Jurisdictional conflict resolved: Bucharest Tribunal competent for property compensation claim filed before venue amendment.

Şedinţa publică din data de 15 iulie 2020

Deliberând, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la data de 29 noiembrie 2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate că în calitate de moştenitoare a defunctei B., împreună cu sora sa C., sunt persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru bunul imobil situat în Oradea, str. x, în suprafaţă de 791 mp şi construcţie demolată, conform sentinţei civile nr. 6548/111/2006, rămasă definitivă şi irevocabilă, prin respingerea apelului; să stabilească cuantumul despăgubirilor pe baza expertizei evaluatorii, conform sentinţei civile nr. 165/C/2009, pronunţată în dosarul nr. x/2006, de către Tribunalul Bihor, în ceea ce priveşte imobilul situat in Oradea, (teren + construcţie) situat la adresa de mai sus sau conform Legii nr. 165/2013; să fie obligate pârâtele - Comisia pentru Compensarea Imobilelor şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la emiterea deciziei de compensare a imobilului si a titlului de plată aferent, pentru acordarea de măsuri reparatorii în favoarea sa, pentru imobilul situat în Oradea, str. x, jud. Bihor, în suprafaţă de 791 mp si construcţie demolată, conform sentinţei civile, rămasa definitivă si irevocabilă, nr. 165/C/2009, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/111/200S.

Prin sentinţa civilă nr. 1370 din 13 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., C. şi D., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, în favoarea Tribunalului Bihor.

În motivare, această instanţă a reţinut, în esenţă, că prin Legea nr. 111/2019 s-a stabilit competenţa teritorială absolută de soluţionare a contestaţiilor şi a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 165/2013 în favoarea tribunalului în a cărui circumscripţie se află situat imobilul, obiect al procedurii speciale reglementată de lege.

A mai apreciat că, în cauză, este vorba despre norme legale speciale procesuale şi, totodată, imperative, interesând ordinea publică, mai favorabile, care sunt de aplicare imediată, fără a se putea reţine o retroactivitate a legii noi, pentru motive de unitate a situaţiei juridice generale, aşa cum s-a observat că se desprinde din însăşi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia aplicării principiului neretroactivităţii legii civile.

În doctrină, s-a apreciat că dacă dispoziţiile legii sunt nu numai imperative, ci dictate de un interes general, de ordine publică, aşa cum este şi cazul dispoziţiilor Legii nr. 111/2019 privitoare la competenţa soluţionării cererilor şi contestaţiilor în materia Legii nr. 165/2013, se impune aplicarea lor imediată, interesul judecării cauzei de către instanţa astfel determinată prin legea care a clarificat chestiunea privind instanţa competentă din punct de vedere teritorial, fiind pe deplin justificat şi în speţa de faţă.

Conchizând, această instanţă a avut în vedere că norma procesuală prevăzută de Legea nr. 111/2019 are un caracter de normă specială, de aplicare imediată şi cu prioritate faţă de norma generală (C. proc. civ.), fiind de natură a satisface totodată interesul care a generat edictarea sa.

Învestit prin declinare, Tribunalul Bihor, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 168/C/2019 din 13 noiembrie 2019, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de reclamantă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii privind pe reclamantele A., C. şi D., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în favoarea Tribunalului Bucureşti; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestui conflict.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, coroborat cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., raportat la data formulării cererii 12 noiembrie 2018, competenţa de soluţionare a cererii revine tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, respectiv Tribunalul Bucureşti.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, Înalta Curte constată că Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă şi Tribunalul Bihor, secţia I civilă şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prima instanţă făcând aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 111/2019, în timp ce Tribunalul Bihor, secţia I civilă a stabilit competenţa de soluţionare a pricinii prin raportare la acelaşi text de lege, însă în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată.

În cauză, prin demersul judiciar iniţiat la 12 noiembrie 2018, reclamantele A., C. şi D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, să se stabilească întinderea şi existenţa dreptului lor de proprietate şi obligarea comisiei la emiterea deciziei de compensare.

Prin urmare, raportat la obiectul litigiului, astfel cum a fost anterior arătat, pentru stabilirea instanţei competente a soluţiona pricina au relevanţă dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

Potrivit acestor prevederi legale, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Noţiunea de "entitate învestită de lege" este explicitată la art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, iar printre structurile cărora aceste dispoziţii le conferă o astfel de semnificaţie se regăsec şi "f) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică" şi "g) Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, înfiinţată potrivit legii".

Astfel, raportat la prevederile legale anterior enunţate şi având în vedere că pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor are sediul în Bucureşti, învestirea de către reclamanţi a Tribunalului Bucureşti s-a realizat cu respectarea normelor de competenţă în vigoare la data începerii procesului, respectiv 12 noiembrie 2018, astfel cum prevede art. 24 C. proc. civ.

Ulterior, prin Legea nr. 111/2019, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 418 din 28 mai 2019, art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 a fost modificat în sensul că tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul îi revine competenţa de a soluţiona contestaţiile, formulate de persoanele îndreptăţite, împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 din acelaşi act normativ.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 25 alin. (2) teza I C. proc. civ., "Procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal învestite vor continua să fie judecate de acele instanţe, potrivit legii sub care au început".

Cum în speţă, normele care reglementează competenţa de soluţionare a litigiilor născute în procedura specială a Legii nr. 165/2013 au fost modificate după legala învestire a Tribunalului Bucureşti, noile dispoziţii nu produc efecte în prezenta cauză, instanţa iniţial învestită rămânând competentă a soluţiona pricina.

Pentru aceste considerente, având în vedere de cele anterior reţinute, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, în a cărei rază teritorială se află sediul entităţii obligate să emită decizia de compensare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantele D., A. şi C., în contradictoriu cu pârâta Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, având ca obiect "Legea nr. 165/2013", în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 iulie 2020.