Determining territorial jurisdiction for divorce based on the last common residence versus the defendant's domicile

Şedinţa publică din data de 16 iulie 2020

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sighetu Marmaţiei la 10 iulie 2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., desfacerea căsătoriei încheiate de părţi la 27 iunie 2009 din culpă comună, revenirea la numele avut înainte de căsătorie, "Sacalîş", exercitarea în comun a autorităţii părinteşti asupra minorei C., stabilirea domiciliului minorei la mamă, obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei şi stabilirea unui program de legături personale a pârâtului cu fiica sa.

În drept, reclamanta a invocat incidenţa art. 915 şi următ. C. proc. civ., art. 396 alin. (1), art. 397, art. 398, art. 383 alin. (3), art. 373 lit. b), art. 400 alin. (1), art. 402, art. 499 şi art. 529 alin. (2) C. civ.

2. Întâmpinarea şi cererea reconvenţională

Pârâtul B. a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând stabilirea domiciliul minorei la locuinţa sa, obligarea reclamantei-pârâte la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorei şi fixarea unui program de legături personale între părintele nerezident şi minoră.

În drept, s-a prevalat de prevederile art. 209 şi art. 453 C. proc. civ. şi de cele ale art. 373, art. 383 alin. (23), art. 397, art. 483, art. 400, art. 402, art. 499, art. 529 şi art. 532 C. civ.

3. Judecata la Judecătoria Sighetu Marmaţiei şi hotărârea acestei instanţe

La termenul de judecată din 10 decembrie 2019, pârâtul a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, susţinând că reclamanta a domiciliat în Iaşi, în anul 2012, iar părţile nu au locuit împreună în Sighetu Marmaţiei.

Prin sentinţa nr. 3182 din 10 decembrie 2019, Judecătoria Sighetu Marmaţiei a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate de pârâtul B. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sighetu Marmaţiei a reţinut că, din susţinerile reclamantei-pârâte a rezultat că ultimul domiciliu comun al părţilor a fost în Sighetu-Marmaţiei.

Apreciind însă că ultimul domiciliu comun al părţilor a fost în municipiul Iaşi, domiciliul pârâtului fiind în această localitate, Judecătoria Sighetu Marmaţiei a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoria Iaşi.

4. Hotărârea Judecătoriei Iaşi

Prin sentinţa nr. 4478 din 24 iunie 2020, Judecătoria Iaşi a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate de reclamanta-pârâtă A. şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sighetu Marmaţiei.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Iaşi a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., în materie de divorţ, competenţa teritorială aparţine instanţei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiţii, respectiv cei doi soţi să fi avut o locuinţă comună şi cel puţin unul dintre soţi să mai locuiască în circumscripţia respectivei instanţe.

De asemenea, a considerat că ceea ce interesează în cauză este determinarea ultimei locuinţe comune a soţilor, în sensul domiciliului în care aceştia au convieţuit, chiar şi pentru o scurtă perioadă de timp, ca o familie.

A reţinut că noţiunea "ultima locuinţă comună" a fost explicitată în procedura divorţului pe cale notarială, reglementată de Regulamentul de aplicare a legii notarilor publici şi a activităţii notariale, aprobat prin Ordinul nr. 2333/C/2013, potrivit căreia aceasta este ultima locuinţă în care au convieţuit soţii. Dovada ultimei locuinţe se face cu actele de identitate ale soţilor, din care rezultă domiciliul comun sau reşedinţa comună a acestora ori, dacă nu se poate face dovada în acest fel, prin declaraţia autentică pe proprie răspundere a fiecăruia dintre soţi, din care să rezulte acest aspect.

Judecătoria Iaşi a stabilit că locuinţă comună reprezintă adresa la care soţii au locuit efectiv împreună. Fiind vorba despre o chestiune de fapt, dovada locuinţei comune se poate face, în principiu, prin orice mijloc de probă.

Din probatoriul administrat de Judecătoria Iaşi, în scopul determinării locuinţei comune a părţilor, a rezultat că acestea au locuit, de la data încheierii căsătoriei, în anul 2009, până în luna octombrie a anului 2010, în municipiul Iaşi, iar ulterior, după naşterea minorei C., la 25 august 2010, cei doi soţi s-au mutat în localitatea Sighetu Marmaţiei, la părinţii reclamantei.

Aceste aspecte au reieşit din declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, D. şi Sacalîş Petru, singura împrejurare asupra căreia cei doi martori nu au căzut de acord fiind durata de timp pe care soţii E. au petrecut-o în casa părinţilor reclamantei, Sacalîş Petru susţinând că cei doi au stat la domiciliul său aproximativ 9 luni, în timp ce D. a arătat că fratele şi cumnata sa au locuit în Sighetu Marmaţiei aproximativ o lună-două. Însă, Judecătoria Iaşi a reţinut că durata ocupării unei locuinţe nu este relevantă, esenţial fiind ca părţile să fi locuit efectiv împreună, ca o familie.

În acest sens, instanţa a reţinut că ultima locuinţă în care părţile au convieţuit a fost în localitatea Sighetu Marmaţiei, la domiciliul părinţilor reclamantei-pârâte, aspect ce a reieşit şi din susţinerile pârâtului-reclamant din cuprinsul întâmpinării.

Coroborând aceste alegaţii cu depoziţiile martorilor audiaţi în cauză, Judecătoria Iaşi a constatat că părţile au avut ultima locuinţa comună la domiciliul părinţilor reclamantei-pârâte din Sighetu Marmaţiei, iar, faţă de împrejurarea că aceasta locuieşte în prezent în aceeaşi localitate, instanţa a apreciat că aparţine Judecătoriei Sighetu Marmaţiei competenţa de soluţionare a cauzei.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Conform art. 915 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor. Dacă soţii nu au avut locuinţă comună sau dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul."

Competenţa prevăzută de art. 915 alin. (1) C. proc. civ. are caracter absolut, reclamantul neavând drept de opţiune între instanţele enumerate în cuprinsul acestui articol; în aplicarea acestei norme juridice este de reţinut că cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soţilor, dacă unul dintre aceştia locuieşte în raza sa teritorială.

Noţiunea "domiciliu comun" semnifică ultima locuinţă în care soţii au convieţuit în mod efectiv, unde s-a desfăşurat viaţa lor de familie, relevanţă având, la stabilirea competenţei teritoriale, locuinţa în fapt, iar nu cea menţionată în cărţile de identitate.

Prin art. 321 C. civ. se defineşte termenul "locuinţa familiei" ca fiind acea locuinţă comună soţilor sau, în lipsă, locuinţa soţului la care se află copiii. Aceste prevederi legale privesc locuinţa familiei, atât din perspectiva imobilului de locuit, cât şi din cea a vieţii de familie.

În cauză, din susţinerile părţilor şi din probatoriul administrat de Judecătoria Iaşi a rezultat că ultima locuinţă comună a acestora a fost în Sighetu Marmaţiei, localitate aflată în raza teritorială a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. a susţinut că, după încheierea căsătoriei, părţile au locuit timp de un an în municipiul Iaşi, până în luna octombrie a anului 2010, când şi-au stabilit domiciliul comun în Sighetu Marmaţiei, la părinţii reclamantei, de unde pârâtul a plecat în luna martie a anului 2011.

Aceste aspecte au fost confirmate de pârât, prin întâmpinarea formulată în cauză.

Din raportul de anchetă psihosocială întocmit de Direcţia de Asistenţă Socială Sighetu Marmaţiei la 19 septembrie 2019, rezultă că reclamanta locuieşte în prezent, împreună cu minora C., la domiciliul părinţilor săi din Sighetu Marmaţiei, minora urmând cursurile Şcolii Gimnaziale Dr. Ioan Mihály de Apşa din această localitate.

Aceleaşi aspecte au fost consemnate în cuprinsul referatului de anchetă socială efectuat de Serviciul de Autoritate Tutelară - Protecţia Minorilor şi Familiei Iaşi, la 14 octombrie 2019, părţile fiind separate în fapt, pârâtul locuind în fapt şi cu forme legale în municipiul Iaşi, str. x, tr. 2, apt. 7, jud. Iaşi, iar reclamanta împreună cu minora în oraşul Sighetu Marmaţiei.

În ceea ce priveşte ultimul domiciliu comun al părţilor, acestea au arătat, cu ocazia dezbaterilor asupra excepţiei necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, invocate de pârât, că acesta a fost fie în municipiul Iaşi (pârâtul), fie în municipiul Sighetu Marmaţiei (reclamanta).

În vederea lămuririi acestei chestiuni, Judecătoria Iaşi, învestită prin declinare de Judecătoria Sighetu Marmaţiei, a administrat probele cu martori şi înscrisuri.

Din depoziţiile martorilor F. şi D. a rezultat că părţile au locuit, de la încheierea căsătoriei, în anul 2009, până în luna octombrie a anului 2010, în municipiul Iaşi, după naşterea minorei mutându-se în municipiul Sighetu Marmaţiei, în locuinţa părinţilor reclamantei, de unde pârâtul a înţeles să plece în cursul anului 2011.

Înalta Curte constată că, potrivit adeverinţei nr. x din 9 iunie 2020, reclamanta este încadrată, pe perioadă nedeterminată, ca profesor titular la Liceul Tehnologic "Marmaţia" de la 1 septembrie 2008, în perioada 1 septembrie 2009 - 31 august 2010 fiind detaşată la cerere, la Colegiul "Mihai Eminescu" din Iaşi.

Coroborând aspectele de fapt deduse judecăţii cu împrejurările relevate de probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte conchide că ultima locuinţă comună a părţilor, în sensul art. 915 alin. (1) teza I C. proc. civ., a fost în oraşul Sighetu Marmaţiei, localitate în care părţile au convieţuit efectiv în ultima perioadă a căsătoriei, unde minora frecventează cursurile şcolare şi unde reclamanta activează ca profesor la Liceul Tehnologic "Marmaţia".

Pentru argumentele expuse, în aplicarea dispoziţiilor art. 915 alin. (1) teza I C. proc. civ., în baza art. 135 alin. (4) din acest act normativ, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sighetu Marmaţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sighetu Marmaţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iulie 2020.