribunalului în circumscripţia căruia domiciliază persoana interesată.

Alin. (6) al aceluiaşi articol stipulează că "Hotărârea pronunţată potrivit alin. (4) este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel."

Dispoziţii similare se regăsesc şi în art. 5 alin. (2) din lege, cu privire la cererile de despăgubiri - "Hotărârile judecătoreşti pronunţate în temeiul prevederilor alin. (1) lit. a) şi b) sunt supuse recursului, care este de competenţa curţii de apel, şi sunt puse în executare de Ministerul Finanţelor Publice, prin direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti."

Conform art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară; (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară".

În cauză, astfel cum s-a arătat, reclamantul a învestit instanţa de fond cu soluţionarea cererii de chemare în judecată la 24 mai 2018, dată când erau în vigoare dispoziţiile C. proc. civ. aprobat prin Legea nr. 134/2010.

Astfel, în situaţia de faţă sunt incidente prevederile art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 76/2012, cu referire la art. 4 alin. (4) şi art. 5 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, motiv pentru care se constată că decizia nr. 194 din 10 octombrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă nu are deschisă calea de atac a recursului, fiind definitivă.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs.

De asemenea, instanţa are în vedere şi prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., care consacră principiul legalităţii căilor de atac, principiu cu valoare constituţională prevăzut în art. 129 din Constituţia României, conform căruia dreptul părţilor interesate de a ataca hotărârile judecătoreşti se poate exercita numai în condiţiile legii.

Coroborând dispoziţiile legale anterior menţionate, pentru considerentele expuse, în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 194 din 10 octombrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 194 din 10 octombrie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iulie 2020.