Setting-aside motion rejected as inadmissible against unstamped-appeal strike-out, costs awarded to bailiff's office.

Şedinţa publică din data de 15 iulie 2020

Deliberând, asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 829 din 02 aprilie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 486 A din 12 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de recurs a reţinut că recurentul-reclamant nu a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 2.931,55 RON, obligaţie adusă la cunoştinţa părţii prin adresa comunicată la data de 13 noiembrie 2019, la domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură indicat în cererea de recurs, respectiv Oradea, judeţul Bihor, astfel cum rezultă din dovada de înmânare aflată la dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului, comunicat părţii la aceeaşi adresă, la data de 20 ianuarie 2020, conform dovezii aflate la fila x.

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare reclamantul A..

În motivarea căii de atac, intitulate " cerere de reexaminare", fără a invoca incidenţa vreunuia dintre motivele de contestaţie în anulare, reglementate de dispoziţiile art. 503 din C. proc. civ., contestatorul a susţinut următoarele:

În raport de dispoziţiile art. 470, art. 486 şi art. 494 din C. proc. civ., dovada de achitare a taxei judiciare, în situaţia în care nu a fost ataşată cererii, poate fi făcută până la primul termen de judecată acordat în cauză, care nu era stabilit la momentul la care recursul a fost soluţionat.

De asemenea, comunicarea întâmpinării formulate în cauză, a fost apreciată ca o măsură dispusă ca urmare a finalizării procedurii de regularizare a cererii de recurs, context în care, în temeiul dispoziţiilor legale arătate, complinirea obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru putea fi efectuată până la primul termen de judecată stabilit pentru soluţionarea pricinii.

Pe de altă parte, măsura de anulare a recursului ca netimbrat a fost dispusă la data de 02 aprilie 2020, perioadă în care, potrivit art. 41 din Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României au fost suspendate, de drept, procedurile de regularizare a cererii de recurs.

De altfel, în temeiul art. 42 alin. (6) din acelaşi Decret, a fost suspendată de drept judecata cauzelor.

Analizând prezenta contestaţia în anulare, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, având în vedere următoarele aspecte:

În drept, conform dispoziţiilor art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare (...)".

Prin urmare, contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată împotriva hotărilor definitive, numai pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

Pe de altă parte, potrivit art. 493 alin. (5) din C. proc. civ. " În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.."

Prin decizia civilă nr. 829 din 02 aprilie 2020, pronunţată în complet de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., a fost anulat, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 486 A din 12 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.

Cum hotărârea împotriva căreia a fost exercitată prezenta cale de atac, decizia civilă nr. 829 din 02 aprilie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, nu este supusă niciunei căi de atac, fiind pronunţată în soluţionarea unui recurs în complet de filtru, reiese că împotriva acesteia nu poate fi exercitată nicio cale de atac, ordinară sau extraordinară.

Prin urmare, decizia civilă nr. 829 din 02 aprilie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă nu este susceptibilă de nicio cale de atac, ordinară sau extraordinară.

Analizând pricina din perspectiva dreptului de acces la o instanţă, ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, astfel cum este reglementat şi garantat de prevederile art. 6 din CEDO, Înalta Curte reţine că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a statuat că legea fundamentală nu interzice stabilirea, prin lege, a anumitor condiţii sau reguli de procedură în privinţa exercitării acestui drept, ci - dimpotrivă - statuează în art. 126 alin. (2):

"Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege."

Stabilirea unor condiţionări pentru introducerea acţiunilor în justiţie sau exercitarea căilor de atac, ordine sau extraordinare, nu constituie o încălcare a dreptului la liber acces la justiţie. În acest sens, este Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, în care s-a stabilit că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte şi este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti.

Prin decizia nr. 279 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 725 din 22 august 2018, Curtea Constituţională a reţinut că principiul accesului liber la justiţie trebuie interpretat şi prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Cu privire la interpretarea acestui articol, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37 şi 38).

În speţă, în ceea ce priveşte susţinerea contestatorului potrivit căreia judecata pricinilor pe perioada declarării stării de urgenţă a fost suspendată, în temeiul dispoziţiilor art. 41 din Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, Înalta Curte reţine următoarele:

În Monitorul Oficial al României nr. 212 din 16 martie 2020, a fost publicat Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, emis de Preşedintele României, B..

În Anexa nr. 1 a acestui decret, la art. 42 se prevedea următoarele:

"(1) Pe durata stării de urgenţă, activitatea de judecată continuă în cauzele de urgenţă deosebită. Lista acestor cauze se stabileşte de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru cauzele de competenţa acesteia şi, respectiv, de colegiile de conducere ale curţilor de apel pentru cauzele de competenţa lor şi pentru cauzele de competenţa instanţelor care funcţionează în circumscripţia lor teritorială, putând fi, după împrejurări, actualizată. Consiliul Superior al Magistraturii dă îndrumări, în vederea asigurării unei practici unitare, colegiilor de conducere ale instanţelor menţionate cu privire la modul de stabilire a cauzelor care se judecă pe durata stării de urgenţă. ".

Prin urmare, pe perioada stării de urgenţă, activitatea de judecată a continuat în cauzele cu urgenţă deosebită, iar lista acestora a fost stabilită de către Colegiul de Consudere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru cauzele date în competenţa acesteia.

Prin Ordinul nr. 91 din 21 martie 2020, validat de Hotărârea nr. 29 din 16 martie 2020 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a statuat că, în materie civilă, vor continua să fie judecate "orice alte cauze, înregistrate la nivelul tuturor secţiilor şi formaţiunilor de judecată, în care judecata se desfăşoară fără citarea părţilor, inclusiv cererile de recurs în interesul legii sau de dezlegare a unor chestiuni de drept"

Recursul exercitat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 486 A din 12 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a fost soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin decizia ce face obiectul prezentei căi de atac, la data de 02 aprilie 2020, în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în condiţiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., pricina fiind circumscrisă situaţiilor vizate de Ordinul nr. 91 din1 21 martie 2020, validat de Hotărârea nr. 29 din 16 martie 2020 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru care judecata nu a fost suspendată pe perioada instituirii stării de urgenţă.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, instituie în sarcina părţii obligaţia de a depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în termen de 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

Adresa prin care contestatorul A. a fost înştiinţat despre obligaţia de a depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 2.931,55 RON, i-a fost adusă la cunoştinţă la data de 13 noiembrie 2019, astfel cum rezultă din dovada de înmânare aflată la dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. x/2017, termen care se împlinea la data de 26 noiembrie 2019, cu mai mult de 4 luni înainte de declararea stării de urgenţă, 16 martie 2020.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 829 din 2 aprilie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Întrucât, prin respingerea contestaţiei în anulare, contestatorul a căzut în pretenţii faţă de intimatul Biroul Executor Judecătoresc C., cererea acestuia din urmă privind plata cheltuielilor de judecată va fi admisă, fiind întrunite cerinţele art. 451 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată în cuantum de 2000 RON, reprezentând onorariu avocaţial, conform dovezii aflate la dosar, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ. recunosc instanţei dreptul de a cenzura aceste cheltuieli, ori de câte ori constată, motivat, că acestea sunt vădit disproporţionate în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

Or, în aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată, prezenta instanţă reţine că, în speţă, a fost acordat un singur termen de judecată, iar raportat la natura pricinii, la proporţionalitatea cheltuielilor de judecată în raport cu volumul de muncă presupus de specificul cauzei, determinat de complexitatea şi dificultatea redusă a pricinii, constată că acestea nu se impun a fi suportate de către contestator în întregime, cuantumul acestora depăşind, în ceea ce îl priveşte, un caracter rezonabil.

În consecinţă, contestatorul va fi obligat la plata către intimatul Biroul Executor Judecătoresc C. a sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 829 din 2 aprilie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

Obligă pe contestatorul A. la plata către intimatul Biroul Executor Judecătoresc C. a sumei de 500 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 iulie 2020.