Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1527/2020 AI generated

Cassation annulled for unproven timbery and failure to frame legal errors challenging appellate factual findings on contract nullity

Case Number Decizia nr. 1527/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania annulled the appeal in cassation filed by the plaintiffs, effectively allowing the lower court decisions that dismissed the claim to stand, while ordering the plaintiffs to pay reduced litigation costs of 1,500 RON to the defendants; the underlying dispute concerned the request to annul a notarized real estate sale-purchase contract on grounds of absolute or relative nullity, fraud, duress, and illicit cause, along with claims for a right of retention and judicial sequestration. The court rejected the appeal primarily because the appellants failed to comply with the formal requirement of proving payment of the reduced court fee within the statutory deadline, and because their arguments did not constitute valid grounds for cassation under Article 488 of the Code of Civil Procedure, as they improperly challenged the lower court's factual assessment and evidence evaluation rather than specific legal errors; the court also dismissed the argument that the lower court’s procedural handling of party inclusion was contradictory, clarifying that the distinction between procedural measures and substantive legal findings precluded such a claim, and it granted a request to restore the appellants to the time limit for filing the appeal due to an error in service notification.

Legislator headnote

AI generated

art. 453 din C. proc. civ, art. 78 alin. (2) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ, art. 186 alin. (1) C. proc. civ, art. 186 din C. proc. civ; Cassation annulled for unproven timbery and failure to frame legal errors challenging appellate factual findings on contract nullity: The court rejected the appeal primarily because the appellants failed to comply with the formal requirement of proving payment of the reduced court fee within the statutory deadline, and because their arguments did not constitute valid grounds for cassation under Article 488 of the Code of Civil Procedure, as they improperly challenged the lower court's factual assessment and evidence evaluation rather than specific legal errors; the court also dismissed the argument that the lower court’s procedural handling of party inclusion was contradictory, clarifying that the distinction between procedural measures and substantive legal findings precluded such a claim, and it granted a request to restore the appellants to the time limit for filing the appeal due to an error in service notification.

Keywords

AI generated
annulment of contract grounds for cassation contract of sale procedural nullity civil dispute real estate

Cited Legislation

AI generated
art. 453 din C. proc. civ
164 din 02 februarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia IlI-a civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată şi, în conformitate cu art. 453 din C. proc. civ., a obligat reclamanţii să plătească pârâtului C.
art. 78 alin. (2) din C. proc. civ
111A din 1 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis excepţia inadmisibilităţii invocării din oficiu, de către instanţa de apel, a nesocotirii de către prima instanţă a prevederilor art. 78 alin. (2) din C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ
Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
art. 488 alin. (1) din C. proc. civ
În ceea ce priveşte admisibilitatea în principiu a recursului din perspectiva excepţiei de netimbrare şi a posibilităţii încadrării criticilor formulate în motivele de recurs, prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
art. 186 alin. (1) C. proc. civ
Potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ., "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate."
art. 186 din C. proc. civ
(2) al art. 186 din C. proc. civ., "În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen.
art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013
1 şi art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013
În ceea ce priveşte momentul procesual în care partea are obligaţia de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente cererii introductive ori căii de atac exercitate, dispoziţiile art. 33 din O.U.G.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Basis for annulling the appeal for non-compliance with formal admissibility requirements and stating the finality of the decision.

451 alin. (2) din C. proc. civ.

Provision applied to reduce the litigation costs payable by the appellants due to the low complexity of the case.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 iulie 2020

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 teza a II - a C. proc. civ., potrivit cărora "în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivele de casare", Înalta Curte constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IlI-a civilă la data de 09 iunie 2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii C., D. şi E., să se constate nulitatea absolută/relativă a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/26 ianuarie 2015, având ca obiect apartamentul nr. x din Bucureşti, Aleea x, pentru cauză ilicită, dol şi violenţă; să se dispună stabilirea unui drept de retenţie cu privire la imobilul care a făcut obiectul contractului translativ anterior indicat şi să se instituie sechestrul judiciar cu privire la acelaşi imobil.

2. Judecata în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 164 din 02 februarie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia IlI-a civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată şi, în conformitate cu art. 453 din C. proc. civ., a obligat reclamanţii să plătească pârâtului C. cheltuieli de judecată în cuantum de 1.500 RON, reprezentând onorariu de avocat.

3. Judecata în apel.

Prin decizia civilă nr. 111A din 1 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a admis excepţia inadmisibilităţii invocării din oficiu, de către instanţa de apel, a nesocotirii de către prima instanţă a prevederilor art. 78 alin. (2) din C. proc. civ. a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile n.164 din 02 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia IlI-a civilă, în dosarul nr. x/2017.

4. Judecata în recurs. Completul de filtru.

Împotriva deciziei civile nr. 111 A din 01 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IlI-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie au declarat recurs reclamanţii A. şi B..

Dosarul a fost înregistrat la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 19 noiembrie 2019 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Totodată, recurenţii au solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului, arătând că hotărârea atacată le-a fost comunicată la data de 10 iunie 2019, prin e-mail, iar de la data evacuării, nu mai locuiesc la adresa din Aleea x, Bucureşti, iar avocatul ales, F., nu le-a comunicat decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii-reclamanţi au prezentat situaţia de fapt a litigiului, arătând că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

De asemenea, au precizat că decizia curţii de apel este netemeinică şi nelegală şi din perspectiva în care, după rămânerea în pronunţare, a fost dispusă, din oficiu, repunerea cauzei pe rol pentru discutarea incidenţei prevederilor art. 78 alin. (2) din C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză.

La data de 06 ianuarie 2020, intimaţii-pârâţi C., D. şi E. au depus întâmpinare, prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, excepţia nulităţii recursului, pentru neîndeplinirea obligaţiei de timbrare, şi excepţia tardivităţii recursului, iar, pe fond, au solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii recursului, intimaţii au învederat că recurenţii şi-au întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 486 şi următoarele C. proc. civ., susţinând că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii, fără a arăta pretinsele motive contradictorii.

Privitor la excepţia netimbrării, intimaţii au susţinut că recursul nu este legal timbrat şi se impune anularea acestuia.

Referitor la excepţia tardivităţii declarării recursului, intimaţii au solicitat respingerea cererii de repunere în termen, întrucât recurenţii-reclamanţi au indicat domiciliul procesual ales la adresa unde hotărârea instanţei de apel le-a fost comunicată, iar instanţa nu putea să prevadă o altă adresă pentru comunicare.

Au mai arătat că potrivit dovezilor de înmânare a hotărârii atacate, aflate la dosarul de apel, decizia a fost comunicată la sediul cabinetului de avocat G., iar recursul a fost declarat iniţial la 10 iulie 2019, apoi înregistrat încă o dată la 12 iulie 2019.

6. Considerentele Înaltei Curţi.

Examinând admisibilitatea în principiu a recursului din perspectiva excepţiei tardivităţii declarării recursului, a neîndeplinirii obligaţiei legale de timbrare, precum şi din perspectiva posibilităţii încadrării criticilor formulate în motivele de recurs, prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prioritar, se constată că prin memoriul de recurs, recurenţii-reclamanţi au solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului, arătând că hotărârea atacată le-a fost comunicată la data de 10 iunie 2019, prin e-mail, iar de la data evacuării, nu mai locuiesc la adresa din Aleea x, Bucureşti, iar avocatul ales, F., nu le-a comunicat decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

Examinând cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 186 alin. (1) C. proc. civ., "Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate."

Prin urmare, neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.

În sensul dispoziţiei legale menţionate, împrejurarea mai presus de voinţa părţii care justifică repunerea în termen trebuie să fie una obiectivă, care poate fi asimilată forţei majore, care nu putea fi prevăzută şi nici depăşită de parte.

Or, în speţă, motivul invocat de recurenţii-reclamanţi în justificarea împiedicării de a declara prezentul recurs în termenul prevăzut de lege îndeplineşte cerinţele art. 186 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, din înscrisurile aflate la dosarul curţii de apel, se constată că la data de 20 decembrie 2018, prin e-mail, recurenţii-reclamanţi A. şi B., prin avocat H., au învederat instanţei că domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură este la sediul acestui avocat, respectiv în Bucureşti, str. x, bloc. 112B.

Cu toate acestea, decizia civilă nr. 111 A din 01 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a-III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost comunicată la adresa primului domiciliu procesual ales, indicat în cererea introductivă - cel al apărătorului I., din Bucureşti, Calea x, aşa cum reiese din dovezile de comunicare aflate la dosar.

Conform alin. (2) al art. 186 din C. proc. civ., "În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.".

În aplicarea prevederilor legale mai sus redate, raportat la circumstanţele anterior prezentate, constatând că, în cauză, sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 186 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de recurenţii-reclamanţi B. şi A..

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite cererea formulată de recurenţii-reclamanţi B. şi A. privind repunerea în termenul de exercitare a recursului, cu consecinţa constatării caracterului nefondat al excepţiei tardivităţii declarării recursului, invocată de către intimaţi.

În ceea ce priveşte admisibilitatea în principiu a recursului din perspectiva excepţiei de netimbrare şi a posibilităţii încadrării criticilor formulate în motivele de recurs, prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru este o obligaţie legală care se impune tuturor persoanelor fizice sau juridice care învestesc instanţele judecătoreşti cu soluţionarea unei cereri sau, cum este cazul în speţă, a unei căi de atac, aspect care se desprinde din dispoziţiile coroborate ale art. 1 şi art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

În ceea ce priveşte momentul procesual în care partea are obligaţia de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente cererii introductive ori căii de atac exercitate, dispoziţiile art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 precizează că taxele judiciare de timbru se achită anticipat şi că, în cazul în care dovada achitării taxei judiciare de timbru nu este ataşată cererii, părţii i se acordă un termen de 10 zile în care are posibilitatea de a face dovada îndeplinirii acestei obligaţii.

În ceea ce priveşte calea de atac a recursului, dispoziţiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ. dispun că "la cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, (...)".De asemenea, alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că: "(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)- e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", iar art. 494 din C. proc. civ. prevede că art. 494 C. proc. civ., dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă şi apel se aplică şi în procedura recursului, în măsura în care nu sunt potrivnice dispoziţiilor care reglementează procedura în recurs.

În aplicarea acestor norme, rezultă că, neîndeplinirea obligaţiei stabilite în sarcina recurentului de a achita taxa de timbru datorată în recurs, în termen de 10 zile de la comunicarea acestei obligaţii, atrage sancţiunea anulării cererii de recurs în temeiul dispoziţiilor speciale reglementate de art. 486 alin. (3), coroborate cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

În cauza de faţă, recurenţii-reclamanţi B. şi A., în temeiul dispoziţiilor art. 3 alin. (1) lit. f) şi a) art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/20013, în vederea soluţionării recursului exercitat împotriva deciziei civile nr. 111 A din 1 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, datorau taxă judiciară de timbru în cuantum de 3102 RON.

Constatând că la dosarul cauzei, împreună cu cererea de recurs, nu a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3102 RON, prin adresele emise la data de 03 decembrie 2019, comunicate recurenţilor-reclamanţi la data de 05 decembrie 2019, conform dovezilor aflate la filele x, respectiv 30, s-a dispus înştiinţarea acestora despre obligaţia, ca în termen de 10 zile, să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 3102 RON, sub sancţiunea anulării cererii. Totodată, în cuprinsul aceleiaşi adrese, în temeiul art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, s-a pus în vedere recurenţilor-reclamanţi că au posibilitatea de a formula cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, la aceeaşi instanţă, în termen de 3 zile de la comunicarea taxei datorate iar în temeiul art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 li s-a pus în vedere că au posibilitatea de a formula cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la primirea comunicării.

La data de 09 decembrie 2019, recurenţii-reclamanţi au formulat cerere de acordare a facilităţilor de la plata taxei judiciare de timbru sub scutirii de la plata taxei judiciare de timbru. Această cerere a fost soluţionată prin încheierea din 19 februarie 2019, în sensul reducerii taxei judiciare de timbru datorate în recurs, de la 3102 RON, la 1000 RON.

Încheierea prin care a fost admisă cererea privind acordarea facilităţilor de la plata taxei judiciare de timbru a fost comunicată recurenţilor-reclamanţi la data de 05 martie 2019, conform dovezilor aflate la filele x, comunicarea fiind efectuată în condiţiile art. 163 C. proc. civ., la domiciliul procesual ales indicat pentru primirea corespondenţei, din Bucureşti, str. x, bloc. 112B.

De asemenea, prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, comunicat recurenţilor-reclamanţi la data de 27 aprilie 2020, conform dovezilor aflate la filele x, s-a reţinut că, urmare a admiterii cererii de acordare a facilităţilor de la plata taxei judiciare de timbru, aceaştia au de achitat, în solidar, o taxă judiciară de timbru în cuantum de 1000 RON, în termen de 10 zile de la primirea raportului.

Cu toate că recurenţii au cunoscut că au obligaţia de a achita taxa de timbru, redusă, în sumă de 1000 RON în termenul de 10 zile de la primirea raportului, aceştia nu au depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru datorate până la termenul din 15 iulie 2020, stabilit pentru discutarea admisibilităţii în principiu a recursului.

În consecinţă, reţinând că cererea de recurs nu îndeplineşte o condiţie formală şi extrinsecă, reglementată expres de lege, în absenţa căreia, instanţa nu se poate considera legal învestită, Înalta Curte consideră că se impune aplicarea sancţiunii nulităţii recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

Această sancţiune este, de altfel, susţinută şi de împrejurarea că, în speţă, deşi cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., susţinerile recurenţilor nu constituie veritabile critici ale considerentelor prezentate de instanţa de apel în fundamentarea soluţiei date, apte de a fi circumscrise motivelor de casare din art. 488 C. proc. civ.,

În acest sens, Înalta Curte reţine că recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Conform art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.

În speţă, prin cererea de recurs, recurenţii-reclamanţi au invocat că decizia curţii de apel este nelegală întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

În argumentarea acestei critici, recurenţii s-au limitat la a expune obiectul pretenţiilor deduse judecăţii şi circumstanţele factuale care au justificat formularea cererii de chemare în judecată, respectiv au susţinut că, din probatoriul administrat, rezultă că înstrăinarea imobilului a fost fictivă, părţile urmărind facilitarea obţinerii de către pârâţi a unui credit pentru acoperirea datoriilor personale ale pârâtului C..

Din verificarea considerentelor deciziei recurate rezultă că, în speţă, instanţa de apel a analizat susţinerea reclamanţilor referitoare la caracterul fictiv al contractului de vânzare-cumpărare, reţinând însă că, din probele administrate nu rezultă încheierea unui acord simulatoriu între părţi referitor la inexistenţa contractului de vânzare-cumpărare. De asemenea, în urma evaluării probatoriului, s-a reţinut că reclamanţii au avut reprezentarea faptului că actul juridic ce urma a fi încheiat era un act translativ de proprietate, ceea ce exclude vicierea consimţământului lor prin dol ori violenţă, respectiv că, înţelegerea părţilor a fost în sensul de a transfera proprietatea în patrimoniul cumpărătorilor, indiferent de intenţia vânzătorilor cu privire la folosirea banilor proveniţi din tranzacţie, neputându-se reţine încălcarea/eludarea vreunei dispoziţii legale nici în ceea ce priveşte voinţa pârâţilor de a cumpăra apartamentul în discuţie şi nici în ceea ce priveşte mecanismul de garantare a împrumutului descris în contractul de vânzare şi deci existenţa unei cauze contare legii şi ordinii publice sau frauda la lege.

În acest context, Înalta Curte constată că argumentele expuse de către recurenţii-reclamanţi nu se circumscriu ipotezelor reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., respectiv o nemotivare, o motivare străină sau contradictorie, în realitate, prin argumentele subsumate acestei critici, recurenţii tinzând la a repune în discuţie modalitatea în care, instanţa de apel a stabilit, în cauză, situaţia de fapt care a determinat formularea cererii de chemare în judecată, în urma analizei coroborate a probatoriului administrat. Or, aceste aspecte nu pot face obiect al cenzurii în calea de atac a recursului, în care pot fi deduse analizei exclusiv chestiuni de nelegalitate, iar nu de netemeinicie.

De asemenea, recurenţii au arătat că instanţa de apel a dispus repunerea cauzei pe rol, din oficiu, pentru a putea discuta incidenţa în cauză a prevederilor art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., dar cu toate acestea a apreciat că este inadmisibilă invocarea din oficiu, de către instanţa de apel, a nesocotirii de către prima instanţă a prevederilor anterior menţionate, deşi, în opinia acestora, se impunea admiterea apelului, ca efect al nerespectării de către prima instanţă a obligaţiei de introducere în cauză a S.C. J. S.A. şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Sub acest aspect, Înalta Curte, constată că, în speţă, instanţa de apel a reţinut, că ulterior repunerii pe rol a cauzei - măsură dispusă la termenul de judecată din 14.12.2018, pentru a se pune în discuţia părţilor incidenţa art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., intimaţii pârâţi au susţinut că nu este necesară introducerea în cauză a S.C. J. S.A. şi au invocat excepţia inadmisibilităţii invocării din oficiu, de către instanţa de apel, a nerespectării de către prima instanţă a prevederilor anterior menţionate - excepţie care a fost apreciată, prin decizia recurată, ca fiind întemeiată, raportat la faptul că art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., acordă prioritate principiului disponibilităţii în modalitatea aleasă de părţi la prima instanţă, astfel că neintroducerea terţului în proces nu poate fi invocată, ca motiv de ordine publică, direct în căile de atac.

O atare modalitate de soluţionare a acestei chestiuni litigioase nu relevă însă o motivare contradictorie a deciziei recurate sub aspectul analizat, câtă vreme, repunerea cauzei pe rol pentru a se discuta incidenţa în cauză a prevederilor art. 78 alin. (2) din C. proc. civ. nu echivalează cu o apreciere a instanţei de apel în sensul incidenţei motivului de ordine publică vizând nerespectarea de către prima instanţă a prevederilor anterior menţionate, care să fi fost ulterior infirmată, prin admiterea excepţiei inadmisibilităţii invocării, din oficiu, ca motiv de ordine publică, a nerespectării de către prima instanţă a prevederilor art. 78 alin. (2) din C. proc. civ.

Înalta Curte reţine în acest sens că, repunerea cauzei pe rol, pentru discutarea incidenţei în cauză a prevederilor art. 78 alin. (2) din C. proc. civ. şi soluţionarea acestei chestiuni litigioase, din perspectiva prevederii înscrise în art. 479 alin. (1) din C. proc. civ. coroborat cu art. 482 şi art. 248 din C. proc. civ. reprezintă etape net distincte în desfăşurarea procesului, cele două chestiuni neconstituind aspecte identice care să impună adoptarea unei soluţii de admitere a căii de atac a apelului, deoarece dispunerea unor măsuri procesuale menite să respecte dreptul la apărare al părţilor şi principiul contradictorialităţii, cum este repunerea cauzei pe rol, nu reprezintă o statuare a instanţei de apel cu privire la caracterul imperativ sau dimpotrivă, relativ al dispoziţiilor art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., ci reflectă aplicarea de către această instanţă a normelor de drept procesual şi îndeplinirea propriilor obligaţii procesuale instituite prin art. 20 şi art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.

Tot astfel, susţinând în recurs că, în fazele procedurale anterioare, au solicitat suspendarea judecăţii pricinii până la soluţionarea dosarului penal nr. x/2016, recurenţii nu evidenţiază o ipoteză de nelegalitate a deciziei recurate care să poată fi cenzurată din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ.

Astfel, argumentele recurenţilor sub acest aspect nu evidenţiază posibile erori ale raţionamentului instanţei de apel în aplicarea art. 244 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ. - normă care reglementează suspendarea cauzelor civile în cazul în care s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune care ar avea o înrâurire asupra hotărârii ce urmează să se dea - ci tind la a demonstra că s-ar fi impus ca instanţa penală să tranşeze cu prioritate chestiunea vizând săvârşirea infracţiunii de înşelăciune la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, pentru a se putea proba vicierea voinţei acestora.

Aceste critici care vizează, în esenţă, stabilirea situaţiei de fapt nu se convertesc însă, în niciun motiv de nelegalitate, şi nu doar în cel invocat, de recurenţi, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul exclusiv al instanţei de apel din perspectiva caracterului devolutiv al apelului, aceasta fiind suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora.

În aceste condiţii, cum invocarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. se constată a fi una pur formală, iar susţinerile recurenţilor-reclamanţi nu constituie veritabile critici ale argumentelor prezentate de instanţa de apel în fundamentarea soluţiei date, apte de a fi circumscrise motivelor de casare din art. 488 C. proc. civ., şi constatând, totodată, că nu se identifică motive de ordine publică care să poată fi reţinute din oficiu în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. constată că nici din această perspectivă, recursul exercitat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 111 A din 1 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie nu îndeplineşte condiţiile de admisbilitate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 111 A din 1 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În ceea ce priveşte cererea pârâţilor C., D. şi E. având ca obiect obligarea recurenţilor- reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2500 RON, reprezentate de onorariul avocaţial achitat, conform înscrisurilor depusela dosarul cauzei, aflate la fila x, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ. instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul, atunci când acestea sunt vădit disproporţionate în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

În ceea ce priveşte cauza de faţă, instanţa constată că aceasta nu se caracterizează printr-o complexitate deosebită, iar activitatea apărătorului pârâţilor s-a rezumat la redactarea întâmpinării, recursul fiind soluţionat în complet de filtru, în camera de consiliu, fără citarea părţilor.

Prin urmare, constatând că aceste cheltuieli sunt vădit disproporţionate în raport de complexitatea redusă a cauzei şi cu activitatea desfaşurată, în mod efectiv, de avocat, Înalta Curte va obliga pe recurenţii-reclamanţi B. şi A. la plata către intimaţii-pârâţi C., D. şi E. a sumei de 1500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, reduse conform 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Totodată, ca urmare a admiterii cererii de acordare a facilităţilor de la plata taxei judiciare de timbru sub forma reducerii taxei judiciare de timbru datorată în recurs de la 3102 RON, la 1000 RON, prin încheierea din data de 19 februarie 2020, în aplicarea prevederilor art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutor public judiciar în materie civilă, potrivit căruia "Dacă partea care a beneficiat de ajutor public judiciar cade în pretenţii, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.", diferenţa de taxă judiciară de timbru datorată de către recurenţii-reclamanţii B. şi A. în vederea soluţionării recursului pendinte, în sumă de 1000 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de repunere în termenul de declarare a recursului formulată de recurenţii-reclamanţi B. şi A..

Anulează recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva deciziei civile nr. 111 A din 1 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe recurenţii-reclamanţi B. şi A. la plata către intimaţii-pârâţi C., D. şi E. a sumei de 1500 RON, reduse conform 451 alin. (2) din C. proc. civ., reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iulie 2020.