Statutory suppression of cassation in administrative land restoration cases after 2010 legislative amendments

Şedinţa publică din data de 16 iulie 2020

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secţia civilă la 24 august 2007, sub nr. x/2007, reclamantul A. a formulat, în baza Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Buzău, Municipiul Buzău, prin primar, şi Ministerului Justiţiei, contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 513 din 31 iulie 2007, emise de Primarul Municipiului Buzău, cu privire la suprafaţa de teren de 460 mp, situată în municipiul Buzău, str. x, jud. Buzău (fostă str. x, fostă str. x).

Prin încheierea nr. 2551 din 13 noiembrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi de Justiţie în dosarul nr. x/2015, s-a dispus strămutarea cauzei de la Tribunalul Buzău la Tribunalul Tulcea, unde cauza a fost înregistrată sub nr. x/2015.

2. Hotărârea Tribunalului Tulcea

Prin sentinţa nr. 554 din 6 martie 2017, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Buzău şi Ministerul Justiţiei. A admis în parte contestaţia formulată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Buzău şi B., anulând, parţial art. 2 din Decizia nr. 513/31.07.2007, emisă de Primarul Municipiului Buzău, numai cu privire la suprafaţa de teren pentru care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, dispunând acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile legii prevăzute de legea specială privind regimul de stabilire şi plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate de stat în mod abuziv, pentru terenul în suprafaţă de 75 mp, conform expertizei topografice efectuată în cauză de către expertul C.. A anulat, în parte, art. 3 din aceeaşi decizie, stabilind că persoana îndreptăţită la restituirea în natură a suprafeţei de teren de 84 mp, menţionată la art. 1 al deciziei contestate şi la acordarea de măsuri în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 75 mp, imposibil de restituit în natură, este doar reclamantul.

3. Hotărârea Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă

Prin decizia nr. 27 din 25 martie 2020, Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă a respins apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 554 din 6 martie 2017, pronunţate de Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. A respins apelul declarat de pârâtul Tribunalul Buzău împotriva considerentelor aceleiaşi sentinţe civile, ca inadmisibil.

4. Recursul

Împotriva deciziei nr. 27 din 25 martie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă, a declarat recurs reclamantul A. la 21 mai 2020.

5. Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 11 iunie 2020, sub nr. x/2015, fiind repartizată, spre soluţionare, Completului nr. 8 şi stabilindu-se termen de judecată la 16 iulie 2020.

6. Întâmpinările

La 23 iunie intimatul-pârât Tribunalul Buzău a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, în raport de dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, coroborate cu cele ale art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la 13 iulie 2020, intimatul-pârât Municipiul Buzău, prin primar, a invocat excepţia tardivităţii recursului şi excepţia nulităţii acestuia pentru neîncadrarea criticilor în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

La 14 iulie 2020 intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În raport de prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va analiza, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimaţii-pârâţi Tribunalul Buzău şi Ministerul Justiţiei, prin întâmpinările depuse, asupra cărora constată următoarele:

În cauză, la 24 august 2007, reclamantul A. a dedus judecăţii o cerere prin care a formulat, în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, contestaţie împotriva Dispoziţiei nr. 513 din 31 iulie 2007, emise de Primarul Municipiului Buzău, cu privire la suprafaţa de teren de 460 mp, situată în municipiul Buzău, str. x, jud. Buzău (fostă str. x, fostă str. x).

Cauza a fost soluţionată în fond prin sentinţa nr. 554 din 6 martie 2017, pronunţată de Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Legea nr. 10/2001, în temeiul căreia a fost formulată acţiunea civilă, prevede, la art. 26 alin. (3), astfel cum a fost modificat prin art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, că "Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel."

Astfel, prin art. XII din Legea nr. 202/2010 legiuitorul a suprimat calea de atac a apelului în situaţia exercitării contestaţiei împotriva actului emis de unitatea deţinătoare, hotărârile de primă instanţă rămânând supuse doar recursului.

Conform art. XXVI din Legea nr. 202/2010, "Dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege (…) se aplică şi proceselor aflate în curs de soluţionare în primă instanţă dacă nu s-a pronunţat o hotărâre în cauză până la data intrării în vigoare a prezentei legi."

Legea nr. 202/2010 a intrat în vigoare la 25 noiembrie 2010.

Sentinţa nr. 554 din 6 martie 2017, prin care Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a soluţionat fondul cauzei, a fost pronunţată la 6 martie 2017, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.

Prin dispoziţiile tranzitorii ale art. 7 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., lege care a intrat în vigoare ulterior adoptării Legii nr. 202/2010, la 1 septembrie 2012, se prevede că, "Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătoreasca de primă instanţă este definitivă, de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta vă fi supusă mimai apelului la instanţa ierarhic superioară. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătoreasca de primă instanţă este supusă recursului sau că poate fi atacată cu recurs, ori, după caz, legea foloseşte o altă expresie similară."

Coroborând normele legale anterior expuse, se constată că împotriva sentinţei nr. 554 din 6 martie 2017, pronunţate de Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul putea formula numai calea de atac a apelului, pe care, de altfel, a exercitat-o, aceasta fiind soluţionată prin decizia nr. 27 C din 25 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

În aceste condiţii, rezultă că decizia nr. 27 C din 25 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă este o hotărâre irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ., nesusceptibilă de recurs.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 27 C din 25 martie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 27 C din 25 martie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 iulie 2020.