Rectification of land registry surface area exceeding 5% threshold requiring independent title deed for additional property rights

Şedinţa publică din data de 16 iulie 2020

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 03 februarie 2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii B. S.A., S.C. B. S.A., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.A. prin suc. D. CLUJ, E., F., S.C. G. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.R.L., S.C. DGD S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.A., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.A., S.C. N. S.R.L., S.C. O. S.R.L., S.C. P. S.A., Q., S.C. R. S.R.L., S.C. S. S.R.L., Oficiul de cadastru si publicitate imobiliara cluj, Oficiul de cadastru si publicitate imobiliara Cluj-prin Biroul de cadastru si publicitate imobiliară Cluj şi S.C. P. IASI S.A.: să se constate că exista o neconcordanţă între situaţia înscrisă în C.F. nr. x Cluj provenita din conversia c.f. vechi nr. 153233 Cluj, cu privire la imobilul cu nr. top. x si y şi situaţia juridică reală a acestui imobil, respectiv suprafaţa reală a terenului cu nr. top. x şi y este de 6.123 m.p. şi nu 3.869 m.p.; îndreptarea înscrierii din C.F. nr. x Cluj provenită din conversia C.F. vechi nr. x Cluj, cu privire la imobilul cu nr. top. x si y; obligarea OCPI Cluj la rectificarea cărţii funciare nr. x Cluj provenita din conversia C.F. vechi nr. x Cluj, cu privire la imobilul cu nr. top. x şi y, în ceea ce priveşte suprafaţă de teren; cu cheltuieli de judecată, în caz de opunere.

La data de 24 aprilie 2015, pârâta Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj a formulat întâmpinare, solicitând admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj.

De asemenea, pârâtele S. S.R.L., S.C. O. S.R.L., S.C. I. S.R.L., S.C. D. S.A.şi S.C. H. S.R.L. au formulat întâmpinare prin care au arătat că în principiu, nu se opun cererii de chemare în judecată, cu condiţia ca suprafaţa în plus solicitată de reclamantă să nu se suprapună cu suprafeţele deţinute de acestea în proprietate.

La data de 05 iunie 2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. şi-a modificat acţiunea, solicitând a se constata ca exista o neconcordanta între situaţia înscrisă în cf. nr. x Cluj provenită din conversia c.f. vechi nr. 153.233 Cluj, cu privire la imobilul cu nr. top. x şi y şi situaţia juridică reală a acestui imobil, respectiv suprafaţa reală a terenului cu nr. top. x şi y este de 6.123 m.p. şi nu 3.869 m.p.; rectificarea c.f. nr. x Cluj provenită din conversia c.f. vechi nr. 153233 Cluj, cu privire la imobilul cu nr. top. x şi y; obligarea OCPI Cluj la rectificarea cărţii funciare nr. x Cluj provenită din conversia c.f. vechi nr. 153233 Cluj, cu privire la imobilul cu nr. top. x şi y în ceea ce priveşte suprafaţa de teren, cu cheltuieli de judecata în caz de opunere şi, totodată, a formulat o cerere de extindere de acţiune prin care a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâte pe S.C. G. S.R.L. şi S.C. P. Iaşi S.A..La aceeaşi dată reclamanta a depus o cerere de renunţare la judecată cu privire la pârâta de S.C. G. S.R.L., respectiv pârâta S.C. P. S.A..

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

Prin sentinţa civilă nr. 8111 din 10 septembrie 2015, Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, la data de 23 octombrie 2015,sub acelaşi număr de dosar.

Prin sentinţă civilă nr. 110/2016 din 24 februarie 2016, pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul civil nr. x/2015, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj, secţia Civilă şi s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii civile formulată de petenta S.C. A. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă s-a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel Cluj, în vederea efectuării regulatorului de competenţă

Hotărârea pronunţată în regulatorul de competenţă:

Soluţionând conflictul negativ de competenţă, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, prin sentinţă civilă nr. 56/F/CC/08 aprilie 2016, în dosarul civil nr. x/2015 a stabilit ca instanţă competentă să soluţioneze acţiunea este Tribunalul Cluj.

3. Hotărârea pronunţată în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 481/F/29.10.2018, Tribunalul Cluj, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliara Cluj; a admis, în parte, acţiunea civilă precizată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi şi, pe cale de consecinţă, a constatat existenţa unei neconcordanţe între situaţia înscrisă în CF nr. x Cluj provenită din conversia CF vechi nr. x Cluj, cu privire la imobilul prevăzut cu nr. top x şi y şi situaţia juridică reală a acestui imobil, respectiv că suprafaţa reală a terenului cu nr. top x şi y este de 6.123 mp şi nu 3.869 mp.

S-a dispus rectificarea cărţii funciare nr. x Cluj provenită din conversia CF vechi nr. x Cluj, cu privire la imobilul prevăzut cu nr. top. x şi y, în sensul că suprafaţa reală a terenului cu nr. top. x şi y este de 6.123 mp şi nu 3.869 mp. şi s-a respins acţiunea civilă formulată de către reclamantă împotriva pârâtului Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Au fost obligate pârâtele D. S.A Bucureşti, B. S.A., respectiv S.C. B. S.A., la plata, în solidar, în favoarea reclamantei a sumei de 14.803 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu avocaţial, onorariu expert topograf, respectiv taxă de timbru.

4. Hotărârea pronunţată în apel:

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâtele B.

SA şi D. S.A..

Prin decizia nr. 164 din 11 septembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis în parte apelurile declarate de pârâtele B.

SA şi D. S.A. împotriva sentinţei nr. 481/F din 29 octombrie 2018 a Tribunalului Cluj, secţia civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă.

A respins, ca nedovedite cererile formulate de pârâtele S.C. I. S.R.L., D. S.A. şi S.C. H. S.R.L., de acordare a cheltuielilor de judecată la fond. A luat act de solicitarea pârâtei S.C. B. S.A., de valorificare a cheltuielilor de judecată aferente fondului, pe cale separată.

A obligat-o pe intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. să plătească apelantei B. S.A. suma de 5.546,6 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în apel şi apelantei D. suma de 25 RON, cu acelaşi titlu.

5. Cererea de recurs

Împotriva deciziei nr. 164 din 11 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. la 21 octombrie 2019, solicitând respingerea apelurilor declarate în cauză, menţinerea sentinţei civile nr. 481/F/2018 pronunţată în data de 29.10.2018, în dosar nr. x/2015 de către Tribunalul Cluj, în sensul admiterii acţiunii formulate de reclamantă.

După expunerea pe larg a situaţiei de fapt deduse judecăţii, recurenta a susţinut că hotărârea pronunţată în apel, a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, potrivit art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., astfel:

În ceea ce priveşte solicitarea de constatare a existenţei unei neconcordanţe între situaţia înscrisă în cartea funciară nr. x Cluj provenită din conversia cărţii funciare vechi nr. 153.233 Cluj, cu privire la imobilul cu nr. top. x şi y şi situaţia juridică reală a acestui imobil, respectiv suprafaţa reală a terenului este 6.123 mp şi nu 3.869 m.p. şi rectificarea înscrierii din cartea funciară a imobilului în acest sens, consideră recurenta că au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., art. 351 din Legea nr. 7/1996 actualizată, Legea 247/2005 şi art. 907 C. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, după expunerea pe larg a situaţiei de fapt deduse judecăţii, recurenta a susţinut că în doctrina şi literatura de specialitate, s-a statuat că, în principiu, rectificarea cărţii funciare nu se poate dispune decât dacă există o hotărâre judecătorească prin care să se constate, prealabil, că înscrierea nu este în concordanţă cu situaţia reală a imobilului.

Apreciază recurenta că, prin hotărâre judecătorească, nu se înţelege numai o hotărâre distinctă, pronunţată şi rămasă definitivă anterior promovării cererii de rectificare a cărţii funciare, ci şi dispoziţia cuprinsă în aceeaşi hotărâre, prin care se statuează asupra cererii de rectificare, dispoziţie prin care aceeaşi instanţă constată, pe baza probelor administrate, existenţa neconcordanţei între starea reală a imobilului şi înscrierea în cartea funciară, aceasta fiind justificarea pentru care recurenta- reclamantă a solicitat, prin primul capăt al cererii de chemare în judecată, să se constate existenţa neconcordanţei între suprafaţa reală a terenului şi cea înscrisă în cartea funciară.

Întrucât legea face distincţie între rectificare (care presupune "radierea, îndreptarea sau menţionarea înscrierii în cartea funciară") şi modificare (prin care se înţelege "orice schimbare privitoare la aspectele tehnice ale imobilului, care nu afectează esenţa dreptului care poartă asupra acelui imobil"), precum şi faptul că se reglementează o procedură administrativă pentru situaţia în care diferenţa între suprafaţa înscrisă şi cea reală este mai mică de 5%, rezultă, neechivoc, faptul că pentru imobilele împrejmuite, dacă diferenţa este mai mare de 5%, singura modalitate de realizare a concordantei dintre situaţia scriptică (tabulară) şi cea reală este procedura contencioasă, respectiv promovarea unei acţiuni in justiţie, având ca obiect modificarea (rectificarea) suprafeţei.

Se susţine că Legea nr. 7/1996 nu limitează procedura rectificării numai la aspectul ce ar afecta esenţa dreptului de proprietate, această procedură fiind incidentă şi în situaţia în care sunt vizate aspecte tehnice ale imobilului, respectiv suprafaţa acestuia, dacă întinderea suprafeţei nu este garantată şi, având în vedere ca procedurile administrative sunt facultative, în virtutea principiului liberului acces la justiţie, consacrat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fudamentale, chiar în situaţia în care modificarea suprafeţelor ar viza diferenţe mai mici de 5%, partea interesată poate apela direct la procedura contencioasă, fără a fi necesar sa parcurgă procedura necontencioasă.

În argumentarea cererii sale recurenta a invocat decizia nr. 220/11.03.2009 a Curţii de Apel Timişoara prin care s-a statuat, în esenţă, că interpretarea în sensul că "acţiunea în modificare (rectificare) a întinderii suprafeţei este inadmisibilă, dacă nu este dovedit motivul care a determinat neconcordanţa dintre starea tabulară şi cea de fapt, nu poate fi primită, pentru că, în primul rând, această interpretare înseamnă a adăuga la lege, în al doilea rând, ar duce la încălcarea regulii potrivit căreia legea civilă trebuie interpretată în sensul aplicării şi nu neaplicării ei, iar în al treilea rând, nu ţine cont de faptul că dovada motivului determinant al acestei neconcordanţe este, de cele mai multe ori, aproape imposibil de făcut, mai ales în cazul proprietăţilor dobândite cu zeci de ani în urmă când instrumentele de măsurat nu au avut performanţa tehnică a celor actuale."

Totodată, s-a menţionat că, "în interpretarea celor care invocă inadmisibilitatea acţiunii în modificare a suprafeţei pentru diferenţa mai mare de 5% (sau chiar mai mică), nu hotărârea judecătorească ar putea fi "alt act doveditor" pentru "rectificarea suprafeţei" (conform art. 25 alin. (2) lit. c) din Ordinul nr. 634/2006), ci numai un alt act translativ de proprietate (contract de vânzare-cumpărare, donaţie, etc.) ori supliment la certificatul de moştenitor, interpretare care este absurdă, întrucât în aceste acte adiţionale autentice, încheiate de notar, nu pot fi cuprinse diferenţe care nu au fost cuprinse în actele iniţiale încheiate şi care nu figurează în cărţile funciare, chiar dacă ele sunt dovedite în fata notarului prin rapoarte de expertiză ".

Faţă de cele menţionate, recurenta a solicitat admiterea recursului şi pe cale de consecinţă, casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

6. Apărările formulate în cauză:

La 20 decembrie 2019, intimatul-pârât Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Prin întâmpinarea formulată la 18 decembrie 2019 (data depunerii la serviciul de curierat), intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La 23 decembrie 2019 (data depunerii la oficiul poştal), prin întâmpinare, intimatele-pârâte S.C. I. S.R.L. şi S.C. H. S.R.L. au invocat nulitatea recursului pentru expunerea unor motive de netemeinicie ale deciziei atacate, iar la 20 ianuarie 2020, aceleaşi intimate-pârâte au depus răspuns la întâmpinările formulate de intimaţii-pârâţi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj şi de S.C. B. S.A., arătând că, în raport de art. 35 din Legea nr. 7/1996, intimatul-pârât Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Cluj nu are calitate procesuală pasivă în cauză, iar motivele pentru care hotărârea a fost atacată nu fac parte din motivele de recurs expres şi limitativ prevăzute de lege.

7. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Prin încheierea din 18 iunie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de chematul în garanţie Statul Român, reprezentat legal de Ministerul Finanţelor Publice, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, împotriva deciziei nr. 1653 din 2 decembrie 2019 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, apreciind că motivele de recurs, în măsura în care nu fac referire la situaţia de fapt, pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a fixat termen de judecată la 16 iulie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

8. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse în continuare.

Prin decizia ce face obiectul controlului judiciar a fost respinsă ca inadmisibilă acţiunea precizată şi modificată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat instanţei a se constata că există o neconcordanţă între situaţia înscrisă în cartea funciară nr. x Cluj provenită din conversia cărţii funciare vechi nr. 153.233 Cluj, cu privire la imobilul cu nr. top. x şi y şi situaţia juridică reală a acestui imobil, respectiv suprafaţa reală a terenului este de 6.123 m.p. şi nu 3.869 m.p. şi obligarea OCPI Cluj la rectificarea cărţii funciare anterior menţionată în acest sens.

Inadmisibilitatea acţiunii a fost invocată din oficiu, la termenul de judecată din data de 11.09.2019, când Curtea, în temeiul art. 479 alin. (1) teza II, coroborat cu art. 245, art. 248 alin. (1) C. proc. civ., rap. la art. 25 alin. (2) lit. c) din Ordinul ANCPI nr. 634/2006, a invocat ca motiv de apel de ordine publică, excepţia inadmisibilităţii acţiunii în rectificare de carte funciară, excepţie ce a fost admisă.

Cu privire la această soluţie, recurenta a susţinut că, deşi rectificarea cărţii funciare nu se poate dispune decât dacă există o hotărâre judecătorească prin care să se constate, prealabil, că înscrierea nu este în concordanţă cu situaţia reală a imobilului, această hotărâre judecătorească, poate fi pronunaţată distinct, anterior promovării cererii de rectificare a cărţii funciare, dar şi concomitent cu dispoziţia cuprinsă în hotărârea prin care se statuează asupra cererii de rectificare.

Deşi, în principiu, o acţiune în constatare/realizare a dreptului de proprietate poate fi formulată concomitent cu o acţiune în rectificare de carte funciară în sensul actualizării înscrierii în cartea funciară în funcţie de dreptul de proprietate astfel constatat, în speţa de faţă acţiunea reclamantei nu se încadrează în această situaţie.

În acest sens, instanţa de recurs constată că situaţia de fapt ce a generat prezentul litigiu, astfel cum a fost reţinută de instanţele anterioare este următoarea:

La data de 28.04.2005, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 5072, încheiat între reclamantă şi S.C. C.U.G S.A. s-a încheiat o convenţie, intitulată "contract de vânzare cumpărare", ce viza imobilul compus din "Staţie de compresoare si GR 2 cu teren aferent", înscris în cartea funciară nr. x Cluj. La punctul II, articolul 1 s-a menţionat că terenul care se înstrăinează în favoarea reclamantei are o suprafaţă de aproximativ 7581 mp.

Teza ultimă a aceluiaşi articol al contractului are următoarea menţiune:

"Referitor la suprafaţa de teren menţionată se precizează că aceasta este estimativă, suprafaţa finală urmând a fi stabilită ulterior printr-o lucrare de dezmembrământ".

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.04.2005 de BNP T., reclamanta S.C. A. S.R.L., în calitate de cumpărătoare, a cumpărat de la S.C. CUG S.A., "întregul drept de proprietate asupra imobilului situat în Cluj-Napoca, înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, A+9,cu nr. top x şi y, compus din teren în suprafaţă de 3869 mp cu construcţiile C4, C5, C6, C7", construcţii - a căror componenţă a fost pe larg descrisă în cuprinsul contractului -, precum şi o cotă reală de 1350/7311 parte din terenul înscris în CF nr. x Cluj-Napoca, A+8, cu nr. top x, în suprafaţă de 7.311 mp .

Din copia cărţii funciare vechi nr. 153233 Cluj-Napoca, nr. top x, y, rezultă faptul că suprafaţa de teren aferentă acestui imobil este de 3.869 mp .

Acest imobil a fost transcris, ca urmare a conversiei de pe hârtie, în CF nou nr. 258137 Cluj-Napoca, cu nr. cad. x şi y, imobilul constând din teren în suprafaţă de 3.869 mp şi din cele 4 construcţii menţionate sub A1.1, A1.2, A1.3 şi A1.4, sub partea B1 a cărţii funciare fiind intabulat dreptul de proprietate asupra acestui imobil teren de 3.869 mp şi construcţii, în favoarea reclamantei S.C. A. S.R.L., conform încheierii de carte funciară nr. x/04.05.2005, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x/29.04.2005 autentificat de BNP T..

Prin urmare, în ceea ce priveşte imobilele cu nr. top x şi y, provenite din CF iniţial 153233 Cluj, transcrise apoi în CF nr. x Cluj şi mai apoi în CF nr. x Cluj, acestea au fost şi au rămas compuse din teren în suprafaţă de doar 3.869 mp, această suprafaţă fiind de altfel cea dobândită de reclamantă prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.04.2005 de BNP T., astfel încât în mod corect a constatat instanţa de apel că actul doveditor al dreptului de proprietate al reclamantei există doar pentru suprafaţa de 3.869 mp.

Ulterior încheierii acestui contract de vânzare-cumpărare s-a întocmit o documentaţie în specialitatea topografie în care se relevă că suprafaţa imobilulului cu nr. topo x, y, nr. cadastral x, înscris în CF nr. x Cluj, din punct de vedere scriptic e de 3869 m.p., iar suprafaţa reală, rezultată în urma măsurătorilor era de 6.122,90 mp.

Prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat instanţei a constata, pe baza probelor administrate, prin primul capăt al cererii de chemare în judecată, existenţa neconcordanţei între starea reală a imobilului şi înscrierea în cartea funciară, iar prin al doilea capăt de cerere obligarea OCPI Cluj la rectificarea cărţii funciare anterior menţionată în acest sens.

Raportat la conţinutul cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, precizată şi modificată, rezultă că reclamanta a formulat o acţiune specifică de carte funciară prin care solicită constatarea unei situaţii de fapt şi nu o cerere în constatarea unei situaţii de drept, respectiv constatarea adevăratei întinderi a dreptului său subiectiv de proprietate.

Temeiul de drept invocat de reclamantă a fost art. 351 din Legea 7/1996 potrivit căruia "(1) În cazul în care cuprinsul cărţii funciare nu corespunde, în privinta înscrierii, cu situaţia juridică reală, se poate cere rectificarea sau, după caz, modificarea acesteia. (2) Prin rectificare se înţelege radierea, îndreptarea sau menţionarea înscrierii oricărei operaţiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară.(3) Prin modificare se înţelege orice schimbare privitoare la aspecte tehnice ale imobilului, schimbare care nu afectează esenta dreptului care poarta asupra acelui imobil. Modificarea nu se poate face decât la cererea titularului dreptului de proprietate. (4) Rectificarea inscrierilor în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabila prin declaraţie autentică, fie în caz de litigiu prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. (5) Erorile materiale săvârşite cu prilejul inscrierilor în cartea funciară pot fi îndreptate la cerere sau din oficiu. (6) Procedura de rectificare a inscrierilor în cartea funciară, a modificărilor şi cea de îndreptare a erorilor materiale se va stabili prin regulament aprobat de directorul general al Agenţiei Naţionale."

Interpretând textul indicat, instanţa constată că acesta se aplică cazurilor in care situaţia juridică reală, cea care rezultă din actele de proprietate, este cea corectă, iar cuprinsul cărţii funciare nu corespunde acesteia.

De asemenea, a fost invocat articolul 36 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 7/1996, care stabileşte că "orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară când înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanţă cu situaţia reală actuală a imobilului" şi articolul 25 din Ordinul nr. 634/2006 al directorului general al ANCPI conform căruia:

"(1) În cazul în care suprafaţa din măsurători este mai mare decât suprafaţa înscrisă în documentaţia precedentă sau decât suprafaţa din actele de proprietate, pentru situaţia în care nu există documentaţie, se procedează astfel: (2) Pentru imobilele împrejmuite: a) dacă diferenţa este de până la 2%, documentaţia se recepţionează si suprafaţa din actul de proprietate se înscrie în cartea funciară; b) dacă diferenţa este între 2% fi 5%. documentaţia se recepţionează si suprafaţa din măsurători se înscrie în cartea funciară doar dacă este însoţită de proces-verbal de vecinătate, întocmit conform; c) dacă diferenţa este mai mare de 5%, documentaţia se respinge, rectificarea suprafeţei urmând să se facă prin alt act doveditor al dreptului de proprietate. (3) Pentru imobile care nu sunt împrejmuite: a) dacă diferenţa este de până la 2%, documentaţia se recepţionează şi se înscrie în cartea funciară suprafaţa din actul de proprietate: b) dacă diferenţa este mai mare de 2%, documentaţia se recepţionează şi se înscrie în cartea funciară numai pe baza unui alt act doveditor al dreptului de proprietate".

Temeiurile invocate de reclamantă în susţinerea cererii de chemare în judecată impun existenţa unui drept de proprietate consemnat într-un act valabil conform legislaţiei în vigoare, care să ateste dreptul său de proprietate asupra suprafeţei pretins a fi înscrisă în cartea funciară, ori existenţa unor erori strict tehnice care să ateste o altă situaţie a imobilului decât cea avută în vedere la inscrierea în cartea funciară, rezultată din măsurători, care însă obligatoriu trebuie a se încadra în marja de eroare de 5% pentru imobilele împrejmuite.

Acest procent a fost stabilit de legiuitor tocmai în considerarea faptului pot exista erori de măsurătoare, datorate aparaturii diferite folosită sau altor asemenea cauze obiective, care să determine diferenţe ale suprafeţei de teren avută în proprietate, orice depăşire a acestui procent nemaiîncadrându-se într-o simplă eroare de măsurători.

Or, în speţa de faţă, reclamanta nu deţine în proprietate suprafaţa pretinsă de 6.123 m.p., ci doar suprafaţa de 3.869 m.p., nu a prezentat un act doveditor al dreptului său de proprietate pentru această diferenţă şi nici nu a formulat o acţiune prin care să se constate dreptul său de proprietate prin unul din modurile de dobândire prevăzute de C. civ.

Astfel, potrivit art. 557 C. civ., (1) Dreptul de proprietate se poate dobândi, în condiţiile legii, prin convenţie, moştenire legală sau testamentară, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei de bună-credinţă în cazul bunurilor mobile şi al fructelor, prin ocupaţiune, tradiţiune, precum şi prin hotărâre judecătorească, atunci când ea este translativă de proprietate prin ea însăşi. (2) În cazurile prevăzute de lege, proprietatea se poate dobândi prin efectul unui act administrativ. (3) Prin lege se pot reglementa şi alte moduri de dobândire a dreptului de proprietate. (4) Cu excepţia cazurilor anume prevăzute de lege, în cazul bunurilor imobile dreptul de proprietate se dobândeşte prin înscriere în cartea funciară, cu respectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 888, care stabilesc că înscrierea în cartea funciară se efectuează în baza înscrisului autentic notarial, a hotărârii judecătoreşti rămase definitivă, a certificatului de moştenitor sau în baza unui alt act emis de autorităţile administrative, în cazurile în care legea prevede aceasta.

Ca atare, în mod corect a constatat instanţa de apel că pentru diferenţa de teren de 2.254 mp, cu privire la care se solicită rectificarea CF, în sensul majorării suprafeţei terenului în litigiu, de la suprafaţa scriptică existentă în cartea funciară, de x.869 mp, la suprafaţa de 6.123 mp, reclamanta nu poate justifica existenţa unui act doveditor al dreptului de proprietate dintre cele expres prevăzute de art. 577 Noul C. civ.

Înalta Curte constată că, în speţă, nu se pune problema existenţei unei înscrieri inexacte în cartea funciară, ci se urmăreşte majorarea suprafeţei de teren deţinute de recurentă prin includerea unor bunuri care nu îi aparţin.

Totodată au mai fost invocate şi dispoziţiile art. 907 C. civ., potrivit cărora:

"(1) Când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situaţia juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia. (2) Prin rectificare se înţelege radierea, îndreptarea sau corectarea oricărei înscrieri inexacte efectuate în cartea funciară.(3) Situaţia juridică reală trebuie să rezulte dintr-o recunoaştere făcută de titularul înscrierii a cărei rectificare se solicită, prin declaraţie dată în formă autentică notarială, ori dintr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunţată împotriva acestuia, prin care s-a admis acţiunea de fond. Acţiunea de fond poate fi, după caz, o acţiune în anulare, rezoluţiune, reducţiune sau orice altă acţiune întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului juridic."

Textul anterior menţionat stabileşte în mod clar cazurile în care se poate face rectificarea unei cărţi funciare atunci când înscrierea nu corespunde cu situaţia juridică reală, respectiv atunci când situaţia juridică reală rezultă dintr-o recunoaştere făcută de titularul înscrierii a cărei rectificare se solicită, prin declaraţie dată în formă autentică notarială,(ceea ce nu este cazul în speţa de faţă) ori dintr-o hotărâre judecătorească definitivă, dar nu una având ca obiect modificarea (rectificarea) suprafeţei, aşa cum susţine recurenta, ci una pronunţată împotriva acesteia, prin care s-a admis o acţiune de fond în anulare, rezoluţiune, reducţiune sau orice altă acţiune întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului juridic.

Din cuprinsul hotârârii judecătoreşti atacate, nu rezultă faptul că instanţa ar fi confundat noţiunea de rectificare cu cea de modificare a cărţii funciare sau că motivul respingerii acţiunii ar fi fost acela că Legea nr. 7/1996 reglementează o procedură administrativă prealabilă.

Curtea de apel a constatat în mod corect că solicitarea reclamantei, de rectificare a cărţii funciare în sensul majorării suprafeţei aferentă terenului litigios de la suprafaţa scriptică existentă în cartea funciară, de x.869 mp, la suprafaţa de 6.123 mp, intră sub incidenţa art. 25 alin. (2) lit. c) din Ordinul ANCPI nr. 634/2006, respectiv, că diferenţa de teren pretins a fi rectificată este mai mare de 5%, caz în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că documentaţia se respinge, rectificarea suprafeţei urmând să se facă prin alt act doveditor al dreptului de proprietate.

Or, cătă vreme s-a constatat lipsa existenţei unui act doveditor al dreptului de proprietate dintre cele expres prevăzute de art. 577 C. civ., în mod corect s-a apreciat de către instanţa anterioară că acţiunea de rectificare a suprafeţei de teren apare ca fiind inadmisibilă.

Recurentul, deşi concluzionează că pentru situaţia în care diferenţa între suprafaţa înscrisă şi cea reală este mai mare de 5%, o modalitate de realizare a concordanţei dintre situaţia scriptică (tabulară) şi cea reală este procedura contencioasă, respectiv promovarea unei acţiuni in justiţie, omite să observe că această acţiune în justiţie trebuie să vizeze recunoaşterea, constituirea sau chiar pierderea dreptului său de proprietate şi nu doar constatarea neconcordanţei unor aspecte tehnice ale imobilului, în speţă suprafaţa acestuia.

Solicitarea de constatare a unei situaţii de fapt este inadmisibilă, prin raportare şi la dispoziţiile art. 35 C. proc. civ., potrivit cărora cel care are interes poate să ceară constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, cererea neputând fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.

În aceste condiţii, nu se poate reţine, aşa cum susţine recurenta,încălcarea dispoziţiilor art. 6, art. 13 din CEDO şi art. 21 din Constituţia României, precum şi a art. 10 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, potrivit cărora orice persoană are dreptul de acces liber la justiţie.

Este adevărat că liberul acces al persoanei la justiţie reprezintă facultatea oricărei persoane de a introduce, după libera sa apreciere, o acţiune în justiţie, implicând obligaţia corelativă a statului ca, prin instanţa competentă, să soluţioneze această acţiune, dar aceasta nu implică şi admiterea de plano a acţiunii atunci când temeiurile invocate nu pot conduce la o soluţie favorabilă reclamantului.

Reglementarea expresă a cazurilor în care se poate efectua rectificarea cărţilor funciare este exprimarea plenitudinii de competenţă a legiuitorului român, nefiind de natură a limita accesul liber la justiţie al persoanelor aşa cum susţine recurenta, câtă vreme aceasta are la îndemână alte instrumente pentru a obţine recunoaşterea drepturilor sale, de care nu a înţeles să uzeze în condiţiile legii.

În argumentarea cererii sale recurenta a mai invocat şi decizia nr. 220/11.03.2009 a Curţii de Apel Timişoara, susţineri care nu pot fi primite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie întrucât, pe de o parte, precedentul judiciar nu este un izvor de drept în dreptul procesual român, pentru a fi invocat ca motiv de nelegalitate al hotărârii recurate, iar pe de altă parte, decizia sus menţionată nu vizează aceeaşi situaţie de fapt şi de drept cu cea a speţei de faţă.

De altfel, recurenta nu aduce o critică în mod concret hotârârii ce face obiectului controlului judiciar prin invocarea acestei hotârâri de practică judiciară, Înalta Curte neputând supune cenzurii soluţia atacată prin prisma motivelor strict şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. în care se poate dispune casarea unei hotârâri în calea de atac a recursului.

Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte, potrivit art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 164 A din 11 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., va fi obligat recurentul, ca parte căzută în pretenţii în calea de atac a recursului, la plata către intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a sumei de 2000 RON, cheltuieli de judecată reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Sub aspectul reducerii cheltuielilor de judecată în recurs, solicitate de intimată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că potrivit art. 451 la. 2 C. proc. civ., "instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei".

Articolul sus arătat este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea să firească, aceea de a permite justiţiabilului să beneficieze de o asistenţă judiciară calificată pe parcursul procesului. Aceasta soluţie este conformă, prin raportarea sa la echitate, prevederilor art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului - pentru că dreptul la un proces echitabil implică şi o lichidare corespunzătoare a cheltuielilor de judecată, respectiv recunoaşterea doar a acelor cheltuieli care au corespuns unor necesităţi procesuale rezonabile, nu şi a celor care sunt rezultatul unui exerciţiu abuziv al dreptului la apărare.

Onorariul avocatului reprezintă, conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, un drept al acestuia şi el se stabileşte, potrivit art. 133 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, liber, între avocat şi client, în limitele legii şi ale statutului profesiei, fiind interzisă fixarea de onorarii minime, recomandate sau maxime de către organele profesiei.

Onorariul avocaţial este stabilit inter partes, ţinând seama de elemente cum ar fi: timpul şi volumul de muncă solicitate pentru executarea mandatului primit sau activităţii solicitate de client; natura, noutatea şi dificultatea cazului; importanţa intereselor în cauză; împrejurarea că acceptarea mandatului acordat de client îl împiedică pe avocat să accepte alt mandat, din partea unei alte persoane, dacă această împrejurare poate fi constatată de client fără investigaţii suplimentare; notorietatea, titlurile, vechimea în muncă, experienţa, reputaţia şi specializarea avocatului; conlucrarea cu experţi sau specialişti impusă de natura, obiectul, complexitatea şi dificultatea cazului; avantajele şi rezultatele obţinute pentru profitul clientului, ca urmare a muncii depuse de avocat; situaţia financiară a clientului; constrângerile de timp în care avocatul este obligat de împrejurările cauzei să acţioneze pentru a asigura servicii legale performante.

Aşa după cum rezultă, cu claritate, din prevederile art. 36 din Legea nr. 51/1995, în ceea ce priveşte raporturile juridice stabilite între avocat şi client, orice imixtiune din partea vreunui organ al Statului este inadmisibilă, însă, în aplicarea textului art. 451 alin. (2) C. proc. civ., nu se intervine în contractul de asistenţă judiciară, care îşi produce pe deplin efectele între părţi, ci doar se apreciază în ce măsură onorariul părţii care a câştigat procesul trebuie suportat de partea care a pierdut, faţă de mărimea pretenţiilor şi de complexitatea cauzei.

Înalta Curte, făcând o apreciere a proporţionalităţii şi necesităţii onorariului perceput de către apărător în faza desfăşurată în faţa instanţei de recurs, raportat la pretenţiile deduse judecăţii şi complexităţii cauzei, constată că onorariul fixat de intimată cu apărătorul său este disproporţionat, astfel încât se impune reducerea cheltuielilor de judecată la care va fi obligat recurenta cu acest titlu la suma de 2000 RON, cuantum care, pentru motivele enunţate anterior, se apreciază că este corespunzător complexităţii cauzei, muncii prestate, timpului alocat redactării cererilor depuse la dosar şi deplasărilor la instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 164 A din 11 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă S.C. B. S.A. la plata sumei de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iulie 2020.